1. Structuralismul.Noţiuni generale.

Termenul desemnează orientarea metodologică care are în vedere depistarea structurilor.

Cuvântul structură a fost folosit, la început, în ştiinţe şi se află în opoziţie cu cel de funcţie.
Primul marca ideea de static şi celălalt de dinamic. Termenul capătă o nouă semnificaţie în
lucrarea lui W. Dilthey, Idei cu privire la o psihologie descriptivă şi analitică.
Saussure folosea, cu aceeaşi semnificaţie, termenul de sistem. În mod programatic, el este
folosit pentru prima dată la Congresul de Lingvistică de la Haga, în 1938.
Aplicarea cercetării la nivelul structurii înseamnă studierea obiectului şi nu a cauzei,
uneori exclusivist, neglijându-se aspectul dinamic. Structuralismul a permis intervenţia unor
discipline ajutătoare în studiul literaturii, cum ar fi: lingvistica, semiotica, cibernetica,
matematica, informatica etc. Întrucât structuralismul a avut în vedere structurile operei, cele
mai bune rezultate le-a dat în studiul stilisticii literare. În opera lui Mihai Dragomirescu,
Teoria capodoperei, găsim avant la lettre, puncte de vedere şi metode structuraliste. Aspecte
ce ţin de metoda structuralistă găsim şi în lucrările lui Dumitru Caracostea.
În România, linia de cercetare structuralistă începe propriu-zis, în deceniul al şaptelea
prin contribuţiile lui Sorin Stati, Paula Diaconescu, Eugen Coşeriu. Referitor la structură s-au
dat numeroase definiţii, cum ar fi “o structură este formată din elemente, dar acestea sunt
subordinate legilor care caracterizează sistemul luat în ansamblul lui; şi aceste legi, denumite
de compoziţie, nu se reduc la asocieri cumulative, ci confer totului, ca atare, proprietăţi de
ansamblu, distincte de cele ale elementelor”1. Pentru J.-M. Auzias, importantă este numai
unitatea diferenţelor, iar R. Boudon spune că structura este o totalitate nereductibilă la părţile
sale.
Noutatea analizei structuraliste este legată de analiza structurilor imanente ale textului
literar. Pentru structuralişti, literatura este, în primul rând, operă de limbaj, iar semnificaţiile
ideologice ale mesajului trebuie puse în paranteză. Gérard Genette spunea că « vreme
îndelungată literatura a fost primită ca un mesaj fără cod, fiind apoi necesar să fie apreciată, o
clipă, ca un cod fără mesaj ».2
Structuraliştii acordă prioritate textului, iar criticul trebuie să fie preocupat de codul
acestuia, aşa cum «lingvistul nu trebuie să descifreze sensul unei fraze, ci să stabilească
structura formală, ce permite acestui sens să fie transmis» (Roland Barthes). De aceea,
pentru criticul structuralist existenţa autorului este pusă în paranteză, respingând biografismul
şi elementele extrinsece operei literare.

1.Rene Wellek, Conceptele criticii, Ed. Univers, Bucureşti, 1970, pp. 1-15
2.R.Wellek, A.Warren, Teoria literaturii, Editura pentru Literatura Universală ,
Bucureşti,1967,pp.37-53 1
Rene Wellek, Conceptele criticii, Ed. Univers, Bucureşti, 1970, pp. 1-15
R.Wellek, A.Warren, Teoria literaturii, Editura pentru Literatura
Universală, Bucureşti, 1967, pp. 37-53