Finanţarea societăţilor comerciale în economia de piaţă

1.1 Finanţele în economia de piaţă

1.1.1 Conţinutul şi necesitatea finanţelor în economia de piaţă

Finanţele, în economia modernă, reprezintă relaţii social-economice, exprimate în forma

banească, care apar în procesul repartiţiei produsului social şi în special al venitului naţional .
Deşi relaţiile financiare se exprimă sub formă banească, ele nu se pot confunda cu
mijloacele băneşti ale statului sau intreprinderilor private ori mixte. Intre finanţe şi bani există
deosebiri principale şi anume: finanţele exprimă valoric mişcarea unei părţi importante a
produsului social, în special al venitului naţional, între participanţii la producţia materială, între
sfera productivă şi neproductivă, între ramurile economiei naţionale, între întreprinderi şi
organizaţii. Pentru ca transferurile respective să poată reprezenta relaţii financiare, ele trebuie să
indeplinească următoarele condiţii:
-să se facă în expresie valorică;
-să se facă fară contraprestaţie directa;
-să fie legate de satisfacerea nevoilor generale ale societaţii.
In cadrul general al finanţelor un loc important ocupă finanţele societaţilor comerciale (cu
capital de stat, mixt, privat sau regii autonome).
Finanţele societaţilor comerciale reprezintă veriga primară, de bază, a întregului sistem
financiar şi de credit, acesta afirmaţie bazându-se pe faptul că majoritatea fondurilor băneşti, ce
se formează la diferite nivele, îşi au izvorul în veniturile create în unitaţile de bază ale economiei
naţionale.
Finanţele întreprinderilor reprezintă un ansamblu de măsuri şi activitaţi al căror obiect
este fenomenul financiar. Activitatea financiară se prezintă ca o practică organizaţională, ca un
ansamblu de activitaţi, ce se desfăsoară prin intermediul servicii lor sau direcţiilor financiare şi
care se exprimă valoric.
Activitatea de iniţiere şi coordonare financiară la nivelul întreprinderii presupune
existenţa permanentă a unor fluxuri financiare, pozitive şi negative, organizate şi programate a
avea loc în condiţii care să servească interesele întreprinderii.
In mod deosebit finanţele întreprinderii sunt organizate pentru a satisface realizarea
obiectului activitaţii în condiţii de rentabilitate şi realizarea echilibrului dintre nevoi şi resurse.
Dacă ne referim la teoria financiară actuală se defineşte ca obiectiv esenţial
operaţional:”MAXIMALIZAREA VALORII INTREPRINDERII” ceea ce înseamnă că:
- întreprinderea aparţine proprietarilor (acţionari, deţinători de părţi sociale, antreprenori
individuali) care au interesul să maximalizeze valoarea investiţiei;
- obiectivul M.V.I. ţine seama de incertitudine, de risc şi mai ales de timp;
- obiectivul este operaţional, în sensul că, orice decizie financiară care urmareşte
maximalizarea întreprinderii este bună.

1.1.2 Funcţiile finanţelor private

Ca orice subsistem financiar, finanţele firmelor îndeplinesc funcţiile de repartiţie şi de

control.
 Functia de repartitie reflectă colectarea capitalurilor iniţiale din diferite izvoare, circuite
şi repartizarea lor pe destinaţii, utilizarea şi reconstruirea lor, modificarea proporţiilor fondurilor
prin reţinerea de resurse financiare, ce se degajă din capacitatea de autofinanţare şi atragerea
unor resurse externe cum sunt aporturile noi de capital şi imprumuturile. Constituirea şi
gestionarea capitalurilor, desfăşurarea activitatii economice şi obtinerea de rezultate financiare
dau nastere unor obligaţii baneşti iar funcţia de repartiţie le reflecta şi pe acestea.
Funcţia de control constă în aceea că, la nivel microeconomic, acţiunile de control al
problemelor economico-sociale cad în sarcina agentului economic. Funcţia de control al
finanţelor private are două laturi: una constatativă şi alta corectivă, cu menţiunea că acestea se
împletesc organic, agenţii economici având competenţe nelimitate în procesul managerial, în
luarea măsurilor corective, de prevenire si înlăturare a aspectelor negative ale activitaţii.
Controlul, prin intermediul finanţelor firmei, presupune un anumit cadru organizatoric si
masuri care sa acţioneze sistematic si unitar în vederea prevenirii abaterilor, pentru cresterea
eficienţei si rentabilitaţii si utilizarii raţionale a capitalului.
Funcţia de control a finanţelor are o sferă largă de acţiune, îmbrăţisand toate fazele şi
laturile economice şi financiare ale circuitului economic, toţi indicatorii prevazuţi şi efectivi din
programele economice şi bugetele de venituri şi cheltuieli, ceea ce impune, între altele,
organizarea unei evidenţe sistematice, corecte şi reale, tehnico-operativa, statistica şi contabila
precum şi previziuni fundamentale.
Controlul se execută prin diferite pârghii economico-financiare (costuri, preţuri, impozite
si taxe, credite) şi poate fi din punct de vedere al timpului de efectuare: preventiv, concomitent şi
postoperative.
După Modigliani si Miler(1958) finanţele, oricat de moderne ar fi, nu reprezinta nimic
fără o activitate economică intensă care să le susţină, îndeplinind trei funcţiuni: de
evaluare(măsurare) a averii, de repartizare a rezultatelor şi de protecţie a investitorilor.

Funcţia de evaluare a proiectelor de investiţii

Tranzacţiile financiare atat de numeroase demonstreaza ca informaţia agenţilor privind

preţul titlurilor nu este identica, adica fiecare anticipeaza diferit sansele de castig. Procesele de
anticipare sunt aleatoare astfel incat pentru stabilirea unei valori intrinseci a titlurilor trebuie sa
apelam la un proces de integrare in preţ a tuturor informatiilor disponibile despre emitent si
mediul sau economic.
Astfel valoarea anticipata integreaza informatii interne si externe privind:
-performanţa economico-financiara a intreprinderii emitente: profitul, politica de dividend,
riscul financiar determinat de rata indatorarii, riscul de exploatare determinat de pragul de
faliment.
-informaţii privind performanţa economiei naţionale in care activeaza respectiva întreprindere:
rata de rentabilitate minim acceptata in econimie, rata inflatiei, rata rentabilitaţii de piaţa.
Sau elaborat modele sintetice de evaluare pe baza carora se compara permanent vaoarea
anticipata cu pretul pietei iar pe baza acestora se iau decizii de investire.

Functia de repartizare a rezultatelor

 In ipoteza maximizarii utilitatii consumului prezent, dar si al celui viitor, agentii care vor
realiza economisiri, vor transfera capitalurile lor catre antreprenori. Acesti antreprenori folosesc
capitalurile mobilizate pentru a finanta proiecte de investitii reale prin care garanteaza
economisitorilor o rentabilitate scontata. Motivatia acestor transferuri rezida atat in conferirea, in
compensatia, a unui drept de asociat sau a unuia de creanta, cat, mai ales, in remunerarea
asteptata a capitalului transferat. Remunerarea trebuie sa se faca la nivelul ratei pe economie si la
nivelul primei de risc asumat, rentabilitate minim acceptabila pentru cumpararea si detinerea
respectivului titlu financiar.

Functia de protectie a investitorilor

Efectuarea de transferuri directe intre investitori si antreprenori se face destul de rar si

doar atunci cand investitorul are convingerea ca plasamentul este cea mai buna varianta.
De obicei nu se intampla astfel ci exista o a treia categorie de agenti financiari
intermediari ce grupeaza: institutii financiare specializate pe transferul de capital pe termen lung
si mediu, banci comerciale, case de copmpensare si de depozit, bursele de valutare pe termen
scurt, bursa de valori si piata extrabursiera care realizeaza tranzactiile pe piata secundara de
capital.
Misiunea institutiilor financiar-bancare in actiunea lor de intermediere este aceea de a
transforma structura economiilor publice, in conformitate cu structura nevoilor de a fi nantare a
investitiilor, oferind investitorilor o gama larga de intrumente de economisire iar pe de alta parte
acestea vin in intampinarea antreprenorilor cu surse de finantare a obictivelor lor economice.

1.1.3 Structura financiara a societatilor comerciale

Prin structura financiara a unei firme se intelege raportul existent intre finantarile pe
termen scurt si cele pe termen lung. Aproape in toate cazurile firmele nu se finanteaza in
proportie de 100% din fonduri proprii, ci apeleaza concomitent si la finantari externe ori
selectarea mijloacelor de finantare externa si ponderea acestora in raport cu finantarea interna
reprezinta un aspect principal al politicii financiare a firmelor.In acest fel se decide asupra
ponderii creditelor de trezorerie fata de capitalul permanent dar si asupra structurii capitalului
permanent.
Capitalul permanent se compune din fondurile proprii ale fimei si din imprumuturi pe
termen lung si mijlociu si acopera activele imobilizate si o parte a stocurilor de exploatare
(active circulante) sub denumirea de fond de rulment. Resursele de trezorerie sunt formate din
credite bancare pe termen scurt, precum si din credite comerciale, adica datoriile fata de
furnizori.
Alegerea unei anumite structuri financiare reprezinta o decizie importanta de politica
financiara. Daca acoperirea financiara prin obligaţii pe termen scurt confera o anumita supleţe
pentru intreprinzator, in sensul ca poate sa dezvolte sau sa reduca operativ volumul activitaţii,
finanţarea cu capitaluri permanente este mai putin costisitoare si deci mai avantajoasa. Desi
criteriul rentabilitaţii este foarte important, decizia in ceea ce priveste structura financiara ţine
seama, inevitabil, si de alte elemente cum ar fi suma totala a nevoilor de finanţat, precum si
natura diverselor trebuinţe.
Structura financiara este o variabila care nu depinde insa numai de intreprindere, de
obiectivele sale de crestere economica, de rentabilitatea scontata sau de riscurile pe care
consimte sa si le asume. Structura financiara este influentaţa si adesea determinata de actionari,
de banci, sau de alti imprumutatori, de stat, ca si de conjunctura economico-financiara: situaţia
pieţei financiare, oscilaţiile ratei dobanzii, care in ultima instanta, adoptarea unei structuri
financiare este determinate de creditor, care are in vedere riscul la care se sepune creditand
firma. Riscul creditorului poate fi risc de pierdere de capital, cand debitorul nu poate rambursa,
risc de dobanda, cand debitorul nu poate plati dobanzile la termen, dar si risc de imobilizare
care exista si chiar si atunci cand debitorul isi achita obligaţiile la termen. Asta inseamna ca
creditorul isi blocheaza capitalul, fiind obligat sa se refinanţeze in condiţii de dobanda si de timp
ce nu-i sunt totdeauna asigurate.
Pentru a se proteja impotriva acestor riscuri, creditorul(banca) acţioneaza cerand garanţii
asiguratorii si , in acelasi timp, participarea debitorului la finanţare cu capital prppriu . Daca
rentabilitatea este scazuta debitorul trebuie sa aiba o participare mai mare cu fonduri proprii
pentru a asigura pe creditor, si invers. In cazul unei rentabilitati nesatisfacatoare finanţarea prin
indatorare accentueaza riscul de insolvabilitate si de nelichiditate.

a) Criteriul rentabilitaţii in alegerea structurii financiare

Atat capitalul propriu, cat si cel imprumutat comporta costuri. Diferenţa fundamentala
dintre costul capitalului propriu si cel al capitalului imprumutat rezida in faptul ca fondurile
proprii nu sunt remunerate decat in cazul ca firma obţine beneficii in timp timp ce capitalul
imprumutat trebuie remunerat, oricare ar fi rentabilitatea firmei.
O firma puternic indatorata va avea sistematic cheltuieli financiare mari, ceea ce
micsoreaza posibilitatile de autofinanţare. Prin urmare, firma respective va trebui sa recurga la
noi credite pentru a-si acoperi nevoile de finantare care, la randul lor, vor contribui la cresterea
cheltuielilor financiare. In aceste condiţii criteriul rentabilitaţii este hotarator.
Daca firma este rentabila, adica daca rata rentabilitaţii este superioara ratei dobanzii este
posibila si de dorit apelarea la credite, in opoziţie cu alternativa de a astepta sa se formeze treptat
fondurile proprii pentru finantarea unui proiect.
Efectul de indatorare se obţine comparand rentabilitarea economica a firmei cu costul
capitalului imprumutat:
-daca rentabilitatea economica > rata dobanzii rezulta un efect pozitiv
-daca rentabilitatea economica < rata dobanzii rezulta un efect negativ
Este avantajos ca firma sa se finanteze concomitent cu fonduri proprii si imprumutate
cand rata rentabilitatii economice este superioara ratei dobanzii, intrucat eficienţa utilizarii
capitalului propriu este mai mare.
Ritmul de crestere a rentabilitatii financiare este mai mare la fimele indatorate cu condiţia
ca rentabilitatea economica sa fie mai mare decat rata dobanzii.
In concluzie:
- daca Re>Rd efectul de indatorare este pozitiv Rf>Re atunci finanţarea prin credite este
oportuna;
- daca Re<Rd efectul de indatorare este negativ Rf<Re atunci finanţarea prin credite este
inoportuna.

Criteriul destinatiei resurselor in alegerea structurii financiare

 Activele imobilizate, care reprezinta nevoi cu caracter permanent,este judicios sa fie
acoperite cu capital permanent in timp ce activele circulante (cheltuielile ciclului de exploatare)
formate in principal din stocuri de marfuri si alte valori materiale, din creante asupra clientilor si
diverse lichiditati primare pot fi acoperite,in masura posibilitatilor prin fondul de rulment-care
este un capital permanent, dar si prin datorii pe termen scurt formate din credite de trezorerie si
din obligatii fata de furnizori.
Pentru fiecare agent economic este important sa-si adapteze decizia de finantare conform
caracterului permanent sau temporar al nevoilor de finantare.
Structura financiara a unei firme se exprima nu numai ca un raport intre indatorare si
capitalul propriu, ci si ca raport intre finantarile pe termen scurt si finantarile pe termen lung .

Finantari petermen scurt Re surse detrezorerie

Structura financiara= =
Finantari pe termenlung simediu Capital permanent
Capacitatea de indatorare

Avand in vedere importanta structurii financiare pentru orice societate comerciala, atat
pentru aprecierea propriei situatii, cat si pentru edificarea in raport cu banca este util sa se
procedeze,la stabilirea unor indicatori care sa marcheze gradul in care sunt utilizate capitalurile
proprii in comparatie cu imprumuturile pe termen lung si mediu sau cu totalul imprumuturilor.
Se pot folosi ca instrumente de analiza a structurii financiare urmatorii indicatori:
Re=rentabilitate economica
Rd=rata dobanzii

Datorii
Efectul delevier= x ( Re−Rd )
1) Cpr

Datoriitotale
Capacitate deindatorare globala ( CIG ) = <2/3
2) Pasivul total
Sau
Datoriitotale
Capacitate deindatorare globala ( CIG ) = <2
Capital propriu
Datorii latermen
Capacitate deindatorare latermen ( CIT )= <1 /2
3) Capital permanent
Sau

Datorii latermen
Capacitate de indatorare latermen ( CIT )= <1
Capitalul propriu
 Total datorii
Rataindatorarii globale= <1
4) Capitaluri proprii

Datorii >1 an
Rataautonomiei financiare=
5) Capitaluri proprii
De determinarea capacitatii de indatorare sunt interesati atat societatea comerciala cat insasi si
creditorul.

1.1.4 Structura capitalului si riscul

Functionarea unei firme fara capital adecvat este una din cauzele cele mai raspandite ale
esecului in afaceri. Pe langa capitalul adecvat, ca volum, firma trebuie sa aiba si o structura de
capital adecvata: combinatie corecta (optima) de capital propriu si imprumuturi .
Capitalul se defineste ,in general, ca orice valoare care prin investire genereaza venituri.O
firma dispune de capitaluri proprii si capitaluri atrase.
Prin structura capitalului unei firme se intelege proportia relativa a capitalului propriu si
a datoriei utilizate la finantarea activelor acesteia.
Politica structurii capitalului implica o optiune intre risc si venit: utilizand intr-o proportie
mai mare datoriile pentru finantare, cresc riscrurile legate de fluxul profiturilor firmei, dar un
indice ridicat al datoriilor, conduce, in general, la o rata ridicata a rentabilitatii .
Riscul ridicat asociat cu datorii mari tind sa scada pretul actiunilor, in schimb rata
asteptata a rentabilitatii acestora creste.
Determinarea structurii financiare a firmei inseamna gasirea raspunsului la doua
probleme de baza:
- Cum trebuie sa fie divizate sursele totale de fonduri intre finantarea pe termen lung si cea pe
termen scurt?
- Care trebuie sa fie proportia dintre finantarea prin datorii si cea prin capitaluri proprii?

Raspunsul la prima intrebare necesita concentrarea atentiei asupra naturii activelor din
proprietatea firmei. Activele imobilizate(care reprezinta nevoi cu caracter permanent) trebuie sa
fie finantate cu capital permanent in timp ce activele circulante (care sunt formate din stocuri si
alte valori materiale ,creante asupra clientilor si diverse lichiditati) care sunt acoperite prin
capitalul de lucru, prin datorii pe termen scurt formate din credite bancare si obligatii fata de
furnizori.
Deciziile luate de firma in privinta structurii capitalului sunt influentate de factori precum
: riscul afacerilor, situatia impozitarii, flexibilitatea financiara.

Factorii determinanti ai unei structuri optime a capitalului sunt:

-stabilitatea vanzarilor, structura activului, levierul exploatarii, rata cresterii, profitabilitatea

-impozitele, conditiile pietei, atitudinea creditorilor
-atitudinea conducerii, conditiile interne ale firmei, flexibilitatea financiara, controlul
 1.2 Sursele de finantare a activitatii firmei

1.2.1 Strategia financiara a firmei

Strategia manageriala este un concept al managementului modern aparut ca urmare a

faptului ca agentii economici isi desfasoara activitatea intr-o economie dinamica, in care se
produc mari transformari. O strategie pentru un agent economic descrie modul in care acesta
urmareste sa-si atinga scopurile, tanand seama de factorii favorabili si nefavorabili ale mediului,
resursele si capacitatile firmei.
Managementul strategic este procesul prin care conducerea la varf determina traiectoria
pe termen lung a evolutiei viitoare a firmei, tinand cont de factorii perturbatori ce pot aparea in
timpul functionarii sale.
Ca parte a strategiei manageriale, strategia financiara cuprinde ansamblul obiectivelor
financiare ale firmei, pe termen lung, cat si principalele modalitati de realizare si modul de
alegere si obtinere a resurselor financiare necesare.
O prima categorie din cadrul tipologiei deciziilor strategice financiare o constituie decizia
de investire. Orice plasament pe termen lung sau scurt, in scopul obtinerii unui profit, reprezinta
o investire. Indiferent ca fondurile se plaseaza in active imobilizate sau in active circulante,
investirea reprezinta o imobilizare de capital importanta ca si durata de timp, urmarind obtinerea
unei rentabilitati viitoare ridicate.
Decizia de investire este o parte importanta a strategiei financiare a firmei. Ea marcheaza
nu numai o imobilizare de capital, dar si o anumita activitate utila intr-un anumit segment al
pietei, angajarea unei anumite cantitati de resurse materiale si umane, initierea unor relatii cu
firme din ramuri de activitate diferite, a caror cifra de afaceri este influentata pozitiv.
Tinand cont de faptul ca, costul investitiilor este ridicat, o problema de prim ordin o
constituie gasirea si alegerea surselor necesare pentru finantare.
Investitiile se pot clasifica in functie de mai multe criterii:
- dupa felul lor: investitii materiale, nemateriale,financiare;
- dupa destinatie:investitii productive si neproductive;
- dupa obiectivul lor: investitii de inlocuire sau de mantinere;
- dupa felul surselor: surse proprii sau imprumutate.
Avand in vedere costul ridicat al investitiilor o problema de prim ordin care apare este
gasirea si alegerea surselor necesare pentru finantare.
Pentru finantarea investitiilor la nivelul societatilor comerciale participa urmatoarele
surse:
----surse interne: beneficial propriu, amortizarea activelor imobilizate, sumele obtinute din
lichidarea unor active, rezervele create.
----surse externe:aportul adus de actionari, imprumuturi obligatare credite bancare, credite
comerciale, alte credite.
Alegerea variantei optime a investitiei trebuie sa tina seama de criteriile de rentabilitate,
de lichiditate dar si de risc.
Fiecare din aceste doua mari categorii de surse de finantare (interne si externe) presupune
costuri, fapt pentru care in cadrul activitatii financiare este necesara o gestionare judicioasa a
fiecarei resurse in parte, selectionarea lor dupa criterii economice sau dupa alte constrangeri la
care este supusa firma
 Fluxurile pozitive, de formare a fondurilor necesare finantarii sunt urmate, mai curand
sau mai tarziu, de fluxurile de iesire, precum dividendele platite, dobanzi si rambursari de
credite,plata furnizorilor, plati in contul impozitelor si taxelor etc. Aceste fluxuri financiare
trebuie corelate cu fluxurile de intrare, ca volum si cronologic, pentru a le face compatibile.
Asadar, dupa destinatie sursele de finantare pot fi : surse de finantare a investitiilor si
surse de finantare a activitatii de exploatare.

1.2.2. Sursele de finantare a investitiilor

Sursele interne de finantare a investitiilor sunt:

---Amortizarea
---Profitul net acumulat din exercitiile precedente si rezervele constituite
---Dezinvestiri (cesiuni) de active fixe si circulante
Modul de folosire a surselor interne pentru finantare se mai numeste si autofinantare.
Orice strategie de autofinantare trebuie analizata in functie de rentabilitatea pe care o degaja
profitul reinvestit, adica atunci cand rentabilitatea investirilor acoperite prin autofinantare este
mai mare decat remuneratia ceruta de actionari, autofinantarea are un aspect pozitiv, in sensul ca
se manifesta o crestere a valorii financiare a acesteia.
Sursele interne de finantare nu se concretizeaza intr-un cont la banca ci ele se consuma pe
masura aparitiei lor influentand direct necesarul de finantat.
Cresterea de capital social prin incorporarea rezervelor si a conversiei datoriilor nu duc la
cresterea lichiditatilor ci duc doar la modificarea structurii juridice a pasivului.
a)Amortizarea
Ca resursa financiara care trebuie sa asigure recuperarea valorii activelor fixe aceasta
finanteaza inlocuirea acestora. Amortismentul aferent mijloacelor fixe in functiune finanteaza
crearea altor mijloace fixe care vor functiona in paralel cu primele marind capacitatea de
productie.
b)Profitul net acumulat si rezervele constituite
Devoltarea cu forte proprii folosind drept sursa profitul acumulat si rezervele constituite
din reevaluare sau din profitul repartizat creeaza avantaje atat pentru actionari cat si pentru
societatea comerciala.
c)Dezinvestiri(cesiuni) de active fixe si circulante
In aceasta categorie intra sumele obtinute din lichidarea activelor imobilizate, din vanzari
de active, precum si din valorificarea unor materiale rezultate din pregatirea terenului pentru
constructii, din saparea fundatiilor, din lichidarea unor constructii provizorii.

Sursele externe de finantare a investitiilor

Sursele extrene de finantare de finantare pot fi proprii (atragerea de capitaluri noi de la

actionari sau asociati) si imprumutate (de la banca sau de la imprumutatori publici=cumparatori
de obligatiuni )

Sursele externe de finantare a investitiilor sunt:

- majorarea capitalului social (emitere suplimentara de actiuni);
 - creditul obligatar;
- creditul bancar;
- imprumuturi de la alte institutii specializate.

Majorarea capitalului social

Printre strategiile financiare promovate de o firma se numara si cea a cresterilor de capital

realizata prin emisiune suplimantara de actiuni. Daca contituirea capitalului social reprezinta
prima faza de finantare a unei societati comerciale cresterea capitalului social reprezinta o
decizie financiara strategica luata de adunarea generala a actionarilor sau consilului de
administratie, care are efect pozitiv asupra tertilor(banci, parteneri de afaceri) sporind increderea
acestora asupra societatii si care duce la cresterea lichiditatilor.
Cresterea capitalului social este cel mai costisitor dar prezinta avantajul imbunatatirii
structurii financiare a firmei.

b) Creditul obligatar

Imprumuturile din emisiuni de obligatiuni(credite obligatare) sunt fonduri pe termen lung

asigurate prin vanzarea obligatiunilor emise catre public,obligatiile fiind garantate prin activele
societatii.
Titularul de patrimoniu care lanseaza aceste imprumuturi se angajeaza sa rambur-seze la
termen sau esalonat ratele scadente si sa plateasca dobanda sub forma cupoa-nelor atasate
tilurilor de credit.
Societatile recurg la imprumuturi obligatare pentru ca de multe ori conditiile banci lor
sunt restrictive si au costuri ridicate iar avantajul esential este ca remuneratia(cupoanele) se
deduce din profitul impozabil , facandu-l mai accesibil.
Exista multe tipuri de obligatiuni, iar in ultima instanta diversitatea lor a fost generata de
necesitatea acoperirii celor doua riscuri care le incorporeaza: riscul de piata si riscul ratei
dobanzii.

c)Creditul bancar

De regula bancile comerciale se ocupa cu creditarea pe termen mediu si scurt avand

reticente in a-si imobiliza capitalurile pentru perioade indelungate.
Creditul bancar pe termen mijlociu(2-7 ani) joaca un rol important in finantarea
societatilor comerciale, fiind destinat acoperirii de investitii in echipament de productie cu durate
de functionare relativ scurte, amenajari, contructii usoare, cheltuieli pentru inovari, cercetari sau
pentru operatiuni de import.
Creditele bancare se acorda pe baza de garantii ferme prezentate de debitor iar conditiile
creditului se negociaza intre banca si debitor: rata dobanzii, termenul de rambursare, eventuala
perioada de gatie, penalizari pentru nerespectarea clauzelor contractuale etc
Riscul de dobanda este acela care decurge, pentru debitor sau creditor, din utilizarea ratei
fixe sau variabile a dobanzii si din evolutia ulterioara a ratei dobanzii dupa incheierea
contractului, pana scadenta.
 d)Imprumuturi de la alte institutii specializate

Apelarea la alte organisme specializate presupune efectuarea de imprumuturi pe termen

lung sau mijlociu. Bancile fiind reticente la imprumuturile pe termen lung operaţiunile de
creditare pe termen lung sunt preluate de stat, prin intermediul unor instituţii specializate sau
chiar de catre instituţii financiare private nebancare.
Cand statul este interesat sa intervina direct in orientarea diversilor agenti economici,
faciliteaza accesul acestora la surse obisnuite de capital sau imprumuta din fondurile sale proprii,
daca investiţiile sunt de dorit pentru natiune.
Daca imprumutul de realizeaza din fonduri publice statul poate ceea facilitaţi pentru
imprumutaţi sub forma unor subventii pentru echipamente speciale, pentru locuri izolate, conditii
grele, usurarea fiscalitatii.
Daca imprumutul se efectueaza de catre diverse organisme financiare specializate
facilitatile oferite de stat se pot materializa in compensarea partiala a costului imprumutului
,garantarea imprumuturilor efectuate de intreprinzatori etc
Imprumutul este unitar nu fracţionat ca in cazul obligatiunilor, se stabileste un scadentar
prin contract, in care se poate prevedea o perioada de gratie.

1.2.3 Sursele de finanţare a activelor de exploatare

Finanţarile pe termen scurt vizeaza activele de exploatare al caror cuantum variaza

prompt in funcţie de cresterea sau descresterea activitaţii de la un an la altul, de la un trimestru la
altul, de la un sezon la altul. In aceste condiţii decizia de finanţare pe termen scurt trebuie sa
raspunda nu numai cerinţelor de acoperire financiara a activelor circulante in cuantum necesar si
la termenele prevazute , dar sa prezinte si suficienta elasticitate, capacitate de adaptare la nevoile
concrete ale diverselor etape, sa poata fi majorate sau reduse, dupa caz, cand cerinţele exploatarii
o impun.
Multe firme inregistreaza variaţii insemnate ale volumului activitaţii economice de la un
trimestru la altul, ceea ce impune necesarul permanent de active sa fie finanţat, in masura
posibilitaţilor, din capitaluri permanente, iar nevoile care apar in perioade de varf de activitate sa
fie finanţate prin resurse de trezorerie, care pot fi adaptate cu usurinţa nevoilor reale ale
exploatarii.
In sectorul privat finanţarea activelor circulante se face pe seama fondului de rulment,
a creditelor furnizor si a creditelor bancare pe termen scurt.

Fondul de rulment

Fondul de rulment este un concept mult utilizat in analiza financiara. El serveste pentru
a masura condiţiile echilibrului financiar care rezulta din confruntarea dintre lichidarea activelor
pe termen scurt si exigibilitatea pasivelor pe termen scurt. La o anumita data, fondul de rulment
reprezinta excedentul activelor pe termen scurt asupra pasivelor pe termen scurt. Se determina fie
ca diferenţa intre capitalul permanent si imobilizarile nete, fie ca diferenţa intre activele
circulante si resursele de trezorerie.

Creditul furnizor
 O modalitate moderna si eficienta, prin care societatea poate sa se dezvolte, este cea a
creditelor obţinute de la furnizori, credite temporare, reflectate prin stocurile de active
circulante(marfuri) . In general la baza acestui tip de credit sta increderea reciproca ce exista
intre cei doi parteneri (furnizor-client).
Strategia de baza consta in a furniza marfuri relativ usor vandabile clientului si acordarea
unui timp de plata optim , timp in care clientul desface marfurile, le incaseaza, iar dupa aceea le
plateste furnizorului.
Un rol important in aceste tipuri de credite il joaca efectele comerciale. Cambia si biletul
la ordin constituie un mod important de transfer de capital. In momentul fixarii scadentei pe
aceste modalitati de plata se formeaza surse importante de finantare temporara pentru societatea
eliberatoare de cambia sau bilet la ordin.
Timpul scurs intre data emiterii biletului la ordin sau cambiei si data scadentei, in
general, in comert, este timpul in care societatea isi poate desfasura in mod normal activitatea.
Marfa pentru care s-a eliberat efectul de comert este vanduta, iar apoi platita intr-un
timp mai mic decat data scadentei efectului de comert, astfel incat societatea comerciala poate sa
onoreze biletul la ordin sau cambia.
Reglementarea in titluri separate a cambiei de biletul la ordin nu este o consecinţa a unei
diferenţieri intre efectele pe cere le produc, separate, cele doua titluri de credit. Denumirea
separata de bilet la ordin sau de cambia trebuie atribuit unei simple nuanţe care arata “cui” sa se
faca plata. Astfel daca titlul contine obligaţia de a plati, suntem in prezenţa unui bilet la ordin, iar
daca titlul contine o obligaţie de a face sa se plateasca cuiva, suntem in faţa unei cambii.
Obligaţia de plata in cazul cambiei este indirecta si implica participarea a trei parti :
tragatorul, trasul si beneficiarul. Aceste particularitaţi ale cambiei face ca aceasta sa fie folosita
atat ca mijloc direct de plata dar si ca instrument de credit.
Cambia va putea trece pana la scadenta, din mana in mana, lanţul obligaţiilor cambiale
marindu-se neincetat, sporind increderea in eficacitatea inscrisa in titlu. Obligaţiile cambiale au
un caracter autonom si abstract in raport de persoanele participante la nasterea raportului
cambial.
Libera circulaţie a titlului de credit nu este posibila decat prin instituirea unor forme cu
caracter imperativ care sa stea la baza nasterii obligaţiei cambiale, tocmai de aceea drepturile si
obligaţiile cambiale sunt fixate in mod rigid de catre legiuitor. Parţile participante la obligaţiile
cambiale neputand deroga de la dispoziţiile formulate.

Creditele de termen scurt

Creditarea pe termen scurt a societatilor comerciale se efectueaza prin contul curent sau
prin conturi simple de imprumut.
Bancile comerciale acorda diferite credite pe termen scurt: credite de trezorerie, credite
pentru stocuri, credite pentru nevoi temporare.
a)Creditele de trezorerie
Astfel de credite se acorda pentru acoperirea decalajului intre totalul stocurilor si
cheltuielilor, pe de o parte, si totalul resurselor si incasarilor pe de alta parte. Ele se acorda in
contul curent, prin care se efectueaza, de regula, incasarile si plaţile societaţilor comerciale.
b)Creditele pentru stocuri
Aceste credite se acorda prin cont simplu de imprumut, pe baza cererilor si documentelor
prezentate. Este cazul creditelor ce se acorda peste cele avute in vedere in situatia de trezorerie.
Din cererile prezentate de agentii economici trebuie sa rezulte clar obiectivul creditarii, cauzele
economice de constituire temporara a stocurilor respective.
c)Creditele pentru nevoi temporare
Astfel de credite au in vedere acoperirea de fonduri peste cele rezultate din situaţia de
trezorerie, determinate de cause obiective . Creditele se aproba pe baza cererii societaţii, din care
rezulta structura stocurilor pentru care se cer credite pentru nei temporare. Creditul se acorda in
principiu pe o perioada de 90 zile.

1.3 Principalii indicatori economico-financiari

Creditarea societatilor comerciale se efectueaza prin contul curent si prin conturi simple
de imprumut. La baza acordarii creditelor sta contractul intre parti. Inainte de semnarea acestuia
are loc o discutie preliminara, cu caracter de informare-documentare, intre inspectorul de banca
si agentul economic, pe probleme care motiveaza apelul la credite: obiectul si volumul activitaţii
societatii comerciale, gradul de asigurare cu forţa de munca si mijloace materiale, perspectiva
reusitei pe piaţa, nivelul incasarilor si cheltuielilor ce urmeaza a se realiza, situatia patrimoniala,
fonduri proprii, imprumutate, garantii etc. Rezultatul acestei prime discutii se finalizeaza printr-
un referat al inspectorului catre conducerea bancii.
Daca concluziile referatului sunt favorabile , agentul economic va depune la banca o
documentatie mai larga, care sa cuprinda date tehnice privind utilizarea creditului, situatia
veniturilor si cheltuielilor ce urmeaza a fi realizate in anul curent, ultimul bilant si contul de
profit si pierdere , situatia garantiilor disponibile, nr. de inregistrare a societatii in Registrul
Comertului , precum si cerea expresa de deschidere a creditarii.
Pe baza documentatiei se calculeaza anumiti indicatori care sa permita concluzii cu
privire la situatia economico-financiara a solicitantului de credite si luarea deciziei de creditare
de catre banca. Cum ar fi:
- Gradul de indatorare=Datorii/Total pasiv,
- Lichiditatea redusa=active_usor_lichide+lichiditati_primare/Total_datorii_pe_termen_scurt
- Solvabilitatea patrimoniala=Capital_propriu/Capital_propriu+Datorii,
- Rentabilitatea comerciala=Beneficiu net/Cifra de Afaceri etc

Exista indicatori specifici pentru fiecare tip de finantare in parte. In general indicatorii
folositi sunt:
- indicatori de lichiditate;
- indicatori de risc;
- indicatori de activitate;
- indicatori de profitabilitate.

1.3.1 Indicatori de lichiditate

Active curente
Indicatorul lichiditatiicurente=
Datorii curente
a) ( indicatorul capitaluluicirculant )
-valoarea recomandata acceptabila-in jurul valorii de 2
-ofera garantia acoperirii datoriilor curente din activele curente
 Active curente−Stocuri
Indicatorul lichiditatiiimediate=
Datorii curente
b) ( indicatorul test acid )

1.3.2.Indicatori de risc

Capital imprumutat
a)Indicatorul gradului de indatorare = ------------------------- X 100
Capital propriu
Capital imprumutat=credite peste un an
Capital imprumutat
Capital angajat=capital imprumutat+c.pr = ------------------------- X 100
Capital angajat

b)Indicatorul privind acoperirea dobanzilor-determina de cate ori firma poate achita

cheltuielile cu dobanda.Cu cat valoarea indicatorului este mai mica, cu atat pozitia persoanei
juridice este mai riscanta.

Profit inaintea platii dobanzii si impozitului pe profit

---------------------------------------------------------------- = Numar de ori
Cheltuieli cu dobanda

1.3.3.Indicatori de activitate

Indicatorii de activitate(indicatori de gestiune) = furnizeaza informatii cu privire la :

-viteza de intrare sau iesire a fluxurilor de numerar ale firmei
-capacitatea firmei de a controla capitalul circulant si activitatile sale comerciale de baza

Viteza de rotatie a stocurilor(rulajul stocurilor)- aproximeaza de cate ori stocul a fost rulat pe
parcursul exercitiului financiar

Costul vanzarilor Stoc mediu

---------------------------- = Numar de ori sau numar zile stocare =- -------------- X 365
Stocul mediu Cost vanzari

Viteza de rotatie a debitelor clienti

-calculeaza eficacitatea firmei in colectarea creantelor sale
-exprima numarul de zile pana la data la care debitorii isi achita datoriile catre firma

Sold mediu clienti O valoare in crestere a indicatorului poate indica proble-

---------------------- X 365 me legate de controlul creditului acordat clientilor, creante
Cifra de afaceri greu de incasat.
Viteza de rotatie a creditelor-furnizor-aproximeaza numarul de zile de creditare pe care firma il
obtine de la furnizorii sai.In mod ideal ar trebui sa includa doar creditorii sai.

17

Sold mediu furnizori Pentru achizitii se poata utiliza costul vanzarilor

------------------------------ X 365 sau cifra de afaceri
Achizitii de bunuri(fara servicii)

Viteza de rotatie a activelor imobilizate-evalueaza eficacitatea activelor imobilizate prin analiza

cifrei de afaceri raportate la activele imobilizate.

Cifra de afaceri Cifra de afaceri

------------------------ sau Viteza de roratie a activelor totale -------------------
Activele imobilizate Total active

1.3.4.Indicatori de profitabilitate

Indicatorii de profitabilitate exprima eficienta firmei in realizarea de profit din resursele

disponibile .

a)Rentabilitatea capitalului angajat-reprezinta profitul obtinut din banii investiti.

Profitul inaintea platii dobanzii si a impozitului pe pofit

Capitalul angajat

Unde capitalul angajat se refera la banii investiti in firma de actionari cat si de creditorii pe
termen lung(capital propriu+datorii pe termen lung)sau (total active-datorii curente).

b)Marja bruta din vanzari

Profitul brut din vanzari

----------------------------- X 100 -o scadere a procentului poate scoate in evidenta ca
Cifra de afaceri firma nu este capabila sa-si controleze costuri de
productie sau sa obtina pretul de vanzare optim

1.3.5. Indicatori specifici autofinantarii

Un prim indicator care arata gradul de expansiune a unei firme ar fi raportul dintre
profitul investit si cifra de afaceri
Profitul net destinat investitiilor
Rata autofinantarii =- ------------------------------------- cu cat acest indicator este mai
Cifra de afaceri
 mare , cu atat autofinantare este mai mare.
In momentul in care o societate comerciala apeleaza la credite, acesta trebuie sa fie in claritate cu
structura sa financiara( care inseamna raportul dintre finantarile pe termen scurt si cele pe termen
lung).
Structura financiara a firmei reclama o analiza temeinica , in care scop, agentii economici si
organismele care acorda credite calculeaza anumite rate de indatorare care permit sa se
examineze compozitia si repartitia capitalurilor.
Putem mentiona urmatoarele rate:
Datorii pe termen lung si mediu
Rata de indatorare la termen = ----------------------------------------
Capitaluri proprii
Acesta rata indica marimea si proportia capitalului propriu in raport cu cel imprumu
-tat.Din nivelul acestei rate se degaja concluzia daca o firma poate sau nu sa contacteze datorii,
cunoscand ca fondurile proprii trebuie sa fie suficiente in raport cu cele imprumutate.

Datoria totala sau capitalurile straine

Rata de autofinantare = ---------------------------------------------
Capitalurile proprii

Cu cat aceasta rata este mai scazuta , cu atat firma depinde mai mult de creantierii sai
Si invers , cu cat ea este mai ridicata , cu atat firma depinde de creditorii sai.

Datoria totala
Rata totala de indatorare = -----------------------
Capitaluri totale

1.3.6. Indicatori de performanta

Indicatorii de performanta ocupa un loc central in cadrul analizei financiare.Acesti Indicatori

ne informeaza asupra performantelor economice si financiare .

Excedentul brut al exploatarii

a) Profitabilitatea economica = ------------------------------------
PE bruta Cifra de afaceri

Excedentul brut al exploatarii

b) Rentabilitatea economica = --------------------------------------
Re bruta Total active

In mod similar se calculeaza indicatorii de performanta financiara

Rezultatul curent Rezultatul curent
Pf = ---------------------- si Rf = ----------------------
Cifra de afaceri Capital propriu