Era-n ziua examenului pentru permis.

Mi-aduc aminte c-a trebuit să mă trezesc foarte dimineață și să mă văd cu

instructorul cu două ore-nainte, pentru o ultima ședința de-ncălzire.

Îmi spusese că mai vine un tip pe nume Adrian. Respectivul n-avea examen,
dar instructorul voai să-i înghesuie un pic de practică în timp ce eu aș fi
așteptat să-mi vină rândul la traseu.

Nicio problema, nu mă-ncurca.

La finalul orei mele, l-am luat pe Adrian dintr-o stație de tramvai. A urcat el
la volan și, din acel moment, am văzut în față ochilor un exemplu clasic de
bărbat transformat în sac de box.

Nici măcar nu era cine știe ce sac voluminos.

Adrian era lung și slab. Trecea zdravăn de 1,80 și foarte probabil pe la țară
s-ar fi spus că-i deșirat. Cred că avea undeva între 20 și 25 ani. Poate ceva
mai mult, e greu să-ți dai seama de vârstă unui om atunci când o bună
parte din atitudinea lui este de copil abuzat.

La ce mă refer?

De când Adrian a trecut la volan, instructorul s-a transformat brusc într-un

individ lipsit de orice fărâmă de răbdare. De-a lungul orelor mele, mai
comenta când îl nemulțumea ceva, dar se limita la chestii de genul “vezi,
pentru asta te pică” sau “am spus pe stradă aia, nu pe aialaltă”.

La un moment dat, am avut o dispută scurtă cu el când mi-a cerut să mă

duc „mai în dreapta”, iar eu am înțeles să fac dreapta, așa că am intrat pe o
străduță laterală. Era la a două sau a treia ședința și a tebuit să opresc
mașina că să-nțeleg de ce e așa furios.

N-am înțeles, dar am avut răbdare să-i explic că am procedat așa ca urmare
a ceea ce am înțeles eu din indicațiile sale.

Serios, am oprit de bună voie, nu mi-a murit motorul.

În fine, omul s-a calmat și eu am uitat de reacția lui exagerată.

Totuși, interacțiunea instructorului cu băiatul de care-ți povestec m-a făcut

nu doar să-mi amintesc de acea fază, dar și să văd cât de ușor intră
oamenii în rolurile pe care le cred corecte pentru ei înșiși.
Dacă te porți ca o victimă, sigur vei
găsi un călău
Adică instructorul a devenit ușor un agresor verbal pentru că a avut o
victimă la îndemână, iar Adrian – o victimă placidă.

Pe drumul acela de vreo 15-20 minute până la locul de-ncepre a

examinării, instructorul a bolborosit continuu niște indicații pe care nu le
mai auzisem niciodată:

“Băi, nu… nu aici, acolo! Băi, tată, a-ntâia! Ce facem?! Dai prioritate, ce
dracu! Hai, mă, mai repede! Gata, nu se mai poate, pune frână! Nu stai
așa… parcă ești mort, mă tată!”
Indicațiile erau însoțite de gesticulări, tras de volan, apăsat pedalele etc.
Avea niște mișcări agitate, ca și cum cineva i-ar fi pus un sac pe cap și el ar
fi dat din brațe ca să și-l scoată repede.

La volan, băiatul conducea prost, dar nu asta era marea problemă.

Mai văzusem oameni conducând slab, inclusiv pe mine când am început

orele.

Ce m-a impresionat însă era felul în care el încerca să-l îmbuneze pe

instructor. Făcea asta în timp ce cu o ultimă fărâmă de concentrare
neatinsă de emoții executa aproximativ indicațiile.

Mi se părea că mâinile-i tremurau pe volan, dar sigur nu mi se părea că

vocea-i tremura din coșul pieptului:

“Da, sigur… imediat bag în viteză, da! Imediat domnu’ Floraru’! Uitați, am
intrat pe bandă!”
Punctul culminant l-a atins când a răspuns la agresivitatea instructorului cu
un timid “Da, tată!”.

Acum, nu știu sigur dacă a fost doar o încercare de a utiliza expresia celui
care-l certa sau chiar a fost un fel de act ratat care l-ar fi făcut pe un
psihanalist să se gândească la relația cu un tată autoritar și veșnic
nemulțumit.

Femeile pot fi tare agresive dacă au cu

cine să fie
În fine, până să-ncep examenul, am stat un pic de vorbă cu Adrian și am
fost tentat să-i spun să nu mai accepte să i se vorbească așa.

Să nu se mai poarte pe banii lui ca și când îl deranjează pe instructor prin

prezența sa.

Că nu e în regulă în general să aibă o astfel de atitudine în relație cu

oamenii cu care are de-a face.

Din păcate, nu am făcut-o.

M-am gândit întâi că nu e treaba mea, iar apoi că dacă totuși o fac, sigur
nu aș avea timp să îi explic în detaliu ce greșește și de ce ajung oamenii să
se poarte așa cu el.

De ce-ți povestesc asta?

Pentru că o grămadă de bărbați se poartă-n relație cu cei din jur așa cum o
face Adrian. Inclusiv în relație cu femeile apar astfel de comportamente.

Bărbați care se poartă de parcă orice ar face ei, cumva îi deranjează pe cei
din jur. Bărbați care cumva își cer scuze că există, că au deschis gura, că
îndrăznesc să se bage-n seamă cu o femeie.

Nu e de mirare că acești bărbați sunt rapid abuzați de femeile cu care au

de-a face sau de cei din jur în general, inclusiv de oameni care le sunt
apropiați – părinți, frați, prieteni etc.

Ei, când femeile văd astfel de bărbați, există doar trei tipuri de reacție:
plictis, milă sau agresivitate.

Adică pierzi instant orice ar fi.

De ce se poartă unii bărbați precum

niște cățeluși fricoși
Pot fi mai multe motive, dar realitatea din momentul în care se-ntâmplă
abuzul este că respectivii bărbați  au o stimă de sine scăzută.

Astfel, ei intră foarte ușor în rolul celui care nu merită alt tip de tratament,
al celui care trebuie pedepsit că-ndrăznește să existe pur și simplu.

La fel de ușor își intră-n rol și cei din jur. Unii devin rapid agresori, inclusiv
femeile, și pot manifesta o cruzime neobișnuită-n relație cu aceste victime.
Ce trebuie tu să știi este că atitudinile acestea nu sunt un dat, nu sunt ceva
cu care te-ai născut. Nu te-ai născut bleg sau nu te-ai născut fricos în
relație cu ceilalți. Ai fost învățat să fii așa ca urmare a felului în care ai tăi au
interacționat cu tine sau a felului în care cei din jur au știut să te
„introducă” în lume.

Nu intru aici în chestiuni psihologice precum stilul de atașament sau alte

lucruri de acest fel. Îți spun doar că sâmburii acestui comportament au fost
sădiți demult, cel mai probabil în copilăria ta.

Ce trebuie să știi tu este însă că deși trecutul îți poate influența

comportamentul din prezent de-o manieră profundă, prezentul îți stă
mereu la dispoziție să produci schimbări care să te salveze.

Nu trebuie să fii chiar ca Adrian ca să

ai o astfel de problemă
Uneori, comportamentul de papă lapte este foarte evident, precum cel al
lui Adrian în relație cu instructorul.

Alteori, sunt nuanțe.

De exemplu, un bărbat care-și cere scuze unei femei pentru tot felul de
rahaturi – gen c-a stat prea mult cu prietenii la bere sau că prin
comportamentul lui cine știe cum a lezat-o pe prințesă. Și acestea sunt
forme de blegire a masculinității și personalității tale.

Nu mai vorbesc de toate acele scene care se petrec în timpul despărțirilor,

când diverși bărbați consideră că e de datoria lor să se roage de cea care le
dă papucii și să facă promisiuni solemne de îndreptare.

E trist că se-ntâmplă așa ceva și e foarte trist că astfel de lucruri se-ntâmplă

mult mai des decât ai crede. O spun din experiența a mii și mii de email-uri
primite de la bărbați care au ajuns în situația de-a se pierde total pe ei
înșiși. Bărbați care sunt în interacțiunile cu cei din jur, femei sau alți bărbați,
ca niște saci de box, ca niște cârpe de șters pe jos.

Din fericire, astfel de lucruri sunt rezolvabile.

Un prim pas este să conștientizezi genul acesta de comportament. Să-ți dai

seama că ai tendința de-a te transforma într-un cățeluș împăciuitor când ai
de-a face cu tot felul de dulăi agresivi.

E un pas al naibii de important.

Apoi, vin măsurile concrete. Deși unele pot părea greu de pus în practică, în
realitate este suficient doar să testezi apele și să te convingi singur de
diferențe.

De exemplu, să nu-ți mai ceri scuze aiurea.

Să nu mai spui clasicele „îmi pare rău” și „te rog să mă ierți” pentru orice
porcărie. În caz c-ai făcut cu adevărat ceva greșit, e suficient să spui că nu-
ți place cum au ieșit lucrurile, nu e cazul să te duci iar și iar până la nivelul
celui care cerșește iertarea.

Sigur, unii îți vor spune că e un gest de mare noblețe să-ți ceri scuze sau
iertare când greșești. Da, poate fi, dar te asigur că nu e necesar în orice
situație.

Ca om, ai niște drepturi. Ai dreptul inclusiv să faci lucruri care ție-ți plac și
care intră-n conflict cu ceea ce alții așteaptă de la tine să faci.

Nu ești dator să faci pe plac tuturor, nu ești dator de fapt nimănui cu nimic.
Poate îți ești dator ție să-ți respecți natura masculină și personalitatea.

Când începi să faci astfel de lucruri, vei începe să te respecți și să te placi.

Asta-ți va schimba profund atitudinea și felu-n care interacționezi cu cei
din jur. La rândul lor, te vor respecta și te vor plăcea. Inclusiv femeile.

În ghidul Sigur pe Tine, te învăț cum să te porți astfel încât să nu mai fii un

simplu cățeluș de companie pentru diverse femeie sau un sac de box
pentru tot felul de prințese agresive: