Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi

Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică

MASINA DE CURENT CONTINUU CU EXCITATIE IN SERIE

PROIECT

Cadru didactic îndrumător: Student:

Prof. dr. ing. Grigore FETECAU Girbea Vasilica Petrisor
Electromecanica
Anul IV
 2015-2016

Cuprins
1. Notiuni generale
2. Clasificare
3. Descriere
4. Principiul de functionare
5. Caracteristicile de functionare ale motorului de curent continuu cu
excitatie derivatie
6. Randamentul si cuplul electromagnetic la motorul de curent continuu
7. Constructie si tehnologia de fabricatie
8. Proiectare
9. Concluzii
10.Bibliografie
 1. Notiuni generale despre masinile de curent continuu

Maşinile de curent continuu se caracterizează prin faptul că prin circuitul exterior trece
curent continuu, iar tensiunile electromotoare se induc numai prin mişcare. Acestea pot fi cu
colector (redresor mecanic) sau cu inele (maşini unipolare).
Maşinile de curent continuu cu colector au fost primele generatoare industriale de
energie electromagnetică realizate be baza inducţiei electromagnetice. Apariţia curentului
alternativ sinusoidal, în special a sistemului trifazat de producere, transmitere şi distribuţie a
energiei electrice, a restrâns mult domeniul de utilizare a maşinilor de curent continuu. Se mai
folosesc generatoare de curent continuu pentru sudură, pentru autovehicule sau aplicaţii în
electrochimie.
Principala utilizare actuală a maşinii de curent continuu este cea de motor electric,
datorită caractersiticilor mecanice mai avantajoase. Astfel, motoarele de curent continuu se
utilizează în tracţiunea electrică (tramvaie, troleibuse, locomotive electrice), în industria
metalurgică şi siderurgică pentru acţionarea unor mecanisme (laminoare, bluminguri, maşini de
trefilat etc.) şi în general în acţionările care necesită reglajul turaţiei în limite largi. În ultimul
timp, motoarele de curent continuu şi-au lărgit domeniul de aplicare în acţionările electrice
datorită surselor de tensiune continuă reglabilă cu ajutorul redresoarelor comandate.
Maşina de c.c. se compune, ca orice maşină electrică, din două părţi principale: statorul,
care este partea fixă a maşinii şi reprezintă inductorului şi rotorul, care este partea mobilă şi
reprezintă indusul. Statorul are următoarele elemente componente: carcasa, scuturile, polii de
excitaţie, polii auxiliari (de comutaţie), înfăşurarea de excitaţie, înfăşurarea auxiliară,
dispozitivul port perii cu perii, cutia cu borne.
Rotorul are următoarele elemente componente: miezul magnetic rotoric (confecţionat
din tole de oţel electrotehnic cu grosimea de 0,5mm, izolate între ele cu lac sau oxizi, fixat de
axul rotorului prin intermediul unor pene), înfăşurarea rotorică (este o înfăşurare închisă, ale
cărei bobine sunt înseriate la lamelele colectorului), arborele (axul maşinii), colectorul (este un
corp cilindric format din lamele de cupru dispuse radial sub formă de coroană, izolate între ele
şi faţă de ax prin plăcuţe de micanită, şi rigidizate prin conuri de strângere, inele de fretare, sau
prin turnare într-o masă izolantă), ventilatorul, care este situat la extremitatea arborelui, opusă
colectorului. Fiecare lamelă de colector este prevăzută la unul din capete cu un canal radial în
care se lipesc legăturile de la înfăşurarea indusului. Pe colector freacă periile din grafit sau
cupru grafitat, ghidate în portperii, care sunt susţinute de suporţii portperii. Tijele portperii sunt
conectate la cutia cu borne.
Miezul magnetic este prevăzut în exterior cu cretături longitudinale în care sunt aşezate
bobinele înfăşurării induse rotorice.
 2. Clasificarea motoarelor de curent continuu

Motoarele de curent continuu, din punct de vedere al modului de alimentare a înfăşurării

de excitaţie pot fi:
- moto are de curent continuu cu excitaţie separată;
- motoare de curent continuu cu excitaţie derivaţie;
- motoare de curent continuu cu excitaţie serie;
- motoare de curent continuu cu excitaţie mixtă.

La motorul de curent continuu cu excitaţie separată sunt utilizate două surse de tensiune
continuă pentru alimentarea înfăşurării de excitaţie şi a înfăşurării rotorice. Schema electrică
a acestui motor este prezentată în figura 6.18. La acest motor curentul prin înfăşurarea rotorică
este egal cu curentul de alimentare, Ia = I. Pornirea motorului se face prin reglarea tensiunii de
alimentare U, valoarea acestei tensiuni reglându-se treptat de la o valoare foarte mică până la
valoarea nominală. Turaţia motorului se reglează cu reostatul Rc.

Schema electrică a motorului de c.c. cu excitaţie derivaţie este prezentată în figura 6.19.

La motorul de c.c. cu excitaţie derivaţie înfăşurarea de excitaţie este conectată în

derivaţie cu înfăşurarea rotorică.
Reostatul Rp conectat în serie cu înfăşurarea rotorică este utilizat pentru limitarea
curentului Ia la pornire, iar reostatul Rc conectat în serie cu înfăşurarea de excitaţie este utilizat
pentru reglarea turaţiei. Între curenţii din circuit există următoarea relaţie:

I = Ia + Iex (6.24)

La motorul cu excitaţie serie înfăşurarea de excitaţie este conectată în serie cu

înfăşurarea rotorică (fig. 6.20). Reostatul Rp este utilizat pentru limitarea curentului Ia la
pornire, iar reostatul Rc, conectat în derivaţie cu înfăşurarea de excitaţie, este utilizat pentru
reglarea turaţiei motorului.
 Între curenţii din circuit există următoare relaţie:
I = Ia = Iex (6.25)
Schema electrică a motorului de c.c. cu excitaţie mixtă este reprezentată în figura 6.21

Motorul cu excitaţie mixtă are două înfăşurări de excitaţie, o înfăşurare de excitaţie fiind
conectată în serie, iar cealaltă în derivaţie, cu înfăşurare a rotorică.
Reostatul Rp este utilizat pentru limitarea curentului Ia la pornire, iar reostatul Rc, conectat în
serie cu înfăşurare de excitaţie derivaţie, este utilizat pentru reglarea turaţiei motorului. Din
schemă rezultă că intensitatea curentului de alimentare este dată de relaţia:
I = Ia + Iexd (6.26)
Motorul cu excitaţie mixtă poate fi cu excitaţie adiţională (cele două fluxuri de excitaţie au
acelaşi sens şi se însumează) sau cu excitaţie diferenţială (cele două fluxuri de excitaţie au
sensuri contrare şi se scad).
Tensiunea electromotoare indusă într-o cale de curent a rotorului unui motor de curent
continuu se calculează cu relaţia:

unde: p reprezintă numărul de perechi de poli;

a - numărul de perechi de căi de current;
N - numărul de conduct oare active ale rotorului;
n - turaţia rotorului, exprimată în rot/min;
φ - fluxul magnetic inductor al unui pol, exprimat în Wb;
KE - coeficient de proporţionalitate.

3. Descrierea motorului de curent continuu cu excitatie separata

La acest motor înfăşurarea rotorică este în serie cu înfăşurarea de excitaţie.

PC – poli auxiliari, IC – înfăşurare de

compensaţie; Exd - înfăşurare de excitaţie
derivaţie.
Exs - înfăşurare de excitaţie serie; Re – reostate
de excitaţie; Rp-reostat de pornire.
În figura 14 sunt indicate schemele electrice
ale motoarelor de curent continuu cu excitaţie
derivaţie (separată), serie şi mixtă.
Regimurile de funcţionare tranzitorii şi
permanente ale motorului de curent continuu sunt
determinate de ecuaţiile referitoare la: tensiunea
la borne, tensiunea electromotoare, cuplul
electromagnetic, ecuaţia cuplurilor şi fluxul
magnetic de excitaţie.

diA
UA = RAIA + LA dt -E

E = -KeØn

M = KØI (1)

d Ω
M - Mrε = J dt

Ø = f(I, ie) ,

în care:
Mrε = Mr + Mm + MFe - reprezintă cuplul rezistent total ce se opune antrenării rotorului
compus din cuplul rezistent Mr, dat în general grafic sau analitic, cuplul datorat frecărilor în
lagăre şi frecării vâscoase cu aerul şi cuplul corespunzător pierderilor în fier.
În regim staţionar de funcţionare, când mărimile electrice şi mecanice obţin valori
constante, ecuaţiile de funcţionare devin:

UA = RAIA – E
 M = Mrε (2)
Prin eliminarea variabilei E între primele două ecuaţii ele sistemului (1) se obţine ecuaţia
caracteristicii turaţie-curent.
U A −R A I A U A R I
n= = ( 1− A A
Ke Φ Ke Φ UA ) (3)
Substituind curentul prin cuplul corespunzător rezultă ecuaţia caracteristicii turaţie-cuplu.
UA RA
n= − M
Ke Φ KeK Φ 2 (4)
Explicarea relaţiei fluxului magnetic în cazul diferitelor tipuri de motoare conduce la
ecuaţii particularizate ale caracteristicilor.
Aceste ecuaţii sunt parametrice, deci pot fi modificate prin acţiunea directă în scopul
obţinerii caracteristicilor artificiale necesare regimurilor tranzitorii (pornirea, reglarea vitezei,
frânare) urmate de funcţionarea stabilă a motorului pe caracteristica naturală.

4. Principiul de functionare

Motorul de curent continuu transformă energia electrică de curent continuu în energie

mecanică. Motorul de curent continuu prezintă o serie de avantaje, cum ar fi: p osibilitatea
reglării vitezei în limite largi şi posibilitatea schimbării sensului de rotaţie, relativ simplu.
Funcţionarea motorul de curent continuu se bazează pe fenomenul de apariţie a forţei
electromagnetice care acţionează asupra unui conductor parcurs de curent şi situat în câmp
magnetic.
Pentru ca maşina electrică de curent continuu să funcţioneze ca motor este necesar să fie
alimentată cu tensiune continuă atât înfăşurarea de excitaţie cât şi înfăşurarea rotorică.
Funcţionarea motorului de curent continuu va fi explicată cu ajutorul schemei din figura
6.16.
Înfăşurarea de excitaţie este conectată la o sursă de tensiune continuă, care nu a fost
reprezentată în figură. Ca urmare, prin înfăşurările polilor de excitaţie va trece curentul continuu
Ie având sensul reprezentat în figură. Curentul Ie creează câmpul magnetic de excitaţie; sensul
acestui câmp s-a reprezentat prin vectorul inducţie magnetică B.
Înfăşurarea rotorică este alimentată prin intermediul sistemului perii-colector, de la
sursa de tensiune continuă U. Prin conductoarele înfăşurării rotorice circulă curentul continuu Ia,
pentru care s-a considerat sensul reprezentat în figură.
 Astfel, prin conductoarele situate în dreptul
polului nord s-a considerat că sensul lui Ia este de a
ieşi, iar prin conductoarele situate în dreptul polului
sud, curentul Ia are sensul de a intra.
Conductoarele înfăşurării rotorice sunt
parcurse de curentul continuu Ia şi se găsesc în
câmpul magnetic constant de inducţie B creat de
curentul Ie. Ca urmare a acestui fapt, asupra
conductoarelor care formează înfăşurarea rotorică vor
acţiona forţe electromagnetice F, al căror sens se poate
determina cu regula mâinii stângi. Aplicând această
regulă rezultă că asupra conductoarelor situate în
dreptul polului nord acţionează forţe orientate de la
stânga spre dreapta, iar asupra conductoarelor
situate în dreptul polului sud forţe orientate de la
dreapta spre stânga.
Forţele electromagnetice F, produc un cuplu
Mc, denumit cuplu electromagnetic, care acţionează
asupra rotorului. Dacă acest cuplu este mai mare decât
momentul rezistent al rotorului, rotorul va căpăta o
mişcare de rotaţie în sensul indicat în figură, cu o
anumită turaţie n.
În timp ce rotorul se roteşte sub acţiunea cuplului electromagnetic Mc, în maşină se
manifestă şi fenomenul de indu cţie electromagnetică, ca şi la generatorul de cur ent continuu,
deoarece conductoarele care formează înfăşurarea rotorică sunt deplasate în câmpul magnetic
creat de curentul de excitaţie. Ca urmare a acestui lucru, în conductoarele înfăşurării rotorice se
va induce o tensiune Ue, denumită tensiune contraelectromotoare, deoarece are polaritatea
inversă tensiunii de alimentare a înfăşurării rotorice U. Polaritatea tensiunii
contraelectromotoare Ue se
poate determina cu regula mâinii drepte. Aplicând această regulă se obţine sensul curentului pe
care l-ar genera această tensiune prin conductoarele înfăşurării rotorice, sens care a fost
reprezentat în figura 6.16 lângă conductoarele înfăşurării rotorice. Se consideră că acest curent
are un sens invers faţă de curentul Ia generat în înfăşurarea rotorică de către sursa de alimentare
U. Rezultă că tensiunea contraelectromotoare Ue indusă în înfăşurarea rotorică are polaritatea
inversă tensiunii de alimentare U.
În figura 6.17 este reprezentată schema echivalentă a circuitului rotoric al motorului de
curent contin uu, în care s-a notat cu Ra rezistenţa înfăşurării rotorice şi cu rp rezistenţa
contactelor perie - colector. Din schema echivalentă, prin aplicarea legii lui Ohm şi neglijând
rezistenţa internă a sursei de alimentare U, se obţine relaţia:

U = Ue + Ia ( Ra + rp )(6.21)

care reprezintă ecuaţia tensiunilor pentru înfăşurarea rotorică.

 Această relaţie mai poate fi scrisă şi sub forma:

(6.22)

Din relaţia (6.22) rezultă că în momentul pornirii

motorului, deoarece tensiunea contraelectromotoare
este nulă atât timp cât rotorul stă pe loc, curentul Ia
prin înfăşurarea rotorică devine:

şi poate atinge val ori mari care să ducă la arderea înfăşurării rotorice. De aceea, la motoarele de
curent continuu se conect ează în serie cu sursa de alimentare un reostat, care în momentul
pornirii motorului să aibă o rezistenţă maximă pentru a limita curentul prin înfăşurarea rotorică.

Pornirea motorului derivaţie se poate efectua fie cu ajutorul unui reostat conectat în serie cu indusul, fie
prin alimentarea motorului de la o sursă cu tensiune reglabilă.

Curentul de pornire este mare în raport cu curentul nominal I n deoarece în momentul pornirii
turaţia n = 0 şi deci tensiunea electromotoare este nulă. Curentul absorbit creşte foarte repede până la o
valoare maximă Ip , de la care începe să scadă pe măsură ce creşte turaţia tinzând spre valoarea finală I f .
Curentul ajunge la valoarea Ip în aproximativ 0,02 s .
Figura 25. Variaţia turaţiei şi a curentului indusului în raport cu timpul de pornire.

La motoarele derivaţie, trebuie să se conecteze mai întâi circuitul de excitaţie şi după ce s-a
stabilit fluxul magnetic de regim se conectează circuitul indusului. Şocul de curent la pornire este
periculos atât pentru motor din cauza comutaţiei grele cât şi pentru reţea. Odată cu şocul de curent are
loc un şoc de cuplu deoarece M =km∙ IA ∙ Φ . Pentru a limita curentul de pornire se folosesc reostate de
pornire conectate în serie cu indusul, a căror rezistenţă variază în trepte sau continuu în aşa fel încât I p ≈
(1,2…1,6)In .

Reglajul turaţiei motorului derivaţie se face prin următoarele procedee :

- cu ajutorul unui reostat de rezistenţă reglabilă R r conectat în serie cu indusul, procedeu

denumit reglaj reostatic,
- prin reglarea tensiunii U la bornele indusului (necesită o sursă reglabilă de curent continuu )
- prin variaţia fluxului de excitaţie (cu un reostat în circuitul de excitaţie ).
Figura 26. Variaţia curentului şi a turaţiei la pornirea motorului de curent continuu cu reostate de
pornire conectate în serie cu indusul.

Motorul derivaţie are o caracteristică mecanică dură. La motorul derivaţie necompensat fluxul
magnetic Φ scade datorită reacţiei indusului, ca urmare turaţia poate să crească la valori mari ale
cuplului M .
Figura 27. Caracteristica mecanică a motorului derivaţie :

1- motor necompensat, 2- motor compensat

5. Caracteristicile de functionare ale motorului de curent continuu cu

excitatie derivatie
Schema de conexiune a acestui motor, prevăzut cu excitaţie derivaţie sau separată
(independentă) este indicată în figura de mai jos.

MCC compensată cu excitaţie independentă

– circuitele electrice; b) – schema electrică echivalentă rotorică; 1 – poli principali; 2 – poli
auxiliari; 3 – înfăşurare de compensaţie.
Din schema echivalentă a motorului rezultă:
V = kΦ + RaI (5)

unde constanta electrică k este:

(6)
în care: p este numărul de perechi de poli, N – numărul total de conductoare pe periferia maşinii,
a – numărul de căi de curent, Φ – fluxul considerat constant la curentul de excitaţie Ie constant, I
–curentul rotoric, - viteza rotorică şi Ra- rezistenţa înfăşurării rotorice. În cazul Φ = const, se
poate scrie kΦ = K, unde K este denumită constanta electromagnetică a maşinii. Momentul
electromagnetic al maşinii este proporţional cu curentul rotoric:

M = kΦI = KI. (7)

În aceste condiţii rezultă:

(8)
care este o variaţie liniară şi constituie ecuaţia caracteristicii mecanice naturale a motorului de
curent continuu cu excitaţie derivaţie prezentată sub forma f(I), respectiv  = f (M). În aceste
relaţii s-a notat:

(9)
Dacă se intercalează o rezistenţă Rx în serie cu rezistenţa rotorică Ra, se obţin caracteristicile
mecanice artificiale, sub forma:

(10)

Caracteristica mecanică naturală a mcc cu excitaţie independentă

1 - caracteristica compensată; 2 - caracteristica insuficient compensată.
 Caracteristica de sarcină a mcc cu excitaţie independentă
a) – de tensiune ; b) – de flux ; c) – reostatice.
În figura 16 este prezentată caracteristica mecanică naturală, iar în figura 1.4,
caracteristicile artificiale de tensiune (a), de flux (b) şi reostatice (c). În cazul figurii 17, a,
caracteristicile de tensiune se deplasează prin translaţie faţă de caracteristica mecanică naturală.
 dacă V1 > VN , caracteristica se deplasează în sus cu Δ01 = (V1 –
VN)/K > 0,
 dacă V2 < VN , deplasarea se realizează în jos cu Δ02 = (V2 – VN)/K
< 0.
În cazul figurii 17, b, prin slăbire de flux Φ2 < Φ1 caracteristica de tensiune se deplasează
prin translaţie în sus şi invers.
În cazul figurii 1.4, c, prin intercalare de rezistenţe se obţin caracteristici din ce în ce mai moi,
ajungând să frâneze şi să oprească motorul.
 6. Randamentul si cuplup electromagnetic la motorul de curent continuu

 Motorul de curent continuu primeşte de la reţeaua de alimentare puterea P1:

din care o parte se transformă în căldură prin efect Joule-Lenz în circuitul de excitaţie:

şi respectiv, în circuitul indusului:

Dacă din puterea absorbită P1 se scad pierderile prin efect Joule-Lenz, se obţine puterea
electromagnetică P:

Scăzând din puterea electromagnetică P pierderile în fierul indusului pFe2 şi pierderile

mecanice pm prin frecări şi ventilaţie, se obţine puterea mecanică utilă la arbore P2:

 Randamentul ηM al motorului de curent continuu are expresia:

Randamentul nominal al motoarelor de curent continuu este cuprins între 0,75 şi 0,95 pentru
puteri nominale cuprinse între 1kW şi 10MW.
  Cuplul electromagnetic se poate exprima în funcţi e de puterea electromagnetică P a
maşinii şi viteza unghiulară Ω a rotorului, astfel:

La motoarele de curent continuu cuplul electromagnetic M este un cuplu motor, de antrenare.

Raportul dintre puterea mecanică utilă la arboreal motorului P2 şi viteza unghiulară de rotaţie a
rotorului Ω, reprezintă cuplul mecanic M2 al motorului de curent continuu:

7. Constructie si tehnologia de fabricare

Maşina de curent continuu se compune, ca orice maşină electrică din două părţi principale :

- statorul - partea fixă care este inductorul şi

- rotorul - partea mobilă şi care reprezintă indusul maşinii.

Statorul cuprinde carcasa cu scuturile portlagăr şi sistemul inductor cu poli aparenţi. Rotorul
este realizat ca indus al maşinii şi este prevăzut cu colector.
 Figura 2a. Secţiune longitudinală printr-o maşină de curent continuu

Pn=85kW, Un=110V, n=600rot/min :

1-carcasa, 6-scut parte tracţiune, 7-scut parte opusă tracţiune, 8-ansamblu port - perie,

9-conductă flexibilă spre cutia de borne, 10-cutia de borne, 11-pachet de tole rotor,

12-ansamblu bobinaj rotor, 13-ansamblu colector, 14-arbore, 15-ansamblu lagăr rulment

parte tracţiune, 16-ansamblu rulment parte opusă tracţiune, 17-ungător cu bilă, 18-sector

pentru vaselină, 19-ansamblu ventilator, 20-jaluzea, 21-ramă cu plasă, 22-şurub de punere

la pământ, 23-inele de ridicare.

 Figura 2b. Secţiune transversală printr-o maşină de curent continuu

Pn=85kW, Un=110V, n=600rot/min :

2-poli principali, 3-bobina de excitaţie ( înfăşurarea derivaţie plus înfăşurarea serie ),

4-poli auxiliari, 5-bobina polului auxiliar.

Indusul maşinii de curent continuu este magnetizat alternativ datorită rotirii lui în câmpul
inductor. Miezul indusului este un cilindru realizat din tole de oţel electrotehnic,de 0,5 mm grosime,
izolate între ele cu lac sau oxizi. La periferia miezului indusului sunt practicate crestături sub forma unor
canale longitudinale deschise sau semiînchise, prima formă prezentând avantaje tehnologice deoarece
uşurează aşezarea înfăşurării în crestături. În crestături este dispusă înfăşurarea indusului, ale cărui
conductoare sunt legate după anumite reguli la lamelele colectorului. Înfăşurarea rotorică este o
înfăşurare simetrică închisă, ale cărui bobine sunt înseriate la lamelele colectorului.

Colectorul este un corp cilindric format din lamele de cupru ecruisat de secţiune trapezoidală,
izolate unele faţă de celelalte cu micanită şi faţă de inelele de strângere speciale, cilindrice sau conice,
care le consolidează în formă de coroană circulară. Fixarea lamelelor este uşurată prin forma în coadă de
rândunică a bazelor lor. Fiecare lamelă de colector este prevăzută la unul din capete cu un canal radial în
care se lipesc legăturile de la înfăşurarea indusului, sau cu steguleţe la care se leagă înfăşurarea
indusului. Indusul şi colectorul se fixează pe arborele maşinii prin intermediul unor pene sau bucşe.

Figura 3. Colector cu forma bazei lamelei în coadă de rândunică:

1-lamelă de colector, 2-con de strângere, 3-con izolant,

4-cilindru izolant, 5-steguleţe, 6-butuc, 7-nervură

 Figura 4. Colector cu lamelă în formă de H

Între polii inductori şi miezul magnetic al rotorului, există un spaţiu de aer numit întrefier, prin
care se închid liniile câmpului magnetic principal.

Inductorul este format din polii principali sau polii inductori şi din polii auxiliari sau polii de
comutaţie. Polii principali servesc la crearea câmpului inductor. Ei au un miez pe care sunt aşezate
bobinele de excitaţie concentrate , iar în partea către întrefier sunt prevăzuţi cu piese polare, care
asigură o repartiţie mai favorabilă a inducţiei magnetice în întrefier. Polii inductori pot fi din oţel masiv
sau ştanţaţi din tole de oţel de 1-2 mm grosime. Ei sunt fixaţi cu buloane de carcasă care are şi rol de jug
magnetic pentru închiderea fluxului magnetic de la un pol la altul. De regulă carcasa este din oţel sau din
fontă. Polii de comutaţie se realizează din oţel şi sunt prinşi de jug prin buloane. Pe polii de comutaţie se
dispune o înfăşurare conectată în serie cu înfăşurarea indusului. La maşinile de putere mare, în piesele
polare ale polilor inductori se dispune în crestături o înfăşurare de compensare în serie cu înfăşurarea
indusului.
Figura 5. Pol principal ( de excitaţie ): 1-miezul polar, 2-piesă polară,

3-bobină de excitaţie, 4-izolaţie, 5-carcasa, 6-şurub cu cap hexagonal

Figura 6. Pol auxiliar : 1-miezul polar,

 2-bobina polară executată din bară de cupru îndoită pe cant

Carcasa are şi rolul de a fixa maşina la locul de acţionare prin intermediul tălpilor. Ea se închide
de o parte şi de alta prin scuturi. Scuturile servesc şi ca suporţi de lagăre (rulmenţi ), în care se roteşte
arborele maşinii.

Pe suprafaţa exterioară a colectorului calcă periile realizate prin sinterizare din grafit artificial
sau pulberi metalografitice. Periile sunt ghidate de portperii, prevăzute cu arcuri care apasă periile pe
suprafaţa colectorului cu o anumită forţă. Portperiile sunt aşezate pe tije de susţinere fixate izolat pe un
colier. Colierul se fixează de regulă pe un scut sau pe o piesă de ghidare, solidară cu carcasa şi poate fi
rotit în anumite limite pentru a aduce periile în poziţia necesară unei funcţionări corecte a maşinii.

Capetele înfăşurărilor de excitaţie şi tijele periilor sunt legate la borne fixate pe o placă de borne
solidară cu carcasa, fiind protejate într-o cutie de borne.

Figura 7. Perie şi portperie : 1-carcasa periei, 2-perie, 3-resort, 4-conductor flexibil

 Figura 8. a - crucea portperiilor, b - fixarea crucii portperiilor pe palier

Înfăşurările rotorului maşinilor de curent continuu sunt înfăşurări închise, formate din bobine
identice introduse în crestăturile indusului, capetele bobinelor fiind înseriate la lamelele colectorului.
Mai multe spire conectate în serie cuprinse între două legături succesive la colector formează o secţie.
Conductoarele unei laturi a secţiei formează un mănunchi.
 Figura 11. Bobină executată pe şablon şi aşezată in crestăturile rotorului :

1,2 - părţile active de ducere şi de întoarcere, 3,4 – părţile frontale

Figura 12. Secţii formate dintr-o singură spiră Figura 13. Secţii formate din două spire

Numărul total al secţiilor unei înfăşurări se notează cu S, iar numărul total de lamele ale
colectorului cu K. Între cele două numere există relaţia : S = K .

Fiecare secţie are două mănunchiuri :

- mănunchiul de dus ( reprezentat cu linie continuă ), aşezat întotdeauna în partea superioară a

crestăturii,

-- mănunchiul de întors ( reprezentat cu linie întreruptă ), aşezat întotdeauna în partea

inferioară a crestăturii.

După tipul indusului, înfăşurările pot fi :

- înfăşurări de tip inel,

- înfăşurări de tip tobă.

Cele mai răspândite înfăşurări sunt cele de tip tobă.

După modul de legare a secţiilor între ele, înfăşurările se clasifică în înfăşurări buclate şi
înfăşurări ondulate.
 a b

Figura 14. Paşii înfăşurării de curent continuu :

a-paşii înfăşurării buclate , b-paşii înfăşurării ondulate.

Paşii înfăşurării de curent continuu :

y1 – pasul de dus al înfăşurării, exprimat în numărul de crestături între începutul şi sfârşitul unei secţii,

y2 – pasul de întors al înfăşurării, exprimat în numărul de crestături între sfârşitul unei secţii şi începutul
secţiei următoare,

y – pasul rezultant al înfăşurării, exprimat în numărul de crestături între începuturile a două secţii
consecutive,

yk – pasul la colector,

τ – pasul polar.

În cazul înfăşurărilor buclate există următoarele relaţii : y = y 1-y2 , yk = y = 1 .

Pentru înfăşurările ondulate relaţiile sunt : y = y 1+y2 , yk = 2τ .

La înfăşurările ondulate dacă se parcurge pe înfăşurarea indusului întreaga periferie a

colectorului, se ajunge la o lamelă vecină cu cea de la care s-a plecat.

Dacă se notează cu Ze numărul total de crestături ale rotorului, este valabilă în general relaţia : Z e
=S=K.

Pasul polar τ se poate exprima prin relaţia : τ = Z e / 2p

 2p – numărul total de poli ai maşinii .

Dispunerea conductoarelor în crestătură şi izolaţia crestăturii pentru rotoarele maşinilor de

curent continuu se prezintă în figura 15.

Figura 15. Izolaţia crestăturii pentru rotoarele maşinilor de

curent continuu :

1 - conductor de bobinaj profilat emailat

2 – izolaţie mănunchiuri ( micanită flexibilă )

3 – izolaţie de crestătură ( micafoliu )

4 – izolaţie la fundul crestăturii ( stratifol )

5 – izolaţie între straturi ( micafoliu )

6 – izolaţie sub pană ( sticlotextolit )

7 – pană ( lemn de fag impregnat ) .

La maşina de curent continuu, polii auxiliari se aşează

pe axa neutră a maşinii, producând un câmp magnetic local care induce în secţiunea S , în comutaţie, o
tensiune electromotoare de rotaţie egală şi de semn contrar cu tensiunea electromotoare medie de
autoinducţie. Tensiunea electromotoare de autoinducţie este proporţională cu curentul din înfăşurarea
indusului. Va trebui ca şi tensiunea electromotoare de rotaţie să varieze proporţional cu curentul din
înfăşurarea indusului, motiv pentru care înfăşurarea polilor auxiliari este înseriată cu înfăşurarea
indusului.

Toate maşinile de puteri mijlocii şi puteri mari ( P > 1kW ) sunt prevăzute cu poli auxiliari . Polii
auxiliari au miezul feromagnetic de secţiune mai mică de cât a polilor principali de excitaţie şi acest miez
trebuie să funcţioneze nesaturat. Compensarea cu ajutorul polilor auxiliari se face independent de
sarcina şi turaţia maşinii.

La maşinile de curent continuu de puteri foarte mari, pentru îmbunătăţirea comutaţiei se

utilizează înfăşurări de compensaţie repartizate în crestăturile longitudinale din piesele polare ale polilor
principali de excitaţie. Aceste înfăşurări sunt conectate tot în serie cu înfăşurarea indusului şi creează un
câmp magnetic compensator contrar celui transversal . Pentru aceasta, sensul curentului prin
înfăşurarea de compensare din crestăturile unui pol trebuie să fie în sens invers sensului curentului prin
conductoarele din crestăturile rotorului situate în faţa polului respectiv.
Bibliografie

1. MASINI ELECTRICE – Marian Pearsica si Madalina Petrescu

2. PROIECTAREA UNUI SISTEM DE ACŢIONARE CU MOTOR DE CURENT
CONTINUU - Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu
3. CURS DE MASINI ELECTRICE – Voncila Ion, Universitatea Dunarea de Jos
Galati