Sunteți pe pagina 1din 1

2013 - Anul omagial al Sfin ilor Împ ra i Constantin i Elena

PAROHIA BELLU PIEPTANARI


Biserica Sfanta Ecaterina Strada Ostrovului Nr. 11 Sector 5

Anul I nr. 10 01 decembrie 2013


Ev. Matei 22, 35-46
Porunca cea mai mare din Lege

Sfântul Maxim M rturisitorul, în scrierea sa numit


"Capetele (sau capitole) despre dragoste", chiar în primul
dintre acestea, spune în esen c : Iubirea este acea stare a
sufletului care prefer pe Dumnezeu oric rei f pturi din
lumea aceasta.

De ce oare ne cere Evanghelia s -L iubim pe Dumnezeu cu toat inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul? Pentru dou
motive majore. În primul rând, acea putere sau energie a inimii care nu-L iube te pe Dumnezeu r mâne nesfin it , adic
devine izvor de sim ire egoist , p tima ; acea putere a sufletului care nu-L iube te pe Dumnezeu cu toat voin a
mâne nesfin it , adic devine voin spre s vâr irea r ului; iar acea putere a cugetului nostru sau, a min ii noastre, care
nu se d ruie te în întregime lui Dumnezeu r mâne minte nesfin it , care na te gânduri rele.Dac omul iube te, cu toat
inima sa, cu tot sufletul s u, cu tot cugetul s u, realit i m rginite i trec toare, schimb toare i coruptibile, sufletul lui
se opre te la aceste realit i i pierde libertatea sau dorin a vie de a c uta i de a primi via a i iubirea ve nic a lui
Dumnezeu. Sfântul Isaac Sirul spune c iubirea curat se na te din rug ciune. Cu alte cuvinte, iubirea curat este iubire
sfin it de harul iubirii lui Dumnezeu, dac rug ciunea omului este smerit i st ruitoare. Cine iube te pe Dumnezeu cu
toat inima sa, cu tot sufletul s u, cu tot cugetul s u se une te cu Dumnezeu în mod deplin. Porunca iubirii fa de
Dumnezeu se împline te în primul rând prin rug ciunea adresat Lui. Sfin ii cei mai rug tori au ajuns chiar s se roage
neîncetat, având permanent mintea i inima lor îndreptate spre Dumnezeu. Ei împlineau astfel îndemnul Sfântului
Apostol Pavel: "ruga i-v neîncetat." (I Tes. 5, 17). Porunca iubirii fa de Dumnezeu cuprinde în ea i iubirea fa de
Biserica lui Dumnezeu, care este trupul tainic al lui Hristos, templu al Duhului Sfânt i popor al lui Dumnezeu Tat l.
Când iubim Biserica lui Dumnezeu, Îl iubim de fapt i pe Dumnezeu Care locuie te în ea. Când construim o biseric
nou sau restaur m una veche, când aducem daruri la biseric sau înfrumuse m biserica, iubirea noastr fa de
Dumnezeu se arat i în aceast d rnicie a noastr fa de Biserica Lui Hristos, simbolizat de biserica loca de
închin ciune. Poc in a este remediul pentru c derea din iubirea fa de Dumnezeu i de aproapele. Când recunoa tem c
nu am iubit îndeajuns pe Dumnezeu i nici pe semenii no tri, calea de ridicare i îndreptare a vie ii noastre este poc in a.

Sursa: † Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Porunca cea mai mare din lege, Ziarul Lumina, 01.09.2010
Meditatii gratuite-inscriere la Pr. Radita Ionel
Marti 13-14 Engleza cl. I-VIII Prof. Dimcea Roxana
Vineri 13-15 Rom/Mate cl. I-IV Prof. Radita Cornelia
Duminica 12-13 Franceza cl. I-VIII Prof. Iordache Elvira

Ziua Ora Slujbe


Miercuri 16-18 Acatist si cateheza
Duminica orele 16:
Vineri 16-18 Sfantul Maslu
activitati cu tinerii la
Sambata 8-11 Utrenie-Sfanta Liturghie-Parastas SCOALA DUMINICALA
Sambata 16-17 Vecernie
Duminica 8-12 Utrenie-Sfanta Liturghie

Preot paroh Mihai Gheorghe 0761 605 766 0740 032 189
Preot coslujitor Radita Ionel 021 335 77 20 0724 347 578

S-ar putea să vă placă și

  • Dirigentie
    Dirigentie
    Document14 pagini
    Dirigentie
    Gurguta Nectaria
    Încă nu există evaluări
  • Flautul Fermecat
    Flautul Fermecat
    Document1 pagină
    Flautul Fermecat
    Gurguta Nectaria
    Încă nu există evaluări
  • 5 Iunie 2019
    5 Iunie 2019
    Document2 pagini
    5 Iunie 2019
    Gurguta Nectaria
    Încă nu există evaluări
  • 2.dinamica - Uman - Teorie
    2.dinamica - Uman - Teorie
    Document1 pagină
    2.dinamica - Uman - Teorie
    Gurguta Nectaria
    Încă nu există evaluări
  • Lacul Lebedelor - Piotr Ilici Ceaikovski
    Lacul Lebedelor - Piotr Ilici Ceaikovski
    Document2 pagini
    Lacul Lebedelor - Piotr Ilici Ceaikovski
    Gurguta Nectaria
    Încă nu există evaluări
  • Mate
    Mate
    Document1 pagină
    Mate
    Gurguta Nectaria
    Încă nu există evaluări
  • 1.cinematică Uman - Teorie
    1.cinematică Uman - Teorie
    Document1 pagină
    1.cinematică Uman - Teorie
    Gurguta Nectaria
    Încă nu există evaluări
  • Foaia 14
    Foaia 14
    Document1 pagină
    Foaia 14
    Gurguta Nectaria
    Încă nu există evaluări
  • Foaia 06
    Foaia 06
    Document1 pagină
    Foaia 06
    Gurguta Nectaria
    Încă nu există evaluări
  • Foaia 11
    Foaia 11
    Document1 pagină
    Foaia 11
    Philip Shaffer
    Încă nu există evaluări
  • Foaia 12
    Foaia 12
    Document1 pagină
    Foaia 12
    Gurguta Nectaria
    Încă nu există evaluări
  • Foaia 13 Bis
    Foaia 13 Bis
    Document1 pagină
    Foaia 13 Bis
    Philip Shaffer
    Încă nu există evaluări
  • Foaia 07 PDF
    Foaia 07 PDF
    Document1 pagină
    Foaia 07 PDF
    Gurguta Nectaria
    Încă nu există evaluări
  • Foaia 09
    Foaia 09
    Document1 pagină
    Foaia 09
    Gurguta Nectaria
    Încă nu există evaluări
  • Foaia 04
    Foaia 04
    Document1 pagină
    Foaia 04
    Gurguta Nectaria
    Încă nu există evaluări
  • Foaia 01
    Foaia 01
    Document1 pagină
    Foaia 01
    Philip Shaffer
    Încă nu există evaluări
  • Foaia 07 PDF
    Foaia 07 PDF
    Document1 pagină
    Foaia 07 PDF
    Gurguta Nectaria
    Încă nu există evaluări
  • Foaia 08
    Foaia 08
    Document1 pagină
    Foaia 08
    Gurguta Nectaria
    Încă nu există evaluări
  • Foaie de Craciun
    Foaie de Craciun
    Document1 pagină
    Foaie de Craciun
    Philip Shaffer
    Încă nu există evaluări
  • Foaia 03
    Foaia 03
    Document1 pagină
    Foaia 03
    Gurguta Nectaria
    Încă nu există evaluări
  • Foaia 13 Bis
    Foaia 13 Bis
    Document1 pagină
    Foaia 13 Bis
    Philip Shaffer
    Încă nu există evaluări
  • Foaia 02
    Foaia 02
    Document1 pagină
    Foaia 02
    Philip Shaffer
    Încă nu există evaluări
  • Foaia 11
    Foaia 11
    Document1 pagină
    Foaia 11
    Philip Shaffer
    Încă nu există evaluări
  • Foaia 14
    Foaia 14
    Document1 pagină
    Foaia 14
    Gurguta Nectaria
    Încă nu există evaluări
  • Test Cls. 7 Religie Trairea Invaaturii Cretine
    Test Cls. 7 Religie Trairea Invaaturii Cretine
    Document1 pagină
    Test Cls. 7 Religie Trairea Invaaturii Cretine
    Olariu Ionel-Viorel
    Încă nu există evaluări
  • Foaia 13 Bis
    Foaia 13 Bis
    Document1 pagină
    Foaia 13 Bis
    Philip Shaffer
    Încă nu există evaluări
  • Foaia 12
    Foaia 12
    Document1 pagină
    Foaia 12
    Gurguta Nectaria
    Încă nu există evaluări
  • Foaia 9 An 8
    Foaia 9 An 8
    Document1 pagină
    Foaia 9 An 8
    Gurguta Nectaria
    Încă nu există evaluări
  • Foaia 11 An 8
    Foaia 11 An 8
    Document1 pagină
    Foaia 11 An 8
    Gurguta Nectaria
    Încă nu există evaluări