CURSUL NR.

Organisme şi organizaţii internaţionale

1. Acordul General pentru Tarife şi Comerţ (GATT)

23 de state au negociat o serie de concesii tarifare care s-au concretizat într-un
document internaţional – Acordul General pentru Tarife şi Comerţ (GATT), semnat la 30
octombrie 1947.
GATT a devenit astfel un acord multilateral guvernamental prin care statele semnatare
se obligă să respecte anumite reguli şi principii menite să reducă, să elimine, să consolideze
taxele vamale şi să înlăture restricţiile cantitative sau de altă natură din calea schimburilor
comerciale reciproce, trecând treptat la liberalizarea acestora.
În anul înfiinţării GATT existau 23 de ţări semnatare ale Acordului, pentru ca la
sfârşitul anului 1994 să existe 140 de state membre.
Principalele domenii de activitate ale GATT sunt:
- asigurarea egalităţii şi nediscriminării în comerţul internaţional;
- reducerea şi combaterea barierelor netarifare în comerţul internaţional;
- combaterea concurenţei neloiale în comerţul internaţional;
- rezolvarea diferendelor dintre statele membre.
În aprilie 1994 s-a început trecerea de la GATT la OMC.
2. Organizaţia Mondială a Comerţului
Organizaţia Mondială a Comerţului este unica organizaţie internaţională care tratează
regulile globale ale comerţului dintre ţări. Principala sa misiune este să asigure funcţionarea
unui sistem comercial multilateral, liberalizat şi deschis.
Obiectivele majore ale OMC sunt:
- administrarea acordurilor comerciale;
- acţionează ca un forum pentru negocierile internaţionale;
- reglementează diferendele comerciale;
- revizuieşte politicile comerciale naţionale;
- cooperează cu organizaţiile internaţionale.
Structura instituţională a OMC cuprinde:

1
 - Conferinţa Ministerială este organul suprem al OMC şi este alcătuită din
reprezentanţi ai tuturor statelor membre, luând decizii asupra problememlor c pot
apare în acordurile comerciale multilaterale;
- Consiliul General este compus din reprezentanţi ai guvernelor membre şi
acţionează în perioadele dintre sesiunile Conferinţei Ministeriale;
- Comitete şi alte organe subsidiare (Comitetul pentru Comerţ şi Dezvoltare,
Comitetul pentru Buget, Finanţe şi Aderare etc.);
- Secretariatul OMC oferă suport tehnic pentru diferite conferinţe la nivel de
ministere, consilii şi comitete, pentru ţările în curs de dezvoltare etc.

3. Banca Mondială
După al doilea război mondial a apărut imperios necesar un efort colectiv, la nivel
global, de a pune bazele unui sistem care să asigure un echilibru şi o disciplină financiară care
să permită dezvoltarea economică în paralel cu un mecanism care să asigure finanţarea unr
proiecte cu scop productiv, care să genereze dezvoltare economică.
Pentru realizarea acestor obiective, Organizaţia Naţiunilor Unite a organizat o
conferină cu participarea internaţională a miniştrilor de finanţe din 44 de ţări. Rezultatul
acestei conferinţe s-a concretizat prin înfiinţarea Fondului Monetar Internaţional şi a Băncii
Mondiale. Astfel, Banca Mondială a devenit o agenţie independentă specializată a ONU.
Banca Mondială, prin principala sa instituţie, Banca Internaţională de Reconstrucţie şi
Dezvoltare (BERD), acordă două tipuri de împrumuturi:
- primul tip de împrumuturi se acordă ţărilor în curs de dezvoltare care pot plăti rate
ale dobânzilor mai scăzute, dar apropiate de cele practicate pe piaţa financiară
internaţională. Banii pentru aceste împrumuturi provin de la investitori din întrega
lume care cumpără obligaţiunile emise de Banca Mondială;
- al doilea tip de împrumuturi se acordă celor mai sărace ţări, cu un venit pe cap de
locuitor de sub 10000 dolari, cărora nu li se acordă credite pe pieţele financiare
internaţionale şi care nu au posibilitatea să plătească rate ale dobânzilor apropiate
de cele practicate pe piaţă.
Banca Mondială aparţine unui număr de 181 de guverne. Cota de participare, care
indică şi puterea de vot se calculează în funcţie de ponderea economiei respective în
economia mondială. Tările cele mai industrializate ale lumii (Grupul celor Şapte – G7) deţin
45% din acţiunile Băncii Mondiale şi au cea mai mare pondere în afacerile economice

2
internaţionale. SUA este cel mai mare acţionar (cca. 17%) ceea ce îi oferă dreptul de veto
asupra oricăror schimbări în capitalul de bază al Băncii sau în Statut.

4. Fondul Monetar Internaţional

Acordul prin care a luat fiintă FMI a fost semnat în 1944, dar această instituţie a
început să funcţioneze efectiv din anul 1947.
FMI este o organizaţie internaţională care are 183 de ţări membre, înfiinţată pentru a
monitoriza valutele mondiale şi de a ajuta la menţinerea unui sistem ordonat de păţi în toate
ţările. Principalele obiective urmărite de FMI sunt:
- promovarea cooperăii în domeniul monetar internaţional;
- asigurarea unui regim echitabil de plăţi pentru toate ţăile membre;
- acordarea de credite pe termen scurt, cu scopul asigurării echilibrului balanţei de
plăţi externe pentru ţările membre.
Funcţiile FMI sunt:
- promovarea şi extinderea schimburilor economice internaţionale;
- coordonarea monetară prin intermediul recomandărilor şi asistenţei de specialitate,
acordată ţărilor membre atât în ceea ce priveşte formarea cursului valutar, cât şi
nivelul şi structura lichidităţii internaţionale.
Resursele FMI se formează din:
- contribuţia ţărilor membre – prin luarea în considerare a nivelului şi evoluţiei PIB,
nivelul şi evoluţia exportului şi importului, gradul de devansare q creşterii PIB
etc.;
- împrumuturi contractate pe piaţa capitalului;
- emisiunea de DST – ca monedă de cont este emisă de FMI şi repartizată ţărilor
membre în funcţie de contribuţia fiecăreia la formarea resurselor;
- vânzarea de aur la preţul pieţei;
- venituri provenite din: comisioane, dobânzi încasate, asistenţă de specialitate,
vânzarea de publicaţii, emisiunea de timbre.

5. Camera de Comerţ Internaţională (CCI)

CCI este o organizaţie de afaceri mondială, singurul organism reprezentativ abilitat să
vorbească în numele tuturor întreprinderilor, din toate sectoarele de activitate şi din toate
părţile lumii. CCI promovează comerţul internaţional liber, sistemul de investiţii şi economia
de piaţă. Cci furnizează, de asemenea şi importatnte servicii, dintre care putem aminti în

3
principal Curtea Internaţională de Arbitraj a Camerei de Comerţ Internaţionale, instanţă de
arbitraj care guvernează în plan mondial.
Membrii ai CCI pot deveni:
- asociaţiile profesionale naţionale;
- federaţiile oamenilor de afaceri şi ale angajaţilor;
- firmele juridice şi de consultanţă;
- Camerel de Comerţ;
- persoanele fizice implicate în comerţul internaţional.

6. Instituţiile Uniunii Europene

Pincipalele obiective ale UE sunt:
- promovarea progresului economic şi social;
- afirmarea identităţii UE pe scena internaţională (poziţii comune, politici comune);
- instituirea cetăţeniei europene;
- dezvoltarea unei zone de libertate, securitate şi justiţie;
- să existe şi să se consolideze în baza dreptului comunitar.
UE este condusă de cinci instituţii:
6.1. Parlamentul European
Îşi are sediul la Strasbourg, simbolul unitǎţii postbelice franco-germane şi este format
din parlamentari naţionali numiţi de parlamentele ţǎrilor membre, sunt aleşi prin sufragiu
universal pentru cinci ani.

Parlamentul are 17 comisii permanente, dintre care menţionǎm: comisia politicǎ,

comisia economicǎ şi monetarǎ, comisia pentru agriculturǎ, comisia bugetelor, comisia pentru
probleme sociale etc. Pentru a facilita contactele cu celelalte instituţii comunitare, aceste
comisii se reunesc, de regula, la Bruxelles.

6.2. Consiliul de Miniştri

Este un organ de decizie format din miniştrii de resort ai statelor membre, compoziţia
sa modificându-se în funcţie de problemele ce urmeazǎ a fi dezbǎtute. Fiecare ţarǎ asigură
preşedinţia, în ordine alfabeticǎ, pentru o perioadǎ de şase luni.
Daca la început a avut mai mult o funcţie de coordonare, în prezent îi revin în mare
parte puteri legislative, devenind centrul deciziilor politice ale Comunitǎţii şi împǎrţind

4
autoritatea bugetarǎ cu Parlamentul. Asigurǎ coordonarea politicilor economice ale statelor în
domenii importante pentru viitorul comunitar şi are putere de control asupra Comisiei.
Consiliul de Miniştri este ajutat în realizarea funcţiilor sale de COREPER (Comitetul
Reprezentanţilor Permanenţi), precum şi de un secretariat general. Primul este constituit de
reprezentanţii permanenţi ai statelor membre (la rang de ambasadori), iar cel de-al doilea e
format din diverse servicii ce grupeazǎ circa douǎ mii de funcţionari şi coordoneazǎ lucrǎrile
pregǎtitoare ale reuniunilor Consiliului de Miniştri.

6.3. Comisia Europeanǎ

Are rolul de a urmǎri ca prevederile tratatelor stabilite prin celelalte acorduri
comunitare sǎ fie realizate. Membrii Comisiei trebuie sǎ fie independenţi de interesele
naţionale, sǎ acţioneze doar în spirit comunitar, nu primesc instrucţiuni de la nici un guvern,
nefiind controlaţi decât de organele Parlamentului European. Comisia îşi are sediul la
Bruxelles.
- Deşi reprezintǎ un executiv lipsit de mijloace de constrângere legale, Comisia este
învestitǎ cu un rol motor în procesul de integrare, elaborând în acest sens proiecte
privind acţiuni comunitare, pe care le prezintǎ spre aprobare Consiliului de Miniştri.
Urmǎreşte realizarea uniformǎ în toate statele din UE a politicilor convenite în cadrul
Consiliului, elaborând reglementari de aplicare a deciziilor, care sunt obligatorii
pentru toate ţǎrile membre.

6.4. Curtea de Justiţie

Este o instituţie comunitarǎ independentǎ, instituitǎ cu scopul de a se pronunţa asupra
respectǎrii dreptului în interpretarea şi aplicarea tratatelor. Ea se pronunţǎ dacǎ actele
instituţiilor şi organismelor comunitare sunt compatibile cu tratatele adoptate.
Curtea de Justiţie se aflǎ în sesiune permanentǎ, are sediul la Luxembourg, îşi
desfǎşoarǎ şedinţele în douǎ camere, iar sentinţa este datǎ prin vot majoritar. Deşi nu are
putere executivǎ, în cele mai multe cazuri statele europene acceptǎ deciziile sale.

6.5. Consiliul European

A fost consacrat prin Actul Unic European în 1985. A presupus instituţionalizarea
reuniunilor la nivel înalt ale şefilor de stat şi de guvern ai ţǎrilor membre. Întrunirile au loc de
douǎ ori pe an, sub conducerea şefului de stat sau de guvern al ţǎrii care asigurǎ preşedinţia

5
semestrialǎ. Reuniunile sale au o importanţǎ deosebitǎ pentru orientarea acţiunilor comunitare
în direcţia adâncirii integrǎrii europene şi în rezolvarea conflictelor ce apar în cadrul acestui
proces.

În afara acestor cinci organisme comunitare principale, mai funcţioneazǎ şi alte

instituţii specializate în diferite domenii de activitate, care au în general, caracter consultativ.
Dintre acestea le amintim pe urmǎtoarele:
- Comitetul Economic şi Social (exprimă opiniile organizaţiilor societăţii civile
referitoare la problemele economice şi sociale);
- Banca Europeanǎ de Investiţii (contribuie la realizarea obiectivelor Uniunii prin
finanţarea pe termen lung a unor investiţii publice şi private);
- Banca Centrală Europeană (este responsabilă pentru politica monetară şi pentru
operaţiile de schimb valutar).