SUBIECTE EIM

1. Proprietățile mecanice ale elementelor

- rezistența mecanică – proprietatea materialelor de a se opune deformării/ruperii

datorate unor forțe exterioare
- elasticitate – proprietatea materialelor de a reveni la forma și dimensiunea inițială
după înlăturarea forțelor care cauzau deformarea
- rigiditate – proprietatea materialelor de a se opune deformărilor elastice
- plasticitate – proprietatea materialelor de a permite deformații permanente, fără ca în
material să se producă degradări
- rezistența la rupere – tensiunea care corespunde valorii maxime a sarcinii pentru care
după depășirea capacității de deformare apare ruperea
- rezistența la oboseală – proprietatea materialelor de a rezista la solicitări variabile și
repetate în timp
- tenacitatea – proprietatea materialelor de a se deforma plastic înaintea ruperii
- fragilitatea – proprietatea materialelor de a nu permite deformarea plastică înaintea
ruperii
- ductilitatea – proprietatea materialelor de a se contracta la solicitări datorate unor
forțe exterioare
- rezistența la uzură – proprietatea materialelor de a se opune degradării suprafețelor
prin frecare cu alte materiale
- fluajul - proprietatea materialelor de a se deforma lent și continuu în timp sub
acțiunea unor sarcini constante
- relaxarea – proprietatea materialelor de a prezenta o scădere a tensinuilor în timp sub
o deformație constantă
- duritatea – proprietatea materialelor de a opune rezistență la pătrunderea în ele, sub
acțiunea unor forțe, a unor corpuri din alte materiale
- sudabilitate – aptitudinea materialelor metalice de a se îmbina nedemontabil prin
încălzire locală până la stare plastică sau topită, cu sau fără adaos de alte materiale, cu
sau fără presiune mecanică.
- așchiabilitatea – proprietatea materialelor de a putea fi prelucrate prin așchiere, cu
consum cât mai redus de scule și energie.
- turnabilitatea – proprietatea materialelor de a putea fi turnate si solidificate în forme
- forjabilitatea – proprietatea materialelor de a se deforma plastic prin lovire sau
presare la temperaturi ridicate, fără a se rupe. La oțeluri, forjabilitatea depinde de
conținutul de carbon – cu cât e mai mare, cu atât forjabilitatea e mai mică.

2. Cuplul de vectori
- este un sistem de vectori legați, ca căror rezultantă este 0, dar momentul acestora față
de un punct oarecare e diferit de 0.
- un cuplu constând din 2 vectori = cuplu simplu
- vectorii unui cuplu simplu au aceeași mărime, direcțiile sunt paralele, sensurile sunt
opuse.
- Momentul unui cuplu se numește moment de torsiune Mt
- Mt al unui cuplu de 2 vectori v acționând pe direcții paralele și distanțate cu distanța d
este un vector cu mărimea:

[Mt] = d*[v] = d*v

- sensul vectorului se obține aplicând regula mâinii drepte

3. Compensarea orificiilor
- este operația prin care se întărește peretele prin adăugarea unei suprafețe de material
egală cu cea îndepărtată.
- orificiile se execută pentru a se putea monta racorduri sau alte amenajări pe corpul sau
capacul recipientelor.
- Compensarea orificiilor se poate face prin:
a. îngroșarea peretelui
b. sudarea unor inele de întărire în jurul orificiului
c. îngroșarea racordului
d. bordurarea în jurul orificiului și sudarea unui racord cu perete gros

- Aria necesară compensării: Ac = Sp * d

4. Teorema lui Varignon

- momentul unei forțe în raport cu un pol = suma momentelor componentelor forței față
de același pol
- pentru un sistem: momentul rezultant al unui sistem de forțe concurente față de un pol
= momentul rezultantei lor în raport cu același pol.

R = F1 + F2 + ... + Fn =  Fi
Mo = r * R = r*F1 + r*F2+ ... = M1O + M2O + ...

5. Ipoteze de bază în Rezistența Materialelor

a. Ipoteza mediului material continuu și omogen – consideră că materialul umple

continuu tot volumul corpului și are aceeași compoziție în toate punctele.
b. Ipoteza izotropiei – consideră că materialul are aceleași proprietăți fizice și mecanice
în toate direcțiile.
c. Ipoteza elasticității perfecte – consideră că toate corpurile solicitate sub limita de
elasticitate sunt perfect elastice.
d. Ipoteza proporționalității dintre tensiuni și deformațiile specifice – admite
valabilitatea legii lui Hooke în cazul solicitărilor în domeniul elastic.
e. Ipoteza micilor deformații – consideră că deformațiile corpurilor solicitate sub limita
de elasțicitate sunt foare mici și nu modifică configurația generală de solicitare.
f. Ipoteza lui Bernoulli – o secțiune plană și normală pe axa barei înainte de deformare,
rămâne tot plană și normală pe axa barei după deformare.
g. Ipoteza lui Saint Venant – la corpurile aflate în echilibru, sistemele de sarcini
echivalente produc efecte diferite în zona de aplicare, dar același efect în zone mai
îndepărtate.

6. Curba caracteristică de material

- cunoasterea caracteristicilor mecanice ale materialelor implică cunoașterea legăturilor

între tensiuni si deformații specifice
- aceste legături se determină experimental cu ajutorul unor probe confecționate din
materialul care ne interesează, numite epruvete.
- forma și dimensiunea epruvetelor depinde de tipul încercării
- 2 încercări important: Încercarea la întindere cu forța F și încercarea la răsucire
cu momentul Mt

A. Încercarea la întindere
- folosită pentru a stabili legea fundamentală a RM
- epruveta are formă de bară cu secțiune circulară cu dimensiunile l0 și d0
- epruveta se fixează la o mașină de întindere și este solicitată cu forțe F, având valori
crescătoare, de la 0 până la ruperea epruvetei.
- se înregistrează dependențele dintre tensiuni – deformații specifice – forța.
- se calculează aria secțiunii transversale, tensiunea normală și deformația specifică.
- se reprezintă grafic tensiunea în funcție de deformație = curba caracteristică a
materialului.
- cu ajutorul curbei caracteristice se pot defini următoarele mărimi:
a. limita de proporționalitate – valoarea maximă a tensiunii până la care exisță
proporționalitate între tensiune și deformație
b. limita de elasticitate – valoarea maximă a tensiunii până la care materialul are
o comportare elastică
c. limita de curgere – valoarea maximă a tensiunii la care în material apar
deformații plastice
d. rezistența la rupere – valoarea maximă a tensiunii corespunzătoare ordonatei
punctului E.
e. alungirea la rupere
f. gâtuirea la rupere Z

B. Observații importante:
- mărimile definite anterior se numesc caracteristici mecanice ale materialelor
- curba este caracteristică pentru materialele care ascultă de legea lui Hooke
- din studiul experimental s-a observat că epruveta se alungește pe direcția solicitării și
se micșorează pe direcție transversală
7. Reducerea unei forțe într-un punct
- a reduce o forță într-un punct înseamnă a o înlocui cu elemente mecanice legate de
punctul considerat, care să producă același efect ca și forța.
- sistemul mecanic echivalent format din F și MO aplicate în O se numește torsor de
reducere a forței în raport cu punctul O.
- axa centrală = locul geometric al punctelor în raport cu care un sistem de forțe se
reduce la un torsor minim.

8. Rezistențe admisibile și coeficienți de siguranță

- rezistența admisibilă (a sau a) = valoarea maximă a tensiunilor la care poate fi
solicitat un material în deplină siguranță.
- coeficientul de siguranță = raportul dintre valoarea limită a caracteristicii mecanice a
materialului și rezistența admisibilă.
a. coeficienți de siguranță față de limita de curgere
b. coeficienți de siguranță față de limita de rupere
- factori care influențează:
 natura materialului
 tratamente termice aplicate piesei
 durata de funcționare a piesei
 felul solicitării
 temperatura

9. Sisteme de forțe echivalente

- pentru a ușura analiza sistemelor supuse mai multor forțe/momente, este posibilă
înlocuirea sistemului cu unul mai simplu, compus dintr-o forță și un moment
- condiție: cele 2 sisteme trebuie să aibă aceeași forță rezultantă totală și același
moment rezultant total.
- ex: înlocuirea unui sistem de sarcini uniform distribuite cu o singură sarcină.
- formule!!!

10. Echilibrul static al solidelor rigide

- un corp rigid este în echilibru dacă:
a. rezultanta tuturor forțelor care acționează asupra lui e nulă
b. rezultanta tuturor momentelor și cuplurilor față de oricare punct arbitrar în spațiu e
nulă
- TEOREMĂ: Condiția necesară și suficientă ca un sistem de sarcini acționând asupra
unui corp rigid să fie în echilibru este ca într-un punct arbitrar din spațiu să fie
îndplinite condițiile:

Frezultantă = Fr =  Fi = 0
Mrezultant = Mr =  Ci +  Mi = 0
 11. Diagrama de faze Fe-C
- combinații ale fazelor solide de Fe în funcție de concentrația de C
- apar transformări în fază solidă datorită:
a. transformărilor alotropice de Fe
b. variația solubilității C cu temperatura în soluțiile  și 

- 0,5 - 4,3%C – scade temperatura, crește conținutul C

- 4,3 – 6,7%C – scade temperatura, scade conținutul C
- punct eutectoid = punctul care corespunde 0,77% C la care este atinsă temperatura de
formare a austenitei
- punct eutectic = punctul care corespunde 4,3% C la care este atinsă temperatura de
formare a ledeburitei

a. Ferita ( - Fe)
- apare ca o primă soluție solidă pentru C% sub punctul eutectoid, la temperaturi relativ
joase
- dizolvă foarte puțin C (0,002%)
- structură cristalină de tip CVC
- este foarte apropiată de Fe pur ca și compoziție chimică => are proprietăți
asemănătoare
- în aliaje: crește plasticitatea, scade duritatea și rezistența la rupere

b. Austenita ( - Fe)
- soluție solidă care apare la temperaturi relativ ridicate
- dizolvă până la 2,11%C
- structură cristalină de tip CFC
- în aliaje: proprietăți anticorozive
- caracteristici superioare în comparație cu ferita

c. Perlita
- amestec eutectoid de ferită+cementită
- microstructură de tip perlitic
- structură cristalină de tip lamelar

d. Ledeburita
- microstructură rezultată prin transformare eutectică la 4,3% C în jurul la 1130 oC
- la temperatură ordinară se formează perlită + cementită
- în aliaje: dure și fragile, greu de prelucrat

PUNCTE CRITICE:
A1 ( 727 ) – punct eutectoid
A2 ( 727-770 ) – transformare magnetica a feritei – feromagnetic => piromagnetic
A3 ( 727 – 912 ) – sfârșitul transformării  - 
Acm ( 727 – 1148 ) – limita superioară a domeniului austenitic
12. Teorii de rezistență
- starea spațială de tensiune = caracterizată de existența tensiunilor pe toate cele 6 fețe
a elementului de volum
- starea plană de tensiune = caracterizată de existența tensiunilor pe 4 fețe ale
elementului de volum
I. Teoria tensiunilor normale maxime = într-un corp supus unei stări spațiale
de tensiune, starea limită se atinge atunci când tensiunea normală maximă
devine egală valoric cu tensiunea normală corespunzătoare aceleiași stări limită
de la solicitarea de întindere simplă
- experimental s-a constatat că este aplicabilă doar la materiale fragile – care se
deformează foarte puțin înainte de rupere
II. Teoria deformațiilor specifice liniare maxime = într-un corp supus unei stări
spațiale de tensiune, starea limită se atinge când deformația specifică liniară
maximă devine valoric egală cu deformația specifică liniară corespunzătoare
aceleiași stări limită de la solicitarea de întindere simplă.
- experimental s-a constatat că e aplicabilă în foarte puține situații.
III. Teoria tensiunilor tangențiale maxime = într-un corp supus unei stări
spațiale de tensiune, starea limită se atinge atunci când tensiunea tangențială
maximă devine egală valoric cu tensiunea tangențială corespunzătoare
aceleiași stări limită de la solicitarea de întindere simplă
- experimental s-a constatat că această teorie e aplicabilă în condiții bune pentru
materiale tenace
IV. Teoria energiei specifice de deformare = într-un corp supus unei stări
spațiale de tensiune, starea limită se atinge atunci când energia specifică de
deformare devine valoric egală cu energia specifică de deformarea
corespunzătoare aceleiași stări limită de la solicitarea de întindere simplă.

13. SOLICITĂRI SIMPLE

I. SOLICITĂRI DE ÎNTINDERE ȘI COMPRESIUNE – solicitare simplă în
care efortul în orice secțiune normală se reduce la o forță normală
pozitivă/negativă pe secțiunea N.
II. SOLICITAREA SIMPLĂ DE FORFECARE – solicitare simplă în care
efortul în secțiunea normală la axa longitudinală a barei se reduce la o
forță în planul secțiunii.
III. SOLICITAREA SIMPLĂ DE RĂSUCIRE – solicitare simplă în care efortul
din secțiunea normală la axa longitudinală a barei se reduce la un moment
de torsiune Mt dirijat după axa barei.
IV. SOLICITAREA SIMPLĂ DE ÎNCOVOIERE PURĂ – solicitarea simplă la
care efortul din secțiunea normală se reduce la un moment încovoietor,
dirijat în lungul unei axe centrale de inerție a secțiunii.
 14. Aparate de tip coloană

(1) solicitari cu momente încovoietoare-care sunt corespondente solicitărilor generate de

acţiunea vântului sau/şi a mişcărilor seismice
(2) solicitari cu sarcina axială- care sunt corespondente solicitărilor generate de greutatea
proprie a coloanei.

În general un aparat de tip coloană este un utilaj în care au loc procese de transfer de masă.
Un aparat de tip coloană este alcătuit în principal din următoarele elemente:

 corpul coloanei
 sistemul de rezemare
 amenajările interioare şi exterioare

Amenajările exterioare ale coloanei au drept scop întreţinerea şi operarea coloanei.
Amenajările interioare ale coloanei au drept scop crearea suprafeţei de contact între faze,
necesară pentru realizarea proceselor fizico-chimice propuse şi reînnoirea continuă a fazei
lichide. În acest scop, coloana se umple cu corpuri de umplere, rezultând coloanele cu
umplutură sau se compartimentează pe înălţime cu ajutorul unor talere rezultând coloanele cu
talere.

Din punct de vedere constructiv un aparat se consideră de tip coloană dacă se îndeplineşte una
dintre condiţiile:

H
iH = > 5 , pentru H < 10 m
Dech

H
iH = < 5 , pentru H > 10 m
Dech

H – este inaltimea totală a coloanei

Dech - diametrul echivalent al corpului coloanei
Cele mai importante sarcini care pot solicita aparatele de tip coloana sunt :

a. greutatea proprie (G), având ca efect solicitarea de compresiune pentru corpul

coloanei;
b. presiunea interioară (p i), având ca efect solicitarea de întindere pentru corpul
coloanei;
c. presiunea exterioară (p e), având ca efect solicitarea de compresiune pentru corpul
coloanei;
d. sarcinile eoliene determinate de acţiunea vântului, având ca efect solicitarea de
încovoiere si uneori de torsiune asupra corpului coloanei;
e. sarcinile seismice determinate de acţiuni seismice (cutremurele) având ca efect
solicitarea de încovoiere asupra corpului coloanei;
f. alte sarcini ca: greutatea zăpezii, variaţia temperaturii, forţe de impingere din
 sistemul tehnologic aferent coloanei (conducte spre exemplu), etc.;

Corpul coloanei, de înălţime H, se obţine prin asamblarea tronsoanelor prin sudare

(nedemontabil) sau prin flanşe şi şuruburi (demontabil). De regulă corpul coloanelor se
reazemă la fund pe o virolă suport cilindrică sau tronconică – care asigură încastrarea elastică
a acestora într-o fundaţie - situaţie când ele se numesc autoportante. Uneori, dar întotdeauna
când iH > 25 rezemarea coloanelor se realizează lateral la mai multe nivele pe corpul acestora.
În acest caz coloanele nu mai sunt autoportante.

15. APARATE PENTRU TRANSFER TERMIC

- după natura contactului dintre agenții termici:
 cu contact direct
 fără contact direct
- după continuitatea transferului termic:
 cu acțiune continuă
 cu acțiune discontinuă
- după modul în care se transmite căldura:
 cu modificarea stării de agregare a agentului
 fără modificarea stării de agregare a agentului
- după circulația fluidelor
 echicurent
 contracurent
 curent încrucișat
 curent mixt

- Tipurile principale de schimbătoare de căldură:

a. Schimbătoare de căldură fără manta
- cu serpentină
- cu țevi coaxiale
- cu serpentină plană cu stropire
b. Schimbătoare de căldură cu manta

16. Diagramele de eforturi

a. se reprezintă corpul cu dimensiunile, modul de rezemare, toate sarcinile
aplicate și se introduc necunoscutele – reacțiunile (forțe și momente)
b. se stabilește un sens de parcurgere al axei Ox, se împarte corpul pe intervale
delimitate de puncte de aplicare a sarcinilor sau de reazeme
c. din conditiile de echilibru mecanic se determină necunoscutele – reacțiunile.
Se pot scrie 6 ecuații generale de echilibru.
d. deoarece inițial sensul necunoscutelor este ales arbitrare se va utiliza
convenția: dacă în urma calculelor reies valori pozitive, sensul este cel real.

În continuare ne vom referi la o bară, cu solicitări doar în plan: condițiile de echilibru se reduc
la 3: X, Y și Mz
 e. se aplică principiul metodei secțiunilor, adică se analizează fiecare interval al
corpului în parte. Se pot determina expresiile analitice ale eforturilor pentru
fiecare secțiune
f. se reprezintă grafic expresiile analitice ale eforturilor în secțiunea curentă
având în vedere următoarele:
- pentru fiecare efort se alege o axă a diagramei, care respectă configurația și
dimensiunile barei
- se stabilește o scară de reprezentare
- se trasează diagramele de eforturi la scară
- valorile pozitive pentru N,T se reprezintă deasupra liniei de reper iar Mz sub ea.