Monitorizarea stării cablurilor electrice prin măsurarea proprietăților

mecanice cu un echipament portabil

CUPRINS
1. INTRODUCERE . . . . . .. . pag. xx

2. CONSIDERATII GENERTALE . . . . . . pag. xx

2.1. Mecanisme de îmbătranire a materialelor cablurilor electrice. pag. xx

2.2. Identificarea metodelor de monitorizare a degradării,

prin îmbătrînire, a materialului electroizolant al cablurilor pag. xx

2.3. Estimare duratei de viaţă a cablurilor electrice . . pag. xx

3.ECHIPAMENTUL PORTABIL PENTRU MONITORIZAREA

STĂRII CABLURILOR ELECTRICE . . . . . .pag. xx

4.MONITORIZAREA LOCALĂ A DEGRADĂRII MATERIALULUI ELECTROIZOLANT AL
CABLURILOR DE ENERGIE PRIN MĂSURAREA PROPRIETĂȚILOR MECANICE CU UN
ECHIPAMENT PORTABIL pag. xx

5. CONCLUZII . . . . . . . . pag. xx

6. BIBLIOGRAFIE . . . . . . . pag. xx

7.VERIFICARE PROGRAM ANTIPLAGIAT pag. xx

 Cap.I. Introducerea
În prezent, există peste patru sute de centrale nucleare operaționale în statele membre ale
AIEA. Experiența de exploatare a arătat că un control ineficient al degradării îmbătrânirii
componentelor majore (de exemplu, cauzate de fenomene neanticipate și de eroare de operare,
întreținere, proiectare sau fabricație) poate pune în pericol siguranța instalației.
Prin urmare, îmbătrânirea componentelor trebuie gestionată în mod eficient pentru a
asigura disponibilitatea funcțiilor de proiectare pe toată durata de viață a instalației.
Din perspectiva siguranței, aceasta înseamnă a controla în limite acceptabile degradarea
îmbătrânirii și uzura componentelor, astfel încât să rămână marje adecvate de siguranță, adică
integritatea și capacitatea funcțională care depășesc cerințele normale de exploatare.
Practicile actuale de evaluare a marjelor de siguranță (fitness-for-service), inspecția,
monitorizarea și atenuarea degradării îmbătrânirii componentelor selectate ale reactoarelor
canadiene de deuteriu-uraniu (CANDU), reactoare cu apă clocotită (BWR), reactoare cu apă sub
presiune, inclusiv „reactoarele de energie moderată cu apă și răcite cu apă” proiectate de sovietici
(WWER). Aceste practici sunt destinate să-i ajute pe toți cei implicați în mod direct și indirect în
asigurarea funcționării sigure a PCN-urilor și să ofere o bază tehnică comună pentru dialogul dintre
operatorii de instalații și autoritățile de reglementare atunci când se confruntă cu probleme.
Rapoartele de orientare sunt direcționate către experți tehnici și manageri de la NPP și de la
organizații de reglementare, proiectare a instalațiilor, producție și asistență tehnică care se ocupă de
componente specifice ale instalatiilor abordate în rapoarte.
Având în vedere nevoia crescândă de energie durabilă pentru a sprijini nevoile energetice
actuale și viitoare, este de așteptat ca centralele nucleare să funcționeze mai mult, iar mai multe țări
să adopte un program nuclear în viitor, deoarece energia nucleară este o parte recunoscută a unui
amestec energetic echilibrat.
Durata de viață actuală a proiectelor ar putea fi extinsă la 80 de ani. Pe parcursul acestei
durate de viață extinsă a instalației, toate sistemele de instrumentare și control (I&C) de siguranță și
operaționale relevante trebuie să îndeplinească cerințele de performanță proiectate pentru a asigura
funcționarea sigură și fiabilă atât în timpul funcționării normale, cât și în timpul și ulterior
accidentelor de bază de proiectare.
La rândul său, acest lucru necesită un program adecvat de calificare și gestionare a
îmbătrânirii instalatiilor, care identifică, de asemenea, responsabilitățile tuturor părților interesate și
este documentat în mod corespunzător într-un mod care poate fi revizuit și utilizat de către
personalul calificat.
Grupul de lucru tehnic al AIEA pentru instrumentarea și controlul centralelor nucleare
(TWG-NPPIC) a recunoscut, de asemenea, că rapoartele AIEA publicate anterior trebuie actualizate
pentru a reflecta progresele tehnice din ultimii 15 ani, oferind în același timp linii directoare pentru
stabilirea cablului. programe de monitorizare a îmbătrânirii.
Cablurile sunt componente vitale ale sistemelor de instrumentare și control, deoarece leagă
componentele sistemului, cum ar fi traductoarele, cu echipamentul de instrumentare și control
utilizat pentru monitorizarea și controlul instalației.
Prin urmare, toate echipamentele importante pentru siguranță, inclusiv cablurile I&C,
trebuie să fie calificate pentru a-și îndeplini funcțiile atât în condiții normale de exploatare, cât și în
condiții de proiectare (DBE) și condiții post-DBE care apar în orice moment al vieții sale.

În multe țări, calificarea cablurilor importante pentru sistemele de instrumentare și control

se bazează pe respectarea standardului internațional IEC-780 , codurile naționale franceze RCC-E și
RCC-M și Standardele germane de siguranță KTA 3501-3503 și 3505.
 Aceste standarde detaliază procedurile de testare folosind îmbătrânirea accelerată a
cablurilor menite să demonstreze capacitatea lor de a supraviețui în condiții de proiectare după
expunerea la condiții normale de funcționare pentru durata lor de viață planificată (adesea 40 de
ani).
Cu toate acestea, de când au fost redactate aceste standarde, s-a ajuns la o mai bună
înțelegere a comportamentului de degradare a materialelor cu cablu, ceea ce a dus la dezvoltarea
unor metode îmbunătățite de evaluare și atenuare a îmbătrânirii în cablurile care ar putea suplimenta
testele de calificare standard.
Evaluarea stării cablurilor folosind aceste metode a devenit importantă pentru verificarea
utilizării cablurilor în limitele mediului, oferind astfel o mai mare asigurare a funcționalității pe
termen lung a cablurilor, în special pentru cablurile din interiorul retenției.
AIEA a inițiat activități privind aspectele de siguranță ale îmbătrânirii NPP în 1985 pentru
a crește gradul de conștientizare a problemelor emergente de siguranță legate de îmbătrânirea fizică
a structurilor, sistemelor și componentelor reactoarelor.
În 1989 a fost demarat un proiect sistematic care vizează asistența statelor membre în
înțelegerea îmbătrânirii SSC-urilor, pentru a asigura integritatea și capacitatea lor funcțională de-a
lungul vieții lor. Acest proiect integrează informații privind evaluarea și gestionarea aspectelor de
siguranță ale îmbătrânirii instalatiilor provenite de la toate statele memebre, într-o bază comună de
cunoștințe, oferind îndrumări și asistenta statelor membre în aplicarea acestui ghid.
Activitatea de cercetare coordonată privind gestionarea îmbătrânirii cablurilor de retenție a
fost inițiată la prima Reuniune de coordonare a cercetării (RCM) organizată la Viena în decembrie
1993. Obiectivul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică a fost identificarea
mecanismelor dominante de îmbătrânire și dezvoltarea unei strategii eficiente de gestionare a
efectelor de îmbătrânire cauzate de aceste mecanisme. Obiectivele specifice au fost:
- să valideze modele predictive ale cablurilor care să reflecte efectele sinergice care au loc
atunci când radiațiile și îmbătrânirea termică apar pe perioada lungă de timp, asociate cu medii
industriale reale și
- să ofere linii directoare și proceduri practice pentru evaluarea și gestionarea îmbătrânirii
cablurilor I&C în medii reale ale instalațiilor.

Constructia cablurilor electrice si materiale

Centralele nucleare ( CNE –urile) conțin mii de kilometri de cablu electric și sârme de
câteva sute de tipuri și dimensiuni diferite în întreaga instalație. Majoritatea acestora pot fi grupate
în următoarele categorii generale.
- cablul de alimentare cu tensiune medie;
- cablul de joasă tensiune;
- cablul de control;
- cablul de instrumentare;
- panoul și sârma de conectare;
- cabluri de specialitate;
- cablu de securitate;
- cablu telefonic;
- cablul de iluminare;
- cablul de împământare.
Construcția tipică a cablurilor de aceste tipuri este prezentată în figurile de mai jos.

Fig. I.1. Structura unui cablu de instrumentare ecranat cu o pereche răsucită (schematic)

Fig. I.2. Structura unui cablu de control protejat multiconductor (schematic)

COMPONENTELE CABLURILOR
Principalele componente pentru I&C și cablurile de joasă tensiune sunt:
- conductor (e);
- izolație electrică sau dielectrică;
- de ecranare;
 - manta exteriora.
În unele construcții de cabluri, în special cablurile de comandă și de joasă tensiune, poate
exista un strat exterior peste izolarea conductoarelor individuale, asigurând o rezistență la foc.
Alte subcomponente care pot fi prezente includ:
- materiale de umplere care ocupă golurile dintre conductoarele izolate din cablurile cu mai
multe conductoare, pentru a îmbunătăți stabilitatea mecanică a structurii cablurilor;
- învelișurile cu bandă, care pot asigura protecție electrică, mecanică sau împotriva
incendiilor suplimentare sau pot identifica grupări de conductor.
Materiale de cabluri folosite in centralele nucleare
Materialele de izolație și de acoperire utilizate în cablurile electrice din centralele nucleare
se bazează pe materiale polimerice combinate cu o serie de aditivi și umpluturi pentru a asigura
proprietățile mecanice, electrice și de ignifugare necesare. Principalele tipuri de polimeri utilizați în
cabluri sunt prezentate în tabelul I.1.
Dintre aceste materiale de izolare cele mai utilizate sunt XLPE, EPR / EPDM și PVC. De
exemplu, în reactoarele nucleare din SUA, XLPE (36%) și EPR / EPDM (36%) sunt izolațiile
dominante ale cablurilor.
PVC-ul este utilizat pe scară largă ca izolație, în special la centralele mai vechi, dar nu
este în general utilizat în retenție în centrale mai moderne. Majoritatea celorlalte materiale de
izolație sunt utilizate în cantități relativ mici, deseori în aplicații de specialitate, care utilizează
proprietățile lor specifice.
De exemplu, izolarea PEEK este utilizată în zonele cu temperaturi ridicate, cu radiații
ridicate. CSPE este utilizat în principal ca material pentru invelisurile interioare, cât și exterioare.
EVA este, de asemenea, utilizat în principal ca material pentru invelis.
Material Izolatie Timpul de utilizare
polietilenă reticulată / poliolefină (XLPE / ✓ larg
XLPO)
polietilenă cu greutate moleculară mică și ✓ scăzut
mare (LMWPE, HMWPE)
Elastomeri pe bază de etilen-propilenă ✓ larg
(EPR, EPDM)
polietilenă clorosulfonată (CSPE),
cunoscută și sub denumirea de Hypalon®
acetat de vinil de etilen (EVA) ✓ larg
clorură de polivinil (PVC) ✓
scăzut
cauciuc siliconic (SiR) ✓ larg
ceteron de polieter eter (PEEK) ✓ scăzut
etilenă tetrafluoroetilenă (ETFE), cunoscută ✓ limitat
și sub denumirea de Tefzel®
oxid de polifenilen (PPO), cunoscut și sub ✓ limitat
numele de Noryl®
cauciuc butilic (BR) ✓ limitat
polimidă, cunoscută și sub denumirea de ✓ limitat
Kapton®
policloropren, cunoscut și sub denumirea de ✓ limitat
Neoprene®
polietilen tereftalat (PETP), cunoscut și sub limitat
denumirea de Mylar® (folosit ca bandă de
bandă)

Tabelul I.1.Principalele utilizari ale materialelor din cablurile polimerice

Asa cum s-a aratata mai sus in centralele nucleare electrice exista un numar mare
de cabluri electrice de tipuri şi mărimi diferite. Nu ar fi practic sa se evalueze imbatranirea
fiecarui cablu dintr-o centrala si pentru multe cabluri conditiile de imbatranire ambientale
nu sunt semnificative. Prin urmare, pentru limitarea scopului oricaror activitati suplimentare
de management al imbatranirii este necesar sa se identifice cablurile de cea mai mare
ingrijorare si se incepe prin evaluarea in primul rand a starii lor.
Identificarea unor astfel de cabluri face obiectul unei alte lucrari. In principiu
cablurile supuse la conditii de radiatie si temperatură normale mai severe vor imbatrani
mai rapid decat cablurile in conditii mai putin severe. In general, conditiile de radiatie si
temperatura normale din anvelopa sunt mai severe decat conditiile din restul centralei. In
cadrul anvelopei, unele cabluri au o importanta mai ridicata decat altele. Cablurile
echipamentelor / sistemelor cu funcţie de securitate sunt de interes mai ridicat decat
cablurile importante pentru operare sau cele care suporta sarcini neesentiale. Odata ce
cablurile au fost aranjate dupa importanta aplicatiei, se evaluează severitatea mediului
cablului in cadrul anvelopei. Odata ce au fost identificate aplicatiile cablului cu medii mai
severe, poate fi evaluata necesitatea inspectarii sau monitorarii starii acestor cabluri.
Experienţa practică cu majoritatea tipurilor de cablu a demonstrat că parametri
electrici nu sunt caracteristici pentru îmbătrânirea izolaţiei şi învelişului cablului; defectarea
electrică de obicei urmează după degradarea mecanică.
Monitorarea stării (CM) cablurilor în câmp poate fi folosita pentru a verifica faptul că
îmbătrânirea nu continuă mai rapid decât s-a estimat şi că materialele cablului îşi menţin
proprietăţile mecanice sau chimice. Valoarea indicatorului condiţiei (de stare) (CI), măsurat
la sfârşitul duratei de viaţă calificate înaintea unui test DBE reuşit, constituie condiţia
cablului la care operabilitatea a fost verificată în testul de calificare. Un cablu instalat se
află la sfârşitul duratei sale de viaţă calificate când este atinsă această valoare a CI.
Scopul programului CM este de a verifica că starea calificată nu a fost depăşită. Pentru a
îndeplini aceasta, valoarea CI la sfârşitul duratei de viaţă calificate, împreună cu variaţia
acestuia în raport cu timpul trebuie să fie cunoscute.
Metodele de inspectie, monitorare si evaluare a starii cablurilor sunt elemente
importante care pot fi incluse intr-un program de management al imbatranirii cablurilor al
carui obiectiv este sa mentina functionalitatea electrica a cablurilor la o centrala de-a
lungul duratei sale de functionare.
Activităţile de inspecţie şi monitorare a cablului, impreuna cu actiunile suplimentare
ale administrarii imbatranirii cablurilor, sunt concepute să detecteze şi să caracterizeze
degradarea importantă a izolaţiei cablului asigurand o bază pentru deciziile privind
sincronizarea în timp a înlocuirii posibile a cablului înainte să fie compromisă capacitatea
funcţională a cablului.
Sunt importante de cunoscut precizia, datele de referinta, increderea şi
acceptabilitatea tehnicilor de monitorare a stării şi modelelor de îmbătrânire predictivă.

2. CONSIDERATII GENERALE

2.1 Mecanisme de imbatranire a materialelor cablurilor electrice

Imbunatatirea sau optimizarea programului de management al imbatranirii cablurilor
electrice din CNE este bazat pe intelegerea imbatranirii cablului, progreselor in cercetarea
imbatranirii cablului si imbunatatirile tehnicilor de monitorare a starii cablului si aplicarii lor.
Munca de cercetare si dezvoltare a fost orientata pentru a identifica elementele
importante prin care ulterior sa se poata caracteriza fenomenul de imbatranire a cablurilor
electrice si pentru a dezvolta metode de inspectie, monitorare si evaluare a imbatranirii
cablurilor, elemente care pot fi incluse într-un program de management al îmbătrânirii
cablurilor (AMP).
Pentru un numar limitat de cabluri expunerea pe termen lung la radiaţie şi condiţii
termice ar putea conduce la fragilizarea componentele din materiale polimerice ale
acestora. Aceasta trebuie să fie o preocupare de securitate şi, posibil, una economică
pentru centralele nucleare.
Funcţionalitatea cablurilor de măsură şi control, care sunt importante pentru
securitate, în condiţii normale şi de accident este asigurată în principal prin programele de
calificare la mediu specifice cablurilor. În astfel de programe, mostrele reprezentative de
cabluri sunt expuse întâi la îmbătrânire accelerată termică şi radiaţie, şi ulterior la condiţii
simulate de accident la abur şi radiaţie. Doar cablurile care trec analiza şi testele de
calificare sunt corespunzătoare pentru montarea în sistemele CNE importante pentru
securitate în medii severe potenţiale, cum ar fi interiorul anvelopei. În timp ce calificarea la
mediu asigură o bază rezonabilă pentru folosirea pe termen lung a cablurilor în centralele
nucleare, incertitudinile in mediile cablurilor locale şi în precizia modelelor de îmbătrânire
accelerată pentru predicţia pe termen lung sugerează că acţiunile managementului
îmbătrânirii, suplimentar la calificarea la mediu iniţială, pot fi prudente, în special pentru
prelungirea duratei de viaţă a instalaţiei.
Înţelegerea îmbătrânirii cablului este derivată dintr-o combinaţie a datelor de
referinţă ale cablului, istoricul de operare şi întreţinere, şi experienţele externe. Ele trebuie
actualizate periodic pentru a asigura o bază solidă pentru îmbunătaţirea continuă a AMP.
Datele de referinţă ale cablului constau din cerinţele de performanţă, baza de
proiectare (incluzând standarde, cerinţe de reglementare şi condiţii de mediu), datele
producătorului (incluzând date de material) şi rezultatele şi analizele de calificare la mediu.
Istoria de exploatare a cablului include înregistrările de monitorare a radiaţiei şi a
temperaturii şi orice deranjamente de funcţionare de exploatare cum ar fi suprasarcinile.
Istoria mentenanţei cablului include data instalării, rezultatele monitorării stării, si orice
reparaţie sau înlocuire. Înregistrările reîncărcabile şi actualizate ale acestor informaţii sunt
necesare pentru a face comparaţiile cu experienţa externă relevantă.

Experienţa externă relevantă constă din experienta de exploatare şi întreţinere cu

cabluri şi proiecte similare, materiale de construcţie şi execuţie; cabluri exploatate cu istorii
de exploatare similare, chiar dacă proiectele de cablu (circuite) sunt diferite; şi rezultatele
relevante ale cercetării. Experienţa externă poate de asemenea să fie folosită când se iau
în considerare metodele cele mai corespunzatoare de monitorare şi de predicţie.

2.1.1. Factori principali care determina imbătrânirea materialelor cablurilor

electrice
Imbatranirea cablurilor electrice este un proces de modificare in timp a
carateristicilor materialelor. Trei sunt factorii principali care determina imbătrânirea
materialelor cablurilor electrice: stuctura polimerului; condiţiile de mediu înainte de
funcţionare şi în timpul funcţionării ; timpul de functionare (în general perioade lungi).
Materialele pentru invelişul exterior şi izolatia cablurilor sunt amestecuri cu formulă
organică. Ele sunt făcute din polimeri primari (un lanţ macromolecular obţinut prin mai
multe replicări ale unui monomer unitar) sau dintr-un co-polimer şi aditivi care asigură un
material cu proprietăţi specifice. Aceşti aditivi sunt în principal agenţi de protecţie (anti-
oxidanţi, stabilizatori termici, ignifuganţi/protectori la incendiu), materiale minerale de
umplutură, plastifianţi, ulei (folosit pentru fabricarea cablului), pigmenţi etc. Unele
amestecuri complexe pot conţine până la 10 sau 15 constituenţi diferiţi. Variaţiile în
formulă pot afecta atât energia de activare, viteza de îmbătrânire termică şi doza maximă
pentru îmbătrânirea datorită radiaţiei.
Cablurile electrice din interiorul clădirii anvelopei CNE sunt expuse la diverse
condiţii de lucru. Factorii cei mai importanţi sunt temperatura şi radiaţia ionizantă, la care
ar trebui asociată natura mediului de lucru, tipic - prezenţa oxigenului în majoritatea
tipurilor de reactori şi prezenţa vaporilor de apă în unele proiecte de reactori BWR
(umiditatea relativă fiind posibil să depăşească 80 %). Ar trebui luate în consideraţie de
asemenea influenţele mecanice, de exemplu vibraţiile, pentru cablurile conectate la maşini
în mişcare; operaţiile de conectare / deconectare în timpul întreţinerii, anomaliile de
montare unde tensiunile de îndoire sunt excesive, care pot afecta local unele cabluri.
Solicitarile electrice nu sunt importante în îmbătrânire pentru cablurile ce sunt expuse la
tensiuni < 1kV.
Cablurile electrice în CNE-uri sunt folosite de asemenea pentru perioade lungi de
timp, care tipic pot atinge 40 până la 50 de ani.
Cei trei factori principali pentru îmbătrânire sunt prin urmare prezenţi in CNE şi vor
produce îmbătrânirea materialelor polimerice ale cablurilor. Trebuie să fie luate în
consideraţie consecinţele acestei îmbătrâniri asupra capacităţii funcţionale necesare
cablurilor.

2.1.2. Efectele principale ale imbatranirii materialelor cablurilor electrice

Condiţiile mediului de lucru vor induce procese chimice şi/sau fizice la nivelul
molecular al materialului; aceste procese sunt mecanismele de îmbătrânire.
Consecinţa la nivel macroscopic este o modificare lentă şi ireversibilă a proprietăţilor de
material (electrice, mecanice) care poate conduce la defectarea funcţională a cablului. Modificările
macroscopice tipice ale proprietăţilor materialelor obişnuite ale cablurilor includ:

a) scăderea alungirii relative la rupere (specifice) a materialului, adesea asociată cu scăderea

rezistenţei la alungire;

b) creşterea rigidităţii sau modulului de compresiune (în special pentru materialele folosite în
mod obişnuit ca învelişuri);

c) creşterea densităţii;

d) modificări ale proprietăţilor electrice, de exemplu mici creşteri ale pierderii în dielectric la
unele materiale.

La majoritatea tipurilor de cablu, modificările proprietăţilor electrice nu sunt mari.

Pierderea funcţionalităţii cablului este determinată de obicei de modificările proprietăţilor
mecanice, fisurarea izolaţiei precedând defectarea electrică (de exemplu pierderea
rezistenţei de izolaţie).

Mecanismele de îmbătrânire pot avea efecte cumulate, concurente, sinergetice

şi/sau antagonice. Se disting două mari categorii de mecanisme de îmbătrânire (chimice /
fizice), depinzând de felul în care ele implică sau nu o modificare a structurii chimice a
lanţurilor macromoleculare sau a aditivilor.

2.1.3. Înţelegerea mecanismelor de imbătrânire

Mecanismele de îmbătrânire devin active când un material este expus la condiţiile

mediului de lucru (temperatura, radiatie, etc.). Ca urmare, se produc modificări în
proprietăţile de material (efecte de îmbătrânire) care pot produce degradări ale
caracteristicilor funcţionale ale cablului.
Deşi soluţia ştiinţifică cea mai bună pentru aprecierea comportării pe temen lung a
materialelor cablului ar consta în indepartarea si studierea cablurilor după o perioadă
lunga de functionare de 40 până la 50 de ani de funcţionare într-o CNE, o astfel de soluţie
este în general nerealistă, exceptând cazul când mostrele sunt disponibile din circuite
redundante sau din depozite specifice de materiale de cablu.
Altă soluţie posibilă ar fi să se simuleze îmbătrânirea într-o modalitate accelerată
prin executarea în câteva luni (perioadă scurtă) a ceea ce se întâmplă într-o perioadă
lungă de timp. Simularea îmbătrânirii trebuie să fie reprezentativă.
Prin urmare este necesar să se aleagă condiţiile pentru testele accelerate care să
simuleze mecanismele de îmbătrânire implicate în CNE-uri.

Dacă îmbătrânirea accelerată nu are loc în acelaşi domeniu, atunci sunt introduse
incertitudini suplimentare care trebuie să fie compensate folosind alte informaţii, cum ar fi
monitorarea condiţiilor de stare, sau prin includerea limitelor suplimentare.

Sunt date in continuare unele aspecte practice ale mecanismelor de îmbătrânire

care trebuie să fie luate în consideraţie la testele de îmbătrânire accelerată.

1. Pentru îmbătrânirea termică la temperaturi sub 70 - 80C în absenţa radiaţiei,

principalul mecanism de îmbătrânire pentru PVC-ul plastifiat este evaporarea plastifianţilor
de la suprafaţa învelişului exterior al cablului. La temperaturi mai mari (> 80 C) şi în
condiţii de iradiere, acest mecanism este în competiţie cu eliminarea intramoleculară a
acidului clorhidric din lanţurile macromoleculare de PVC. Astfel, creşterea temperaturii la
îmbătrânirea accelerată reduce validarea simulării îmbătrânirii.

2. Unele materiale polimerice folosite la cabluri sunt semicristaline, cu o zonă de

topire cristalină aproape de domeniul de temperatură folosit în funcţionare. Studiile au
arătat influenţa fazei cristaline asupra proprietăţilor fizice, în special pentru materialele pe
bază de polietilenă. Pentru acest tip de material, trebuie avut grijă în exploatarea datelor
de la testele de îmbătrânire termică accelerată. Dacă extrapolarea este prin zona de topire
cristalină atunci ecuaţia Arrhenius nu va fi valabilă şi testele nu vor fi o simulare
reprezentativă a îmbătrânirii naturale.

La îmbătrânirea accelerată datorită radiaţiei, polimerii semi-cristalini (cum ar fi

XLPE) adesea vor prezenta un efect invers de temperatură, îmbătrânirea producându-se
mai rapid la temperaturi mai joase decât la temperaturi mai ridicate. Aceasta se datorează
mecanismului complex de „reparare” (refacere) a macromoleculelor când are loc
recristalizarea.

3. Pentru unele configuraţii de cablu, învelişul exterior este în contact direct cu

materialul de izolaţie. În cazul specific al cablurilor din PVC plastifiat, aceasta poate
conduce la difuzarea plastifianţilor de la un material la altul. Acesta este un mecanism de
îmbătrânire fizică (transfer de masă). Acest mecanism nu s-a observat când este plasat un
ecran metalic între cele două materiale, dar se poate produce dacă ecranul metalic este
împletit. Degradarea observată nu va fi aceeaşi când îmbătrânirea este realizată separat
pe secţiunile în formă de haltere tăiate din înveliş sau materialele de izolaţie din PVC, în
comparaţie cu îmbătrânirea eşantioanelor complete de cablu. Difuzia plastifianţilor a fost
de asemenea observată la sistemele cu înveliş exterior din polietilenă / izolaţie PVC şi
înveliş PVC / material izolator din polietilenă.

4. Interacţiunea dintre produsele de degradare ale materialelor învelişului şi izolaţiei

se poate de asemenea produce, afectând comportarea observată, în special la testele
accelerate. Acesta este cazul cablurilor protejate cu PVC cu izolaţie din polietilenă, care
sunt îmbătrânite datorită radiaţiei sau îmbătrânite termic la temperaturi > 80 C, când
eliminarea acidului clorhidric este un mecanism dominant.

5. Geometria eşantionului selectat (haltere pretăiate, cablu complet) pentru un

studiu de îmbătrânire poate afecta puternic mecanismele de îmbătrânire din cauza
interacţiunii dintre componentele cablului.

2.1.4. Identificarea mecanismelor principale de îmbătrînire

Putem să facem distincţia între mecanismele principale de îmbătrânire ale materialelor

polimerice ale cablurilor tinand seama ca mecanismele chimice afectează structura moleculară iar
mecanismele fizice afectează compoziţia materialului cablului.
 Mecanismele de îmbătrînire chimică identificate sunt:

Sciziunea lanţurilor macromoleculare: sunt create două noi lanţuri după

întreruperea unuia. De obicei este o sciziune a radicalilor peroxid sau alcooxil.

Reacţii de generare a legăturilor chimice transversale: legăturile chimice

transversale corespund formării unei legături covalente a două macromolecule adiacente.
Deoarece numărul legăturilor transversale creşte, densitatea legăturii transversale creşte
cum este prezentat schematic mai jos, formând o reţea tridimensională.

Reacţia de oxidare: aceasta este un mecanism în lanţ cu radical liber a cărui serie
clasică de paşi de reacţie .Schema reacţiei este rezumată mai jos:
a) pasul de iniţiere = formarea radicalilor liberi
b) pasul propagării = formarea radicalilor peroxidic şi hidroperoxidic
c) pasul ramificării lanţului = descompunerea hidroperoxidului
d) pasul final = dezactivarea radicalilor în produşi inerţi (alcool, acid ...).
Pasul de iniţiere conduce la formarea speciilor reactive, cum ar fi radicalii, din cauza
ruperii iniţiale a legăturii covalente sub efectul temperaturii şi/sau radiaţiei. Oxidarea
conduce atât la sciziunea lanţului cât şi formarea legăturii transversale, dependentă de
cinetica detaliată a paşilor individuali în reacţia de oxidare în lanţ. Aceste mişcări sunt
puternic dependente de prezenţa aditivilor în compusul polimeric şi prin urmare variază în
funcţie de formula detaliată a materialului.
Proces controlat prin difuzia oxigenului: cinetica îmbătrânirii este guvernată de
difuzia de oxigen când viteza de iniţiere a radicalului liber este mai rapidă decât viteza de
difuzie a oxigenului dizolvat în materialul polimeric. Această comportare conduce la un
profil de concentrare a produşilor de oxidare în grosimea materialului (degradarea
eterogenă). Se observă un strat de suprafaţă oxidat cu un miez de legături transversale.
Procesele controlate de difuzie a oxigenului depind de permeabilitatea oxigenului
polimerului, debitul dozei de radiaţie şi grosimile de eşantionare. Oxidarea cu difuzie
limitată este primul tip al efectului debitului dozei de radiaţie identificat la îmbătrânirea
polimerului. Acest proces de difuzie limitată poate de asemenea produce îmbătrânirea
termică a polimerilor.
Efectul sinergetic: acesta s-a observat la un număr de materiale polimerice când
efectele combinate ale condiţiilor ambientale (de lucru) sunt mai mari decât efectele
individuale ale condiţiilor aplicate separat. Este evident în special la îmbătrânirea
combinată termică şi datorită radiaţiei pentru unii polimeri, dar poate fi observată de
asemenea pentru alte condiţii, de exemplu umiditate şi radiaţie la materialele poliuretanice
şi poliamidice.
Eliminarea acidului clorhidric: aceasta corespunde eliminării unei molecule a
acidului clorhidric din lanţul macromolecular al PVC. Un mecanism similar se produce la
polimerii floruraţi, cu eliminarea acidului fluorhidric (HF). Când degradarea este destul de
avansată, materialul devine colorat.

Principalele mecanisme de îmbătrânire fizică sunt următoarele:

Evaporarea plastifianţilor: plastifianţii se vor evapora la suprafaţa materialului.
Suprafaţa este apoi refăcută de difuzia plastifiantului din miez cum este prezentat
schematic mai jos. Poate exista concurenţă între aceste două regimuri cinetice
(evaporarea şi difuzia), în funcţie de temperatură. Acest mecanism de îmbătrânire
reprezintă o îngrijorare specială la materialele pe bază de PVC, care de obicei au un
conţinut ridicat de plastifianţi.

Migraţia plastifianţilor: acest fenomen apare la cablurile multistrat care folosesc

materiale plastice. Migraţia plastifianţilor se produce până când este atins echilibrul
corespunzând la o distribuţie uniformă a fiecărui plastifiant, în fiecare material, [1].

2.1.5 Instrumente practice pentru identificarea mecanismelor de îmbătrânire

Identificarea mecanismelor dominante poate fi realizată pe eşantioane (mostre)

care fie au fost supuse unui program de îmbătrânire accelerată de laborator sau care au
fost prelevate de la o CNE. Cele mai întâlnite metode de caracterizare sunt următoarele:
o teste mecanice: alungirea la rupere, rezistenţa la tracţiune, modulul de
compresiune;
o măsurători electrice: rezistenţa de izolaţie, rezistenţă dielectric,
pierdere în dielectric;
o teste fizice şi chimice: Spectroscopie FT - IR, timp de oxidare prin
inducţie şi temperatură (OIT şi OITP), raport de dilatare, fracţie
gelatinoasă, pierdere de masă, proprietăţi vâscozitate - elasticitate,
NMR, densitate.
Legăturile chimice transversale şi scindarea lanţului modifică lanţurile
macromoleculare ale materialului. Consecinţa este o modificare în proprietăţile de material
şi a raportului de dilatare a reţelei moleculare tridimensionale, şi de asemenea la o
creştere iniţială a rezistenţei la tracţiune. Modificarea acestor 3 proprietăţi arată că
mecanismul de îmbătrânire dominant este formarea legăturilor chimice transversale. În
cazul PVC-ului plastifiat, evaporarea plastifianţilor poate fi urmată de măsurători
gravimetrice (pierdere de masă). Identificarea unui mecanism de îmbătrânire a fost posibil
prin urmărirea în timp a câtorva proprietăţi de material.
În unele situaţii, variaţiile unor proprietăţi cum ar fi alungirea la rupere pentru
poliolefine stabilizate de anti - oxidanţi (existenţa unei perioade de inducţie) sunt de tip
„pass / fail” (admis / respins). După un timp de inducţie, proprietatea scade puternic
(terminarea duratei de viaţă a materialului). Astfel de proprietăţi n-ar trebui să fie selectate
ca un parametru senzitiv, pentru a urmări îmbătrânirea materialului: ar trebui folosite alte
proprietăţi.
Pentru mecanismele de îmbătrânire care conduc la degradarea eterogenă, este
important să se aleagă instrumentul practic de identificare a degradarii care permite o
analiză „locală” in volumul materialului. Instrumente cum ar fi spectroscopia in infrarosu,
micro-analiza cu raze X şi micro-identificare sunt adaptate să realizeze astfel de
investigaţii. Aceste tipuri de instrumente permit evaluarea proprietăţilor de material ca o
funcţie de adâncime din material .
2.2. Identificarea metodelor de monitorizare a degradării, prin îmbătrînire, a
materialului electroizolant al cablurilor

Activităţile de inspecţie şi monitorare a cablului sunt proiectate să detecteze şi să

caracterizeze degradarea importantă a izolaţiei cablului înainte să fie compromisă
capacitatea funcţională a cablului. Împreună cu o înţelegere a îmbătrânirii cablului,
înregistrările monitorării mediului şi rezultate ale inspecţiilor cablului, monitorării stării şi
calificarea neîntreruptă asigură o bază pentru deciziile privind sincronizarea în timp a
înlocuirii posibile a cablului.
Cerinţele şi metodele de inspecţie şi monitorare actuale pentru cabluri sunt descrise
în Capitolul 2.3.1. Folosirea modelării predictive este descrisă în Capitolul 2.3.3.
Este important de cunoscut precizia, sensibilitatea, fiabilitatea şi compatibilitatea
tehnicilor de monitorare a stării şi modelelor de îmbătrânire predictivă. Unele înţelegeri
privind precizia şi repetabilitatea metodelor de monitorare a stării (CM) sunt conţinute în
Capitolul 2.3.2. Importanţa standardizării şi descrierii metodelor de testare este descrisă
de asemenea acolo.
Funcţia principală de securitate a cablurilor de măsură şi control este să lege
componentele sistemelor de măsură şi control cum ar fi traductorii, cu aparatele de
măsură şi control (instrumentaţie) folosite pentru monitorarea şi controlul centralei. În timp
ce evaluarea funcţiei electrice este importantă pentru verificarea că nu s-a produs o
deteriorare în circuitul de cablu, testarea funcţiei este insensibilă pentru detectarea
îmbătrânirii majorităţii tipurilor de izolaţii de cablu. Prin urmare, practica internaţională este
de a monitora parametri mecanici sau chimici ai materialelor izolaţiei / învelişului pentru
evaluarea îmbătrânirii. Indicatorii electrici sunt necesari menţinerii centralei în exploatare
în urma unui cutremur bază de proiectare (DBE).
Deşi inspecţia vizuală poate asigura informaţii foarte folositoare privind starea
generală a cablurilor dintr-o centrală, poate fi adecvată aplicarea unor metode de
monitorizare a stării mai sofisticate pentru un număr limitat de cabluri de centrale.
Metodele larg folosite în prezent sunt măsurătorile penetratorului şi analiza termică a
microeşantioanelor, folosind timpul de instalare (inducere) a oxidării (OIT) sau
măsurătorile de temperatură (OITP). În prezent nu există o singură metodă de
monitorizare a stării care să fie potrivită pentru toate materialele de cablu. Măsurătorile
penetratorului sunt probabil cel mai larg aplicabile, dar nu sunt potrivite pentru materiale
cum ar fi XLPE. Alte metode larg folosite (OIT/OITP) prin contrast, lucrează cel mai bine
cu XLPE şi materiale similare.

Mai recent, măsurătorile bazate pe spectroscopia foto-acustică prezintă ceva

perspective de viitor. Aceasta este în prezent în etapa de evaluare de laborator şi
activitatea continuă să dezvolte senzorii corespunzători pentru a permite aplicarea
metodei direct pe cabluri, [5].
AIEA a initiat activitati privind aspectele de securitate a imbatranirii cablurilor in
CNE, prin demararea mai multor proiecte . Unul dintre obiectivele principale ale Proiectului
de Cercetare Coordonat (CRP) privind managementul imbatranirii cablurilor a fost
identificarea celor mai potrivite metode de monitorare a starii cablurilor printr-o serie de
teste round-robin.
 Prezentam in continuare caracteristicile principale ale metodelor de monitorizare a
starii cablurilor analizate in testul „round - robin” si a factorilor care pot constitui surse de
variaţie ale datelor obtinute, pentru fiecare metoda de monitorare a starii prezentata mai
detaliat in capitolele anterioare.

2.2.1 Cerinţele şi metodele de inspecţie şi monitorare a starii disponibile a

cablurilor
Prin activitatea de monitorare a stării (CM) se realizeaza evaluarea capacităţii
funcţionale a cablului. Monitorarea stării asigură informaţiile asupra stării cablului în valori
nominale ale parametrului de monitorare a stării, numit în continuare indicator de stare
(CI), care este caracteristic gradului de degradare al materialelor cablului.
Monitorarea efectivă a degradării datorată îmbătrânirii necesită cunoaşterea unuia
sau mai multor indicatori de stare care indică starea fizică a cablului la momentul
observării. Monitorarea stării poate identifica daca mecanismele de imbatranire în timpul
calificării iniţiale prin imbatranire accelerata nu sunt aceleasi cu cele din exploatare; poate
de asemenea identifica defectările incipiente.
Monitorarea stării poate fi folosită pentru verificarea stării calificate şi duratei de
viaţă calificate, evaluării duratei de viaţă rămase a cablului, şi se poate revizui durata de
viaţă calificată.
Pentru ca o metodă de monitorare a stării să fie de utilitate practică pentru cablurile
instalate, este de asemenea necesar să fie nedistructivă sau în primul rând nedistructivă
(de exemplu prin prelevarea de micro-probe / eşantioane de câteva mg de material). Unde
sunt disponibile depozite cu eşantioane de cablu sau unde eşantioanele de cablu sunt
înlocuite cu cabluri noi, testele nedistructive nu sunt esenţiale. Acest capitol trece în
revistă indicatorii de stare posibili şi prezintă recomandările practice pentru eşantionare.
Fiecare metodă de monitorare a stării individuale este prezentata, împreună cu
toate argumentele pro şi contra.

2.2.1.1 Indicatori de stare

Toate metodele de monitorare a stării sunt îndreptate spre asigurarea funcţionalităţii
cablurilor. Funcţionalitatea este în principal garantată de menţinerea celor mai importanţi
parametri electrici (cum ar fi rezistenţa de izolaţie, curentul de scurgere, tensiunea de
străpungere, etc.). Prin urmare inginerii electricieni sunt în principal concentraţi asupra
monitorării parametrilor electrici. Totuşi, experienţa practică cu majoritatea tipurilor de
cablu a demonstrat că parametri electrici nu sunt caracteristici pentru îmbătrânirea izolaţiei
şi învelişului cablului; defectarea electrică de obicei urmează după degradarea mecanică.
Prin urmare, practica internaţională este de a monitora parametri mecanici sau chimici ai
materialelor izolaţiei / învelişului pentru evaluarea îmbătrânirii. Indicatorii electrici sunt
necesari pentru evaluarea menţinerii centralei în exploatare în urma unui cutremur bază
de proiectare (DBE).
Un indicator de stare (CI) care arată o tendinţă unde degradarea indicată este
nesemnificativă pentru o perioadă lungă şi apoi scade rapid până la un nivel nesatisfăcător
nu este corespunzător pentru evaluarea gradului de îmbătrânire. Un indicator de stare
corespunzător asigură o avertizare a degradării funcţionale iminente care nu poate fi altfel
vizibilă. În mod ideal, monitorarea unui singur indicator de stare ar fi suficientă pentru
determinarea stării de calificare a cablului. Chiar ideal, ar fi posibil să se bazeze pe un
singur indicator de stare pentru toate tipurile de cablu. Aşa cum va fi arătat, în realitate nu
există un singur indicator de stare care poate fi folosit pentru toate tipurile de material de
izolare a cablului.
Dacă este folosit un program de CM este necesară producerea datelor de referinţă
pentru un astfel de program în timpul calificării iniţiale sau în timpul testelor de îmbătrânire
suplimentare.
Valoarea indicatorului de stare, măsurat la sfârşitul duratei de viaţă calificate
înaintea unui test DBE reuşit, constituie condiţia cablului la care operabilitatea a fost
verificată în testul de calificare. Un cablu instalat se află la sfârşitul duratei sale de viaţă
calificate când este atinsă această valoare a indicatorului de stare. Scopul programului CM
este de a verifica că starea calificată nu a fost depăşită. Pentru a îndeplini aceasta,
valoarea CI la sfârşitul duratei de viaţă calificate, împreună cu variaţia valorii indicatorului
de stare în raport cu timpul, trebuie să fie cunoscute.

2.2.1.2 Perspectivele utilizatorilor potentiali privind aspectele practice ale

aplicarii metodelor de inspectie, monitorare si evaluarea starii cablurilor
După ce s-a decis asupra indicatorul de stare care este cel mai potrivit pentru
materialele de cablu de interes şi tipul de cablu de evaluat, următorul aspect de luat în
considerare este abordarea eşantionării.
Aspectele practice de acces, trebuie să fie luate în consideraţie, şi aceasta va
influenţa indicatorul de stare care va fi ales. De asemenea trebuie luată o decizie
fundamentală dacă cablurile care vor fi testate sunt cabluri instalate care sunt în funcţiune
în centrala nucleară sau dacă ele sunt cabluri de „sacrificiu”, care nu fac parte din circuite
în funcţiune, care ar putea fi folosite. În ultima situaţie, cablurile care nu mai sunt de mult
în uz sau care fac parte dintr-un depozit de probe (eşantioane) de cablu instalate anume
pentru monitorare pot fi folosite în scopuri de testare.

Depozite de cablu
Unde au fost instalate depozite de eşantioane de cabluri într-o centrală nucleară,
acestea asigură în general accesul pentru monitorarea stării cu cerinţa de perturbare
minimă a exploatării. Totuşi, foarte puţine centrale nucleare au astfel de depozite la locul
de lucru (pe amplasament). Depozitiele de cablu sunt instalate în mod obişnuit în zone din
cadrul centralei, unde radiaţia şi/sau mediul termic este mult mai sever decât pentru
majoritatea cablurilor instalate.
Adesea în depozite există doar o cantitate limitată de material disponibil pentru
testare, astfel încât este important ca mostrele pentru orice test distructiv (de exemplu
măsurătorile de alungire ) să fie conservate cât mai mult posibil. Din acest motiv, metodele
nedistructive (cum ar fi măsurătorile penetratorului pentru duritate sau OIT/OITP), care
sunt cunoscute pentru buna corelare cu modificările de alungire, pot fi folosite iniţial pentru
conservarea materialului, dacă este necesar.
Când există indicaţii de degradare importantă a proprietăţilor mecanice, pot fi
înlăturate primele eşantioane pentru teste distructive.

Cabluri îmbătrânite în timp real

Orice monitorare a stării sau eşantionare a cablurilor instalate care fac parte din
circuite funcţionale va determina unele întreruperi în funcţionare. Va fi necesară
documentaţia exactă şi va fi necesar să se demonstreze că orice test de monitorare a
stării care va fi folosit nu va afecta pe termen lung funcţionalitatea cablului. In continuare
se evidenţiază unele dificultăţi practice implicate.

Metode de microeşantionare
În prezent nu este uşor să primeşti permisiunea de la personalul de exploatare al
centralei nucleare (NPP) pentru microeşantionarea cablurilor pentru metode de monitorare
a stării cum ar fi OIT / OITP în unele ţări (de ex. S.U.A.). Aceasta se datorează în principal
preocupărilor despre introducerea deteriorărilor fizice prin eşantionare (cum ar fi tăieturile)
care pot afecta proprietăţile electrice ale cablului. Eşantionarea este de obicei acceptată la
învelişurile cablului, dar prelevarile probelor de izolaţii pot fi realizate de obicei doar la
capetele cablului. Altfel, metodele de reparare trebuie să fie definite şi aprobate de către
operatori. În prezent este în funcţiune la EPRI un program pentru stabilirea metodelor
acceptabile de microeşantionare, [1].
 Măsuri de precauţie în timpul măsurătorilor şi/sau eşantionării la locul de lucru
Planificarea este importantă pentru ca eşantionarea şi/sau testarea să fie realizată
într-o perioadă de timp rezonabilă şi la costuri rezonabile. Trebuie să fie determinate
cablurile de eşantionat şi apoi trebuie evaluat traseul lor pentru a determina unde poate fi
realizată eşantionarea. Compartimentele cablului şi cutiile de conexiuni sunt adesea
amplasate neconvenabil lângă tavan sau ascunse privirii. Încercarea de localizare a
poziţiilor de testare poate lua mai mult de 50% din timpul de eşantionare/testare.
Suplimentar, echipamentul de testare trebuie să aiba autonomie de functionare datorită
amplasării ieşirilor surselor de tensiune şi obţinerea cablurilor prelungitoare într-o centrală
nucleară poate consuma mult timp.
Când încercăm să realizăm teste de monitorare a stării, identificarea circuitelor
individuale în alt loc decât la extremităţi poate fi extrem de dificilă, în special la centralele
vechi unde cablurile pot să nu aibă marcaje de identificare în ceea ce priveşte tipul şi
producătorul. În traseele cu mai multe cabluri, găsirea unui cablu specific nu este în
general posibilă. Adesea există 50 sau mai multe cabluri de acelaşi tip şi configuraţie. Prin
urmare, oricine poate eşantiona / testa un set reprezentativ de cabluri de aceeaşi
construcţie sau producător ca cel din circuitul de cabluri care este de testat. În general,
singurul loc unde poate fi identificat un circuit de cablu specific este la o extremitate către
un dispozitiv de capăt (terminal). În plus, doar la dispozitivul terminal are acces la izolaţie.
În altă parte, doar învelişul exterior este expus, făcând evaluarea directă a izolaţiei
imposibilă.
Când se eşantionează / testează cablurile, sunt necesare ştergeri pentru curăţarea
suprafeţelor (poate fi necesar personal pentru protecţia contra radiaţiilor pentru a verifica
dacă nivelele de contaminare nu sunt severe). În plus, eşantionatorul/ testatorul trebuie să
aibă un mijloc de protejare (acoperire) a echipamentului de testare pentru a împiedica
contaminarea când este folosit în zone controlate radiologic. Echipamentul devine dificil de
cărat şi operat când este acoperit cu plastic şi bandă.
Verificatorul (persoana care face testul/experienţa) ar trebui să fie pregătit pentru
lucrul în locuri cu posibilitate de acces redusă sau dificilă, uneori în spaţii strâmte. Distanţa
verticală dintre trasee este cam de 20 cm determinând ca lucrul să fie la lungimea braţelor.
Cutiile de conexiuni pot fi pătrate de 25 cm sau chiar mai mici, lăsând spaţii mici pentru
aplicarea testelor la suprafeţele cablului şi lungimi mici pentru prelevarea probelor
(eşantioanelor). Vor fi necesare proiectoare pentru lucrul în zone întunecate. Platforma de
lucru pentru testare poate de asemenea să necesite un efort considerabil. Adesea
amplasarea cablurilor de testat necesită folosirea scărilor mobile şi a schelelor. Ridicarea
schelelor poate necesita efort şi timp considerabil. În plus, practica centralelor moderne
poate solicita folosirea echipamentului de siguranţă (curele - harnaşament) pentru
protecţia la cădere şi antrenarea în folosirea lor, creşterea suplimentară a timpului de
pregătire şi lipsă de confort pentru personalul de testare.
O apreciere suplimentară în timpul testării include starea de alimentare/energizare
a cablului. În principiu, penetratorul nu penetrează învelişul sau izolaţiile şi pot fi folosite cu
circuite de joasă tensiune energizate. Totuşi, alte metode de eşantionare pot necesita
deconectarea de la sursa de alimentare. Descărcarea împiedică în mare măsură testarea
cablurilor în locaşuile unde starea de energizare a cablului ar fi dificil de stabilit. În unele
cazuri, operatorul poate să nu permită eşantionarea / testarea unor cabluri speciale, de
exemplu unde o întrerupere sau un scurt - circuit poate determina pierderea
echipamentului, determinând o problemă de operabilitate a sistemului în condiţii de
siguranţă. În timp ce eşantionarea / testarea cablurilor de joasă tensiune energizate este
de obicei posibilă cu majoritatea metodelor de monitorare a stării, este necesară atenţie la
extremităţi unde conductorii şi barele colectoare expuse sunt lângă zona de testare.
Folosirea mănuşilor izolatoare poate fi oportună în astfel de situaţii. Nu este recomandată
testarea cablurilor de tensiune înaltă şi medie în timp ce sunt alimentate fără măsuri de
precauţie sporite.

2.2.1.3 Metode de monitorizare a starii cablurilor

In ultimii ani in literatura de specialitate a fost evaluată o categorie largă de metode

de monitorizare a stării şi există încă o muncă de dezvoltare considerabilă în desfăşurare.
Există un număr limitat de metode de monitorizare care sunt deja de uz practic şi sunt
folosite în centrale, [5].

Majoritatea metodelor de monitorizare a stării disponibile în prezent oferă informaţii

asupra stării de degradare a materialului de cablu doar la poziţia măsurată, şi nu oferă
informaţii directe privind zonele adiacente. Măsurătorile la intervale de-a lungul cablului vor
oferi informaţii asupra tendinţelor dar nu vor identifica o zonă de degradare foarte
localizată. Majoritatea metodelor sunt de asemenea limitate la porţiunile de cablu
accesibile. În realitate aceasta înseamnă că învelişul cablului (când cablul este aşezat în
locaşurile de cablu) şi izolaţia poate fi măsurată doar la extremităţi sau la cutiile de
conexiuni, în afara cazului în care sunt disponibile probe / eşantioane de sacrificiu.

Metodele larg folosite în prezent sunt măsurătorile penetratorului şi analiza termică

a microeşantioanelor, folosind timpul de inducere a oxidării (OIT) sau măsurătorile de
temperatură (OITP). În prezent nu există o singură metodă de monitorizare a stării care
este potrivită pentru toate materialele de cablu. Măsurătorile penetratorului sunt probabil
cel mai larg aplicabile, dar nu sunt potrivite pentru materiale cum ar fi XLPE. Alte metode
larg folosite (OIT/OITP) prin contrast, lucrează cel mai bine cu XLPE şi materiale similare.

Tabelul 2.2.1.1. centralizează caracteristicile principale ale metodelor de

monitorizare a stării disponibile, [5].

TABEL 2.2.1.1 Centralizator al caracteristicilor metodelor de monitorizarea a stării

Inspecţie Inspecţie Penetrator Rezistenta Moment OIT / TGA

vizuală tactilă la OITP
întindere
Indicator de Culoare, Microfisu- Modul, Alungire la Modul de Timp/tem- Tempera-
stare fisurare, rare, Coeficient rupere torsiune peratură tură de
depozite durificare de amorsare
de amorsare
suprafaţă,
umflătură
Proprietăţi Pierdere Fragilitate Modul de Deformaţie, Rigiditate, Conţinut Stabilitate
fizico- de aditivi, compresi- Flexibilitate Modulul stabiliza- termică
chimice absorbţie une lui Young tor
înrudite de Duritate
umiditate
Aplicabilitate Toate Toate PVC, Toate Toate XLPE,XL PVC
la materiale CSPE, PO, PVC,
EPR/EPDM EPR/
EPDM
Nu se aplică - - XLPE, - -
XLPO
Eşantionare Nu este Nu este Nu este Depozite Nu este Microeşan- Microeşan-
necesar necesar necesar sau cabluri necesar tionare tionare
instalate
Echipament Nu este Nu este Nu este Cleşte Nu este Sculă de Sculă de
pentru necesar necesar necesar necesar eşantio- eşantio-
eşantionare nare nare
Test asupra Da Da Da Da Da Da Da
învelişului
Test asupra Nu Nu Nu Da (Da) Dacă au fost prelevate
izolaţiei probe
Criteriu de - - corelat cu 50% corelat cu >1 min la -
acceptare alungirea la absolut alungirea tempera-
rupere (sau relativ) la rupere tura de
acceptare
Corelat cu dacă nu se fisurează = Experimen- Experimen- Nu Da Nu
DBE (seism OK (pentru XLPE şi tal tal
bază de EPR)
proiectare)
Metodă Da Da Da
demonstrată
 Unele metode sunt încă în curs de dezvoltare cum este corelarea modulului de
torsiune al întregului cablu cu îmbătrânirea sa.
Măsurătorile de densitate pe microprobele prelevate de la suprafaţa cablurilor a
arătat de asemenea ceva potenţial ca metodă de monitorizare a stării. Pentru majoritatea
materialelor de cablu, densitatea creşte cu creşterea degradării şi poate fi măsurată cu
echipamente simple de laborator, cum ar fi o coloană de gradient de densitate sau
microbalanţă analitică, [5].
Au fost de asemenea încercate FT-IR (spectroscopia în infraroşu transformata
Fourier), spectroscopia chimio-luminiscentă şi foto-acustică, dar până acum s-au limitat la
studii de laborator.
Au fost folosite microcalorimetria, măsurarea disipării căldurii (exotermă) şi
absorbţia căldurii (endotermă), ca rezultat al proceselor chimice şi fizice din material, în
studii de laborator cu rezultate promiţătoare.

Inspecţie vizuală / tactilă

Semnele cele mai relevante ale degradarii care se observa la inspectia

vizuala/tactila si interpretarea lor sunt descrise in continuare:
O modificare de culoare a învelişului cablului este de obicei un indicator că s-a
modificat ceva în structura chimică sau compoziţia materialului de izolaţie. Pentru diferite
materiale, modificarea de culoare poate fi decolorarea sau înnegrirea. Cablurile din
cauciuc negru se pot modifica bătând în gri-alburiu. Chiar pentru un material dat,
intensitatea modificării culorii nu poate fi corelată cu mărimea degradării. Prin urmare
modificarea culorii poate fi folosită doar ca indicator preliminar, a necesităţii unei cerinţe
suplimentare.
Uneori izolaţia unui conductor sau învelişul unui cablu poate prezenta microfisuri pe
suprafaţa sa. Aceasta indică o deteriorare severă a cablului şi este un indicator al
defectării.
Pentru unele materiale, învelişul cablului poate elimina o substanţă uleioasă.
Aceasta indică o pierdere a unor aditivi (cum ar fi plastifiantul din PVC) şi de aici o
degradare importantă a materialului. Mărirea diametrului izolaţiei cablului poate arăta că a
absorbit umiditate, de aici rezultă că proprietăţile dielectrice nu pot fi garantate vreme mai
îndelungată. Se pot căuta depozitele ionice (pulberi albe sau verzui).
Deşi nu este o metodă cuantificabilă pentru monitorizarea stării, inspecţia
vizuală/tactilă a cablurilor asigură un mijloc de identificare a cablurilor cu degradări şi
deteriorări severe. Când este detectată îmbătrânirea prin inspecţie vizuală pot fi luate
decizii privind aplicarea metodelor mai sofisticate de monitorizare a stării pentru a defini
mai precis extinderea îmbătrânirii.
Aplicarea metodelor sofisticate de monitorizare a stării la toate cablurile dintr-un
sistem este o cheltuială prohibitivă. Totuşi, când se testează un set limitat de cabluri,
cablurile înconjurătoare pot fi inspectate vizual şi tactil. Astfel de inspecţii vor asigura
înţelegerea ulterioară privind starea generală a cablurilor înconjurătoare şi pot conduce
testatorul să extindă scopul evaluării dacă sunt identificate situaţii neprevăzute.
Rezultatele inspecţiei vizuale / tactile confirmă constatările din aplicaţiile celor mai
sofisticate teste de monitorizare a stării şi asigură o perspectivă mai vastă a stării
sistemului de cablu luat în ansamblu.
Principalul avantaj al aspectelor vizuale ca un indicator de stare este că ele nu
necesită eşantionare sau echipament de măsurare şi pot fi uşor încorporate în procedurile
de parcurgere (inspecţie în câmp) şi de întreţinere obişnuite.
Inspecţia formală (după reguli stabilite) a cablurilor folosind metode vizuale şi tactile
asigură informaţii valoroase privind starea curentă a degradării materialelor de cablu.
Inspecţia vizuală este metoda cea mai practică de monitorizare a stării pentru operatorii
centralei nucleare.
Inspecţia vizuală este un atribut cheie pentru succesul unui program efectiv de
management al imbatranirii cablului.

Măsurători cu penetrator

Experienţa practică ale măsurătorilor cu penetratorul a fost obţinută în câteva

centrale nucleare canadiene, [5].

Penetratorul portabil pentru cabluri este un mijloc de măsurare a modulului de

compresiune al materialului cablului prin conducerea unei probe de forma bine definită
printr-o suprafaţă din material sub controlul calculatorului şi monitorizarea curbei
forţă-deplasare. Panta curbei este definita ca o valoare a modulului de compresiune a
materialului cablului (IM).

Valorile IM obţinute sunt dependente de parametri folosiţi. Dacă datele testării cu

penetratorul sunt disponibile altor utilizatori, este important ca informaţiile asupra
procedurii de testare folosite să fie raportate, suplimentar rezultatelor testului. Pentru
comparaţia directă a datelor, ar trebui incluse în raportul de testare următoarele informaţii
suplimentare:

 Temperatura de testare

 Viteza probei
  Domeniul forţei folosit pentru analiză (ar fi folositor să se stabilească domeniile
standard pentru materialele folosite în mod obişnuit la cabluri)

 Procedura de calibrare (ar fi folositor să fie disponibile mostre standard pentru

scopuri de calibrare).

Principalele restricţii la această metodă de monitorizare a stării sunt:

a) nu dovedeşte o corelaţie bună cu degradarea datorată îmbătrânirii la PVC

îmbătrânit în mediu radioactiv şi pentru XLPE, valorile IM rămân destul de
constante pe o perioadă lungă şi apoi cresc rapid la nivele de degradare
ridicate;

b) construcţia cablului poate influenţa rezultatul, în special la cablurile cu o

construcţie slabă sau cu variaţii importante ale grosimii învelişului sau
materialului de izolaţie. Dacă există, ecranarea metalică interioară poate
influenţa rezultatul obţinut;

c) cu penetratorul se poate măsura doar comportarea învelişului (cu excepţia

cutiilor de joncţiuni) si corelatia cu proprietatile de izolatie;

d) temperatura în timpul măsurătorii afectează valoarea obţinută pentru unele

materiale ceea ce poate necesita un factor de corecţie al temperaturii;

e) este necesară corelarea cu alungirea la rupere.

Avantajele acestei metode sunt:

a. aplicarea uşoară la locul de lucru;

b. permite examinarea rapida ;

c. rezultatele sunt obţinute imediat pe poziţie.

Cu condiţia că sunt folosiţi parametri de testare standardizaţi, valorile IM arată o

bună corelaţie cu degradarea datorată îmbătrânirii la majoritatea materialelor de cablu
folosite în mod obişnuit în centralele nucleare, [5].

Măsurători OIT / OITP

Datorită îmbătrânirii, întotdeauna se produc modificări ale structurii fizico-chimice

şi/sau compoziţiei materialului, îmbătrânirea poate fi monitorată folosind un indicator de
stare legat de proprietăţile materialului la nivel molecular. Măsurătorile conţinutului
agenţilor de protecţie (cum ar fi anti-oxidanţii) şi plastifianţii sunt de asemenea mijloace
importante ale urmăririi îmbătrânirii amestecului.
 Masuratorile OIT si OITP sunt în principal legate de nivelul de anti-oxidanţi prezent
în material. Pentru aceste măsurători se foloseste calorimetru cu scanare diferentiala
(DSC).

Parametri care se masoara, microesantioanele fiind expuse la flux de oxigen, sunt

timpul de amorsare a oxidarii la o temperatura constanta (OIT) şi respectiv, temperatura
de amorsare in timpul cresterii temperaturii (OITP).

Acesti parametrii (OIT/ OITP) dovedesc o corelaţie bună cu degradarea datorată

îmbătrânirii la câteva materiale de cablu. OIT este utilă în special pentru materiale cum ar
fi XLPE şi PE, pentru care nu pot fi obţinute rezultate credibile prin măsurători cu
penetratorul şi alungire. Pentru alte materiale sunt necesare cunoştinţe speciale despre
compoziţia materialului şi mecanismele sale de îmbătrânire.

Dacă informaţiile OIT/OITP sunt disponibile pentru alţi utilizatori, este important ca
informaţia privind procedura de testare folosită să fie raportată, suplimentar rezultatelor de
testare. Pentru compararea directă a datelor ar trebui incluse în raport următoarele
informaţii suplimentare:

Testele OIT:
 Tipul de instrument (aparat) folosit
 Metoda de calibrare
 Masa probei (eşantionului) şi metoda de pregătire
 Tipul de locaş pentru probă (dacă este deschis sau închis)
 Debitul de oxigen folosit
 Profilul temperaturii folosit pentru a atinge temperatura de oxidare
 Metoda de stabilire a liniei de referinţă (ar fi utilă diagrama informaţiilor brute)
 Metoda de stabilire a începutului oxidării.

Principalele restricţii legate de aceste metode sunt:

a) metoda este aplicabilă doar la materiale conţinând anti-oxidanţi;

b) metoda nu este aplicabilă uşor la materiale de tip PVC dar poate fi folosită cu
măsuri de precauţie speciale;

c) microeşantioanele sunt prelevate de obicei de la suprafaţa învelişului cablului,

ceea ce poate să nu fie reprezentativ pentru starea materialului majorităţii cablurilor;

d) contaminarea poate fi o restricţie pentru eşantionare; folosirea unui

decontaminant chimic trebuie evitată pentru a preveni alterarea suprafeţei;

e) corelarea între înveliş şi izolaţie nu pare să fie posibilă;

 f) se impune corelaţia cu alungirea la rupere sau cu alte proprietăţi reflectând
funcţionalitatea cablului.

Principalele avantaje ale metodelor sunt:

a) microeşantionarea este posibilă la locul de lucru

b) eşantionarea este aproape ne-distructivă.

c) probele pot fi îndepărtate chiar de la cabluri alimentate (sub tensiune).

De obicei aceşti parametri chimici nu sunt uşor de măsurat, şi unul singur necesită
o linie de referinţă pentru a putea să se coreleze rezultatele cu gradul de îmbătrânire şi
capacitatea rămasă a amestecului.

Analiză thermo-gravimetrică (TGA)

Această metodă controlează pierderea de masă a mostrei când este încălzită la o
viteză constantă de creştere a temperaturii. Este reprezentativ pentru conţinutul de
molecule volatile şi în principal adecvat pentru materiale din PVC care îşi pierd plastifianţii.
Îmbătrânirea termică a izolaţiei din PVC, datorată radiaţiei, trebuie evaluată prin
folosirea a cel puţin doi parametrii, unul sensibil la concentraţia componentelor
micromoleculare (Clmc) de plastifianţi, iar celălalt sensibil la gradul de distrugere a
legăturilor polimerice (TG5%).
Măsurarea pentru determinarea Clmc se bazează pe comparaţia a două curbe
termogravimetrice: fără plastifiant şi cu plastifiant.
Parametrul TG5% este definit cantitativ ca temperatura pe curba termogravimetrica
la care masa microeşantionului scade cu 5% relativ la masa iniţială.
Testul ar trebui realizat la o rată de creştere a temperaturii constantă, într-o
atmosferă dată (de obicei oxigen, dar poate fi de asemenea folosit şi azotul). Temperatura
maximă la testul TGA trebuie să fie doar destul de mare pentru a determina valoarea de
început a oxidării. Pregătirea probelor pentru testele TGA este aceeaşi cu cea folosită
pentru testele OIT. Prin urmare, restricţiile şi avantajele privind eşantionarea pentru
ambele metode sunt aceleaşi.
Metoda TGA este descrisă mai detaliat în capitolul 2.3.2. Există standarde pentru
testarea TGA: ASTM 3850 si ISO 7111/1987.
Dacă informaţiile testului TGA sunt disponibile pentru alţi utilizatori, este important
ca să fie raportată informaţia privind procedura de testare folosită, suplimentar rezultatelor
de testare. Pentru compararea directă a datelor, următoarele informaţii suplimentare ar
trebui incluse în acest raport.
 Tipul de aparat folosit
  Metoda de calibrare
 Masa probei şi metoda de pregătire
 Tipul de creuzet pentru incarcat probă (dacă este deschis sau închis)
 Debitul de oxigen folosit
 Rata de creştere a temperaturii şi temperatura de pornire
 Metoda de stabilire a începutului oxidării.

Testul de încercare de rezistenţă la rupere

Alungirea la rupere este de obicei acceptată internaţional ca o informaţie bună
pentru evaluarea degradării materialelor de izolaţie a cablului, [5]. Ea poate fi convenabilă
de folosit pentru evaluarea gradului de îmbătrânire a cablului. Pentru unele materiale este
încă o problemă deschisă dacă poate fi folosită pentru evaluarea operabilităţii rămase a
cablului.
S-a recunoscut că criteriul de 50% din alungirea absolută nu este neapărat complet
reprezentativ pentru degradarea materialului. Pentru a atinge această valoare, un material
cu o alungire iniţială de 500% din cea absolută este mai degradat decât unul începând de
la 100% din cea absolută. Standardul IEC 544 recomandă folosirea a 50% din valoarea
iniţială ca un criteriu al punctului final, [5]. Prin urmare este recomandat să se folosească
experienţa disponibilă despre un anumit material pentru a judeca care este cel mai bun
criteriu de 50% din cea absolută sau 50% din cea relativă.
Principalele avantaje ale măsurătorilor de elongaţie sunt:
a) măsurătorile de alungire la rupere sunt standardizate internaţional;
b) alungirea la rupere este în general un indicator de stare bun. Ea scade gradat
cu cantitatea de degradare indusă pentru majoritatea materialelor polimerice,
această degradare fiind indusă fie termic fie prin radiaţie. Acesta este motivul,
pentru majoritatea metodelor menţionate mai sus, ca să fie corelate cu
măsurătorile de alungire la rupere.
Principalele limitări la măsurătorile alungirii sunt:
a) testele de alungire la rupere necesită probe chiar mari. Eşantionarea este
distructivă din punct de vedere al cablului. Eşantionarea poate să nu fie
distructivă din punct de vedere al centralei dacă este disponibil un depozit de
cablu sau a fost planificată înlocuirea cablului.
b) pentru poliolefinele împletite, alungirea la rupere nu este un indicator bun de
stare deoarece rămâne aproape constant pentru o lungă perioadă şi apoi scade
rapid la un nivel nesatisfăcător.
c) măsurătorile de alungire la rupere pot să nu fie posibile, sau să nu fie
 reprezentative, dacă materialul constă dintr-un compozit (două reţele
inseparabile).
Dacă informaţiile asupra alungirii sunt disponibile pentru alţi utilizatori, este
important ca sa fie raportate informaţiile privind procedura de testare folosită, suplimentar
rezultatelor testului. Pentru comparaţia directă a informaţiilor ar trebui incluse în raportul
de testare următoarele informaţii suplimentare:
 Tipul dispozitivului de testare folosit
 Procedura de calibrare
 Metoda de fixare a probelor
 Temperatura de testare (în special dacă este în afara intervalului 20  25 C)
 Viteza capului conducător al dispozitivului
 Metoda de măsurare a alungirii

Măsurarea cuplului
Pentru măsurătorile cuplului se folosesc lungimi de cabluri întregi care sunt gripate
într-o pereche de suporţi separate de o distanţă dată. Un capăt al cablului este fixat şi altul
este răsucit la un unghi dat la o frecvenţă constantă. Valoarea momentului înregistrat este
legată de rigiditatea cablului; pentru majoritatea cablurilor există o creştere a momentului
cu îmbătrânirea. Momentul iniţial măsurat este o funcţie a ambelor proprietăţi de material
şi de construcţia cablului. Metoda este de asemenea dependentă de temperatură.
Asemănător metodei penetratorului, măsurătorile de efort pot fi făcute la locul de lucru fără
eşantionare.

Metodele de monitorizare a stării recomandate pentru materiale de cablu

Există suficientă informaţie disponibilă privind cea mai dezvoltată dintre metodele
de monitorizare a stării pentru tipuri diferite de material de cablu. Tabelul următor oferă un
rezumat scurt al aplicabilităţii celor mai dezvoltate metode, [5].

Tabel 2.2.1.2 Aplicabilitatea celor mai dezvoltate metode de monitorizare

Metodă de XLPE CSPE EPR/EPDM PVC EVA
monitorizare a stării
Inspecţie     
vizuală/tactilă
Teste de încercare la X    
alungire
Penetrator X    
OIT/OITP  X  () 
 TGA X X X  X
 - Metoda de monitorizare prezintă o corelare rezonabilă cu îmbătrânirea

() - Metoda de monitorizare a stării prezintă o corelare rezonabilă cu îmbătrânirea, dar

trebuie atenţie pentru a evita deteriorarea echipamentului de testare datorită produşilor de
degradare

X - Metoda de monitorizare nu prezintă o bună corelare cu îmbătrânirea.

2.2.1.4 Corelarea dintre degradările învelişului şi izolaţiei

Pentru toate metodele de monitorizare a stării disponibile în mod curent, folosite în

centralele nucleare, măsurătorile sunt limitate la acele părţi ale cablului care sunt
accesibile direct. În practică aceasta înseamnă că materialul de izolaţie al cablului poate fi
măsurat doar la capete şi la cutiile de joncţiuni, exceptând cazul în care sunt definite şi
permise tehnici de reparare sau sunt disponibile mostre dintr-un depozit corespunzător
sau circuit nefolosit. Pentru ca funcţionarea cablului sa fie menţinută, doar materialul
învelişului poate fi accesibil pentru măsurătorile de monitorizare a stării, dacă s-a asigurat
că acesta nu este instalat într-o conductă. Totuşi, deoarece funcţionalitatea cablului este
determinată de starea izolaţiei, este important de ştiut dacă există vreo corelaţie între
degradarea învelişului şi degradarea izolaţiei la cablurile utile. Dacă există vreo corelaţie,
este posibil să se folosească proprietăţile invelişului ca un indicator al stării izolaţiei.
În general, izolaţia şi învelişul sunt din materiale diferite şi se aşteaptă ca vitezele
lor de degradare să fie diferite. Totuşi, pentru unele combinaţii de materiale, există o
corelaţie între vitezele de îmbătrânire ale învelişului şi izolaţiei, sau învelişul poate asigura
o indicaţie a stării izolaţiei. În [5] sunt date câteva exemple de îmbătrânire reală a
diferitelor cabluri. Ele confirmă că de la un cablu la altul, şi de la un mediu de îmbătrânire
(de ex. termic) la altul (de ex. radioactiv), corelaţia dintre materialele izolaţiei şi învelişului
este observată doar ocazional. În plus, când se evaluează degradarea pentru un cablu
întreg, trebuie luate în considerare interacţiunile chimice dintre materialele izolaţiei şi
învelişului.
Experienţa practică cu materiale speciale de cablu testate (cu materiale de înveliş şi
izolaţie din PVC) arată că în condiţii de îmbătrânire termică şi datorită radiaţiei asupra
cablurilor, viteza de degradare a izolaţiei este mai ridicată decât viteza de îmbătrânire a
învelişului [5]. Calitativ, poate fi explicat prin formarea produşilor activi ai degradării PVC,
care sunt îndepărtaţi de pe suprafaţa învelişului cablului, dar accelerează degradarea
izolaţiei sub înveliş. Rezultatele care s-au obţinut la teste accelerate de laborator arată că
durata de funcţionare a izolaţiei din PVC poate fi de 10 ori mai mică decât durata de
funcţionare a învelişului din PVC în condiţii de radiaţie ionizantă. Cu o creştere a
temperaturii de operare, contribuţia radiaţiei ionizante la degradarea cablului din PVC
descreşte. În condiţiile unor debite ale dozei mai ridicate, care sunt folosite la testele
accelerate, degradarea învelişului poate fi mai rapidă decât degradarea izolaţiei .
Este de înţeles calitativ că atunci când creşte masa moleculară a plastifiantului,
durata de funcţionare a cablului din PVC în întregime ar creşte, deoarece eliberarea
plastifiantului cu o masă moleculară mai mare va fi mai redusă în aceleaşi condiţii de
temperatură de operare. Prin urmare, aplicarea rezultatelor obţinute pentru izolaţia din
PVC şi învelişul cu plastifiant dioctiftalat, care au cea mai redusă masă moleculară a
plastifianţilor folosiţi în industria cablurilor. şi celor al altor plastifianţi va oferi o durată de
funcţionare subestimată a izolaţiei, dacă este evaluată pornind de la durata de funcţionare
a învelişului.

2.4. ESTIMĂRII DURATEI DE VIAŢĂ

Sub acțiunea în timp a solicitărilor mediului și celor funcționale au loc modificări

lente și ireversibile ale proprietăților materialelor polimerice (materialele izolației și
învelișului de protecție a cablului). Cele mai importante mecanisme de îmbătrânire sunt
scindarea lanțurilor moleculare și generarea de noi legături chimice transversale.
Durata de viață t a unui material este intervalul de timp în care o mărime fizică de
material A, numită indicator de degradare, variază sub acțiunea solicitării de intensitate S
de la o valoare inițială A0, ce caracterizează starea nedegradată, până la o valoare Acr,
numită criteriu de sfârșit de viață, pentru care se consideră că materialul nu mai satisface
cerințele funcționale, [12].
În practică, valoarea limită a indicatorului de degradare se fixează prin convenție.
De exemplu, se consideră valoarea critică ca fiind jumătate din valoarea inițială a acesteia.
Durata de viată termică este prin definiție intervalul de timp LT în care proprietatea
p, numită indicator de viață termică, atinge valoarea limită pcr numită criteriu de sfârșit de
viață, sub acțiunea solicitărilor termice, la temperatură constantă, [12].
În cazul procesului de degradare termică, se utilizează expresii de tip Arrhenius,
având forma generală, dată de relația (1.2), [12]:

LT =LT 0
[]
T
∙e (1.2)
în care: LT este durata de viață , LTO și B sunt constante de material, iar T este
temperatura absolută.
O alternativă la modelul Arrhenius este modelul Eyring, [25]. Se consideră că
reacția de degradare este una termodinamică:
−∆ S ∆H

LT =
h
∙e
[ k ] ∙ e[ ](1.3)
kT
k∙T
unde: h și k sunt constantele Plank şi Boltzmann; ΔH și ΔS sunt entalpia și entropia de
activare a procesului.
În [26], legea lui Arrhenius pentru îmbătrânirea multistres, electric și termic, este
prezentată astfel:
E−qλE
L=L0 exp [ RT ]
(1.4)

unde: L – este durata de viață; E- este intensitatea câmpului electric.

Interpretarea datelor provenite din încercările accelerate poate fi realizată utilizând
modelul propus de Dakin. Acesta consideră că, în anumite limite, poate fi utilizat principiul
echivalenței durată-nivel solicitare, [12].
Modelul Dakin descrie modificarea alungirii la rupere cu durata și temperatura ca o
funcție a îmbătrânirii, [24]:
e 1/ ( 1−β )
= [1+ ( β −1 ) k ' t ] (1.5)
e0
unde: e - alungirea măsurată la temperatura T și momentul t;
e0 - alungirea la rupere inițială;
k - viteza de degradare definită de legea Arrhenius;
β - constanta care caracterizează degradarea.

2.4.1. Modelarea predictivă a îmbătrânirii compuse, temperatură plus radiație, a

cablurilor electrice

Modelarea predictivă a îmbătrânirii cablului are un loc valoros în managementul

îmbătrânirii cablului pentru susţinerea testării cablurilor care au fost expuse la îmbătrânire
accelerată sau naturală.
Scopul modelării predictive este de a estima:
- durata de viaţă reziduală a cablurilor în funcţiune (adică deja
montate), acolo unde exista suficienta incredere in parametri
monitorizării mediului ambiant;
- durata de viaţă planificată a cablurilor noi folosind conditiile de mediu
baza de proiectare;
 - identificarea cablurilor unde pot fi recomandate actiuni suplimentare
ale managementului imbatranirii.
Modelarea predictivă e bazată pe date experimentale obtinute pe mostre de cablu
pe care s-au simulat condiţiile mediului ambiant printr-un test accelerat.
Pentru instalaţiile noi de cablu, în centralele nucleare nou construite şi pentru
cablurile noi din centralele nucleare, in general, materialul de cablu neîmbătrânit este
disponibil fără greutate pentru programele de îmbătrânire accelerate şi există o selecţie a
metodelor predictive disponibile. Alegerea celei mai potrivite metode va depinde de scopul
programului de îmbătrânire accelerată şi de tipul datelor disponibile rezultate din acesta.
Limitarea principală la aplicarea modelării la centralele îmbătrânite este în obţinerea
eşantioanelor corespunzătoare pentru programele de îmbătrânire accelerată. Adesea nu
există probe (mostre) disponibile ale materialului original care ar putea fi folosit ca
material neîmbătrânit pentru un program de testare, chiar în cazul în care producătorul
cablului original este încă în activitate şi formula va fi reprodusă. Din cauza acestor
restricţii, modelarea tinde să utilizeze abordări mai simple care necesită date mai puţine
pentru aplicarea lor.

Modelarea predictivă liniară a duratei de viaţă a cablului este bazată pe trasarea

liniară şi neglijarea efectelor sinergice.

Simularea condiţiilor de mediu individuale poate fi realizată :

 printr-un singur bloc de îmbătrânire

 prin împărţirea duratei de viaţă simulate a cablului în câteva intervale (de

ex. 4 blocuri de 10 ani pentru simularea a 40 de ani de funcţionare în
centrală) şi aplicarea acestor blocuri de simulare folosind acelaşi ordin
pentru fiecare situaţie de mediu individuală ca îmbătrânirea dintr-un
singur bloc).

Etapa finală a modelării liniare constă din construirea (matematică şi/sau grafică) a
curbelor predictive bazată pe extrapolarea datelor de la îmbătrânirea accelerată (valorile
criteriului punctului final în raport cu durata de viaţă simulată a centralei) din care pot fi
estimate duratele de viaţă. În literatura de specialitate sunt date exemple de astfel de
proceduri unde sunt prezentate unele rezultate tipice de la centralale nucleare. Aici sunt
subliniate doar caracteristicile principale:
 Modificările alungirii la rupere ca o funcţie a duratei de viaţă de exploatare
simulată sunt stabilite şi extrapolate (sau interpolate) până la punctul, la care
curba potrivită intersectează coordonata y egală cu 50% din alungirea
absolută la rupere; coordonata corespunzătoare x dă durata de viaţă
 estimată.
 Pentru fiecare perioadă de timp de simulare (de obicei 10, 20, şi 30 ani),
alungirea absolută la rupere este corelată cu altă proprietate ne-distructivă
care poate fi măsurată pe cablurile din centrală (de ex. OIT şi/sau OITP).
Aceasta permite comparaţia rezultatelor din modelare bazate pe
experimentele de îmbătrânire accelerată cu date OIT/OIP provenind de la
eşantionarea in-situ (din câmp / la faţa locului).
 Cum izolaţiile cablului nu sunt întotdeauna accesibile, trebuie făcută corelaţia
dintre învelişul cablului şi proprietăţile izolaţiei (de ex. alungirea la rupere, şi
pentru OIT/OITP sau alt indicator de stare ne-distructiv).

Costul ridicat și o durată mare de timp caracterizează modele de îmbătrânire

accelerată compuse: temperatură plus radiație. În literatura de specialitate este propusă o
metodă simplificată, [1]. Durata de viață de funcționare în centrală, în condiții de
temperatură și radiație este determinată cu relația (1.7). În această ecuație, valoarea lui
„b” este estimată empiric pentru fiecare material de izolație.
EA 1 1 b

[
t 1=t 2 ∙ e
( −
R T1 T 2 ) ∙ D1
D2 ] ∙
D2
D1
(1.7)

unde: D1 - debitul de exploatare;

D2 - debitul îmbătrânirii accelerate stabilit la 100 Gyr/h;
T1 - temperatura de funcționare (K)
T2 -temperatura în timpul îmbătrânirii accelerate (K).
b - Constantă dependentă de tipul izolației: FR-EPDM este 0,65; XLPE/ FR-
XLPE/ EPDM este 0,5; SHPVC este 0,35; SIR este 0,25, [1].
De exemplu: factorul de accelerare este 107,2 la T1 = 50C, D1 = 0,2 Gy/h raportat
la T2 = 100 C, D2 = 100 Gy/h , EA = 15 kcal/mol, b = 0,5.

2.4.2. Limite ale tehnicilor și metodelor de evaluare a duratei de viață

Chiar dacă se poate simula funcționarea de lungă durată prin metode

standardizate, rezultatele sunt mai mult sau mai puțin conforme cu realitatea, deoarece
condițiile din timpul îmbătrânirii accelerate sunt departe de condițiile concrete de utilizare.
Prin urmare, evaluarea degradării se poate realiza numai printr-o simulare care s ă fie cât
mai apropriată de condițiile din timpul funcționării.
 De asemenea, procedeele standard sunt discutabile datorită neechivalenţei dintre
solicitările accelerate și cele din timpul funcționării reale. Prin urmare, o evaluare a
degradării cât mai reprezentativă se poate face cu un factor de accelerare optim.

3. ECHIPAMENTUL PORTABIL PENTRU MONITORIZAREA STĂRII CABLURILOR

ELECTRICE

3.1. Măsurarea proprietăţilor la compresiune cu un echipament portabil

Un echipament de măsurare a proprietăţilor la compresiune ale materialelor

cablurilor electrice foloseşte o sondă de formă standardizată care este condusă cu o
viteză constantă în materialul învelişului cablului. Echipamentul include în construcţia sa
un traductor de forţă şi unul de deplasare.

Pentru calculul şi afişarea IM în timp real trebuie realizată achiziţia datelor

referitoare la valoarea forţei de penetrare F(N) şi a adâncimii de penetrare d (mm) într-un
fişier în programul Excel prin softul SAD. Rata de înregistrare a valorilor măsurate este de
cca. 5 citiri/ sec.

Standardul IEC/IEEE 62582-2 conţine cerinţe pentru alegerea eşantionului, a

condiţiilor de măsurare, a echipamentului de măsurare şi raportarea rezultatelor măsurate.

Factorii care pot influenţa măsurătorile sunt: variaţia dimensiunilor constructive ale
cablului, temperatura ambiantă, umiditatea, modul de fixare al cablului.

Sunt necesare un minim de trei puncte în jurul circumferinţei cablului pentru

efectuarea unei măsurători reprezentative.

Trebuie realizată calibrarea traductoarelor înaintea fiecărei sesiuni de testări.

Măsurarea proprietăţilor la compresiune poate fi realizată fără deteriorarea cablului,

trebuie totuşi să fie realizată verificarea pentru a asigura că deteriorarea nu s-a realizat de
la manipularea cablului şi/sau datorită testării. Determinările se realizează pe cabluri fără
ca acestea să fie sub tensiune.

Viteza sondei poate să influenţeze semnificativ valorile măsurate. Viteza este de

5 mm/min.

Valoarea parametrilor măsuraţi, forţă şi deplasare, poate fi influenţată de modul de

fixare a cablului în bacurile echipamentului. Problemele de fixare vor fi incluse în raportul
de măsurare.

Echipamentul pentru măsurarea proprietăţilor la compresiune a cablurilor electrice

trebuie să asigure:
 - reglarea poziţiei elementului de penetrare faţă de cablul testat;

- valoarea momentului de torsiune a ansamblului motor - reductor de turaţie să fie

corespunzătoare pentru realizarea forţei de penetrare cerută;

- forma şi dimensiunile elementului de penetrare să fie conform standardului CEI

62582-2;

- poziţia echipamentului să nu aibă influenţă asupra valorilor măsurate (forţa de

penetrare).

Descriere constructivă a echipamentului pentru măsurarea proprietăţilor la

compresiune.

Sistemul mecanic pentru fixarea cablului este realizat din următoarele elemente: un
bac fix şi unul mobil, un sistem de pârghii, pentru retragerea bacului mobil, două arcuri de
compresiune pentru a realiza fixarea cablului testat în bacuri, [1].

Sistemul de antrenare al penetratorului are în componenţă elemente mecanice şi

electrice. Partea mecanică constă dintr-un mecanism de transformare a mişcării de rotaţie
în mişcare de translaţie (tip şurub-piuliţă) realizat din următoarele componente: ax
antrenare (şurub), placă de antrenare (piuliţă).

Partea electrică este realizată din următoarele elemente: motor cu reductor de

turaţie (M), releu (R), microîntrerupător (IS), întrerupător bipolar (K) şi acumulator electric
(Ac). Schema de alimentare echipamente este prezentată în figura nr. 3.1,[1].
 Fig. 3.1 - Schemă electrică pentru alimentarea motorului de antrenare
a echipamentului

Sistemul de măsură şi achiziţie date, analiză şi prelucrare date are în componenţa

sa două traductoare, unul de forţă şi celălalt de deplasare şi câte un adaptor cu ieşirea în
semnal unificat 0 - 5 Vc.c. pentru fiecare traductor. Traductorul pentru măsurarea
adâncimii de penetrare (d) este tip inductiv cu tija filetată, cursa 0 ÷ 5 mm. Traductorul
pentru măsurarea forţei de penetrare (F) este tip linie, domeniul de măsură 0 - 600 N.
Memorarea datelor se face pe un calculator autonom şi portabil, prin intermediul unui
modul de achiziţie date şi printr-un software specializat. Schema electrică pentru
instrumentare SAD este prezentată în figura nr. 3.2, [1].
 Fig. 3.2- Schema electrică sistemul de măsură şi de achiziţie date

Caracteristicile tehnice şi de calitate ale componentelor echipamentului sunt

următoarele:

1. Pentru sistemul de antrenare a penetratorului:

Motor acţionare

 turaţia motorului de antrenare de 4 rpm;

 tensiunea de alimentare de 12 V c.c.

Acumulator

 tensiunea nominală: 12 V c.c.;

 curentul nominal: 7 Ah.

Instalaţia electrică de comandă pentru antrenarea motorului

 întrerupător: bipolar; 4 A/30 V c.c.; configurare DPDT on-on;

 microîntrerupător: 3 A/30 V c.c; acţionare prin lamelă; contact NC;

 releu: tip SPCO NC+NO; 30 A/16 V c.c.; tensiune bobină 12 V c.c.

 2. Pentru sistemul de măsură şi achiziţie date:

Traductor de forţă:

 sensibilitate: 0 - 7 mV/V +/- 10%;

 sarcina nominală: 60 kg.

Indicatorul adaptor pentru celule de forţă:

 afişaj LED;

 alimentare: 12 - 24 V c.c., 5 W;

 semnal de ieşire standard: 0-5 V c.c./4 - 20 mA.

Traductorul de deplasare:

 domeniul de măsură: 0 - 5 mm;

 liniaritate: 0.2%.

Adaptorul pentru LVDT:

 alimentare: 10 - 30 V c.c.;

 alimentare traductor: 3 V rms;

 semnal de ieşire standard: 0 – 5 Vc.c./4 - 20 mA.

Modulul de achiziţie date:

 Alimentare din interfaţă USB, max 5V & 500 mA;

 Semnal intrare: 0 - 5 V.

 Rata de eşantionare : max 0,5 sec;

 Software pentru computer inclus;

 Canale intrare: minim 2;

 Rata de citire: minim 2 citiri /secundă.

A fost realizată instrumentarea celor două traductoare, respectiv traductor de forţă

şi traductor de deplasare, astfel:

Calibrare traductor de forţă

Se consideră realizată calibrarea teoretică.

- se reglează valoarea de zero; zEro = 0;

 - se încarcă greutăţi de valoare cunoscută;

- se corectează valoarea indicată folosind funcţia "CALIb".

Reglare adaptor traductor de forţă

- stabilirea valorii capăt de scală: FS - tEo = 600 N ;

- stabilirea coeficientului COEFF pentru ca unitatea de afişare pentru valoarea

măsurată să fie în N: COEFF = 9.81

- starea ieşirilor OUT 1: ON; posneg; (contact normal închis şi acţionează pentru
valori negative);

- setarea valorii la care se deschide contactul pentru ieşirea OUT 1: SETPOINT = 60 N;

- setare valori la care se închide contactul pentru ieşirea OUT 1: Hyste-1 = 20 ;

- reglarea valorii afişate iniţial: zEro = 0;

- reglarea ieşirii analogice: type: 0 - 5 V; AnaFS = -100; Ana0 = 0.

Calibrare modul adaptor pentru traductorul de deplasare

- S-a ales tensiunea de excitaţie, frecvenţa de excitaţie modul de operare pentru

traductorul de deplasare astfel:

- tensiunea de excitare din distribuitorul JP5: 1 sau 3 Vrms (s-a ales 3 V);

- frecvenţa de excitare distribuitorul JP1: 2.5/5/10 kHz (s-a ales 5 kHz);

- modul de operare LVDT din distribuitorul JP6: ratiometric/ diferenţial (s-a ales
ratiometric).

Distribuitoarele "JP" sunt identificate în figura 2.3.

- S-a realizat reglajul de zero şi amplificarea.

Reglajul s-a făcut înainte de instalarea unui card pentru ieşire (VM/CM/ PWM).

a) reglajul de zero;

- s-a poziţionat o punte pe distribuitorul JP7 (s-a luat de pe JP4);

- s-a poziţionat o punte la poziţia SET ZERO pe distribuitorul JP3, cum este arătat
în figura nr. 3.3;

Fig. 3.3 - Distribuitorul JP3, reglajul de zero

 - s-a rotit potenţiometrul ZERO ADJUST, identificat în figura 2.4, până când pe aparatul
indicator s-a citit valoarea de 2.5 V c.c. pentru tensiunea de ieşire (ieşire 0,5  4,5 V c.c.);

- s-a înlăturat puntea de pe distribuitorul JP 3 de la SET ZERO;

- s-a deplasat armătura mobilă a traductorului de deplasare până când semnalul de

ieşire a fost de 2.5 V c.c. (aceasta este valoarea pentru nulul traductorului de deplasare).

b) reglajul de amplificare
- s-a rotit potenţiometrul GAIN ADJUST în sens antiorar (cca. 20 de rotaţii),
identificat în figura 3.4.

Fig. 3.4 - Modulul UCM - reglajul de zero şi de amplificare

- s-a deplasat armătura mobilă în direcţia pozitivă, până la valoarea maximă a

scalei (2,5 mm);
- s-a realizat reglajul brut prin modificarea poziţiei celor două punţi fixate în poziţia
DIV şi alta în poziţia K4 a distribuitorului JP3, cum este arătat în figura 3.5, astfel:
- Se deplasează puntea de la poziţia K4 la poziţia K3;

- Se deplasează puntea de la poziţia K3 la poziţia K2;

- Se deplasează puntea de la poziţia K2 la poziţia K1.

Se plasează punţile în poziţia LK şi LK2.

Fig. 3.5 - Distribuitorul JP3, reglajul de amplificare

 Apoi se plasează o punte în poziţia MULT şi alta în poziţia K1 a distribuitorului JP3,
cum se vede în figura 3.6.

S-a realizat reglajul brut prin modificarea poziţiei celor două punţi fixate astfel:
- se deplasează puntea de la poziţia K1 la poziţia K2;

- se deplasează puntea de la poziţia K2 la poziţia K3;

- se deplasează puntea de la poziţia K3 la poziţia K4.

Fig. 3.6 - Distribuitorul JP3, reglajul de amplificare

S-a lăsat setarea pentru situaţia (puntea pe DIV + K1) care a dat valoarea cea mai
apropiată de valoarea de ieşire maximă, care este de 4,5 V c.c. (nu există card de opţiune
de ieşire).

S-a realizat reglajul fin prin rotirea potenţiometrului GAIN ADJUST astfel ca
valoarea de ieşire să fie exact 4,5 V.

Instalarea unui card de ieşire pentru a asigura un domeniu lărgit

Sunt disponibile trei carduri de ieşire pentru alegere:

VM - card modul tensiune pentru a asigura un domeniu lărgit al tensiunilor de ieşire;

CM - card modul curent pentru a asigura ieşirea de 4 - 20 mA;

PWM - card modulaţie în durată a impulsurilor.

Paşii pentru instalarea cardului modul tensiune pentru a asigura un domeniu lărgit a
tensiunilor de ieşire care s-au realizat:

- s-a finalizat procedura de reglare de zero şi reglajul fin;

- s-a deconectat tensiunea de alimentare. S-a înlăturat puntea de pe distribuitorul

JP7 şi s-a instalat pe distribuitorul JP4. Vezi figura 3.7.

- s-a introdus cardul VM pe distribuitorul JP7 şi s-a urmat procedura de setare

pentru card.

Setare card modul de tensiune VM

 Cardul VM este prezentat în figura 3.7.

Fig. 3.7 - Cardul de tensiune VM

S-a selectat tensiunea de ieşire 0  +5 V, folosind ghidul de poziţie al comutatorului

prin fixarea poziţiei corespunzătoare a comutatorului, cum este arătat în figura 3.8.

Fig. 3.8 - Selectarea valorilor de tensiuni de ieşire prin modulul de tensiune

S-a introdus conectorul cardului VM în pini liberi de pe comutatorul DIP.

S-a alimentat cu tensiune UCM şi s-a realizat reglajul de zero şi al valorii măsurate.

Programarea sistemului de achiziţie date (SAD)

Pachetul modul multifuncţional USB 4704 conţine:

- modul USB - 4704 x1;
- cablu cu conector USB 2.0 (1.8 m) x1;
- CD drivere;
- manual de utilizare.

Pentru utilizarea modulului multifuncţional USB 4704 s-au realizat următorii paşi:

- S-a instalat de pe CD în calculator softul (Device Manager; Individual Device),

urmând instrucţiunile din manualul de utlizare;
- S-a conectat modulul multifuncţional USB 4704 la calculator prin intermediul
cablului cu conector USB, urmând instrucţiunile din manualul de utlizare;

- S-a realizat calibrarea SAD urmând paşii (utilizând o sursă de tensiune un multimetru
FLUKE 7020): Start – Programs - Advanteche Automation - Device Manager_Advantech
Device Manager - Setup (configurare canal - diferenţial);

- S-au conectat pe intrarea SAD, intrări date analogice, cele două traductoare ale
echipamentului pentru deplasare şi respectiv pentru forţa de penetrare; s-a ales
pentru conectare configurarea Analog Input _ Diferenţial Channel Connections;

- S-a instalat în PC softul pentru achiziţie date ADAM View, pentru modulul de
achiziţie date USB – 4704.

- S-a intrat în programul specializat pentru configurare astfel:

Start – Programs - Advanteche Automation – AdamView - AdamWiew Builder

File - New - Strategy name: - Location: - Desktop - OK.

Configurarea programului

Task - designer TASK1:

- insert Analog Input AI1 - Analog input properties - Tag1; Select USB 4704 I/O
settings - From channel 1 - To channel 1 - Range: 10 V - channel 1;
- insert Analog Input AI2 - Analog input properties - Tag2; Select USB 4704 I/O
settings - From channel 2 - To channel 2 - Range: 10 V - channel 2;
- insert Log File Block - Tag: LOG1 - File nume: ModulComp - Storage type: ASCII
-Update method: Append - Delimeter: TAB; OK;
- insert Single Operator Calculation Block: Tag: SOC1 - First Operator AI2 - Operator *-
Second Operator (20) - Result DateType Floating Point;
- insert ConnectionWire (AI1_LOG1); AI1: Selection: channel List: output1; LOG1:
Connect to: Logged Date_LoG1;
- insert ConnectionWire (AI2_SOC1) AI2: Selection: channel List: output2; SOC2:
Connect to: operant 1;
- insert ConnectionWire (SOC1_LOG1) SOC1: - LOG1: Connect to: Logged
Date_LoG1.

Display DSP1:
- insert Numeric/ String Display Item; Select: TasK/Display/virtual: TASK; Tag
name: AI1:AI1; Channels: output 1; Date type: Floating Point (real);
 - insert Numeric/ String Display Item; Select: TasK/Display/virtual: TASK; Tag
name: SOC1; Channels: channel 0; Date type: Floating Point (real);
- insert XY Graph Display Item; X axis from - TasK/Display/virtual: TASK; Tag name:
AI1: AI1; Channels: output 1; X - axis range 0 - 5; Y axis from TasK/Display/virtual:
TASK; Tag name: SOC1; Channels: channel 0; Y - axis range 0 – 70.

Pentru exemplificarea configuraţiei programului de achiziţie date în figurile 3.9 şi

3.10 se prezintă interfaţa programului cu utilizatorul, [1].

Fig. 3.9 - Interfaţa programului cu utilizatorul - Display Designer

Fig. 3.10 - Interfaţa programului cu utilizatorul - Display Designer

 3.3. Măsurarea modulului de penetrare

Termenul „modul” se referă la modulul de elasticitate al materialului. Totuşi la

folosirea unui dispozitiv de măsurare a proprietăţilor mecanice ale materialelor cablurilor
electrice a devenit de uz practic folosirea termenului de modul de penetrare.

Modulul de penetrare (IM) este măsurat fără a deteriora cablul. El reprezintă un

indicator de stare senzitiv pentru evaluarea nedistructivă a îmbătrânirii materialelor din
PVC ale cablurilor electrice, [1].

Forţa necesară înaintării elementului de penetrare (cu o anumită formă şi

dimensiune) şi adâncimea de penetrare (mai mică de 1 mm) sunt măsurate. Modulul de
compresiune este dat de panta curbei F = f(d).

A) Instalaţia folosită

Pentru măsurarea modulului de penetrare a cablurilor electrice s-a folosit

echipamentul portabil realizat în ICN şi omologat în faza de prototip.

3.4. Măsurarea timpului de revenire

Penetratorul poate fi folosit, de asemenea, pentru generarea parametrilor relevanţi

post-amprentare. Un parametru care s-a dovedit recent a fi foarte util pentru evaluarea
degradării cablurilor este timpul pentru revenirea unei deformări (TR), rezultat din
amprentarea anterioară. Timpul de revenire este măsurat în timpul fazei post-amprentare,
urmărind o fază de relaxare a forţei şi pe retragerea sondei penetratorului, [3].

TR este un indicator al proprietăţilor vîscoelastice ale materialului. Acest parametru

s-a dovedit a fi foarte sensibil la degradarea rezultată în urma îmbătrânirii termice şi/sau
iradierii pentru o diversitate de materiale testate până azi (PVC, XLPE, EPR, CSPE).
Pentru toate cazurile testate până azi, sensibilitatea la degradare prin determinarea
acestui parametru a fost mai mare decât atunci când se foloseşte valoarea IM, şi în multe
cazuri, corelaţia timpului de revenire cu alungirea a fost relevantă, [3].

4.MONITORIZAREA LOCALĂ A DEGRADĂRII MATERIALULUI

ELECTROIZOLANT AL CABLURILOR DE ENERGIE PRIN MĂSURAREA
PROPRIETĂȚILOR MECANICE CU UN ECHIPAMENT PORTABIL
 4.1. Îmbătrânirea termică accelerată a cablurilor electrice

Dezvoltarea metodei de monitorizare a cablurilor electrice prin măsurarea

proprietăţilor la compresiune s-a realizat pe cabluri electrice care au fost îmbătrânite
termic accelerat.

Pregătirea eşantioanelor de cablu:

Au fost debitate cinci eşantioane de cablu cu izolaţia şi învelişul din PVC, tip CYY
3x25 mm.

Lungimea eşantioanelor a fost de 3.5 m şi au fost îmbătrânite termic accelerat prin

injectarea în conductoarele cablurilor a unui curent de 145 A superior celui nominal, 106A.
Eşantioanele au fost identificabile prin etichete având înscrise un cod, astfel: CYY 0 pentru
cablul neîmbătrânit şi CYY5 pentru cablu cu durata de îmbătrânire cea mai lungă.

ÎIn figura nr. 4.1 se prezintă modul de amplasare a eşantioanelor de cabluri în

timpul îmbătrânirii termice accelerate, [5].

Fig. 4.1 – Amplasarea eşantioanelor de cabluri din PVC pentru îmbătrânire termică
accelerată

Factorul de accelerare pentru îmbătrânirea termică a avut valoarea a = 138,

determinată cu relaţia 4.1. Valorile t2 (ore) obținute fiind date în tabelul nr. 4.1, [5].

Tabelul 4.1 – Valoarea calculată a duratei de funcţionare stabilizat de lungă durata

echivalentă duratei testului de îmbătrânire termică accelerată
 CYY1 CYY2 CYY 3 CYY 4 CYY5
t2(ore) 626 626 646 1887 188 646 251 646
7 3
T2(C) 95.7 95.7 96.8 95.7 95.7 96.8 95.7 96.8
t1(ani) 9.91 21.13 29.86 41.09 50.99

−E 1 1

a=e
·
( −
R T 2 T1 ) (4.1)

unde:
R = 1,987 cal/grad *mol - constanta gazelor;
E = 23 000 cal/mol - energia de activare pentru PVC;
T1 = 273,15 +45°C (°K) – temperatura în regim de funcţionare stabilizat de lungă
durată, de 45 °C;
T2 = 273,15+T2°C (°K) – temperatura la îmbătrânirea termică accelerată.

4.2. Măsurarea proprietăţilor la compresiune cu un echipament portabil

Pentru a putea monitoriza starea învelişului cablurilor din centrală am realizat un

studiu tehnic privind posibilitatea realizării unui dispozitiv de penetrare portabil.

Am plecat de la experienţa pe care am dobândit-o cu dispozitivul fix existent şi

ne-am propus să realizăm un dispozitiv care să permită:
- transformarea mişcării de rotaţie a axului motorului de antrenare în deplasare
liniară a elementului de penetrare:
- fixarea cablului în dispozitiv;
- o viteză constantă de penetrare 5 mm/min;
- realizarea cursei lamelei de penetrare (cca. 1 mm), menţinerea cca. 10 sec. şi
retragerea;
- măsurarea şi înregistrarea simultană a valorilor forţei de penetrare (F) şi adâncimii
de penetrare (d);
- determinarea, prelucrarea statistică, afişarea tabelară şi indentificarea valorilor IM
pentru fiecare cablu testat;
- autonomie, independenţa de sursele de alimentare cu energie;
- exploatarea în condiţii de siguranţă pentru personalul care îl utilizează;
- realizarea modulară a dispozitivului astfel încât prin schimbarea unui număr mic
de repere să fie testate cabluri cu diametrul exterior într-o plajă largă:
- acumularea de experienţă în prelucrarea şi corelarea datelor de monitorizare a
stării cablurilor de energie instalate cu cele îmbătrânite artificial şi cuantificarea stării
cablurilor instalate;
- obţinerea unei surse de măsuratori complementare la echipamentul de penetrare
utilizat în CNE Cernavodă pentru monitorizarea stării cablurilor de comandă şi control.

În urma studiului tehnic s-au găsit soluţii pentru realizarea unui echipament portabil
pentru măsurarea proprietăţilor la compresiune a materialului învelişului cablurilor
instalate.

Schema de principiu pentru soluţia constructivă aleasă este prezentată în figura 3.4.

11

10

1 2 3 4 5 6 7 8 9

Fig. 4.2. - Schema de principiu a constructiei penetratorului portabil

1 - reductor de turaţie; 2 - placa suport; 3 - motor de antrenare; 4 - element de deplasare;

5 - celula de forţă; 6 - lamela de penetrare; 7 - bac mobil; 8 - cablu electric; 9 - bac fix;
10 - batiu penetrator; 11 - traductor de deplasare (LVDT)

Calculul de dimensionare pentru mecanismul de antrenare s-a efectuat pentru o

forţă maximă de penetrare necesară de 2000 N şi o viteză de penetrare constantă de
5 mm/min. Au rezultat următoarele valori pentru:
- motorul de antrenare: motor de c.c. cu reductor cu următoarele carecteristici
M = 18 daNcm; v = 50 rot/min;

- reductor de turaţie; i = 5; Dd1 = 68 mm; Dd2 = 13 mm;

- axul pinionului mare: M10x0.5;

 - batiul penetratorului: 200x70x10 mm;

- greutatea dispozitivului: max. 3.5 kg.

Echipamentul portabil cu motor de c.c. şi reductor de turaţie fiind prezentat în figura

nr. 4.3.

Fig. 4.3- Echipamentul portabil pentru măsurarea proprietăţilor la compresiune a

materialelor cablurilor

Descrierea funcţională

Echipamentul portabil este destinat pentru monitorizarea proprietăţilor la

compresiune a izolaţiei exterioare a cablurilor de energie. Forţa F necesară înaintării
elementului de penetrare (cu o anumită formă şi dimensiune) este dependentă de
adâncimea de penetrare d (mai mică de 1 mm). Modulul de penetrare (IM) este dat de
panta caracteristicii F = f(d) şi caracterizează proprietăţile de compresiune ale materialului.

Echipamentul, model experimental, asigură realizarea următoarelor facilităţi:

 introducerea cablului testat între bacuri şi fixarea lui;

 înaintarea cu o viteză constantă de 5 mm/min a elementului de penetrare;

  oprirea automată a înaintării elementului de penetrare la valoarea forţei de
testare maxime (oprirea motorului de antrenare prin intermediul adaptorului
traductorului de forţă);

 menţinerea adâncimii de penetrare, astfel ca materialul cablului să se

relaxeze iar forţa de compresiune să atingă valoarea stabilită;

 retragerea elementului de penetrare şi oprirea automată în poziţia iniţială de

testare prin intermediul limitatorului de poziţie;

 măsurarea, înregistrarea şi afişarea forţei şi a adâncimii de penetrare, rata

fiind de min 2 citiri /secundă;

 calculul modulului de compresiune, afişarea acestuia în timp real prin

calculator, sistemul de achiziţie date şi software-ul specializat şi prelucrarea
statistică a valorilor măsurate.

Afişarea modulului de penetrare IM în timp real este exemplificată în figura nr. 4.4, [1].

Fig. 4.4 - Ecranul de lucru pentru afişarea modulului de penetrare IM

Motorul ales dezvoltă un cuplu suficient pentru a realiza o viteză de penetrare

constantă, fiind o soluţie constructivă pentru reducerea dimensiunilor şi a greutăţii
echipamentului. Viteza reprezintă panta curbei d = f(t). Rezultatele sunt exemplificate în
figurile nr. 4.5 şi 4.6.
 d =f(t)
y = 5.378x - 0.3199

1.8
1.6
1.4
1.2
d= f(t)
d(mm)

1
0.8 Linear (d= f(t))
0.6
0.4
0.2
0
0.100 0.200 0.300 0.400
t(%)

Fig. 4.5 - Determinarea vitezei de penetrare, ca pantă a curbei d = f(t)

Fig. 4.6 - Caracteristica d = (t) realizată cu software-ul SAD

Măsurătorile efectuate (pentru F şi d) s-au realizat cu echipamentul în poziţii

diferite, valorile IM nefiind influenţate de poziţia echipamentului, modificările constructive
atingându-şi scopul, [1].
 4.3 Măsurarea modulului de penetrare

A) Pregătirea probelor

Pentru dezvoltarea metodei s-au debitat eşantioane de cablu cu lungimea de

600 mm din fiecare cele 5 tronsoane de cablu îmbătrânite termic accelerat, [5].
B) Pregatirea echipamentului

Pregătirea pentru testare a echipamentului s-a efectuat astfel:

 s-a apăsat mânerul (braţul pârghiei) sistemului pentru retragerea bacului

mobil, s-a introdus cablul între cele două bacuri şi s-a eliberat bacul mobil;

 s-a verificat aşezarea cablului în contact cu bacul fix pe întreaga lungime a

acestuia, datorită forţei de apăsare a bacului mobil;

 pentru realizarea măsurării modulului de compresiune în alt punct pe

circumferinţa cablului s-a retras bacul mobil si s-a rotit cablul .

C). Rezultate obţinute

S-au efectuat măsurători la compresiune ale eşantioanelor prelevate din cablurile

electrice îmbătrânite termic accelerat.

Modulul de penetrare (IM) este determinat ca panta părţii liniare a curbei forţă –
deplasare, F = f(d), astfel:

ℑ=( F2 −F 1 )
( d 2−d 1 )
unde:

- IM - modulul de penetrare;

- F1, F2, - valoarea forţei corespunzătoare deplasării d1 şi respectiv d2; F1= 20 N,

F2 = 40N.

Pentru calculul şi afişarea IM în timp real este realizată achiziţia datelor referitoare
la valoarea forţei de penetrare F(N) şi a adâncimii de penetrare d (mm) într-un fişier în
programul Excel prin softul SAD. Rata de înregistrare a valorilor măsurate este de cca.
5 citiri/ sec.

Afişarea modulului de penetrare IM în timp real este exemplificată în figura nr. 4.7, [1].
 Fig. 4.7 - Ecranul de lucru pentru afişarea modulului de penetrare IM

Măsurarea modulului de penetrare s-a realizat în puncte situate la 90 pe

circumferinţa cablului, în două zone situate la cca 360 mm. Pentru fiecare eşantion de
cablu s-au efectuat opt măsurători ale modulului de penetrare, valoarea IM pentru cablu
fiind dată de valoarea medie a determinărilor efectuate.

S-au realizat măsurători atât pe eşantioanele îmbătrânite termic, cât şi pe cablul

etalon, în total 5 eşantioane de cablu. S-a folosit penetratorul conform IEC/IEEE 62582-2.
Valorile IM pentru materialul învelişului cablului electric din PVC, determinate cu
echipamentul portabil sunt prezentate în tabelul 4.2.
Tabelul nr. 4.2 – Valoarea IM pentru cele 6 eşantioane de cablu din PVC, [1].

eşantion/ 0 1 2 3 4 5
nr. puncte IM (N/mm)
1 32.40 38.70 32.40 40.50 53.10 106.30
2 45.00 39.40 68.30 27.70 66.20 64.80
3 26.33 33.90 36.60 55.10 73.70 58.30
4 28.10 25.70 28.30 60.40 66.20 68.50
5 40.60 19.90 63.50 22.90 29.11 65.80
6 49.00 47.20 20.30 44.10 70.20 28.30
7 37.70 43.00 22.60 52.60 73.50 56.40
8 30.20 34.00 68.00 52.60 23.10 64.30
Media 36.17 35.23 42.50 44.49 56.89 64.09
Abaterea 9.14 9.76 17.70 13.48 19.72 6.97
t (C) 23.1 23.1 23.1 23.6 23.6 23.6
 Evoluţia modulului de penetrare IM în funcţie de durata de îmbătrânire timb(ani)
este descrisă matematic prin ecuaţia de mai jos:
IM  0.0105  timb  0.0471  timb  35.388

Evoluţia grafică a modulului de penetrare cu durata de îmbătrânire IM = f(timb),

determinată cu dispozitivul portabil este prezentată în figura 4.8. Se observă o creştere a
IM cu durata de îmbătrânire.

Fig. 4.8. – Reprezentarea grafică a evoluţiei IM în funcţie de durata de îmbătrânire

Pentru a putea aplica practic rezultatele măsurătorilor proprietăţilor la compresiune,

acestea vor trebui corelate cu rezultatele testelor pentru determinarea proprietăţilor
mecanice, prin măsurarea proprietăţilor la alungire.

4.4. Masurarea proprietatilor mecanice - Alungirea la rupere

A) Maşina utilizată şi condiţii de testare

Pentru determinarea alungirii la rupere a epruvetelor tip halteră şi tubulare s-a

folosit maşina de tracţiune la alungire, INSTRON 25 KN. Bacurile maşinii sunt cu
autostrângere evitând alunecarea probei din strângere.

Testul de alungire s-a realizat astfel: pretensionare 5 N; viteza iniţială 5 mm/minut;

Lgrip = 50 mm; viteza de testare 50 mm/min. Gradul de reuşită pentru probele tip halteră a
testelor a fost de 100 %.
 B) Pregătirea epruvetelor

Forma şi dimensiunile pentru probele de testare sunt conform standard IEC/IEEE

62582-3, tipul nr. 2, şi sunt prezentate în figura nr. 4.9 şi în Tabelul nr. 4.3.
Probele tip halteră au fost tăiate folosind un poanson care este prezentat în figura
4.10. Dispozitivul pentru debitare este prezentat în figura nr. 4.11

Figura 4.9 – Forma probelor tip halteră

Tabelul nr. 4.3 – Dimensiuni recomandate pentru probele tip halteră

Dimensiune
Tip 1 Tip 1A Tip 2 Tip 3
[mm]
Lungime totală – minimă 115 100 75 50
Lăţimea capetelor 25  1 25  1 12,5  1 8.5  0.5
Lungimea părţii înguste 33  2 22  1 25  1 16  1
Lăţimea porţiunii înguste 6  0,2 5  0,1 4  0,1 41
Lungimea calculată 25  1 20  0,5 20  0,5 10  0,5
NOTA: Tipul 1 este echivalent standardului ASTM D-412-C

Fig. 4.10 –Poanson pentru debitare probe tip halteră

 Fig. 4.11 – Dispozitivul folosit pentru debitarea probelor tip halteră

S-au realizat câte 7 epruvete tip halteră din conductorul de culoare roşu, pentru
fiecare din cele şase eşantioane de cablu din PVC. În fig. nr. 4.12 s-au prezentat
epruvetele pregătite pentru testare.

Notă: Au fost realizate 42 de epruvete. Pentru identificare epruvetele s-au marcat

cu un cod din două caractere, astfel: x-y, unde: x – indicele grupului de
epruvete corespunzător duratei de îmbătrânire (0 - pentru cablu neîmbătrânit
şi 5 pentru cablu îmbătrânit 3000 ore); y - indice corespunzător numărului
epruvetei în cadrul grupei de epruvete cu aceeaşi durată de îmbătrânire).

Fig. 4.12 – Probele tip halteră pentru cablul din PVC

 C) Rezultate obţinute

Înainte de testare s-au măsurat dimensiunile (lăţime/ grosime) zonei centrale a

probelor. Pentru exemplificare sunt prezentate în tabelul 4.4 valorile măsurate pentru
probele obţinute din eşantionul neîmbătrânit.

Tabelul nr.4.4 – Valorile A(%) şi Fm la rupere pentru eşantionul neîmbătrânit

Nr.Tes Starea Dimensiuni Secţiune Fm A Rm
t materialului lxg (mm) (mm2) (kN) % (MPa)
174 Plastica 4.34x1.60 6.07 0.115 335.0 18.95
175 Plastica 4.32x1.60 6.15 0.109 316.7 17.72
176 Plastica 4.08x1.60 5.99 0.116 333.5 19.37
177 Plastica 3.90x1.60 6.22 0.116 324.3 18.65
178 Plastica 4.25x1.73 5.92 0.118 339.4 19.93
179 Plastica 3.94x1.52 6.37 0.105 320.2 16.48
180 Plastica 4.06x1.71 5.85 0.108 322.7 18.46
Media  amb = 21C 0.112 327.4 18.51

În timpul testului pentru determinarea proprietăţilor materialului cablului studiat la

tracţiune s-a măsurat forţa de tracţiune F(N) şi alungirea epruvetei A%. Sunt prezentate în
fig. 4.13 curbele F = f(A%).

Fig. 4.13 – Curbele F = f(A%) pentru eşantionul neîmbătrânit

Probele după testare sunt prezentate în figura 4.14.

 Fig. 4.14 – Detaliu probe după teste

Valorile alungirii la rupere A% obţinute pentru cele 42 de probe sunt date în tabelul
4.5.

Tabelul nr. 4.5. – Valorile A% pentru testele realizate pe cele 42 de probe

Eşantion
Proba
0 1 2 3 4 5
1 335.0 277.8 327.1 267.0 135.3 298.40
2 316.7 228.1 313.2 180.3 313.8 350.50
3 333.5 303.2 182.4 292.5 303.3 322.60
4 324.3 273.3 314.4 260.4 250.5 49.67
5 339.4 248.2 277.5 337.6 236.0 261.60
6 320.2 253.6 225.3 138.8 324.5 324.80
7 322.7 333.0 280.6 343.1 223.4 254.30
Datorită îmbătrânirii cablului cu un grad de accelerare mărit substanţele volatile din
componenţa materialului izolaţiei cablului nu au difuzat prin învelişul exterior al cablului şi
au apărut „pungi de gaz”. Acestea au condus la creşterea temperaturii izolaţiei şi
îmbătrânirea neuniformă a izolaţiei conductorului eşantionului pe lungime prin apariţia unor
zone (pete) de material degradat (copt). Astfel se constată o împrăştiere mare a valorilor
parametrilor măsuraţi pe eşantion. Numărul epruvetelor afectate şi dimensiunile acestora a
fost diferit de la un eşantion la altul.
Valorile medii pentru parametri A% şi Fm, determinaţi pentru fiecare eşantion de
cablu (unul neîmbătrânit şi cinci îmbătrânite termic), sunt date în tabelul 4.6.
 Tabelul 4.6 – Evoluţia caracteristicilor materialului izolaţiei cablului electric din PVC cu
durata de îmbătrânire la testul de alungire pe epruvete tip halteră
Timp real
îmbătrânire 21.1
0 9.91 29.86 41.09 50.99
(ani) 3

 amb (C) 21 21 22 25 25 26
0.11 0.10
Fm (kN) 0.104 0.102 0.106 0.104
2 8
327. 274.
A (%) 273.9 260.0 255.3 266
4 4
18.5 16.6
Rm (MPa) 17.14 15.62 17.41 16.72
1 7

Reprezentarea grafică şi legea de evoluţie a caracteristicilor de tracţiune ale

materialului în funcţie de durata de îmbătrânire sunt date în figurile 4.15 şi 4.16.

y = -0,0001x + 0,1088
0,114 2
R = 0,3391
0,112

0,110

0,108
Fm(kN)

0,106

0,104

0,102

0,100
0 10 20 30 40 50 60
tim b(ani)

Fig. 4.15 - Curba Fm = f (tîmb)

 y = -1,0516x + 302,98
350 2
R = 0,5876
300

250

200
A(%)

150

100

50

0
0 10 20 30 40 50 60
tim b(ani)

Fig. 4.16 - Curba A% = f(timb) pentru probe tip halteră, izolaţie din PVC

Criteriul de 50% din valoarea iniţială a alungirii este reprezentativ pentru

degradarea materialului. Standardul IEC 544 recomandă folosirea ca un criteriu al utilizării
cablului.
Pentru reducerea cu 50% a alungirii iniţiale, conform graficului de mai sus, rezultă o
valoare pentru durata reală de îmbătrânire de 144,1 ani.
În [1], raportul dintre valoarea A [%] pentru cablul îmbătrânit şi valoarea iniţială A 0
pentru diferite tipuri de cablu din PVC, este cuprins în intervalul [0,07 ÷ 0,89].

La testele efectuate pentru dezvoltarea metodei de monitorizare a stării cablurilor

prin măsurara alungirii la rupere valoarea raportului A [%] / A 0 [%] pentru cablul din PVC
este de 0,82 .

Au fost respectate condiţiile date în standardul IEC/ IEEE 62582-3 la testele

efectuate pentru determinarea alungirii la rupere a materialelor studiate.

3.5 Corelarea rezultatelor obţinute la testul de alungire cu rezultatele obţinute

la masurarea proprietatilor fizice cu penetratorul.

Pentru materialele polimerice alungirea la rupere este recunoscută pe plan

internaţional ca un parametru reprezentativ pentru gradul de îmbătrânire. Modificarea
acestui parametru la 50 % din valoarea iniţială este considerată ca valoarea limită de
înrăutăţire a caracteristicilor materialului şi deci de acceptare a folosirii acestuia
 Prin corelarea A% = f(IM) se poate aproxima valoarea gradului de îmbătrânire a
izolaţiei cablului testat prin măsurarea proprietăţilor termice pentru învelişul cablului cu o
metodă nedistructivă.

Am realizat corelarea A% determinată pentru probe tip halteră, cu valoarea IM.

Rezultatele sunt prezentate în figurile 4.17.

Fig. 4.17 - Curba A% = f(IM) pentru probe tip halteră

Prin corelare A% = f(IM), a rezultat că gradul de îmbătrânire a învelişului este

sensitiv cu gradul de îmbătrânire a izolaţiei cablului din PVC . Valoarea IM ca limită pentru
funcţionarea cablului din PVC (corespunzătoare reducerii A % la 50 % din valoarea
iniţială) este de 147.8 N mm.
4. CONCLUZII
a) Componentele cablului de origine organica (izolatie, invelis exterior) se bazează
pe materiale polimerice combinate cu aditivi (anti-oxidanti, materiale minerale,
plastifianti, pigmenti, etc) pentru a asigura proprietăţile mecanice, electrice şi
ignifuge necesare.

b) Condiţiile mediului de exploatare (temperatura, radiatie ionizanta, vapori de apa,

influentele mecanice) vor induce procese chimice şi / sau fizice la nivelul
molecular al materialului. Toate procesele declansate de acesti factori sunt
specifice fenomenului de îmbătrânire. Consecinţa la nivel macroscopic este o
modificare lentă şi ireversibilă a proprietăţilor de material (electrice, mecanice)
care poate conduce la defectarea funcţională a cablului.

c) Funcţionalitatea cablurilor de măsură şi control, care sunt importante pentru

securitate, în condiţii normale şi de accident este asigurată în principal prin
programele de calificare la mediu specifice cablurilor.

d) Înţelegerea îmbătrânirii cablurilor electrice este derivată dintr-o combinaţie a

datelor de referinţă ale cablului, istoricul de operare şi întreţinere şi experienţele
externe. Ele trebuie actualizate periodic pentru a asigura o bază solidă pentru
îmbunătaţirea continuă a programului de management al imbatranirii.

e) In centralele nucleare electrice exista un numar mare de cabluri electrice de

câteva sute de tipuri şi mărimi diferite cu o lungime de peste 1000 Km. Nu ar fi
practic sa se evalueze imbatranirea fiecarui cablu dintr-o centrala si pentru multe
cabluri conditiile ambientale de imbatranire nu sunt semnificative.

f) Acţiunile suplimentare ale managementului îmbătrânirii pot include înlocuirea

periodică a cablurilor în medii ostile, monitorarea mediului, monitorarea stării şi
calificării neîntrerupte.

g) În timp ce evaluarea functiei electrice este importantă pentru verificarea faptului

că nu s-a produs o deteriorare grosolană sau defectare în circuitul de cablu,
testarea funcţiei (continuitatea conductoarelor cablului) este insensibilă pentru
detectarea degradării (la nivel structural) care conduce la îmbătrânirea majorităţii
tipurilor de izolaţii de cablu.
h) Dezvoltarea metodelor de monitorare a stării cablurilor a făcut un progres
considerabil de-a lungul ultimilor ani. Metodele larg folosite în prezent sunt
măsurătorile penetratorului şi analiza termică a microeşantioanelor, folosind
timpul de inducere a oxidării (OIT) sau măsurătorile de temperatură (OITP).

i) Testele de alungire la rupere sunt folosite în mod normal ca prim indicator al

degradării materialelor de cablu şi constituie fundamentul pentru definirea
criteriilor de defectare în numeroase cazuri. Alte metode sunt folosite pentru
monitorarea stării cablurilor dar până acum ele nu sunt recunoscute ca şi criterii
de defectare bazate pe aceste metode de testare particulare.

j) Cu condiţia că sunt folosiţi parametri de testare standardizaţi, valorile modulului

de compresiune (IM) arată o bună corelaţie cu degradarea datorată îmbătrânirii la
majoritatea materialelor de cablu folosite în mod obişnuit în centralele nucleare.

k) Activităţile de inspecţie şi monitorare a cablului sunt proiectate să detecteze şi să

caracterizeze degradarea importantă a izolaţiei cablului înainte să fie compromisă
capacitatea funcţională a cablului.

l) Pentru ca o metodă de monitorare a stării să fie de utilitate practică pentru

cablurile instalate, este de asemenea necesar să fie nedistructivă sau în primul
rând nedistructivă (de exemplu prin prelevarea de micro-probe / eşantioane de
câteva mg de material).

m) Metodele de inspectie, monitorare si evaluare a starii cablurilor sunt elemente

importante care pot fi incluse intr-un program de management al imbatranirii
cablurilor al carui obiectiv este sa mentina functionalitatea electrica a cablurilor la
o centrala de-a lungul duratei sale de functionare.

n) Prin măsurarea alungirii la rupere A% a izolaţiei conductorului şi a proprietăților la

compresiune a învelişului cablului (modulul de penetrare IM) și corelarea acestora,
A% = f(IM), a rezultat că gradul de îmbătrânire al învelişului este sensitiv cu gradul
de îmbătrânire a izolaţiei pentru cablurile din PVC.

o) Pentru cablul din PVC a rezultat o valoare a duratei de viaţă, valoare

corespunzătoare unei reduceri cu 50 % a deformării iniţiale, de 144 ani.
p) - Datorită îmbătrânirii cablului din PVC cu un grad de accelerare mărit,
substanţele volatile din componenţa materialului izolaţiei cablului nu au difuzat
prin învelişul exterior al cablului şi au apărut „pungi de gaz”. Acestea au condus
la creşterea temperaturii izolaţiei şi îmbătrânirea neuniformă a izolaţiei
conductorului eşantionului pe lungime prin apariţia unor zone (pete) de material
degradat (copt). Astfel se constată o împrăştiere mare a valorilor parametrilor
măsuraţi pe eşantion. Numărul epruvetelor afectate şi dimensiunile acestora a
fost diferit de la un eşantion la altul.

q) - Determinarea proprietaților la compresiune (IM ) este una dintre cele câteva

metode nedistructive de monitorizare a stării cablului, care este larg folosită
pentru evaluarea duratei de viaţă reziduale a cablurilor instalate în centrală.
Valoarea IM obţinută la îmbătrânirea termică accelerată a eşantioanelor de
cabluri electrice ca limită pentru funcţionarea cablului din PVC (corespunzătoare
reducerii A% la 50% din valoarea iniţială) este de 143.8 N mm.
 BIBLIOGRAFIE

1 IAEA Nuclear Energy Assessing and Managing Cable Ageing in Nuclear Power
Series No. NP-T-3.6 Plants

2 M. BERCOVICI Reţele electrice – Calculul electric

Editura tehnică, Bucureşti -1974

3 SR 11388 / 2000 Metode de încercări comune pentru cabluri si conductoare

electrice

4 GH. HORTOPAN Aparate electrice

Editura didactică si pedagogică, Bucureşti -1980

5 IAEA -TECDOC-1188 Assessment and management of ageing of major nuclear

power plant components important to safety: In-containment
instrumentation and control cables.

6 D. COMŞA Proiectarea instalaţiilor electrice industriale.

Editura didactică si pedagogică, Bucureşti -1983

7 L. GOIA Coroziunea si protecţia anticorosivă a conductelor electrice

Editura tehnică, Bucureşti –1970

8 INTERNATIONAL Instrumentation and control important to safety - Electrical

ELECTROTEHNICAL equipment condition monitoring methods - Part 2: Indenter
COMMISSION modulus

9 GHE. CARABOGDAN Instalaţii termice industriale;vol. I

Editura tehnică, Bucureşti –1983

10 RENEL PE 107/1995 - Normativ pentru proiectarea şi execuţia

reţelelor de cabluri electrice.

11 D. LĂZOROIU Maşini electrice de mică putere.

Editura tehnică, Bucureşti –1973

12 Toshio Yamamoto JNES-SS-0903 The Final Report of The project of

Takefumi Minakawa “Assessment of Cable Aging for Nuclear Power Plants”
Japan Nuclear Energy
Safety Organization
(JNES)