Sunteți pe pagina 1din 3

Bioetica referat

Barghier Alexia, grupa 25

MG 1

MALPRAXIS

Definitie

Malpraxisul medical este o eroare profesională generatoare de pagube pacientului, ce implică


răspunderea civilă a personalului medical sau a furnizorului de servicii și produse medicale,
sanitare sau farmaceutice.
Din punct de vedere etimologic, malpraxis este un termen alcătuit din latinescul „mal”,
„malus” – „rău” şi cuvântul de origine greacă „praxis” – „practică”, ceea ce îi dă sensul de
„practică rea, inadecvată, a practica profesia în mod greşit”.
În România termenul are de malpraxis este reglementat prin Legea nr. 95/ 2006 privind
reforma în domeniu sănătății.

PREZENTAREA CAZULUI

O femeie, în vârstă de 66 ani, cu diagnostic de cancer pancreatic, a fost operată în 22 decembrie la


Spitalul Floreasca, din cauza unei hemoragii. Ea a suferit arsuri pe 30% din suprafaţa corpului, primele
informaţii indicând că focul a fost provocat de folosirea unui bisturiu electric, în condiţiile în care
pentru dezinfectarea tegumentelor fusese folosit un biocid pe bază de alcool. În 29 decembrie,
femeia a decedat. Medicul Beuran a declarat atunci că el nu a fost prezent la momentul producerii
incendiului, el fiind însă cel care a participat la finalizarea intervenţiei chirurgicale. Anchete au fost
declanşate şi de unitatea medicală, şi de MS, dar şi de Colegiul Medicilor.

Ministrul Victor Costache a spus, în conferința de presă de marți, că medicul Mircea Beuran,
a cărui echipă a efectuat operația, a folosit frecvent substanța inflamabilă din cauza căreia s-a
produs incidentul, fiind posibil să mai existe și alte cazuri similare. De altfel, Poliția
anchetează un posibil al doilea caz de acest tip.

Mircea Beuran a fost demis și din funcția de președinte al Comisiei de chirurgie, după ce luni
a fost înlăturat de la conducerea Secției Chirurgie a spitalului. Decizia a survenit destul de
rapid în comparație cu alte cazuri.

PERSOANE IMPLICATE

Persoanele implicate in acest caz sunt pacienta de 66 de ani, care ulterior a decedat, medical Beuran,
personalul spitalului Floreasca.

GRESELI MEDICALE
 Biocidul utilizat pentru dezinfecția câmpului operator în timpul operației de la Spitalul
Floreasca este avizat numai pentru dezinfecția mâinilor personalului medical, și nu
pentru dezinfecția pacienților
 S-a diagnosticat greșit alergia la iod a pacientei, nu a existat niciun element care să
indice o astfel de alergie
 A fost folosită o substanță pe bază de etanol, concentrație de 89%, puternic
inflamabilă și a fost folosit bisturiul electric
 Niciun medic din echipa operatorie nu se afla în serviciul de gardă. În echipa
operatorie s-a preferat un medic rezident și apoi un medic specialist adus de acasă,
desi puteau interveni medicii primari chirurgi de gardă.
 Accidentul a fost menționat doar într-o anexă a raportului operator.
 Medicul rezident nu era sub directa supraveghere a responsabilului de rezidenți, așa
cum prevede protocolul.

MASURI JURIDICE

Articolul 642, alin. (1), lit. b), din Legea nr. 95/ 2006 defineşte personalul medical ca fiind
medicul, medicul dentist, farmacistul, asistentul medical şi moaşa care acordă servicii
medicale.

În caz de malpraxis, aceștia vor răspunde civil pentru prejudiciile produse pacientului, care
includ atât neglijenţa, imprudenţa sau cunoştinţe medicale insuficiente în exercitarea
profesiunii, cât și actele individuale în cadrul procedurilor de prevenţie, diagnostic sau
tratament.

Totodată, personalul medical va răspunde civil şi pentru prejudiciile ce decurg din


nerespectarea reglementarilor legale privind confidenţialitatea, consimţământul informal şi
obligativitatea acordării asistenţei medicale, ori în cazurile în care personalul medical îşi
depăşeşte limitele competentei, cu excepţia cazurilor de urgenţă în care nu este disponibil
personal, medical ce are competenţa necesară.

Tribunalul Bucuresti a afirmat cu privire la cazul doctorului Beuran ca „Prin acţiunile sale,
inculpatul a transformat o instituţie publică de prestigiu în propria piaţă de desfacere, ca sursă
personală de venituri ilicite. Fapta este cu atât mai condamnabilă, cu cât nivelul (ridicat) de
salarizare al unui medic ar trebui să aibă corespondent în integritatea acestuia .”

Mircea Beuran a fost reţinut pe 13 februarie, pentru 24 de ore, sub acuzaţia de luare de mită.
O zi mai târziu, magistrații Tribunalului București au respins cererea procurorilor pentru
arestarea preventivă și au decis arest la domiciliu. Judecătorii au precizat că măsura se impune
pentru a fi înlăturată starea de pericol pentru ordinea publică. Potrivit DNA, pe 18 decembrie
2018, Mircea Beuran, profesor universitar chirurgie generală în cadrul UMF „Carol Davila”, a
primit de la un medic suma de 10.000 euro, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în
îndatoririle sale de serviciu.

Surse

https://diviziapentrumedici.ro/intrebare-ghid/ce-inseamna-malpraxis/
https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/ministerul-sanatatii-va-prezenta-concluziile-in-cazul-femeii-
arse-pe-masa-de-operatie--240331.html

https://www.libertatea.ro/stiri/motivarea-tribunalului-in-cazul-mircea-beuran-a-transformat-o-
institutie-publica-de-prestigiu-in-propria-piata-de-desfacere-2887018

S-ar putea să vă placă și