ARGUMENT

Învățătura despre Sfânta Fecioară Maria, Maica Domnului, ocupă în teologia Bisericii
Ortodoxe un loc bine definit și o importanță deosebită, întrucât stă în strânsă legătură cu
învățătura despre Mântuitorul Iisus Hristos și cea despre mântuirea neamului omenesc
(soteorologia).
Maica Domnului ocupă în cultul Bisericii Ortodoxe un loc de frunte, înaintea tuturor
făpturilor văzute și nevăzute, fiind ,,mai cinstită decât heruvimii și mai slăvită fără de
asemănare decât serafimiiˮ, așa cum o preamărește și biserica prin cântările din cărțile de cult,
tocmai pentru faptul că prin nașterea după trup a Mântuitorului, ea este făptura umană cea mai
pătrunsă de Duhul Sfânt1.
Cinstea pe care Biserica o acordă Sfintei Fecioare Maria se numește
,,supravenerareˮ, ,,preacinstireˮ sau ,,supracinstireˮ (ύπερδουλεία), spre deosebire de cea dată
sfinților, care se numește ,,venerareˮ (δουλεία). Este de la sine înțeles că Maicii Domnului i se
dă o astfel de cinstire, deoarece ea s-a învrednicit să fie aleasă de Dumnezeu a fi Maica Fiului
Său, care a luat trup omenesc într-însa, pentru mântuirea noastră. De aceea, teologii ortodocsi
au afirmat încă din creștinătatea primară că Maica Domnului-Fecioara Maria este ,,Teotokosˮ,
adică Născătoare de Dumnezeu, dar și ,,Antropotokosˮ, adică Născătoare de Om, termeni
formulați la Sinodul al III-lea Ecumenic (Efes-431)2.
Având în vedere că doctrina cu privire la preacinstirea Maicii Domnului este diferită în
Biserica Romano-Catolică, față de Biserica Ortodoxă, mi-am ales să tratez în prezenta lucrare
despre aceste deosebiri interconfesionale, aducând argumente scripturistice, patristice și
liturgice în favoarea doctrinei ortodoxe. Totodată mi-am ales să vorbesc despre Fecioara
Maria-Maica Domnului, datorită rolului important pe care îl are în viața noastră
duhovnicească: fiecare creștin se roagă zilnic către Maica Domnului. La vreme de necaz sau
de boală, în vreme de secetă, pe patul de suferință, rugăciunile către Maica Domnului au o
căldură și o duioșie care nu pot fi descrise, ea fiind ,,maica noastră, a tuturorˮ, iar cuvintele
noastre nu sunt vrednice pentru a putea scoate în evidență măreția ei, după cum afirma și
Sfântul Ioan Damaschin: ,,Nu este nici un om care să poată lăuda pe Maica Lui Dumnezeu
după vrednicie, nici dacă s-ar aduna mii de limbi ale celor care ar veni să o laude; căci însăși
mai presus de orice laudă este...ˮ3.

1
Îndrumări Misionare, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1986, p.
781;
2
IEROM. DRD. CHESARIE GHEORGHESCU, Învățătura despre Maica Domnului în Ortodoxie și Catolicism, în Rev.
«Ortodoxia», nr. 3, 1970, p. 383.

1
 Lucrarea se structurează în trei capitole, precedate de argument și încheiate cu un
capitol dedicat concluziilor, apoi am adaugat bibliografia generală, folosită pe parcursul
lucrării.
În capitolul I am tratat despre Maica Domnului în Sfânta Scriptură și am enumerat
câteva temeiuri ale preacinstirii Maicii Domnului atât în Vechiul Testament, cât și în Noul
Testament.
În capitolul al II-lea am amintit câteva temeiuri ale preacinstirii Maicii Domnului
întâlnite la Sfintii Părinți ai Bisericii de-a lungul veacurilor și în capitolul al III-lea am vorbit
despre tema propriu-zisă a lucrării, scoțând în evidență specificul atât a doctrinei catolice, cât
și a doctrinei ortodoxe referitoare la preacinstirea Maicii Domnului.

CAPITOLUL I
PREACINSTIREA MAICII DOMNULUI ÎN SFÂNTA SCRIPTURĂ
3
MONAHUL TEOCTIST DIONISIATULl, Maica Domnului în teologia și imnografia Sfinților Părinți, Editura
Bizantină, București, 2002, p. 14.

2
 I.1 Preacinstirea Maicii Domnului în Vechiul Testament

In Sfanta Scriptură avem două modalități de prezentare a Maicii Domnului: una

prefigurativa sau tipica, in Vechiul Testament, si alta direct sau deplin revelata, in Noul
Testament. In Vechiul Testament se face mentiune despre femei care au avut o insemnatate
speciala in istoria mantuirii pina la venirea lui Mesia. Astfel, Eva primea fagaduinta izbinzii
asupra diavolului ispititor metamorfozat in sarpe (Facere 3, 15); Sarra devenea maica unui
popor nou, a poporului ales si chiar a mai multor popoare (Facerea 17, 15-16); Rebeca si
Rahila modele de mame devotate si sotii credincioase, harnice si ospitaliere, si-au sprijinit fiii
lor si I-au intarit cu sfatul lor (Facerea 27, 5-17 si 42-45; 35, 16-18); Iaela (Judecatori 4, 17-
22) si Rut (Rut 4, 13-22), Ana (mama lui Samuel (1 Regi 1, 10-11 si 27-28) si Estera (Estera,
5, 1-7, 3-6) au aratat evlavie deosebita, iubire netarmurita pentru poporul ales si pentru
lucrarea lui Dumnezeu in lume.
Deşi Vechiul Testament nu cuprinde un cult al Maicii Domnului aşa cum îl avem noi
astăzi, el oferă totuşi aluzii profetice, expresii tipice, care preînchipuiesc pe sfânta Fecioara
Maria. De aceea, cu toate că nu poate fi vorba în Vechiul Testament despre un cult al Maicii
Domnului, în sensul de astăzi,- fapt care ne-ar putea îndreptăţi să neglijăm cercetarea cărţilor
sale,- suntem datori să ţinem seama că cinstirea pe care i-o aducem noi Sfintei Fecioare este
prefigurată în Vechiul Testament.4
„ Pentru crestini, Vechiul Testament este o comoară de mare preţ, deoarece din acesta
se vede cum a pregătit Dumnezeu omenirea pentru primirea unui Mântuitor pe care să-L
urmeze şi să-L iubească. Vechiul Testament este izvor al adevărului divin prin care
credincioşii vor reuşi să înţeleagă taina întrupării Fiului lui Dumnezeu ”.5
Prima profeție din paginile Scripturii ebraice apare chiar în cartea Facerii, profeție
numită drept Protoevanghelie: „Dușmănie voi pune între tine și între femeie, între sămânța ta
și sămânța ei; aceasta îți va zdrobi capul, iar tu îi vei înțepa călcâiul” (Facere, III, 15). „În
originalul ebraic personajul care va zdrobi capul șarpelui este exprimat prin pronumele „hu”,
care se referă la sămânța femeii, adică Mântuitorul va zdrobi capul șarpelui. În alte traduceri,
printre care și cea românească, se deduce că victoria asupra șarpelui este obținută de către

4
MAGISTRAND C. PARVU, Temeiurile ortodoxe ale cultului Maicii Domnului, în Rev. «Studii Teologice», nr. 3-4,
(1954), p. 189-218.
5
PR.DRD. GHEORGHE JERPĂLĂU, Valoarea interpretării tipologice a Vechiului Testament, în Rev. «Studii Teologice»,
nr.5-6 (1981), 423- 435.

3
Fecioara Maria, prin Cel pe Care Îl va naște. De aceea, Sfinții Părinți recunosc unanim în
această profeție o primă referire la Fecioara Maria în Vechiul Testament”6 .
Cel mai vechi temei scripuristic, care ne vorbeşte despre Cea prin care ne va veni
mântuirea ( Facere 3,15), numit de către Tertulian, Protoevanghelul, ne arată cum va avea loc
şi în ce va consta mântuirea. Sensul religios care rezultă de aici ar fi următorul:„ Omenirea
primeşte ordinul dumnezeiesc de a combate Răul, sub toate formele lui, ea primeşte totodată
asigurarea de a ieşi învingătoare din această luptă, cu toate că rezistenţa vrăjmaşului va fi
mare”.7
De aceea când a văzut pe Eva, soţia sa, că a născut fiu, Adam plin de bucurie a strigat:
„ Am dobândit om de la Dumnezeu”( Facere 4,1) şi a pus numele copilului Cain. După
promisiunea divină, că unul din sămânţa femeii va zdrobi capul şarpelui, credinţa sa întru
aşteptare era că însuşi fiul său, acum născut din femeie, va fi acela care îl va mântui şi îl va
readuce la starea de fericire întru care era, îl va readuce iarăşi la Dumnezeu
În urma păcatului originar, omul a ajuns la aplecarea spre rău, la slăbiciunea de a
săvârşi păcate personale. Dar, pentru că Întruparea să poată avea loc, trebuia ca urmările
păcatului originar să fie slăbite într-atât, încât omul să-şi poată birui păcatele personale,
respectiv ispita satanei. Astfel în cadrul Vechiului Testament s-a acumulat o sfinţenie
moştenitoare din tată în fiu care a culminat cu apariţia Fecioarei Maria în care această
sfinţenie a ajuns la culme.8
Făgăduinţele descoperite de Dumnezeu în legătură cu venirea unui Mântuitor,
începând de la Avraam şi până la ultimul profet al Vechiului Testament au avut rolul de a ţine
trează nădejdea în vederea venirii Mântuitorului.
„Tot ce s-a prezis de către Prooroci despre Biserica se referă la Preacurata Fecioara
( sau sub chipul Bisericii s-a prezis despre Sfânta Fecioara). Biserica este Fecioara, pentru că
bisericitatea este fecioria, iar fecioria este extensiunea darului Maicii Domnului”.9
În tot cuprinsul Vechiului Testament găsim referiri de ordin general şi particular la
Maica Domnului şi la neamul Său, începând chiar cu . Ea este cer nou si pământ nou în locul
celor vechi, întinate de păcat, este rai şi femeia făgăduită de Dumnezeu în rai, care va zdrobi
capul şarpelui. Este arca cu care s-a salvat Noe cu ai săi, scara care s-a arătat în vis lui Iacov

6
Pr. MARIUS ȚEPELEA, Mariologia primelor secole, Deva, 2004, p.11
7
PROF. NEAGA N., Profeţii Mesianice în Cartea Facerii- contribuţie la lămurirea textelor, Tiparul Tipografiei
Arhidiecezane, Sibiu, 1930, p. 17-18
8
PR.RĂDULEANU BORIS, Fecioara Maria-Născătoare de Dumnezeu, în Rev. «Glasul Bisericii », nr. 9-12, (1976), p.
921-936.
9
DR. DUMITRU STĂNILOAE, Maica Domnului ca mijlocitoare, în Rev. «Ortodoxia», nr. 1, (1952), p.79-129.

4
(Facere 28,2), toiagul care a odrăslit (Numeri 17,8), piatra netăiată de mânaă(Daniel 2,34),
etc.
Este cortul adunării şi templu, în întreg şi în parte, chivotul şi tablele legii, cădelniţa şi
toiagul lui Aron. Este lâna lui Ghedeon, Împărăteasa din Psalmi (Ps.44,45), mireasa din
Cântarea Cântărilor. Este muntele fără falie pe care l-a vazut Daniel şi muntele cu pădure
deasă văzut la Avraam.10
Vechiul Testament avea ca scop să ridice, să păstreze şi să pregătescă o umanitate
sfântă, demnă să primească Sfântul Duh, adică demnă de Bunavestire, în persoana Sfintei
Fecioare. Pentru aceasta Maria nu este numai instrumentul, ci condiţiunea directă şi pozitivă
a întrupării, aspectul ei omenesc. Hristos nu putea să se întrupeze forţând natura omenească,
în mod mecanic. Trebuia ca această natură să spună de la sine, prin gura fiinţei omeneşti celei
prea curate:„ iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău” (Luca 1,38) .11
Secolul VIII înainte de Hristos era secolul de aur al profetismului ebraic. Dumnezeu
descoperă prin vasele sale alese, promisiunea facută Evei, ca o femeie trebuia să dea de
Mântuitorul lumii în chip fecioresc: „ Iată fecioara va lua în pântece, va naşte un Fiu, şi-I va
pune numele Emanuel” (Isaia 7,14). Nici că se găsea cuvânt mai potrivit pentru Născătoarea
de Dumnezeu decât acela de „fecioară”, ci nu cel de „copilă”, în Vechiul Testament fiind
singurul caz când mama unui prunc se numește fecioară, pentru că „almah” se referă la o
maică cu totul excepțională.12
Mulți dintre cercetători îl consideră pe profetul Isaia „cel ce a dat lumii, prin puterea
Duhului Sfânt, ideea Maicii Fecioare a lui Mesia” 13.
O altă profeție importantă o găsim la profetul Miheia: „Și tu, Betleeme, Efrata, mic
ești între miile lui Iuda, din tine va ieși Stăpânitor peste Israel, iar obârșia Lui este dintru
început, din zilele veșniciei. Pentru aceasta îi va lăsa până în vremea când aceea ce trebuie
să nască va naște” (Miheia, V, 1-2). Dacă avem în vedere că Miheia a fost contemporan cu
profetul Isaia, este clar că cele două profeții merg împreună, înscriindu-se în sfera
teotekologiei. Așadar, și la profetul Miheia profeția despre Sfânta Fecioară este inseparabilă
de cea despre Mesia; pe lângă aceasta, este atestat faptul că maternitatea ei mesianică, și în
aceeași măsură persoana și rolul ei, țin de planul lui Dumnezeu. Acest plan al Providenței

10
PR. BULGACOV SERGHIE , Rugul care nu se mistuie-Despre cultul Maicii Domnului în ortodoxie, Ed. Anastasia,
Bucuresti, 2001, p. 187
11
MAGISTRAND C.PARVU, op.cit., p. 189-218.
12
Pr. dr. MIHAI GH. VIZITIU, Învățătura despre Maica Domnului după Sfânta Scriptură,  în Revista „Studii
Teologice”, nr. 3-4/1978, p. 183
13
Pr. conf. dr. ȘTEFAN BUCHIU, Maica Domnului, o introducere în teotokologia ortodoxă, Editura Sigma, București, 2006, p.
89.

5
Divine cuprinde nu numai locul, data și contextul general în care va veni Mesia, ci, în primul
rând, persoana aleasă de Dumnezeu, ca exponent nu doar al rămășiței lui Israel, ci al întregii
umanități, prin care se va întrupa El, adică persoana Fecioarei Maria.
De altfel, Sfinții Părinți răsăriteni au înțeles că nu numai textele acestor profeții aduc
lumină asupra persoanei unice a Maicii Domnului, dar însăși istoria poporului ales, în toată
complexitatea ei, poate servi ca model sau tipologie pentru Biserica întemeiată de Mântuitorul
Iisus Hristos prin pogorârea Duhului Sfânt, în care sfinții și drepții au fost ei înșiși anticipați
de drepții Vechiului Testament. Un exemplu în acest sens îl întâlnim în cartea Regilor prin
menționarea numelui mamei regelui, care se suie pe tron, cu ocazia fiecărei schimbări, mama
regelui având la curte o poziție aparte. „ Statutul particular al mamei regelui mesianic, putea fi
o prefigurare a locului pe care Mama Regelui Mesia, adică a lui Iisus Hristos, l-a primit în
Împărăția Fiului ei” 14.
Maria este cântată în chip profetic în toate paginile Vechiului Testament, care descriu
dragostea lui Dumnezeu pentru creatura sa şi unirea cu fiecare din sufletele credincioase şi
drepte. Maica lui Dumnezeu simbolizează şi conţine în ea toata partea credincioasă a
omenirii. Ea este Sionul adevărat, cetatea lui Dumnezeu, despre care s-au spus atâtea lucruri
glorioase (Ps.86,3).
Dintre proorocii cei aleşi, trimişi de Dumnezeu şi luminaţi de Duhul Sfânt care au
zugrăvit chipul lui Mesia (Avraam, Iacob, Moise, Ieremia, David, Natan, Isaia, Miheia,
Daniel) unii au profeţit şi despre Fecioara Maria.
Proorocul Daniel o numeşte pe Fecioara Maria „piatră netăiată de mână”; „iată o
piatră desprinsă de fier şi de lut şi le-a sfărâmat” (Daniel 2,34).
Profetul Ieremia o întâmpină cu lauda lui Dumnezeu:„Locaş al dreptăţii şi munte
sfânt, Domnul să te binecuvateze”(Ieremia 31, 23).
David o asemuie pe Maica lui Dumnezeu cu împărăteasa preafrumoasă:„ stătut-a
împărăteasa de-a dreapta Ta îmbrăcată în haină aurită şi prea înfrumuseţată. Pomeni-voi
numele tău în tot neamul şi neamul. Pentru aceasta te vor lăuda popoarele în veac şi în
veacul veacului”(Psalm 44, 11-21).
Profetul Iezechiel o vede pe Preacurata Fecioara Maria, ca pe uşa dinspre răsărit a
Bisericii, ceva cuprinde toate neamurile:„ Şi Domnul mi-a zis:„ Poarta aceasta va fi închisă,

14
ALEXIS KNIAZEV, Maica Domnului în teologia ortodoxă, trad. de Lucreția-Maria Vasilescu, Ed. Humanitas,
București, 1998, p. 49

6
nu se va deschide şi nici un om nu va intra pe ea, căci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat
pe ea. De aceea va fi închisă”.”(Iezechiel 44,2).15
Aşa au grăit proorocii insuflaţi de Dumnezeu despre femeia prin care se va aduce
mântuirea, că va fi fecioară neprihănită, va naşte nu din poftă bărbătescă, ci prin puterea lui
Dumnezeu. Fecioară a fost înainte de naştere, fecioară va fi după naştere. Ea nu va avea alţi
fii, căci numai Dumnezeu va trece printr-însa, sfinţind-o şi dându-i mărire de Împărăteasă a
firii.16 Fecioara Maria este „rodul pămantului” din rădăcina lui Set, Noe, David, a cărei venire
a fost cunoscută din veac.
După câte vedem cultul pe care îl acordăm noi creştinii Maicii Domnului nu este lipsit
de temeiuri nici în Vechiul Testament. Imaginea unei fecioare care avea să nască un Izbăvitor
al omenirii apare destul de clar în profeţiile proorocilor Vechiului Testament.17
Sunt interpretate ca prefigurări ale Născătoarei de Dumnezeu mai ales tipuri vechi
testamentare care cuprinde în ele sfinţenia; vasul da mană, „ vasul vrednic al Stăpânului”,
„norul luminos”, „tronul lui Dumnezeu”, „templul Său” şi „cortul sfânt”. Ea este chivotul
legii şi lăcaşul însufleţit al lui Dumnezeu. De aceea ea poate fi numită si cer sau „mai
încăpătoare decât cerurile” întrucât cuprinde în trupul Său pe Dumnezeu Cel necircumscris
care Se circumscrie în ea. Cel nemărginit Se mărgineşte în ea. Iarăşi şi iarăşi este vorba de
faptul că în ea se împlineşte taina: finitul capabil să cuprindă infinitul (finitum capax infiniti):
„ Cel necuprins e cuprins în pântece”.18
Dacă Eva prin alegerea şi răspunsul dat Domnului a devenit Maica Morţii –spirituale
si materiale, Fecioara Maria tot printr-o alegere şi răspuns devine Maica Vieţii, atât a Vieţii în
sine – a lui Dumnezeu – cât şi a vieţii veşnice.
Fecioara Maria este Maica omenirii noi, a omenirii duhovnoiceşti, care cugetă,
lucrează, supunându-se Făcătorului lucrând, deci întru Raţiunea unică şi supremă de a fi a
existenţei. Fecioara Maria a determinat ca Dumnezeu să-şi reia locul în ea şi prin ea în lume.
Prin ea oamenii devin din nou fii ai lui Dumnezeu, axându-se pe linia eternităţii de-a dreapta
lui Dumnezeu.19
Vechiul Testament conţine prevestirea şi pregătirea realizării mântuirii care se plineşte
în Noul Testament.

15
PR. BUNEA ION, Cultul Maicii Domnului- devieri şi îndreptări mariologic, în Rev. «Mitropolia Ardealului», nr. 9-
10 , (1971), p. 675- 679.
16
Ibidem
17
MAGISTRAND C. PARVU, op.cit, p. 189-218.
18
KARL CHRISTIAN FELMY, Dogmatica experienţei eclesiale. Înnoirea teologiei ortodoxe contemporane, Ed. Deisis,
Sibiu, 1999, p. 145
19
PR.RĂDULEANU BORIS, Fecioara Maria-Născătoare de Dumnezeu, Editura Bonificiu, 2000, p. 152.

7
 I.2 Preacinstirea Maicii Domnului în Noul Testament

Din paginile Noului Testament, referitor la locurile în care se vorbeşte despre Fecioara
Maria, constatăm cu uşurinţă mai multe faze în dezvoltarea preocupărilor cu privire la
descoperirea tainei Preacuratei, care se succed începând cu simpla consemnare a prezenţei
Sfintei Fecioare în viaţa Mantuitorului si ajung la recunoaşterea explicită a rolului ei în
iconomia divină.
Sfinții Părinți ai Maicii Domnului erau Ioachim și Ana, cei pe care Biserica îi
amintește la fiecare apolis al slujbelor liturgice. Deşi erau drepţi în faţa lui Dumnezeu, făceau
milostenie şi se rugau mult Domnului, ei ajunseseră la adânci bătraneţi şi nu aveau copii, fapt
care îi întrista foarte mult.
Odată defăimaţi de iudei pentru că erau sterpi, s-au rugat amândoi lui Dumnezeu cu
suflet smerit, Ioachim într-un munte, unde a fugit după ce arhiereul nu a vrut să primească
jertfa la templu, iar Ana în grădina lor plângându-şi neputinţa sterpiciunii şi atunci le-a fost
trimis un înger înştiinţându-i că în curând vor da naştere unei fiice.20
Atunci îngerul lui Dumnezeu a venit la ea si I-a spus:„ Dumnezeu a auzit rugăciunea
ta si vei naşte pe vestitoarea bucuriei şi vei pune numele ei Maria, căci prin ea se va face
mântuirea întregii lumii”.21
Plini de bucurie, au făgăduit să o încline pe aceasta lui Dumnezeu. Numele pe care îl
dau părinţii sfintei copile este un nume dintre cele mai frumoase şi este ales de Dumnezeu tot
aşa cum Domnul alesese şi numele lui Iisus: „şi vei chema numele lui Iisus, căci El va mântui
poporul său de păcate”.(Matei 1,21)
Acest nume al fecioarei se obişnuia la vechii evrei: acest nume de Miriam sau Maria şi
care vrea să însemne „ cea plăcută”, „cea frumoasă” sau şi „Stăpană”, „Doamnă”. „Cea
plăcută”, fiindcă sosirea ei în lume şi fiinţa ei este dintre cele mai bine-plăcute omenirii şi
părinţilor ei, „cea frumoasă”, fiindcă copila care s-a născut era frumoasă; şi în sfârşit copila
care s-a născut este „Doamnă ” şi „Stăpână” a noastră a tuturor, deoarece ea stă de acum, de
la o naştere, în centrul tuturor preocupărilor noastre, ca o mamă a noastră, ca Doamnă alături
de Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul ei, ca Stăpană alături de Mântuitorul Hristos.
„Plină de dar” de la naştere, Maria rămâne plină de dar tot timpul vieţii sale.22

20
SFÂNTUL IOAN MAXIMOVICI, Cinstirea Maicii Domnului în Tradiţia Ortodoxă, Ed. ICOS, 2000, Bucuresti, p. 64
21
SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL, Viaţa Maicii Domnului, trad. de diac. Ioan Ică Jr., Ed. Deisis, Sibiu, 1999, p. 8.
22
PR. PROF. PETRU REZUŞ, Mariologia ortodoxă, în Rev. «Ortodoxia», nr. 4,(1950), p. 515-558, aici p. 518-519

8
 Când a ajuns la trei ani, părinţii ei, împlinind făgăduinţa au adus-o pe micuţa Maria la
templu din Ierusalim; aici a urcat singură mulţimea treptelor şi printr-o descoperire a lui
Dumnezeu a fost primită de marele arhiereu care a dus-o în Sfânta Sfintelor, ea purtând în
sine harul lui Dumnezeu care rămânea asupra ei, în templul lipsit până atunci de acest har.
Împlinind doisprezece ani, vârsta căsătoriei după rânduiala Legii, preoţii se temeau să
o scoată din Templu pe cea care fusese înclinată lui Dumnezeu şi de aceea au hotărât să o dea
în logodnă unui bărbat care nu ar mai fi fost potrivit pentru căsătorie, unui bărbat drept care să
fi fost mai degrabă păzitorul fecioriei ei.
Pentru a afla pe acest bărbat preoţii au făcut sfat şi s-au rugat pentru ca Dumnezeu să-
şi descopere voia Sa. Prin sfat divin ei au înţeles că trebuie să aleagă doisprezece bărbaţi din
neamul lui David şi li s-au rezemat toiagele lor de chivotul legii, iar dimineaţa unul dintre ele,
a lui Iosif teslarul a înfrunzit şi a înflorit. Atuncea spre „pază şi ocrotire” şi nu spre „nuntă”.
Sfântă Fecioară Maria, deşi nu mai locuia la Templu, ocupaţia ei era rugăciunea şi
citirea Sfintelor Scripturi. Era mai tanără decât fiicele lui Iosif, dar era ca o mamă pentru ele şi
le povăţuia pentru ca ele să ajungă înţelegătoare, cum spune proorocul David ( Ps. 104, 20)
prin harul Duhului Sfânt.
Într-o zi, citind Maica Domnului din proorocul Isaia, ochii I-au rămas mai mult pe
fragmentul despre Întruparea Domnnului :„ Iată Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi
vor chema numele lui Emanuel” ( 7,14).
Maica Domnului ni se descoperă de la început cel dintâi vas purtător de Duh, cea
dintâi ipostasă a naturii Trupului Trainic al Domnului. Ca şi alte taine sau sacramente,
Fecioara Maria este, înainte de a fi obiect de dogmă, o realitate vie a Bisericii, pe care Sfântul
Apostol Pavel o vede : „Fără pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci ….sfântă şi fără
prihană” (Efeseni 5,27).23
Viziunea clară asupra începutului acestui cult ne-o oferă Noul Testament începând cu
descrierea Bunei Vestiri, pe care ne-o istoriseşte numai sfântul Evanghelist Luca:„ Iar în luna
a şasea a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu într-o cetate din Galileea, al carei nume
era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat care se cheamă Iosif, din casa lui David;
iar numele fecioarei era Maria”.
Aflându-se Fecioara Maria în flacăra rugăciunii pe neaşteptate i s-a arătat îngerul
Gavriil, trimisul lui Dumnezeu, şi cu glas dulce i-a zis :„Bucură-te, ceea ce eşti tu între
femei” (Luca 1, 28).

23
PR.CONF.MOLDOVAN ILIE , Învăţătura Sfintei Scripturi despre Prea Curata Fecioară Maria şi implicaţiile ei religios-
morale, în Rev. «Ortodoxia», nr. 3,(1980, p. 470-471.

9
 „Această solie este plină de bucurie fiindcă ea este solia cea bună pe care o aşteaptă
omenirea de atâtea mii de ani. De aceea şi îngerul, Domnului comunicând solia Preacuratei
Fecioare, foloseşte cuvinte de preamărire care se va desăvârşi prin ea şi nebănuitele proporţii
în sfinţenie ale modestei logodnicei a lui Iosif”.24
Îngerul ştiindu-i frământarea lăuntrică de a o linişti şi-i spune:„ nu te teme, Marie,
căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele
lui Iisus. Aceasta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va
da Lui tronul lui David, părintele Său. Şi va împărţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia
Lui nu va avea sfârşi”( Luca 1, 30-33).
Urarea îngerului este de fapt urarea lui Dumnezeu adresată aceleia care prin curăţenie
şi smerenie înţeleaptă a ajuns să aibă harul de a se supune voii Făcătorului. Totuşi, Fecioara
Maria s-a tulburat25, căci nu cunoaşte adâncimea tainei şi tresărea în această unire a firii
dumnezeişti cu cea a oamenilor şi cugeta cum anume s-ar putea întampla aceasta. Dar
minunatul vestitor Gavriil, deşi Fecioara nu-i vorbise, însă prin mintea sa ce străbate minţile a
simţi cugetarea înţelegerii ei, şi nu numai că a nimicit această temere dar a şi revărsat bucurie
şi, tâlcuind naşterea negrăită a spus:„ Nu te teme Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu”.26
Vestea pe care o primeşte Fecioara Maria, o uimeşte, deoarece ea, ceea ce ştia de
bărbat „va naşte” şi nu va naşte un copil obişnuit, ci pe cel care „va lua stăpanire tronul lui
David”. „Aceasta va fi mare ”27. O mărire nu în înţeles ca şi cum el avea să fie un uriaş al
neamului omenesc, ci va fi mare în înţelesul spiritual al cuvântului. Adică va fi mare prin
puterea sa, prin învăţătura sa, prin curăţenia desăvârşită a vieţii sale şi prin iubirea
nemărginită a inimii sale. El va fi mare şi prin originea lui pământească, mântuind lumea de
păcat. Nu va fi un rege temporar, ci un împărat veşnic, va întemeia împărăţia cerurilor,
singura împărăţie care nu va avea sfârşit.
Fecioara nu înţelege cum ar putea fi mamă şi în acelaşi timp să-şi păstreze curăţenia
feciorelnică şi de aceea întreabă: „cum va fi mie aceasta de vreme ce eu nu ştiu de bărbat ?”
(Luca 1, 34)
Cunoscând profeţiile mesianice, ea „cu sensibilitate fină, ce i-a fost caracteristică
toată viaţa şi cu ajutorul careia a luminat cele mai grele clipe din existenţa sa, Preacurata

24
PR. PROF. PETRU REZUŞ, op. cit, p. 527
25
PR.RĂDULEANU BORIS,, , Fecioara Maria-Născătoare de Dumnezeu, p. 922
26
SFÂNTUL MAXIM MARTURISITORUL, Viaţa Maicii Domnului, p. 21
27
Ibidem.

10
Fecioară intuieşte extraordinarul fapt că ea este aceea care a fost aleasă pentru îndeplinirea
profeţilor”. 28
Liniştită atunci a răspuns cu smerenie zicând: „fie mie după cuvantul tău Şi îngerul a
plecat de la ea” .(Luca 1, 35). În clipa când Fecioara a acceptat să fie mamă „Duhul Sfânt s-a
pogorat peste ea şi puterea Celui Preaînalt a umbrit-o ”.(Luca 1, 35)
Dumnezeu, deşi atotştiitor a lăsat-o pe Fecioara Maria să hotărască dacă-L va primi în
pântecele său pe Cel Sfânt, deoarece ea era o fiinţă liberă, înzestrată cu raţiune şi voinţă :
„Dumnezeu nu lucrează silit asupra nici unui om. Consimţământul nostru de a lucra
împreună cu voia lui Dumnezeu este temelia întregii noastre mântuirii.....Mântuirea neamului
omenesc trebuia făcută cu toată dragostea şi cu toată libertatea, atât din partea lui
Dumnezeu, cât şi din partea omului”.29
Solia îngerului avea așadar un dublu scop: să vestească Fecioarei că va naște pe Mesia
și să primească încuviințarea ei.
În atotştiinţa Lui, Domnul ştia pe Fecioara Maria aptă şi vrednică de a birui; totuşi a
lăsat-o pe ea singură să-şi treacă examenul încercării şi să-şi dovedescă virtutea astfel încât
putem spune despre solia îngerului că reprezenta pentru Fecioară verificarea credinţei, a
dragostei faţă Dumnezeu, a puterii de a-şi depăşi mândria, ispita celui rău.
Poporul ales încă din primele generaţii ştia că o femeie aleasă trebuia să vină, din care
se va naşte Mesia. De această cauză fecioria nu era dorită de popor şi nici recomandată.
Fiecare femeie nădăjduia în sinea ei să fie cea aleasă şi din virtutea acestei nădejdi naşterea de
prunci era cinstită şi căutată. Femeia stearpă era privită ca fiind lovită şi pedepsită de
Dumnezeu iar fecioria ca una ce nu-şi îndeplineşte misiunea.
Fecioara Maria putea să se gândescă la o unire trupească dorindu-o sau putea să se
îndoiască, sau putea să se teamă de judecata lumii care o va vedea însărcinată. Toate acestea
erau ispite ale firii, ale satanei, de care n-a scăpat nici un credincios.
Dar Fecioara Maria nu s-a mândrit, nu s-a îndoit (n-a cerut semn ca Zaharia, marele
preot al Templului), nu s-a temut, Fecioara Maria L-a iubit pe Dumnezeu mai presus de orice
calcul sau dorinţă de mărire. Ea L-a iubit pe Dumnezeu şi n-a dorit să se despartă de El. Ea n-
a dorit decât pe Dumnezeu, pe El L-a iubit. De aceea, când îngerul i-a vestit mărirea pe care
patruzeci de generaţii de femeii au tot nădăjduit-o, Fecioara Maria nu s-a grăbit să o
primească; ea şi-a manifestat un singur sentiment: surpriza. Prin aceasta fără să vrea şi-a
descoperit smerenia, curăţenia, sfinţenia ei. Ea ştia că numai o femeie aleasă putea să aştepte
28
PR.PROF. PETRU REZUŞ, , Mariologia ortodoxă, p. 515-558, aici p. 528
29
PR. PROF. DUMITRU I. BODALE, Meditaţii evanghelice, Colecţia teologică «Cuvantul Vieţii», Detroit, Michigan,
S.U.A., 1983, p. 46

11
la atâta mărire. De aceea în smerenia ei a rămas surprinsă, cum poate fi tocmai ea cea aleasă,
cea aşteptată, din care să se nască Mesia.30
Ca fostă mireasă a Templului, binecunoscătoare a tuturor tainelor religioase,
Preacurata Fecioara Maria ştia destul de bine aspiraţiile poporului iudeu, cât şi moştenirea
preţioasă ce cuprindea ea, în carnea şi sangele său, coborator din strămoşul împărat David 31,
dar totodată îşi cunoştea dorinţa de a rămane străină de bărbat.
Taina cea din veac ascunsă şi chiar de îngeri neştiută este descoperită acum Fecioarei
de către arhanghelul Gavriil care-i răspunde că Întruparea se va produce printr-o nouă creaţie:
Duhul Sfânt se va pogora peste tine şi Puterea Celui Preaînalt te va umbri. Pentru aceea şi
sfântul care se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va numi. Totodată Fiul lui Dumnezeu
micşorându-se în plinătatea propriei Sale existenţe, va intra prin întrupare în procesul făpturii
aflate în devenire, după planul existent în veci în Dumnezeu, mai înainte de întemeierea
lumii.32
Un fapt care atrage atenţia în Sfânta Scriptură este şi acesta : orice taină a iconomiei
divină se confirmă prin martori. Astfel în dialogul Buneivestiri, îngerul Gavriil spune
Fecioarei: „Iată Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea fiu la bătrâneţea ei”(Luca 1,36). Act al
Proniei care era o mărturisire spre încredinţare. După cum acelaşi înger îi va da o mărturisire,
în acelaşi sens, şi dreptul Iosif. (Matei 1,20)
Când Fecioara devenită mamă, o salută pe Elisabeta, pruncul acesteia, Sfântul saltă în
sânul ei. Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului tresaltă în faţa lui Hristos, în timp ce
Elisabeta plină de Duh Sfânt rosteşte revelator: „Binecuvântată eşti tu între femei şi
binecuvântat este rodul pântecelui tău”.(Luca 1,42)
De observat, în cuvintele Elisabetei că binecuvântarea Fecioarei este în legătură
negrăită cu binecuvântarea rodului trupului ei. Asemenea arhanghelului Gavriil, care o salută
pe cea plină de dar care este cu Dumneuzeu, şi Elisabeta ne spune la fel, că nu putem despărţi
vreodată pe Fiul de Mamă, de „Născătoare de Dumnezeu”, şi totdeauna o lăudăm adăugând
imediat binecuvântat este rodul pântecelui ei. Şi întotdeauna în cultul ce i-l putem oferi, în
faţa ei, să avem aceeaşi conştiinţă a Elisabetei, să rostim împreună cu ea: „De unde mie
aceasta (cinstea aceasta) ca să vină la mine Maica Domnului meu?”(Luca 1,43).
Preacinstirea e o cinste pentru noi. Iar numele de Maica Domnului inspirat Elisabetei, va fi de
acum înainte pentru Biserică, numele consacrat al Fecioarei Maria.33

30
PR. RĂDULEANU BORIS, , Fecioara Maria-Născătoare de Dumnezeu, p. 924
31
PR. PROF. REZUŞ PETRU, Mariologia ortodoxă, p. 528
32
PR. RĂDULEANU BORIS, , Fecioara Maria-Născătoare de Dumnezeu, p .924
33
PR. PROF. GALERIU CONSTANTIN, Maica Domnului „Povăţuitoarea”, în Rev. «Ortodoxia», nr. 3, (1980), p. 461

12
 Însăşi Sfânta Fecioară mărturiseşte alegerae deosebită şi lucrarea divină ce s-a săvârşit
prin ea, de a naşte pe Mantuitorul: „Şi a zis Maria: Măreşte sufletul meu pe Domnul şi s-a
bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, că a căutat spre smerenia roabei sale că,
iată, de acum mă vor ferici toate neamurile, că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi sfânt
este numele Lui” (Luca 1, 46-49).34
Cuvintele adresate Elisabetei reprezintă unul dintre puţinele pasaje din toată
Evanghelia care conturează figura Fecioarei Maria, arătând cat a fost de conştientă de lucrarea
cu care a contribuit, şi contribuie la mântuirea noastră.
Maica Domnului recunoaşte prin puterea Duhului Sfânt că va fi cinstită de toate
neamurile. Însuşi Mântuitorul a cinstit-o pe Maica Sa: „Mama Lui a zis celor care slujeau: să
faceţi orice vă va spune” (Ioan 2, 4-5) iar când se afla pe Cruce, tot El a zis încredinţând-o
ucenicului său iubit: „Femeie, iată fiul tău. Apoi a zis ucenicului: iată mama ta” ( Ioan 19,
26-27).
De asemenea şi ucenicii Mântuitorului Iisus Hristos o preţuiau pe Maica Domnului:
„Toţi aceştia, într-un cuget stăruiau în rugăciune dimpreună cu femeile şi cu Maria, ,mama
lui Iisus şi cu fraţii Lui” (Fapte 1, 14).
Mai tarziu, când Mântuitorul propovăduia poporului, o femeie, din mulţime i-a spus:
„Fericit este pântecele care Te-a purtat şi fericit sânul pe care l-ai supt” (Luca 11, 27-28).
Prin unirea cu Dumnezeu Fecioara Maria a cunoscut și ea mântuirea, unindu-se
nemijlocit cu Dumnezeu. Şi în bucuria ei este cuprinsă întreaga bucurie a firii, care după atâta
rătăcire a găsit calea deschisă pentru a se reîntoarce prin ea la Dumnezeu. Cu această ocazie
Fecioara Maria arată bucuria în duh, drept mijloc de cunoaştere supremă a lui Dumnezeu.
Dacă prin rugăciunea sufletului, Tatăl a rezidit-o, dacă prin smerenia trupului, Fiul S-a
întrupat, la dragostea duhului ei i-a răspuns Duhul Sfânt şi i s-a dăruit. Aşa L-a cunoscut deci
ea pe Dumnezeu, prin duh, ca bucurie.35
Tot omul se renaşte prin Hristos; cu atât mai mult Fecioara Maria. De aceea, dacă
înainte de Întrupare ea este Fecioară Preacurată, după Întrupare ea este Fecioară –Născătoare
de Dumnezeu. Din relatarea Sfântului Evanghelist Luca reiese atât figura Fecioarei-Fiică a
Tatălui, cat şi figura Născătoarei de Dumnezeu-Maică a Fiului. Drept hotar între ele
străjuieşte răspunsul Mariei- Mireasa a Duhului Sfânt, răspuns care a determinat Întruparea,
prin care ne-am mântuit.

34
PR.PROF. CHIALDA MIRCEA, Preacurata Fecioara Maria, Maica Domnului- Mariologia, în Rev. «Studii Teologice»”,
nr. 5-6,( 1981), p. 328
35
PR. RĂDULEANU BORIS, op. cit, p. 930

13
 În Evanghelia de la Ioan, deşi este amintită de mai multe ori, Maicii Domnului nu i se
dă niciodată numele. La nunta din Cana şi mai apoi ( 2, 1.3.5; 6,42) ea este pur şi simplu
„mama lui Iisus” sau „mama Sa” . Este de fapt titlul cel ami înalt al Sfintei Fecioare Maria:
„Maica Domnului meu”(Luca 1, 43). Preluând acest titlu, care defineşte rolul ei unic prin
raportare la Fiul lui Dumnezeu, pe Care L-a născut şi l-a crescut spre mântuirea noastră,
Biserica o va numi în mod predilect Născătoare de Dumnezeu.36
Observăm faptul că Maica Domnului, nu apare niciodată în relatările evangheliştilor
ca fiind separată de Fiul ei de unde şi legătura indestructibilă dintre hristologie şi mariologie
la nivel doctrinar.

CAPITOLUL II
ÎNVĂȚĂTURA DESPRE MAICA DOMNULUI LA SFINȚII PĂRINȚI

36
PR. DR. CORNELIU-MIHAIL MILITARU, op. cit, p. 33

14
 Referitor la învăţătura despre Maica Domnului nu se poate concepe o limitare la ceea
ce se spune doar în Noul Testament sau în profeţiile din Vechiul Testament. Biblia, în
ansamblul ei, vorbeşte destul de lămurit despre cea care a născut pe Mântuitorul lumii, pe Fiul
lui Dumnezeu. Studiind dezvoltarea învăţăturii despre Fecioara Maria numai conform datelor
biblice sau documentelor sinoadelor ori după definiţiile dogmatice, nu se pot evidenţia decât
câteva momente, neputându-se crea decât o imagine de ansamblu asupra ei. De aceea
Biserica, prin scrierile Sfinţilor Părinţi şi ale diferiţilor autori bisericeşti, oferă o imagine mai
mult cuprinzătoare asupra Sfintei Fecioare. Din cele spuse anterior se desprinde faptul că
Fecioara Maria este mereu prezentă în Sfânta Scriptură şi că a avut un rol deosebit în
iconomia mântuirii. De aceea se poate considera că abordarea acestei învăţături, aşa cum este
ea în operele Sfinţilor Părinţi şi scriitori bisericeşti, devine deosebit de importantă, deoarece
este vorba de o latură capitală a vieţii şi existenţei Bisericii Însăşi.
În Teologia Sfinţilor Părinţi despre Maica Domnului, se constată că adevărul de
credinţă a fost perceput de la început, evoluţia formulărilor aducând doar aprofundărie
necesare, corespunzătoare evoluţiei mentalităţii oamenilor din diferitele epoci istorice. În
„Taina" Sfintei Fecioare Maria este cuprins întreg adevărul despre Dumnezeu şi mântuirea
oamenilor, adevăr pe care Biserica, în ansamblul ei, îl exprimă sintetic în troparul care se
cântă la Bunavestire: „Astăzi este începutul mântuirii noastre şi arătarea tainei celei din
veac. Fiul lui Dumnezeu, Fiu Fecioarei se face şi Gavriil harul bine-l vesteşte. Pentru
aceasta şi noi, împreună cu dânsul, Născătoarei de Dumnezeu să-i strigăm: Bucură-te, cea
plină de har, Domnul este cu tine!".37
Rolul Fecioarei Maria în istoria mântuirii oamenilor este anticipat încă din cărțile
Vechiului Testament, prin intermediul profețiilor, întreaga tradiție patristică confirmând acest
lucru.
În sens ortodox, se poate vorbi de Fecioara Maria numai în contextul general al
Întrupării Domnului sau al hristologiei. În acest cadru se poate analiza învăţătura despre
Fecioara Maria, pentru că numai acesta este edificator şi autentic. Sfinţii Părinţi n-au scris
lucrări separate despre Maica Domnului în care să se vadă o autonomie a ei faţă de Fiul lui
Dumnezeu. Aceştia nu au considerat pe Sfânta Fecioară ca o ultimă verigă dintr-un lanţ de
zeiţe feminine căreia să i se fi adus un cult singular, ci au căutat să respecte ceea ce cuvintele
Mântuitorului au arătat şi ceea ce Scripturile au păstrat. Fecioara Maria nu a avut o natură
„superioară" celorlate fiinţe omeneşti şi nu a fost mărturisită decât în duhul Sfintei Scripturi.

37
Troparul, glasul al 4-lea, ziua douăzeci şi cincea, Bunăvestirea Preasfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu
Născătoarei şi Pururea-Fecioarei Maria, în Mineiulpe martie, ediţia a cincea, EIBMBOR, Bucureşti, 1977, p. 190

15
 Biserica a „impus", în timp, imaginea Sfintei Fecioare ca predică a faptei şi a
cuvântului în discreţie dar şi în fermitate şi claritate. În conştiinţa sa, Biserica însă a trăit de la
început adevărul revelat de Sfânta Scriptură asupra Fecioarei Maria. La început, literatura
creştină nu a făcut referiri numeroase la Maica Domnului, aceasta raportându-se mai mult la
datele oferite de Noul Testament. Spre exemplu, Sfântul Policarp (t c. 155) nu-i aminteşte
măcar numele, iar apologetul Meliton al Sardelor o numea simplu: „Maria, Mieluşeaua cea
bună" şi „o Fecioară"38. Teologia Părinţilor Apostolici referitoare la Maica Domnului a fost
simplă, directă, şi axată pe mărturisirea câtorva adevăruri: Mântuitorul Iisus Hristos S-a
născut din Fecioara Maria prin puterea Sfântului Duh; Fecioara este cu adevărat Maică a
Lui; este preacurată fiind ocrotită de puterea lui Dumnezeu.
Sfântul Ignatie Teoforul este cel dintâi slujitor al Bisericii, de după perioada Sfinţilor
Apostoli, care vorbeşte despre Maria în sensul continuării teologiei Noului Testament.
Prelungind teologia Sfântului Apostol Pavel, el propune o aprofundare a evenimentului istoric
al venirii Mântuitorului Hristos în lume. Fragmentele în care aminteşte de Fecioara Maria sunt
cuprinse în cele câteva Epistole, trimise diferitelor comunităţi creştine din Asia Mică. Sfântul
Ignatie a scris diferitelor Biserici pe când era dus la Roma spre a fi judecat şi condamnat
pentru credinţa sa. În acele împrejurări grele, el îndemna cu tărie pe credincioşi să fie
statornici în credinţă, o credinţă transmisă prin Sfinţii Apostoli şi în care locul Fecioarei Maria
este principal.
Sfântul Ignatie Teoforul vorbeşte despre un plan al mântuirii împlinit de Dumnezeu
prin Fecioara Maria, care L-a purtat cu adevărat, L-a Născut prin puterea Sfântului Duh pe
Mântuitorul Hristos.
Sfântul Iustin Martirul și Filozoful, vorbind despre căderea omului şi despre
restaurarea lui prin Hristos Cel întrupat din Fecioara Maria, Sfântul Justin introduce o altă
temă care face legătura între cele două momente ale istoriei: antiteza Eva-Fecioara Maria.
Două momente generatoare de istorie, care aparţin atât lui Dumnezeu cât şi omului, care se
leagă între ele printr-o fecioară sunt cele de la Facere 3, 1-20 şi Luca 1, 26-38. Dacă la creaţie
o fecioară a stricat toată zidirea, iată că Dumnezeu reclădeşte; dacă omul păcătuieşte,
Dumnezeu salvează; dacă femeia aduce moartea în lume, Dumnezeu tot printr-o femeie aduce
viaţa. Prin Eva, încă fecioară, a căzut Adam, dar cu ajutorul Mariei, care a fost tot Fecioară, se
naşte Mântuitorul39.

38
Pr. Lucian Adrian Dinu, Maica Domnului în Teologia Sfinţilor Părinţi, Editura Trinitas, Iaşi, 2004, p.23
39
Sfântul Justin Martirul şi Filosoful, Apologia I, 23; 30-35, în Apologeţi de limbă greacă, traducere, introducere,
note şi indici de Pr. Prof. T. Bodogae, Pr. Prof. Olimp Căciulă, Pr. Prof. D. Fecioru, EIBMBOR, Bucureşti, 1980, p.
189.

16
 Clement Alexandrinul numeşte pe Maria „Maica Domnului", deoarece Fiul lui
Dumnezeu S-a zămislit în sânul ei. Continuând ideea se afirmă că: „Mi se pare că astăzi sunt
mulţi aceia care cred că Maria, după Naşterea Fiului ei, a fost ca o femeie oarecare ce a
născut, deşi nu a fost aşa deloc. Acelora care nu cred, spune-le că după Naştere ea a fost
cercetată de o moaşă care a găsit-o Fecioară. Acestea au fost lămurite şi în Scripturile
Domnului nostru, Care, de asemenea, nasc Adevărul şi rămân fecioare, în ascunzişul tainei
celei adevărate. «Ea a născut, dar nu a născut» spun Scripturile, fiindcă ea a zămislit singură,
nu prin unirea cu bărbat"40.
Foarte important de amintit este și concepția lui Origen despre Sfânta Fecioară Maria,
căci acesta nu o consideră pe Maica Domnului „imaculată", în înţelesul de astăzi al
cuvântului, ci o crede născută în lume ca oricare om, din părinţii ei pe cale obişnuită a naşterii
oamenilor41. Argumentul adus este acesta: dacă Fecioara Maria nu ar fi avut păcatul
strămoşesc în ea, atunci Fiul ei nu ar mai fi murit şi pentru ea. Dar Mântuitorul Hristos a venit
în lume pentru toţi oamenii, inclusiv pentru Fecioara Maria, deşi ea a fost cea care L-a născut
şi a avut parte de binecuvântarea lui Dumnezeu mai mult decât toţi.
Perioada secolelor IV-V d. Hr. Este cunoscută ca fiind „veacul de aur" al literaturii
patristice deoarece atunci au trăit şi au scris mulţi Sfinţi Părinţi ai Bisericii, deşi condiţiile în
care au făcut-o nu erau dintre cele mai prielnice.
Până la anul 313, dar mai ales după aceea, interesul pentru persoana Fecioarei Maria a
crescut mereu, o mare parte din Sfinţii Părinţi aducându-şi contribuţia lor deosebită. În Răsărit
au trăit şi au scris: Sfântul Atanasie cel Mare, Sfântul Chiril al Ierusalimului, Sfântul Epifaniu,
Sfântul Efrem Sirul, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigore de Nazianz, Sfântul Grigore de
Nyssa, Sfântul Ioan Gură de Aur şi alţii. În Apus putem menţiona pe Sfântul Ambrozie, pe
Sfântul Ilarie de Pictavium, pe Fericitul Ieronim, pe Fericitul Augustin şi alţii. Perioada a
doua a literaturii patristice s-a impus prin creaţii multilaterale, de o frumuseţe şi adâncime
strălucitoare, neatinsă până atunci şi neîntrecută după aceea.
Unul din marii Părinţi ai Bisericii care a avut o deosebită contribuţie în arătarea
adevărului despre Fecioara Maria a fost Sfântul Atanasie cel Mare, episcopul Alexandriei.
Sfântul Atanasie a susţinut împotriva arienilor că Fecioara Maria este „Maica Domnului",
deoarece Fiul ei este Fiul lui Dumnezeu, Născut din veci din Tatăl şi deofiinţă cu El şi care a
venit în lume în vremurile din urmă. Autorul nu ezită să dea numele de „Maica lui
Dumnezeu" sau „Născătoare de Dumnezeu" (Theotokos) Fecioarei Maria pe care o vede

40
Pr. Lucian Adrian Dinu, Maica Domnului în Teologia Sfinţilor Părinţi, Trinitas, Iaşi, 2004, p. 51.
41
Ibidem, p.52.

17
mijlocitoarea sau rugătoarea pentru noi înaintea lui Dumnezeu. El o arată pe Sfânta Maică ca
„legătura" sau „izbăvitoarea" neamului omenesc: „Căci Hristos S-a făcut Om pentru a noastră
mântuire şi a luat trup din Fecioara Maria, Maica lui Dumnezeu". Numind-o pe Sfânta
Fecioară „Theotokos", a consacrat numele acesta în Teologia patristică, recomandand-o ca
model de trăire. Calităţiile ei: pururea-fecioria, maternitatea divină şi sfinţenia au fost
considerate daruri ale lui Dumnezeu de care trebuie să se împărtăşească toţi creştinii.
Învăţătura despre Fecioara Maria ca model de curăţie provine de la predecesorul Sfântului
Atanasie, episcopul Alexandru, şi a influenţat totodată pe alţi Sfinţi Părinţi, poate în primul
rând pe Sfântul Ambrozie al Milanului care l-a preluat aproape cuvânt cu cuvânt.
Sfântul Vasile cel Mare. În planul învăţăturii despre Fecioara Maria, capadocienii
(Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nazianz, Sfântul Grigorie de Nyssa, Amfilohiu
de Iconium) au fost influenţaţi de creştinismul alexandrin pe care ei l-au cunoscut îndeaproape
şi cu care aveau legături strânse. Locurile strâns legate de Fecioara Maria sunt puţine în
operele lor, dar au o importanţă teologică covârşitoare.
Sfântul Vasile consideră de o mare importanţă „iconomia" Maicii Domnului. Ca şi
lucrarea directă, imediată a lui Dumnezeu în lume şi în Fecioara Maria, lucrarea ei personală
are o importanţă precisă: „pântecele" ei este lucrător al mântuirii noastre. Lucrarea lui
Dumnezeu se îngemănează, se împleteşte armonios cu „intervenţia" umană prin Fecioara
Maria. Tot Sfântul Vasile o numeşte pe Fecioara Maria fără nici o rezervă „Născătoare de
Dumnezeu" şi „Maică Preasfântă". Deoarece şi Maica Domnului este om, prin ea, Fiul lui
Dumnezeu a venit în lume şi S-a făcut deopotrivă cu noi. Prin Fecioara Maria noi am devenit
toţi prieteni ai lui Dumnezeu.
Sfântul Vasile cel Mare vorbeşte de asemenea de calea sfântă pe care a mers Maica
Domnului în viaţa ei, sfinţenia pe care a dobândit-o de la Dumnezeu. Deşi nu intră în
amănunte şi nu explică în ce constă mai precis această sfinţenie, Sfântul Vasile se foloseşte de
anumite episoade biblice prin care conturează mai uşor şi mai autentic chipul ei ales.
Sfântul Grigorie de Nyssa. Vorbind despre Mântuitorul Hristos ca Dumnezeu
adevărat şi Om adevărat, Sfântul Părinte ajunge ineviatbil la Fecioara Maria pe care o vede
„cheia" în adeverirea realităţii firii Lui umane. Maica Domnului a fost o femeie din Iudeea,
om deplin, chiar dacă Dumnezeu, Atotputernic fiind, a hotărât să se pogoare în ea, atunci ea
este vrednică de numele de „Născătoare de Dumnezeu". Sfântul Grigorie spune, de fapt, că
Sfânta Fecioară reprezintă chezăşia ortodoxiei credinţei noastre.
Un alt aspect al învăţăturii despre Fecioara Maria, la Grigorie de Nyssa, este lauda şi
preacinstirea ei. Autorul îşi exprimă o admiraţie nespusă faţă de ea, proclamând-o „culme a

18
sfinţeniei": „Tu eşti cea mai cinstită dintre toate făpturile, mai frumoasă decât cerurile,
străluceşti mai mult decât soarele şi eşti preamărită de îngeri. Neurcându-te în rai, ci
rămânând pe pământ ai purtat în sânul tău pe Domnul cerului şi pe Stăpânul lumii întregi".
Prin prezentarea paralelei dintre Eva şi Fecioara Maria, Sfântul Grigorie de Nyssa
aduce în prim plan calitatea acesteia din urmă de mijlocitoare a mântuirii. Fecioara Maria este
între Dumnezeu şi oameni ca rugătoare. Starea ei se vădeşte din puterea şi voinţa
dumnezeiască şi nu de la sine, autonom sau despărţită de Fiul lui Dumnezeu. O notă
interesantă a acestei teme este aceea a împlinirii în bucurie de către Fecioara Maria a poruncii
dumnezeieşti. În contrast cu Eva, care a născut în pedeapsă şi durere, Preacurata Fecioară „şi-
a început zămislirea şi a născut apoi cu bucurie"42.
Sfântul Grigorie de Nazianz sau „Teologul" a fost unul din Sfinţii Părinţi înzestrat cu
un deosebit simţ al problemelor teologice, o mare înclinare spre viaţa ascetică, o nobleţe
sufletească şi un excepţional talent oratoric şi literar. Prin cuvântările şi scrierile sale şi-a
dobândit renumele de unul din cei mai mari oratori ai Bisericii. Deşi în puţine locuri, din cele
45 de Cuvântări ale sale, Sfântul Grigorie de Nazianz abordează învăţătura despre Fecioara
Maria, el îi acordă, totuşi, importanţa cuvenită.
Câteva aspecte ale învăţăturii despre Maica Domnului întăresc ideea că Fecioara Maria
a „contribuit", prin primirea în trupul ei, la împlinirea Tainei Întrupării Domnului; ea şi-a
păstrat curăţia trupească şi sufletească întemeiată pe faptul că Dumnezeu a binevoit să
locuiască în ea; Sfântul Duh a purificat şi a desăvârşit unirea dintre Dumnezeu şi om în
persoana Mântuitorului Hristos.
Sfântul Grigorie nu se limitează la prezentarea Fecioarei Maria ca „destinatară" a
rugăciunii oamenilor, ci o prezintă ca model de viaţă ascetică punând accentul pe feciorie şi
pe viaţa virtuasă, acestea fiind cele dintâi exemple. Fecioara Maria este un model deoarece a
fost rânduită în ceata fecioarelor care slujea la templu, dar petrecea atât de mult timp rugându-
se în Sfânta Sfintelor, încat se poate spune că vieţuia acolo.43
Sfântul Ioan Gură de Aur a arătat-o pe Fecioara Maria aşa cum era: o femeie simplă,
rugătoare, foarte apropiată de Fiul ei, fiind o credincioasă smerită care a primit în deplină
ascultare mesajul dumnezeiesc.
Sfântul Ioan a făcut legătura dintre Fecioara Maria şi evenimentele din Vechiul
Testament. Nume precum: „pământ nelucrat", „noua Evă", „noul Eden" sunt doar câteva
dintre numirile Maicii Domnului în lucrările acestui Sfânt Părinte. Punerea în antiteză a
42
Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre feciorie, Traducere din limbile greacă veche şi latină de Laura Pătraşcu,
EIBMBOR, Bucureşti, 2003, XIV, p. 62-65.
43
SFÂNTUL IOAN MAXIMOVICI, Cinstirea Maicii Domnului în Tradiţia Ortodoxă, p. 64

19
Maicii Domnului cu Eva sau trimiterea la „pământul raiului", nelucrat de mână omenească,
arată, în gândirea Sfântului Ioan, însemnătatea ei în iconomia mântuirii lumii. Maica
Domnului e o mărturie a vieţii noi.44
Cu privire la Facerea Lumii, Sfântul Ioan Damaschin vede o prefigurare a naşterii
preasfintei fecioare: „ Ea a fost predestinată prin sfatul preştiutor şi mai înainte de veci al lui
Dumnezeu, a fost preînchipuită şi mai înainte şi propovaduită prin Duhul Sfânt, prin diferite
simboluri şi prin cuvintele profeţilor”.45
După învăţătura lui Nicolae Cabasila, în Maica Domnului a fost atins ţelul creaţiei:
„ Aşa cum pomul ţinteşte spre rod, tot aşa creaţia ţinteşte spre Maica Domnului”. La „plinirea
vremii” Fecioara Maria recunoaşte în chip fiinţiial drept singură lege fundamentală a vieţii
voia Făcătorului:„Facă-se voia Ta”. Prin Fecioara Maria firea umană se supune din nou legii
spirituale divine. Cel credincios poate deveni iarăşi colaboratorul lui Dumnezeu şi rege al
naturii.
Cea mai potrivită asemănare pentru descrierea fecioriei Maicii Domnului este, în
concepţia Fericitului Ieronim, Minunea trecerii prin uşile încuiate a Mântuitorului nostru
Iisus Hristos. „Vrei să şti cum S-a Născut din Fecioara şi cum , după Naştere, ea a rămas
Fecioară? Uşile erau încuiate atunci când a intrat Iisus! Nu este nici o îndoială că uşile erau
încuiate. Cel care a intrat prin uşile încuiate nu era o închipuire sau un duh, ci un trup. Căci de
ce spune El aşa? «Priviţi la Mine şi vedeţi că duhul nu are carne şi oase precum Mă vedeţi pe
Mine că am»"54. Aşadar Fericitul Ieronim nu are nici o îndoială că Maria Fecioara a rămas
precum era mai înainte de Naşterea Fiului lui Dumnezeu, adică tot Fecioară.
Reflecţiile Fericitului Augustin asupra Maicii Domnului au dovedit geniul său
religios. Înscriindu-de pe linia Sfintei Tradiţii deschise deja, el a preluat învăţătura despre
Sfânta Fecioară şi a îmbogăţit-o prin originalitatea sa, prin intuiţia pe care a dovetit-o în
amplificarea acestei învăţături şi prin perspectivele teologice pe care le-a deschis. Până la el s-
a concretizat - în ceea ce priveşte îvăţătura despre Fecioara Maria - un proces apologetic,
Maica Domnului fiind mai mult un „obiect de meditaţie". Fericitul Augustin a susţinut
pururea-fecioria Maicii Domnului, maternitatea ei divino-umană, la care a adăugat învăţătura
despre evlavia ei. El a rezumat şi a condensat în scrierile sale tezaurul intelectual al lumii
vechi creştine, gândirea sa inspirată de duhul adevărului creştin fiind călăuză în susţinerea

44
PR. DR. CORNELIU – MIHAIL MILITARU, Învăţătura despre Maica Domnului până la Sinodul de la Efes: perspectivă
hristologică, Ed. EMIA, Deva, 2006, p. 23
45
SFÂNTUL IOAN DAMASCHIN, Dogmatica, trad. de pr. Prof. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 2001, p. 205

20
învăţăturii ortodoxe despre Fecioara Maria. Chiar el spunea despre sine: „Mărturisesc că eu
încerc să fiu din numărul acelora care scriu făcând progres şi care progresează scriind"46.
O idee interesantă la Fericitul Augustin este aceea că fecioria Maicii Domnului este o
„garanţie" a minunii dumnezeieşti a Naşterii sau, mai bine spus, a divinităţii Fiului ei.
Maternitatea divină a Ferioarei Maria este recunoscută deplin de el. Fecioara Maria face parte
din planul creaţiei lui Dumnezeu, iar prin sălăşluirea Lui în pântecele ei, Dumnezeu S-a făcut
părtaş firii omeneşti pe care El a zidit-o47.
Biserica a păstrat în conştiinţa sa sfântă, încă de la începutul existenţei ei, adevărul
revelat asupra Fecioarei Maria ca Maica lui Dumnezeu şi Pururea-Fecioară. Cinstirea sau
venerarea ei „care derivă nemijlocit din credinţa în Iisus Hristos" 48 este cel dintâi lucru ce se
cuvine a fi evidenţiat în legătură cu Maica Domnului în Teologia patristică. Ea este prezentă
în conştiinţa Bisericii prin rolul şi „calităţile" ei: feciorie, sfinţenie şi mijlocitoare către
Dumnezeu pentru mântuirea creştinilor. „Biserica a considerat totdeauna pe Fecioara Maria,
Născătoare de Dumnezeu, căci în aceasta se implică mărturisirea că Cel ce S-a născut din ea
nu e o persoană omenească deosebită de cea dumnezeiască, ci Însuşi Fiul lui Dumnezeu S-a
născut din ea, după firea Sa omenească. Niciodată nu se naşte o fire, ci un ipostas, care în
ordinea omenească este o persoană, firea nu vine de la subzistenţă reală decât ca persoană.
Persoana care se naşte din Fecioara Maria este identică cu Persoana Cuvântului dumnezeiesc,
care prin Întrupare Se face şi persoană firii omeneşti"49.

CAPITOLUL III
PREACINSTIREA MAICII DOMNULUI ÎN ORTODOXISM ȘI
CATOLOCISM

46
Pr. Prof. Ion G. Coman, Opera Fericitului Augustin şi critica personală teologică din Retractările sale, în „Studii
Teologice", anul XI, nr. 1, 1959, p. 6.
47
Magistrand Ştefan C. Alexe, Concepţia Fericitului Augustin despre păcat şi har, în „Studii Teologice", VIII
(1956), nr. 5-6, p. 331.
48
Diac. Magistrand Constantin Voicu, Maica Domnului în Teologia Sfântului Ioan Damaschin, în "Mitropolia
Olteniei", XIV (1962), nr. 3-4, p. 165.
49
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 2, EIBMBOR, Bucureşti, 1997, p. 53.

21
 III.1 Preacinstirea Maicii Domnului în ortodoxism
Biserica Ortodoxa invata ca numai lui Dumnezeu in Treime: Tatal, Fiul si Sfantul
Duh, I se cuvine adorare sau inchinare, dar ca Maicii Domnului, sfintilor ingeri, sfintilor,
sfintelor moaste, sfintelor icoane si Sfintei Cruci se cuvine sa dam cinstirea potrivita. Intrucit
Maica Domnului este cea dintii dintre sfinti, ei I se acorda ,, preacinstire”, supravenerare.
Sfintilor li se acorda numai ,, cinstire” sau venerarea. In Noul Testament Maica Domnului a
fost prea cinstita de Elisabeta, mama Sfantului Ioan Botezatorul, care ,, s-a umplut de Duhul
Sfânt” și a zis: ,, Binecuvântată esști tu între femei și binecuvântat este rodul pîntecelui tău. Și
de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu?"(Luca 1, 41-42). Apoi, dupa
salutarea Elisabetei, insasi Prea Sfanta Fecioara a marturisit, ca intr-o profetie, ca pe ea ,, o
vor ferici toate neamurile” (Luca 1, 48). Insa cel mai substantial argument pentru prea
cinstirea Maicii Domnului in Biserica Ortodoxa il constituie respectul dat de Insusi
Mantuitorul propriei Mame in timpul copilariei si adolescentei, apoi in decursul lucrarii Sale
publice cind, la rugamintea ei, a facut minunea din Cana Galileii, sau cind a incredintat-o
ucenicului prea iubit in ultimele clipe ale vietii Sale pamantesti, zicind: ,, Femeie, iată fiul tău!
Apoi când a zis ucenicul a luat-o la sine” (Ioan 19, 26). Si, ne spune Sfanta Scriptura, ,, din ceasul
acela ucenicul a luat-o de la sine” (Ioan 19, 27). De aici, din faptul ca abia inainte de a-si sfirsi
viata pamanteasca pe Cruce, Mantuitorul a incredintat pe Sfanta Fecioara ucenicului in care
avea cea mai mare incredere si care-L insotise pina in ultima clipa fara ezitare, desprindem
concluzia fireasca si clara, ca Maica Domnului s-a aflat pina in acel moment in grija deosebita
a Fiului. Caci daca Iisus ar fi avut alti frati - cum gresit interpreteaza unii credinciosi anumite
pasaje din Noul Testament - ce rost ar fi avut ca Mantuitorul sa incredinteze pe Mama lui, ,,cu
limbă de moarte” sau ca un legamint de neschimbat, ucenicului prea iubit, iar acesta din urma
sa se ingrijeasca de ea ca la propria mama? Caci se spune fara echivoc, chiar de Sfantul
Evanghelist Ioan, caruia I se face aceasta incredintare, ca ,, din ceasul acela ucenicul a luat-o
la sine”(Ioan 19, 27). Iar aceasta marturie, aparent simpla este covirsitoare!50
Sfintii Apostoli au cinstit in chip deosebit pe Maica Domnului. La fel au facut si
urmasii lor, episcopii, preotii si diaconii de totdeauna ai Bisericii Ortodoxe, fiind pilda centru
credinciosii lor. Iar cind, prin formule eretice subtile s-a incercat sa se altereze doctirna
ortodoxa despre Intruparea Fiului lui Dumnezeu si despre adevarata prea cinstire ce se cuvine
Maicii Domnului, episcopii Sinodului Ecumenic de la Efes (431) au definit atit dogma
50
Pr. Prof. Dr. Ion Bria, "Dictionar de Teologie Ortodoxa", Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, 1981, pag. 247-250.

22
hristologica imptriva lui Nestorie cit si atributul de ,,Născătoare de Dumnezeu" pentru Maica
Domnului. De al mijlocul secolului al IV-lea inainte, in Biserica Ortodoxa, asadar, s-a
mentinut neschimbata invatatura ca Maica Domnului a nascut cu trup omenesc real pe Fiul lui
Dumnezeu cel nascut din Tatal inainte de toti vecii, cum se stabilise deja in sedintele
Sinodului I Ecumenic (Niceea, 325) si cum se marturisea in Simbolul de credinta. Sinodul de
la Efes a intarit si el cu detalii, invatatura ortodoxa despre Nascatorea de Dumnezeu sau, in
greceste Theotokos. Mai tirziu, Sindoul al VII-lea Ecumenic (Niceea, 787) a reafirmat aceasta
invatatura, impreuna cu invatatura ortodoxa despre cinstirea sfintelor icoane, a sfintelor
moaste si semnului Sfintei Cruci, neabatindu-se de la aceeasi invatatura apostolica
neintrerupta.
Prea cinstirea Maicii Domnului constituie in Biserica Ortodoxa un act cult. Ea nu
inseamna adorare - care se aduce numai lui Dumnezeu - ci o deosebita apropiere a
credinciosului de Maica Domnului, prin rugaciune, pentru a dobindi de la Mantuitorul Hristos
binefaceri in viata pamanteasca si petrecerea cu alesii lui Dumnezeu in viata viitoare51.
Prea cinstirea Maicii Domnului in Biserica Ortodoxa se face in diverse chipuri, pe care
le vom arata de aici inainte, si anume: a) invocare ei in rugaciune,b) zugravirea chipului ei in
icoane murale sau pe lemn etc., c) tinerea sarbatorilor rinduite de Sfanta Biserica in cinstea
Maicii Domnului, d) atribuirea numelui Maicii Domnului, Maria, nou-nascutelor din familiile
crestine ortodoxe.
Invocarea Maicii Domnului in rugaciune se face atit in cadrul cultului public: cele
sapte laude, Sfintele Taine, ierurgii si acatiste, cit si in spatiul mai limitat al rugaciunii
personale sau particulare. Maica Domnului este invocata in rugaciunea particulara a
credinciosului ortodox fie in rugaciuni mai lungi, fie in formule de pietate si inchinare cum
sint cele descrise la inceputul acestei prezentari.
Zugravirea chipului Maicii Domnului este foarte frecventa in Biserica Ortodoxa. Dar
aceasta zugravire are ceva specific, deosebitor de toate reprezentarile din alte Biserici, in
special cele romano-catolice si, in ultima vreme, cele din unele locasuri de cult ale
protestantilor.
Tinerea sarbatorilor rinduite in cinstea Maicii Domnului constituie una din formele
prin care credinciosii Bisericii Ortodoxe au aratat devotiunea lor speciala fata de Mama
Domnului nostru Iisus Hristos.

51
Epifanie Monahul, Sfântul Simeon Metafrastul, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Trei vieţi bizantine ale Maicii
Domnului, ediţia a II- a, traducere şi postfaţă de Diac. Ioan Ică Jr., Editura Deisis, Sibiu, 2007, p. 45

23
 III.2 Sărbătorile Maicii Domnului

Principala sărbătoare a Mariei este la 15 august ("Sfânta Maria Mare"),

sărbătoare care se numeşte oficial în biserica romano-catolică "Ridicarea la Ceruri a
Fecioarei Maria", iar în bisericile ortodoxe "Adormirea Maicii Domnului".
În plus, ambele biserici sărbătoresc Naşterea Maicii Domnului ("Sfânta Maria
Mică"), pe 8 septembrie, iar pe 12 septembrie, în Biserica romano-catolică se
sărbătoreşte Sfântul Nume al Mariei (aluzie la respectul datorat Maicii Sfinte şi încrederea în
puterea invocării respectuoase a acestui Nume, ca semn de binecuvântare şi tărie în faţa
ispitelor).
Pe 25 martie biserica catolică şi cele ortodoxe sărbătoresc Buna-Vestire. Bisericile
ortodoxe, greco- şi romano-catolice sărbătoresc Intrarea în biserică a Maicii
Domnului (sau Aducerea Maicii Domnului la Templu) pe 21 noiembrie.
Biserica catolică mai sărbătoreşte Neprihănita Zămislire a Preasfintei Fecioare
Maria pe 8 decembrie şi, după Conciliul al Doilea de la Vatican, a schimbat denumirea
sărbătorii de 1 ianuarie din Tăierea împrejur în Solemnitatea Sfintei Fecioare Maria, Maica
lui Dumnezeu, Regina păcii.
În evul mediu, în unele regiuni ale Europei occidentale Adormirea şi Ridicarea la
Ceruri se sărbătorea în ianuarie şi februarie.
Bisericile ortodoxe şi cele greco-catolice mai sărbătoresc:
 Adunarea soborului credincioşilor în cinstea Preasfintei Fecioare, Născătoare de
Dumnezeu pe 26 decembrie;
 Acoperământul Maicii Domnului pe 1 octombrie;
 Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, pe 21 noiembrie;
 Izvorul Tămăduirii în Vinerea luminată, adică vineri în Săptămâna luminată, de
după Paşti;
 Zămislirea Sfintei Fecioare de către Sfânta Ana pe 9 decembrie;
 Punerea în raclă a cinstitului veşmânt al Maicii Domnului la 2 iulie
 Punerea în raclă a brâului Maicii Domnului la 31 august.
De asemenea, atât catolicii şi cât şi ortodocşii serbează, în funcţie de ţară, regiune şi
tradiţie, diverse apariţii sau icoane ale Maicii Domnului.

III.3 Învățătura despre Fecioara Maria în catolicism.

24
 Învăţătura despre locul şi persoana Fecioarei Maria în Biserică se numeşte
„mariologie”. Atât ortodoxia cât şi catolicismul mărturisesc că ea este „Născătoare de
Dumnezeu” (Theotokos, Deipare) şi „Pururea –Fecioara Maria”.
Elementele comune ale dogmei mariologiei ortodoxe şi catolice sunt: pururea fecioria
Mariei (aeiparthenia), calitatea ei de Născătoare de Dumnezeu (theotochia) şi cinstirea ei mai
presus de toţi Sfinţii şi îngerii (hyperdulia). Sunt cele trei elemente propovăduite de Apostoli
şi aflătoare în Scriptură cu ocazia descrierii evenimentului Buneivestiri. Dar catolicismul nu a
rămas la aceste elemente comune, ci a adăugat la ele câteva elemente noi, datorită cărora
mariologia lui a ajuns să se deosebească de mariologia ortodoxă. Acestea sunt: imaculata con-
cepţie a Fecioarei Măria, care are caracter de dogmă (dela 8 Decembrie 1854), calitatea ei de
«împreună răscumpărătoare a neamului omenesc» (corredemptrix) şi forma recentă de dogmă
a învăţăturii despre înălţarea Fecioarei cu trupul la cer, care ca credinţă neformulată dogmatic
şi cu o nuanţă deosebită, e proprie şi Bisericii Ortodoxe.
Prin aceste elemente noi mariologia catolică manifestă un spirit propriu, deosebit de
spiritul mariologiei ortodoxe. El s-ar putea rezuma în următoarele trei tendinţe: 1) tendinţa de-
a paraleliza pe Fecioara Maria cu Iisus Hristos, de a-i atribui un rol oarecum coordonat cu al
Lui în mântuirea lumii; 2) tendinţa de-a autonomiza pe Maica Domnului de dumnezeescul ei
Fiu, de-a scoate evenimentele vieţii ei din lumina Lui, sub care ea le-a voit acoperite; 3)
tendinţa de-a scoate pe Maica Domnului din solidaritatea cu neamul omenesc şi cu universul
creat, de-a o ridica deasupra Lui. după chipul în care e ridicat Iisus Hristos.
Spre deosebire de tendinţele acestea, tendinţele mariologiei ortodoxe sunt de-a privi pe
Maica Domnului ca primindu-şi toată slava de la dumnezeeseul ei Fiu împreună cu ansamblul
făpturilor din cosmos, deşi ca cea dintâi dintre ele.
Tendinţele mariologiei ortodoxe se acopere cu tendinţele Evangheliilor şi ale
creştinătăţii primare. Testamentul Nou acopere cu o discreţie aproape totală viaţa Preacuratei
Fecioare din cauza că însăşi Maica Domnului a înfrânat pornirea curată a sfinţilor scriitori de-
a da vre-o ştire despre ea, mai ales după înălţarea Fiului ei la cer. Nu fără sens Ev. Ioan
notează un cuvânt, singurul cuvânt al Maicii Domnului, adresat chiar la începutul activităţii
Lui, la nunta de la Cana, apostolilor şi, după ei, tuturor credincioşilor din toate timpurile:
«Faceţi ceeace vă va spune» (2,5). E singura ei propovăduire indicată în Testamentul Nou şi
arată voinţa Maicii Domnului de-a îndrepta atenţiunea credincioşilor în mod principal spre

25
Fiul ei. Faptele Apostolilor ne spun că ea era cu apostolii (1, 14) dar nici un alt amănunt nu ne
dau despre ea, cu siguranţă pentru că aşa era voia ei.

III.3.1 Imaculata concepție

Prin dogma despre imaculata concepţie a Fecioarei Maria, catolicismul vrea să pună
dela începutul existenţei ei pe Fecioara într-o paralelă, într-o egalitate cu Iisus. Precum Iisus
s-a Conceput şi s-a născut fără de păcatul strămoşesc, tot aşa s-a conceput şi s-a născut fără de
păcatul străimoşesc şi Fecioara Maria. Prin aceasta Fecioara Maria este oarecum
autonomizată faţă de Iisus. Şi în acelaşi timp e scoasă din ordinea omenească, de sub legea
universala umană; un om se concepe şi se naşte nu sub legea inflexibilă sub care se nasc toţi
oamenii, ci se naşte ca Dumnezeu-Omul, fără să fie Dumnezeu-Om.
Catolicismul săvârşeşte două abateri dela ordinea generală a lucrării harului mântuitor
al lui Iisus Hristos, abateri cari nu fac decât să reliefeze concepţia lui că Măria s'a mântuit în
afară de Hristos: a) admite în cazul Mariei o lucrare mântuitoare a harului lui Hristos, înainte
de a fi existat Hristos însuşi, adică Dumnezeu-Omul; b) admite în cazul Mariei că harul lui
Hristos însuşi izbăveşte pe om de păcatul strămoşesc după ce s-a născut cu el, ei îl fereşte
chiar de a se naşte cu el.
În concepţia ortodoxă, însă, păcatul nefiind numai culpă şi pedeapsă, ci şi o slăbire a
naturii umane, scăparea de păcat înseamnă, pe lângă satisfacerea lui Dumnezeu de către Iisus
Hristos prin ascultare şi moarte, o întărire a acestei firi, prin ridicarea ei într'o unire intimă cu
dumnezeirea. Aceasta a făcut-o Fiul lui Dumnezeu devenind şi ipostas al firii omeneşti,
devenind şi om între oameni, ipostas omenesc între ipostasele omeneşti, şi ca atare, fiind şi
unul din Treime, revărsând în semeni energia necreiată a dumnezeirii Sale, harul
dumnezeiesc. Numai prin umanitatea lui Hristos curge iarăşi harul în omenire52.
Harul nu e un ajutor creiat, pe care îl dă Dumnezeu pentru Hristos, clar nu numaidecât
prin Hristos, ca în catolicism, ci energia dumnezeiască necreată, care a trebuit întâi să se
reverse în umanitatea luată de Fiul lui Dumnezeu, pentru ca prin ea să treacă la toţi cei ce
vreau să o primească. De aceea, eliberarea de păcatul strămoşesc nu o poate obţine nici un om
decât prin unirea lui cu Hristos, Dumnezeu-0mul. Numai aşa a obţinut-o şi Fecioara Maria.
Ortodocşii resping dogma catolică despre „Imaculata concepţie a Fecioarei Maria
deoarece ea a moştenit mortalitatea pe care o avem toţi din cauza căderii lui Adam. Prin

52
Pr. DUMITRU STĂNILOAE, Învățătura despre Maica Domnului la ortodocși și la catolici în Ortodoxia,1950, 4, p.
559-609.

26
urmare, nu este nevoie să procedăm așa cum au făcut teologii latini nefiind nevoie de nici un
motiv să inventăm o teorie care să susţină dogma Imaculatei concepţii.
De fapt, ea s-a născut ca şi orice alt om. Duhul Sfânt a pregătit-o pe Fecioara Maria
pentru misiunea ei de a fi Maica Lui Dumnezeu. Ea a fost adumbrită de energia necreată a
Duhului Sfânt pentru a putea fi un vas vrednic din care să se nască Hristos. Totuşi, mai mulţi
Sfinţi Părinţi au observat că a păcătuit, înainte de Învierea Fiului ei: Sf. Ioan Hrisostom
menţionează nunta din Cana unde Fecioara Maria a crezut de cuviinţă să-I spună Fiului ei ce
să facă (Ioan 2:3-4). Acest fapt a fost dovada faptului că era muritoare.

III.3.2 Înălţarea Fecioarei cu trupul la cer.

Biserica Ortodoxă ca și cea catolică crede în înălţarea Fecioarei cu trupul la cer dar nu
a formulat o noua dogmă cu prvire la aceasta. Pe lângă faptul că această învăţătură e o taină în
sensul în care toate învăţăturile creştine sunt taine, ea e şi în sensul de învăţătură care se vrea
păstrată în sfiala tăcerii. Deşi teologii catolici recunosc că în Sf. Scriptură nu există niciun
temei pentru această învăţătură şi nici în primele şase veacuri creştine, totuşi ei afirmă că ea se
întemeiază pe o revelaţiune făcută Apostolilor, pentru că altfel admit că n-ar mai putea fi
proclamată ca dogmă.
Se întemeiază pe faptul că pe faptul că credinţa aceasta e atestată în scrisul Bisericii
începând din veacul VII. O asemenea concepție nu s-ar fi putut naşte decât dacă a fost primită
chiar dela Apostoli ca un lucru sigur, nu numai ca o deducţie dela găsirea mormântului gol.
Ortodoxismul nu contestă că credinţa aceasta e mai veche în Biserică decât data apariţiei ei în
scrisul Bisericii, ba chiar că va fi având ca bază o revelaţiune făcută Apostolilor. Dar aceeaşi
apariţie a ei în documentele bisericeşti ale veacului VII, se poate presupune ca are ca bază a ei
vreo revelaţie53.
Fie că faptul înălţării a fost o revelaţie, pe care totuşi Apostolii şi primele veacuri
creştine urmând lor, au păstrat-o într-o respectuoasă discreţie, sau Dumnezeu însuşi a voit să
ţină faptul acesta acoperit de taină, lăsând doar să se cunoască mormântul gol şi nimic altceva,
în mod direct. Tradiţia cea mai veche spune doar atât: că Apostolii au găsit după trei zile
mormântul gol, deducând din aceasta că Domnul lisus Hristos a luat trupul Fecioarei. A fost
în drept să se creadă în înălţarea Fecioarei cu trupul la cer ca și singura concluzie, la care ne
mână şi mintea şi inima. Dar nu e mai puţin adevărat că din ambele răspunsuri posibile rezultă
ceva comun: taina, discreţia, sub care o iconomie superioară, a voit să se lase acoperit

53
http://www.crestinortodox.ro/dogmatica/maica-domnului/invatatura-despre-maica-domnului-ortodocsi-la-
catolici-69093.html, consultat la data 25.02.2017

27
evenimentul înălţării, un lucru la care catolicismul, prin decretarea acestei învăţături ca
dogmă, nu s-a gândit54.
Sunt două idei asupra cărora putem stărui:
1. Evenimentul înălţării Maicii Domnului a fost ţinut acoperit sub taină, voind să se
arate şi prin aceasta că Maica Domnului nu trebue paralelizată cu Hristos şi autonomizată de
El, ci văzută mereu în El şi prin El.
2. Prin aceasta s-a arătat totodată că Maica Domnului rămâne solidară cu omenirea, că
nu e faţă de lume în raportul în care e dumnezeiescul ei Fiu, deosebit de lume, deasupra ei.
Biserica ortodoxă cinsteşte minunea „înălţării” la ceruri printr-un praznic la 15 august,
asemeni urmaşilor papei.

III.3.3 Maria «împreună răscumpărătoare» («corredemptrix») cu Hristos a

neamului omenesc.
Aceasta este a treia învăţătură mariologică a catolicismuliui, în care se vede tendinţa
lui de a paraleliza pe Fecicara cu Hristos. De ea ţine şi afirmarea rigidă că Maria e
mijlocitoarea actuală a tuturor graţiilor către noi, că nicio graţie nu o primeşte omul de la
Hristos, decât prin ea.
Scriitorii bizantini recunosc că Maica Domnului a avut un rol la mântuirea noastră,
prin faptul că din ea s-a născut Mântuitorul nostru şi ea a pus la dispoziţia acestui act
dumnezeiesc vasul neprihănit al trupului şi al sufletului său. Ei o numesc deci uneori
«ajutătoarea lui Hristos la mântuire», dar niciun teolog ortodox şi nicio expresie bisericească
nu o numesc «împreună răscumpărătoare», sau «împreună mântuitoare». Expresia aceasta
sugerează un rol egal cu Hristos, la care nu ne putem gândi55.
Termenul de «mijlocitoare» îl întâlnim la unii scriitori bizantini, dar nu pe cel de
«împreună mijlocitoare cu Hristos», ci de «mijlocitoare intre noi şi Dumnezeu Cuvântul» .
Ea nu poate fi un mijlocitor, un răscumpărător, un mântuitor egal sau paralel cu Iisus
Hristos. Căci «Unul este Mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni: Cel ce s'a făcut om: Hristos
Iisus» (I Tim. 2, 3). «Printr-însul avem apropiere către Tatăl» (Ef. 2, 18), şi «întru El prin
sângele Lui, avem răscumpărarea şi iertarea păcatelor, potrivit harului Său cel bogat» (Ef. 1,
7). Mijlocitorul propriu zis e numai unul: Iisus Hristos. Căci El e şi Dumnezeu şi Om,
aducându-ne prin aceasta El însuşi aproape sfinţenia şi harul dumnezeiesc şi împăcând şi
unind în Sine pe Dumnezeu şi omul. Numai El ne dă dela Sine mântuirea, numai El ne dă dela
54
Pr. DUMITRU STĂNILOAE, op.cit., p. 559-609.
55
Ibidem.

28
Sine iertarea, numai în omul Iisus avem pe Dumnezeu, avem viaţa veşnică. Nu se poate
admite că Maria a «comentat şi a consatisfăcut cu Hristos», realizând împreună opera de
mântuire obiectivă.
Atât Ortodoxia cât şi Catolicismul văd în Maica Domnului, ca prima şi cea mai înaltă
făptură desăvârşită, pârga Bisericii, inima ei, esenţa ei. Dar pe când Catolicismul, prin
concepţia lui despre graţie consideră Biserica drept o mijlocitoare care separă de Hristos,
având graţiile date în administraţia ei şi procurându-le în mod autonom, în Ortodoxie Biserica
e plină de Hristos şi El însuşi se comunică în harurile Bisericii. Biserica nu se trăieşte ca
intermediară care separă de Hristos, ea e covârşită de prezenţa lui Hristos, e scăldată şi
copleşită de lumina Lui, deşi chiar aşa copleşită, e prezentă şi fără ea n'ar fi prezent Hristos,
aşa cum rugul (nears) nu se interpune între om şi căldura sau lumina focului, ba aproape că e
ascuns sub foc, deşi fără rug nu e prezent focul56.
Maica Domnului nu mijloceşte între Fiul ei şi noi, ca una care acoperă pe Hristos, care
ne separă de Hristos, ci ca una din care Hristos însuşi lucrează, ea rămânând acoperită,
copleşită de prezenţa Lui, cum e copleşit «aerul de lumină». Maica Domnului e vârful însorit
al muntelui zidirii, al Bisericii. Peste acest vârf trece lumina soarelui, coborînd spre noi. Dar
noi vedem vârful mai clar numai când nu ne străluceşte prea tare soarele, sau numai când am
înaintat prea mult spre vârf, în lumină. Încolo vedem aproape numai soarele.
Ambele Biserici cred în mijlocirile Fecioarei Maria şi ale sfinţilor. Aceste mijlociri
reflectă unitatea dintre Biserica triumfătoare din ceruri şi cea luptătoare, de pe pământ.
De asemenea, atât credincioşii ortodocşi cât şi cei catolici cred că într-un anume fel,
Maica Domnului reprezintă Biserica. Biserica este Trupul lui Hristos. Cei care fac parte din
Biserică se identifică cu El. Dar Hristos este în acelaşi timp şi „fratele” nostru (Romani 8:29).
Dacă Hristos este fratele nostru, atunci Fecioara Maria este mama noastră. Dar prin botez,
Biserica devine mama nostră. Prin urmare, Biserica este Fecioara Maria.

CONCLUZII

56
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/09/07/adevarul-ortodoxiei-fata-de-catolicism-maica-domnului-unde-
ratacesc-catolicii-in-cultul-preacuratei-fecioare-ce-sunt-profetiile-de-la-fatima/, consultat la data 22.03.2017

29
 Biserica a invatat totdeauna si invata ca Maria este Nascatoare de Dumnezeu si
pururea fecioara, definind acest adevar de credinta in sinoadele ecumenice si atribuind in
acelasi timp Sfintei Fecioare Maria un cult de supracinstire.
Prea-cinstirea Maicii Domnului constituie in Biserica Ortodoxa un act cult. Ea nu
inseamna adorare - care se aduce numai lui Dumnezeu - ci o deosebita apropiere a
credinciosului de Maica Domnului, prin rugaciune, pentru a dobindi de la Mantuitorul Hristos
binefaceri in viata pamanteasca si petrecerea cu alesii lui Dumnezeu in viata viitoare.
In Sfanta Scriptura a Vechiului Testament gasim tipuri ale Maicii Domnului,
prefigurari ale sfinteniei vietii ei, dar si profetii cu privire la nasterea Mantuitorului din Prea
Curatul ei Trup. Iar la Noul Testament se descriu acele momente din viata pamanteasca a
Sfintei Fecioare Maria care au avut o insemnatate deosebita pentru mantuirea lumii. De aceea
s-au si subliniat astfel de momente, care au ramas apoi in memoria Bisericii crestine si au
perpetuat prea cinstirea Maicii Domnului din timpurile apostolice si pina astazi. Cu alte
cuvinte, Biserica Ortodoxa nu a introdus o inovatie in cultul ei atunci cind, sub diverse forme,
a recomandat credinciosilor ei sa roage pe Maica Domnului sa mijloceasca la fiul ei si
Dumnezeul nostru pentru izbavirea din primejdii, pentru indreptarea celor rataciti, pentru
dobindirea a tot ce este necesar in viata pamanteasca, si a harului in vederea vietii viitoare.
Teologia patristică a insistat foarte mult asupra legăturii foarte apropiate dintre Sfântul
Duh şi Fecioara Maria. Sfinţenia ei este datorată lui Dumnezeu, Cel ce S-a pogorât asupra ei
atât la Bunavestire cât şi la Cincizecime. Din această perspectivă Fecioara Maria este
considerată pnevmatoforă prin excelenţă, adică sfinţită şi purtătoare de Dumnezeu atât în trup
cât şi în suflet. Insistenţa Părinţilor asupra sfinţeniei Maicii Domnului a fost făcută şi în
considerente practice, pentru înlăturarea pericolelor ereziilor. La fel, Sfinţii Părinţi au insistat
asupra maternităţii Fecioarei Maria pentru a înlătura orice idee dochetă despre Trupul
Domnului. Din perspactiva pnevmatoforă, Fecioara Maria devine rugătoarea în faţa lui
Dumnezeu pentru toţi creştinii. Ocrotirea ei este cerută de către toţi cei care nădăjduiesc în
„dobândirea Duhului". Fecioara Maria, chip al Bisericii înveşmântate în lumina Harului lui
Dumnezeu, devine ea însăşi izvor de binecuvântare pentru creştini. Înţelegerea ortodoxă
asupra Maicii Domnului are în vedere şi o dimensiune eshetologică, adică evidenţierea
faptului că ea este „înaine-mergătoare" a neamului omenesc, arătând calea şi sfârşitul la care
trebuie să ajungă toţi creştinii.

30
 BIBLIOGRAFIE GENERALĂ
I. Izvoare
1. Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită cu binecuvantarea Patriarhului Bisericii Ortodoxe
Române, P. F. Părinte Teoctist, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, Bucureşti, 1988.
2. Apologeţi de limbă greacă, traducere, introducere, note şi indici de Pr. Prof. T.
Bodogae, Pr. Prof. Olimp Căciulă, Pr. Prof. D. Fecioru, Editura Institutului Biblic și
de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române , Bucureşti, 1980, PSB 2.
3. Îndrumări Misionare, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, București, 1986.

31
4. Epifanie Monahul, Sfântul Simeon Metafrastul, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Trei
vieţi bizantine ale Maicii Domnului, ediţia a II- a, traducere şi postfaţă de Diac. Ioan
Ică Jr., Editura Deisis, Sibiu, 2007.
5. Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre feciorie, Traducere din limbile greacă veche şi
latină de Laura Pătraşcu, EIBMBOR, Bucureşti, 2003, XIV.
6. SFÂNTUL IOAN DAMASCHIN, Dogmatica, trad. de pr. Prof. Dumitru Fecioru, Editura
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001.
7. SFÂNTUL IOAN MAXIMOVICI, Cinstirea Maicii Domnului în Tradiţia Ortodoxă,
traducere din limba engleză de Cristian Maxim, Editura ICOS, 2000.
8. Sfântul Maxim Mărturisitorul, Viaţa Maicii Domnului, traducere şi postfaţă diac. Ioan
I. Ică Jr., Editura Deisis, Sibiu, 1998.
9. Stăniloae, Dumitru,Pr. Prof. Dr., Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 2, EIBMBOR,
Bucureşti, 1997.
10. Troparul, glasul al 4-lea, ziua douăzeci şi cincea, Bunăvestirea Preasfintei Stăpânei
noastre de Dumnezeu Născătoarei şi Pururea-Fecioarei Maria, în Mineiulpe martie,
ediţia a cincea, EIBMBOR, Bucureşti, 1977.

II. Lucrări
1. BORIS, PR., RĂDULEANU, Semnificația Marilor Sărbători Creștine, Editura
Bonifaciu, 2000.
2. BUCHIU, Pr. Conf. Dr., Maica Domnului, o introducere în teotokologia ortodoxă,
Editura Sigma, București, 2006.
3. Dinu, Pr., Adrian- Lucian, Maica Domnului în Teologia Sfinţilor Părinţi, Editura
Trinitas, Iaşi, 2004.
4. DIONISIATUL, TEOCTIST, MONAHUL, Maica Domnului în teologia și imnografia
Sfinților Părinți, Editura Bizantină, București, 2002.
5. FELMY ,KARL CHRISTIAN, Dogmatica experienţei eclesiale. Înnoirea teologiei
ortodoxe contemporane, Ed. Deisis, Sibiu, 1999.
6. KNIAZEV, ALEXIS,  Maica Domnului în teologia ortodoxă, trad. de Lucreția-Maria
Vasilescu, Ed. Humanitas, București, 1998.
7. MILITARU, PR. DR, CORNELIU – MIHAIL, Învăţătura despre Maica Domnului până la
Sinodul de la Efes: perspectivă hristologică, Ed. EMIA, Deva, 2006.
8. NICOLAE, PROF., NEAGA, Profeţii Mesianice în Cartea Facerii- contribuţie la
lămurirea textelor, Tiparul Tipografiei Arhidiecezane, Sibiu, 1930.

32
9. SERGHIE, BULGAKOV , Rugul care nu se mistuie- Despre cultul Maicii Domnului în
ortodoxie, Ed. Anastasia, Bucuresti, 2001.
10. ȚEPELEA, Pr., MARIUS, Mariologia primelor secole, Deva, 2004.

III. Articole și studii teologice

1. Alexe, magistrand, Ștefan C., Concepţia Fericitului Augustin despre păcat şi har, în
„Studii Teologice", VIII (1956), nr. 5-6.
2. BODALE, PR. PROF., DUMITRU , Meditaţii evanghelice, Colecţia teologică «Cuvântul
Vieţii», Detroit, Michigan, S.U.A., 1983.
3. BORIS, PR, RĂDULESCU, Fecioara Maria-Născătoare de Dumnezeu, în Rev.
«Glasul Bisericii », nr. 9-12, 1976.
4. BRIA, PR. PROF. DR.,ION, "Dictionar de Teologie Ortodoxa", EIBMBOR, 1981.
5. COMAN, PR. PROF.,ION G., Opera Fericitului Augustin şi critica personală
teologică din Retractările sale, în „Studii Teologice", anul XI, nr. 1, 1959, p. 6.
6. CONSTANTIN, PR. PROF.,GALERIU, Maica Domnului „Povăţuitoarea”, în Rev.
«Ortodoxia», nr. 3, 1980.
7. GHEORGHESCU, IEROM. DRD, CHESARIE, ,,Învățătura despre Maica Domnului
în Ortodoxie și Catolicism, în Rev. «Ortodoxia», nr. 3, 1970
8. ILIE, PR. CONF., MOLDOVAN, ,,Învăţătura Sfintei Scripturi despre Prea Curata
Fecioară Maria şi implicaţiile ei religios-morale, în Rev. «Ortodoxia», nr. 3,1980.
9. ION, PR., BUNEA, Cultul Maicii Domnului- devieri şi îndreptări mariologic, în Rev.
«Mitropolia Ardealului», nr. 9-10,1971
10. JERPĂLĂU, PR. DRD., GHEORGHE, Valoarea interpretării tipologice a Vechiului
Testament, în Rev. «Studii Teologice», nr.5-6, 1981.
11. MIRCEA, PR. PROF., CHIALDA, Preacurata Fecioara Maria, Maica Domnului-
Mariologia, în Rev. «Studii Teologice»”, nr. 5-6,1981.
12. PARVU , MAGISTRAND C., Temeiurile ortodoxe ale cultului Maicii Domnului,îin rev.
"Studii Teologice" (ST), an VI ,1954, nr. 3-4.
13. REZUȘ, PROF.,PETRU, Mariologia ortodoxă, în Rev. «Ortodoxia», nr. 4, 1950.
14. STĂNILOAE, PR., DUMITRU, Învățătura despre Maica Domnului la ortodocși și la
catolici în Ortodoxia,1950.
15. IBIDEM, Maica Domnului ca mijlocitoare, în Rev. «Ortodoxia», nr. 1, 1952.

33
16. VIZITIU, PR. DR., MIHAI, Învățătura despre Maica Domnului după Sfânta
Scriptură, în Revista „Studii Teologice”, nr. 3-4/1978.
17. VOICU, , Diac. Magistrand, CONSTANTIN, Maica Domnului în Teologia Sfântului
Ioan Damaschin, în "Mitropolia Olteniei", XIV (1962), nr. 3-4.

IV. Site-uri web

1. http://www.crestinortodox.ro
2. http://www.cuvantul-ortodox.ro

34