Omul - "Imago Dei"

În filosofia elena, la Platon, la stoi si mai târziu la neoplatonici , tema "Chipul lui
Dumnezeu" (eikon -imago Dei), reprezinta un terment fundamental iar în Vechiul
Testament nucleul antropologiei. În Noul Testament termenul se îmbogateste cu un
continut hristologic, dând astfel noi dimensiuni antropologiei. Dupa Sfântul Aostol
Pavel, Iisus Hristos "este chipul Dumnezeului celui nevazut" .

Omul nu este numai "limbajul lui Dumnezeu" ci insusi "Imago Dei" , deci "chipul
si asemanarea Lui". În literatura patristica "imago Dei" este axa în jurul careia se
structureaza cosmologia, antropologia si însasi hristologia . Tema "imago Dei"
reprezinta temelia antropologiei ortodoxe . Acest lucru face foarte greu de explicat
si cu atât mai greu de înteles natura "chipului lui Dumnezeu", adica omul. Conform
Revelatiei divine, el este creat din trup si suflet. Trupul este din materia comuna
Cosmosului, iar natura sufletului are o înrudire speciala cu Dumnezeu. "Omul este
înrudit cu Dumnezeu" , spune Sfântul Grigore de Nyssa. El explica de ce natura
omului se sustrage consideratiei teoretice -atheoretos- adica nu poate fi cuprinsa
într-o formulare definitiva, sau o definitie clara a "chipului". El argumenteaza ca
"din moment ce Dumnezeu este necuprins, este cu neputinta ca ‚chipul' Lui din om
sa nu fie si el de necuprins" . Din acest motiv tot el spune este mai usor sa cunosti
cerul decât pe tine însuti. Omul ramâne un mister si devine preotul întrgului
cosmos : "în calitate de pamânt sunt legat de viata de jos, dar fiind si o particica
dumnezeiasca, eu port în mine dorinta vietii viitoare" . Deci chiar prin actul creatiei
omul poate participa la Existenta divina, este "neamul lui Dumnezeu" si din acest
motiv "chipul" anticipeaza îndumnezeirea . Termenul de "imago Dei" este
îmbogatit de Sfintii Parinti ai Bisericii prin diverse pareri teologice.