Într-un interviu acordat lui Dinu Flămând și publicat în „Viața Studențească” în februarie

1978, Marin Sorescu afirmă următoarele:

„Am scris Liliecii din două motive. Nu voiam să se piardă două secole de sat românesc –
tradiție, limbaj, mituri etc. (…) Poezia se face și din amănunte nesemnificative, sau
nepoetice, iar aceste amănunte pot înviora versul.”

Lucrul ăsta a rămas valabil și acum, la mai bine de 40 de ani de când Marin Sorescu a spus
asta. Și era valabil și înainte de asta, fiindcă n-a spus-o Sorescu primul. Dar el a spus-o aici,
la noi, unde poezia încă e percepută ca fiind o formă de expresie a „sferelor înalte” ale
gândirii și ale „simțirii”.

Poezia este peste tot, spunea tot un clasic în viață. E suficient să privești în jur cu ochii un
pic adormiți și e imposibil să nu o vezi. Asta pentru că, deși luciditatea e bună, de multe ori
prea multă luciditate strică. Ca tot ce e în exces, de altfel.

STATUL

O lumânare făcută colac.

O lumânare dintr-un colac de ceară.
Se pune pe pieptul mortului
Și se aprinde când citește popa, la biserică.
Și la urmă se aprinde la mormânt
Timp de 44 de zile.
Trebuie să ardă toată până atunci.
Dacă arde mai repede, se completează cu o lumânare.
Dacă e mai mult, la urmă se lasă în ziua aia
De arde toată.

Aia e statura omului, statul său.

Și după 44 de zile se leapădă de tot satul,
Își consumă statura – lungimea lui, cum ar veni.
Mare de stat, mic de stat –
Tot în 44 de zile se termină,
După moarte.

LINGURA

Poiana uscată, brăzdată de adânci crăpături

A scos la iveală o lingură veche.
(Așa apar și pier morminte vechi,
Oase de animale dispărute,
După cum se surpă pământul,
Se crapă și se mișcă.)
Un copil stă pe ciuci, lângă crăpătură,
Cu lingura în mână.
Seceta a ars totul și acum
Pământul trebuie să-i dea
Cumva de mâncare.

VETERANUL

În ultima zi de război,
Se juca pe drum cu alți copii,
Și-a găsit o grenadă îngropată.
A umblat la ea,
A explodat și i-a retezat o mână.

Mai târziu se ținea mare,

Că e veteran de război
Dar grenada era din războiul ălălalt
Și lumea îl întreba:
– Tu din care război ești veteran, mă?
Din ăsta, de s-a terminat cu lupta pentru pace
Sau din ălălalt, de s-a terminat cu România Mare?
– Eu sunt din ăla, de s-a terminat cu armistițiu.
Sunt veteran dintr-un război ca lumea,
Nu din ăsta la care nici
Nu m-au luat, pe bază de mână lipsă.
Acum s-a terminat alt război
Și tot învinși am ieșit,
Voi sunteți toți veterani proști.