Mitul androginului

Miturile si legendele i-au inspirat dintotdeauna pe artistii plastici in operele

lor: miturile cosmogonice, miturile sfarsitului lumii. Eu voi prezenta in continuare
cateva aspecte referitoare la mitul androginului.

 Androgin
sursa 

Mitul androginului apare in cosmogoniile si relegiile arhaice, dar si in

constructele gnostice sau teosofice cele mai sofisticate. Il regasim deasemea in
literatura moderna si in preocuparile poetilor suprarealisti.
 Androgin
sursa 

O versiune cunoscuta a acestui mit este relatata de Platon, in Banchetul, prin

intermediul personajului numit Aristofan, expicand astfel modul in care a aparut
iubirea.

La inceput traiau pe pamant fiinte androgine, de forma sferica, compuse din doi
barbati, doua femei sau o femeie si un barbat lipiti spate in spate. Puterea lor era
nemarginita. Zeii, temandu-se de aceasta putere, au hotarat sa ii desparta.
Jumatatile astfel separate au inceput sa moara de tristete si de dor. Vazand ca
raman fara supusi, zeii au cautat o modalitate de a le da noilor oameni un motiv
pentru a trai. In acest scop a fost creat Eros, pentru a semana iubirea in lume. De
atunci, cele doua jumatati se cauta una pe alta toata viata, iar daca se regasesc,
formeaza fiinta perfecta de odinioara.

Forma sferica a androginului ne duce cu gandul la viziunea pitagoreica a

Cosmosului inchis, format din cercuri concentrice. Ideea de Cosmos se afla in
legatura cu cea de Ordine si Armonie, opunandu-se unui univers deschis, marcat de
imperfectiune.
 Androgin
Leonardo da Vinci
sursa

S-a incercat stabilirea unei legaturi intre mitul androginului lui

Platon si traditia biblica a caderii in pacat. Scottus Eriugena considera ca
separarea sexelor face parte dintr-un proces cosmic. Diviziunea Substantelor a
inceput in Dumnezeu si s-a continuat progresiv, pana in fiinta umana, separata in
femeie si barbat. Unificarea Substantelor trebuie sa inceapa in om si sa se
infaptuiasca din nou pe toate planurile fiintei, inclusiv in Dumnezeu. In Dumnezeu
nu exista diviziune, el este Tot si Unu. Aparitia sexelor este o consecinta a
pacatului, dar va lua sfarsit prin reunificarea fiintei umane, care va fi urmata de
unirea cercului terestru cu Paradisul. Hristos a anticipat aceasta reintegrare, caci
inviind, nu a fost "nici barbat, nici femeie, desi se nascuse si murise barbat".

In cartea lui Zohar, referitor la pasajul "Sa facem omul dupa chipul si

asemanarea Noastra", textul cabalistic spune ca Scriptura se foloseste de pluralul
"sa facem" pentru a indica faptul ca omul a fost creat de cele doua esente divine
simbolizate de barbat si femeie. "Dupa chipul Nostru" inseamna cei bogati; "Dupa
asemanarea Noastra" inseamna cei saraci; caci barbatul simbolizeaza bogatia si
femeia, saracia. Cele doua esente divine formeaza un intreg, iar aceasta contopire
este evocata prin imagini sugerand dragostea: protectie, osmoza, generozitate.

Ingerul, figura plina de beatitudine, este de asemenea androgin: conceptie vizibila

in intraga iconografie care ii este dedicata si in anumite teze teologice. El mediaza
intre Cer si pamant, intre Dumnezeu si om.

 Androgin
sursa 

Mai multe comentarii de tip midras sustin ca Adam a fost androgin. La Facere,

Adam si Eva stateau spate in spate, lipiti de umeri, iar Dumnezeu i-a despartit
printr-o lovitura de secure. Altii spun ca Adam era barbat pe partea dreapta si
femeie pe partea stanga, iar Dumnezeu l-a taiat in doua jumatati.

 
Androgin

sursa
 Putem vorbi despre o bisexualitate universala, care deriva din
bisexualitatea divina ce sta la baza oricarei existente. Tot ce este prin excelenta
trebuie sa fie un total, sa comporte coincidentia oppositorum la toate nivelurile.
Fapt verificat prin androginia zeilor, cat si in ritualurile de androginizare, dar si in
cosmogoniile care explica Lumea pornind de la un Ou cosmogonic.

Inca din cele mai vechi timpuri, fiinte divine neutre sau feminine procreaza
singure. Din Haos (neutru) s-a nascut Erebe (neutru) si Noaptea (feminin). Terra a
dat nastere singura cerului instelat. Hera i-a conceput singura pe Hefaistos si Tifeu.

La Labrada, in Caria, era adorat Zeus barbos cu sase mamele dispuse in

triunghi pe piept. In Cipru, era venerata o Afrodita cu barba, numita Afroditos, iar
in Italia, o Venus cu chelie. Majoritatea divinitatilor vegetatiei si fertilitatii sunt
androgine.

Simbolul androginului este investit cu puteri neobisnuite, androginia

reprezentand rezistenta crescuta la uzura timpului. Pasarea Phoenix, care reinvie
periodic din propria cenusa, a devenit inca din Antichitate simbolul renasterii
promise.

Aceste mituri ale androginiei dezvaluie modele exemplare pentru

comportamentul uman. Androginia este simbolic reactualizata prin ritualuri. La
australieni, initierea in pubertate implica androginizarea neofitului. Nu poti deveni
un barbat adult pe plan sexual inainte de a fi cunoscut coexistenta sexelor, nu poti
accede la un mod particular de a fi, fara a cunoaste un mod de a fi total.

In Grecia, Plutarh vorbeste despre cateva obiceiuri neobisnuite. In Sparta, cea

care se ocupa de pregatirea miresei, o radea in cap si o imbraca in haine barbatesti.
In Argos, mireasa purta o barba falsa.

In samanismul siberian, samanul cumula simbloic ambele sexe, ca semn al

spiritualitatii, refacand astfel unitatea dintre Cer si Pamant, asigurand comunicarea
intre Zei si oameni.

Balzac a reusit sa dea o stralucire aparte acestui mit al androginului. Intr-un

castel situat la marginea unui sat, traia o fiinta stranie, care ascundea un mare
secret. Nu e vorba de un om ros de propriul destin, aflat in conflict cu societatea.
Misterul sau tine de structura propriei sale existente. Personajul o iubeste si este
iubit de Minna, care il vede ca pe un barbat, Seraphitus. El e iubit si de Wilfred,
care il vede ca pe o femeie, Seraphita. Sepaphitus-Seraphita nu poate parasi viata
pamanteasca inainte de a fi cunoscut iubirea. Aceasta e cea mai de pret perfectiune:
a iubi cu adevarat si in acelasi timp doua fiinte de sexe opuse.

Decadentismul francez si englez revin sporadic la tema androginului, dar

acesta e vazut ca un hermafrodit morbid, satanic. Simbolul este degradat si inteles
in planuri din ce in ce mai vulgar-concrete. Androginul, conform decadentismului,
era considerat ca o aberatie a Naturii, un semn de manie a zeilor, si prin urmare,
erasuprimat.

Semnificatia metafizica a omului perfect se degradeaza si sfarseste prin a

disparea in a doua jumatate a secolului al XIX-lea.

Sarutul 
Gustav Klimt
MITUL ANDROGINULUI (Platon,
Banchetul, 189d – 193b)
 

O poveste frumoasă, expresivă, despre căutarea Celuilalt şi despre posibila lui

Regăsire …

ARISTOFAN: „Trebuie însă mai întâi să lămuresc care este natura omenească şi la ce
prefaceri a fost ea supusă. Iată, cândva, demult, noi nu eram alcătuiţi cum suntem
acum, eram cu totul altfel. În primul rând, oamenii erau de trei feluri, nu de două ca
acum, de fel bărbătesc şi de fel femeiesc, ci şi de un al treilea fel, care era părtaş la
firea fiecăruia dintre cele două. Însă din acesta a rămas doar numele, fiinţa lui a pierit
din lume. Făptura aceasta omenească din vremurile acelea era un bărbat-femeie, un
androgin, iar alcătuirea lui, ca şi numele, ţinea şi de bărbat şi de femeie. Din el, cum
spuneam, a rămas doar numele, iar şi acesta numai ca poreclă de ocară. În al doilea
rând, cele trei feluri de oameni de pe atunci se înfăţişau, toate trei, ca un întreg deplin
şi rotund, cu spatele şi cu laturile formând un cerc; aveau patru mâini şi tot atâtea
picioare; singurul lor cap, aşezat pe un gât rotund, avea două feţe întru totul la fel,
care priveau fiecare înspre partea ei; patru urechi, două părţi ruşinoase şi toate
celelalte pe măsură. Făpturile acestea mergeau, ţinându-se drept şi putând să se mişte
înainte şi înapoi, ca şi noi cei de acum, iar când doreau să alerge se foloseau de toate
cele opt mădulare ale lor şi se învârteau în cerc, dându-se de-a rostogolul, ca nişte
saltimbanci care fac roata aruncându-şi picioarele în sus şi apoi revenind cu ele pe
pământ. Iar felurile acestea de oameni erau în număr de trei şi alcătuiţi cum am spus
pentru că cel bărbătesc îşi avea obârşia în soare, cel femeiesc în pământ, cel bărbătesc-
femeiesc în lună, luna ţinând şi de soare şi de pământ. Şi tocmai de aceea erau rotunde
şi rotitoare aceste făpturi, atât ele însele cât şi felul lor de a merge, pentru că semănau
cu astrele care le zămisliseră. Şi erau înzestrate cu o putere uriaşă, iar mândria lor era
nemăsurată, astfel că s-au încumetat să-i înfrunte până şi pe zei. […] Văzând aceasta,
Zeus şi ceilalţi zei au stat la sfat, să hotărască ce este de făcut cu făpturile acelea. Şi
erau foarte descumpăniţi: pe de o parte nu puteau nici să le omoare, nici să le
trăsnească, cum au făcut cu Giganţii, stârpindu-le neamul (pentru că astfel ar fi trebuit
să se lipsească de cinstirea şi de jertfele pe care ei le aduceau), iar pe de altă parte nici
nu puteau să le mai rabde trufaşa încumetare. Zeus, după o lungă şi grea gândire, a
spus: Cred că am găsit un mijloc care, păstrând seminţia oamenilor, dar slăbind-o, să
pună capăt deşănţării lor. Chiar acum o să-i tai în două pe fiecare dintre ei, şi în felul
acesta vor deveni mai slabi şi totodată, sporindu-le numărul, ne vor fi nouă mai de
folos. Vor merge drepţi, pe câte două picioare. Iar dacă, totuşi, nu se vor potoli şi vor
stărui în trufia lor, o să-i mai tai încă o dată în două, ca să nu mai poată merge decât
sărind într-un picior. Şi, după ce a vorbit aşa, i-a tăiat pe oameni în două, aşa cum se
taie nişte fructe de sorb, ca să le pui la uscat, sau nişte ouă fierte, cu un fir de păr.
Apoi, i-a poruncit lui Apolon ca tuturor celor astfel despicaţi să le întoarcă faţa şi
jumătatea de gât în partea tăieturii, pentru ca oamenii, având mereu sub ochi dovada
despicării, să se poarte mai cu măsură. De asemenea, Zeus i-a poruncit lui Apolon să
vindece toate rănile rămase.Iar Apolon aşa a şi făcut, le-a întors feţele şi, adunând din
toate părţile pielea către ceea ce astăzi numim pântece, i-a tras marginile cum a-i trage
de băierile unei pungi, strângându-le în jurul unei singure deschizături, făcută în
mijloc, care a căpătat numele de buric. Şi, dintre cutele rămase, pe cele mai multe le-a
netezit, dând formă pieptului prin întinderea pielii cu o sculă asemenea calapodului de
care se folosesc pielarii ca să netezească cutele pieilor. A lăsat doar câteva chiar pe
pântec, în jurul buricului, ca să le rămână un semn de amintire a străvechii pedepse. Şi
astfel, trupul dintru început al omului fiind despicat în două părţi, fiecare jumătate a
început să tânjească după cealaltă şi să se împreuneze cu ea: cuprinzându-se cu braţele
şi ţinându-se strâns împletite din dorul de a se retopi într-o singură fiinţă, începuseră
să piară de foame şi, îndeobşte, de neputinţă de a mai face orice altceva, pentru că
niciuna nu vroia să facă nimic fără cealaltă.

[…] Aşadar, din acest îndepărtat trecut există dragostea înnăscută a oamenilor unul
pentru altul, dragostea care ne aduce înapoi la starea noastră dintâi, îngăduindu-ne ca,
din doi, să redevenim iarăşi unul, şi aducându-i astfel firii omeneşti tămăduire. […]
Iar dragostea nu este altceva decât un nume pentru dorinţa noastră pătimaşă de a fi din
nou întregi. Întregi cum am spus că eram dintru început şi nu despărţiţi în propira
noastră fiinţă, despicaţi, pentru încumetarea noastră, de către Zeus, aşa cum spartanii
au despărţit în două neamul arcadienilor. Este aşadar de temut ca nu cumva, dacă vom
greşi faţă de zei, să fim despicaţi încă o dată, ca nişte arşice, astfel încât să umblăm,
asemeni oamenilor care se văd din profil, în basorelief, pe pietrele de mormânt, tăiaţi
de sus în jos pe linia nasului. Iată de ce trebuie să-i dăm fiecărui om îndemnul de a
arăta zeilor deplină cucernicie, pentru ca astfel şi ei, văzându-l pe Eros drept
cârmuitor şi căpetenie, să scăpăm de asemenea soartă şi să dobândim numai ceea ce
Eros poate să ne dea. Nimeni dintre noi să nu-i stea împotrivă lui Eros: ar însemna să
ne atragem ura zeilor. Bine este astfel, să ne aflăm cu el în bună prietenie şi împăcare:
atunci vom izbuti să găsim, pentru a-l iubi, pe acela care este cu adevărat al nostru.”
 
contopeau formând fiinţa perfectă de odinioară. Deci, după cum spunea Platon, “fiecare
dintrenoi este ca jumătatea unui semn de recunoaştere, fiecare ne căutăm mereu
jumătatea, ca să neîntregim”.Se spune că Platon ar fi fost influienţat de tradiţia orfică sau
de credinţele babiloniene; şi unele şicelelalte atestă existenţa oamenilor primitivi androgini. E
posibil ca Platon să se fi inspirat dinteoriile lui Hippocrate. În orice caz, imaginea
Stramoşului androgin circulă în întreaga lume greacă.Forma sferică a androginului ne duce
cu gândul la viziunea pitagoreică a unui Cosmos închis,f o r m a t d i n c e r c u r i c o n c e n t r i c e .
Ideea de Cosmos se află în legătură cu cea de Ordine,
deA r m o n i e ,   o p u n â n d u - s e   i n t e r d e t e r m i n ă r i i   u n u i   s p a ţ i u   d e s c h i s ,   c e  
a r   p u t e a   f i   m a r c a t   d e imperfecţiune.În
  Dialoghi d’Amore
, Leon Ebrero a încercat să stabiliească o legătură între mitul androginuluilui Platon şi tradiţia
biblică a căderii în păcat, interpretată ca o dihotomie a Omului Primordial. Oteorie diferită,
dar tot centrată pe unitatea iniţială a fiinţei umane, a fost susţinută de
ScottusEriugena. El considera că separarea sexelor face parte dintr-un proces
cosmic. DiviziuneaSubstanţelor a început în Dumnezeu şi s-a continuat progresiv până în
fiinţa umana, separată peaceasta cale în două – barbatul şi femeia. De aceea unificarea
Substanţelor trebuie să înceapă înom şi să se înfaptuiască din nou pe toate planurile fiinţei,
inclusiv în Dumnezeu. În Dumnezeunu mai există diviziune, caci Dumnezeu este Tot şi Unu.
Diviziunea sexuală a fost consideratăastfel o consecinţă a păcatului, dar ea va lua sfârşit
prin reunificarea fiinţei umane, care va fi urmată de unirea escatologică a cercului terestru
cu Paradisul. Cristos anticipase reintegrareafinală. Eriugena îl citează pe Maxim Mărturisitorul,
potrivit căruia Cristos unificase ambele sexeîn propria-i natură, căci, înviind, nu era: “nici
barbat, nici femeie, deşi se născuse şi murise  bărbat”.În
Geneză
scrie: „Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul
l u i Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut”, text care ne duce cu
gândul căstructura „bărbat-şi-femeie” este deja oarecum prezentă în Dumnezeu. În cartea lui
  Zohar 
, ideeaunei bipartiţii divine, este afirmată în mod explicit. Comentând celebrul pasaj „Să facem
omuldupă chipul şi asemănarea Noastră”, textul cabalistic spune că
Scriptura
se foloseşte de plurarul„Să facem” pentru a indica faptul că omul a fost creat de cele două esenţe
divine simbolizate
de bărbat şi femeie. „După chipul nostru” înseamnă cei bogaţi; după asemănarea noastra – ceisăr
aci; caci bărbatul înseamnă bogaţia şi femeia sărăcia. Cele două esenţe divine
formează unîntreg, iar această contopire este evocată prin imagini sugerând dragostea:
protecţie, osmoză,generozitate.Îngerul, figură plină de beatitudine prin excelenţă, este de asemenea
androgin: concepţie vizibilăîn întreaga iconografie ce i-a fost dedicată şi în anumite teze
teologice. Îngerul mediază între Cer şi pământ, între Dumnezeu şi om.
2
 
Mai multe comentarii de tip
midraş
susţineau că Adam a fost androgin. După Bereshit rabba, “laFacere, Adam şi Eva stăteau spate în
spate, lipiţi de umeri: atunci Dumnezeu i-a desparţit printr-o lovitura de secure, care i-a separate
în două. Alţii sunt de părere: primul om (Adam) era bărbat pe partea dreaptă şi femeie pe partea
stângă; dar Dumnezeu i-a tăiat în două jumatăţi”.Anumite secte gnostice creştine au acordat ideii
androginului un loc central în cadrul doctrineilor. Simion Magul numea spiritul primordial
arsenothelys
, “bărbat-femeie”. Şi naasenii îlconcepeau pe Adam cel terestru, care nu
e r a d e c î t o i m a g i n e a a r h e t i p u l u i c e l e s t , e r a ş i e l androgin. Dat fiind că oamenii se
trag din acel Adam,
arsenotheys
-ul există virtual în fiecare om,iar perfecţiunea spirituală constă tocmai în a regăsi această
androginie în el însuşi. Spiritul suprem, Logosul, era şi el androgin. Iar reintegrarea finală,
“a realităţilor spirituale ca şi a celor animale şi materiale ar urma să se realizeze într-un
om, în Iisus fiul Mariei”. În concepţianaasenilor, drama cosmică comportă trei
elemente: logosul, preexistând ca totalitate divină şiuniversală, căderea în păcat,
având drept rezultat fragmentarea Creaţiei şi suferinţa,
venireaM â n t u i t o r u l u i ,   c a r e   v a   r e i n t e g r a   î n   u n i t a t e a   l u i   n e n u m ă r a t e l e   f r a g m e
n t e   c e   c o n s t i t u i e   a z i Universul. Pentru naaseni, androginia este un moment al
grandiosului proces de totalizare cosmică.În
  Epistola Preafericitului Eugnoste
, Tatăl ceresc crează el însuşi o fiinţă androgină. Prin unireacu Sophia sa, această fiinţă procrează
un fiu androgin. “Fiul acesta e Tatăl cel dintâi nascător,Fiul Omului, care mai este numit şi
Adam al Luminii. (…) El se împreunează cu Sophia sa şi dănaştere unei mari lumini androgine
care este, pe numele său bărbătesc, Mântuitorul, creator altuturor lucrurilor, iar pe numele
său femeiesc, Sophia, născătoare a toate cele. Aceste ultime două entităţi dau naştere
altor şase perechi spirituale androgine, care produc alte 72, apoi 360entităţi…”. E vorba de
un întreg şir descinzând dintr-un Tată androgin şi care se repetă la niveluri
descrescânde.Putem vorbi de o bisexualitate universală, care decurge din ideea bisexualităţii divine ca model
şi principiu al oricărei existenţe. Tot ce
este
prin excelenţă trebuie să fie total, comportând
coincidentia  oppositorum
l a   t o a t e   n i v e l u r i l e   ş i   î n   t o a t e   c o n t e x t e l e .   F a p t   v e r i f i c a t   a t â t   î n andro
ginia zeilor, cât şi în riturile de androginizare simbolică, dar şi cosmogoniile care explicăLumea
pornind de la un Ou cosmogonic sau de la o totalitate primordială de forma unei sfere.În cele mai vechi
teogonii greceşti, Fiinţe divine neutre sau feminine procrează singure.
Această parteogeneză implică androginia. Potrivit tradiţiei transmise
de Hesiod, din Haos (neutru) s-aunăscut Erebe (neutru) şi Noaptea (feminin). Terra a dat
naştere singură cerului înstelat. Sunt formule mitice ale totalităţii primordiale, incluzând
toate forţele, deci toate perechile de contrarii:haosul si formele, tenebrele şi luminile,
virtualul şi manifestul, barbatul şi femeia etc. Ca expresie exemplară a puterii creatoare,
bisexualitatea se numără printer atributele de prestigiu aledivinităţii. Hera i-a conceput singura
pe Hefaistos si Tifeu, iar această zeiţă apare mai întâi cafiind androgină.
3
 
La Labranda, în Caria, era adorat Zeus bărbos cu şase mamele dispuse în triunghi pe
piept.Herakles, eroul viril prin excelenţă, şi-a schimbat veşmintele cu Omfala. În misterele lui
HerculeVictor Italiotul, atât zeul, cât şi iniţiaţii erau îmbrăcaţi în haine femeieşti. În Cipru, era
venerată oAfrodita cu barbă numită Afroditos, iar în Italia o Venus cu chelie. Dionysos era zeul
bisexuat prin excelenţă. Majoritatea divinitaţilor vegetaţiei şi ale fertilităţii sunt bisexuate sau pre
zintăurme de androginie. În unele cazuri, zeităţile agricole sunt considerate bărbaţi într-un an
şi femeiîn anul
urmator.Z u r v a n ,   z e u l   i r a n i a n   a l   T i m p u l u i   f ă r ă   s f a r ş i t   ,   e r a   a n d r o g i n   –   c a   ş i   d i
v i n i t a t e a   s u p r e m ă chinezească a Tenebrelor şi a Luminilor . Aceste două exemple
arată că androginia era prinexcelenţă o formulă a totalităţii. Zurvan era tatăl gemenilor
Ohrmazd şi Ahriman, zei ai Binelui,respectiv Răului – iar Tenebrele şi Luminile simbolizează, în
China ca şi în India, modalităţilenonmanifestate şi manifestate ale realităţii
ultime.S i m b o l u l   a n d r o g i n u l u i   e s t e   î n v e s t i t   c u   v a l o r i   v i t a l e   n e o b i ş n u i t   d e   p u t
e r n i c e ,   a n d r o g i n i a reprezentând rezistenţă crescută la uzura timpului. Spre
sfarşitul Antichităţii, tema păsăriiPhoenix care renaşte la nesfârşit din consumarea
voluntară prin foc devine simbolul renaşterii promise.Toate aceste mituri ale androginiei divine
şi ale omului primordial bisexuat dezvăluie modeleexemplare pentru comportamentul uman. Prin
urmare androginia este simbolic reactualizată prinrituri. Androginizarea rituala are scopuri
multiple, iar morfologia ei este extrem de complexă.
Lam u l t e   p o p u l a ţ i i   p r i m i t i v e ,   c a   d e   e x e m p l u   l a   a u s t r a l i e n i ,   i n i ţ i e r e a  
d e   p u b e r t a t e   i m p l i c ă androginizarea prealabilă a neofitului. Neiniţiaţii sunt asexuaţi şi
accesul la sexualitate este unadin consecinţele iniţierii, semnificaţia profundă a acestui rit pare a
fi urmatoarea: nu poţi deveniun bărbat adult pe plan sexual înainte de a fi cunoscut coexistenţa
sexelor, androginia; nu poţiaccede la un mod de a fi particular, bine determinat, înainte de a fi
cunoscut un mod de a fi total.În multe cazuri androginia este sugerată prin travestirea
băieţilor în fete şi a fetelor în băieţi. Obiceiul este atestat în unele triburi africane, dar şi în
Polinezia. Travestirile intersexuale
erauf r e c v e n t e   ş i   î n   G r e c i a   a n t i c ă .   P l u t a r h   v o r b e ş t e   d e s p r e   c â t e v a   o b i c e i u r i  
c a r e   i   s e   p ă r e a u neobişnuite: „În Sparta, scrie el, cea care se ocupă de pregatirea tinerei
mirese o rade în cap,
îi pune încalţări şi veşminte bărbăteşti, apoi o culcă pe pat singură în întuneric. Soţul vine la eaînt
r-ascuns.
 
În Argos, mireasa îşi pune o barbă falsă pentru noaptea nunţii.
”
Deghizări intersexuale se practicau în Grecia la anumite ceremonii dionisiace, cu pr
ilejulsărbătorilor Herei la Samos, ca şi cu alte ocazii. E o modalitate de a ieşi din sine însuşi, de
a-şitranscede situaţia particulară, extrem de istoricizată, şi de a regăsi situaţia de la
începuturi,transumană şi transistorică, acea situaţie care a precedat construirea societăţii
umane.În şamanismul siberian, se întâmplă ca şamanul să cumuleze în mod simbolic
ambele sexe.Această bisexualitate rituală este socotită a fi un semn al spiritualităţii, al
legăturilor cu Zeii şispiritele – şi totodată o sursă a puterii sacre. Şamanul reuneşte în el cele
două principii polare, el
4
 
reface simbolic unitatea dintre Cer şi Pământ, asigurând prin urmare comunicarea
între Zei şioameni.Riturile totalizării prin androginie simbolică sau prin orgie pot fi valorizate în
chip divers. Dar toate sunt practicate când trebuie asigurat succesul unui început: fie începutul
vieţii sexuale şiculturale semnificat prin iniţiere, fie Anul Nou, primăvara, „începutul”
reprezentat de orice
nouăr e c o l t ă .   P e n t r u   o m u l   d i n   s o c i e t ă ţ i l e   t r a d i ţ i o n a l e ,   c o s m o g o n i a   r e p r e z i n t
ă   „ î n c e p u t u l ”   p r i n excelenţă, înţelegem prezenţa simbolurilor cosmogonice în
ritualurile iniţiatice, agricole sau origiastice. În definitiv, „a începe” un lucru înseamnă că
suntem pe cale de a crea acel lucru, decică punem în acţiune o enormă rezervă de forţe sacre.
Asta explică asemănarea structurală dintremitul Androginului primordial, Strămoşul umanităţii,
şi miturile cosmogonice. Şi într-un caz şiîn celălalt, miturile arată că la început, în
illo tempore
, exista o totalitate compactă – şi că aceastătotalitate a fost secţionată ori fracturată pentru
ca Lumea sau umanitatea să se poată naşte.Androginului primordial, mai ales
androginul sferic descris de Platon, îi corespunde, în plan cosmic, Oul cosmogonic sau
Uriaşul antropocosmic primordial.U n m a r e n u m a r d e m i t u r i c o s m o g o n i c e d e s c r i u
s t a r e a o r i g i n a r ă – H a o s u l – c a p e o m a s ă compactă şi omogenă, în care nu se poate
distinge nicio formă; sau ca pe o sferă asemănătoare cuun ou, în care Cerul şi Pământul erau
unite, sau ca pe un Macrantrop uriaş etc. În toate acestemituri, Creaţia se realizează prin tăierea
oului în două jumătăţi – reprezentând Cerul şi Pamântul – sau prin sfârtecarea Uriaşului, sau prin
fragmentarea masei unitare.Androginul iniţial nu este decât un aspect, o reprezentare
antropomorfică a oului cosmogonic pecare îl întâlnim în zorii oricărei cosmogonii, ca şi
la încheierea oricărei escatologii, căci
în punctele Alfa şi Omega ale lumii şi ale fiinţei manifestate se situează plenitudinea unităţiifun
damentale, unde contrariile se confundă, fie că nu sunt încă decât potenţialitate, fie
că s-areuşit concilierea, integrarea lor finală. Mircea Eliade citează numeroase
astfel de exemple, preluate din religia greacă, egipteană, iraniană sau din religiile nordice,
chineze sau indiene. Estefiresc ca această imagine a unei unităţi primordiale, odată aplicată
omului, să capete o expresiesexuală, înfăţişată adesea drept inocenţă sau virtutea dintâi,
drept vârsta de aur ce trebuie redobândită. Mistica sufistă o spune limpede: dualitatea
lumii aparenţelor în care trăim este falsă,înşelătoare; ea constituie starea de păcat şi nu
există izbăvire decât în contopirea cu realitate divină, adică în întoarcerea la unicitatea
fundamental.Această primă diviziune, care, la nivel cosmic creează noaptea şi ziua,
cerul şi pământul, estesimilar cu cea a principiilor 
  yin
şi
  yang 
, care adaugă acestor opoziţii fundamentale pe cele alefrigului şi căldurii, ale masculinului şi
femininului. Acestora le corespunde în Japonia, zeităţileIzanagi şi Izanami, unite iniţial în oul
haosului, zeul egiptean Ptah şi zeiţa akkadiană Tiamat. În
  Rig-Veda
, androginul apare sub forma vacii bălţate dătătoare de lapte, care este în acelaşi timp şitaurul cu
sămânţă viguroasă.
Unu
îl naşte pe
doi
, spune
Tao
; şi tot aşa, primul Adam, care nu era bărbat, ci androgin, devine Adam şi Eva.
5
 
O reintegrare a principiilor polare se efectuează şi prin tehnicile yoga, mai cu seamă
tehnicileyoga tantrice. Şi în acest caz se urmareşte obţinerea unei „unităţi-totalităţi”, dar
experienţa sedesfăşoară pe mai multe niveluri simultan, iar unificarea finală nu poate
fi descrisă decât întermeni transcedentali. Fenixul chinez, simbol al regenerării, este
hermafrodit. Unirea sămânţeicu suflul pentru reproducerea Embrionului se fac chiar în trupul
yoghinului. Întoarcerea la starea primordială şi eliberarea de contingenţele cosmice se fac prin
coincidentia oppositorum
şi prinrealizarea Unităţii iniţiale: amestecarea principiilor 
ming 
şi
sing 
, cum spun alchimiştii chinezi,cele două polarităţi ale fiinţei.Balzac a reuşit să dea o stralucire
fără seamăn unei teme fundamentale a antropologiei arhaice:androginul considerat drept imaginea
exemplară a omului perfect.În romanul
Séraphita,
Balzac povesteşte că într-un castel situat la marginea satului Jarvis, în apropierea
fiordului Stromfjord, trăia o fiinţă stranie de o frumuseţe schimbătoare şi melancolică.Asemenea multor
personaje ale lui Balzac, părea să ascundă un teribil „secret”, un „mister” denepătruns.
Personajul din Seraphita nu e un om ros de propriul destin şi în conflict cu societatea.E s t e o
fiinţă deosebită calitativ de restul muritorilor, şi misterul său nu ţine de
e p i s o a d e tenebroase ale trecutului, ci de structura propriei sale existenţe. Căci
misteriosul personaj oiubeşte pe Minna şi este iubit de ea. Ea îl vede ca pe un bărbat, Seraphitus; dar el mai
este iubit şide Wilfred, în ochii căruia trece drept femeie, Seraphita.Androginul lui Balzac nu aparţine
decât în foarte mică măsura vieţii pământeşti. Viaţa luispirituală  este
în întregime îndreptată spre cer. Seraphitus-
Seraphita nu poate părăsi viaţa pământească înainte de a fi cunoscut iubirea. Este poate
ultima perfecţiune şi cea mai de preţ: aiubi cu adevărat şi în acelaşi timp două fiinţe, se sexe
opuse.Semnificaţia metafizică a omului perfect se degradează şi sfârşeşte prin a
dispărea în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.Decadentismul francez şi englez revine
sporadic la tema androginului, dar totdeauna este vorbadespre un hermafroditism morbid, chiar
satanic. Ca în toate marile crize spirituale ale Europei,ne aflăm în faţa unei degradări a
simbolului. Când spiritul nu mai este capabil să perceapăsemnificaţia metafizică a
unui simbol, acesta este înţeles în planuri din ce în ce mai vulgar- concrete.
La scriitorii decadenţi, androginul este înţeles doar ca un hermafrodit în care cele douăsexe
coexistă anatomic şi fiziologic. Acest hermafrodit era considerat o aberaţie a Naturii sau cau n
semn de mânie a zeilor, şi prin urmare, era suprimat imediat. Numai
a n d r o g i n u l r i t u a l constituia un model, deoarece implica nu cumulul organelor
anatomice, ci, în mod simbolic,totalitatea puterilor magico-religioase aferente celor două sexe.Pentru
Ritter, omul viitorului va fi ca Iisus androgin. După Baader, androginul a existat
laînceput şi el va exista din nou la sfârşitul timpului. Pentru Bohme, somnul lui Adam
reprezintăcăderea în păcat: Adam s-a desprins de lumea divină şi „s-a închipuit” cufundat în
Natura, fapt
6