eorge Topîrceanu s-a născut in București la data de 20 martie 1886[2], ca fiu al cojocarului Gheorghe Topîrceanu și al Paraschivei, țesătoare de

covoare la azilul „Doamna Elena ", amândoi originari din părțile Sibiului.

Începe școala primară la București intre anii 1893 - 1895 și o continuă pe valea Topologului, la Șuici, județul Argeș, unde părinții se stabilesc o
vreme. Revine la București și se înscrie la liceul Matei Basarab până în clasa a IV-a[3], apoi la Sf. Sava (1898 - 1906). După absolvire intră
funcționar la Casa Bisericii, apoi, ca profesor suplinitor, cu pauze de șomaj și de viață boemă. În paralel, se înscrie la Facultatea de Drept (1906),
pe care o părăsește pentru cea de Litere, fără a termina studiile. [4].

Prima încercare literară datează din timpul școlii primare și este primită cu răceală de colegul mituit cu „o peniță și doi nasturi” pentru a-i folosi
de public [5].

Debutează încă din liceu, la 19 ani, publicând primele încercări, sub pseudonimul „G. Top” la revista umoristică Belgia Orientului (1904); a
publicat și la alte reviste: Duminica, Spiruharetul, Revista noastră, Revista ilustrată, Sămănătorul, Neamul românesc literar, Ramuri, Viața
socială a lui Nicolae D. Cocea. În 1909 publică în Viața românească parodia Răspunsul micilor funcționari, ca o replică la Caleidoscopul (1908) lui
A. Mirea (pseudonim al lui Șt. O. Iosif și Dimitrie Anghel) prin care se face remarcat în lumea literară. Garabet Ibrăileanu (cu care întreține o
interesantă corespondență), îl cheamă la Iași (1911), ca subsecretar de redacție la Viața românească (Topîrceanu: conferința „Cum am devenit
ieșean",[6]).

Odată cu stabilirea la Iași, activitatea la Viața românească și influența lui Ibrăileanu, Topîrceanu abandonează faza adolescentină a creației sale,
cu romantismul desuet, sentimentalizarea excesivă și tendințele vădite spre filozofarea retorică, pornind spre noi orizonturi poetice. La
despărțirea de adolescență invocă clemența criticii postume:

„O, indulgentă Critică postumă,

Să nu le-nțepi cu vârful unui ac,

Că, rând pe rând, baloanele de spumă

În lacrimi grele iarăși se prefac. (Topîrceanu: Prefață).

Subsecretar, apoi secretar de redacție la Viața românească, aflată sub influența lui Ibrăileanu, Topîrceanu cunoaște și colaborează cu scriitori de
frunte, precum Sadoveanu, Gala Galaction, Tudor Arghezi, Mihai Codreanu sau Hortensia Papadat-Bengescu, grupare aflată în luptă polemică
cu sămănătorismul lui Nicolae Iorga sau cu modernismul estetizant și importat de la Sburătorul lui Lovinescu. Din această perioadă din
ajunul Primului Război Mondial datează parodiile după Ion Minulescu, Nicolae Davidescu - promotori ai simbolismului și ai modernismului - sau
după Dimitrie Bolintineanu și Mircea Dem. Rădulescu, cu retorismul lor patriotard-sforăitor și idilismul desuet[7].

Între 1912 - 1913, împreună cu M. Sevastos publică revista Teatrul.

În 1912 se căsătorește cu învățătoarea Victoria Iuga, cu care a avut un fiu unic, Gheorghe, dar căsnicia se va destrăma. Ulterior, se va înfiripa o
poveste de dragoste discretă între el și poeta Otilia Cazimir.

În 1916 debutează editorial cu două volume: Balade vesele și Parodii originale.

La Iași încearcă să-și termine studiile de filozofie dar este mobilizat și participă la campania din Bulgaria, apoi la primul război mondial, căzând
prizonier în primele zile, la Turtucaia (1916). Rămâne în captivitate până în 1918. Experiența celor două campanii și a prizonieratului va fi
evocată în proza sa, Amintiri din luptele de la Turtucaia, (București, 1918), În ghiara lor... Amintiri din Bulgaria și schițe ușoare, (Iași, 1920)
și Pirin-Planina, epizoduri tragice și comice din captivitate, (București, 1936).

Întors la Iași, redactează împreună cu Sadoveanu revista Însemnări literare, până la reapariția Vieții românești (1920), al cărei prim-redactor va
fi. Prietenia cu Sadoveanu se reflectă și în Povestirile vânătorești, în care tovarășul de pușcă și de undiță este numit de Sadoveanu „prietenul
meu, poetul”[8].

Volumele sale (Balade vesele și triste, Migdale amare, Scrisori fără adresă, Pirin - Planina) se bucură de succes de public și de presă, în special
poezia, pentru care obține în 1926 Premiul Național de Poezie.

În anul 1934 începe în Revista fundațiilor regale, publicarea romanului satiric Minunile Sfîntului Sisoe (neterminat, publicat postum în 1938).

În 1936 este ales Membru corespondent al Academiei. Deși bolnav de cancer la ficat întemeiază împreună cu Sadoveanu și Grigore T.
Popa revista „Însemnări ieșene” ca un ultim efort creator.
Primăvara lui 1937 îl prinde la Viena, într-un sanatoriu, de unde trimite ziarului Adevărul literar (23 mai 1937) un pamflet de solidarizare cu
Sadoveanu, care fusese greu atacat în presa vremii și de protest față de huliganismul care lua amploare în presa română. Articolul acesta a fost
publicat postum.

Poetul a murit într-o vineri, 7 mai 1937 la ora 13:30, în casa lui Demostene Botez, la Iași.[9]

Topîrceanu și critica literară[modificare | modificare sursă]

Este frapantă discrepanța dintre entuziasmul unanim cu care a fost primită opera lui Topîrceanu și poziția rece și denigrantă a criticilor vremii.

„ Dacă la vreo șezătoare literară apărea pe scenă Topîrceanu, sala izbucnea spontan în aplauze. Dar nu în aplauze reci, care manifestă o
admirație cerebrală, ci un joc zglobiu al mâinilor, mărturie de mulțumire și plăcere...(Demostene Botez)”

Eugen Lovinescu, pornind de la premiza că umorul nu poate genera „marea poezie”, a redus Baladele și Parodiile la superficiale tablouri de
natură, la ușoare strofe de spirit al unui „autor de cronici rimate”, „un reprezentant al democrației literare”. Această causticitate era alimentată
de aversiunea lui Topîrceanu pentru modernism, în special simbolismul, curentul decadent cel mai activ de la începutul secolului XX [10], dar -
posibil - și de relațiile tensionate dintre Lovinescu și Ibrăileanu, care l-a sprijinit pe Topîrceanu.

Evoluând de la sentimentalismul epigonic al începuturilor către o poezie impregnată de un umor parodic, autoironie și ușoară melancolie,
Topîrceanu este o voce distinctă în poezia românească. Ironizând contrafacerea, poncifele poetice, moda "modernistă", el cultivă cu fantezie
tradiții mai vechi ale lirismului românesc, situându-se în prelungirea unor filoane din George Coșbuc, Duiliu Zamfirescu, Dimitrie Anghel stăpân
pe o tehnică rafinată a versificației.

„Iar azi lirismul meu e clar, vezi bine,

Căci tuturor își dăruie secretul,

Dar ca să poți citi cândva în mine

Tu nu-mi cunoști, Zoile, alfabetul.

Zadarnic dar ne-amestecă vultoarea,

Noi nu putem urma același țel...

Și dacă totuși ți-am făcut onoarea

Acestor aspre stihuri de oțel, —

Când îmi citești poemele și proza

Gândește-te la geamul lui Spinoza.”(Topîrceanu: Parodii originale - În loc de prefață, 1916)

Casa memorială „George Topîrceanu” din Nămăești[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Casa memorială George Topîrceanu din Nămăești.

Casa memorială „George Topîrceanu” din Iași[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Casa memorială George Topîrceanu din Iași.

Casa Memorială „George Topîrceanu” din Iași a aparținut scriitorului Demostene Botez, prieten cu George Topîrceanu. A fost construită la
sfârșitul secolului al XIX-lea, începutul secolului al XX-lea. După ce în 1919 a fost sediul redacției revistei Însemnări literare tipărită sub direcția
lui Mihail Sadoveanu și George Topîrceanu, (din colectivul de redacție mai făceau parte Garabet Ibrăileanu și Demostene Botez), imobilul este
pus la dispoziția lui George Topîrceanu, în anul 1932. Acesta va locui aici până la 7 mai 1937, când, răpus de boala necruțătoare, va trece în
neființă la numai 51 de ani și va fi înmormântat la cimitirul „Eternitatea” din Iași. Casa a fost donată în anul 1983 de proprietarii Teodor Neagu și
Adrian Vulpe, Complexului Muzeal Iași. A fost renovată, și la 22 iunie 1985 a fost inaugurat acest obiectiv al Muzeului Literaturii Române Iași, cu
un an înainte de sărbătorirea de către UNESCO a 100 de ani de la nașterea poetului.[11]
Casa Memorială „George Topîrceanu” a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2004, având codul de clasificare IS-
IV-m-B-04359.[12]

Opere[modificare | modificare sursă]

 Balade vesele și triste, București (1916).

 Parodii originale, București (1916).

 Amintiri din luptele de la Turtucaia, București (1918).

 Strofe alese. Balade vesele și triste, Iași (1920).

 În ghiara lor... Amintiri din Bulgaria și schițe ușoare , Iași (1920).

 Migdale amare, București (1928).

 Scrisori fără adresă, proză umoristică și pesimistă, București (1930).

 Pirin-Planina. Epizoduri tragice și comice din captivitate, București (1936).

 Minunile Sfîntului Sisoe, roman satiric neterminat, publicat postum (1938).

Traduceri

 William Shakespeare, Visul unei nopți de vară, Ed. Viața Românească, Iași, 1921.

Prezență în antologii[modificare | modificare sursă]

 Testament - Antologie de Poezie Română Modernă / Testament - Anthology of Modern Romanian Verse - ediția a doua (versiune
bilingvă română/engleză) - antologator și traducător Daniel Ioniță, cu Eva Foster, Rochelle Bews, și Prof. Dr. Daniel Reynaud - Editura
Minerva, Ianuarie 2015. ISBN 978-973-21-1006-5

Filatelie[modificare | modificare sursă]

În 1986, la un secol de la nașterea lui George Topîrceanu, serviciile poștale ale României au pus în circulație o marcă poștală cu valoarea
nominală de 1 leu, care reprezintă portretul poetului.

Referințe[modificare | modificare sursă]

1. ^ Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015

2. ^ Ciopraga Const.: „G. Topîrceanu", p. 15, Ed. pt. literatură, 1966: „In mapele poetului s-a păstrat însă actul de naștere, care înlătură
confuziile. Din extractul eliberat de „Primăria Comunei București" rezultă că „în anul una mie opt sute optzeci și șease, luna martie,
ziua douzeci și unu, la orele douăsprezece 3/4 post meridiane" a fost declarată „nașterea copilului Gheorghe, de sex masculin, născut
la douăzeci ale acestei luni, la orele cinci, ante meridiane, în orașul București"

3. ^ Popa, Gr. T.:Câteva povestiri despre Topîrceanu, Însemnări ieșene, nr. 15-18, 15 aug. 1937

4. ^ Epure, Al.:Viața poetului G. Topîrceanu, Preocupări literare,III-9, 1938

5. ^ Topîrceanu, G.: „Cum am devenit ieșean", conferință la Universitatea din Iași, iunie 1935, reluată în prefața la vol. „Postume”, 1938

6. ^ Cioparga, Const.: G. Ibrăileanu către G. Topîrceanu, Viața Românească 11:165, 1954

7. ^ Ciobanu, N.:Prefață la Balade vesele și triste, Biblioteca pentru toți, p.III-X, 1961

8. ^ Săndulescu, Al.: Prefață la G. Topîrceanu - Opere, vol.I, „Biblioteca pentru toți”, E.S.P.L.A., 1955

9. ^ [1] - Ultimele clipe ale Otiliei Cazimir

10. ^ Săndulescu, Al.: Prefață la G. Topîrceanu - Opere, vol.I, p. 8-9 „Biblioteca pentru toți”, E.S.P.L.A., 1955

11. ^ Muzeul Literaturii Române - Iași, http://www.dacialiterara.ro/MLR.htm

12. ^ Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2004 - aprobată prin Ordinul nr. 2314/8 iulie 2004 al Ministrului Culturii și
Cultelor și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, an 172 (XVI), Nr. 646 bis din 16 iulie 2004.