Creatia

Tema creatiei este dezvoltata in mai multe referate, dar mai ales in celebrul Poem al creatiei. Poemul incepe printr-o
teogonie. La inceput nu exista nimic, nici chiar zeii, ci doar haosul. In acest haos apar principiile cosmice: Apsu,
oceanul apelor dulci, ca element masculin, si Tiamat, marea sarata, ca element feminin. Din aceasta pereche
primordiala s-au nascut, perechi-perechi, toti zeii. Acest fenomen al nasterii zeilor din elementele primordiale,
personificate ale naturii ne duce la concluzia ca zeii babilonieni erau doar forte naturale zeificate Dar Tiamat,
ingrijorata de puterea crescanda a zeilor, se hotari sa-si distruga opera si astfel izbucni conflictul dintre zei si haosul
din care au iesit. Zeul Anu este trimis de ceilalti zei sa inceapa lupta, dar acesta se sperie de Tiamat si fuge. Marduk
primeste sa dea lupta, dar cere in schimb sa i se confere cel mai inalt rang intre zei. In cadrul unui banchet la care zeii
se imbata, se confera lui Marduk atotputernicia. Inarmat acesta se lupta cu Tiamat, care este invinsa si taiata in doua.
Cele doua parti ale trupului sau formeaza cerul si pamantul. Marduk pune apoi pe cer stelele, planetele, luna si
soarele.
 
In Enuma elis nu se poate vorbi de un principiu creator si aceasta pe motiv ca intregul act creator este inclus in ciclul
de devenire, de pranduire a materiei primoriale. Marduk, principalul zeu erou si creator, nu este un principiu paralel
lumii empirice, el insusi fiind nascut din parinti ai caror strabuni raman Apsu si Tiamat.

In literatura sumeriana se disting doua traditii privind crearea omului. Traditia de la Nippur, in mitul Tarnacopului,
considera ca omul a fost creat de Enlil, care loveste pamantul cu tarnacopul; din gaura facuta de el au iesit oamenii.
In traditia Eridu, omul a fost creat din lut de zeita Nammu. In relatarea sumeriana a potopului omul este creat de alti
zei: An, Enlil si Ninhursaga.
 
In literatura akkadiana exista mai multe traditii privind crearea omului. De exemplu dupa mitul Atramhasis, primul om
a fost creat de zeita mama Mami/Nintu in colaborare cu inca 14 zeite ale nasterii. Numele primului om a fost Widimmu
si a fost modelat din lutul pe care Mami/Nintu l-a cerut lui Enki.
 
Despre natura propriu zisa a omului literatura mesopotamiana nu ne da detalii. Conceptia mesopotamiana despre
suflet este strans legata de notiunile ZI si SHI, echivalente ale lui napishtu - ceea ce inseamna viata, mai degraba
decat suflet, insa viata deosebita de cea din trup. In gandirea mesopotamiana viata nu era legata direct de notiunea
de suflet, ci de posibilitatea sau puterea omului de a se mentine ca fiinta distincta si de a ocupa un loc ca atare in
contextul existentei.
 
Trupul nu juca un rol de seama la mesopotamieni, acest lucru poate fi dedus din faptul ca nu s-au facut incercari de
pastrarea a trupurilor prin imbalsamare.