1.

Locul şi rolul comerţului în economia de piaţă

1.Comerţul - conţinut, funcţii, formă a schimbului în economie
2.Comerţul - ramură a economiei naţionale
3.Sfera relaţiilor comerciale în economia naţională
4.Conexiunele comerţului în cadrul economiei naţionale
5.Dinamica comerţului naţional şi international

1.Comerţul - conţinut, funcţii, formă a schimbului în economie

Analizând accepţiunile date noţiunii de comerţ, în literatura de specialitate,observăm
conţinutul complex al acestei noţiuni, fapt ce implică abordarea ei atât din punct de vedere
economic, cât şi din punct de vedere juridic.
În accepţiune economică, noţiunea de comerţ determină, după D. Patriche „o funcţie
economică ce constă în a cumpăra materii prime sau produse pentru a le revinde în acelaşi
stadiu fizic, dar în condiţii convenabile consumatorilor.”
În aceeaşi accepţiune, noţiunea de comerţ defineşte, în opinia lui A. Dayan „profesiunea
unui corp de agenţi economici care acţionează în cadrul pieţei, asigurând actele de schimb.”
În accepţiune juridică, noţiunea de comerţ defineşte „transferul titlurilor de proprietate
asupra materialelor sau serviciilor, precum şi prestaţiile de servicii realizate între diferitele
stadii ale producţiei sau direct între producător şi consumator, care, de asemenea, se consideră
că reprezintă acte de comerţ.”
Funcţiile comerţului
În literatura de specialitate din ţară şi din străinătate sunt redate numeroase funcţii ale
activităţii de comerţ, care pun în evidenţă rolul şi importanţa comerţului în economia de piaţă.
În continuare e prezentată o sinteză a opiniilor existente înliteratura de specialitate cu privire la
acest aspect, redând următoarele funcţii ale comerţului:
- comerţul recuperează sub formă bănească valoarea materializată în marfă, prin
vânzarea mărfurilor către consumatori, valorificând eforturile investiţionale făcute pentru
producerea şi circulaţia mărfurilor şi asigurând posibilitatea reluării activităţii de producţie;
 În acest sens, comerţul procedează la cumpărarea mărfurilor de la producători şi
transferarea acestora în depozite, în vederea pregătirii lor pentru vânzarea către utilizatorii finali
sau intermediari; aceasta reprezintă principala funcţie a comerţului, care caracterizează însuşi
conţinutul activităţii sale şi totodată premisa apariţiei comerţului ca ramură de activitate
distinctă;
- comerţul contribuie la asigurarea echilibrului dintre oferta şicererea de mărfuri în
cadrul pieţei, prin stocarea mărfurilor; funcţia se datorează locului de intermediar pe care
comerţul îl ocupă între producţie şi consum şi materializează activităţi foarte importante pentru
actul comercial; comerţul contribuie, prin politica de stocaj, la atenuarea oscilaţiilor
sezoniereale producţiei şi consumului şi totodată asigură un echilibru între producţie şi consum,
asumându-şi responsabilitatea acoperirii spaţiului şi timpului care separă producţia de
consum; realizarea acestei funcţii implică o permanent comunicare cu piaţa, o informare atentă
a consumatorilor cât şi o influenţare a comportamentului de cumpărare şi consum;
- studierea nevoilor consumatorilor şi stabilirea direcţiilor în care vor evolua aceste
nevoi,
a sugestiilor şi exigenţelor consumatorilor, a capacităţilor de cumpărare, a obiceiurilor de
consum, a gradului de instruirea consumatorilor, aspecte care stau la baza formării cererii de
mărfuri; în cadrul unei economii de piaţă, eforturile întreprinderilor producătoare sau ale celor
comerciale nu se pot limita la producerea de bunuri şi servicii; atât unele, cât si altele trebuie
să-şi asigure o permanentă şi complexă comunicare cu piaţa, ceea ce presupune o informare
atentă a consumatorilor potenţiali şi a intermediarilor săi, cât şi o serie de acţiuni specifice de
influenţare a comportamentului de cumpărare şi consum, de sprijinire a procesului de vânzare;
realizarea acestei funcţii (derivată din cea anterioară) presupune utilizarea unor metode şi
tehnici specifice precum şi existenţa unui personal cu o înaltă calificare, specializat în
rezolvarea complexelor probleme ale confruntării ofertei cu cererea în cadrul pieţei;
- comerţul asigură adaptarea producţiei la nevoile pieţei prin influenţa
pe care o exercită asupra producţiei, pe baza predicţiilor rezultate din studiul nevoilor de
consum; de asemenea, comerţul caută să influenţeze consumul în sensul de a-l alinia la
posibilităţile mai largi care decurg din continua perfecţionareşi dezvoltare a producţiei;
- pregătirea mărfurilor pentru vânzare, reprezintă o funcţie deosebitde importantă atât
pentru producţie, cât şi pentru consumatori, constând în: fracţionarea cantităţilor mari de
mărfuri pe care le livrează producţia, asortarea loturilor respective, formarea sortimentelor
comerciale, asigurarea micilor partizi care urmează a fi puse la dispoziţia consumatorilor;
realizarea acestei
funcţii presupune organizarea în cadrul reţelei comerciale a unor operaţiuni specifice, cum ar fi:
poziţionarea, dozarea şi preambalarea mărfii, prelucrarea mărfii, sortarea după criterii
comerciale, alte asemenea activităţi ce ţin de pregătirea mărfii pentru vânzare;
- transferul mărfurilor către zonele şi punctele cele mai îndepărtate sau mai izolate,
pentru a fi vândute consumatorilor; realizarea finală a mărfii are loc, de regulă, în punctele
de consum, ceea ce presupune o bună orientarea mărfii, manipularea ei atentă şi transportul din
locul de producţie spre cel de consum; comerţul asigură, astfel, acoperirea spaţiului care separă
punctele de producţie de cele de consum;
- crearea condiţiilor de realizare efectivă a actului de vânzare-cumpărare – reprezintă
o funcţie strict specifică comerţului, ţinând cont de faptul că în condiţiile impuse de economia
concurenţială, nu produsul este cel care ridică probleme, ci vânzarea acestuia în cadrul pieţei,
procesul de vânzare fiind foarte complex şi costisitor; pentru realizarea acestei funcţii, comerţul
trebuie să dispună de o reţea de unităţi (magazine, puncte mobile de vânzare, depozite pentru
comerţul prin corespondenţă, etc.), prin intermediul cărora să fie puse la dispoziţia publicului
mărfurile necesare şi să se organizeze procesul de vânzare; de asemenea, este necesar un
personal specializat, care să asigure derularea respectivului proces;
- comerţul asigură promovarea produselor, folosind diferite tehnici şi instrumente de
promovare care să genereze dorinţa de cumpărare şi să conducă la luarea deciziei de cumpărare;
activităţile implicate de această funcţie pot fi realizate atât de producători cât şi de către
comercianţi, ambii fiind interesaţi în informarea cât mai corectă şi completă a consumatorilor;
în condiţiile economiei de piaţă concurenţiale, când are loc creşterea şi diversificarea continuă a
ofertei de bunuri şi servicii, informarea consumatorilor devine o problemă din ce în ce mai
complexă şi mai dificilă; soluţionarea acestei probleme necesită cunoaşterea aprofundată a
pieţei şi a segmentelor acesteia, a preferinţelor şi exigenţelor consumatorilor, a capacităţii de
cumpărare şi informare a acestora; comerţul reprezintă domeniul în cadrul căruia se
materializează toate aceste aspecte; prin urmare, acestui domeniu trebuie să i se atribuie funcţia
de promovare a produselor, deoarece el dispune de mijloacele specifice de influenţare a
cumpărătorilor şi de orientare a actului de vânzare-cumpărare.
Etimologic, notiunea de comert provine din latina, de la cuntul "commercium", cu
semnificatia de schimb cu ce (commercium annonae = comert cu grau) sau cu cine
(commercium civis = relatii cu cetatenii). Sensul de schimb semnifica la romani atat relatiile
directe intre producatori si consumatori, cat si relatiile infaptuite de negustori, in interiorul sau
in afara lumii antice. Titus Livius vorbeste in scrierile sale de "Thraces commercia faciles"
(Traci dispusi sa faca comert).
2.Comerţul - ramură a economiei naţionale
Termenul de comerţ are un conţinut complex şi constă în:
“activitatea de cumpărare de materii prime sau produse pentru a le revinde în acelaşi
stadiu fizic, dar în condiţii convenabile consumatorilor (cantitate, preţ, sortiment etc.)”
Indiferent de abordare, comerţul se defineşte drept o componentă esenţială în
înţelegerea ciclului economic fundamental şi a echilibrelor din economie şi societate.
În ceea ce priveşte aspectul juridic, prin noţiunea de comerţ se defineşte transferul
titlurilor de proprietate asupra bunurilor şi serviciilor, precum şi prestaţiile de servicii
realizate între diferitele stadii ale producţiei sau direct între producător şi consumator.
O altă accepţiune a comerţului este aceea de ramură a economiei naţionale, adică un
ansamblu de activităţi omogene, delimitate pe baza diviziunii sociale a muncii şi
desfăşurate de agenţi economici specializaţi în asemenea operaţiuni.
Activitatea de comerţ, pe măsura dezvoltării societăţii, a suferit profunde modificări,
transformându-se dintr-o simplă activitate de intermediere
↓
într-o activitate creatoare de utilităţi.
Complexitatea noţiunii de utilitate (folos, serviciu, util sau utilizabil), defineşte importanţa
activităţii comerciale, concretizată prin locul şi rolul acesteia.
În comerţ se desfăşoară, în principal, următoarele categorii de activităţi:
• activităţi de intermediere a actelor de vânzare-cumpărare;
• activităţi legate de distribuţia fizică, cercetarea pieţei, publicitatea, informarea
populaţiei, educarea consumatorilor, crearea condiţiilor adecvate de utilizare a produselor
etc.
Prin activitatea sa, prin locul pe care îl deţine în circuitul economic al bunurilor, comerţul
face legătura dintre producţie şi consum, fiind influenţat de cele două faze ale circuitului
economic.
La rândul său, comerţul, prin calitatea activităţii sale, are un rol activ asupra echilibrului
dintre producţie şi consum.
Comerţul de gros şi comerţul cu amănuntul constituie două verigi ale comerţului interior
care reprezintă circulaţia pe piaţa internă, a mărfurilor alimentare şi bunurilor destinate
consumului colectiv şi uzului gospodăresc al firmelor prestatoare de servicii comerciale.
Urmărind conexiunile comerţului în cadrul economiei naţionale, trebuie subliniată legătura
organică dintre comerţul interior şi cel exterior, ca forme ale schimbului, în asigurarea
circulaţiei şi valorificării bunurilor şi serviciilor din economie.
În concluzie:
• comerţul este un sector creator nu de bunuri, ci de utilităţi;
• comerţul este un reprezentant în serviciul utilizatorilor şi al producătorilor,
cuprinzând o parte semnificativă a fluxului monetar dintr-o ţară;
• într-o economie modernă, prin crearea sistemului de piaţă, comerţul are rolul de
instrument de reglare a mecanismului de piaţă, asigurând confruntarea cererii cu oferta, prin
materializarea actelor de vânzare-cumpărare etc.

3. Sfera relaţiilor comerciale în economia naţională

 Semnificatiile de categorie economica si de ramura a economiei nationale pe care le are
comertul se refera la actitatea specializata, profesionala, in intermedierea schimbului a unor
agenti economici, persoane fizice sau juridice.
Comertul nu epuizeaza insa intregul spectru de acte comerciale din economia nationala. O
mare parte din acestea se regasesc in alte ramuri ale economiei nationale, unde agentii
economici folosesc banii drept capital si prin schimbul de bunuri si servicii obtin un profit.
Complexitatea actelor de comert in economie este data de acceptia larga pe care o are conceptul
de produs creat si oferit, privit ca "o entitate susceptibila de a satisface o nevoie, o preferinta
sau o dorinta' . El poate lua forma unui obiect tangibil (alimente, imbracaminte), a unui serviciu
(transport, proiectare, justitie), prestatiei unei celebritati artistice, club sportiv etc, o zona
turistica, o idee (securitatea rutiera).
Prezenta acestor produse in relatiile bani-marfa-bani plus profit, generate de crearea si
oferirea produsului, concretizeaza spectrul actelor comerciale, iar intermedierea acestora de
catre un agent economic - actitatea profesionala a unui comerciant. In ambele interpretari,
relatiile de schimb cu aceste produse au caracteristici comune, fapt care motiveaza abordarea
lor unitara de catre economia comerciala.
Aceste caracteristici se refera la urmatoarele:
- profitul, ca scop al relatiilor comerciale. De exemplu, cumpararea unui automobil si folosirea
lui de catre o familie este un act civil, de manifestare a dreptului de proprietate. Cumpararea si
inchirierea lui este un act comercial (B-M-B');
- o baza tehnico-materiala adecvata schimbului, pentru oferirea produselor, prestarea serciilor,
logistica marfurilor;
- o problematica comuna a pietei (oferta, cerere, negocieri, circulatia informatiilor, publicitate);
- probleme comune de gestiune a resurselor (pregatirea personalului, cheltuieli de circulatie,
edenta conila)
Actele comerciale cu bunuri de consum intermediar si consum final
Nevoile oamenilor se satisfac in cea mai mare parte cu bunuri economice, adica bunurile
obtinute in urma unei actitati de productie. Unele bunuri ale existentei, denumite bunuri libere
(aerul, apa, lumina si caldura soarelui), sunt asigurate nelimitat de natura. Cu toate acestea si ele
intra in obiectul de cercetare al stiintei economice, in masura in care utilizarea lor este
conditionata de o activitate umana (de exemplu, furnizarea apei potabile in orase, accesul prin
servicii turistice la peisajul natural, convertirea energiei solare in energie electrica).
Actele comerciale cu bunuri tangibile se diferentiaza dupa destinatia pe care bunurile o au
in activitatea economica (pentru prelucrare in scopul obtinerii altor bunuri sau pentru
satisfacerea nevoilor de consum) si dupa modul de insusire a lor in procesul de repartitie din
economie.
Astfel, dupa destinatia lor se disting:
a) bunuri de consum intermediar si b) bunuri de consum final.
a) Bunurile de consum intermediar servesc la producerea altor bunuri, unele din ele
disparand complet in procesul de productie (de exemplu, combustibilul), altele regasindu-se in
forme transformate in produsul final (de exemplu, bumbacul in tesaturi).
Particularitatile de comercializare sunt date si de sursa de provenienta, delimitandu-se bunuri
intermediare industriale si bunuri intermediare agricole.
b) Bunurile de consum final sunt destinate satisfacerii nevoilor de trai individuale ale
oamenilor si nevoilor colective prin administratia publica. Prin consum ele dispar, iesind din
circuitul economic. Ca si in cazul bunurilor intermediare si acestea de delimiteaza in bunuri
finale industriale si bunuri finale agricole.
 O categorie aparte de bunuri o constituie bunurile de echipament (masini, instalatii),
destinate desfasurarii procesului de productie. Ele sunt bunuri finale in momentul achizitionarii
lor de catre agentii economici si devin bunuri intermediare (denumite bunuri de investitii sau
bunuri capital) la trecerea lor in procesul de productie.
Dupa modul de insusire a lor de catre agentii economici, bunurile se did in
a) marfare si
b) nemarfare (conform clasificarii ONU pentru conturile nationale).
a) Bunurile marfare sunt produse si insusite la un pret care acopera cheltuielile de productie si
de circulatie si asigura producatorului si distribuitorului un profit.
b) Bunurile nemarfare se insusesc direct de catre producatori din productia proprie
(autoconsumul producatorului) sau sunt distribuite fie gratuit sau cu inlesniri de plata de catre
administratiile publice.
Actele de comert cu bunuri intermediare industrial
In aceasta categorie de bunuri se includ: materii prime naturale (petrol, carbune) sau
manufacturate (otel, laminate); bunurile de echipament de baza (instalatii, birouri) si accesoriu
(masini, utilaje, echipament de birou); furnituri de exploatare (combustibil, lubrifianti) si de
intretinere (vopsele).
Aceste produse provin de la un numar restrans de furnizori si se adreseaza, de asemenea,
unui numar relativ restrans de beneficiari. Sortimentul este riguros nominalizat, prin
tipodimensiuni si calitati cerute de procesul tehnologic.
Datorita acestor caracteristici actele comerciale sunt infaptuite direct, fara intermediari,
intre producatorii si utilizatorii bunurilor. Astfel, o societate producatoare de otel isi
achizitioneaza minereul de fier si carbunele cocsificabil de la intreprinderile miniere si isi
desface produsele rezultate catre utilizatorii lor din industria constructoare de masini tot prin
relatii directe.
Relatiile comerciale infaptuite intre participantii la acest schimb apartin circulatiei cu
ridicata a marfurilor infaptuite de producatori.
Comertul, ca intermediar, are o participare mai restransa in circulatia acestor bunuri, rolul
lui sporind la categoriile de produse diversificate sortimental, provenind de la mai multi
furnizori si desfacute catre un numar mare de beneficiari.
Actele de comert cu produse agricole (pentru consumul intermediar sau final)
Modul de circulatie si actele comerciale care permit valorificarea acestor produse sunt
determinate de particularitatile lor de productie si consum.
Produsele agricole sunt obtinute intr-un numar foarte mare de unitati de productie,
reprezentand mici ferme agricole indiduale (familiale) si societati de productie agricola,
specializate pe diverse actitati. Productia este astfel larg raspandita teritorial, impunand eforturi
mai mari decat in alte domenii pentru atragerea ei in circuitul economic. Ea are un caracter
sezonier, cu un ciclu anual de desfasurare la cultura celor mai multe te si cicluri variabile (de la
sub un an la cativa ani) pentru cresterea animalelor.
Produsele agricole sunt in cea mai mare parte folosite ca materii prime in industria alimentara si
usoara si partial sunt consumate in stare naturala.
Fata de productie, care are un caracter sezonier, consumul produselor agricole este insa mult
mai uniform, doar cu unele oscilatii in perioada de constituire a ofertei. Pentru atenuarea
decalajelor intre oferta si cerere, productia este preluata in perioada recoltarii de catre
utilizatorii industriali sau de catre comercianti, pastrata indelungat in depozite si vanduta treptat
catre consumatori, corespunzator continuitatii cererii.
Atragerea produselor in circuitul economic are loc prin acte de schimb directe intre producatori
si consumatori si prin acte de comert infaptuite de producatori si comercianti. Se identifica
astfel urmatoarele forme de valorificare a produselor agricole:
1. autoconsumul producatorilor reprezinta forma de utilizare de catre producatorii agricoli a
unei parti din productia proprie pentru consumul intermediar sau final;
2. vanzarea produselor agricole direct de catre micii producatori consumatorilor indiduali in
cadrul pietelor orasenesti si targurilor;
3. actele de comert efectuate de producatori (societati agricole pe actiuni si asociatii agricole),
pentru vanzarea unor produse (cereale, te tehnice, produse animale) catre fabricile de
prelucrare;
4. actele de comert infaptuite de comercianti, care cumpara produsele de la micii producatori
sau de la asociatiile agricole si le revand fabricilor pentru prelucrare sau le exporta.
Actele de comert cu bunuri de larg consum (industriale si agricole)
Bunurile de larg consum sunt bunuri de consum final, destinate satisfacerii nevoilor de trai
ale oamenilor.
Caracteristica lor esentiala, decurgand din natura nevoilor pe care ele le satisfac, este gama
foarte larga de valori de intrebuintare care le compun si, ca urmare, sortimentul foarte
diversificat in care se prezinta, raspunzand preferintelor variate ale consumatorilor. Ele pron de
la un numar mare de furnizori, specializati pe un anumit segment sortimental si se adreseaza, in
principal, intregii populatii a tarii, a unei zone sau localitati.
Natura sortimentului si cerintele comercializarii lui au impus prezenta a variate tipuri de
unitati ca marime si grad de specializare (de la unitati strict specializate la mari magazine
universale), cu consecinte asupra fenomenelor de distributie a produselor si capacitatii de a
angaja relatii cu furnizorii.
Corriercializarea acestor bunuri se face prin urmatoarele tipuri de acte de comert:
1. Acte de comert infaptuite de societati comerciale pentru vanzarea cu ridicata sau cu
amanuntul a marfurilor. Ele detin ponderea principala in circulatia bunurilor de larg consum,
motivata prin complexitatea relatiilor de schimb in acest domeniu (numar mare de furnizori si
beneficiari). Societatile comerciale pentru vanzarea cu ridicata a marfurilor cumpara marfuri in
partizi mari de la producatori, transforma sortimentul industrial in sortiment comercial si
aprozioneaza unitatile comerciale cu amanuntul. Societatile comerciale pentru vanzarea cu
amanuntul a marfurilor cumpara marfuri in partizi mari de la angrosisti sau direct de la
producatori si vand aceste marfuri in partizi mici consumatorilor indiduali.
Cerintele distributiei rapide si cu cheltuieli de comercializare mai reduse a marfurilor au
determinat in evolutia contemporana a comertului noi structuri de organizare a aparatului
comercial - comertul independent, comertul asociat si comertul integrat - care, desi nu schimba
esenta actelor de comert, creeaza noi raporturi intre participantii la actele de comert.
In comertul independent functia de comert cu ridicata este disociata de cea de comert cu
amanuntul, fiind indeplinita separat de societatile specializate in acest scop. in comertul asociat
se constituie grupuri de angrosisti (grupuri de cumparare) si grupuri de detailisti (cooperative
ale detailistilor), precum si asociatii intre un comerciant cu ridicata si un grup de comercianti cu
amanuntul (lanturi voluntare), asociatii care actioneaza unitar in relatiile cu producatorii pentru
a obtine conditii mai bune de aprozionare. in comertul integrat, functia de gros si cea de detail
sunt reunite intr-o singura organizatie care interne intre producator si consumator. Apar astfel
mari intreprinderi (magazine) cu capitaluri integrate, care mijlocesc relatiile de schimb dintre
producatori si consumatorii indiduali.
2. Actele de comert infaptuite direct de producatori prin forta de vanzare a intreprinderii
(magazine, voiajori). Prin aceste relatii intreprinderile urmaresc, in primul rand, sa cunoasca
piata propriilor produse si, in acelasi timp, sa exercite propriile actiuni promotionale pentru
noile produse pe care le lanseaza.
3. Vanzarile de produse ale micilor producatori agricoli si ale meseriasilor, pe pietele orasenesti
sau in mediul lor rezidential. Acestea nu au caracter de acte de comert, scopul pentru care sunt
facute fiind acela de a asigura venituri pentru subzistenta producatorilor.
Actele de comert cu bunuri tangibile, definind circulatia marfurilor in economia nationala,
apartin celor doua stadii ale circulatiei marfurilor: circulatia cu ridicata si circulatia cu
amanuntul. Ele pot fi infaptuite - asa cum a rezultat -fie direct, de catre producatori, in relatie cu
utilizatorii bunurilor intermediare sau cu consumatorii bunurilor finale, fie prin intermediul
comertului. Indiferent cine le infaptuieste, operatiunile tehnico-economice care le insotesc sunt
asemanatoare, astfel ca problematica actitatii comerciale poate fi extinsa la intreaga circulatie a
produsului intern in forma materiala din economia nationala.
Acte de comert se infaptuiesc de catre agentii economici atat in interiorul, cat si in exteriorul
tarii. Relatiile au loc fie direct intre producatorii interni si partenerii externi, fie prin intermediul
unor agenti economici specializati in relatii economice externe, de import sau export.
Ansamblul acestor acte formeaza comertul exterior, concept cu sfera mai larga de cuprindere
decat cea generica, incluzand si actele de schimb cu exteriorul direct intre parteneri.
Actele de comert exterior maresc capacitatea pietei nationale. Importurile maresc oferta interna,
fara a crea insa venituri in interior ca plata a factorilor de productie, in timp ce exporturile
creeaza venituri in economia nationala dar nu maresc cererea pentru produsul creat, acesta
resorbindu-se pe seama cererii externe. Comertul exterior are insa un efect multiplicator in
economie, deoarece veniturile create pe seama produsului destinat exporturilor creeaza cerere
pentru alte produse din interior, sporind astfel masa produsului intern brut..
Actele de comert cu servicii de productie si consum
Alaturi de bunurile materiale, la satisfacerea nevoilor de trai ale oamenilor si ale
necesitatilor de productie participa si serciile. Ele formeaza o sfera complexa a economiei
nationale, contribuind in toate tarile dezvoltate economic cu peste 60% la crearea P.I.B. si
atragand peste 55% din populatia activa a acestor tari.
Serviciile sunt actitati imateriale, prin care se transmite efectul util al unui bun sau al unui
gen de munca, pentru satisfacerea unei nevoi (de exemplu serciul zugravului transmite efectul
util al materialelor de intretinere a imobilelor, serciile de intretinere auto transmit efectul util al
muncii mecanicului, serciile dispensarului sanitar transmit efectul util al muncii medicului etc).
Serviciile au drept caracteristici faptul ca sunt inseparabile de prestatorul acestora si se
consuma o data cu producerea lor, deci nu pot fi stocate. Ceea ce se separa este munca
prestatorului de bunurile utilizate. De exemplu, la intretinerea aparatelor electrocasnice munca
meseriasului este distinct edentiata de piesele utilizate in efectuarea reparatiilor. Raportul dintre
manopera si bunurile utilizate in prestarea serciilor este foarte diferit pe categorii de sercii (de
exemplu, transportul de calatori, care utilizeaza o baza tehnico-materiala foarte puternica, fata
de serciile de coafura, care utilizeaza instrumente simple si cateva produse cosmetice).
Orice serciu presupune consumul unui bun material, motiv pentru care in conturile
nationale crearea bunurilor si serciilor este edentiata unitar, printr-un indicator denumit
"productia de bunuri si sercii".
Satisfacand nevoi de productie si de trai, serciile cunosc un spectru larg de manifestare, ele
putand fi clasificate in sercii de productie (proiectare, consultanta, publicitate etc), sercii de
distributie (comert, transport, asigurari, sercii bancare etc), sercii de consum (invatamant,
sanatate, turism, sercii culturale, sportive, sercii de intretinere a bunurilor etc.)
Sub aspectul actelor comerciale prin care se creeaza si se distribuie, serciile se delimiteaza,
potrit conturilor nationale, in doua categorii: a) marfare si b) nemarfare.
a) Serciile marfare sunt sercii" care se schimba pe piata contra moneda si sunt produse de o
unitate institutionalizata in care cel putin 50% din veniturile sale se obtin din vanzarea serciului
(de exemplu transporturile, telecomunicatiile, serciile hoteliere, serciile de intretinere a
aparatelor electrocasnice etc).
b) Serciile nemarfare intra in consum cu titlu gratuit sau cvasigratuit (adica la un pret inferior
costului de productie), iar unitatea care le ofera obtine mai putin de 50% din venituri pe seama
prestarii serciului (de exemplu serciile de sanatate, invatamant, cultura, justitie etc).
Caracterul de gratuitate este relativ, in sensul ca valoarea serciului prestat reprezinta o
cheltuiala publica, suportata pe seama veniturilor de la bugetul de stat, asigurate in parte si pe
seama impozitelor si taxelor percepute de la populatie. Pe seama lor statul asigura insa o
protectie sociala pentru paturile defavorizate, izvorata din solidaritatea umana.
Distribuirea serciilor prin acte de comert are loc fie direct, de catre prestatorul lor
(persoane fizice sau juridice), fie printr-un intermediar, calitate prin care el dene comerciant.
Astfel, serciile de proiectare in industrie sau de tratare fitopatologica in agricultura pot fi
realizate de producatorul insusi al bunului (facand parte deci din procesul tehnologic) sau de
catre agenti economici specializati in asemenea sercii. in mod asemanator sunt prestate sercii si
in sfera distributiei si consumului bunurilor. Alte sercii insa, cum sunt prestatiile artistice ale
unor persoane, pot fi preluate de un intermediar - impresarul, cumpararea si vanzarea de actiuni
ale societatilor comerciale la bursele de valori mobiliare sunt mijlocite de brokeri si banci,
expeditiile maritime, inchirierile de vase, imprumuturile maritime sunt preluate de agentii
specializate.
Din ramura serciilor se detaseaza doua genuri aparte prin natura relatiilor comerciale si
specificul bunurilor care intra in relatiile de schimb: a) turismul si b) serciile bancare si
financiare.
Actele de comert cu sercii turistice
Turismul reprezinta complexul de sercii prin care un produs al naturii (peisaj, izvor de ape
minerale etc), un loc istoric (vestigii arheologice), bogatii culturale (vatra folclorica),
manifestari cu caracter cultural-stiintific si altele sunt puse in valoare in scopul satisfacerii
anumitor nevoi ale oamenilor.
Semnificatia de act de comert (B-M-B') pe care o are serciul turistic consta in aceea ca
prestatorul de sercii (agent economic - persoana fizica sau juridica) investeste un capital in
crearea serciului si il nde pentru a obtine profit.In desfasurarea actitatilor turistice si a actelor de
comert pe care ele le genereaza, se delimiteaza doua componente: a)produsul turistic si
b)beneficiarul produsului respectiv. in cadrul relatiilor de piata, produsul turistic se manifesta
ca oferta de sercii turistice, iar solicitarea serciului sub forma cererii de sercii turistice.
a) Produsul turistic cuprinde bunurile libere si creatiile materiale si spirituale ale unei zone,
precum si actitatile prin care ele sunt puse in valoare, destinate a satisface nevoi de agrement,
cunoastere, mentinere a sanatatii etc.
b) Beneficiarul serciilor turistice sau consumatorul de sercii turistice este turistul national si
turistul international .
Turistul national este orice persoana care ziteaza un loc, altul decat acela unde isi are
domiciliul sau obisnuit in interiorul tarii sale de resedinta, pentru orice fel de motiv, altul decat
acela de a exercita o actitate remunerata si efectueaza un sejur de cel putin o noapte (sau 24 de
ore).
 Turistul international este orice persoana care se deplaseaza intr-o alta tara decat cea in
care isi are rezidenta obisnuita, pentru orice scop altul decat a exercita o profesiune remunerata
in tara data.
Actele comerciale de turism sunt infaptuite, fie de proprietarul produsului turistic, fie de
un intermediar, care preia produsul de la proprietar si il distribuie catre consumator. Astfel,
detinatorul unui parc natural, al unei surse de ape termale, al unui muzeu (in principiu organ de
administratie publica) exploateaza direct sursa respectiva. Dimpotriva, organizarea unei
calatorii in strainatate in scop de agrement este asigurata de o agentie, care preia (inchiriaza) de
la prestatori sercii de transport, de serre hoteliera si de alimentatie publica, de ghid turistic, pe
care le ofera sub forma unui produs complex solicitatorilor. Prin natura actelor infaptuite
acestia din urma sunt comercianti de sericii turistice.
Actele de comert cu sercii bancare si de asigurari
Aceste servicii izvorasc din conditia de marfa pe care o au banii, supusi relatiilor de piata
si anume de a fi oferiti cu imprumut de cei care dispun de ei pentru a fi fructificati si ceruti de
cei care au nevoie pentru a-i investi.
Relatiile prin care are loc miscarea acestei marfi se desfasoara in doua faze: prima consta
din instrainarea de catre posesorul A (persoana fizica sau juridica), a unei sume de bani catre o
persoana B, in schimbul unei dobanzi.
Prin natura sa aceasta miscare este un act cil, posesorul A transmitand
persoanei B dreptul de folosinta asupra banilor sai. Cea de a doua faza consta din
efectuarea de catre persoana B a unor acte comerciale B-M-B', cu scopul obtinerii unui profit.
Din acest profit persoana B cedeza sub forma de dobanda persoanei A o parte pentru suma
imprumutata.
Produsul M, care interne in relatia B-M-B', este in economia de piata
serciul bancar. Bancile colecteaza sumele de bani de la cei care dispun de ele
si doresc sa le valorifice si le imprumuta celor care le solicita. Din mijlocirea
acestor relatii dintre ofertanti si solicitatori ele obtin un venit, un profit, care
desemneaza acest serciu ca un act comercial.
Sursele profitului bancar sunt numeroase, fapt care atesta rolul amplu al bancilor in
economia de piata si structura complexa a serciilor bancare. Astfel, veniturile bancilor (din care
scazandu-se cheltuielile financiare se obtine propriu zis profitul) se obtin din surse cum sunt:
- diferenta dintre dobanda perceputa de banca la acordarea imprumutului si dobanda acordata
deponentilor;
- comisioanele incasate de banca pentru operatiunile in conturile agentilor economici;
- profitul obtinut din plasamentul capitalului propriu in investitii;
- comisioane pentru oparatiuni de plasare de actiuni si obligatiuni ale agentilor economici si ale
statului;
- taxe de scont s.a.
In actitatea bancilor intra si schimburile valutare, respectiv tranzactiile de vanzare-
cumparare de valuta, intre ofertanti si solicitatori (termenul de valuta se foloseste pentru orice
moneda nationala in schimburile internationale).In tranzactiile cu asemenea valori se
delimiteaza doua categorii de participanti. Prima categorie o reprezinta ofertantii si solicitatorii,
respectiv agentii economici - persoane fizice sau juridice - care detin pe piata interna valuta,
provenita din exporturi sau alte surse si vor sa o transforme in moneda nationala sau vor sa
schimbe moneda nationala pe moneda straina pentru importuri de marfuri sau alte plati. Cea de
a doua categorie de participanti o formeaza agentii economici care intermediaza tranzactiile,
formata din bursele valutare, bancile comerciale, casele de schimb, brokerii s.a.In schimbul
valutar intra numerarul detinut de participanti sau sumele aflate in conturile bancare si in deze.
Relatiile de oferta sau certie ale primei categorii de participanti sunt acte cile de schimb de
proprietate (bani-bani). Schimbul infaptuit de intermediari (B-M-B') este un act de comert,
cumpararea si revanzarea facandu-se in scopul obtinerii unui profit.
Ansamblul acestor tranzactii formeaza piata valutara sau piata monetara.
Servicii cu continut asemanator celor bancare sub aspectul actelor comerciale pe care le
genereaza sunt serciile de asigurari. Deosebim si in cazul acestora doua faze: prima consta in
plata unei sume (polita de asigurare) de catre o persoana A (persoana fizica sau juridica) unei
societati de asigurare care garanteaza plata unei desubiri persoanei respective in cazul
producerii unui eveniment (seceta, incendiu etc.) impotriva caruia s-a asigurat. Societatea de
asigurari presteaza acest serciu de prevenire a riscului intr-o relatie B-M-B', din care achita
desubirea in cazul in care evenimentul s-a produs si obtine un profit. Sursa acestuia o reprezinta
diferenta dintre sumele depuse ca prime de asigurare de persoanele care apeleaza la un asemena
serciu si desubirile efectiv platite. De asemenea, sursa profitului o reprezinta si veniturile
incasate de societatea de asigurari din plasarea propriului capital in acte de comert sau din
dobanzile incasate de la banci pentru sumele detinute in conturi la acestea.
Acte de comert cu titluri financiare
Titlurile financiare sunt instrumente economice prin care agentii economici isi plaseaza
disponibilitatile de mijloace banesti sau isi asigura necesarul de capital pe termen scurt sau
termen lung. Ele se mai numesc si hartii de valoare si constituie elemente de activ sau pasiv in
patrimoniul societatilor comerciale.
Hartiile de valoare pe termen scurt servesc la finantarea prin credit a unor schimburi intre
agenti economici (cambiile) si la plasarea in banci a disponibilitatilor banesti pe termen scurt
ale agentilor (bonurile de tezaur si certificate de depozit). Hartiile de valoare pe termen lung
sunt actiunile si obligatiunile emise de societati de stat pentru formarea si marirea capitalului.
Hartiile de valoare fac obiectul tranzactiilor pe piata financiara. Vanzarile si cumpararile
de emisiuni noi de titluri financiare pe termen lung formeaza piata primara, iar negocierea
titlurilor emise prealabil formeaza piata secundara de capital.
Institutia principala in negocierea titlurilor financiare o reprezinta bursele de valori. in
afara acestora sunt folosite bancile, societatile de investitii financiare si brokerii (societati sau
persoane fizice care cumpara si vand in contul unor clienti).
Relatiile de schimb cu titluri financiare sunt acte de comert in ambele ipostaze in care ele
se desfasoara: fie direct intre vanzator si cumparator, fie prin intermediari, deoarece scopul
operatiunilor il reprezinta profitul. Persoana care cumpara o actiune urmareste sa obtina un
profit din didende sau din schimbarea cotatiei la bursa pentru actiuni. in ceea ce priveste pe
intermediari -societatile de investitii financiare, brokerii - ei ofera serciile de plasament al
sumelor in urma carora obtin un profit, din care platesc o parte detinatorilor de capital depus
spre fructificare.
Comertul inzibil
Actele de comert cu inzibilele desemneaza o categorie de servicii care se realizeaza in
schimburile internationale, izvorand din complexitatea formelor organizatorice in care se
desfasoara aceste schimburi. Ele se numesc inzibile pentru ca nu iau o forma materiala concreta
(cum este schimbul de marfuri), iar o parte din ele solicjta chiar o participare redusa a bunurilor
care insotesc organic prestarea unui serciu.
Serviciile inzibile sunt o componenta a balantei de plati a fiecarei tari, soldul lor pozitiv
sau negativ influentand rezultatele schimbului international al fiecarei tari (balanta de plati
cuprinde balanta comerciala, balanta inzibilelor si balanta miscarii capitalurilor).
Din categoria inzibilelor fac parte:
- transporturile de marfuri si calatori pe care o tara le efectueaza pentru o alta tara;
- incasarile din fluxurile turistice de straini, respectiv cheltuielile pentru fluxurile turistice ale
populatiei autohtone in strainatate;
- sercii de telecomunicatii, teleziune, comisioane si speze bancare, asigurari (de bunuri tehnice,
medicale), drepturi de autor, brevete etc.
- cheltuielile reprezentantelor diplomatice;
- transferuri din migratia fortei de munca;
- venituri din investitii directe sau in titluri de valoare;
- donatii.
Pentru multe tari, inzibilele constituie o importanta sursa de venituri valutare (de exemplu
Elvetia din sercii bancare, Grecia, Spania, Egiptul din sercii turistice).In cea mai mare parte
serciile inzibile sunt efectuate de agenti economici specializati in operatiuni de comert exterior,
astfel ca ele au caracterul de comert cu servicii.

4.Conexiunele comerţului în cadrul economiei naţionale

Desfăşurarea actelor comerciale generează multiple legături ale comerţului cu:
• piaţa muncii,
• piaţa capitalurilor,
• piaţa monetară,
• instituţiile financiare,
pentru:
– asigurarea forţei de muncă,
– formarea şi creşterea capitalurilor,
– efectuarea încasărilor şi plăţilor şi
– îndeplinirea obligaţiilor către bugetul statului.
Piața muncii este spațiul economic în care se întâlnesc, se confruntă și negociază în mod
liber cererea de forța de muncă, reprezentată de angajatori și oferta, reprezentată de posesorii de
forță de muncă. Așadar, clientul de pe piața muncii este angajatorul care dispune de locuri de
muncă, furnizorul este căutătorul de loc de muncă - salariatul, obiectul tranzacțional este forța
de muncă, iar prețul este salariul complet, cunoscut și sub denumirea de fondul individual de
salariu. Forța de muncă este oferită pe nivele de calificare (competențe) și unități de timp (ore,
zile de muncă etc.)
Piața de capital este termenul general folosit pentru a desemna piața în cadrul căreia sunt
vândute și cumpărate instrumente financiare. Piața de capital include piețele de instrumente
financiare și instituțiile specifice acestora (ex.: societățile de servicii financiare, emitenții etc.)
operațiunile (ex.: serviciile de investiții financiare, ofertele publice etc.), precum și organismele
de plasament colectiv (de ex.: fondurile de investiții), stabilind un cadru adecvat de
reglementare și supraveghere a investițiilor în instrumente financiare. Piața de capital cuprinde
piața primară și piața secundară. Piața primară reprezintă acel segment al pieței de capital în
care sunt puse la dispoziția investitorilor noile emisiuni de instrumente financiare. Societățile
comerciale, guvernul sau instituțiile din sectorul public pot obține finanțare prin vânzare de noi
instrumente financiare. Piața secundară reprezintă piața în care se tranzacționează instrumentele
financiare deja emise.
Piața monetară este locul în care se intalnește cererea cu oferta de monedă, unde agenții
economici care au nevoie de bani (inregistreaza deficit) intalnesc alți agenti economici care au
excedent de resurse financiare. Schimburile dintre ei se numesc tranzacții financiare iar prețul
tranzactiilor il reprezinta dobânda la care se imprumută. Rolul pieței monetare este de a
compensa deficitul cu excedentul de monedă existent la diferiţi agenţi economici si de a regla
cantitatea de moneda dintr-o economie. In această relatie, operaţiunile de piaţă monetară
(operaţiuni open market) reprezintă cel mai important instrument de politică monetară al unei
Banci Centrale, având funcţii de ghidare a ratelor de dobândă, gestionare a condiţiilor
lichidităţii de pe piaţa monetară şi semnalizarea orientării politicii monetare. Cererea de
monedă provine in general de la agenţii economici care cheltuie mai mult decât resursele de
care dispun şi recurg la împrumuturi: companiile care isi finanteaza afacerile, Trezoreria
Statului pentu acoperirea deficitului bugetar, băncile și nu in ultimul rând, populația care are
nevoie de credite. Oferta de monedă provine in general de la Banca Centrala (de Emisiune)
pentru finanțarea bancilor care au nevoie de resurse monetare, dar și de la banci comerciale sau
alte instituții financiare care inregistrează excedent si îl plaseaza sub forma de credit diferiților
agenti economici.
Instituție financiară nebancară (IFN) este o entitate, alta decât instituțiile de credit
(bănci), ce desfășoară o activitate de creditare cu titlu profesional, în condițiile stabilite de lege.

5.Dinamica comerţului naţional şi international

Diagnosticul situaţiei din comerţul interior al ţării arată că, sub aspect cantitativ, acest
sector a realizat creşterea vânzărilor de produse, ponderii comerţului, numărului întreprinderilor
în comerţ şi al populaţiei antrenate în acest domeniu.
Sub aspect calitativ, au fost înregistrate evoluţii atât pozitive, cât şi negative. Schimbările
pozitive constau în modernizarea actelor de schimb (formele de distribuţie şi comercializare) şi
a mijloacelor de comerţ (tehnici comerciale), vechile forme tradiţionale de schimb fiind
substituite treptat prin forme moderne, potrivit conceptului de dezvoltare durabilă şi
globalizare. Iau amploare comerţul la distanţă, în special comerţul electronic, vânzările directe
şi cele bazate pe acordurile de franciză, dispar micile magazine şi se extind magazinele lanţ,
inclusiv de tipul „cash and carry”. Este vorba despre comerţul integrat, realizat de
întreprinderile ce dispun de mari suprafeţe comerciale.
În paralel cu magazinele mari se dezvoltă rapid magazinele de firmă ale producătorilor din
ţară, care constituie o parte integrantă a distribuţiei comerciale. De exemplu, în municipiul
Chişinău funcţionează peste 40 de magazine ale S.A. „JLC”, 13 magazine ale S.A.
„Franzeluţa”, 9 magazine ale S.A. „Carmez”, 7 magazine ale S.A. „Zorile”, 4 magazine ale
S.A. „Ionel” etc.
Evoluţiile negative în dezvoltarea comerţului interior, şi anume prezenţa mărfurilor
nesigure pe piaţă, încălcarea drepturilor consumatorilor, preţurile înalte de consum la
produse/servicii, amplasarea neuniformă a unităţilor comerciale/de prestări servicii sunt
rezultatul unor constrângeri şi probleme cu care se confruntă domeniul vizat.
În perioada de tranziţie la economia de piaţă sfera comerţului a absorbit persoane cu
diverse specializări în diferite domenii, departe de activitatea comercială. De aceea, evaluarea
cotei persoanelor cu studii comerciale din totalul angajaţilor în comerţ, este dificilă. Cert însă
este faptul că majoritatea lucrătorilor din comerţ nu dispun de acte destudii profesionale şi că ei,
în special deţinătorii de patentă, şi-au obținut calificarea urmare a experienţei de muncă.
Sporirea volumului investiţiilor în sectorul comerţului reprezintă un criteriu semnificativ,
iar în funcţie de acesta se preconizează a se realiza modernizarea bazei tehnico-materiale a
comerţului, consolidarea potenţialului existent, perfecţionarea tehnologiilor, îmbunătăţirea
calităţii serviciilor comerciale etc. Investiţiile în capitalul fix în comerţ au sporit de la 1231,6
mil. lei, în anul 2006, la 2047,9 mil. lei, în anul 2012, ceea ce constituie o creştere a investiţiilor
cu 66,3%.
Structura investiţiilor pe tipuri de activităţi scoate în evidenţă gradul de atractivitate al
comerţului pentru antreprenorii autohtoni şi cei străini. Aceasta o demonstrează datele statistice
care arată că ponderea investiţiilor în capitalul fix în ramura comerţului sporeşte cu unele
oscilaţii: de la 11,2%, în anul 2006 la 14,9%, în anul 2008, apoi o scădere de până la 12,3%, în
anul 2012.
Comerţul internaţional este un important factor al creşterii economice. Orice activitate de
comerţ internaţional înseamnă un schimb de bunuri şi servicii economice între ţări, schimb
menit să asigure eficienţa economică, creşterea potenţialului economic al ţării.
În prezent, nimeninu poate afirma că o anumită ţară poate să se dezvolte normal fără relaţii
economice externe. După cum se ştie, una din cele mai importante probleme ale societaţii
umane este satisfacerea cît mai deplină a necesitaţilor oamenilor în actuala situaţie, cînd
resursele sunt limitate. Respectarea exigenţelor este imposibilă fără un schimb larg şi
permanent între ţări. Până şi producerea, crearea multor mărfuri şi servicii, fără unirea
internaţională a eforturilor, mijloacelor şi resurselor, astăzi deja este imposibilă, din cauza
cheltuielilor colosale şi necesităţii utilizării celor mai diverse resurse. Indiscutabil, într-o ţară
mică, cu resurse naturale limitate (iar unele lipsind cu desăvârşire, ca de exemplu în RM), cu
insuficienţă deresurse umane şi financiare, va fi extrem de dificilă satisfacerea, chiar şi a celor
mai elementare cerinţe ale populaţiei. În primul rînd, e vorba de ritmul accelerat de creştere, ce
n-are echivalent în întreaga istorie de dezvoltare a pieţii mondiale. În anii 1913-1939, volumul
fizic (în preţuri constante) a exportului a crescut cu 20%, iar în perioada 1950-1998 s-a majorat
mai mult de 7 ori. Astfel, într-un deceniu (1986-1995), volumul valoric al comeţului
internaţional a crescut aproximativ de 1,6 ori. Ca ritm (creşterea anuală de 8-10% în anii 1994-
1996), acesta depăşea cu mult ritmul de creştere al producţieimondiale, conform datelor OMC,
în anul 1995 exportul mondial cu servicii comerciale era estimat în volum de 1170 mild. dolari
SUA, iar exportul de mărfuri în volum de 4890 mild. dolari SUA. Printre mărfurile exportate,
pe primul loc (cu 11%) se situau computerele, lăsînd în urmă producţia agricolă, automobilele,
chimicatele. Şi mai mult, a crescut în ultimii ani circulaţia internaţională a capitalului. Numai în
anul 1995 investiţiile străine directe sau majorat cu 40%, atingînd 315 mild. dolari, aceste date
vorbesc despre amploarea schimburilor internaţionale.
În prezent, comerţul internaţional se desfăşoară după următoarele fluxuri sau curente:
a) Fluxul schimburilor comerciale între ţările dezvoltate (TD) sau fluxul NORD –
NORD este caracterizat de schimburi dinamice, valorice şi structural dezechilibrate marcate de
diferite forme de protecţionism şi neoprotecţionism. În anii ’90, avea o pondere de 55% din
totalul comerţului internaţional şi este compus dintr-o serie de microcurente: -schimburi
comerciale intraeuropene (ţări membre UE şi AELS ); -schimburi comerciale dintre Europa de
Vest şi Canada, Japonia, SUA, Australia etc; -schimburi comerciale SUA – Canada – Mexic
(NAFTA); -schimburi comerciale SUA – Japonia.
b) Fluxul schimburilor comerciale dintre ţările dezvoltate (TD) şi ţările în curs de
dezvoltare (TCD) sau relaţiile NORD – SUD. Acest flux avea o pondere valorică de 28% din
comerţul mondial în anii ’90. Se caracterizează prin asimetrii structurale şi printr-un raport de
schimb nefavorabil ţărilor în curs de dezvoltare. O parte a acestui flux este compus de relaţiile
comerciale tradiţionale între metropolă şi colonie.
c) Fluxul de schimburi comerciale între ţările în curs de dezvoltare sau SUD – SUD
cu o pondere valorică de 6% din comerţul mondial. Aceste ţări se ajută reciproc în cadrul unor
ample programe de cooperare. Schimburile comerciale se caracterizează printr-un nomenclator
de produse de export, de nivel scăzut al calităţii şi competitivităţii.
d) Fluxuls chimburilor comercialeEST–VEST între ţările cu economie în tranziţie şi
ţările dezvoltate avea o pondere de 8%, din totalul de schimburi internaţionale şi este
caracterizat de dezechilibre ale raportului de schimb.
e) Fluxul schimburilor între ţări foste socialiste EST – EST cu o pondere valorică de
3%. Acesta este afectat de profundele reorientări, restructurări economice şi instituţionale.
Ţările est – europene, cândva membre CAER (1949-1991), încearcă construirea unor forme de
cooperare subregională ca de exemplu, Consiliul de Cooperare Economică al statelor din
Bazinul Mării Negre.