Barghier Alexia, anul 1 MG, seria C, gr 25

Viata in timp de pandemie

Trezirea la 6 dimineata, cand afara domneste inca un intuneric albastrui, cafeaua

fierbinte pe stomacul gol, halatul alb aruncat in graba in ghiozdan si fuga dupa
autobuz…Acum o luna, asa arata viata unui student la medicina. Urmau apoi cateva ore de
lucrari practie, cursuri, ascultari, teste, dupa care ne intorceam obositi in camere, dar si
entuziasmati de toate informatiile pe care le acumulaseram intr-o singura zi, pregatiti sa mai
citim cateva pagini inainte de culcare, inainte de a incepe o noua zi, care, intr-o masura mai
mica sau mai mare, se desfasura dupa acelasi tipar dinainte stabilit.

Insa, odata cu aparitia nemilosului inamic in Romania, si cu inmultirea stirilor despre

ravagiile pe care la face acest Coronavirus peste tot in lume, devenea tot mai clar ca in mod
inevitabil, urmeaza o schimbare in rutina noastra zilnica si in felul in care ne raportam la viata
de zi cu zi.

Aceasta schimbare a survenit in momentul in care s-a proclamat starea de urgenta in

Romania si peste tot in lume…acela a fost momentul in care panica si teama din suufletele
oamenilor a atins apogeul.

Acum suntem cu totii in adapostul caselor noastre, in siguranta, asa s-ar crede… Dar
fiind in carantina deja de cinci saptamani, incep sa inteleg ca desi ne putem feri intr-o
oarecare masura de virus, adevaratul dusman al tuturor prizonierilor din case este teama si
panica necontrolata, starea de continua tensiune indusa in mod inconstient de tot ceea ce se
intampla in jurul nostru. Suntem bombardati cu informatii oriunde ne-am uita: la televizor, pe
orice canal de stiri, nu gasim decat cifre ingrijoratoare cu privire la numarul bolnavilor, al
persoanelor decedate, a periculozitatii acestui virus nemaintalnit pana acum si impotriva
caruia nu vom avea un vaccin in viitorul apropiat.

Pentru un student la medicina, la fel ca pentru toti ceilalti, viata trebuie sa isi urmeze
cursul chiar si in timp de pandemie, asa ca ne regasim in fata laptopului cate 6-7 ore pe zi, cu
ochii in atlase si diferite tratate, incercand din rasputeri sa nu lasam ceea ce se intampla in
jurul nostru sa ne afecteze ireversibil viata profesionala. Dar cu toate acestea, distragerile sunt
multiple in momentul de fata si observam ca nu ne este atat de usor sa ne pastram
concentrarea.

Ceea ce imi trece prin minte in aceste vremuri de restriste este faptul ca situatia tragica
ce ne este prezentata prin intermediul mass-mediei, este tinuta sub un oarecare control de
personalul medical si auxiliar, care s-au transformat de voie, de nevoie , in adevarati eroi.
Astfel, sentimetul de admiratie pentru ce-i ce practica profesia pe al carui drum am pornit si
eu, a crescut exponential in ultimele saptamani. Aceasta situatie are, de asemenea, un efect
motivational asupra mea, simt ca vreau sa absorb cat mai multe informatii, sa fiu cat mai buna
in ceea ce fac, sa stiu ca sunt in stare sa las teama la o parte, peste cativa ani, cand voi fi
chemata la datorie…Si sa dau ce am mai bun in incercarea de a salva cat mai multe vieti.
Barghier Alexia, anul 1 MG, seria C, gr 25

De asemenea, consider ca am resimtit aceasta pandemie la un nivel mai constient,

deoarece mama mea lucreaza in linia 1 in lupta impotriva virusului. Astfel, am observant cum
personalul medical a trecut , destul de brusc , de la idea ca “e doar o gripa sezoniera”…la
teama. Si acest lucru mi se pare complet firesc, e normal sa te temi in fata unei situatii
nemaintalnite. Ceea ce mi se pare intr-adevar incredibil e felul in care s-au mobilizat sa isi
infrunte teama, cu sau fara materiale suficiente (de multe ori, fara), felul in care au fost nevoiti
sa se izoleze de familii, de copii, de soti, de parintii in varsta, pentru a-i proteja , punand viata
pacientilor si binele lor mai presus de orice.

Datorita acestor motive, am inteles mai clar ca niciodata ca aceasta profesie e cu

adevarat nobila si necesita o daruire si un altruism nezdruncinate…si am realizat, totodata, ca
am pornit pe drumul cel bun optand pentru aceasta facultate, si ca marea majoritate a
modelelor actuale din sistemul medical romanesc, sunt vrednice de a fi urmate.

Totodata, sunt de parere ca putem folosi acest timp de distantare sociala in folosul
nostru, reusind in sfarsit sa ne face timp pentru toate hobby-urile si activitatile care ne fac
placere, dar si sa ne axam (paradoxal) mai mult asupra facultatii, citind la timp cursurile si
chiar documentandu-ne suplimentar. Consider ca acesti medici pe care ii vedem zilnic la
televizor au starnit curiozitatea medicinistilor, dar si a intregului popor, asupra imunologie,
epidemiologiei si a tot ceea ce tine de acest domeniu…si de ce nu, poate peste cativa ani,
studentii care sunt acum prizonieri in propriile case vor deveni specialisti in imunologie si
cercetatori de success

Legat de acest termen de “distantare sociala”, tind sa le dau dreptate psihologilor care
afirma ca nu este corect folosit, termenul potrivit fiind cel de “distantare fizica”. Consider ca
in aceste momente avem nevoie mai mult ca niciodata de cei dragi, de prieteni, de familie,
asftel ca nu trebuie sa uitam sa fim constant in legatura cu ei, incurajandu-i si spunandu-le ca
aceasta pandemie nu va dura pentru totdeauna si vom fi din nou impreuna cu ei.

Concluzionand, pot afirma ca in ciuda caracterului negativ al acestei situatii

nemaintalnite pana acum, cand toate acestea se vor termina si ne vom relua din nou vietile,
noi acum traim si trebuie sa profitam de acest lucru la maxim, axandu-ne pe evolutia noastra
spre a fi mai buni. Astfel ca, in momentul in care vom fi din nou liberi, vom invata sa
apreciem mai mult viata asa cum e ea, cu partile bune, si mai putin bune, fiind recunoscatori
pentru ce ni s-a dat si gandind pozitiv si intr-o maniera optimista.