Sunteți pe pagina 1din 3

TUDOSE DAMIAN

Clasa a III-a D

STILOUL- INSTRUMENT DE SCRIS

PROIECT LA EDUCAȚIE CIVICĂ

Primele stilouri au apărut odată cu inventarea papirusului de către egipteni,


cândva între 3000 şi 2800 î.Hr. Aceste instrumente primitive de scris erau bucăţi de
trestie sau papură.

Momentul adoptării instrumentelor de scris din pene de pasăre a marcat


evoluţia scrisului sub aspectul execuţiei şi controlului caracterelor, depăşind chiar
capacităţile de caligrafiere ale chinezilor, ce foloseau pensule cu păr fin.

Mult timp  peniţa a reprezentat


instrumentul de scris standard pentru mai multe civilizaţii. Obiectul era furnizat,
1
evident, de către păsări, iar omul l-a adaptat necesităţilor sale. Iniţial, o pană proaspăt
smulsă sau găsită era uscată, apoi curăţată de grăsimile animale ce ar fi împiedicat
absorţia cernelii. Pana se usca prin aplicarea progresivă a căldurii, pentru a se evita
fragilizarea. La începutul secolului al XIX-lea se folosea peniţa din metal, dar
utilizatorii erau în continuare nevoiţi să înmoaie instrumentul într-o călimară şi să
scrie până la uscarea cernelii din vârf. Astfel, peniţele metalice se utilizau, în esenţă,
la fel ca trestiile cu mii de ani înainte.

Această stare de fapt a durat până în anul 1827, când


românul Petrache Poenaru (1799-1875), absolvent al Şcolii Politehnice din Paris,
brevetează primul toc rezervor din lume. Această invenţie a fost înregistrată mai
întâi la Viena, apoi la Paris, sub titulatura “Condeiul portăreţ fără sfârşit, alimentându-
se însuşi cu cerneală“. Ea a revoluţionat domeniul mijloacelor de scris, punând la
dispoziţia oamenilor un instrument deosebit de util. Tocul cu rezervor cu cerneală
“Poenaru“, cunoscut sub numele de stilou, elimina zgârâieturile de pe hârtie produse
prin utilizarea trestiilor, penelor şi tocurilor cu peniţă metalică şi, în acelaşi timp,
scurgerile nedorite de cerneală. În schimb, acesta asigura un flux constant al cernelii şi
posibilitatea înlocuirii unor parţi componente.

Stiloul inventat de Petrache Poenaru a fost primul instrument de acest fel din
lume, perfecţionat ulterior, în 1863, de Brissant şi Coffin şi, mai apoi, în 1884,
de Watterman. Ultimul a realizat un sistem practic de umplere cu cerneală a
rezervorului ce avea să domine producţia de stilouri până spre mijlocul secolului
al XX-lea.

2
Mai târziu au apărut şi pixurile cu bilă create de
ungurul Lazlo Biro. Diferenţa dintre stilouri şi pixuri este considerabilă. Punctul forte
al pixului era rezistenţa acestuia, însă la succesul său a contribuit şi faptul că
rezervorul ce conţinea o cerneală specială era suficient de încăpător pentru a scrie mai
multe scrisori sau chiar câteva capitole de carte, cerneala uscându-se imediat. De
asemenea, cerneala unui pix este mai vâscoasă decât a unui stilou.

Până în prezent, se pare că nimeni nu a reuşit să rezolve principala problemă a


pixurilor cu bilă: scurgerea pastei. Putem spera ca aceasta să fie urmatoarea
descoperire tehnologică!

S-ar putea să vă placă și