Carol al II-lea, rege al Angliei, Scoţiei şi Irlandei şi (1660-1685) 1

Ca urmare, între rege şi victorioşii revoluţiei s-a construit un conflict vizibil, mai ales că noua
nobilime şi burghezia a înfiinţat partide proprii: tory-ii, reprezentând nobilimea, respectiv, whig-ii,
susţinătorii burgheziei. Cele două grupări au reuşit să aprobe, în Parlamentul Cavalerilor, la 27 mai 1679, un
document oficial cu valoare constituţională, Habeas Corpus Act prin care se diminua puterea monarhiei în
favoarea cetăţenilor, care nu mai puteau să fie arestaţi, în mod abuziv, de funcţionarii regali. În 1680, Carol II
Stuart a dizolvat, însă, Parlamentul Cavalerilor, executând mai mulţi opozanţi. Din 1685, până în 1688, în
Anglia a domnit regele Iacob II Stuart, adept al catolicismului. A aplicat o politică despotică, sistem ce i-a
atras dezaprobarea noului Parlament şi detronarea silită, prin lovitură de stat, la 22 decembrie 1688.
La 23 decembrie 1688, prinţul Wilhelm de Orania, căsătorit cu Mary, fiica regelui Iacob II Stuart,
având ajutorul flotei olandeze, fiind susţinut şi de Parlamentul britanic, preia tronul londonez. Noul monarh
numit, ca succesiune, Wilhelm III, va deţine puterea până în 1702. Dinastia Stuart era definitiv îndepărtată.
Cel mai mare succes al noii Case Regale de Orania, originară din Ţările de Jos, a fost, ca sens istoric,
acceptarea, la 13 februarie 1689, a Legii Drepturilor, un adevărat act constituţional, care stabilea echilibrul
între monarhie, parlament, structurile politice şi categoriile sociale ale timpului. Asemenea moment a
reprezintat, pentru Anglia, Revoluţia glorioasă.

1
http://ro.wikipedia.org/wiki/Carol_al_II-lea_al_Angliei