Sunteți pe pagina 1din 2

VIOLENȚA ȘI ARMONIA ÎN MEDIUL ȘCOLAR

A trăi fericit presupune a avea acea linişte şi bucurie care ne face să apreciem viaţa şi
pe cei din jur. Pacea presupune iubire, toleranţă, respect, aprecierea celor din jur, comunicare,
progres, într-un cuvânt fericire.
CE PUTEM FACE PENTRU A FI FERICIŢI? Putem face noi ceva?
Răspunsul este simplu: trebuie să înţelegem că noi suntem cei care vom clădi viitorul, care
depinde de noi.
Trebuie să ne deprindem cu acea cultură a păcii, trebuie să ne asumăm un rol în a crea
armonie în jur, a crea pacea. Fiecare trebuie să fie mesagerul păcii şi nonviolenţei pe acest
pământ. Elevii trebuie să contribuie la instituirea unui climat de pace, linişte, armonie. Ei pot
fi implicaţi în câteva aspecte care pot contribui la o armonioasă dezvoltare a societăţii. Cel
mai important lucru este că elevii pot avea un rol important în realizarea unui stil de viaţă
armonios, în rezolvarea unor probleme legate de viitorul lor şi al altora. Elevii şi tinerii
trebuie să se implice şi să ofere soluţii în anumite situaţii, conflicte, probleme ivite în
interiorul şcolii, între familii şi comunitate.
A-i implica pe elevi înseamnă a avea soluţii viabile pentru posibile probleme de
integrare în societate. Elevii trebuie să fie educaţi într-o adevărată cultură a păcii. Ei trebuie să
înţeleagă problemele reale ale lumii şi trebuie să îşi asume un rol important în dezvoltarea
unei culturi pentru pace. Dezvoltarea unei culturi a păcii înseamnă: să trăieşti după standarde
internaţionale, după drepturile omului, echitate şi să înveţe să aprecieze diversitatea culturală,
să respecte Pământul, cu tot ce este frumos şi să se respecte între ei.
Elevii trebuie să trăiască într-un mediu propice, aceasta însemnând o societate care să
le ofere exemple bune şi siguranţă. Ei au drepturi să fie respectate şi să simtă nevoia să
comunice unii cu alţii. Toată lumea vrea să trăiască într-o societate care să le ofere siguranţă
şi încredere în viitor. Elevii trebuie să înveţe să îşi asume un rol şi să aprecieze aspectele
pozitive ale vieţii şi societăţii. Prin piese de teatru realizate de elevi se pot dezvolta aceste
valori, iar tematica acestora să fie Conflictele şi educaţia pentru pace. Ei pot crea poezii prin
care să scoată la iveală sentimente şi gândurile lor bune.
Într-un cuvânt copiii înseamnă viitorul, care trebuie să implice pace, armonie,
toleranţă, respect. Armonia nu înseamnă a fi neglijent cu tine în timp ce faci altora pe plac.
Armonia se cultivă atât față de propria persoană, cât și față de toate celelalte ființe, chiar dacă
asta poate însemna mai mult tărie decât blândețe atunci când celălalt o ia razna și nu mai
poate fi confruntat decât prin limbajul tăriei. Adesea faptul de a confrunta pe cineva cu tărie
și fermitate este confundat cu violența. Violența fizică sau verbală este acea stare din care nu
faci altceva decât să intri cu bocancii în spațiul altcuiva, într-un mod nelegitim, emanând
pretenții și recurgând la constrângere, în timp ce confruntarea este în general o stare de
conștiință înaltă în care arăți că iți pasă, ca ești dispus să negociezi, că vrei să te implici
constructiv, dar că astepti aceleași lucruri și din partea cealaltă. Poți să te aperi de violență,
poți să confrunți tăios și incisiv, dar violența folosită ca unealta-scop a constrângerii și
pedepsirii altora ține de incapacitatea celui care o practică de a-și fi rezolvat propriile
neajunsuri și limitări, frustrări și dereglări.
Armonia relațională se învață, se perfecționează, se trăiește progresiv, urmând a fi
atestată de fiecare dată când evenimentele din mediul înconjurător sunt întâmpinate cu un
grad tot mai ridicat de conștiinta spirituală. Armonia nu este un dat. Ea trebuie apelată în toate
situațiile de la nivel de intenție, adusă la nivel de concept, simțită la nivel de emoție și apoi
aplicată la nivelul dinamicilor materiale prin fapte împuternicite de intenția, conceptul și
sentimentul deja angrenate în armonie. Armonia înseamna putere, compasiune, înțelepciune.

Prof. Dobocan Ionela

S-ar putea să vă placă și