FARMACODINAMIE GENERALĂ

Definiţie

Farmacodinamia este ramura farmacologiei care studiază

mecanismul de acţiune a substanţei medicamentoase asupra
structurilor receptoare şi evaluează efectul, adică totalitatea
modificărilor rezultate în urma interacţiunii substanţei
medicamentoase cu receptorii de la diferite niveluri, efect produs în
urma administrării medicamentului şi transferul acestuia în
compartimentele mediului intern al organismului pentru a ajunge
la locul de acţiune.
Acţiunea farmacodinamică este interacţiunea la nivel
molecular dintre molecula de substanţă medicamentoasă şi
substratul reactiv al materiei vii.
Efectul farmacodinamic este răspunsul organsimului la un
medicament.

Aspecte ale acţiunii farmacodinamice

produsă de substanţele medicamentoase

Medicamentele nu creează funcţii noi, ci modifică în sens

pozitiv sau negativ funcţiile existente. Legat de acţiunea
farmacodinamică, avem următoarele aspecte(parametri):

1. Sensul acţiunii
Efectul unei substanţe medicamentoase poate fi:
a. STIMULANT la nivelul unei funcţii, ca de exemplu:
- stimulante S.N.C.;
- parasimpatomimetice;
- simpatomimetice.
Acţiunea stimulantă poate rezulta prin creşterea tonusului
funcţional al unor organe sau prin deprimarea unor funcţii
antagoniste.
b. INHIBITOR – când substanţa medicamentoasă acţionează ca
inhibitor al unei funcţii, de exemplu:
- simpatolitice; parasimpatolitice; deprimante S.N.C.
2. Potenţa acţiunii - este parametrul care defineşte capacitatea
substanţei medicamentoase de a produce un efect farmacodinamic.
Cu cât efectul este atins la doze mai mici, cu atât potenţa este mai
mare. Efectul farmacodinamic este dependent de doză! Prin mărirea
dozei poate creşte efectul până într-un anumit punct, numit efect
maxim, care nu poate fi depăşit. Grafic, această funcţie se poate
reprezenta astfel:

Figura nr. 4.1. Reprezentarea grafică a relaţiei doză/efect [26]

Matematic, această relaţie doză/efect poate fi exprimată prin

următoarea relaţie:
Emax⋅C
E=
C+ DE 50 ; [26]

 E = efect;
 C = doză;
 Emax = efect maxim;
 DE50 = doza care produce 50 % din efectul maxim.
 Aceasta se datorează faptului că există în organism receptori,
efectul fiind produs în urma interacţiunii medicament + receptor.
Efectul maxim se produce la saturarea receptorilor.
K1
Med + R MedRK Efect farmacodinamic
2

Conform relaţiei, reacţia este reversibilă, având 2 constante de

viteză:
 K1 = constanta vitezei de formare a complexului MedR;
 K2 = constanta vitezei de desfacere a complexului MedR.
Capacitatea unei substanţe medicamentoase de a
interacţiona cu un receptor depinde de afinitate, şi anume de K a
(constanta de afinitate).
Cu cât această constantă este mai mare, cu atât afinitatea este mai
mare:
K1
K a=
K2
Raportul invers este dat de K d (constanta de disociere):
K2
K d=
K1
Minimul curbei doză/efect este dependent de sensibilitatea
receptorilor, iar maximul este dependent de numărul total de
receptori.
În mod obişnuit, graficul curbei doză/efect se exprimă prin
reprezentarea efectului farmacodinamic în funcţie de logaritmul
dozei, rezultând o curbă sigmoidă. Deoarece se utilizează logaritmul
în baza 2, se numeşte curbă semilogaritmică.
Între diferite substanţe medicamentoase, care acţionează pe
aceeaşi populaţie de receptori, pot exista diferenţe în privinţa
potenţei, adică a dozei de substanţă care produce acelaşi efect
farmacodinamic.
Diferenţa de potenţă între două substanţe a şi b poate fi
reprezentată grafic aşa cum se poate vedea în figura nr. 4.3.
 Figura nr. 4.2. Diferenţa de potenţa a sbstanţelor medicamentoase a
şi b.[26]

Substanţa a are potenţa mai mare decât substanţa b.

Uneori se poate determina potenţa unei substanţe T
comparativ cu altă substanţă de referinţă R la DE 50:
 T = substanţa de testat;
 R = substanţa de referinţă;
In acest mod se obţine potenţa relativă P R:
PR=DE50(T)/DE50(R);
Comparând curbele, se ajunge la următoarea concluzie:
- sunt prezentate două substanţe care acţionează pe aceeaşi
populaţie de receptori (pentru că au acelaşi minim, acelaşi
maxim, aceeaşi pantă);
- sunt prezentate două substanţe la care acţiunea pe aceeaşi
populaţie de receptori este dependentă de doză. La substanţa a,
efectele se obţin la doze mai mici decât la substanţa b.
3. Eficacitatea – este parametrul prin care se face distincţie între
două substanţe care acţionează pe aceeaşi populaţie de receptori,
dar diferă din punct de vedere al efectului maxim posibil. În figura
nr. 4.4. se reprezintă grafic modul de acţiune a două substanţe a şi
b.

Figura nr. 4.3. Prezentarea grafică a curbelor eficacitate în funcţie de

logaritmul în baza 2 a dozei pentru două substanţe cu eficacitate
diferită.

Substanţa b este mai eficace decât substanţa a.

Exemplu: furosemidul produce un efect maxim superior
hidroclorazidei.

4. Selectivitatea
De preferat ar fi ca o substanţă medicamentoasă să acţioneze
într-o anumită zonă-ţintă şi să nu influenţeze fiziologic alte organe,
aparate, sisteme etc.
Acest deziderat poate fi atins însă în foarte puţine cazuri, şi
anume în cazul sistemelor terapeutice utilizate în terapia la ţintă.
Totuşi, când vorbim despre selectivitate, ne referim la acţiunea
substanţei medicamentoase pe un teritoriu cât mai restrâns,
acţionând benefic în teritoriul afectat şi fără a influenţa defavorabil
funcţiile altor organe, ca de exemplu: medicamentele care
acţionează asupra tiroidei să acţioneze doar la nivelul acestui
organ. Selectivitatea este legată şi de densitatea câmpului
receptorial în anumite organe, ca de exemplu:
 substanţele care acţionează pe sistemul nervos simpatic
acţionează predominant pe aparatul cardiovascular;
 substanţele care acţionează predominant pe S.N.V.
parasimpatic, acţionează predominant pe tractul digestiv etc.
Substanţele medicamentoase acţionează în funcţie de
structura endogenă (receptor) afectată de pe un anumit teritoriu,
având în acest mod un spectru de acţiune. În cazul antibioticelor şi
chimioterapicelor, spectrul de acţiune se referă la germenii afectaţi
de aceste substanţe.

5. Latenţa – reprezintă intervalul de timp necesar de la

administrarea unui medicament până la apariţia efectului
farmacodinamic. Latenţa este dependentă de mai mulţi factori, ca
de exemplu:
 substanţa medicamentoasă;
 forma farmaceutică;
 profilul farmacocinetic, farmacologic, al substanţei
medicamentoase;
 calea de administrare etc.;
Pentru substanţele medicamentoase administrate intravenos,
latenţa este mai scurtă, deoarece este eliminat un parametru
farmacocinetic, şi anume absorbţia.
6. Timpul efectului maxim şi durata acţiunii

a. Timpul efectului maxim – este timpul în care substanţa

medicamentoasă este capabilă să producă un efect maxim
terapeutic, această acţiune fiind dependentă de mai mulţi factori:
 proprietăţile farmacocinetice;
 proprietăţile farmacodinamice etc.
Acest parametru este foarte important pentru a se putea
evalua în mod corect valoarea prescrierii unei anumite doze.

b. Durata acţiunii – este intervalul de timp în care se menţine efectul

farmacodinamic al substanţei medicamentoase.
Durata acţiunii este dependentă de semiviaţa substanţei
medicamentoase în organism, adică de timpul de
înjumătăţire(timpul necesar pentru scăderea concentraţiei
plasmatice a unei substanţe medicamentoase cu 50 %).
Durata acţiunii este dependentă de mai mulţi factori:
 Ka – constanta de afinitate a substanţei faţă de receptor;
 tipul de legătură (covalentă, van der Waals etc.);
 forma farmaceutică;
 timpul de înjumătăţire şi alţi parametrii farmacocinetici;
 calea de administrare etc.

7. Tipul de acţiune
Medicamentele pot fi clasificate în funcţie de tipul de acţiune,
pe baza următoarelor criterii:
a) După intensitatea efectelor:
 acţiune principală;
 acţiune secundară.
b) După modul de administrare:
 acţiune topică;
 acţiune sistemică.
c) După modul de acţiune farmacodinamică:
 directă (agonişti);
 indirectă (substanţe medicamentoase care stimulează
biosinteza mediatorului etc.).
d) După selectivitate:
 selective (specifice), substanţe care acţionează pe un teritoriu
cât mai limitat;
 neselective (nespecifice), substanţe care acţionează pe un
teritoriu cât mai larg.
e) După gradul de legătură medicament – receptor:
 reversibilă, majoritatea complexelor medicament – receptor au
o viaţă limitată;
 ireversibilă – foarte puţine, ex. AgNO3, unele insecticide.
f) În funcţie de tipul de terapie:
 etiotropă(cauzală);
- simptomatică;
- de substituţie;
- patogenică etc.
g) După tipul de receptor acţionat de substanţa medicamentoasă:
 adrenergic;
 colinergic;
 histaminergic;
 dopaminergic;
 serotoninergic;
 purinergic etc.
h) După mecanismul de acţiune:
 h1 – mecanism fizic (adsorbante ale secreţiei gastrice);
- h2 – mecanism chimic (neutralizante ale acidităţii gastrice, ca
de exemplu: NaHCO3);
 h3 – mecanism biochimic (interacţiunea medicament-receptor);
 h4 – acţiune asupra unor enzime: IEC (inhibitoare ale enzimei
de conversie Angiotensină I în Angiotensină II).