Sunteți pe pagina 1din 1

De-aş fi rege - Radu Stanca

De-aş fi rege-aş duce-o tot în chefuri


Şi-aş întinde-ospeţe noaptea toată,
Dar pe cei cu care-aş face-o lată
I-aş ucide-a doua zi în beciuri.

Mi-aş vopsi picioarele cu roşu,


Şi-aş iubi bomboanele şi danţul,
Seara aş ieşi, plimbând cu lanţul,
Când ogarul verde, când cocoşul...

Şi din ţara mea şi-a frumuseţii


Tuturor le-aş face câte-o parte,
Încât veacuri multe după moarte
M-ar cânta tâlharii şi poeţii.

S-ar putea să vă placă și