Trece luminat acel fermecat, cu ochi clocotit, cu ochi adâncit de noapte săpat. Și trece el, trece prin frunzele nopții lăute. De lance mâinile străbătute, în gloria nopții, în ape lustrale, ca vâsle de aur le poartă. Lucruri sălbatice, urgii amicale îl înconjoară. Și acel fermecat stă îngenunchiat. Și spune ceva, murmură ceva, foarte grav ceva, despre el, despre lucruri, o cumplită spovedanie: Lucrurilor, senzitivelor, moartelor, mireselor, el nu v-a iubit, el, zăpăcindu-vă, s-a zăpăcit.