Relatii publice: Istorie si context

Student: Gaita Diana

Adesea, relaţiile publice sunt considerate a fi acea funcţie a managementului prin

care se stabilesc şi menţin relaţii bidirecţionale între o organizaţie, comercială sau
necomercială, şi audienţa ori publicul de care depinde succesul ei. Când ne referim
la public, avem în vedere consumatorii, investitorii, angajaţii, furnizorii, legiuitorul,
competitorii, membrii guvernului şi celelalte grupuri de care depindem.

Rolul profesionistului de PR este ca, într-un context dat de opinia publică, legile şi
normele societăţii în care trăieşte, să conceapă campanii de comunicare şi mesaje
care să susţină interesele organizaţiei pe care o reprezintă. Obiectivul său principal
este acela de a obţine, atât în presa tipărită cât şi în audio-vizual, o acoperire media
semnificativă şi cu opinii positive. Spre deosebire de publicitate şi marketing, cu
care sunt confundate deseori, relaţiile publice presupun o modalitate de vânzare
mai degrabă subtilă, decât evidentă, izbitoare. Relaţiile publice dau mai mare
importanţă informaţiei şi persuadării decât ambalajului, de care uzează
marketingul, sau spaţiului media plătit, la care apelează publicitatea. PR înseamnă
diplomaţie, nu forţă în comunicare. Date fiind instrumentele rafinate la care
apelează, relaţiile publice sunt considerate uneori drept “propagandă”, amăgire sau,
în argou, “vrăjeală”, manipulare intenţionată a opiniei publice fără a se mai ţine
seama de acurateţe sau adevăr.

Deşi uneori relaţiile publice au fost utilizate nu cu cele mai bune intenţii, istoria ne
arată că întotdeauna s-a dat importanţa cuvenită transparenţei şi onestităţii în
comunicare. Deşi profesia de PR a fost recunoscută ca atare în secolul 20, mai întâi
în Statele Unite ale Americii, domeniul îşi regăseşte rădăcinile filosofice şi
aplicaţiile practice de-a lungul întregii istorii a omenirii.
Momente în istoria relaţiilor publice (1900 - 2002)

1900 Prima agenţie de Relaţii Publice: Publicity Bureau of Boston

1904 Ivy L. Lee devine consultant de relaţii publice
1913 Ludlow Massacre promovează relaţiile publice corporatiste
1923 Edward L. Bernays publică Cristalizarea Opiniei Publice, prima carte de
relaţii publice
1929 E. Bernays lansează "Torţele Libertăţii", campanie de prevenire a fumatului
1948 Crearea Societăţii Americane de Relaţii Publice (PRSA)
1950 Adoptarea Codului de Standarde Profesionale PRSA
1955 Crearea Asociaţiei Internaţionale de Relaţii Publice (IPRA)
1965 PRSA introduce acreditarea profesională în domeniul PR
1970 Crearea Asociaţiei Internaţionale a Comunicatorilor din domeniul Afacerilor
(IABC)
1989 Criza Exxon Valdez are un impact extrem de negativ asupra domeniului
relaţiilor publice
2000 Codul Etic al PRSA este reformulat ca ghid de conduită
2002 PRSA impune acreditarea profesională ca standard de bune practici în PR.

Edward Bernays, întemeietorul relaţiilor publice moderne scria: "Cele trei

elemente fundamentale ale relaţiilor publice sunt practic la fel de vechi ca şi
societatea umană: informarea indivizilor, persuadarea lor şi crearea de relaţii între
aceştia. Desigur, mijloacele şi metodele s-au schimbat de-a lungul timpului, aşa
cum s-a schimbat şi societatea". Pentru Bernays, relaţiile publice au fost
dintotdeauna legate de civilizaţia umană. Evoluţia societăţii este în mare măsură
rezultatul schimbărilor practicilor de comunicare şi metodelor folosite de afacerile
publice.
Pentru a-şi promova o imagine de faimoşi regi sau războinici, marile personalităţi
ale civilizaţiilor antice - sumerienii, babilonienii, asirienii şi perşii - foloseau poeme
care vorbeau despre vitejia în luptă şi succesele lor politice. În Egiptul antic, arta şi
arhitectura - statui, temple, morminte - erau adevărate instrumente de comunicare.
Grandoarea  acestora se transfera asupra preoţilor, nobililor şi scribilor în scopul de
a impresiona publicul. În Israelul antic, Biblia şi celelalte texte religioase au
devenit mijloace de formare a opiniei publice. Pieţele ateniene erau centre de
dezbatere publică în care se discuta despre viaţa cetăţii şi politică. Odată cu
răspândirea oratoriei, captarea interesului şi a bunăvoinţei publicului a devenit o
tehnică de discurs tot mai mult speculată de către filosofi.

Expresii precum "Vox populi, vox Dei" (Vocea poporului este vocea lui
Dumnezeu) şi "res publicae" (problemele publice) exprimă forţa pe care o aveau
relaţiile publice în Roma antică. Romanii acordau o atenţie deosebită opiniei
publice şi mijloacelor de influenţare a acesteia, tocmai pentru că erau conştienţi de
nevoia de a avea un public favorabil. Caesar, de exemplu, şi-a pregătit din timp
trecerea Rubiconului din 49 î.Hr. Încă din 52 î.Hr., el a trimis în Imperiu
"Războaiele Galice", scrieri inspirate de experienţa sa de Guvernator al Galiei. La
rându-i, Cezar, cunoscând impactul ştirilor asupra opiniei publice, publica un jurnal
numit "Acta Diurna". Efectul acestuia a fost atât de mare încât "Acta Diurna" a
continuat să apară timp de 400 de ani.

Instrumentele şi mijloacele publice de  comunicare au continuat să fie folosite în

timpul răspândirii creştinismului în Roma. Viaţa lui Isus şi faptele apostolilor Săi
ofereau modele care influenţau opinia publică. După consolidarea Bisericii
Creştine, discursurile publice, predicile în biserică şi scrisorile, precum "Epistola
Sfântului Pavel către romani", erau tot mai adesea folosite pentru a câştiga adepţi.

Don Bates este specialist în Relaţii Publice. Este membru al Asociaţiei

Americane de Relaţii Publice (PRSA) şi membru de onoare al Institut for Public
Relations. A deţinut funcţii importante în corporaţii, organizaţii non-profit şi
agenţii de PR. Este directorul programului de masterat în PR al Universităţii
George Washington. Pentru aproximativ 10 ani, a fost directorul companiei Media
Distribution. A predat anterior cursuri de comunicare strategică la Columbia
University, în cadrul programului de masterat. A contribuit la prima enciclopedie
de comunicare de masă "Media Now" (Wadsworth / Thomson).

Originile relaţiilor publice moderne

În Evul Mediu, relaţiile publice au continuat să se dezvolte folosind noile mijloace

de comunicare ale vremii. Un faimos exemplu este cel al Tapiseriei din Bayeaux,
care preamăreşte cucerirea Angliei de către normanzi din 1066. Forma modernă a
relaţiilor publice, înţelese ca element vital pentru managementul instituţiilor
publice şi private, se întrezărea abia în timpul Renaşterii şi Reformei. Marile
documente despre libertate din acele vremi, foarte influente în epocă, dau seama de
puterea pe care o căpăta deja comunicarea publică. Magna Carta, de pildă, Carta
Englezească a drepturilor şi libertăţilor din secolul al XIII-lea, a inspirat ulterior
Constituţia Statelor Unite ale Americii.
Relaţiile publice nu sunt străine nici de istoria Bisericilor creştine. Termenul
“propagandă” îşi află originea într-un demers al Bisericii Catolice, întemeierea, în
secolul XVII, a “Congregaţiei pentru propagarea credinţei”, Congregatio de
Propaganda Fide. Prin asta se  recunoaşte explicit nevoia existenţei unei a treia
părţi care să intermedieze comunicarea dintre guvernatori şi popor. Traducerile
Bibliei din latină în limbile populare, începute în secolul al XV-lea, apoi tipărirea în
ediţii de masă a cărţilor, apariţia ziarelor au generat o explozie fără precedent a
comunicării în spaţiul public.

În momentul izbucnirii Revoluţiei Franceze, se putea vorbi cu adevărat de

comunicare publică. În Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului, din 1789,
liderii revoluţionari proclamau dreptul cetăţenilor la liberă exprimare şi
comunicare. În 1792, Adunarea Naţională a Franţei a creat  primul minister al
propagandei, ca parte a Ministerului de Interne, având denumirea de Bureau
d’Esprit. Acesta subvenţiona editori şi trimitea în ţară agenţi propagandişti pentru a
câştiga sprijinul publicului în favoarea Revoluţiei.

Anii haiduciei
În ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea şi în primii ani ai secolului XX
s-au dezvoltat relaţiile publice profesioniste. Era epoca dezvoltării sălbatice a
Americii ca  centru al capitalismului, odată cu explozia fără precedent a industriei,
a căilor ferate şi domeniului utilităţilor publice.
Lipsa de preocupare a oamenilor de afaceri faţă de public a devenit izbitoare în
1892, prin încercarea lui Henry Clay Frick de a reprima manifestările sindicatului
muncitorilor de la fabrica de oţel Carnegie-Frick Steel Companies din Homestead,
Pennsylvania. Greva angajaţilor a fost stopată cu ajutorul Poliţiei din statul
Pennsylvania. Pe moment, forţa brută a câştigat bătălia, însă opinia publică, făcută
atentă asupra luptei muncitorilor, a câştigat războiul. O mare parte din istoria
relaţiilor publice este legată de luptele nesfârşite dintre patroni şi angajaţi, astăzi,
din fericire, aceste conflicte desfăşurându-se sub forma discuţiilor şi negocierilor.

Corporaţiile au înţeles rapid avantajele eliminării ostilităţilor şi importanţa

obţinerii sprijinului public prin intermediul relaţiilor publice profesioniste.
Companiile au conştientizat, de asemenea, importanţa publicităţii şi a promovării
pentru atragerea clienţilor şi investitorilor. Companiile din America şi-au înfiinţat
birouri de presă pentru a difuza ştiri favorabile lor şi nefavorabile competitorilor.
Aşa-numita "Bătălie a producătorilor de electricitate", dintre Westinghouse,
susţinător al curentului alternativ, şi General Electric, aparţinând lui Thomas A.
Edison, susţinător al curentului continuu, este unul din primele exemple de mari
campanii de relaţii publice dezvoltate în SUA în interese economice. Angajând
foşti ziarişti, companiile s-au luptat cu toate forţele pentru atenţia mass-media,
pentru a câştiga influenţă politică şi a obţine avantaje pe piaţă. Către sfârşitul anilor
1800, asociaţiile profesionale au fost şi ele seduse de forţa comunicării publice.
Asociaţia Muncitorilor din Industria Căilor Ferate (Association of American
Railroads)pretinde a fi fost cea dintâi organizaţie care a utilizat termenul de relaţii
publice în Almanahul Literar al său, Year Book of Railway Literature, din anul
1897.

Pionieri în PR: Edward L. Bernays

În acei ani ai începutului profesiei relaţiilor publice, Edward Bernays şi soţia sa,
Doris Fleischman, făceau parte dintre cei care îşi disputau întâietatea cu Ivy
Ledbetter Lee. Lui Bernays i se atribuie noţiunea de consultanţă în relaţii publice,
pe care o foloseşte în prima sa carte pe această temă, Crystallizing Public Opinion,
publicată în 1923. Bernays va relua tema recunoaşterii profesiunii de consultant în
PR în câteva dintre lucrările sale ulterioare, Propaganda, editată în 1928, şi Public
Relations, apărută în 1952.

Bernays, consideră relaţiile publice drept o artă aplicată unei ştiinţe – arta
comunicării aplicată ştiinţelor sociale. În calitate de consultanţi pentru companii,
guvern şi organizaţii non-profit, el şi colegii lui depăşesc de departe sfera
publicităţii. În 1917, în timpul Primului Război Mondial, s-a organizat Comitetul
pentru Informaţii Publice, cunoscut şi sub numele de Comitetul Creel, după
directorul său, George Creel, fost reporter de presă. Acest comitet facilita vânzarea
obligaţiunilor de război şi, în general, făcea cunoscute publicului informaţii despre
implicarea SUA în  război. Bernays s-a numărat printre acei specialişti în PR ce şi-
au pus talentul în slujba comunicării de război. În timpul celui de-al Doilea Război
Mondial se constituie Biroul Informaţiilor de Război, care organizează una dintre
cele mai ample campanii de relaţii publice din istorie, menită să susţină intrarea
Statelor Unite în război. Între cele două războaie mondiale, guvernul Roosevelt a
folosit sistematic instrumente de relaţii publice pentru a-şi promova legislaţia "Noii
Administraţii".

Bernays devine cu adevărat consultant în relaţii publice în 1919, an în care

înfiinţează, împreună cu soţia sa, propria sa agenţie de consultanţă. Peste ani, ei au
ajuns să reprezinte sute de clienţi din toate domeniile de afaceri importante. Au mai
lucrat, de asemenea, pentru organizaţii non-profit, precum National Association for
the Advancement of Colored People (NAACP). Una dintre cele mai faimoase
campanii ale lui Bernays este Marşul Torţelor Libertăţii, din 1929, în care un grup
de 10 femei defilează pe Fifth Avenue fumând. Ele promovau astfel mişcarea
feministă. Ceea ce presa şi publicul nu ştiau era faptul că, în acea perioadă, Bernays
era consultant pentru compania American Tobacco, ceea ce ridică o problemă etică,
cu care relaţiile publice se confruntă şi astăzi. Bernays a contribuit la promovarea
berii ca "băutură a moderaţiei". Ideile sale au stat la baza creării a numeroase
grupuri de iniţiativă, precum Trucking Information Bureau and Better Living
Through Increased Highway Transportation, care începeau să conştientizeze faptul
că îşi pot susţine mai bine interesele atrăgându-şi, prin PR, suportul publicului.
Recent, au fost publicate două cărţi care îl înfăţişează pe Bernays ca părinte sau
maestru al "manipulării", arta de a influenţa opinia publică, în scopul promovării
produselor, serviciilor, ideilor anumitor persoane, fără a ţine seamă de realitate sau
adevăr. În ciuda criticilor aduse, Bernays rămâne figura proeminentă a relaţiilor
publice datorită eforturilor susţinute – prin articole, discursuri, prelegeri,
consultanţă, cărţi – de a impune acest instrument drept unul necesar
managementului şi relaţiilor interumane.
Don Bates este specialist în Relaţii Publice. Este membru al Asociaţiei Americane
de Relaţii Publice (PRSA) şi membru de onoare al Institut for Public Relations. A
deţinut funcţii importante în corporaţii, organizaţii non-profit şi agenţii de PR. Este
directorul programului de masterat în PR al Universităţii George Washington.
Pentru aproximativ 10 ani, a fost directorul companiei Media Distribution. A predat
anterior cursuri de comunicare strategică la Columbia University, în cadrul
programului de masterat. A contribuit la prima enciclopedie de comunicare de
masă "Media Now" (Wadsworth / Thomson).

Bell System în istoria relaţiilor publice

Una dintre cele mai celebre corporaţii din istorie a fost American Telephone and
Telegraph Company (AT& T). Fondată în 1870, corporaţia a ajuns să cuprindă 23
de companii Bell Telephone, o unitate de producţie şi distribuţie, Western Electric,
şi mai multe centre tehnice şi de cercetare, precum Bell Laboratories. Împreună,
acestea formau The Bell System sau, mai prietenos, Ma Bell. Până în 1 ianuarie
1984, când guvernul SUA a divizat-o în mai multe companii, The Bell System a
fost cea mai impresionantă companie de telecomunicaţii din lume.

Ceea ce a contat foarte mult în menţinerea succesului companiei a fost faptul că,
deşi avea producţie de calitate, deţinea o poziţie de cvasi-monopol în telefonie şi se
baza pe cercetare de primă clasă, a apelat la servicii profesioniste de relaţii publice.
Această practică a constituit instrumentul de comunicare principal în gestionarea
relaţiilor dintre companie şi angajaţi, distribuitori, oamenii legii şi, cel mai
important, consumatori. Printre directorii executivi de la AT&T s-au remarcat doi
oameni care au făcut din relaţiile publice valoarea centrală a companiei:

Theodore N. Vail
S-a alăturat companiei în 1879 ca manager şi a evoluat spectaculos prin aplicarea
celor mai actuale instrumente şi tehnici de management. Îndepărtat din funcţie într-
o perioadă în care compania  se afla într-o stare de criză, revine în companie în
1907, introducând relaţiile publice printre instrumentele de management şi
comunicare. Cineva spunea despre Theodore Vail că:

"A fost primul manager important din SUA care a conştientizat faptul că
performanţa în relaţiile publice va crea climatul adecvat pentru o afacere de
succes". Primul capitol din raportul anual către acţionari întocmit de Vail şi
publicat în 1908 se intitulează "Public Relations". Pentru el, succesul în relaţiile
publice presupune onestitate. "Dacă noi nu vom spune adevărul despre noi înşine, o
va face altcineva în locul nostru," declara Vail.

Arthur W. Page
Moştenirea lăsată de Vail a dăinuit peste ani, dar abia în 1927 ea a devenit o
valoare centrală pentru strategiile Ma Bell. În acel an, compania angajează primul
vice-preşedinte al departamentului de relaţii publice, Arthur W. Page, scriitor şi
redactor pentru World's Work Magazine şi alte publicaţii. În momentul preluării
conducerii departamentului de PR, Page a impus companiei reguli clare: de a nu
face publicitate; de a fi implicat în dezvoltarea strategiilor firmei; de a aprecia
performanţa companiei în funcţie de reputaţia ei pe piaţă.

Prinicipiul lui Page este:

"Într-o ţară democratică, orice afacere se naşte şi se dezvoltă cu acordul
publicului. Prin urmare, publicul ar trebui informat cu privire la strategiile,
practicile şi obiectivele companiei. Informarea publicului este o datorie."

Pentru a-şi întări concepţia, Page enunţă 4 principii de relaţii publice pe care
compania trebuie să le respecte:
* Să se asigure că managementul are în vedere relaţiile dintre companie şi public.
* Să creeze un sistem prin care angajaţii să fie informaţi cu privire la politicile şi
practicile companiei în general.
* Să creeze un sistem prin care întrebările şi obiecţiile angajaţilor să ajungă la
nivelul managementului.
* Să informeze onest publicul cu privire la acţiunile companiei.

Page s-a pensionat în 1947 şi a continuat să fie consultant până la moartea sa în

1960, la vârsta de 77 de ani.
Relaţiile publice în plină maturitate
O dată cu boom-ul economic care a urmat celui de-al Doilea Război Mondial şi
care a transformat Statele Unite în cea mai prosperă ţară din lume, relaţiile publice
au cunoscut şi ele o dezvoltare nemaiîntâlnită. Instituţiile de afaceri şi
guvernamentale, organizaţiile non-profit ale vremii tocmai conştientizaseră aportul
relaţiilor publice la efortul depus pentru câştigarea războiului. Organizaţiile au
început să îşi dorească să apeleze la forţa comunicării publice pentru a-şi promova
propriile produse şi servicii şi pentru a atrage cât mai mulţi consumatori de pe piaţa
internă şi internaţională.

În anii `30-`40 s-au înfiinţat mai multe organizaţii menite să reprezinte interesele
practicanţilor de relaţii publice, cea mai importantă fiind Public Relation Society of
America (PRSA), constituită în 1948. Aceasta este astăzi cea mai vastă asociaţie de
relaţii publice, reunind peste 20.000 de membri, majoritatea din Statele Unite.
Până către sfârşitul anilor `60, relaţiile publice au devenit o industrie înfloritoare,
cuprinzând, numai în Statele Unite, câteva sute de agenţii regionale şi peste
100.000 de specialişti, numărul acestora dublându-se în 2000. Responsabilii de
relaţii publice au devenit parte integrantă a top managementului, fiind subordonaţi
direct preşedinţilor sau consiliilor executive ale instituţiilor.

Acestă dezvoltare semnificativă din anii 1960 şi până în anii 1970 s-a datorat, pe
de o parte tulburărilor politice care au cuprins întreaga lume. Pe de altă parte,
avântul relaţiilor publice a fost determinat de mişcările sociale pentru protejarea
împotriva abuzurilor, împotriva produselor dăunătoare, a practicilor de muncă
incorecte faţă de angajaţi, a preţurilor exagerate. Toate aceste mişcări se înscriau
într-un curent social aşezat sub imperativul ”Clientul nostru este stăpânul nostru”.
Corporaţiile, la rândul lor, au alcătuit aşa-numite ”Carte ale drepturilor clienţilor”
în care îşi formulau explicit obligaţiile faţă de consumatori. Colegiile şi facultăţile
au fost cele mai afectate de mişcările sociale ale acelor ani, campusurile devenind
centre ale acţiunilor de protest. Pentru a supravieţui, ele trebuia, asemenea
guvernului şi companiilor, să acorde atenţia cuvenită publicului vizat. Cu toate că
avuseseră loc mari schimbări în privinţa eliminării inechităţii rasiale şi dintre sexe,
anumite mişcări sociale, precum cele legate de mediu şi de calitatea vieţii, au
continuat până în anii 1980 şi 1990. Guvernul şi corporaţiile încep să manifeste
preocupări pentru reducerea poluării aerului şi a apei, precum şi pentru limitarea
despăduririlor. Autorităţile devin preocupate de dezastrele ecologice cauzate de
încălzirea globală şi de distrugerea habitatului natural. E vorba, din nou, de situaţii
în care specialiştii în relaţii publice încep să fie solicitaţi pentru a face publice
acţiunile întreprinse de diferite organizaţii.

Aceşti ani se caracterizează, de asemenea, printr-o sporire a interesului

consumatorilor pentru probleme precum practicile de muncă incorecte, creşterea
nejustificată a puterii unor companii, poziţiile de monopol ale unor companii.
Pentru specialiştii în comunicare, lista provocărilor e nesfârşită. În situaţiile de
iresponsabilitate socială sau abuzuri, corporaţiile sunt foarte expuse antipatiei
publicului. Din 1980 încoace au existat câteva situaţii de criză care au avut un
impact social şi politic major:

-    explozia de la combinatul chimic Union Carbide Bhopal din India

-    infestarea cu benzen a apei îmbuteliate Perrier
-    scandalul implanturilor incorecte cu silicon realizate de Dow Corning
-    practicile de muncă abuzive ale companiei Nike în Asia
-    scandalul provocat de Coca Cola în Europa pentru bauturile infestate.
-    Shell Oil s-a facut răspunzătoare pentru poluarea mediului în Ogoniland,
Nigeria
-    compania Microsoft este acuzată de monopol de către guvernul SUA
-    erori de fabricaţie a cauciucurilor Bridgestone / Firestone, care au condus la sute
de accidente
-    scandalul financiar al companiei Enron.

Toate aceste scandaluri au avut ecouri pretutindeni în lume, presa şi autorităţile

folosindu-le drept exemple negative de situaţii în care nu se previne sau
minimalizează dezastrul, sau, odată declanşat, nu se iau măsurile corespunzătoare.
Crizele de acest gen nu sunt, din fericire,  foarte frecvente, însă, din cauza răului
implicat, ele ajung să fie, săptămâni sau chiar luni la rând, titlurile principale în
ziare. Efectele asupra companiilor pot dura chiar ani, în unele situaţii ducând la
falimentul acestora.
Primele dezbateri de etică în PR
Faptul că legile nu erau întotdeauna respectate cu stricteţe iar comportamentul
etic nu era o regulă a determinat constituirea în 1948 a Public Relations Society of
America (PRSA), care a elaborat în 1950 un Cod al Standardelor Profesionale. Din
momentul introducerii acestor ghiduri de conduită profesională, peste 200 de
colegii şi universităţi au propus cursuri de relaţii publice care să abordeze probleme
de etică. Impunerea codurilor etice s-a dovedit a fi anevoioasă. Pe de o parte,
existau multe persoane care practicau relaţile publice fără a fi autorizate în acest
sens. Pe de altă parte, este dificilă impunerea unor standarde etice într-o profesie
bazată tocmai pe valori precum libertatea cuvântului, apărate prin Constituţie.
Aceste probleme, la care se adaugă costurile ridicate, au făcut ca în 2000, după 50
de ani, PRSA să-şi revizuiască total codul etic. S-a prevăzut ca în cazul încălcării
standardelor etice să fie excluşi acei membri „sancţionaţi de agenţii
guvernamentale sau chemaţi în faţa instanţei”.

În prezent, codul PRSA reprezintă doar un instrument prin care sunt exprimate
valori universale care încurajează comportamentul etic şi stau la baza performanţei.
Există şi alte exemple de asociaţii de relaţii publice, precum International Public
Relations Association (IPRA) şi International Association of Business
Communicators (IABC), care au încercat să elaboreze coduri de conduită cu
exemple de comportament etic sau neetic. Asemenea PRSA, nu dispun însă nici
acestea de instrumente prin care să se poată aplica sancţiuni în cazul încălcării
normelor etice profesionale.

Provocările începutului de mileniu

Printre problemele cu care s-au confruntat specialiştii de relaţii publice la
începutul noului mileniu se numără consecinţele colapsului comerţului on-line de la
sfârşitul anilor 1990, urmat de acţiunile controversate în care au fost implicate
companii precum Enron şi Worldcom. Scandalurile iscate de aceste două companii
au avut consecinţe grave pentru practicienii de relaţii publice. Aceştia se găsesc în
situaţia de a-şi dovedi capacitatea de a satisface atât obiectivele clienţilor cărora le
oferă consultanţă cât şi interesul public.
Au urmat, apoi, atacurile teroriste din 11 septembie asupra cladirilor World Trade
Center şi a Pentagonului. Ca niciodată până atunci, specialiştii de relaţii publice au
fost obligaţi să exprime public angajamentul companiilor lor faţă de valorile
presupuse de responsabilitatea socială corporatistă.

Pentru industria de relaţii publice în ansamblu, reacţia în urma acestei crize

naţionale s-a dovedit binevenită. Numeroşi practicieni au fost sancţionaţi pentru
faptul că nu şi-au încurajat clienţii să-şi recunoască fraudele. Pe de altă parte, mulţi
dintre aceştia au fost apreciaţi pentru contribuţia lor înainte şi după 11 septembrie
la comunicarea evenimentelor petrecute şi la informarea publicului asupra felul în
care oamenii de afaceri fac eforturi pentru reinstaurarea ordinii.

Ziua Z în PR: atacurile de la 11 Septembrie

Evenimentele din 11 Septembrie au avut, la fel ca bombardamentul de la Pearl
Harbor din Cel de-Al Doilea Război Mondial, urmări devastatoare asupra
corporaţiilor, agenţiilor guvernamentale şi întreprinderilor non-profit, afectându-i
deopotrivă pe angajaţi, clienţi, distribuitori şi acţionari. Toţi aceştia au fost nevoiţi
să sprijine, prin eforturi uriaşe, restabilirea ordinii în organizaţiile din care făceau
parte. Din punctul de vedere al comunicării, aceştia au jucat un rol considerabil în
diseminarea informaţiilor şi a recomandărilor necesare în situaţia haotică creată.

Reflecţii asupra istoriei relaţiilor publice

Privind în urmă, profesioniştii de relaţii publice şi-au făcut din plin datoria, în
ciuda numeroaselor obstacole inerente acestei meserii. Ceea ce a debutat în anii
1900 ca o afacere specific americană, însumând câteva agenţii cu câteva sute de
practicieni, s-a răspândit la nivel global, depăşind cu mult aşteptările. Creşterea
exponenţială a numărului de practicieni de relaţii publice se datorează în primul
rând creşterii complexităţii problemelor pe care le tratează aceştia.
De-a lungul timpului, ”legendele” şi ”vedetele” de ieri au fost înlocuite de
specialişti de primă mână, ale căror realizări profesionale cântăresc infinit mai mult
decât locul pe care îl ocupă în paginile ziarelor. Oamenii de relaţii publice au
devenit nişte specialişti foarte bine plătiţi în comparaţie cu alte profesiuni
importante, iar aceia care şi-au înfiinţat propriile firme de consultanţă au devenit
chiar multimilionari. În plus, conform tendinţelor vremii, această profesiune a
încetat să mai fie destinată exclusiv albilor şi bărbaţilor. Pe de altă parte, breasla
devine tot mai omogenă din punctul de vedere al educaţiei, cunoştinţelor şi
abilităţilor. Profesioniştii de PR au devenit purtătorii de cuvânt ai instituţiilor
publice sau ai companiilor, acţiunile lor vizând deopotrivă clienţii, angajaţii,
acţionarii, contribuabilii, investitorii şi oamenii legii.

Addendum: Europa intră în joc

După Cel de-Al Doilea Război Mondial, relaţiile publice au proliferat şi în
Europa, deoarece diplomaţia şi comunicarea de masă deveniseră centrale pentru
restabilirea ordinii şi refacerea imaginii ţărilor implicate în conflictul armat.
Imediat după război, marile puteri s-au angrenat de asemenea în Războiul Rece,
apelând la o sumedenie de mediatori pentru a-şi face cunoscute ideologiile şi
implicând mass media la nivel global. Conflictele dintre SUA şi Rusia au dominat
paginile principale ale ziarelor timp de aproape 50 de ani. Ameninţarea nucleară a
constituit tema acestor dezbateri mediatizate, însă confruntările propriu-zise au avut
loc pe terenul relaţiilor publice şi al dezbaterilor.

Începând cu sfârşitul anilor 1940 şi continuând până în deceniul 6, dezvoltarea

relaţiilor publice a devenit evidentă prin înfiinţarea asociaţiilor de profesionişti în
ţări ca Africa de Sud, Australia sau cele din Vestul Europei. În ciuda diferenţelor de
limbă şi de cultură, aceste organizaţii au dovedit o coerenţă remarcabilă prin
programele şi activităţile întreprinse. Relaţiile publice au fost marcate în primul
rând de influenţa nord-americană, însă a existat un asentiment general în privinţa
principiilor şi practicilor de bază, precum puterea opiniei publice, necesitatea
construirii relaţiilor dintre instituţii şi publicul acestora, influenţa presei ca forţă ce
permite libera exprimare a opiniei, valoarea civismului corporatist. Relaţiile publice
au împrumutat şi au redefinit concepte filosofice precum drepturile omului,
moralitate, libertate socială.