Sunteți pe pagina 1din 1

convingerile şi intenţiile influentează acţiunile profesorului.

Aceste convingeri generează anumite intenţii, care vor juca un rol semnificativ în
configurarea contextului învăţării, în deciziile pe care urmează să le luăm şi în acţiunile
noastre efective. Totodată, convingerile îşi vor pune amprenta şi asupra nivelului perceput al
satisfacţiei / insatisfacţiei profesionale.

MetacogniĠia are rolul de a monitoriza şi controla desfăşurarea proceselor cognitive. În


cazul învăĠării şcolare, metacogniĠia intervine în următoarele momente
evaluarea dificultăĠii unui conĠinut ce trebuie învăĠat şi adaptarea strategiilor de învăĠare,
în funcĠie de aceasta; alocarea resurselor atenĠionale şi de efort; diferenĠierea între
memorare şi învăĠare; evaluarea progreselor în învăĠare şi restructurarea strategiilor de
învăĠare; stabilirea reperelor de reuşită (ce înseamnă „a şti lecĠia”).

Cu cât expertiza este mai înaltă, cu atât depinde mai mult de cunoştinĠele specifice
domeniului, nu de abilităĠile generale ale subiectului;

A dezvolta performanĠa inteligentă înseamnă a transforma novicele în expert. Aceasta se


realizează prin învăĠare, iar Ġintele acestei învăĠăari sunt: a) volumul şi organizarea
cunoştinĠelor; b) puterea euristicilor; c) metacogniĠia; d) adâncimea procesării informaĠiei
şi e) capacitatea de transfer.

behaviorism, asociere stimul raspuns, exercitiu si efect. + invatare sociala prin modelare,
vicarianta etc
cognitiv: din msd -mld. ! atentia e importanta

Comprehensiunea textului este definită ca şi construirea unei reprezentări a textului (a


informaţiilor textuale şi a interpretărilor pe baza acestora).
Procesul de bază care susţine comprehensiunea textului este reprezentarea.

Cercetătorii în domeniul învăţării autoreglate consideră învăţarea un proces


multidimensional, ce implică mai multe componente de natură: (a) internă (cognitive,
motivaţionale, emoţionale); (b) comportamentală şi (c) contextuală (Zimmerman, 2000).
gestionare şi control + set de prerechizite (inv automot)

Studiile arată că deprinderea unor abilităţi autoreglatorii sporeşte atât performanţele şi


competenţele, cât şi sentimentul autoeficacităţii la elevi.

S-ar putea să vă placă și