Unitatea de studiu 3

EXTINDERE ŞI INTEGRARE EUROPEANĂ – PILONI AI CONSTRUCŢIEI

EUROPENE

Cuprins
1. Aprofundare şi extindere în constructia europeană
2. Valuri de extindere
3. Diferenţe în nivelul de trai

1.1. INTRODUCERE

Tratatul privind Uniunea Europeană prevede că orice ţară europeană poate depune cererea de
aderare dacă respectă valorile democratice ale UE şi se angajează să le promoveze.

Mai exact, o ţară poate deveni membră a UE dacă reuneşte toate criteriile de aderare:

• politic – trebuie să dispună de instituţii stabile care să garanteze democraţia, statul de drept
şi respectarea drepturilor omului
• economic – trebuie să aibă o economie de piaţă funcţională şi să poată face faţă presiunii
concurenţiale şi forţelor pieţei din cadrul Uniunii
• juridic – trebuie să accepte legislaţia şi practica UE - în special obiectivele majore care ţin
de uniunea politică, economică şi monetară.

Cunoştinţe preliminare
Nu e cazul

Resurse necesare şi recomandări de studiu

Pentru facilitarea însuşirii noţiunilor şi pentru identificarea deschiderilor şi aplicaţiilor practice,

recomandăm parcurgerea conţinuturilor prezentate în acest material, urmată de parcurgerea
următoarelor surse bibliografice:

Comisia Europeană (2015), Extinderea valorilor şi normelor europene la mai multe ţări, Luxemburg: Oficiul
pentru Publicații al Uniunii Europene, disponibil la http://europa.eu/pol/index_ro.htm,
http://europa.eu/!gX78yg

Durata medie de parcurgere a unităţii de studiu este de 4 ore

3.2 OBIECTIVELE UNITĂŢII DE STUDIU

1. Însuşirea noţiunilor privind procesul şi etapele extinderii europene
2. Distingerea specificului fiecărui val de extindere
3. Înţelegerea diferenţei între extindere şi aprofundare în construcţia europeană
3.3. CONŢINUTURI

1. Aprofundare şi extindere în constructia europeană

- Analizând mai multe surse economice, se remarcă utilizarea frecventa a noţiunii de

„construcţie europeană” paralel cu cea de „integrare europeană”. Construcţia europeană
este o noţiune multidimensională, mai vastă si cuprinzătoare decât cea de integrare
europeană. Construcţia europeană poate fi definită drept un proces efectiv, conştient angajat,
de lungă durată, ce urmăreşte crearea unui ansamblu coerent din elemente de natură diversă,
atât economice si financiare, cât şi politice. Reprezentând un proces complex, construcţia
europeană se bazează pe trei piloni de bază: extindere succesivă, integrare şi aprofundare.

- Construcţia europeană se confruntă cu două exigenţe, care pot fi conciliate cu dificultate, dar
sunt considerate absolut necesare pentru avansarea ei contiunuă: aprofundarea calitativă a
procesului de integrare, pe de o parte, iar, pe de altă parte, întîmpinarea noilor state europene,
adică extinderea bazei geografice. Gradul de extindere a uniunii poate fi estimat prin numărul
de ţări membre şi numărul de ţări cadidate, care au demarat procesul de integrare. Gradul de
aprofundare poate fi măsurat în cazul Uniunii Europene prin numărul de ţări care fac parte din
zona euro.

- Pentru analiza noţiunii multidimensionale de „construcţie europeană” se impune determinarea

semnificaţiei noţiunilor de „aprofundare a integrării” şi „extindere teritorială”.

- „Aprofundarea construcţiei europene” semnifică avansarea graduală a procesului de

integrare cu trecerea la forme de integrare mai complicate, ranforsarea unificării şi
extindereacompetenţelor europene.

- Conceptul de „extindere” înglobează totalitatea aderărilor pe care Comunitatea Europeană, iar

mai apoi Uniunea Europeană le-au cunoscut în timp. Astfel termenul „extindere succesivă”
face trimitere la dimensiunea spaţială a integrării şi lamodalităţile de aderare la Comunitatea
Europeană a celor nouă ţări în perioada între 1973 şi 1995, cât şi extinderea fără precedent
din 2004.

- Dar aderarea unui stat la Uniunea Europeană nu implică stoparea procesului de extindere în
mod automat, căci acest proces necesită şi după data de aderare continuitatea ajustărilor
economice pentru a asigura inserarea armonioasă a ţării respective într-un mediu extrem de
competitiv şi dinamic. În consecinţă, expunem opinia, că procesele de extindere şi aprofundare
trebuie favorizate paralel.

- În acest context, a fost abordată şi noţiunea de „integrare diferenţiată”, care face trimitere la
procesul de integrare europeană cu mai multe viteze. Conceptul „Europei cu mai multe viteze”
presupune, că, într-o primă etapă, doar unele dintre statele membre ale Uniunii Europene, cele
mai pregătite, se vor angaja pe calea unei integrări aprofundate (de exemplu, pentru
introducerea monedei unice, politica socială sau crearea unei politici de apărare comună), în
timp ce alte ţări membre continuă cooperarea în limite mai reduse pînă la momentul în care vor
 decide să se alăture şi ele la „nucleul dur”.

- Au fost determinate particularităţile integrării europene în raport cu alte experienţe de

integrare prin stabilirea următoarelor repere:
• capacitatea de atracţie a modelului european, care se bazează pe efectul de
demonstrare şi se manifestă prin extindere progresivă şi aderarea unui număr tot mai
mare de naţiuni la nucleul de şase ţări fondatoare;
• necesitatea adoptării acquis-ului comunitar de către statele ce intenţionează să adere
la Uniunea Europeană;
• elaborarea politicilor comune în vederea favorizării dezvoltării economice şi
compensării eterogenităţii în Europa;
• crearea instituţiilor politice supranaţionale. Instituţiile europene sunt deseori
prezentate în calitate de exemplu de integrare autentică, căci ele comportă anumite
trăsături ce le conferă originalitate în raport cu alte organizaţii internaţionale şi
instituţii de stat clasice;
• crearea monedei unice;
• longevitatea experienţei europene de integrare economică;
• omogenitatea relativă a nivelurilor de venit.

- Metoda de realizare a integrării europene este numită metoda „paşilor mici”. Metoda „paşilor
mici” semnifică faptul că integrarea europeană a fost iniţiată, pornind de la nivelul inferior, în
cadrul unor sectoare limitate, prin gestiunea exercitată în comun de către statele membre. Aria
de influenţă a acestei gestiuni s-a extins treptat asupra unui număr tot mai mare de domenii cu
scopul creării unei solidarităţi de fapte. Anume integrarea sectorială, în cadrul
industrieisiderurgice, decisă prin crearea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului în
urma semnării Tratatului de la Roma la 18 aprilie 1951, reprezintă prima realizare concretă a
construcţiei europene. În continuare, procesul de integrare a avansat, în 1957 fiind semnat
Tratatul de la Roma, care crează Comunitatea Economică Europeană şi Euratom-ul, astfel
extinzând cadrul de colaborare în vederea realizării pieţei comune prin intermediul liberalizării
schimburilor şi elaborării politicilor economice comune. Pentru a stabili o imagine generală a
procesului de integrare europeană a fost efectuată o trecere în revistă a realizărilor majore
obţinute de UE.Dinamica dezvoltării economice, succesele instituirii celei mai mari pieţe unice
din lume, crearea zonei euro, existenţa politicilor comune bine definite constituie realizări
notorii ce imprimă procesului de integrare economică europeană un caracter unic. Pe măsură ce
s-a adâcit integrarea europeană prin acoperirea unui număr tot mai mare de domenii politice, au
fost afectate relaţiile cu restul lumii. Astfel se poate constata că Uniunea Europeană este un
actor internaţional extrem de important dotat cu o forţă de influenţă determinantă, fapt ce poate
fi explicat parţial prin dimensiunile sale impunătoare şi resursele de care dispune, dar mai cu
seamă prin abilitatea şi capacitatea de a acţiona coordonat în contextul relaţiilor sale externe. În
acest sens, politica comercială se prezintă drept unul din cele mai importante aspecte al
relaţiilor externe ale Uniunii Europene.

2. Valuri de extindere

Etapa din procesul de extindere supusă analizei în textul de faţă începe cu extinderea către nord.
Prima cerere de aderare din partea Marii Britanii a fost formulată încă din anul 1961, adică la doar
patru ani după intrarea în vigoare a Tratatelor de la Roma. A mai durat însă încă unsprezece ani,
până ce Marea Britanie, Danemarca şi Irlanda să se poată integra cu adevărat în Comunitate.
(Fig.3)

Fig. 3: Primul val de extindere

(sursa: http://www.dadalos-europe.org/rom/grundkurs5neu/phase_1.htm)

În timp ce unii se mai îndoiau încă de faptul că includerea Marii Britanii fusese o alegere bună,
aderarea Greciei, a Spaniei şi Portugal, adică extinderea către sud (Fig. 4), a fost considerată de
toată lumea, din punct de vedere politico-strategic, un lucru pozitiv şi necesar. Punctele mai slabe
erau însă consecinţele de ordin economic şi instituţional, pe care această extindere le aducea cu
sine. Nivelul de dezvoltare economică din toate cele trei ţări se afla în mod evident sub media
Comunităţii; eterogenitatea sporită precum şi, fără îndoială, mărirea considerabilă a numărului
statelor membre, îi făcea pe mulţi să-şi exprime îngrijorarea în ceea ce privea eficienţa instituţiilor
şi decursul proceselor decizionale.
 Fig. 4: Al doilea val de extindere
(sursa: http://www.dadalos-europe.org/rom/grundkurs5neu/phase_1.htm)

Extinderea către Est – 2004, 10 ţări

Un pretext substanţial pentru iniţierea valului de extindere din 2004 a fost căderea regimurilor
comuniste din Europa Centrală şi de Est, precum şi procesele de transformare demarate în aceste
ţări; în acelaşi timp, nu au putut fi trecute cu vederea problemele economico-sociale destul de
îngrijorătoare din această zonă. Factorii care au determinat extinderea din 2004 sunt prezentaţi în
Fig. 4.

Particularităţile lărgirii Uniunii Europene care s-a produs la 1mai 2004:

- Amploarea, contextul extinderii şi specificul ţărilor, care accentuează disparităţile şi
eterogenitatea dun cadrul Uniunii Europene;
- Confruntarea cu o provocare dublă: trecerea de la economia planificată la economia de piaţă şi
integrarea într-un spaţiu economic extrem de concurenţial;
- Gestiunea procesului de extindere al Uniunii Europene către Est este organizată pe baza unei
diviziuni între pregătirea pentru aderare, aşa-numita pre-aderare şi aderarea nemijlocită.
- Declanşarea paralelă a strategiilor de preaderare şi a negocierilor de aderare pentru ţările
candidate;
- Mobilizarea surselor financiare importante din partea Uniunii Europene pentru asigurarea
integrării ţărilor candidate în spaţiul european;
- Importanţa acordurilor europene care au favorizat reorientarea schimburilor comerciale ale
ţărilor din Europa de Sud şi de Est către UE, asigurând un suport considerabil procesului de
tranziţie economică;
- Intensificarea schimburilor comerciale cu UE a contribuit la intensificarea concurenţei,care
respectiv a produs reorientarea activităţii noilor ţări membre, dezvoltarea unor ramuri noi etc;
- Modificarea structurii schimburilor comerciale ale noilor ţări membre este o dovadă a
convergenţei rapide către structura comerţului ţărilor dezvoltate;
- Intensificarea investiţiilor ce provin din Uniunea Europeană şi au un impact decisiv asupra
procesului de integrare al ţărilor candidate. Perspectiva integrării a constituit un factor
important de reducere a incertitudinii, această perspectivă servind în calitate de garanţie fiabilă
contra riscurilor de ţară, contribuind la ameliorarea condiţiilor de finanţare a creşterii ţărilor
candidate, stimulând afluxurile de investiţii străine.

Fig. 4: Factorii extinderii din 2004

(sursa: http://www.dadalos-europe.org/rom/grundkurs5neu/phase_1.htm)

Ultimul proces de lărgire comportă multiple avantaje pentru Uniunea Europeană precum extindere
teritorială, creştere a ponderii sale în plan economic şi uman, reunificare a continentului în plan
politic, care în ultimă instanţă contribuie la creşterea influenţei Uniunii Europene în lume. Astfel,
procesul de lărgire din 2004 a reprezentat un imbold puternic pentru modernizarea economiei
Uniunii Europene în ansamblu într-un moment extrem de oportun, dacă vom ţine cont de
emergenţa rapidă a Chinei şi Indiei pe scena mondială. E de menţionat, că în plan comercial acest
proces de lărgire a fost benefic nu numai pentru statele membre, dar şi pentru ţările terţe, partenere
ale Uniunii Europene, deoarece noile state membre, adoptând politica comercială comună, au
diminuat sensibil tarifele lor vamale, ameliorând astfel accesul ţărilor terţe la piaţa Uniunii
Europene.

1 ianuarie 2007

Încă două țări din Europa de Est, Bulgaria și România, aderă la UE, numărul statelor membre
ridicându-se, acum, la 27. Croația, fosta Republică iugoslavă a Macedoniei și Turcia sunt candidate
Croația a devenit stat membru la 1 iulie 2013, numărul membrilor fiind acum de 28.

3.4. EXEMPLIFICARE

Ţara europeană în care se trăieşte cel mai bine este Luxemburg, având un PIB per capita de 62.000
de euro, cu 10.000 de euro mai mare decât Norvegia, ţara situată pe locul doi în clasament, potrivit
informaţiilor Eurostast.

Topul este continuat de Elveţia, cu un PIB de 45.000 de euro pe cap de locuitor, Islanda, cu 43.000
de euro şi Danemarca, cu 37.200 de euro.

România şi Bulgaria sunt codaşii Europei la PIB per capita, cu 4.800 de euro şi respectiv 3.800 de
euro pe cap de locuitor. (Ziarul financiar, 20.09.2014).

3.5. TEME

Temă de control

Alegeţi una din ţările candidate la UE şi arătaţi cum se situează raportat la media UE la trei dintre
indicatorii pe care îi alegeţi din baza de date eurostat. Interpretaţi rezultatul din perspectiva integrării.
3.6. REZUMATUL UNITĂŢII DE STUDIU

Unitatea de studiu prezintă distincţia între aprofundarea integrării europene şi extinderea

prin aderarea de noi ţări la nucleul iniţial al „celor şase”. Anul 2004 s-a remarcat printr-o extindere
fără precedent şi sunt prezentate particularităţile actului de lărgire.
Termeni cheie
Aprofundare, extindere, valuri de extindere
3.7. TEST DE AUTOEVALUARE

1. Faceţi distincţia între construcţie europeană şi integrare europeană

2. Faceţi distincţia între aprofundare şi extindere europeană
3. Explicaţi ce semnifică expresia „Europa cu mai multe viteze”. Exprimaţi un punct de vedere
privind oportunitatea unai asemenea formulări în perspectiva integrării europene
4. Enumeraţi particularităţile integrării europene
5. Ce semnifică „metoda paşilor mici” în integrarea europeană?
6. Care a fost primul val de extindere europeană? Detaliaţi.
7. În ce a constat extinderea din 2004?
8. Ce a reprezentat anul 2007 pentru România din perspectiva integrării europene? Explicaţi
care au fost consecinţele.

3.8. CONCLUZII
Cea mai mare provocare a noii construcţii europene este armonizarea intereselor şi reducerea
decalajelor dintre ţările membre.