Mocnind tăciuni...

Mocnind tăciuni ascunși în scrum,

pe coarda lirei să-i frământe
s-a dus poetul deci să cânte
în codrul trist de lângă drum.

Tocată-n deal la vechiul schit

se zbătea-n ecouri piua
era un cer senin ca ziua
de parcă zorii-ar fi mijit.

Cărarea strâmbă pe coclau

își șerpuia tovalu-n umbră
pe cer era o lună sumbră
puzderii de argint erau.

Cu țârâitul unduios
taraf de greier pe câmpie
cutremurau din temelie
priveliștea de abanos.

În codrul negru și solemn

cu frunzele din noapte frânte
s-a dus poetul deci să cânte,
dar pomii toți erau de lemn.