Cauza Voiculescu împotriva României

Cauza dintre Voiculescu și Statul român o putem încadra în tipul de răspundere civilă
delictuală. Aceasta a pornit din fapte ce au provocat prejudicii afective persoanei reclamante.

Descriere caz:
Reclamanta (Voiculescu) s-a născut în anul 1968 și locuiește în Brașov. Pe 25 martie
1998, mama respectivei a fost accidentată pe o trecere de pietoni de către un camion ce
aparținea unei unități militare.
În urma inspecției tehnice, s-au constatat mai multe nereguli la nivelul sistemului de
frânare, farurilor, luminilor de semnalizare și al claxonului.
Pe 30 martie 1998, poliția a audiat mai mulți martori și mai târziu, pe 12 aprilie 1998,
reclamanta a depus plângere împotriva Ministerului Justiției fiind nemulțumită de felul în
care ancheta se desfășura.
Poliția a trimis dosarul către Parchetul Militar Brașov pentru a continua cercetarea.
Pe 27 aprilie 1998, reclamanta a solicitat audierea a doi martori.
În data de 16 septembrie 1998, s-a constatat că defecțiunea la sistemul de frânare exista
înainte de accident, iar cei responsabili nu au verificat acest lucru înainte de plecare. Un
expert a estimat că respectivul camion intrase în intersecție în timp ce semaforul trecea de la
galben la roșu și că circula cu o viteză de 36 km/h. Din cauza defecțiunii de la sistemul de
semnalizare, șoferul D.D. i-a atenționat vocal și direct pe pietonii ce traversau regulamentar
pe trecerea de pietoni la culoarea verde. Un alt expert consideră că era posibil ca sistemul de
frânare să fi funcționat câtuși de puțin și de vină ar fi fost șoferul care a apăsat subit și
puternic frâna ceea ce ar fi făcut ca sistemul să cedeze de tot.
În perioada 15 aprilie 1998-12 mai 2000, parchetul l-a audiat pe D.D. de cinci ori și a
audiat câțiva martori și salariați din unitatea militară.
Pe 12 mai 2000, Parchetul Militar Brașov i-a trimis în judecată pe D.D. și P.D.
(responsabil cu revizia tehnică a vehiculului) pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din
culpă.
La data de 8 iunie 2000, reclamanta a confirmat în fața instanței constituirea sa în parte
civilă.
A treia expertiză efectuată pe data de 28 septembrie 2001, a concluzionat definitiv
cauzele. Conform acesteia, camionul a intrat în intersecție la culoarea semaforului verde spre
galben. Sistemul nu mai fusese verificat de la data de 12 noiembrie 1993 încălcând astfel
ordinul Ministerului de Interne ce impunea o verificare amănunțită a sistemului de frânare o
data la doi ani.
Pe data de 3 aprilie 2002, Parchetul Militar Brașov a dispus scoaterea de sub urmărire
penală a inculpaților față de faptul că revizia tehnică din 23 ianuarie 1998 nu ar fi permis
detectarea proastei funcționări a sistemului de frânare și că în jurnalul de bord al camionului
ar fi înscrise informații false cu privire la revizia din data de 5 martie 1998, fără rea intenție,
de către P.M.
În data de 11 iulie 2002, Parchetul Militar a admis plângerea reclamantei și a trimis
cauza către Parchetul Militar Brașov.
După ce au fost audiați din nou inculpații și 11 martori, pe data de 10 aprilie 2003
Parchetul Militar Brașov a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpaților. Parchetul a
precizat că reclamanta ar putea obține despăgubiri în urma răspunderii civile delictuale.
Însă, pe 14 august 2003, Parchetul Militar Brașov a dispus din nou urmărirea penală a
inculpaților deoarece faptele acestora nu constituiau elemente ale unor infracțiuni.
Pe 27 septembrie 2004, reclamanta a fost înștiințată de către Parchetul Militar că
plângerea acesteia a fost respinsă.
În urma presupusei încălcări a art. 2 din Convenție: “Dreptul la viaţă al oricărei
persoane este protejat prin lege”, reclamanta susține că ancheta nu a fost eficientă.
Curtea a constatat că cererea este neîntemeiată și nu este nicidecum inadmisibilă și de
aceea este nevoită să o declare admisibilă.

Argumentele părților:
 Guvernul susține că ancheta a început la cererea autorităților imediat după ce s-a
săvârșit accidentul. S-au cules toate problele necesare desfășurării anchetei. De asemenea,
Guvernul declară că ancheta s-a desfășurat în mod obiectiv și nu a fost influențată în niciun
fel din exterior.
 Reclamanta susține că ancheta nu s-a desfășurat cu atenția necesară unui astfel de caz
în special în legătură cu martorii care au fost readuși de mai multe ori la audieri. Mai mult de
atât, expertiza a fost realizată doar pe un singur obiect. Din cauza acestor întârzieri, instanțele
nu i-au oferit acces la dosar.

Curtea:
 Aceasta susține că art 2 & 1 impun statului obligația de a asigura dreptul la viață prin
implementarea unei legislații penale concrete, care să descurajeze comiterea de infracțiuni
contra persoanei și care să se sprijine pe un mecanism de aplicare conceput pentru a preveni,
împiedica și pedepsi încălcările sale. Această obligaţie presupune, implicit, începerea unei
anchete oficiale efective atunci când o persoană îşi pierde viaţa. Scopul esenţial al unei astfel
de anchete este să asigure punerea în aplicare efectivă a legislaţiei interne ce protejează acest
drept. Ancheta trebuie să permită stabilirea cauzei decesului şi identificarea persoanelor
vinovate. Este vorba nu de o obligaţie de rezultat, ci de o obligaţie de mijloace; aşadar,
autorităţile trebuie să fi luat măsuri rezonabile pentru culegerea probelor referitoare la
incident.
Orice deficienţă a anchetei care îi reduce capacitatea de a stabili cauza decesului sau
persoanele responsabile riscă să ducă la concluzia că ea nu corespunde acestei norme. În
acest context, cerinţa de promptitudine şi diligenţă rezonabilă este implicită.
În speţă, ancheta judiciară a început la data de 25 martie 1998 şi s-a încheiat abia la
data de 13 octombrie 2005, adică după 7 ani şi 7 luni. Pe deasupra, ea s-a încheiat cu o soluţie
de scoatere de sub urmărire penală care a pus capăt constituirii în parte civilă a reclamantei,
fără ca problema răspunderii pentru accidentul care a dus la decesul mamei sale să fi fost
elucidată, inclusiv sub aspectul răspunderii obiective a autorităţilor militare, ceea ce aruncă o
îndoială asupra posibilităţii acesteia de a obţine o despăgubire pentru prejudiciul suferit.

Prejudiciu:
Reclamanta solicită suma de 1.500 euro pentru daune cu mențiunea că sunt cheltuieli de
înmormântare, precum și 50.000 de euro daune morale.
Guvernul refuză acest fapt și menționează că după accident au primit 8.600.000 de lei
(ROL) din partea statului și alți 8.000.000 de lei (ROL) din partea lui D.D.
Curtea nu distinge nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată şi prejudiciul
material pretins şi, în consecinţă, respinge această cerere. În schimb, ea consideră că este
cazul să îi acorde reclamantei suma de 15.000 EUR cu titlu de daune morale.

Cheltuieli de judecată:
Reclamanta solicită suma de 3.000 de euro pentru onorariile avocaților și alți 1.800 de
euro pentru cheltuielile vizitelor de la Strasbourg. Pe lângă aceste sume, aceasta solicită încă
1.500 de euro pentru cheltuielile aferente procedurii interne.
 Guvernul consideră că valoarea onorariilor de avocat demonstrată de reclamantă se
ridică la 342 de euro şi roagă Curtea să nu acorde decât cheltuielile dovedite, necesare şi
rezonabile.
Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor
sale de judecată decât în măsura în care li s-a stabilit realitatea, necesitatea şi caracterul
rezonabil. În speţă, ţinând cont de elementele aflate în posesia sa şi de criteriile menţionate
mai sus, Curtea consideră rezonabil să îi acorde reclamantei suma de 500 de euro cu titlul de
cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În unanimitate,
CURTEA:
1. declară cererea admisibilă;
2. hotărăşte că a avut loc încălcarea art. 2 din Convenţie, pe latura sa procedurală;
3. hotărăşte:
a) ca statul pârât să îi plătească reclamantei, în cel mult 3 luni de la data rămânerii
definitive a prezentei hotărâri, conform art. 44 & 2 din Convenţie, sumele de mai jos, care vor
fi convertite în moneda statului pârât la cursul de schimb valabil la data plăţii:
(i) 15.000 de euro, cu titlu de daune morale, plus orice sumă care ar putea fi datorată cu
titlu de impozit;
(ii) 500 de euro, cu titlu de cheltuieli de judecată, plus orice sumă care ar putea fi
datorată cu titlu de impozit de către reclamantă;
b) că începând de la expirarea termenului menţionat mai sus şi până la efectuarea plăţii,
această sumă va fi majorată cu o dobândă simplă egală cu rata dobânzii pentru facilitatea de
împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu 3
puncte procentuale;
4. respinge cererea de reparaţie echitabilă pentru rest.

Concluzionând acest tip de caz, consider că a reușit să cuprindă majoritatea principiilor

responsabilității juridice. A avut o lege la bază (art. 2 din Convenție), egalitatea între
reclamant și inculpat, persoana care a săvârșit fapta, libertatea de a alege precum și asigurarea
reparării prejudiciilor.