Oimberg Ion, TP I

Cauzele şI evoluţia schismei

După criza iconoclastă Biserica s-a confruntat cu o altă însemnată problemă, şi anume schisma cea
mare. Problemele datează încă de la sinodul II Trulan 691-692. Schisma a avut loc în două faze, prima din
sec. IX iar a doua parte s-a împlinit prin actul de anatematizare de la 16 iulie 1054. Reprezentanţii
Bisericilor de Apus şi Răsărit au fost Cardinalul Hunbert şi împ. Constantinopolului Mihail Cerularie.
Cauzele reale ale acestei schisme sunt altele decît acele petrecute în sec. IX şi XI, ele pot fi urmărite încă
din sec. III.

Cauze politice. Au fost provocate de Diocleţian (284-305) prin împărţirea Imperiului în două, apoi de
Constantin cel Mare (306-337) prin mutarea capitalei de la Roma la Constantinopol. Împărţirea
Imperiului de către Teodosie cel Mare în a. 395 între cei doi fii ai săi Arcadie şi Honoriu la fel a servit la
provocarea schismei. Din sec. VII „Imperiul Bizantin” se consideră a fi unicul continuator legitim al
fostului Imperiu Roman universal. În anul 752, papa Ştefan II (752-757) apelează la regele francilor Pipin
cel Scurt (741-748) pentru ajutor militar împotriva longobarzilor care cucerise o bună parte din teritoriile
Italiei şi-şi formase un regat. Aici bizantinii aveau un exarhat la Ravena care în 751 este cucerit de
longobarzi, iar mai apoi de franci şi dăruit papei în 754-755 sub denumirea de „Patrimonium Sancti
Petri” . În acest moment papa crează Respublica Romanorum, motivînd acest fapt prin două documente
neautentice: Donatio Constantini şi Decretalele pseudo-isidoriene. Sustragerea Iliricului de sub
autoritatea apusenilor şi Încoronarea lui Carol cel Mare în a. 800 ca „împărat Roman al apusului” au
constituit un alt motiv de neînţelegere.

Cauzele religioase. Latinii şi grecii s-au deosebit şi prin cultură şi mentalitate. În timp ce grecii erau
înclinaţi spre filosofie şi metafizică, latinii erau mai practici. Din această diferenţă au rezultat şi cîteva
deosebiri. În speţă latinii singuri au preferat să se distingă de greci pe care-i socotea mîndri prin primatul
papal, realitatea Bisericii este administrativ-pămîntească, purgatoriul, missa şi pascalia romană.
Publicarea Henoticonului din 482 de către împ. Zenon s-a soldat cu schisma acachiană care a durat 35 de
ani, înă în 519. Însuşirea titlului de „patriarh ecumenic” de Ioan IV Postitorul a provocat supărarea
latinilor care n-au întîrziat a se manifesta. Celibatul clericilor, consumarea de animale sugrumate şi de
sînge, postul de sîmbăta mîncarea de ouă şi brînză în Duminicile Păresimilor, pictarea Mîntuitorului sub
chip de miel s.a. au fost practici condamnate de greci. Învăţătura greşită despre Sfîntul Duh-Filioque- la
a. 809 la sinodul de la Achem prezidat de Carol cel Mare este impus în tot imperiul carolignian,
împotriva căruia a protestat papa Leon III (795-816) prin instalarea a două plăci de argint deasupra
Oimberg Ion, TP I

bisericii Sf. Petru în care era gravat simbolul niceo-constantinopolitan. Decizia de a introduce adaosul
Filioque în întreaga biserică de papa Benedict VIII (1012-1024) a fost unul din motivele principale ale
schismei din 1054. În consecinţă, numele papei a fost şters din dipticele bisericii de Răsărit. În această
listă se înscrie şi folosirea Azimei. Grecii erau acuzaţi la rîndu-le de latini că sînt simoniaci, că fac eunuci
şi-i ridică la episcopat, că rebotează, că permit căsătoria preoţilor, că admit că legea lui Moise este
blestemată, că au scos adaosul Filioque din crez, şi că susţin ci maniheii că numai pîinea dospită dă viaţă.

Primul pas spre schismă l-a făcut papa Nicolae I (858-867) prin sinodul de la Roma din 863 şi prin
scisorile trimise patriarhilor din răsărit. Ca urmare a acestui fapt precum şi a prozelitismului în Bulgaria,
în primăvara a. 867 patr. Fotie întruneşte un sinod convocînd toţi patriarhii răsăritului, iar în rezultat
excomunicînd pe papa Nicolae I. Lupta pentru scaunul patriarhal şi pentru întîietate se ducea continuu.
S-a ajuns pînă la a se convoca al VIII-lea sinod ecumenic în 7 octombrie 869-870 în tipul patriarhului
Constantinopolului Ignatie şi al papei Adrian II. În anumite condiţii şi sub alţi conducători bisericeşti,
acest sinod a fost şters de pe lista oficială a sinoadelor şi datorită faptului că nu s-a discutat despre
întreaga Biserică.

A doua fază a schismei s-a împlinit la 16 iulie 1054. Atunci delegatul papei Leon IX, cardinalul Humbert a
aruncat la începutul Liturghiei pe masa altarului sf. Sofia actul de anatematizare-care era compus în
latină- a patriarhului Mihail Cerularie, a clericilor şi a credincioşilor Bisericii Ortodoxe. Motivele pentru
care s-a produs schisma cea mare au fost teritorii cumune pe doreau să le aibă în stăpînire fiecare dintre
biserici, la fel s-a dus luptă pentru influenţă şi obţinere a puterii, dar şi din greşeli intenţionate sau
accidentale. Anatemele rostite la 16 iulie de apuseni, şi la 24 iulie de răsăriteni au fost ridicate în ziua de
7 decembrie 1965 în catedrala Sf. Petru din Roma şi respectiv În catedrala Sf. Gheorghie di
Constantinopol. Declaraţiile au fost rostite de patr. Atenagora I (1949-1972) şi papa Paul VI (1963-1968).