Licenţa Biologie - Rolul Neuroplasticităţii În Perform Anţa Şcolară - Recorectat

BEJINARIU MIHAELA LUCRARE DIPLOM Ă
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi

Departamentul de Formare Continuă şi Transfer Tehnologic
LUCRARE DE DIPLOMĂ
pentru conversie profesională
Biologie
Rolul neuroplasticităţii în performanţa şcolară
Coordonator , Absolvent,
S.L. dr. biolog Cecilia ȘERBAN Mihaela Bejinariu
GALAȚI
2019
1
CUPRINS
INTRODUCERE.........................................................................................................................................2
CAPITOLUL I – CONCEPTUL DE PLASTICITATE NEURONALĂ......................................................5
I.1 Neuronul şi reţele neuronale ..............................................................................................................5
I.2. Genetica neurogenezei şi plasticităţii neuronale..............................................................................28
I.3 Aspecte teoretice ale neuroplasticităţii..............................................................................................33
I.4. Rolul neurogenezei în performanţa şcolară......................................................................................40
CAPITOLUL II – PROCESE COGNITIVE IMPLICATE ÎN PERFORMANŢA ŞCOLARĂ.................46
II.1. Procese cognitive implicate în activitatea didactică........................................................................46
II. 2. Rolul neuronilor oglindă în activitatea didactică...........................................................................47
II. 3. Rolul neuronilor oglindă în activitatea didactică...........................................................................49
II.4. Noţiunea de competenţă transversală.............................................................................................50
CAPITOLUL III – CONCEPTUL DE MODIFICABILITATE COGNITIVĂ..........................................52
III.1. Definirea conceptului de “modificabilitate”..................................................................................52
III.2. Efectele modificabilităţii cognitive asupra comportamentului pedagogic.....................................54
CONCLUZII..............................................................................................................................................55
BIBLIOGRAFIE........................................................................................................................................57
2
INTRODUCERE
Organismele vii reacţionează la mediu printr-un proces de echilibrare şi reechilibrare

între aceasta şi propria fiinţă. Personalitatea şi comportamentului elevului se va dezvolta, se
va adapta într-un proces concomitent de reglare şi autoreglare pedagogică la solicitările
activităţii desfăşurate de mediul educaţional şi la propriile scopuri şi aspiraţii educaţionale de
tipul performanţelor şcolare. Performanţa şcolară este rezultatul unor factori care, în mare
parte, depind de procesele cognitiv – atitudinale ce alcătuiesc, definesc, influenţează şi
modifică comportamentul elevului.
Elevul trăieşte într-un mediu în care informaţia este esenţială pentru performanţă sa.
El este în permanenţă înconjurat de o varietate de stimuli. Elevul vede, aude, simte şi apoi
decodifică toate aceste realităţi pedagogico – stimulative în planul lui, în plan subiectiv iar
mai apoi trebuie să le integreze în comportamentul său, de aceea el are nevoie de o serie de
instrumente de rafinare a informaţiei care să-i permită să acţioneze în corcondanţă cu
acestea. Unele din acestea sunt chiar mecanimele psihice de prelucrare a informaţiei:
senzaţiile, percepţiile, reprezentările, gândirea, memoria şi imaginaţia.
Activitatea didactică constă în activităţi de îndrumare / facilitare / încurajare a

profesorului în relaţia cu elevii, pe baza unor pattern-uri de comportament. Cercetările în
psihologia dezvoltării au constatat că imitaţia1 apare din perioada copilăriei timpurii şi creşte
paralel cu multiple abilităţi cognitive de-alungul maturităţii (abilităţi de comunicare, expresii
emoţionale, relaţii sociale).
Conform lui Albert Bandura2, comportamentul imitativ nu este înnăscut, ci este

învăţat de la modele adecvate (părinţi, profesori, mentori). Raportarea la modele şi imitarea
1
J. , Zhou, W. Guo, Imitation in undergraduate teaching and learning, The journal of effective teaching, vol. 16,
No. 13, 2016, p.7
2
Albert Bandura, psiholog canadian, autorul teoriei învăţării sociale
3
comportamentului observabil al profesorului este o formă de modelare comportamentală prin
învăţare socială3 prezentă în rândul elevilor/ studenţilor.
Aceaştia absorb informaţia iar apoi, conform hărţii mentale, o proiectează şi o

răspândesc din nou prin propriile abilităţi. Relaţia dintre profesor şi elev, prin intermediul
neuronilor oglindă, devine una simbiontică emoţională, practic elevul are acces la
informaţiile furnizate de modelul de profesor. Cel ce învaţă îşi construieşte fundaţia structurii
ştiinţifice şi emoţionale prin imitarea în oglindă a relaţiei profund pedagogice dintre elev şi
profesor.
Lucrarea propusă are în vedere analizarea cadrului general privind discutarea

factorilor neuropedagogici ce contribuie, de-a lungul traseului educaţional, la înregistrarea
performanţelor şcolare în rândul elevilor.
Cele trei capitole ale lucrării , Conceptul de plasticitate neuronală, Procese cognitive
implicate în performanţa şcolară şi Conceptul de modificabilitate cognitivă cuprind
descrierea proceselor de neurogeneză şi neuroplasticitate cu profunde implicaţii în
neuropedagogie.
Capitolul I - Conceptul de plasticitate neuronală începe cu descrierea teoretică a

sistemului nervos şi, se continuă cu genetica neurogenezei şi a plasticităţii neuronale. Se ştie
că, memorizarea, învăţarea şi în general întreaga activitate cognitive depind de acest process
amlu plasticitate sinaptică.
Capitolul II - Procese cognitive implicate în performanţa şcolară tratează

principalele procese cognitive implicate în procesul de performanţă şcolară. În acest sens,
succesul şcolar depinde de îmbogaţirea experienţei perceptive prin folosirea unui bogat
material intuitiv şi relizearea de activităţi practice –(alcătuirea de ierbare, insectare, portofolii
tematice, experimente de laborator.).
Capitolul III - Conceptul de modificabilitate cognitivă- analizează procesele de

antrenare, specializare, monitorizare şi contextualizare şi modelare a gîndirii din
perspectiva modificabilităţii cognitive.
3
A. Bandura, Social cognitive theory of personality, In l. Pervin &O. John, Standford University, 1999
4
CAPITOLUL I
CONCEPTUL DE PLASTICITATE NEURONALĂ
5
I.1 Neuronul şi reţele neuronale 4
Neuronul este unitatea structurală şi funcţională a sistemului nervos.

Dimensiunile neuronilor sunt extrem de variate.
Sistemul nervos este compus din neuroni (celule specifice, dotate cu proprietăţi
de recepţionare, prelucrare şi transmitere a informaţiei), celule gliale (asigură suportul şi
troficitatea neuronilor), vase de sânge
Neuronul are o alcătuire specifică, menită să realizeze principalele sale roluri.
Corpul celular (pericarion) – este centrul trofic al neuronului
o nucleul este situat în centrul corpului celular şi conţine un nucleol; nucleul

neuronilor posedă o mare capacitate de sinteză proteică, la acest nivel fiind eliberată
cea mai mare cantitate de ARN mesager din corpul uman;
o posedă o membrană citoplasmatică (neurilemă), încărcată electric, permeabilă
selectiv pentru diverşi ioni; are rol foarte important în funcţiile de excitaţie şi de
conducere a neuronului;
o citoplasmă;
o organite celulare comune tuturor celulelor (în special mitocondrii, cu rol de a asigura
furnizarea energiei necesare proceselor intense de la nivelul neuronului), dar şi două
specifice:
o neurofilamente şi microtubuli – sunt filamente subţiri, neramificate, cu lungimi
variabile; străbat corpul celular şi axonul pe toată lungimea acestora. Au rol
structural (de susţinere), dar şi de transport;
o corpusculii Nissl (substanţa tigroidă) – este, de fapt, o asociere de reticul
endoplamatic şi ribozomi, cu rol în sinteza proteică.
Prelungirile neuronului
4
https://www.scribd.com/doc/30443172/Introducere-in-Neurostiinte site accesat 03.01.2019
6
Axonul
 este o prelungire citoplasmatică unică, lungă, prezentă la toţi neuronii;

 prezintă ramificaţii scurte numai în porţinea terminală, unde se formează butonii terminali;
aceşti butoni sunt implicaţi în transmiterea sinaptică pe cale chimică;
 este învelit de o membrană numită axolemă;
 înfăşurat într-o teacă de mielină (substanţă izolatoare electric, considerată cel mai bun
izolator cunoscut) care este întreruptă la intervale regulate prin ştrangulaţii (nodurile
Ranvier);
 funcţia axonului – conduce influxul nervos de la corpul celulei nervoase la:
o dendritele altui neuron sau
o corpul celular al altui neuron sau
o o celulă efectoare (conduce impulsul nervos de la cenrtu către periferie)
 axonul se orientează către centrul excitabil al unui alt neuron.
7
Dendritele
 sunt prelungiri citoplamatice scurte, groase şi ramificate;

 au dimensiuni şi forme diferite;
 funcţia dendritelor este de a reacţiona la excitaţii şi de a conduce excitaţiile de la
nivelul sinapselor (de la periferie), către corpul celulei nervoase;
 dendritele se orientează către sursa de excitaţie (axonul).
8
Neuronul
După funcţia pe care o îndeplinesc, neuronii pot fi:
 motori (eferenţi);
 senzitivi (aferenţi, receptori);
 de asociaţie
Neuronul este învelit de o membrană celulară care are două proprietăţi:
 este izolator electric;

 este foarte permeabilă pentru ionii de potasiu (K) şi mai puţin permeabilă pentru ionii
de sodiu (Na);
Nevroglia (celula glială)
 intră în structura sistemului nervos, alături de neuroni;
 numeric, sunt mult mai multe ca celulele neuronale (de 10-50 de ori);
 nu posedă axoni şi nu realizează legături sinaptice una cu alta,
 se pot divide,
 roluri:
o de susţinere a neuronilor;
o de protecţie a neuronilor;
o rol nutritive;
o de fagocitoză;
o de cicatrizare (umplu spaţiile lăsate libere prin moartea sau distrugerea
neuronilor);
9
Proprietăţile funcţionale ale neuronului
Neuronul este celula specializată în recepţionarea informaţiei din mediul intern sau
extern, transmiterea acesteia la structurile superioare (unde informaţia este prelucrat şi
segenerează un răspuns) şi transmiterea comenzii către organele efectoare.
Proprietăţile principale ale neuronului sunt:
 Excitabilitatea;
 Conductibilitatea;
 Degenerarea;
 Regenerarea;
 Activitatea sinaptică.
1. Excitabilitatea – este proprietatea unei celule de a răspunde la un stimul (electric,
chimic, mecanic, termic etc.);
2. Conductibilitatea – reprezintă proprietatea celulei nervoase de a conduce (a
propaga) impulsul nervos.
3. Degenerarea – degenerarea neuronului se poate produce în două moduri: anterograd
(afectarea segmentului distal) şi retrograd (afectarea segmentului proximal). Degenerarea
poate apare prin fenomene mecanice (zdrobire, tăiere), chimice sau termice. Ulterior au
loc procese locale care pot duce în final la regenerare (parţială sau totală) sau la moartea
neuronului;
4. Regenerarea – regenerarea celulelor nervoase se realizează printr-un proces
foarte lent, care poate dura chiar ani (la nevertebrate şi vertebratele inferioare
procesul este mult mai rapid).
10
Sinapsa şi legile transmiterii informaţiei la nivelul sistemului nervos
Contactul dintre doi neuroni sau dintre un neuron şi o celulă efectoare se realizează prin
sinapsă:
Modalităţi de realizare a sinapselor:
 între butonii terminali ai axonului unui neuron şi dendritele altui neuron (sinapsă
axo-dendritică);
 între butonii terminali ai axonului unui neuron şi corpul unui alt neuron (sinapsă
axo-somatică);
 între butonii terminali ai axonului unui neuron şi porţiunea incipientă a axonului
 unui alt neuron (sinapsă axo-axonală);
Structura unei sinapse
 componenta presinaptică – butonii terminali ai axonilor. În apropierea butonilor,

axonul îşi pierde teaca de mielină. La nivelul butonilor există numeroase (mii)
vezicule ce conţin neurotransmiţători. Organitele celulare sunt foarte frecvente (în
special mitocondrii);
 componenta postsinaptică – regiunea receptoare a celuilalt neuron (dendritele
unui neuron, corpul unui neuron sau porţiunea incipientă a axonului altui neuron).
Regiune săracă în organite celulare, dar foarte bogată în molecule ce constituie
receptorii specifici pentru neurotransmiţători. Receptorul are o parte care
proiemină în fanta sinaptică şi care are rolul de a fixa mediatorul. Cealaltă
componentă pătrunde în membrană şi poate declanşa modificarea permeabilităţii
membranei postsinaptice;
 fanta sinaptică – spaţiul dintre membrana butonilor axonali şi membrana
componentei postsinaptice. Conţine lichid extracelular şi o reţea de proteine ce
are rolul de a asigura adeziunea celor două componente (pre şi post sinaptică).
11
Tipuri de sinapse (în funcţie de modalitatea de transmisie)
 sinapse chimice – la nivelul sinapsei se eliberează mediatori chimici

(neurotransmiţători) care vor activa membrana postsinaptică;
 sinapse electrice – foarte rare. Transmiterea impulsului nervos se realizează
o printr-un curent de acţiune.
SISTEMUL NERVOS
12
Transmite şi integrează informaţiile culese din mediul extern şi intern, pe baza
cărora elaborează răspunsuri adecvate, motorii şi/sau secretorii.
Prin funcţia reflexă, care stă la baza activităţii sale, sistemul nervos contribuie
la realizarea unităţii funcţionale a organismului şi a echilibrului dinamic dintre organism
şi mediul înconjurător. Este format din:
1. Sistemul nervos central
 alcătuit din creier şi măduva spinării;
 integrează şi controlează întregul sistem nervos;
 primeşte informaţii asupra modificărilor din mediul intern sau extern, interpretează şi
integrează informaţiile şi furnizează comenzi (eferenţe) pentru efectuarea diferitelor
activităţi (secreţie de substanţe, mişcare etc.)
2. Sistemul nervos periferic
 alcătuit din sistemul nervos somatic (al vieţii de relaţie) şi cel vegetativ
(autonom);
 conectează sistemul nervos central cu organele şi ţesuturile organismului;
 transmite semnalele aferente şi eferente către şi dinspre SNC;
 afereneţe: semnalele care sunt transmise către SNC;
 eferenţe: semnalele care sunt transmise de la SNC către periferie;
13
Sistemul nervos central (SNC):
 Este partea principală a sistemului nervos;

 Ocupă cea mai mare parte a sistemului nervos;
 Cuprinde structurile neuronale situate în interiorul coloanei vertebrale şi creierului:
o măduva spinării şi
o encefal
Sistemul nervos central este alcătuit din substanţa albă şi substanţa cenuşie.
Substanţa albă asigură conexiunile de la un punct la altul al encefalului, precum şi între
encefal şi maduvă. Substanţa cenuşie („nobilă”) asigură receptarea informaţiilor,
analizarea lor şi elaborarea răspunsurilor.
SNC este susţinut şi protejat de 3 membrane (meninge) situate între creier şi
oasele craniului, respectiv între măduva spinării şi oasele coloanei vertebrale. De la
exterior către interior, membranele meningeale sunt: dura mater, arahnoida şi pia mater.
14
Spaţiile meningeale sunt: spaţiul epidural (între os şi dura mater), spaţiul subdural
(între dura meter şi arahnoidă), spaţiul subarahnoidian (între arahnoidă şi pia mater).
ENCEFALUL
Encefalul are mai multe componente, fiecare având un rol specific şi funcţii cu atât
mai complexe cu cât se află mai în „vârful” piramidei. Cuprinde:
o cele două emisfere cerebrale

o formaţiunile de la baza creierului
o trunchiul cerebral
o cerebel
Emisferele cerebrale:
15
 partea cea mai dezvoltată a sistemului nervos;
 există 2 emisfere: emisfera cerebrală dreaptă şi emisfera cerebrală stângă;
 împărţirea emisferelor cerebrale se face în lobi:
o doi lobi temporali (corespunzători fiecărei emisfere);
o doi lobi parietali (corespunzători fiecărei emisfere);
o un lob frontal;
o un lob occipital;
 lobii sunt despărţiţi prin şanţuri;
Pe suprafaţa lobilor se află un număr variabil de circumvoluţiuni:
16
 la suprafaţa emisferelor cerebrale există substanţa cenuşie şi alcătuieşte scoarţa
cerebrală (cortexul) (controlează întreaga activitate a organismului; realizează
integrarea superioară a individului);
 substanţa albă este alcătuită din fibre care fac legătura între diferite zone corticale,
între cele două emisfere cerebrale (corpul calos) şi între emisfere şi alte etaje ale
sistemului nervos central;
 cortexul cerebral este divizat, în funcţie de apariţia pe scala evolutivă, în
arhicortex, paleocortex şi neocortex. Neocortexul este cel mai nou apărut şi constituie
aproximativ 90% din totalitatea cortexului cerebral;
 cortexul unui adult tânăr conţine miliarde de neuroni, sub forma unor celule
piramidale sau granulare (mult mai numeroase), aşezate în 6 straturi;
Ariile anatomice ale scoarţei cerebrale sunt descrise în legătură cu lobii: frontal,
parietali, temporali, occipital. Din punct de vedere funcţional, scoarţa este împărţită în arii
(ariile Brodmann, în număr de 47):
a) Lobul frontal – este un lob foarte dezvoltat la om comparativ cu alte animale. Se

apreciază că maturitatea sa maximă este în jurul vârstei de 25 ani. De asemenea,
cercetările au arătat că acest lob cuprinde neuronii cu cea mai mare sensibilitate
pentru dopamină (neurotransmiţător cu importante roluri în mecanismele cognitive,
motivaţie, mişcările voluntare, memorie, atenţie). Cuprinde 6 arii:
 aria motorie primară:
 este sediul neuronului motor central (sediul mişcărilor voluntare);
 controlează realizarea mişcărilor voluntare ale omului;
 leziunile acestei arii conduc la slăbiciune musculară în partea contralaterală a ariei
afectate (paralizie, pareză);
 paralizie: abolire de origine neurologică a motricităţii unui sau mai multor muşchi;
poate afecta un muşchi, un membru, partea inferioară a corpului, jumătate de corp
(stânga sau dreapta);
 pareză: afectarea motrică nu este abolită, ci doar redusă, diminuată (cu alte
cuvinte, se pot realiza mişcări, dar de mică amplitudine);
 aria premotorie:
17
 controlează realizarea mişcărilor ce cuprind arii musculare mai largi şi conţine
programele necesare desfăşurării mişcărilor;
 leziunile sale conduc la apariţia apraxiei (incapacitatea de a efectua mişcări
intenţionate, coordonate); ex: pacientul nu poate scoate limba atunci când i se cere.
 câmpul ocular frontal:
o implicat în realizarea anumitor mişcări oculare (mişcările conjugate);
o leziunile sale conduc la devierea tranzitorie a ochilor de aceeaşi parte cu
aria afectată şi paralizia fixării oculare de partea opusăaria motorie
suplimentară:
 conţine programele necesare desfăşurării mişcărilor complexe, ce
implică mai multe părţi ale corpului;
 este o extensie a ariei motorii primare şi a celei premotorii;
 aria prefrontală:
 este asociată cu realizarea activităţilor viscerale, emoţionale şi
comportamentale, cu abilităţi intelectuale de înaltă fineţe (judecata,
planificarea lucrurilor, conceptualizarea, rezolvarea situaţiilor,
diferenţierea lucrurilor şi situaţiilor în funcţie de caracteristici etc.);
 leziunile sale pot conduce la: scăderea atenţiei, pierderea iniţiativei,
scăderea puterii de concentrare, imposibilitatea de a lua decizii,
pierderea simţului responsabilităţii, comportament social imprevizibil,
instabilitate emoţională, neglijenţă în ceea ce priveşte aspectul exterior
etc.
 aria vorbirii (a lui Broca):
 este considerat centrul motor al vorbirii;
 conţine programele motorii ce sunt necesare pentru producerea cuvintelor şi trimite
fibre către ariile motorii implicate în controlul muşchilor necesari pentru producerea
sunetelor (ai corzilor vocale, limbii, buzelor);
 lezarea ariei conduce la afazie motorie (sau de expresie, afazia Broca):
vocabularul individului este redus (uneori doar la silabe), greşeli
gramaticale multiple, exprimarea cuvintelor se face foarte lent, prelungit,
pronunţie greşită a cuvintelor; înţelegerea vorbirii este puţin sau deloc
18
afectată; pot apare deficienţe în scris (în special la cei cu dominanţă a
mâinii drepte); limbajul, în general, este nonfluent; individul este
conştient de problemele sale.
b) Lobul parietal – este sediul cortical al analizatorului sensibilităţii generale. În
acest loc se realizează sinteza tuturor tipurilor de sensibilitate, a informaţiilor culese
de la nivelul tuturor segmentelor corpului. Cuprinde 4 arii:
 aria somatosenzorială primară:
 rol important în receptarea informaţiilor senzorialeleziunea ariei determină pierderea
sensibilităţii tactile discriminative şi a simţului poziţiei membrelor de partea opusă;
 aria somatosenzorială secundară:
 pare a fi capabilă de o discriminare mult mai fină;
 se apreciază că este implicată în percepţia senzaţiilor dureroase şi în
diferenţierea calităţilor diverselor senzaţii (ex: nu perceperea unui obiect
ca fiind cald sau rece, ci şi cât de cald sau de rece este);
 aria gustativă:
 implicată în sensibilitatea gustativă;
 afectarea ariei duce la pierderea sensibilităţii gustative de partea opusă (anestezie
gustativă);
 aria asociativă (de asociaţie):
 precesează informaţiile tactile şi vizuale;
 legate de funcţiile cognitive asupra propriului corp şi a mediului
înconjurător;
 implicată în secvenţialitatea efectuării anumitor sarcini (în special a celor ce
implică activitatea mâinilor);
 leziunile ariei pot cauza: agnozie vizuală (pierderea capacităţii de a
recunoaşte persoane, obiecte; atenţie! Individul nu este orb!), agnozie
tactilă (astereognozie; incapacitatea de a recunoaşte obiecte prin
atingerea acestora), dezorientare vizuală, apariţia sindromului de
negare (incapacitatea de a recunoaşte existenţa jumătăţii contralaterale
a corpului şi mediul înconjurător asociate acesteia; ex: dacă este
afectată aria din emisfera stângă, pacientul nu îşi spală mâna dreaptă şi
19
neagă existenţa tuturor obiectelor existente de partea dreaptă, inclusiv
propriile membre).
c) Lobul temporal – cuprinde sediul cortical al analizorului auditiv, dar şi arii de

asociaţie a emoţiilor şi funcţiilor mentale superioare (memorie, vorbire)
 aria auditivă primară:
 implicată în auz;
 leziunea unilaterală a lobului nu duce la pierederea marcată a auzului, ci la
dificultăţi în ceea ce priveşte aprecierea distanţei sunetului, direcţia din care
provine, contralateral (nu apare afectarea marcată a auzului datorită
bilateralismului căilor auditive centrale); halucinaţii auditive;
 anumite părţi ale lobului temoporal par a fi implicate în stocarea informaţiilor şi
experienţelor, în activitatea viscerală, emoţii, memorie, comportament. Prin
afectarea acestor zone pot apare afectări în procesele de învăţare sau memorie (în
special cea de scurtă durată), prosopagnozie (în leziunle bilaterale: incapacitatea
de a recunoaşte feţele cunoscute, inclusiv propria faţă în oglindă).
 aria lui Wernicke (aria senzorială sau receptivă a vorbirii):
 se află în partea superioară a lobului temporal;
 conţine mecansimele necesare înţelegerii şi formulării limbajului;
 lezarea ariei duce la apariţia afaziei de recepţie senzorială (afazia Wernicke),
caracterizată prin: limbajul, în general, este fluent (producerea cuvintelor este
normală, însă utilizarea acestora este deficitară), vorbirea se face cu debit normal
sau chiar accentuat, articularea cuvintelor este normală, însă individul înlocuişte
un cuvânt cu altul, adaugă cuvinte fără sens, cu multiple neologisme, devenind
imposibil de înţeles pentru interlocutor. Individul nu poate înţelege nici o formă
de limbaj: scris (alexie) sau vorbit. Individul nu este conştient de defectul său!
c) Lobul occipital – este sediul cortical al analizorului vizual.

 conţine ariile vizuală primară şi de asociaţie;
20
 lezarea acostor structuri se produce destul de rar datorită protecţiei conferite
de aşezarea lobului occipital; totuşi, leziunile severe ale conţinutului cutiei
craniene pot afecta şi lobul occipital;
 leziunea ariei vizuale primare duce la apariţia hemianopsiei omonime
cotralaterale (pierderea vederii unei jumătăţi a câmpului vizual, contralateral,
dar de aceeaşi parte cu leziunea cerebrală), halucinaţii vizuale;
 ariile de asociaţie sunt importante în percepţia vizuală complexă a culorilor,
direcţiei obiectelor, mişcărilor etc;
 lezarea ariilor de asociaţie conduce la apariţia halucinaţiilor vizuale, tulburări
de orientare în spaţiu, agnozie vizuală (incapacitatea de a recunoaşte cu
ajutorulvăzului, formele sau semnele cunoscute: obiecte, imagini, culori,
litere, cifre etc.; atenţie! Individul nu este orb!).
Lateralizarea emisferică a funcţiilor
 deşi emisferele cerebrale sunt asemănătoare în aparenţă, se pare că structura şi

funcţiile acestora sunt total diferite;
 în ceea ce priveşte funcţia motorie (de mişcare) lucrurile sunt cât se poate de
clare: emisfera stângă coordonează activitatea jumătăţii drepte a corpului, iar
emisfera dreaptă jumătatea stângă a corpului;
 în afara funcţiilor motorii, fiecare emisferă cerebrală conţine reprezentarea
contralaterală a corpului şi mediului înconjurător acestuia;
 cu toate că funcţiile celor două emisfere par a fi diferite, ele nu lucrează
independent una de cealaltă;
 deoarece marea majoritate a oamenilor sunt dreptaci, se consideră că emisfera
stângă este, de cele mai multe ori, cea dominant;
 noţiunea „populară” de a atribui emisferei stângi denumirea de „emisferă
analitică” şi celei drepte de „emisferă sintetică (artistică)” nu poate explica
foarte clar modul în care funcţionează creierul uman;
 cu toate acestea, se consideră că emisfera stângă este responsabilă de gândirea
analitică, raţionalizare, verbalizare şi efectuarea calculelor („emisfera
21
cifrelor”). Oamenii cu predominenţa emisferei stângi se bazează mai mult pe
logică, fonetică, înţelegerea cuvintelor, preferă detaliile, abordează subiectele
în genul cauză-efect (fără acest aspect, lucrurile nu au sens pentru acest
individ), iarexplicaţia trebuie să fie prezentă în orice (nu există întâmplare sau
lucru care nu poate fi explicat);
 emisfera dreaptă pare a fi responsabilă mai mult de vedere, gândirea
emoţională, non-verbală, discriminare senzorială, calităţi artistice, percepţia
spaţială a obiectelor, recunoaşterea feţelor, tonalitatea vocii, imaginaţie, vise
etc. Persoanele cu predominenţa emisferei drepte par a avea o înclinaţie către
imaginaţie, intuiţie, competenţe artistice, muzicale, mistice, au o memorie
vizuală şi spaţială deosebite, iau lucrul într-un tot unitar („nu despică firul în
patru”);
 în consecinţă, leziunile care afectează una dintre emsifere sunt însoţite de
tulburări ale funcţiilor aferente;
 studiile au arătat că, în diverse momente ale zilei, în funcţie de activităţile pe
care le efectuăm, se activează mai multe zone din emisfera stângă sau cea
dreaptă;
 la mai mult de 95% din oameni, limbajul este reprezentat în emisfera stângă
(în copilărie, o dată cu dezvoltarea structurilor nervoase şi a limbajului, o
emisferă poate prelua funcţia celeilalte în caz de leziuni).
22
Formaţiunile de la baza creierului
Diencefalul – este situat sub emisferele cerebrale şi în continuarea trunchiului cerebral. Este
alcătuit din:
1. talamus – este compus din 2 formaţiuni de substanţă cenuşie, cu multiple funcţii.

o în primul rând, talamusul este staţia de releu cea mai importantă pentru toate fibrele
senzitive care merg spre scoarţa cerebrală (leziunile talamusului produc grave tulburări de
sensibilitate, în funcţie de nivelul de afectare: tulburări ale sensibilităţii vizuale, gustative
etc.). Studiile recente evidenţiază faptul că talamusul este un releu activ, lăsând să treacă
către scoarţa cerebrală doar acele informaţii senzitive care sunt relevante pentru individ.
 are rol important în regularizarea mecanismul somn-trezire;
23
 are numeroase conexiuni specifice şi reciproce cu cortexul cerebral (se consideră
că acestea au rol important în mecanismele conştienţei);
 afectarea talamusului determină numeroase tulburări, în special de ordin senzitiv-

senzorial. Spre exemplu, sindromul talamic (apare de regulă în urma unor
accidente vasculare ce afectează talamusul) se manifestă prin hemianestezie
cotralaterală (pacientul nu simte jumătatea corpului opusă leziunii) sau „anestezie
dureroasă” (durere severă, sub formă de arsuri sau înţepături puternice, ce apar
într-o zonă ce suferă de anestezie);
2. subtalamus – este o structură ce are rol important în regularizarea mişcărilor

efectuate de către muşchii scheletici.
 este conectat cu numeroase alte formaţiuni implicate în mişcare;
 afectarea sa poate cauza apariţia unei forme violente de diskinezie (mişcări anormale)
numită hemibalism (mişcări involuntare, bruşte, dezordonate, de mare amplitudine a
membrelor dintr-o jumătate a corpului);
3. metatalamus – formaţiune alcătuită din 2 corpi (nuceli). Implicat în transmiterea

senzaţiilor vizuale şi auditive;
a. epitalamus – formaţiune deosebit de importantă deoarece conţine în structura sa
epifiza (glanda pineală);
 epifiza este răspunzătoare de secreţie hormonală, cel mai important hormon fiind
melatonina, implicată în ciclul somn/stare de veghe (ritmul circadian, epifiza fiind
considerată „ceasul biologic”), dar şi în alte procese ale organismului (este un
foarte puternic antioxidant, are rol favorizant în stimularea sistemului imunitar
etc.) Producţia de melatonină este redusă de lumină şi favorizată de întuneric;
 în copilărie, epifiza este de dimensiuni mai mari, însă la adult devine aproape
invizibilă;
 hipotalamus – este un segment extrem de important (de mărimea unei alune), fiind
considerat coordonatorul sistemului vegetativ şi al sistemului endocrin. Asigură
conexiunea esenţială între sistemul nervos şi cel endocrin, prin intermediul glandei
pituitare (hipofiza): axul hipotalamo-hipofizar;
24
 este legat de numeroase alte segmente ale sistemului nervos şi endocrine;
 participă la:
 termoreglare (menţinerea constantă a temperaturii corpului;
b) Corpii striaţi (ganglionii bazali) – formaţiuni cu dimensiuni reduse, alcătuite din
numeroşi nuclei de substanţă cenuşie
 au rol foarte important în realizarea mişcărilor automate şi în menţinerea
tonusului muscular;
 reprezintă segmentul cel mai important al sistemului extrapiramidal
(totalitatea structurilor sistemului nervos care participă la mişcările şi
menţinerea poziţiei corpului);
 lezarea corpilor striaţi poate determina tulburări ale motilităţii (mişcării) şi
tonusului muscular;
Trunchiul cerebral
 este situat deasupra măduvei spinării;
 format din: bulb, punte şi mezencefal (de jos în sus);
 conţine centrii funcţionali asociaţi nervilor cranieni (în total 12 perechi de
nervi cranieni – primele două perechi nu aparţin trunchiului);
 conţine traiectele nervoase care transmit informaţia senzorială (senzaţiile) din
toate regiunile corpului către structurile cortexului cerebral;
 conţine căi motorii adresate diferitelor segmente ale corpului;
 afectarea trunchiului cerebral se manifestă prin disfuncţii senzoriale multpile,
disfuncţii motorii sau o combinaţie între acestea;
 mulţi dintre centrii nervoşi localizaţi la nivelul trunchiului cerebral sunt vitali,
astfel încât numeroase leziuni ce afectează această structură sunt, de cele mai
multe ori, fatale;
25
a) Bulbul rahidian (medulla oblongata)

 are structură aparent asemănătoare cu cea a măduvei spinării;
 prezintă numeroase fascicule de legătură şi nuclei;
 roluri – bulbul rahidian participă la:
o reflexul respirator – centrii respiratori sunt situaţi la nivelul substanţei
reticulate bulbare; agentul stimulator al reflexului este concentraţia de dioxid de
carbon din sânge şi ph-ul sanguin. Afectarea acestui centru cauzează moarte (se
poate produce în special prin fracturi sau alte leziuni care interesează primele două
vertebre cervicale).
o reflexe cardiovasculare – la acest nivel se află centrii reflecşi de
reglare a activităţii cardiace şi a vaselor mari;
o reflexul salivar (asupra glandei parotide) reflexul de deglutiţie;
o reflexe tonice – rol în reglarea tonusului muscular;
26
o reflexul de vomă – primeşte impulsuri de la nivelul centrilor
vestibulari (de echilibru), a organelor interne abdominale;
o reflexul strănutului (reflex expirator defensiv);
o reflexul de tuse;
 particularităţile centrilor bulbari:
o automatismul (independenţa funcţională; pot funcţiona total
independent de alte structuri);
o autoexcitabilitatea (se realizează pe baza modificărilor chimice ale
sângelui);
b) Puntea (protuberanţa) – conţine nucleii unor nervi cranieni şi are următoarele

roluri (alături de funcţia de conducere a informaţiei către centrii corticali şi de aici la
efectori):
 reflexul lacrimal (reflex de apărare);
 reflexul salivar (asupra glandelor submaxilare şi sublinguale);
 reflexul cornean de clipire (reflex de apărare);
27
 reflexul auditiv de clipire (reflex de apărare – la auzirea unui zgomot puternic
apare închiderea bruscă a ochilor);
 reflexul auditivooculogir (îndreptarea rapidă a privirii în direcţia unui zgomot
puternic);
c) Mezencefalul – este porţiunea cea mai scurtă a trunchiului cerebral. Conţine
nucleii unor nervi cranieni, dar şi centri nervoşi care sunt asociaţi cu auzul, văzul,
reflexele pupilare. Prin intermediul unor formaţiuni speciale (pedunculi) se face
legătura dintre trunchiul cerebral şi scoarţă şi între trunchiul cerebral şi cerebel.
În concluzie, trunchiul cerebral îndeplineşte rolul de centu reflex, dar şi de
conducere:
o prin fibre ascendente (specifice şi nespecifice);

o fibre descendente (piramidale şi extrapiramidale);
o fibre de asociaţie;
Substanţa reticulată
 este o aglomerare de celule ce se întind de la nivelul bulbului până la thalamus;

 cea mai mare parte se află în trunchiul cerebral;
 constituie sistemul reticulat (sistemul reticulat activator ascendent şi sistemul
reticular activator descendent);
 au rolul de a controla desfăşurarea a numeroase comportamnete umane:
somnul, trezirea, alimentaţia, urinarea, defecarea, activitatea sexuală etc.; de
asemenea, este implicată în menţinerea stării de conştienţă;
 cea mai importantă structură este SRAA (sistemul reticulat activator ascendent);
 are rolul de a „pregăti” funcţional cortexul cerebral pentru integrarea
impulsurilor extero, intero sau proprioceptive transmise pe căile ascendente
specific;
 rol important în mecanismul somn-veghe (starea de conştienţă); leziunile la

acest nivel pot determina tulburări ale conştienţei, până la apariţia comei
(pierderea stării de conştienţă);
 se comportă ca un releu, lăsând să treacă doar informaţiile relevante pentru

individ (ex: în zgomotul intens cauzat de aglomeraţia dintr-o staţie de tren,
28
care nu prezintă interes pentru individ şi care trece relativ neobseravtă de
acesta, se aude anunţul trenului care îl interesează direct pe acesta; SRAA este
cea care trezeşte brusc atenţia individului).la rândul său, cortexul cerebral
menţine starea de excitabilitate a substanţei reticulate (circuit cortico-reticulo-
cortical) prin care scoarţa îşi menţine tonusul. Sistemul reticulat primeşte
aferenţe (informaţii) din toate părţile sistemului nervos, dar exercită, la rândul
său, influenţe deosebite asupra marii majorităţi a funcţiilor sistemului nervos
central;
 un aspect interesant este acela că studiile arată faptul că SRAA nu poate

distinge între evenimentele reale şi cele imaginare (sintetice), fapt cu
implicaţii deosebite în metodele de psihoterapie (mintea poate fi „antrenată”
prin punerea subiectului în situaţii imaginare; ex: repetarea unui discurs în
gând, cu toate aspectele sale, inclusiv cele de mediu, înaintea expunerii sale în
public). Cu alte cuvinte, datorită SRAA, creierul poate „crede” orice mesaj i
se oferă;
 numeroase medicamente psihotrope, dar şi anestezice, acţionează la nivelul
SRAA;
29
Cerebelul (creierul mic)
 este aşezat în fosa posterioară a cutiei craniene;

 legat de trunchiul cerebral prin pedunculuii cerebeloşi (3 perechi);
 este alcătuit din două emisfere laterale (emisferele cerebeloase) vermis – formaţiune
de legătură
 alcătuit din substanţă cenuşie şi substanţă alba;
 substanţa cenuşie este dispusă la suprafaţă (scoarţa cerebeloasă) şi la interior
(nucleii cerebeloşi);
 substanţa albă este dispusă la interior;
 roluri:
1. menţine la un nivel constant starea de excitaţie a scoarţei cerebrale;
2. menţinerea tonusului muscular;
30
3. coordonarea mişcărilor (stabileşte o proporţie normală între intensitatea stimulului
şi cea a contracţiilor musculare, precum şi stabilirea unei anumite succesiuni a
mişcărilor executate);
4. păstrarea echilibrului (are legături foarte importante cu aparatul vestibular)
5. executarea mişcărilor de fineţe prin reglarea amplitudinii, vitezei, direcţiei şi duratei
mişcărilor voluntare (mediază şi menţine la un nivel normal.
Sistemul limbic
 numit de alţii şi lobul limbic;
 este format din numeroşi neuroni ce formează circuite complexe;
 are rol determinant în:
o mecanismele memoriei de lungă durată (la acest nivel se pare că sunt
stabilite aspecte legate de ceea ce trebuie memorat şi unde se va stoca
informaţia);
o emoţii (este structura cea mai importantă pentru viaţa emoţională,
fiind numit „centrul emoţional”);
o comportament;
o motivaţie;
o dorinţă sexuală;
o pare a fi la baza comportamentelor instinctuale ale omului;
o funcţionează ca zonă olfactivă primară;
 toate aceste procese sunt reglate şi asigurate de către neurotransmiţători;
 fac parte din sistemul limbic structuri ca: amigdala, hipocampul, talamusul,
hipotalamusul etc.
31
I.2. Genetica neurogenezei şi plasticităţii neuronale
Bioconstrucţia5 sistemului nervos uman este rezultatul unui foarte complicat proces
de construcţie, care poate fi analizat pe două planuri: cel al construcţiei (organogenezei)
macroscopice a sistemului nevos cu componentele sale anatomice, şi cel al diferenţierii
celulelor sale din celule embrionare primordial şi al organizării microscopice.
Procesul de organogeneză a sistemului nervos începe cu clivarea ectodermului sau

ectoblastului ce se formează odată cu gastrulaţia.
5
https://www.scribd.com/document/371577631/Neurogeneza-doc (28.05.2019)
32
În cadrul ectodermului se formează în etapele următoare ale embriogenezei tubul

neural flancat de cele două creste neurale sau ganglionare care reprezintă matricea din care
vor evolua toate elementele sistemului nervos central şi periferic.
Aceste structure primordial apar şi se dezvoltă respectând simetria bilaterală a

întregului organism ca şi organizare sa longitudinală (cap, regiune cervicală, toracală,
abdominală). Deasemenea, se produce şi împărţirea sa în felii successive axiale
(metamerizarea) şi în vezicule encefalice, mecanismele care stau la baza neurogenezei şi a
diferenţierii neuronale stau şi la baza plasticităţii neuronale. Multă vreme s-a crezit că reţlele
neuronale odată constituite rămţn cristalizat ca atare toată viaţă desi încă din 1925 marele
naturalist A. Bethe a lansat conceptul de plasticitate a sistemului nervos.
Demonstarea plasticităţii neuronale a fost una din cele mai importante contribuţii ale
secolului XX. O serie remarcabilă de cercetări au confirmat că plasticitatea neuronală este un
atribut al întregului encefal. Astăzi se ştie că memorizarea, învăţarea şi în general întreaga
33
activitate cognitive depind de aceată plasticitate. Încă din 1913 Dollez a observat modificări
în morfologi neuronilor produse de procesul de învăţare. Ea se manifestă prin:
1. diferenţierea unor noi neuroni din cellule stem ce se află în hipocamp şi late regiuni
cerebrale prin procesul de neurogeneză adultului;
2. modificarea numărului de dentrite, de prelungiri axonale terminale sau de colaterale

axonale;
3. modificarea numărului de spini şi distribuţiei sinapselor;
4. modificarea pragului de excitabilitate ale sinapselor;
Neurogeneza, naşterea neuronilor, presupune formarea de noi neuroni din celula stem6.
6
Celulele stem stau la baza dezvoltării tuturor organismelor; au rol promordial în embriologie cât şi în
refacerea ţesuturilor (https://ro.wikipedia.org/wiki/Celule_stem) acesat 2.04.2019
34
Neuronii se nasc în permanenţă predominând anumite zone ale creierului :
 În zona subgranulară – parte din hipocamp – formaţiune de la baza creierului

implicată în codarea memoriei, a comportamentului şi a învăţării ;
35
 Zonasubventriculară – unde celulele noi migrează către bulbul olfactiv – permite

transmiterea informţiei despre miros de la nervii olfactivi, către creier.
36
I.3 Aspecte teoretice ale neuroplasticităţii
Neurogeneza reprezintă capacitatea creierului de a se modifica şi de a dezvolta modele noi
de transmitere a informaţiilor.
Prin acest complex proces, creierul uman este apt:
 de învăţare;
 de a emite decizii în situaţii noi;
 de a controla şi regla întreaga funcţionalitatea organismului;
 de a se modela;
 de a se antrena;
 de a se organiza;
 de a se reorganiza sub presiunea informaţiei, a exerciţiilor fizice, a sentimentului de

fericire, de bucurie, de optimism şi speranţă.
 În caz contrar, poate involua prin neutilizare, stres, anxietate, depresie, de

insatisfacţii, uzură excesivă de orice alt ordin.
Fenomenul neurogenezei este unul continuu, şi este dependent de:
 experienţă susţinută – confruntrarea cu medii noi, diversificate, complexe; la

fiecare experienţă trăită, depozităm în noi plasticităţi de scurtă sau lungă durată, pe
care le purtăm în noi ca trepte spre noi şi noi plasticităţi;
 stimulare şi conectare pentru a supravieţui şi pentru a se dezvolta. Relaţiile strânse

cu persoanele semnificative (mentori, profesori, părinţi) sunt cele care generează noi
neuroni şi plasticitatea lobului frontal;
 exerciţiul fizic:
 antrenează voinţă prin antrenament susţinut;
37
 are influenţă stimulatoare asupra creierului prin naşterea de noi neuroni în
hipocampus, iar pomparea unei cantităţi mai mari de oxigen în creier,
stimulează creşterea capilară şi plasticitatea lobului frontal;
 o jumătate de oră de mers pe jos timp de câteva luni, produce noi neuroni
influenţa mediului – mediu îmbogăţit, diversificat; interacţiunea cu oameni noi,
nefamiliari;
 starea afectivă – experenţienţa lui „aha”, bucuria, uimirea, curiozitatea,

compasiunea .7
Noii neuroni şi adaptabilitatea
Neurogeneza susţine că organismul nostru se înnoieşte biologic şi aşteaptă

întrebuinţările pe care noi le dăm. Depozitul de celule stem este la fel la orice vârstă, iar
procesul de activare a acestora spre multiplicare şi diferenţiere este strâns legat de anumite
activităţi care stimulează plasticitatea şi o neurogeneză crescută. Creierele noastre sunt
flexibile şi plastice, capabile să se adapteze la schimbările din mediu.
Căi de integrarea/adaptare a noilor neuroni generaţi:
 Gândirea creativă ;
 Viaţa activă;
 Activităţile creatoare - programe8;
7
https://www.academia.edu/20033232/DUMITRU_CONSTANTIN_-_DULCAN
8
Programe de antrenare a gândirii, prin utilizarea unor instrumente specific;
Program de fructificare a exeperienţei personale agricole, pe loturi cultivate sau pe programe de întreţinere a
mediului;
Program de selectare a mijloacelor potrivite acţiunilor eficiente de recuparare a echilibrului de mediu;
Program de spargere de frontiereale cunoaşterii şi de îmbogăţire a experienţei cognitive la nivelul
instrumentelor de cunoaştere şi a cunoştinţelor.
Program de analizare a profilelor concursurilor şcolare şi a tipului de cunoştinţe cerute în concursuri;
38
Perioade critice şi perioade sensibile în procesul de dezvoltare a creierului
Perioada postnatală este caracterizată de existenţa unor ferestre temporale, numite

perioade critice9, în timpul cărora circuitele neuronale prezintă o sensibilitate crescută în a
achiziţiona semnale informative şi adaptative din mediul înconjurător. Principalele zone ale
creierului (vizuală, auditivă, motorie) au asemenea perioade critice care sunt activate şi
reglate prin mecanisme distincte.
Perioadă critică
O perioadă critică defineşte fereastra de timp când stimulii din mediu sunt necesari
pentru dezvoltarea normală a unui circuit anume din creier – de ex. dezvoltarea limbajului,
văzului.
Perioadă sensibilă
O perioadă sensibilă defineşte fereastra de timp când experienţele au cel mai mare
impact asupra unui circuit din creier – de ex. învăţarea limbilor străine.
Odată cu închiderea unei perioade critice se reduce sensibilitatea la experienţe senzoriale.
Declanşarea şi durata unei perioade critice depinde:
 etapele de dezvoltare;
 experienţele senzoriale (învăţarea experenţială- J. Kolb).
Dacă nu este furnizată activitatea neuronală adecvată, circuitul rămâne într-o stare de
aşteptare până inputul pedagogic devine disponibil. Prin contrast, mediul îmbogăţit
prelungeşte plasticitatea10.
Categorii de schimbări prin care trece creierul uman în procesul de neuroplasticitate11

Program de dimensionare a informaţiei, pe direcţii de relevnţă şi ponderi de importanţă (sursa
https://www.arcaeducationcenter.com/profesori/program-de-formare/tematici-cursuri/
28.11.2018)
9
Cîrneci, D., Introducere în neuroştiinţe, pag.11 https://www.scribd.com/doc/30443172/Introducere-in-
Neurostiinte accesat 22.03.2019
10
Cîrneci, D., Introducere în neuroştiinţe, pag.11 https://www.scribd.com/doc/30443172/Introducere-in-
Neurostiinte accesat 22.03.2019
11
Moraru, C. , Neuroplasticitatea şi mitul „creierului matur” http://cornelmoraru.ro/podcast/episodul-6-
neuroplasticitatea-si-mitul-creierului-matur/ site accesat 24.01.2019
39
1. La nivel chimic – pentru potenţarea acţiunilor pe termen scurt, creierul schimbă
chimia diverselor zone ale sale pentru a potenţa şi încuraja activitatea (de ex.
ameliorarea pe termen scurt a capacităţii de memeorare – atunci când învăţăm pentru
un examane cu o seară înainte);
2. La nivel structural:
 Conexiunile neuronale sunt modificate atunci când învăţăm ceva nou şi au

impact pe termen lung (de ex. când învăţam să skiem, creierul nostru se
reprogramează pentru această activitate şi, astfel, se formează noi conexiuni
contribuind la îmbogăţirea harţii mentale12 );
 La nivel macro-structural - zone întregi ale creierului sunt transformate încât

o activitate să fie susţinută (de ex. oamenii orbi care citesc în alfabetul Braille,
au zone de procesare a percepţiei tactile mai dezvoltate; taximetriştii au zone
de procesare mai mari pentru reprezentarea vizuală).
3. La nivel funcţional - unele zone ale creierului îşi pot chimba total funcţia atunci când
este nevoie (de ex. oamenii orbi îşi folosesc reţelele neuronale specializate în vedere
pentru procesarea de informaţii auditive).
Pentru îmbinarea celor trei tipuri de neuroplasticitate, creierul îşi modifică configuraţia în
urma fiecărei secvenţă de învăţare.
Dar, nu toate regiunile creierului au acelaşi grad de dezvoltare. Neurogeneza, ca şi

neuroplasticitatea creierului, se realizează pe etape de vârstă.
Creierul modular şi neurogeneza:
Amigdala – sediul emoţiilor;
Hipocampul - sediu memoriei;
Cortexul vizual – sediul percepţiei.
12
Hartă mentală, concept ştiinţific, elaborat prin găsirea de repere care pot contribui la dezvoltarea
intelectuală, emoţională şi spirituală
40
Neurogeneza a fost identificată în rate mici în amigdală şi hipotalamus, dar ratele ridicate
ale neurogenezei sunt totuşi limitate la două regiuni din creierul adult:
 Hipocampul
 Bulbul olfactiv
Neurogeneza furnizează un flux continuu de neuroni furnizând reţelelor neuronale

abilitatea de a se adapta în mod flexibil la viitoare schimbări, sau la un volum mai mare de
informaţii.
Neurogeneza adultă este o formă de plasticitate neuronală care contribuie la abilitatea
creierului de a:
 procesa informaţii din cât mai diferite domenii de cunoaştere;
 răspunde şi adapta la stimuli (auditivi, tactili, vizuali, motori);
 învăţa şi memora.
Reacţiile adecvate la stimuli noi corelează cu nivelul proliferării noilor neuroni.
Neurogeneza adultă reprezintă o ajustare pe termen lung a circuitelor hipocampice în vederea
41
procesării informaţiei la niveluri de complexitate mai ridicată, pentru a permite creierului a
se acomoda situaţiilor cu un grad ridicat de noutate.
Literatura de specialitate definește noțiune de competența drept ”capacitatea
dovedită de a selecta, combina și utiliza adecvat cunoștințe, abilități și alte achiziții
constând în valori și aptitudini, pentru rezolvarea cu succes a unei anumite situații de
muncă sau de învățare, precum și pentru dezvoltarea profesională ori personală în condiții
de eficacitate și eficiență”13.
Astfel, responsabil de crearea contextului educational, care să genereze la elevi

competențe, este cadrul didactic. El are misiunea pedagogică de a-și adapta strategia
educațională, în accord cu noutățile în domeniul său de referință, dar mai ales cu noile
oportunități tehnologice și cu procesul de globalizare a educației.
Educația trebuie realizată în accord cu politicile locale dar mai ales cu exigențele
internaționale. În accord cu ”European Reference Framework on Key Competences”14
competența este definite prin trei tipuri de achiziții: cunoștințe, abilități și atitudini.
Relațiile dintre aceste achiziții pedagogice sunt interdependente. Competența este

rezultatul înglobării celor trei componente. Atitudinea este un concept cheie care antrenează,
potențează performanța educațională..
Valori și
atitudini
Cunoștințe Abilități Competențe
Tabloul competențelor generice pe care orice elev ar trebui să dobândească cuprinde:

utilizarea de modalități de comunicare, în limba română și cel puțin o limbă străină, într-o
varietate de situații, rezolvarea de probleme în contexte școlare și extrașcolare, participarea
responsabilă la viața socială, utilizarea instrumentelor necesare educației pe tot parcursul
13
Potolea Dan, Toma Steliana, Borzea Anca, ”Coordonate ale unui nou cadru de referință al curriculumului
național”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2012, pag. 51
14
Idem pag. 52
42
vieții, manifestarea creativității și a spiritului inovator, managementul vieții personale și al
evoluției în carieră, respectarea și dezvoltarea valorilor și eticii profesionale.
Dezvoltarea resurselor de tip e-learning reprezintă suportul pentru generarea acestor

tipuri de competențe crosscuriculare. Principalele platforme e-learning utilizate în mediul
școlar sunt: MOODLE (Modular Object-Oriented Dynamic Learning Envinronment),
Wikispaces, eTwining, iTeach, Frog, Blackboardmo.
Moodle este sistem de învățare dinamic și modular. Platforma este cunoscută ca un

sistem de management al cursului, sistem de management al învățării, sau ca un spațiu de
învățare virtual. Pe de o parte, cadrele didactice își pot organiza modular disciplina, iar elevii
pe baza resurselor disponibile pot realiza diverse produse didactice care să le antreneze
gândirea critică, creativitatea, spiritul inovator.
Abordarea crosscuriculară a conținuturilor învățării trebuie să aibă o viziune

integratoare. Competențele transversale se pot dezvolta pe baza unor proiecte educaționale
concepute în jurul unor nuclee cu caracter integrativ: concepte integratoare (energie, apă,
viață, sistem, simbol, ), teme cu relevanță socială (sănătate, sărăcie, toleranță, globalizare,
dezvoltare durabilă).
I.4. Rolul neurogenezei în performanţa şcolară

Datele din neuroştiinţe15 susţin că întregul cortex are următoarele funcţii pe care un profesor
trebuie să şi le articuleze prin programe cu un grad mare de rafinare didactică 16 în scopul
antrenării abilităţilor de înalte:
15
Neuroştiinţele reprezintă grupul de ştiinţe responsabile cu studiul creierului, şi a bazelor biologice ale
performanţelor umane şi a comportamentului.
16
Programe de inovare a gândirii, de spargere a paradigmelor vechi de gândire ;
Programe de antrenare şi studio specializate;
Programe deschidere de opţinui şi identificarea profesiei;
Programe de recunoaşterea a valorii profesionale;
Programe de recunoaştere reciprocă;
Programe de alianţă cu diferite universităţi de prestigiu şi de orientare şi recrutare a elevilor ;
Programe de colaborare cu elevii;
Program de colaborare pe mentoring extrem(sursa
https://www.arcaeducationcenter.com/profesori/program-de-formare/tematici-cursuri/ ( accesat
28.11.2018)
43
1. Vederea
Cortexul vizual se găseşte în lobul occipital al

creierului.
Impulsurile senzoriale de la ochi trec prin
nervul optic la cortexul vizual.
Tipuri de programe17:Realizarea de tabere şi
studii pe teren sau în locuri specializate, cu
informaţii deja selectate, precum biblioteci,
muzee, centre de cercetare;
Seturi de exerciţii dedicate eficientizării
învăţării şi micşorării efortului, prin utilizarea
intuiţiei şi vizualizării mentale;
2. Gustul
17
https://www.arcaeducationcenter.com/profesori/program-de-formare/tematica-detaliata-
cursuri/) accesat 22.05.2019
44
Complexul gustativ este partea cortexului
senzorial care răspunde de gust.
Tipuri de programe18:
Programe de fructificare a experienţei
personale agrigole sau de mediu, pe mici
loturi cultivate sau pe programe de
întreţinerea mediului;
Program de loturi experimentale, pe care să se
testeze tehnologiile proiectate.
3. Cogniţia
Cortexul prefrontal are legătură cu

intelectul, complexul învăţării şi
personalitatea .
Program de educare avansată a elevilor cu pasiune
cognitivă, prin trecerea printr-un circuit de mentorat
făcut de maeştrii pe diferite etape;
Program de antrenare individualizată sau în grupuri
mici a elevilor ce au optat pentru un anumit traseu
de carieră.
4. Emoţia
18
cursuri/accesat 22.05.2019
19
cursuri/accesat accesat 22.05.2019)
45
Emoţiile reprezintă o funcţie cerebrală extrem de complexă.
Miezul emoţional al creierului este
sistemul limbic.
Acesta reprezintă zona creierului unde are loc o primă
procesare a simţurilor şi a conştientizării.
Starea sufletească şi personalitatea sunt mediate prin
intermediul
Cortexului prefrontal.
Această parte a creierului este centrul celor mai înalte
funcţii
Cognitive şi emoţionale.
Tipuri de programe20 :
Program de optimizare a instruirii peer to peer, între elevi de
diferite nivele caracterizate prin centuri colorate;
Program de încurajare a stimei de sine, prin partajarea în
etape mici şi gestionabile a cunoaşterii şi
învăţării/descoperirii.
Aria lui Broca este locul unde formulăm vorbirea şi
acea zonă a creierului care trimite instrucţiuni
motorii către cortexul motor.
Programe de pregătire intensivă pentru concursuri.
5. Limbajul
20
21
46
Aria lui Wernicke este o porţiune a lobului parietal
specializată în recunoaşterea şi înţelegerea
limbajului scris şi a vorbirii. Zona lui Wernicke
încojoară zona asociată auzului.
Programe de recunoştere a saltului calitativ în
gândire;
Program de recunoaştere a saltului calitativ, în
gândire prin acţiunea reciprocă dintre elevi/ studenţi
şi mentori;
Program de recupeare a cunoştinţelor
insuficient antrenate necesare trecerii la
cunoştinţe superioare.
6. Auzul
Auzul
Există două zone auditive
ale creierului :
Zona auditivă primară
este cea care detectează sunetele transmise
de la ureche.
Este localizată în
cortexul senzorial.
Zona asociată auzului
Este acea parte a creierului pe care o
folosim pentru a recunoaşte sunetele ca
vorbire, muzică, sau zgomot.
22
47
CAPITOLUL II
PROCESE COGNITIVE IMPLICATE ÎN PERFORMANŢA

ŞCOLARĂ
II.1. Procese cognitive implicate în activitatea didactică
Organismele vii reacţionează la mediu printr-un proces de echilibrare şi reechilibrare

între aceasta şi propria fiinţă. Personalitatea şi comportamentului elevului se va dezvolta, se
va adapta într-un proces concomitent de reglare şi autoreglare pedagogică la solicitările
activităţii desfăşurate de mediul educaţional şi la propriile scopuri şi aspiraţii educaţionale de
tipul performanţelor şcolare. Performanţa şcolară este rezultatul unor factori care, în mare
parte, depind de procesele cognitiv – atitudinale ce alcătuiesc, definesc, influenţează şi
modifică comportamentul elevului.
Elevul trăieşte într-un mediu în care informaţia este esenţială pentru performanţă sa.
El este în permanenţă înconjurat de o varietate de stimuli. Elevul vede, aude, simte şi apoi
decodifică toate aceste realităţi pedagogico – stimulative în planul lui, în plan subiectiv iar
48
mai apoi trebuie să le integreze în comportamentul său, de aceea el are nevoie de o serie de
instrumente de rafinare a informaţiei care să-i permită să acţioneze în corcondanţă cu
acestea. Unele din acestea sunt chiar mecanimele psihice de prelucrare a informaţiei:
senzaţiile, percepţiile, reprezentările, gândirea, memoria şi imaginaţia.
Senzaţia este un mecanism psihic de captare, înregistrare şi prelucrare precoce a

informaţiilor care a apărut datorită nevoii de adaptare a organismului la necesităţile şi la
solicitările exterioare care au devenit din ce în ce mai complexe.
Percepţiile23 sunt procese psihice senzoriale care conţin totalitatea informaţiilor

despre însuşirile concete ale obiectelor şi fenomenelor, în condiţiile acţiunii directe a
acestora aupra analizatorilor.
Îmbogaţirea experienţei perceptive depinde de folosirea unui bogat material intuitiv şi

relizearea de activităţi practice –(alcătuirea de ierbare, insectare, portofolii tematice,
experimente de laborator.)
II. 2. Rolul neuronilor oglindă în activitatea didactică

Un neuron oglindă este cel care descarcă impulsuri electrice atunci când un subiect
acţionează sau atunci cînd subiectul observă aceleaşi acţiuni realizate de un alt subiect. În
acest fel, se poate spune că neuronul „oglindeşte „ comportamentul altcuiva, de parcă
observatorul însuşi ar fi cel care acţionează.
Tipuri de neuroni oglindă:
 neuroni oglindă pentru mişcare – se ocupă doar de imitaţii directe poartă denumirea
de „Obelix”24;
 neuroni oglindă pentru adaptare - modifică mişcare iniţială în funcţie de cerinţele

contextului de învăţare şi conform hărţi mentale25. Această operaţie se numeşte
23
https://www.scribd.com/document/23034794/Mecanismele-Cognitive-Primare (20.04.2019)
24
W. Pollany, The positio of mirror neurons in learning, teaching, and coaching, BSPA, Viena
25
Metoda hărţii mentale (MHM) explorează potenţialul simbolic, metafizic şi constructiv al mentalului uman.
49
modelare, iar grupul de neuroni care execută acest proces poartă denumirea de
„Asterisc”26.
Ambele tipuri au rolul de a imita ceea ce elevul/studentul vede în mediul de învăţare.
Ce este imitaţia din punct de vedere pedagogic?
Imitaţia reprezintă apariţia unei similitudini între comportamentul unui model (mentor) şi cel
al unui subiect (elev/student), în condiţiile în care comportamentul primului a servit drept
indice pentru comportamentul celui din urmă27.
Cercetările în domeniul neuropedagogiei să susţin importanţa „neuronilor oglindă” în

procesul de identificare şi imitarea unor modele cu un profund impact didactic (mentor,
coach, profesor).
Unde sunt localizaţi neuronii oglindă?
 Cortexul cingulat anterior – se activeză la primirea unor recompense ca: bani,

vederea unor maşini sport, nuditate, prezentarea unui produs dezirabil;
 Aria motorie suplimentară - participă la realizarea mişcărilor automate ale

trunchiului, rădăcinii membrelor;
 Hipocampul - participă la înregistrarea în memorie a experienţei din punct de vedere

al locului şi momentul apariţiei ei ;
 Amigdala - sediul emoţiilor – râs, plâns, frică (exprimarea fricii învăţate nu a celei
instinctuale).
- evaluează dacă o experienţă este plăcută sau neplăcută şi, dacă ea

trebuie repetată sau evitată în viitor, realizând conexiuni între experienţa
respectivă şi diferiţi indici din mediu.
26
Idem 9
27
Idem, p. 45
50
II. 3. Rolul neuronilor oglindă în activitatea didactică
 rol deosebit în cunoaşterea directă, automată dintre elev şi profesor.
 „ne îngăduie să pricepem intenţiile celor altora prin simţi, nu prin a gândi”28;
 sunt importanţi pentru înţelegerea acţiunilor elevilor/studenţilor;
 achiziţia limbajului de specialitate;
 învăţarea actelor motorii;
 învăţarea unor noi abilităţi folosind imitaţia, emulaţia, simularea;
 capacitatea de a recunoaşte semnificaţia emoţională a expresiilor faciale;
 sunt responsabili de sentimentele de empatie, compasiune, milă;
 sunt capabili să discearnă emoţiile unei alte persoane, formând baza biologică a
empatiei;
 sunt neuronii care dau formă umanităţii.
Neuronii oglindă răspund atunci când un elev/student/profesor :
 realizează ceva ;
 imita la scară completă mecanismul de control (micromişcări specifice în sport, arte

sau în viaţa de zi cu zi)29
28
Rizzolatti, G., www.nytimes.com/2006/01/10/science/cells-that-read-minds.html
29
W. Pollany, The positio of mirror neurons in learning, teaching, and coaching, BSPA, Viena
51
 când priveşte modelul (profesorul) făcând acel lucru, elevul va fi capabil să copieze
activitatea până la micro-mişcări;
 când aude pe cineva făcând;
 când aude o exprimare ce priveşte faptul de a execută acea acţiune (instrucţiuni).
II.4. Noţiunea de competenţă transversală
Literatura de specialitate definește noțiune de competența drept ”capacitatea dovedită de a

selecta, combina și utiliza adecvat cunoștințe, abilități și alte achiziții constând în valori și
aptitudini, pentru rezolvarea cu succes a unei anumite situații de muncă sau de învățare,
precum și pentru dezvoltarea profesională ori personală în condiții de eficacitate și
eficiență”30.
Astfel, responsabil de crearea contextului educational, care să genereze la elevi

competențe, este cadrul didactic. El are misiunea pedagogică de a-și adapta strategia
educațională, în accord cu noutățile în domeniul său de referință, dar mai ales cu noile
oportunități tehnologice și cu procesul de globalizare a educației.
Educația trebuie realizată în acord cu politicile locale dar mai ales cu exigențele
internaționale. În accord cu ”European Reference Framework on Key Competences”31
competența este definite prin trei tipuri de achiziții: cunoștințe, abilități și atitudini :
Relațiile dintre aceste achiziții pedagogice sunt interdependente. Competența este

rezultatul înglobării celor trei componente. Atitudinea este un concept cheie care antrenează,
potențează performanța educațională.
30
Potolea Dan, Toma Steliana, Borzea Anca, ”Coordonate ale unui nou cadru de referință al curriculumului
național”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2012, pag. 51
31
Idem pag. 52
52
Tabloul competențelor transversale pe care orice elev ar trebui să dobândească

cuprinde: utilizarea de modalități de comunicare, în limba română și cel puțin o limbă
străină, într-o varietate de situații, rezolvarea de probleme în contexte școlare și extrașcolare,
participarea responsabilă la viața socială, utilizarea instrumentelor necesare educației pe tot
parcursul vieții, manifestarea creativității și a spiritului inovator, managementul vieții
personale și al evoluției în carieră, respectarea și dezvoltarea valorilor și eticii profesionale.
Dezvoltarea resurselor de tip e-learning reprezintă suportul pentru generarea acestor

tipuri de competențe crosscuriculare. Principalele platforme e-learning utilizate în mediul
școlar sunt: MOODLE (Modular Object-Oriented Dynamic Learning Envinronment),
Wikispaces, eTwining, iTeach, Frog, Blackboardmo.
Moodle este sistem de învățare dinamic și modular. Platforma este cunoscută ca un

sistem de management al cursului, sistem de management al învățării, sau ca un spațiu de
învățare virtual. Pe de o parte, cadrele didactice își pot organiza modular disciplina, iar elevii
pe baza resurselor disponibile pot realiza diverse produse didactice care să le antreneze
gândirea critică, creativitatea, spiritul inovator.
Abordarea crosscuriculară a conținuturilor învățării trebuie să aibă o viziune

integratoare. Competențele transversale se pot dezvolta pe baza unor proiecte educaționale
concepute în jurul unor nuclee cu caracter integrativ: concepte integratoare (energie, apă,
viață, sistem, simbol, ), teme cu relevanță socială (sănătate, sărăcie, toleranță, globalizare,
dezvoltare durabilă).
53
CAPITOLUL III
CONCEPTUL DE MODIFICABILITATE COGNITIVĂ
III.1. Definirea conceptului de “modificabilitate”
Modificabilitatea cognitivă se referă la „capacitatea finţelor umane de a-şi schimba

propria structură de funcţionare cognitivă cu scopul de a se adapta la situaţiile ce apar de-a
lungul vieţii”32. Modificarea implică o evoluţie a întregului sistem cogntiv care conduce la
generarea de structuri noi şi conexiuni între cele deja existente. O modificare structurală
implică modalităţi de gândire noi şi mult mai flexibile.
32
http://dppd.ulbsibiu.ro/ro/ccocd/consiliere/documente/metoda_reuven_feuerstein.pdf accesat 29.05.2019
54
Modificabilitatea cognitivă presupune restructurarea cognitivă a subiecţilor, prin
intermediul căreia se obţin schimbări în celelalte subsisteme: comportamental, emoţional,
motivaţional.
Adaptarea la nou şi învăţarea generează neuronilor un scop pentru a supravieţui. Fără

un scop, aceştia mor. Noii neuroni au şanse mai mari de supravieţuire dacă organismul este
expus la un mediu mai complex33. Aceşti noi neuroni care, încă, nu au nici o specializare sunt
în mai mare măsură recrutaţi în adaptarea la un mediu nou, complex. Ei sunt mai capabili să
proceseze şi să stocheze noile informaţii decât vechii neuroni şi, în consecinţă vor fi folosiţi
mai mult decât cei vechi.
Această folosire intensă conduce la supravieţuirea lor. Cu cât este mai mare volumul
de noi informaţii cu atât sunt mai mari şansele noilor neuroni să « găsească de lucru » şi să
supravieţuiască.
În ce priveşte vechii neuroni, cu cât apare o modificare semnificativă în mediu – deci
informaţie multă şi nouă – cu atât ei vor fi mai inutili, mai puţin folosiţi, pentru că ei sunt
deja « setaţi » să realizeze operaţii specifice care sunt incompatibile cu noile cerinţe. Ca
rezultat, ei vor fi înlocuiţi cu noii neuroni. Dacă aceste procese au loc în creierul adult, unde
numărul de neuroni este unul determinat, are loc un proces de înlocuire, noua informaţie
conducând la moartea vechilor neuroni şi recrutarea şi supravieţuirea altora noi. Un mediu
nou dar simplu, nu necesită computaţii complexe deci, nu este necesară înlocuirea vechilor
neuroni, deci dacă apar noi neuroni aceştia vor muri nefiind folosiţi.
În schimb, un mediu nou complex necesită computaţii multe şi complexe, deci vechii
neuroni vor fi înlocuiţi de noi neuroni care răspund mai bine la noile provocări – vechea
generaţie este înlocuită de noua generaţie la fel ca în lumea umană34.
33
https://www.teachthought.com/learning/10-characteristics-of-a-highly-effective-learning-environment/
accesat 23.04.2019
1. The students ask more question than the teachers;
2. Questions are valued over answers
3. Ideas come from divergent sources
4. A variety of learning models are used
5. Classroom learning “empties” into a connected community
6. Learning is personalized by a variety of criteria
7. Assesement is persistent, authentic, transparent, and never punitive
8. The criteria for success is diverse, transparent, and co-created with students and families
9. Learning habits are constantly modeled
34
Cîrneci, D., Introducere în neuroştiinţe, pag.16
55
III.2. Efectele modificabilităţii cognitive asupra comportamentului pedagogic
Indivizii se deosebesc unul de altul prin abilitatea de a înţelge ideile complexe, de a

înţelege ideile complexe, de a învăţa din experienţele proprii, de-a angaja diverse forme de
forme de raţionare şi de a-şi depăşi obstacolele cognitive cu care se confruntă.
Literatura de specilitate35 prezintă principalii indici care subliniază caracterul

modificabilitatea cognitivă:
 Există creşteri ale performanţelor intelectuale de la o generaţie la alta;(dacă fondul de

gene responsabile de comportamentul inteligent a rămas constant, creşterea
performanţelor intelectuale din ultimele decenii poate fi atribuită modificării
interacţiunilor genetip-fenotip);Deşi rezultatele la testele de inteligenţă sunt frecvent
utilizate ca predicatori pentru performanţa şcolară, abia 25-30% din variaţia
performanţelor pot fi atribuite IQ;
 Interacţiunea influenţelor genetice şi celor de mediu asupra comportamentului

inteligent variază pe parcursul vieţii individului;
 Se înregistreză modificări ale inteligenţei fluide odată cu vârsta;
 Corelaţiile test-retest la probele de inteligenţă diminuează odată cu creşterea duratei

dintre două administrări succesive ale aceluiaşi test.
35
https://www.scribd.com/doc/186812594/Inteligenta-si-modificabilitatea-inteligentei( accesat
20.05.2019)
56
Potrivit teoriei lui Fuerstein, succesul şcolar este determinat de următoarele principii 36
didactice:
 Fiinţele umane sunt modificabile;
 Persoana care este educată este modificabilă;
 Profesorul trebuie să fie îm măsură a se modifice comportamentul educatului;
 Profesorul trebui să se modifice;
 Societatea poate şi trebuie să se modifice prin aportul persoanelor care o

compun;
Succesul şcolar este un amplu process de schimbare şi autoschimbare pedagogică

care are menirea de a încuraja elevii să conştientizeze propriului potenţialul dinamic de
schimbare şi autoperecţionare.
36
https://www.scribd.com/presentation/379982276/METODA-REUVEN-Feuerstein accesat
2.04.2019
57
CONCLUZII
Drumul parcurgerii etapelor de rutinare a competenţelor transversale, pentru a atinge

performanţele şcolară, nu este unul liniar, el putând avea diferite variante ce conduc la un
anumit tip de inteligenţă. În general, elevii cu inteligenţă integrată aleg un drum lung, ce le
permite maturizarea şi afirmarea personalităţii.
Procesul de neuroplasticitate este unul complex, ce presupune „conştientizarea

propriei gândiri, conştientizarea conţinutului propriilor concepţii, monitorizarea activă a
propriilor procese cognitive, o încercare de a-şi regla propriile procese cognitive, în relaţie cu
învăţarea ulterioară”37 pe baza următoarelor procese metacognitive:
 Experimente în echipă şi dezbaterea pe idei şi ipoteze plauzibile asupra unor

fenomene;
 Iniţierea în complexitatea fenomenelor şi diversitatea manifestărilor cu armonia

sinergiilor şi conexiunilor dintre fenomene;
 Iniţierea supra tehnicilor de cunoaştere –auto-cunoaştere şi cultivarea pasiunilor pe

domenii;
37
Ramona, Henter, Metocogniţia. O abordare psiho-pedagogică, Editura Presa Universitară Clujeană, 2016,
pag 9
58
 Gradarea eforturilor astfel încât să permită succesul personal prin eforturi creative şi
soluţii inedite;
 Descoperirea punctelor tari ale elevilor şi întărirea până la nivel de performanţă;
 Oferirea de materiale de specialitate şi integrarea elevilor în echipe de profesionişti

sau pasionaţi de domeniul vizat;
 Dezvoltarea cunoaşterii laterale şi descoperirii pattern-urilor de structurare pe

domenii diverse, utilizarea logicilor specifice fenomenelor în analizarea
comportamentelor;
 Integrarea în reţele de expertiză şi aplicare-dezbatere de idei cu posibilitatea

colaborării pentru validarea acestora;
 Antrenarea inteligenţei prin rezolvarea de probleme cu mai mulţi paşi logici sau/ şi
mai multe trasee de rezolvare;
 Introducerea tehnicilor de gândire complexă şi dinamică şi analizarea realităţii prin

noi unghiuri de vedere;
 Descoperirea armoniei naturii în construcţiile naturale pe mai multe etaje de

complexitate, precum şi a perfecţiunii inginereşti a soluţiilor naturale complexe;
 Descoperirea regulilor ce stau în spatele manifestărilor şi a modului de lucru cu

aceste reguli;
 Integrarea înţelegerii în unitatea realizărilor anterioare umane prin corelarea

realizărilor şi analiza nevoilor sociale de cunoaştere la un anumit moment;
 Traducerea propriei înţelegeri în termeni experimentabili şi validarea cunoaşterii prin

experiement, extinderea prin experimente conexe;
 Lucrul cu alţii în dialog sincron pe mai multe teme;
 Descoperirea metodei optime de introducere a înţelegerii şi a curiozităţii altora pe

rezultate obţinute;
59
 Trăirea fenomenologică şi redarea ei în limbaj algoritmizat până la ipotezele de bază
ale teoriei avansate;
 Crearea portofoliilor de cunoaştere pe situaţii diverse cu instrumente pecifice de

abordare a fenomenelor şi de modelare a situaţiilor;
 Utilizarea automată a complexităţii şi dinamicii înţeleerii, similară cu utilizarea unui

aparat senzorial pentru cunoaştere.
BIBLIOGRAFIE
1. Bandura,A., Social cognitive theory of personality, In l. Pervin &O. John,

Standford University, 1999
2. Cîrneci, D., Demascarea secolului: ce face din noi creierul. Introducere în
neuroştiinţele dezvoltării, Editura Ekion, 2004;
3. Cristea,S., Dicţionar de termeni pedagogici, Editura Didactică şi Pedagogică
Bucureşti;
4. Potolea Dan, Toma Steliana, Borzea Anca, ”Coordonate ale unui nou cadru de
referință al curriculumului național”, Editura Didactică și Pedagogică, București,
2012, pag. 51
5. Elias, M., Inteligenţa emoţională în educarea copiilor, Curtea Veche, Bucureşti
6. Henter, R., Metocogniţia. O abordare psiho-pedagogică, Editura Presa Universitară
Clujeană, 2016;
7. Moheb, C., Neuroplasticity, Massachusetts of Technology, 2016;

8. Rocco, M., Creativitate şi inteligenţă emoţională, Editura Polirom, 2001, pag.51,
Modelul lui Ned Herrman;
9. Sperrz, R.W., Brain bisection and consciousness, in How the Self Controls Its Brain,
ed. C. Eccles;
60
10. https://www.academia.edu/20033232/DUMITRU_CONSTANTIN_-_DULCAN
accesat 03.02.2019
11. https://www.arcaeducationcenter.com/profesori/program-de-formare/tematici-cursuri/
( accesat 28.11.2018)
12. https://www.scribd.com/document/371577631/Neurogeneza-doc (28.05.2019);
13. https://www.scribd.com/doc/30443172/Introducere-in-Neurostiinte site accesat
03.01.2019;
14. https://www.scribd.com/presentation/379982276/METODA-REUVEN-Feuerstein
accesat 2.04.2019;
15. https://www.scribd.com/doc/186812594/Inteligenta-si-modificabilitatea-
inteligentei( accesat 20.05.2019)
16. http://dppd.ulbsibiu.ro/ro/ccocd/consiliere/documente/metoda_reuven_feuerstein.pdf
accesat 29.05.2019;
17. https://www.arcaeducationcenter.com/profesori/program-de-formare/tematica-
detaliata-cursuri/) accesat 22.05.2019
18. https://www.descopera.org/wp-content/uploads/diferentierea-neuronilor.jpg (accesat
23.02.2019)
19. https://servusexpert.ro/memoria-cum-pastram-amintirile-m/ (accesat 21.03.2019)
20. https://psygnificant.files.wordpress.com/2013/01/seminar_2_neuroplasticitate.pdf (accesat
13.02.2019)
21. https://anatomyinfo.com/occipital-lobe-function/ (accesat 13.12.2018)
22. https://www.descopera.org/lobul-occipital-si-cortexul-vizual/ (accesat 12.03.2019 )
23. W. Pollany, The positio of mirror neurons in learning, teaching, and coaching, BSPA,
Viena
24. J. , Zhou, W. Guo, Imitation in undergraduate teaching and learning, The journal of
effective teaching, vol. 16, No. 13, 2016, p.7
61

Licenţa Biologie - Rolul Neuroplasticităţii În Perform Anţa Şcolară - Recorectat

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Licenţa Biologie - Rolul Neuroplasticităţii În Perform Anţa Şcolară - Recorectat

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

BEJINARIU MIHAELA LUCRARE DIPLOM Ă

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi

Rolul neuroplasticităţii în performanţa şcolară

CAPITOLUL I – CONCEPTUL DE PLASTICITATE NEURONALĂ......................................................5

I.1 Neuronul şi reţele neuronale ..............................................................................................................5

I.2. Genetica neurogenezei şi plasticităţii neuronale..............................................................................28

I.3 Aspecte teoretice ale neuroplasticităţii..............................................................................................33

I.4. Rolul neurogenezei în performanţa şcolară......................................................................................40

CAPITOLUL II – PROCESE COGNITIVE IMPLICATE ÎN PERFORMANŢA ŞCOLARĂ.................46

II.1. Procese cognitive implicate în activitatea didactică........................................................................46

II. 2. Rolul neuronilor oglindă în activitatea didactică...........................................................................47

II. 3. Rolul neuronilor oglindă în activitatea didactică...........................................................................49

II.4. Noţiunea de competenţă transversală.............................................................................................50

CAPITOLUL III – CONCEPTUL DE MODIFICABILITATE COGNITIVĂ..........................................52

III.1. Definirea conceptului de “modificabilitate”..................................................................................52

III.2. Efectele modificabilităţii cognitive asupra comportamentului pedagogic.....................................54

Organismele vii reacţionează la mediu printr-un proces de echilibrare şi reechilibrare

Activitatea didactică constă în activităţi de îndrumare / facilitare / încurajare a

Conform lui Albert Bandura2, comportamentul imitativ nu este înnăscut, ci este

Aceaştia absorb informaţia iar apoi, conform hărţii mentale, o proiectează şi o

Lucrarea propusă are în vedere analizarea cadrului general privind discutarea

Capitolul I - Conceptul de plasticitate neuronală începe cu descrierea teoretică a

Capitolul II - Procese cognitive implicate în performanţa şcolară tratează

Capitolul III - Conceptul de modificabilitate cognitivă- analizează procesele de

CONCEPTUL DE PLASTICITATE NEURONALĂ

Neuronul este unitatea structurală şi funcţională a sistemului nervos.

Neuronul are o alcătuire specifică, menită să realizeze principalele sale roluri.

Corpul celular (pericarion) – este centrul trofic al neuronului

o nucleul este situat în centrul corpului celular şi conţine un nucleol; nucleul

 este o prelungire citoplasmatică unică, lungă, prezentă la toţi neuronii;

 sunt prelungiri citoplamatice scurte, groase şi ramificate;

După funcţia pe care o îndeplinesc, neuronii pot fi:

 este izolator electric;

 intră în structura sistemului nervos, alături de neuroni;

 nu posedă axoni şi nu realizează legături sinaptice una cu alta,

Proprietăţile funcţionale ale neuronului

Proprietăţile principale ale neuronului sunt:

Modalităţi de realizare a sinapselor:

Structura unei sinapse

 componenta presinaptică – butonii terminali ai axonilor. În apropierea butonilor,

Tipuri de sinapse (în funcţie de modalitatea de transmisie)

 sinapse chimice – la nivelul sinapsei se eliberează mediatori chimici

Sistemul nervos central (SNC):

 Este partea principală a sistemului nervos;

o cele două emisfere cerebrale

Pe suprafaţa lobilor se află un număr variabil de circumvoluţiuni:

a) Lobul frontal – este un lob foarte dezvoltat la om comparativ cu alte animale. Se

c) Lobul temporal – cuprinde sediul cortical al analizorului auditiv, dar şi arii de

c) Lobul occipital – este sediul cortical al analizorului vizual.

Lateralizarea emisferică a funcţiilor

 deşi emisferele cerebrale sunt asemănătoare în aparenţă, se pare că structura şi

Formaţiunile de la baza creierului

1. talamus – este compus din 2 formaţiuni de substanţă cenuşie, cu multiple funcţii.

 are rol important în regularizarea mecanismul somn-trezire;

 afectarea talamusului determină numeroase tulburări, în special de ordin senzitiv-

2. subtalamus – este o structură ce are rol important în regularizarea mişcărilor

 este conectat cu numeroase alte formaţiuni implicate în mişcare;

3. metatalamus – formaţiune alcătuită din 2 corpi (nuceli). Implicat în transmiterea

a) Bulbul rahidian (medulla oblongata)

b) Puntea (protuberanţa) – conţine nucleii unor nervi cranieni şi are următoarele

o prin fibre ascendente (specifice şi nespecifice);

 este o aglomerare de celule ce se întind de la nivelul bulbului până la thalamus;

 rol important în mecanismul somn-veghe (starea de conştienţă); leziunile la