Publicat in revista „Convorbiri literare" inca din anii studentiei lui Eminescu, basmul „Fat-Frumos din

lacrima" reuneste trasaturile prototipului folcloric cu originalitatea imprimata de autor.

Basmul, ca specie, fiind „o oglindire [...] a vietii in moduri fabuloase" (Calinescu), in opera pe care o
discutam, tema este initierea unui tanar si rolul acesteia in lupta dintre Bine si Rau. k6y2923kj77epx

Titlul este numele eroului fabulos, cu origine miraculoasa. Procedeul este utilizat in eposul fabulos
folcloric, astfel incat si alte basme („Praslea cel voinic si merele de aur", „Greuceanu", „Campan Verde si
Frumos"), contin in titlu numele protagonistului. Basmul este o specie literara a genului epic. Opera
narativa in proza, de intindere mica/medie. in care realitatea este transfigurata in fabulos, iar
personajele poarta valori simbolice, basmul isi are originea in creatia populara.

Cu toata diversitatea lor tematica, basmele folclorice prezinta o seama de trasaturi comune:

- Formulele tipice de inceput, mediane si de incheiere;

- Confruntarea dintre Bine si Rau, cu victoria celui dintai;

- Personajele simbolice reprezentand cele doua principii;

- Timp si spatiu imaginare;

- intamplarile narate au caracter supranatural;

- Eroul pozitiv are niste „ajutoare" / „donatori" care ii faciliteaza trecerea probelor initiatice;

- Frecventa unor motive: cifrele magice (cu deosebire, cifra trei), drumul initiatic, obiectele magice,
nunta ca final compensator.

Basmul cult respecta prototipul si functiile basmului folcloric, trasatura

reliefata de universul operei pe care o discutam.
Basmul „Fat-Frumos din lacrima" incepe cu o situatie initiala repetabila, fixata intr-un timp indepartat si
neprecizat: in vremea veche, un cuplu imparatesc isi traia zilele in durere, din pricina ca soarta refuza sa-
i daruiasca un urmas; acesta ar fi motivul imparatului fara succesor, pe care l-am intalnit si in „Tinerete
fara batranete si viata fara de moarte 1 ori in alte creatii folclorice.

intr-o zi, in timp ce indurerata imparateasa se ruga la icoana Maicii Domnului, aceasta din urma,
induiosata, a lacrimat; lacrima fiind supta de tanara craiasa, la timpul sorocit, ea va naste un print pe
care 1-a numit Fat-Frumos din lacrima (motivul nasterii miraculoase).

Conform schemei narative a basmului popular, Fat-Frumos creste intr-o luna cat altii intr-un an, iar cand
ajunge la varsta barbatiei, pleaca in lume (motivul calatoriei initiatice).

Evenimentul care tulbura echilibrul initial este vrajba dintre tatal lui Fat-Frumos si un imparat vecin,
conflict care dura de cincizeci de ani; aceasta este cauza plecarii eroului hotarat sa se lupte cu urmasul
imparatului vrajmas.

Ajungand insa la palatul acestuia, Fat-Frumos este primit cu bucurie si tinerii devin frati de cruce. in
virtutea acestui legamant, Fat-Frumos il izbaveste pe imparatul vecin de Mama Padurilor (care cerea
jertfa de copii si pe care o invinge, in lupta, dupa ce inversase cele doua buti pline cu apa si, respectiv, cu
putere).
Se pastreaza astfel eternul conflict dintre Bine si Rau (prezent in basme), cu victoria celui dintai. Ca
rasplata a vitejiei, Fat-Frumos o primeste pe Ileana (fiica Mamei Padurilor) care-i va deveni, mai tarziu,
mireasa.

Sirul probelor initiatice pe care trebuie sa le treaca eroul nu se incheiase insa. Rugat de tanarul imparat
vecin sa i-o aduca pe fata Genarului, Fat-Frumos va fi supus si la alte incercari: se tocmeste sluga la o
baba, careia ii paste iepele, scapand de moartea fagaduita cu ajutorul imparatului tantarilor si al
imparatului racilor (motivul animalelor/vietuitoarelor nazdravane); la capatul timpului juruit, isi alege un
cal (din cei sapte), drept plata a muncii sale.

Ca si in basmul popular, calul ales este slabanog, dar baba pusese in el sapte inimi; cu ajutorul lui, fata
Genarului este rapita si adusa la cel care o iubea.

intre timp, Ileana orbise din pricina lacrimilor varsate de dorul lui Fat-Frumos. intoarcerea acestuia ii
aduce insanatosirea, iar nunta va constitui finalul compensator.

Se poate observa astfel ca multe dintre functiile basmului (cum le numeste V. Propp) sunt respectate:
situatia initiala, plecarea eroului de acasa, paguba (lipsa) adusa de un raufacator, incercarile prin care
trece personajul pozitiv, lupta lui cu raufacatorul, victoria eroului benefic, intoarcerea acasa si nunta.

Fireste, intamplarile sunt plasmuite de imaginatie, nu exista in realitate (sunt fantastice).

In basmul cult, autorul imbogateste schema basmului folcloric, in conformitate cu viziunea sa artistica
sau cu propriul sau stil.

Astfel, in „Fat-Frumos din lacrima", de M. Eminescu, mai pot fi relevate urmatoarele elemente originale:

a) Formula introductiva {„In vremea veche, pe cand oamenii, cum sunt ei azi, nu erau decat in germenii
viitorului") pastreaza timpul indefinit al lui „A fost odata", dar ii lipseste nota de unicitate („ca
niciodata") si proiectia in fabulos a basmului folcloric („pe cand se potcoveau purecii... "); in schimb,
autorul ii imprima o tenta filozofica, oamenii fiind priviti ca potentia (posibilitate), in termenii lui
Aristotel.

Daca in basmul popular portretele lipsesc, de data aceasta, fiecare personaj este bogat zugravit cu
ajutorul unor figuri de stil tipic eminesciene: imparatul era „intunecat si ganditor ca miazanoaptea",
imparateasa are fata alba „ca o marmura vie11, Mama Padurilor este o aparitie inspaimantatoare in stil
romantic {„Ochii ei - doua nopti turburi, gura ei - un hau cascat, dintii ei - siruri de pietre de mori").

Portretul Ilenei intruneste, de pe acum, atributele fiintei diafane, care pluteste parca pe deasupra
lucrurilor, din lirica eminesciana de mai tarziu: „Haina ei alba si lunga parea un nor de raze si umbre, iar
parul ei de aur era impletit in cozi lasate pe spate, pe cand o cununa de margaritarele era asezata pe
fruntea ei neteda. Luminata de razele lunei, ea parea muiata intr-un aer de aur."

Eminesciene sunt si pasajele descriptive in care luna, lacul, noaptea, bogatia coloristica si multimea
florala amintesc de lirica marelui poet:

„Luna rasarise dintre munti si se oglindea intr-un lac mare si limpede ca seninul cerului. in fundul lui se
vedea sclipind, de limpede ce era, un nisip de aur; iar in mijlocul lui, pe o insula de smarand, incunjurat
de un crang de arbori verzi si stufosi, se ridica un mandru palat, de o marmora ca laptele, lucie si alba..."
 Epitetele („marmora...lucie si alba", „cerul cernit"), comparatiile originale („fata ... dulce ca visele
marii"), hiperbolele care tind spre colosal, toate sunt ale Poetului etern.

Fat-Frumos din acest basm porneste in lume „horind" si doinind din fluier, fapt care ii confera
atributele lui Orfeu (personaj mitologic des intalnit in opera eminesciana).

Protagonistul basmului cult dobandeste un contur specific, determinat de modul propriu al autorului de
a-si crea personajele.

Si in basmul lui Eminescu, personajele sunt fantastice si au valori simbolice. Dintre acestea, Fat-Frumos
se deosebeste de personajele similare din alte basme, fiind pus, de la inceput, in relatie cu sacrul: se
naste din lacrima unei icoane, pe vremea cand Dumnezeu mai umbla pe pamant.

La modul fabulos, Fat-Frumos se face „mare cat brazii codrilor" si pleaca in calatorie cantand din fluier,
pentru a restabili armonia lumii.

in numele acestui principiu, pune capat vrajbei cu imparatul vecin, dovedindu-se a fi bun si drept.

Se lupta cu Mama Padurilor (ipostaza a Raului), dovedind ca are o putere fabuloasa si un curaj deosebit.

A doua parte a initierii sale consta in incercarile de a o rapi pe fata Genarului.

Surprins de acesta si aruncat „in norii cei negri si plini de furtuna ai cerului", Fat-Frumos este „botezat"
cosmic si se purifica prin transformarea in cenusa si, apoi, in izvor.

Momentul in care Dumnezeu isi spala fata in apa izvorului, ii aduce lui Fat-Frumos contopirea cu fiinta
divina si revenirea la conditia umana.

Avand nevoie de un cal bun, Fat-Frumos devine sluga babei care avea sapte iepe. Acum, „ajutoarele" lui
(imparatul tantarilor si cel al racilor) ii rasplatesc omenia, ajutandu-1 sa nu-si piarda capul.

Revenit, cu fata Genarului, la imparatul vecin, Fat-Frumos isi dovedeste loialitatea si respectul fata de
legamantul facut.

O ipostaza interesanta a lui Fat-Frumos este aceea de Orfeu, care impresioneaza, prin cantecul de fluier,
intreaga natura: „vaile si muntii se uimeau auzindu-i cantecele, apele-si ridicau valurile mai sus, ca sa-l
asculte, izvoarele isi turburau adancul. "

Cel care pornise sa restabileasca armonia lumii, este investit, in final, cu atributul eternizarii