TRATAMENTUL ARTROZEI

Programul complex de recuperare fizical-kinetic

Terapia de recuperare cuprinde multiple mijloace ce acţionează asupra:

 durerii;
 contracturii musculare;
 hipotrofiei musculare;
 mobilităţii articulare;
 terenului pe care se instalează procesul artrozic , încetinind procesul degenerativ
sau cel puţin reducând manifestările clinice.

Obiectivele programului de recuperare în coxartroză şi gonartroză sunt:

 ameliorarea sindromului dureros şi inflamator;

 asigurarea unei stabilităţi articulare de bună calitate;
 ameliorarea mobilităţii articulare, obţinând unghiurile funcţionale, prevenind sau
combătând instalarea atitudinilor vicioase şi evitarea încărcării articulaţiilor
supra şi subiacente;
 îmbunătăţirea troficităţii musculare, ameliorarea echilibrului muscular agonist –
antagonist;
 reducerea susceptibilităţii la fenomene artrozice.

Programul complex de recuperare fizical-kinetic cuprinde:

Termoterapia , hidrotermoterapia , hidrokinetoterapia

Electroterapia
Kinetoterapia
Ortezarea
Masajul  Balneoclimatoterapia si 
Alte măsuri utilizate în tratamentul artrozelor

Termoterapia, hidrotermoterapia, hidrokinetoterapia

Căldura are eficacitate în atenuarea durerii şi reducerea contracturii musculare care prin ea

însăşi este cauză a durerii şi limitării funcţionale.

Formele de căldură utilizabile – cu acţiune superficială sau mai profundă – sunt variabile:

 aplicaţii de parafină, sac cu sare de bucătărie încălzit, pernă electrică;

 electroterapie: lămpi cu raze infraroşii, ultrasunet, unde scurte, microunde;

  hidrotermoterapia: băile calde, împachetări cu apă caldă, baia cu bule, baia cu
nămol, duşul subacval - asigură în plus descărcarea articulaţiei, relaxare
musculară şi sedare;

 o formă particulară de kinetoterapie este kinetoterapia în apă (hidrokinetoterapia),

care are un efect uşor sedativ, miorelaxant (temperatura apei 36 – 36,50 C),
facilitând mişcările prin descărcarea de greutate.

Aplicaţiile locale de căldură pot aduce o uşurare notabilă în suferinţele cronice, torpide cu
durere de mai mică intensitate.

Crioterapia – compresele reci schimbate la 5 –6 minute, masajul cu gheaţă repetat de mai

multe ori în cursul zilei – este indicată în durerea acută, putând ameliora foarte mult
intensitatea durerii la bolnavii cu un important sindrom inflamator.

Electroterapia
Electroterapia este o formă de terapie fizicală, de tip conservator care utilizează diferite forme
de curenţi electric (curent galvanic, curent de joasă frecvenţă, curent de medie frecvenţă) şi
diverse forme de energie derivate din curentul de înaltă frecvenţă (unde scurte, microunde,
ultrasunet, radiaţii infraroşii, ultraviolete şi laser) sau de joasă frecvenţă (câmpuri magnetice).
Acestea sunt destinate ariei curative şi programelor de recuperare funcţională în diverse
patologii, cu o aplicaţie particulară pentru patologia locomotorie.

Această formă de terapie utilizată şi în tratamentul artrozelor, nu poate corecta verigile

etiologice dar poate ameliora şi controla :

 elementele fiziopatologice (inflamaţie, edem, hipotonie, hipotrofie musculară,

hipersimpaticotonie, durere);
 elementele clinice, simptomatice şi funcţionale (durere, contractură musculară,
redoare articulară etc.);
 sistemele de retroacţiune biologică, utilizând circuite de tip „feed-back”.

Tipurile de electroterapie frecvent indicate şi utilizate în tratamentul coxartrozei şi gonartrozei

precum şi principalele efecte sunt:

a . GALVANOTERAPIA - utilizează curentul continuu (curent galvanic); 

Modalităţi de aplicare a galvanizărilor :

 galvanizarea simplă - cu ajutorul unor electrozi sub formă de plăci;
 ca baie hidroelectrolitică (galvanică):
 baie partială (patru-celulară);
 baie completă sau generală (Stanger);
 ionoforeza (ionogalvanizarea) - metodă de introducere a unor substanţe
medicamentoase prin tegument, cu ajutorul curentului galvanic (în artroze se
utilizează fenilbutazona 1– 3 % la polul pozitiv).
b . CURENŢII DE JOASĂ FRECVENŢĂ

Ca forme de aplicaţie pentru curenţii de joasă frecvenţă (frecvenţa utilizată terapeutic se

înscrie între 0,1 şi 300 – 400 Hz) menţionăm formele utilizate în tratamentul artrozelor:

b.1. Curenţii diadinamici – curenţi derivaţi din curentul de la reţea ( curent alternativ

sinusoidal cu frecvenţa de 50 Hz ) care este redresat şi modulat , având ca principale efecte
(după opinia aproape unanimă a autorilor) – efecte analgetice , hiperemiante şi dinamogene.

b.2. Curenţii Trabert – sunt curenţi dreptunghiulari cu un efect pronunţat analgetic şi

hiperemiant; este indicat în formele de artroză dureroase.

b.3. Curenţii stohastici - sunt curenţi aperiodici (neregulaţi) cu o frecvenţă cuprinsă între 5 –

30 Hz; 

b.4. Stimularea nervoasă electrcă transcutană ( SNET sau TENS ) constituie o metodă

netraumatizantă de combatere a stărilor dureroase acute şi cronice.

c . CURENŢII DE MEDIE FRECVENŢĂ

Sunt curenţi alternativi sinusoidali cu frecvenţa cuprinsă ( în terapia frecventă) între 3 – 10

KHz ( 3000 – 10000 Hz ) .

       Curenţii interferenţiali - obţinuţi prin interferenţa a doi curenţi de medie frecvenţă (cu
frecvenţe diferite).

d . TERAPIA CU ÎNALTĂ FRECVENŢĂ

Principalele tipuri de terapie cu înaltă frecvenţă utilizata în tratamentul artrozelor sunt :

 undele scurte;
 terapia cu înaltă frecvenţă pulsatilă (Diapulse);
 undele decimetrice;
 undele de 69 cm;
 undele de 12 cm - microundele.

Principalul efect al acestei terapii este cel caloric.

e . TERAPIA CU ULTRASUNETE

Secţiune specială din electroterapia de înaltă frecvenţă ce utilizează în scop terapeutic

vibraţiile mecanice produse de un cristal piezoelectric sub acţiunea unui curent de înaltă
frecvenţă (efect piezoelectric inversat).

f . FOTOTERAPIA - utilizează energie radiantă de tipul radiaţiilor infraroşii; sunt radiaţii cu

frecvenţa cuprinsă între 50000 si 760 nm care determină un efect termic important; secundar
efectului caloric.
Kinetoterapia - cu mentiuni despre coxartroza si gonartroza
Un program kinetoterapeutic trebuie întotdeauna inclus în orice schemă terapeutică a artrozei;
orientarea programului se face în funcţie de stadiul clinico-anatomo-funcţional al bolii.

Mişcarea, dozată şi controlată oportun, este indispensabilă pentru menţinerea lubrefierii

articulare, încetinind limitarea progresivă a amplorii mişcărilor articulare şi conservarea
troficităţii musculare.

Obiectivele programului de kinetologie recuperatorie:

 scăderea durerilor;
 creşterea stabilităţii;
 creşterea mobilităţii;
 creşterea gradului de coordonare şi echilibru la mers.

Programul de kinetologie recuperatorie cuprinde:

Posturările – completează programul de luptă împotriva redorii articulare. Se porneşte de la

poziţia de amplitudine maximă permisă de redoare şi cu ajutorul unor forţe exterioare cu
acţiune prelungită în timp se încearcă creşterea amplitudinii unghiurilor de mişcare. Se pot
utiliza cu folos unele tehnici de facilitare neuro-musculară proprioceptivă, cum ar fi:
alternanţa contracţie izometrică – izotonică, stabilizarea ritmică, tehnica hold - relax. În
coxartroză se evită în special flexum-ul şi rotaţia externă, ca cele mai frecvente devieri,
adducţia fiind mai rară. În gonartroză – evitarea flexum-ului; pentru deviaţiile în plan frontal
(varus, valgus) posturările directe sunt inoperante, doar posturarea corectoare pentru mers a
piciorului prin talonete la pantof are valoare.

Mobilizările articulare – pentru a menţine sau ameliora amplitudinile de mişcare. În

coxartroză se va pune accentul pe extensie, rotaţia internă şi abducţie iar în gonartroză pe
recâştigarea extensiei complete şi rotaţia internă apoi pentru mărirea flexiei. Se pot utiliza
toate tehnicile cunoscute: posturări, mobilizări pasive, active, scripetoterapie etc.

Tracţiunile – au efect antalgic decontracturant, cresc mobilitatea şi refac alinierea, pot fi: -
manuale – executate în axul membrului inferior la sfârşitul şedinţelor de masaj; se execută
succesiv tracţiuni (moderate) şi compresiuni corelate cu ritmul respirator (favorizează
circulaţia şi troficitatea); şi - mecanice - prin tracţiuni la nivelul gleznei, practicate zilnic, cu
greutăţi de cca. 3 Kg pe membru, perioade lungi de timp, cu efect de reducere a presiunii
intraarticulare şi decontracturant.

Refacerea stabilităţii atât prin exerciţii analitice de tonifiere musculară cât şi prin exerciţii în
lanţ kinetic închis;

Refacerea controlului muscular dinamic pentru mers (coordonare, echilibru, abilitate) astfel

încât să fie evitat mersul şchiopătat.
Relaxarea – decontracturarea musculară.

Menţinerea unei bune funcţionalităţi mioartrokinetice la nivelul articulaţiilor adiacente, cât şi

la membrul opus; pentru coxartroza este importantă şi corectarea poziţiei bazinului cu
menţinerea unei funcţionalităţi cât mai bune a coloanei lombare.

Respectarea regulilor de profilaxie şi terapia ocupaţională.

Exerciţiile indicate trebuie să ţină cont de tipul mişcării care trebuie conservată sau eventual
recuperată, de eventualele limitări ireversibile, de grupele musculare care trebuiesc lucrate
preferenţial pentru obţinerea unui rezultat funcţional optim.

Tonifierea musculaturii: în coxartroză vizează tonifierea muşchilor fesier mare şi mijlociu,

ischiogambieri şi cvadriceps; în gonartroză se va urmări tonifierea musculaturii care
„înzăvorăşte” genunchiul în mers – cvadricepsul în principal dar şi ischiogambierii, se va
urmări refacerea forţei extensoare pentru ultimele 200.

Refacerea stabilităţii atât prin exerciţii analitice de tonifiere musculară cât şi prin exerciţii în
lanţ kinetic închis; exerciţiile la bicicleta ergonomică se indică cu condiţia individualizării
pentru fiecare bolnav a parametrilor de lucru: înălţimea şeii, încărcarea adecvată (şi
progresivă) a solicitării la efort.

Kinetoterapia poate fi pasivă sau activă, ajutată sau încărcată.

Contracţiile musculare pot fi izotonice sau izometrice.

Ca regulă generală, sensul mişcării va fi în sens opus tendinţei naturale a bolii de limitare a
mişcărilor.

KINETOTERAPIA PASIVĂ

Se recomandă ca programul kinetic să debuteze prin mobilizarea pasivă a articulaţiei . În acest

fel, kinetoterapeutul ia contact direct cu articulaţia bolnavă, intră în comunicare cu pacientul,
încercând să-i câştige încrederea şi să-şi asigure o bună colaborare pe durata programului
complex de recuperare.

a. Kinetoterapia pasivă în coxartroză

În coxartroză mobilizarea pasivă va insista pe mişcările de extensie, abducţie şi rotaţie

internă .

Exemplude mobilizare pasivă pentru mişcarea de extensie 

Regula generală: în timpul forţării extensiei articulaţiei coxofemurale genunchiul rămâne
extins.
       Pacientul în decubit dorsal, cu membrul inferior opus flectat la maximum (genunchiul cu
coapsa pe piept); bascularea puternică a bazinului extinde ea însăşi articulaţia afectată şi
eventual asistentul accentuează extensia.
În mobilizarea autopasivă, pacientul menţine cu mâinile genunchiul membrului opus la piept,
membrul afectat fiind întins pe un plan înclinat.
Exemplu de mobilizare pasivă pentru mişcarea de abducţie
      Pacientul în decubit dorsal: asistentul fixează bazinul cu o mână iar cu cealaltă execută
abducţia cu priză la nivelul condilului intern al femurului.
În mobilizarea autopasivă, pacientul în decubit lateral pe partea sănătoasă, cu membrul
inferior suspendat printr-un scripete şi tracţionat în sus prin priză manuală.

Exemplu de mobilizare pasivă pentru mişcarea de rotaţie internă

       Pacientul în decubit dorsal: asistentul prinde treimea inferioară a coapsei, rulând-o
înâuntru sau în afară (genunchiul întins).

b. Kinetoterapia pasivă în gonartroză

Kinetoterapia pasivă în gonartroză începe cu mobilizarea rotulei (în sens longitudinal şi

transversal), după care se trece la mobilizarea articulaţiei femuro-tibiale, avănd ca obiectiv
principal asigurarea libertăţii de mişcare în extensie şi rotaţie, în special rotaţia internă care
este aproape întotdeauna limitată.

Exemplu de mobilizare pasivă pentru mişcarea de rotaţie internă

        Pacientul în decubit dorsal, coapsa în abducţie şi genunchiul flectat la 900.
Kinetoterapeutul fixează glezna bolnavului şi susţine extremitatea superioară a gambei cu
ambele mâini sub linia articulară, imprimând o mişcare de translaţie orizontală externă a
întregii gambe. Această mişcare se repetă, reducând progresiv unghiul de flexie a gambei pe
coapsă.

Exemplu de mobilizare pasivă pentru mişcarea de extensie

       Pacientul în şezând, cu trunchiul aplecat în faţă; kinetoterapeutul execută extensia, făcând
două prize – una pe faţa anterioară a coapsei, fixând-o la scaun şi cealaltă pe gambă, distal.

KINETOTERAPIA ACTIVĂ

 Refacerea forţei musculare şi a echilibrului dintre muşchii agonişti şi antagonişti, în special a

muşchilor stabilizatori ai ai articulaţiei trebuie începută cât mai precoce şi continuată mereu
printr-un program de menţinere a tonusului şi forţei musculare. Se realizează prin exerciţii
izometrice şi izodinamice contra unor rezistenţe, fiind recunoscută necesitatea de a se lucra cu
rezistenţă manuală dirijată în sectorul de mobilitate indolor .

 Exerciţiile pentru refacerea forţei depind de gradul deficitului muscular: pentru forţele 0-1-2,
tehnicile de facilitare reprezintă singurele modalităţi logice de lucru (contracţii repetate,
inversarea lentă, inversarea lentă cu opunere, relaxarea – contracţie, izometria alternantă);
reeducarea forţei musculare de la o valoare peste 3 se realizează prin tehnicile obişnuite de
izometrie (exerciţiile scurte izometrice zilnice), tehnicile izokinetice, deşi de o valoare
deosebită, nu sunt uzuale.

 În coxartroză se insistă asupra tonifierii muşchilor fesier mare şi mijlociu, ischiogambieri şi
cvadriceps.

 În gonartroză sunt preferate contracţiile musculare izometrice şi pedalarea pe bicicleta

ergonomică fără rezistenţă şi se insistă asupra tonifierii muşchilor cvadriceps, ischiogambieri
şi triceps sural .
 Întrucât musculatura supusă tonifierii în coxartroză şi gonartroză este solicitată în ortostatism
(musculatura antigravitaţională) prezentăm în continuare câteva exerciţii pentru
exemplificare.

Exemplu de exerciţiu global pentru tonifierea musculaturii extensoare a articulaţiei

coxofemurale (fesierul mare şi fibrele posterioare ale fesierului mijlociu, ischiogambierii):
Pacientul în decubit dorsal la marginea mesei, cu articulaţia coxofemurală flectată, genunchiul
extins, piciorul flectat ; kinetoterapeutul face priză pe faţa dorsală a treimii distale a coapsei şi
pe faţa plantară; membrul inferior opus este flectat, cu piciorul pe masă sau gamba atârnă la
marginea mesei; pacientul execută flexia degetelor, extensia piciorului apoi flexia
genunchiului şi în sfărşit extensia articulaţiei coxofemurale în timp ce kinetoterapeutul opune
rezistenţă acestor mişcări (mişcarea de extensie contrată se continuă sub planul orizontalei).

Exemplu de exerciţiu selectiv pentru tonifierea muşchiului fesier mare. Pacientul în decubit

dorsal la marginea mesei; membrul inferior opus se sprijină cu talpa pe masă, membrul afectat
are coapsa flectată la 600 (adductorii sunt scoşi din activitate), genunchiul este flectat
(ischiogambierii sunt scoşi din activitate), gamba relaxată; se execută extensia articulaţiei
coxofemurale, kinetoterapeutul contrând pe faţa posterioară a coapsei .

Exemplu de exerciţiu selectiv pentru tonifierea ischiogambierilor. Pacientul în decubit dorsal,

cu articulaţia coxofemurală flectată, genunchiul aproape extins (poziţia genunchiului este
importantă – nu trebuie extins complet, ci atât cât intră în acţiune ischiogambierii); pacientul
face extensia coapsei, kinetoterapeutul contrând la nivelul talonului.

Exemplu de exerciţiu selectiv pentru tonifierea muşchiului fesier mijlociu. Pacientul în decubit

contralateral, cu membrul inferior opus flectat şi membrul afectat cu genunchiul flectat;
pacientul execută abducţie în timp ce kinetoterapeutul opune rezistanţă pe faţa laterală a
genunchiului.

Exemplu de exerciţiu pentru tonifierea muşchiului cvadriceps. Pacientul în decubit dorsal, cu

coapsa întinsă şi gamba în afara mesei; membrul inferior opus, flectat, se sprijină cu piciorul
pe masă; kinetoterapeutul face priză pe faţa dorsală a piciorului şi pe faţa anterioară distal pe
gambă; pacientul execută extensia gambei fiind contrat de kinetoterapeut . Grupul de exerciţii
selective pentru antrenarea celor 3 capete monoarticulare ale cvadricepsului au ca principiu
general menţinerea articulaţiei coxofemurale flectate la 900,din această poziţie executându-se
extensia genunchiului.

Exemplu de exerciţiu selectiv pentru tonifierea muşchiului triceps sural. Pacientul în decubit

dorsal, cu membrul inferior întins şi glezna în flexie dorsală; kinetoterapeutul prinde în mână
călcâiul pe faţa lui posterioară şi se opune încercărilor pacientului de a extinde piciorul.
Deoarece nu există rezistenţa pe degete sau antepicior, nu va intra în activitate decât tricepsul
sural .

Ortezarea
 Procedee medicale (ortopedice) nesângerânde ce se bazează pe utilizarea dispozitivelor care
au ca scop punerea în repaus, protejarea, corijarea sau susţinerea articulaţiei afectate.

 În cazul artrozelor membrelor inferioare se utilizează talonetele, încălţămintea ortopedică,

recurgerea la utilizarea bastoanelor (normale sau canadiene), cârjelor, cadrelor sau
cărucioarelor (ce permite transferul unei părţi a sarcinii către membrele superioare) diminuând
solicitarea articulaţiei şi conferind securitate mersului.

 În cazul unui genunchi grav afectat, imobilizarea pentru câteva săptămâni într-o cismă
gipsată sau într-o genunchieră poate fi indicată în anumite circumstanţe (ca în cazul
subiecţilor pentru care este imposibilă menţinerea articulaţiei în repaus) dar poate avea efect
negativ prin favorizarea rigidităţii articulare şi hipotrofiei musculare.

Masajul

Masajul are un rol principal chiar de la începutul programului de recuperare, datorită efectelor

favorabile care în funcţie de manevrele utilizate pot fi :

 efect antalgic şi miorelaxant;

 stimularea propriocepţiei cu menţinerea tonusului muscular;
 efectul circulator şi biotrofic tisular local (tonifiant).

Balneoclimatoterapia

Balneoclimatoterapia realizează o terapie de reglare nespecifică, acţionând prin diferiţii

factori naturali pe verigile fiziopatologice şi simptomatice şi determinând modificări ale
reactivităţii organismului.

Aria de utilizare terapeutică pentru balneoclimatoterapie în coxartroză şi gonartroză cuprinde

toate sectoarele terapeutice: sfera profilactică, curativă şi de recuperare.

Bioclima de litoral maritim a fost utilizată de artrozici din cele mai vechi timpuri, datorită
acţiunii benefice asupra durerii şi contracturii musculare prin terapiile specifice:
balneoterapia, peloidoterapia, helioterapia etc.

Alte măsuri utilizate în tratamentul artrozelor

Rontgenterapia - un timp amplu utilizată în tratamentul artrozelor, actual contestată dar

utilizabilă în cazuri extrem de bine selecţionate.
Acupunctura - terapie alternativă extinsă, indicată în tratamentul sindroamelor dureroase de
origine artrozică .