Nu voi uita niciodată curtea casei mele, un adevarat paradis al copilariei.

Ea se întinde în spatele casei noastre și pare o adevărată cetate ale cărei ziduri
sunt reprezentate de copacii înalți de lângă garduri. De mic am fost impresionat
primăvara de mirosul florilor de salcâm care se împrăștia la cea mai mica adiere
de vânt, dar și de forma și culoarea diferită a florilor de mar, păr, cireș, cais,
vișin, gutui sau piersic, de verdele crud al ierbii.
Lumea se vede diferit de la înălțime, mai ales când ne cățărăm în copaci
pentru a ne juca “de-a v-ati ascunselea”, sau pentru a căuta un loc potrivit
pentru o căsuță în copac.
Apoi mai sunt și florile, de toate formele și culorile, care încântă ochii
tuturor iubitorilor de frumos, dar care pentru noi reprezintă și un motiv de ceartă
cu mama, mai ales când mingea cu care ne jucăm ajunge accidental in flori.
Este o adevărată desfătare să dormi în hamacul atârnat între copaci și să
vezi merele, perele, caisele și cireșele deasupra capului, neavând nevoie decât
de o întindere de mână pentru a le culege,
Jocurile în grădină au mereu ceva nou, pentru că fiecare cotlon unde ne
pitim are tot felul de surprize, uneori neplăcute mai ales când nimerim printre
agriși sau trandafiri, spinii lor făcânduși pe deplin datoria.
Toamna, grădina îmbracă o mantie multicoloră cum rar poți vedea,
frunzele realizând o adevărată ploaie în căderea lor și creind covoare ruginii.