Chitcoace Mădălina

Grupa 1
Anul 3

Cauza Voiculescu împotriva României

Cauza dintre Anca Carmen Voiculescu și Statul român o putem încadra în tipul de
răspundere civilă delictuală. Aceasta a pornit din fapte ce au provocat prejudicii afective
persoanei reclamante.
Pe 12 aprilie 1998 reclamanta (Anca Carmen Voiculescu) a sesizat Curtea cu privire la
o anchetă ce nu s-a desfășurat corespunzător. Această anchetă a început în momentul în care
pe data de 25 martie 1998 mama reclamantei a fost accidentată mortal în timp ce traversa
regulamentar o trecere de pietoni de către un camion ce aparținea unei unități militare. În
momentul în care reclamanta a înaintat acest caz în istanță, a menționat că s-a încalcat art. 34
din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.1
În urma acestui fapt, camionul a fost supus unei inspecții tehnice pentru a constata
eventuale probleme ce au putut cauza accidentul. S-au găsit defecțiuni la sistemul de frânare,
faruri, luminile de semnalizare și la claxon. Nefiind mulțumită de felul în care ancheta se
desfășura, reclamanta a depus o plângere la Ministerul Justiției urmând ca dosarul să ajungă
la Parchetul Militar Brașov pentru a continua cercetarea penală în speță.
La data de 16 septembrie 1998 s-a demarat o expertiză asupra vehiculului implicat și s-
a dovedit că acesta avea o defecțiune la sistemul de frânare. Înainte de plecare, șoferul nu
procedase corespunzător. D.D., șoferul, avea obligația de a verifica înainte de a pleca situația
tehnică a vehicului conform regulamentului impus de Ministerul de Interne. În urma aceleiași
expertize, un expert a estimat că respectivul camion a intrat în intersecție în timp ce culoarea
semaforului trecea de la galben la roșu și avea aproximativ 36 km/h. Deoarece sistemul de
frânare nu funcționa, D.D. a fost nevoit să îi atenționeze verbal pe trecătorii aflați în acel
moment în traversare. Însă, procurorul ce se ocupa de acest caz a admis obiecțiunile
inculpaților și a solicitat un nou raport asupra accidentului.
La data de 10 august 1999, cel de-al doilea expert a declarat că sistemul de frânare ar fi
fost funcțional, însă, din cauza apăsării puternice și rapide, acesta ar fi cedat. În perioada 15
aprilie 1998- 12 mai 2000 D.D. care se afla la volan în momentul producerii accidentului

1
Curtea poate fi sesizată, printr-o cerere, de orice persoană fizică, organizaţie neguvernamentală sau
grup de particulari care se pretind victime ale unei încălcări de către una dintre Înaltele Părţi
Contractante a drepturilor recunoscute în Convenţie sau în Protocoalele sale. Înaltă Parte Contractantă
se angajează să nu împiedice prin nicio măsură exerciţiul eficace al acestui drept.
 Chitcoace Mădălina
Grupa 1
Anul 3

împreună cu alți martori și salariați aparținând unității militare au fost audiați. În urma
audierilor, pe data de 12 mai 2000, D.D. și cel care se face răspunzător de revizia tehnică
P.D., au fost trimiși în judecată de către Parchetul Militar Brașov pentru ucidere din culpă.
La data de 8 iunie 2000, reclamanta a confirmat în fața instanței constituirea sa în parte
civilă. Deoarece P.D. ar fi negat că ar fi efectuat revizia tehnică din data de 23 ianuarie 1998
și în urma cercetării nu s-ar fi găsit persoana care a efectuat revizia tehnică din data de 5
martie 1998 și 25 martie 1998 din motive de neatenție, instanța s-a folosit doar de
informațiile ce figurau în jurnalul de bord.
Având în vedere că jurnalul de bord al camionului nu deținea informațiile necesare, la
data de 10 aprilie 2003 Parchetul Militar Brașov a scos de sub urmărire penală pe inculpați.
Parchetul a precizat că reclamanta ar putea obține despăgubiri în urma răspunderii civile
delictuale. Plângerea reclamantei a ajuns din nou la Parchetul Militar Brașov pentru a
completa urmărirea penală însă aceștia au decis scoaterea inculpaților de sub acuzații
deoarece nu existau probe care să-i învinuiască. Mai târziu, pe 27 septembrie 2004,
reclamanta a fost înștiințată de către Parchetul Militar că plângerea acesteia a fost respinsă.
Reclamanta susține că a fost încălcat art. 2 din Convenție care presupune că drept la
viață al oricărei persoane este protejat prin lege.2
Guvernul argumentează însă că s-au respectat toate procedurile în vederea cercetării și
că aceasta nu a fost în niciun fel influențață de alți factori, iar reclamanta contestă dat fiind
faptul că cercetarea a avut un ritm destul de lent iar obiectul ce a produs accidentul a fost
supus la 3 expertize ceea ce nu a făcut decât să mărească timpul de așteptare.
Curtea susține că art. 2 are este un mecanism conceput pentru a preveni, împiedica și
pedepsi încălcările sale și este folosit doar în momentul în care o persoană își pierde viața cu
scopul de a soluționa cazul cu pricina. Orice problemă ce împiedică acest drept, se poate
presupune că se încalcă această normă. Curtea a declarat cererea acesteia ca fiind admisibilă.3

2
Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod
intenţionat, decât în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de un tribunal când infracţiunea este
sancţionată cu această pedeapsă prin lege.
3

Pentru ca cererea dumneavoastră să fie declarată admisibilă de către Curte trebuie în primul rând să
prezentaţi toate informaţiile solicitate în formularul de cerere. Acesta trebuie să conţină, între altele,
rezumatul cauzei dumneavoastră, o prezentare succintă a încălcărilor Convenţiei şi să comporte la
sfârşit semnătura dumneavoastră originală. Trebuie de asemenea să anexaţi copii ale tuturor
documentelor relevante, cum ar fi hotărârile instanţelor naţionale.
 Chitcoace Mădălina
Grupa 1
Anul 3
Ancheta s-a încheiat după 7 ani și 7 luni cu scoaterea de sub urmărire penală a
inculpaților fără a se rezolva în vreun fel cazul reclamantei și din această cauză, aceasta are
șanse mai puține de a obține un prejudiciu conform art. 41 4 din Convenție. Chiar și așa,
reclamanta primește o sumă de 15.000 de euro din partea Curții, din partea Guvernului
8.000.000 de lei (ROL) în loc de 50.000 de euro cât ceruse inițial și suma 8.000.000 de lei
(ROL) din partea lui D.D. Iar drept
cheltuieli de judecată primește suma de 500 de euro. Un reclamant nu poate solicita
rambursarea cheltuielilor de judecată decât în momentul în care se poate dovedi că aceștia au
fost într-adevăr folosiți.
Concluzionând acest tip de caz, consider că a reușit să cuprindă majoritatea principiilor
responsabilității juridice. A avut o lege la bază (art. 2, 34 și 41 din Convenție), egalitatea între
reclamant și inculpat, persoana care a săvârșit fapta, libertatea de a alege precum și asigurarea
reparării prejudiciilor.

Bibliografie
1. https://www.echr.coe.int/Documents/Convention_RON.pdf
2. https://jurisprudentacedo.com/Cauza-Anca-Carmen-Voiculescu-c.-Romaniei-Accident-
rutier-cu-victima.-Lipsa-anchetei-efective.html
3. https://www.echr.coe.int/Documents/COURtalks_Inad_Talk_RON.PDF

4
Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a Protocoalelor sale şi dacă dreptul
intern al Înaltei Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei
încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.