Tradus şi revizuit de IER (www.ier.

ro)

Secţia a treia

CAUZA VOICULESCU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(Cererea nr. 5325/03)

Hotărâre

Strasbourg

3 februarie 2009

Definitivă

3/05/2009

Hotărârea poate suferi modificări de formă.

În cauza Voiculescu împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită într-o cameră compusă
din: Josep Casadevall, preşedinte, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Egbert Myjer, Ineta
Ziemele, Luis Lopez Guerra, Ann Power, judecători, şi Santiago Quesada, grefier de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la data de 13 ianuarie 2009,
pronunţă următoarea hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află cererea nr. 5325/03 îndreptată împotriva României prin care
un resortisant al acestui stat, doamna Anca Carmen Voiculescu („reclamanta”), a sesizat
Curtea la 28 ianuarie 2003 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului
şi a libertăţilor fundamentale („convenţia”).
2. Guvernul român („Guvernul”) este reprezentat de agentul guvernamental, domnul
Răzvan-Horaţiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamanta pretinde în special faptul că ancheta privind circumstanţele decesului mamei
sale, lovită de un camion militar prost întreţinut în timp ce traversa strada, conform Codului
rutier, nu a fost efectivă.
4. La 24 noiembrie 2005, preşedintele secţiei a treia a hotărât să comunice Guvernului
cererea. Astfel cum prevede art. 29 § 3 din convenţie, acesta a hotărât, de asemenea, că
admisibilitatea şi fondul cauzei vor fi examinate împreună.

ÎN FAPT

5. Reclamanta s-a născut în 1968 şi are domiciliul în Braşov.

6. La 25 martie 1998, mama reclamantei a fost lovită de un camion în timp ce traversa o
intersecţie, iar semaforul indica culoarea verde pentru pietoni. Camionul aparţinea unei unităţi
militare şi era condus de sergent D.D., care se îndrepta de la o unitate militară la alta. Victima
a decedat.
7. Procesele-verbale întocmite de poliţie la 25, 26 şi 27 martie 1998, în urma accidentului,
evidenţiau probleme la nivelul sistemului de frânare, la nivelul farurilor, semnalizărilor şi al
claxonului.
8. La 30 martie 1998, martorii au fost audiaţi de poliţie.
9. La 12 aprilie 1998, reclamanta s-a plâns Ministerului Justiţiei de ritmul lent de
desfăşurare a anchetei.
10. La 15 aprilie 1998, poliţia a trimis dosarul la Parchetul Militar Braşov, competent
pentru iniţierea urmăririi penale în speţă.
11. La 27 aprilie 1998, reclamanta s-a constituit ca parte civilă şi a solicitat audierea a doi
martori.
12. Expertiza din 16 septembrie 1998 a constatat faptul că defecţiunea la sistemul de
frânare era anterioară producerii accidentului, că nu a fost verificat la 25 martie 1998, înainte
de plecarea camionului din unitatea militară, şi că, din cauza uzurii vehiculului, verificarea
sistemului de frânare şi a claxonului erau imperative cu ocazia reviziilor tehnice ale
camionului. Expertul a estimat faptul că respectivul camion a pătruns în intersecţie în
momentul în care culoarea semaforului s-a schimbat din galben în roşu şi că acesta circula cu
o viteză de 36 km/h. Deoarece claxonul nu funcţiona, D.D. a scos capul pe fereastra
camionului pentru a-i avertiza pe pietonii care traversau strada pe culoarea verde a
semaforului că nu putea frâna. Expertul a concluzionat că, în condiţiile în care sistemul de
frânare şi claxonul nu funcţionau, accidentul nu a fi putut fi evitat.
13. La 27 noiembrie 1998, procurorul însărcinat cu ancheta a admis obiecţiile formulate de
acuzaţi împotriva expertizei şi a solicitat un nou raport, care i-a fost prezentat la 10 august
1999.
Cel de-al doilea expert a considerat că era posibil ca sistemul de frânare să fi funcţionat cu
un anumit grad de eficienţă, imposibil de determinat înainte de pătrunderea camionului în
intersecţie şi că activarea bruscă si puternică a frânei a generat o funcţionare
necorespunzătoare. De asemenea, acesta a considerat că accidentul ar fi putut fi evitat dacă
sistemul de frânare ar fi fost verificat cu ocazia reviziilor tehnice ale vehiculului.
14. În perioada 15 aprilie 1998 – 12 mai 2000, Parchetul l-a audiat pe D.D. de cinci ori, a
audiat şi martori şi salariaţi ai aceleiaşi unităţi militare, precum şi persoana în cauză.
15. La 12 mai 2000, Parchetul Militar Braşov i-a trimis în judecată, sub acuzaţia de ucidere
din culpă, pe D.D. şi pe P.D., sergentul care, conform carnetului de drum al camionului, a
efectuat revizia acestuia la 23 ianuarie 1998, fără a verifica sistemul de frânare.
16. La 8 iunie 2000, reclamanta a confirmat în faţa instanţei constituirea sa ca parte civilă.
17. Prin hotărârea din 9 ianuarie 2001, Tribunalul Militar Cluj a trimis cauza procurorului
militar pentru cercetări suplimentare. Instanţa a considerat că organele de cercetare penală
trebuie să identifice persoana care, conform carnetului de drum, a efectuat, la 5 martie 1998,
ultima revizie tehnică şi persoana care trebuia să verifice starea tehnică a camionului, la 25
martie 1998, înainte de plecarea sa din unitatea militară. În măsura în care sergentul P.D. a
negat efectuarea efectivă a reviziei tehnice din 23 ianuarie 1998, instanţa a dispus şi o anchetă
privind caracterul legal al informaţiilor incluse în carnetul de drum referitoare la această
revizie.
Prin hotărârea din 8 martie 2001, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a respins acţiunea
Parchetului Militar împotriva hotărârii din 9 ianuarie 2001.
18. Procurorul a reluat urmărirea penală, a reaudiat inculpaţii şi martorii şi a dispus o nouă
expertiză a camionului.
19. Această a treia expertiză, efectuată la 28 septembrie 2001, a confirmat în totalitate
dinamica accidentului, astfel cum a fost stabilită de expertiza din 16 septembrie 1998.
Conform expertului, camionul a pătruns în intersecţie în momentul în care culoarea verde a
semaforului a devenit galben. După analizarea carnetului de drum al camionului, expertul a
constatat, ca şi ceilalţi doi experţi precedenţi, că sistemul de frânare nu mai fusese verificat
din 12 noiembrie 1993, încălcând un ordin al Ministerului de Interne care impunea o
verificare detaliată a sistemului de frânare la fiecare doi ani. Ca şi confraţii săi, el a considerat
că această operaţiune trebuia realizată cu ocazia reviziei tehnice din 23 ianuarie 1998 şi că o
simplă inspecţie vizuală nu permitea identificarea defecţiunilor sistemului de frânare.
20. La 3 aprilie 2002, Parchetul Militar Braşov a decis închiderea dosarului cauzei pe
motiv că revizia tehnică din 23 ianuarie 1998 nu a permis detectarea proastei funcţionări a
sistemului de frânare şi că în carnetul de drum al camionului au fost înscrise de către terţul de
bună-credinţă P.M. informaţii false privind revizia din 5 martie 1998.
21. La 11 iulie 2002, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a
admis plângerea reclamantei şi a trimis cauza Parchetului Militar Braşov pentru cercetări
suplimentare.
22. La 10 aprilie 2003, după reaudierea inculpaţilor şi a unsprezece martori, Parchetul
Militar Braşov a decis închiderea dosarului cauzei. S-a considerat că, în speţă, se poate invoca
răspunderea civilă delictuală pentru obţinerea unei reparaţii.
23. La 14 august 2003, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial
Bucureşti a admis din nou plângerea reclamantei şi a trimis cauza Parchetului Militar Braşov
pentru cercetări suplimentare.
24. La 27 octombrie 2003, Parchetul Militar Braşov a dispus din nou încetarea urmăririi
penale, considerând că nici unul dintre acuzaţi nu a săvârşit fapte prevăzute de legea penală.
La 27 septembrie 2004, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Braşov
a informat reclamanta, printr-o scrisoare nemotivată, că plângerea sa a fost respinsă.
25. Reclamanta a introdus pe lângă Tribunalul Militar Cluj o plângere împotriva
ordonanţei de încetare a urmăririi penale.
La 31 martie 2005, plângerea a fost declarată inadmisibilă printr-o hotărâre care a fost
confirmată ulterior, la 13 octombrie 2005, în urma recursului reclamantei, de către Tribunalul
Militar Teritorial Bucureşti.

ÎN DREPT

I. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART. 2 DIN CONVENŢIE

26. Reclamanta pretinde că ancheta privind circumstanţele decesului mamei sale nu a fost
efectivă. Aceasta invocă în esenţă art. 2 din convenţie, redactat după cum urmează:
„Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege. [...]”

A. Cu privire la admisibilitate

27. Curtea constată că această cerere nu este în mod vădit nefondată în sensul art. 35 § 3
din convenţie. De asemenea, Curtea subliniază că nu prezintă nici un alt motiv de
inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarată admisibilă.

B. Cu privire la fond

1. Argumentele părţilor

28. Guvernul evidenţiază faptul că ancheta a fost iniţiată la iniţiativa autorităţilor, imediat
după accident, şi că toate probele potenţial utile au fost strânse şi examinate. De asemenea,
acesta precizează faptul că ancheta s-a desfăşurat în mod obiectiv şi fără ca desfăşurarea
acesteia să fie influenţată în vreun fel de calitatea părţilor.
29. Reclamanta contestă poziţia Guvernului şi susţine că ancheta nu s-a desfăşurat cu
celeritate, având în vedere, în special, faptul că martorii au fost audiaţi de mai multe ori şi că
s-au efectuat trei expertize cu privire la acelaşi obiect. Aceasta susţine că, din cauza lipsurilor
anchetei, instanţele fost nevoite să trimită dosarul procurorului, care i-a refuzat în mod
constant accesul la acesta. De asemenea, aceasta evidenţiază faptul că a trebuit să conteste în
repetate rânduri ordonanţele de încetare a urmăririi penale şi subliniază că, deşi instanţa
superioară i-a dat câştig de cauză, procurorul în cauză şi-a menţinut de fiecare dată ordonanţa
iniţială.

2. Motivarea Curţii

30. Curtea reaminteşte că art. 2 § 1 îi impune statului datoria de a proteja dreptul la viaţă
prin adoptarea unei legislaţii penale concrete care să descurajeze atingerile aduse persoanei şi
care se bazează pe un mecanism de punere în aplicare conceput pentru prevenirea, eliminarea
şi sancţionarea încălcărilor. Obligaţia menţionată necesită, prin implicare, iniţierea unei
anchete oficiale efective în cazul în care o persoană îşi pierde viaţa. Scopul esenţial al unei
asemenea anchete este de a asigura o punere în aplicare efectivă a legilor interne care
protejează acest drept. Ancheta trebuie să permită stabilirea cauzei decesului şi identificarea şi
sancţionarea persoanelor răspunzătoare. Este vorba de o obligaţie care nu urmăreşte
rezultatul, ci mijloacele; prin urmare, autorităţile trebuiau să adopte măsurile care le erau
accesibile în mod rezonabil pentru strângerea probelor privind accidentul.
31. Orice deficienţă a anchetei care îi slăbeşte capacitatea de stabilire a cauzei decesului
sau a persoanelor răspunzătoare riscă să conducă la concluzia că nu este conformă acestui
standard. În acest context, este implicită o obligaţie rezonabilă de promptitudine şi de
diligenţă [a se vedea, în special, Havva Dudu Esen împotriva Turciei, nr. 45626/99, pct. 46-
48, 20 iunie 2006, Pereira Henriques împotriva Luxemburgului, nr. 60255/00, pct. 56-60,
9 mai 2006, Hugh Jordan împotriva Regatului Unit, nr. 24746/94, pct. 108, 136-140,
CEDO 2001-III (fragmente) şi Mahmut Kaya împotriva Turciei, nr. 22535/93, pct. 106-107,
CEDO 2000-III].
32. În speţă, cercetarea judiciară a debutat la 25 martie 1998 şi a fost finalizată abia la 13
octombrie 2005, adică şapte ani şi şapte luni mai târziu. Mai mult, s-a finalizat printr-o
ordonanţă de încetare a urmăririi penale care a pus capăt constituirii ca parte civilă a
reclamantei, fără a fi soluţionată problema răspunderii pentru accidentul care a dus la decesul
mamei reclamantei, inclusiv sub aspectul răspunderii obiective a autorităţilor militare, ceea ce
pune sub semnul îndoielii posibilitatea acesteia de a obţine o reparaţie pentru prejudiciul
suferit [Moldovan împotriva României (nr. 2), nr. 41138/98 şi 64320/01, pct. 119-120, CEDO
2005-VII (fragmente)].
33. Curtea consideră că durata anchetei şi trimiterile repetate generate de modul de
desfăşurare al acesteia le sunt imputabile autorităţilor.
De asemenea, în circumstanţe precum cele din speţă, unde nu se contestă faptul că
accidentul a fost cauzat de un camion militar condus de un militar în exerciţiul funcţiunii, este
de presupus o mai mare rigoare din partea autorităţilor în ancheta privind cauzele şi
identificarea persoanelor răspunzătoare.
34. În ceea ce o priveşte, reclamanta a dat dovadă de diligenţă, fără a abuza de acţiunile
puse la dispoziţia sa, iar plângerile sale repetate împotriva ordonanţele de încetare a urmăririi
penale au fost toate admise. În plus, chiar dacă eficienţa anchetei trebuie asigurată de
autorităţi şi nu trebuie să se bazeze pe vigilenţa părţii civile, Curtea observă că reclamanta a
contestat în faţa instanţei ordonanţa de încetare a urmăririi penale chiar în ziua în care calea
de atac a devenit efectivă, la 1 ianuarie 2004 [Dumitru Popescu împotriva României (nr. 1),
nr. 49234/99, pct. 43-45, 26 aprilie 2007].
35. În sfârşit, Curtea evidenţiază că, la momentul desfăşurării faptelor, procurorii militari
erau, ca şi acuzaţii, cadre active şi, prin urmare, făceau parte din structura militară bazată pe
principiul subordonării ierarhice. Or, ţinând seama în special de faptul că şoferul camionului
era în exerciţiul funcţiunii, această legătură de natură instituţională s-a tradus, în speţă, prin
lipsa de independenţă şi de imparţialitate din partea procurorului militar în desfăşurarea
anchetei (a se vedea, mutatis mutandis, Barbu Anghelescu împotriva României, nr. 46430/99,
pct. 67, 5 octombrie 2004; Bursuc împotriva României, nr. 42066/98, pct. 107, 12 octombrie
2004; şi Manţog împotriva României, nr. 2893/02, pct. 69-70, 11 octombrie 2007).
36. Aceste elemente îi sunt suficiente Curţii pentru a concluziona că ancheta judiciară
efectuată în speţă nu poate fi considerată eficientă.
Prin urmare, în speţă, a fost încălcat din punct de vedere procedural art. 2 din convenţie.

II. CU PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN CONVENŢIE

37. Conform art. 41 din convenţie,

„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern
al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea
acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”

A. Prejudiciu

38. Reclamanta solicită, cu titlu de prejudiciu material, 1 500 euro (EUR) pentru
cheltuielile de înmormântare, precum şi 50 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
39. Guvernul se opune rambursării cheltuielilor de înmormântare şi informează că familia
victimei a primit, după accident, un ajutor de 8 600 000 lei româneşti (ROL) din partea
statului, precum şi 8 000 000 ROL din partea lui D.D. pentru a acoperi costurile funeraliilor.
De asemenea, acesta consideră că pretenţiile reclamantei cu titlu de prejudiciu moral sunt
excesive şi face trimitere la jurisprudenţa Curţii în domeniu.
40. Curtea nu identifică o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată şi prejudiciul
material pretins şi respinge această cerere (Pereira Henriques, pct. 94 şi Hugh Jordan, pct.
170, hotărâri citate anterior). În schimb, aceasta consideră că trebuie să i se acorde
reclamantei suma de 15.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

B. Cheltuieli de judecată

41. De asemenea, reclamanta solicită 3 000 EUR pentru onorariul avocatului în faţa Curţii
şi 1 800 EUR pentru cheltuielile efectuate cu ocazia vizitelor la Strasbourg. De asemenea,
aceasta solicită 1 500 EUR pentru cheltuielile de procedură internă. În sprijinul solicitărilor
sale, aceasta prezintă, în special, chitanţe care atestă plata a 9 300 000 ROL pentru onorariul
avocatului în perioada 1998-2002 şi documente justificative privind taxele poştale, cu o
valoare de 1 049 529 ROL.
42. Guvernul consideră că onorariile avocatului, justificate de reclamantă, se ridică la 342
EUR şi roagă Curtea să acorde doar cheltuielile reale, necesare şi rezonabile.
43. În conformitate cu jurisprudenţa Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea
cheltuielilor de procedură decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea şi
caracterul rezonabil al cuantumului lor. În speţă şi având în vedere elementele pe care le
deţine şi criteriile sus-menţionate, Curtea consideră că este rezonabil să se acorde reclamantei,
pentru toate cheltuielile, suma de 500 EUR.

C. Dobânzi moratorii

44. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii
facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei
puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE:

1. Declară cererea admisibilă;

 2. Hotărăşte că a fost încălcat art. 2 din convenţie, din punct de vedere procedural;
3. Hotărăşte:
a) că statul pârât trebuie să îi plătească reclamantei, în termen de trei luni de la data
rămânerii definitive a prezentei hotărâri, în conformitate cu art. 44 § 2 din convenţie,
următoarele sume, care urmează convertite în moneda naţională a statului pârât la rata de
schimb aplicabilă la data plăţii:
i) 15 000 EUR (cincisprezece mii de euro), cu titlu de prejudiciu moral, plus orice sumă ce
poate fi datorată cu titlu de impozit şi
ii) 500 EUR (cinci sute de euro), pentru cheltuieli de judecată, plus orice sumă ce poate fi
datorată cu titlu de impozit;
b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie
majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut
marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi
majorată cu trei puncte procentuale;
4. Respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru rest.

Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la 3 februarie 2009, în temeiul art.
77 pct. 2 şi 3 din regulament.

Santiago Quesada Josep Casadevall

Grefier Preşedinte