Impactul familiei și școlii contemporane în educația copiilor

Numele pe care îl scrijelești pe scoarța unui

copac se va mări, va crește odată cu el. La fel și
inima copilului tău. Ceea ce scrijelești în anii lui
de gingășie vei citi în cei care vor urma.

(Sf. Paisie Aghioritul)

Un tănâr bine educat este de mare preț și în fața lui Dumnezeu și în fața oamenilor.
Când vezi un copil bine crescut ți se bucură sufletul. În copilul bine educat vezi amestecate
inocența, drăgălășenia, bunătatea și multe alte virtuți.
Pentru ca lumea în care trăim sa devină mai bună, nu există altă soluție decât
educarea copiilor și tinerilor. „Așa precum pentru înnoirea unei grădini trebuie să se sădească
arbuști noi, iar ca să crească și să înflorească, trebuie să fie bine îngrijiți, mai ales că nu există
posibilități prea mari de a transplanta arbori bătrâni și de a-i face să rodească” 1, tot așa, pentru
îmbunătățirea atmosferei din societate, de care ne plângem, nu există altă posibilitate decât
educarea tinerilor.
Atunci când ei vin pe lume sunt ființe nevinovate. Lipsa unei educații corecte îi poate
denatura. Ei pot îndulci viața noastră amară. Pe bună dreptate se spune că „zâmbetul copilului
este pentru mamă ca o rugăciune pentru Dumnezeu. În preajma copilului stăruie mereu o
atmosferă de lumină și frumusețe”2. Eu cred că în fiecare copil și tânăr există o lume care
așteaptă să fie descoperită, dar numai cel care nu se află închis în propria sa lume, reușește s-o
descopere.
A educa copiii și tinerii nu este o misiune simplă și nici ușoară, însă cine reușește să o
ducă până la capăt are mare merit, pentru că „a forma corect tineretul valorează mai mult
decât a cuceri Troia”3.
Pe copii și pe tineri îi educăm cu cuvântul, dar, mai ales, cu exemplul. Trei
instituții îi educă și îi formează pe tineri: Familia, Biserica și Școala. Totul începe în familie.
Aici este mediul în care se formează viitorul om. Părinții au o responsabilitate deosebită în ce
privește devenirea copiilor lor. Rolul mamei în formarea copiilor este esențial. Mama are
credibilitate pentru copilul ei: „Am crezut în mama mea; inima ei mi-a arătat pe Dumnezeu.

1
Jan Amos Comenius, Didactica Magna, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980, p. 14.
2
Ernest Bernea, Îndemn la simplitate, Editura Anastasia, București, 1995, p. 109.
3
Jan Amos Comenius, op. cit., p. 7.

1
Dumnezeu este Dumnezeul inimii mele, Dumnezeul inimii ei. Nu cunosc alt Dumnezeu […].
Mamă, tu mi-ai arătat pe Dumnezeu în învățăturile tale și eu L-am găsit în supunerea mea față
de tine”4. Cu privire la acestea îl auzim pe Ion Creangă, neîntrecutul povestitor, aducându-și
aminte: „Așa era mama în vremea copilăriei mele, plină de minunății, pe cât mi-aduc aminte
și-mi aduc bine aminte, căci brațele ei m-au legănat când îi sugeam țâța cea dulce și mă
alintam la sânu-i, gângurind și uitându-mă în ochi-i cu drag! Și sânge din sângele ei și carne
din carnea ei am împrumutat, și a vorbi de la dânsa am învățat. Iar înțelepciunea de la
Dumnezeu, când vine vremea de a pricepe omul ce-i bine și ce-i rău” 5. Unul dintre poeții
acestui neam, Ioan Alexandru ne spune: „Mi-e gândul la casele pline de copii din toată țara, la
ceasul sfânt de seară când tatăl, întors ostenit de la lucru din câmp sau din fabrică, împarte, la
lumina lămpii, pâine pruncilor, pâine însoțită de cuvânt rar, plin de iubire și nădăjduire pe
acest pământ românesc al părinților noștri”6. Autorul realizează rolul esențial pe care-l au
părinții în educarea copiilor. În poemul Casa părintească spune: „Sfânt obicei, părinții din
părinți/ O mână sapă, alta se închină/ Și Domnul picură din mila lui/ Ulei în graiul lămpii pe
colină” (vol. Pământ transfigurat, p. 165).
Din nefericire, în lumea noastră postmodernă
foarte mulți oameni nu mai văd familia așa. Comuniunea familială se deteriorează pe zi ce
trece. Mama și tata se îndepărtează tot mai mult unul de celălalt, părinții se îndepărtează de
copii și copiii de părinți. Nu familia așa zisă „modernă” este o problemă, ci modul de viață
„modern”. Părinții și copiii trăiesc izolați, rareori plâng împreună sau vorbesc despre visele,
mâhnirile, bucuriile și frustrările lor. După părerea mea, în școală, lucrurile stau
și mai rău. Ani în șir, profesori și elevi trăiesc împreună în sala de clasă, dar sunt străini unii
față de alții. Se ascund în spatele cărților, caietelor, calculatoarelor. Este oare vina iluștrilor
profesori? Nu! Vina aparține sistemului nesănătos, care persistă de secole.
Copiii și tinerii învață să rezolve probleme
de matematică, dar nu știu să își rezolve propriile conflicte, sunt învățați să facă calcule fără
să greșească, însă viața lor este plină de contradicții. Este prea multă informație, încât „ne-am
transformat copiii în mașini de învățat”7. În măsura în care poate, școala își îndeplinește
misiunea ei, rămânând un mijloc esențial de formare a tinerilor. Pentru a ajunge aici, familia
și școala trebuie să-și armonizeze eforturile. Ea face începutul, Biserica îl acompaniază, iar
Școala îl desăvârșește. Copiii își petrec o mare parte din copilărie pe băncile școlii. De aceea

4
J. H. Pestalozzi, Cum își învață Gertruda copiii, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1977, p. 133.
5
Ion Creangă, Povești, amintiri, povestiri, Editura Eminescu, București, 1980, p. 171.
6
Ioan Alexandru, Iubirea de Patrie, Editura Minerva, București, 1985, p. 94.
7
Augusto Cury, Părinți străluciți, profesori fascinanți, Editura For You, București, 2005, p. 9.

2
părinții trebuie să fie la curent cu ceea ce se petrece în școală, iar întâlnirile cu profesorii să fie
cât mai frecvente. Părinții ar trebui să le asigure copiilor timp și un loc liniștit pentru
pregătirea lecțiilor. Să-și arate interesul pentru programul lor și să-i încurajeze să prindă
gustul școlii. Este un motiv în plus pentru a evita tensiunile în familie. Copilul care are prea
multe griji nu poate învăța cu folos, dar cel care se simte ocrotit și fericit va spori cu mult mai
mult în toate. Din punctul meu de vedere, una dintre
problemele sistemului de educație actual este aceea că-i învață pe copii să concureze unii cu
alții la învățătură. Drept urmare, competiția se află față în față cu cooperarea. Notele obținute
în urma lucrărilor de control sunt considerate ca mai puțin importante decât poziția de care se
bucură copilul în raport cu ceilalți elevi din clasă. Părinții trebuie să se arate mulțumiți de nota
obținută și să-l laude pe copil pentru osteneala depusă, iar nu pentru că i-a întrecut pe ceilalți
copii, obținând note mai mari ca ei. De aceea educația trebuie să-i pregătească pe copii pentru
cooperare, nu pentru competiție. Jocurile electronice care ocupă o mare parte a
timpului elevului de rând antrenează pentru competiție, pentru comportamentul violent, rece,
antisocial, de aceea trebuie evitate. O problemă frecventă la locul în care îmi desfășor
activitatea este aceea că spre sfârșitul vacanțelor școlare părinții se simt obosiți (având tot
timpul copiii prin preajmă) și de cele mai multe ori sunt bucuroși să scape de copii,
trimițându-i la școală. Ei afirmă: „Bine că începe școala, ca să nu mă mai împiedic de voi prin
casă”. Pentru ca această problemă să i-a sfârșit, ei ar trebui să învețe să le arate copiilor că
sunt iubiți și bineveniți acasă. O altă problemă vizează
analfabetismul părinților dus până acolo încât nu se mai reține numele propriului copil. De
multe ori nu cunosc în ce clasă este sau cum îl cheamă. După cum se observă, foarte greu
putem, în aceste condiții, colabora cu părinții. Unii părinți așteaptă totul de la școală, nu
înțeleg ce rol au în educația copilului. Uneori școala acuză părinții de incompetență
educațională, de dezinteres, iar părinții pretind dascălilor o atitudine necruțătoare față de elevi.
Ce
soluții s-ar putea găsi pentru acest tip de probleme? Una dintre ele ar fi întâlnirea mai deasă cu
părinții prin organizarea de activități mai mult distractive, de relaxare și apropiere dintre
părinți, profesori și copii, cum ar fi: seara de limba română. În funcție de programul părinților
și al cadrelor didactice, după-amiază sau seara, părinții și copiii pot participa împreună la
activități creative și distractive de limba română. Aceste activități se pot concretiza în:

 concursuri de limba română, în care să participe copiii alături de părinți;

 puzzle-uri;

3
  expoziții de artă inspirate din opera marilor scriitori;
 filme educative, etc.

Părinții pot ajuta profesorii în pregătirea întâlnirii și a activităților din seara respectivă,
dar pot și participa alături de copiii lor la competiții. În acest fel copiii devin mai curioși, mai
interesați de materia respectivă, înțelegând că ea poate fi aplicată în multe din împrejurările
vieții de zi cu zi.
O altă activitate în care ar putea fi implicați părinții sunt realizarea de drumeții,
excursii, unde aceștia pot trăi emoții pozitive alături de copiii lor, apoi sărbătorirea zilelor de
naștere a copiilor în clasă, de unde elevii ar putea învăța comportamentul civilizat, întrucât
invitații pot fi părinți și alte rude.
Aș încheia această lucrare cu faimoasele cuvinte din Child’s Appeal, cuvinte care, mie,
cadru didactic la început de drum, îmi dau de gândit: „Eu sunt copilul. Tu ţii în mâinile tale
destinul meu. Tu determini, în cea mai mare măsură, dacă voi reuşi sau voi eşua în viaţă!
Dă-mi, te rog, acele lucruri care să mă îndrepte spre fericire. Educă-mă, te rog, ca să pot fi o
binecuvântare pentru lume!”

Prof. Dobocan Ionela-Simina

Școala Gimnazială Nr. 1 Dragu

BIBLIOGRAFIE

1. ALEXANDRU, Ioan, Iubirea de Patrie, Editura Minerva, București, 1985.

2. BERNEA, Ernest, Îndemn la simplitate, Editura Anastasia, București, 1995.
3. COMENIUS, Jan Amos, Didactica Magna, Editura Didactică și Pedagogică, București,
1980.
4. CREANGĂ, Ion, Povești, amintiri, povestiri, Editura Eminescu, București, 1980.
5. CURY, Augusto, Părinți străluciți, profesori fascinanți, Editura For You, București, 2005.
6. PESTALOZZI, J.H., Cum își învață Gertruda copiii, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1977.