Frații Grimm (în germană Gebrüder Grimm), Jacob (1785–1863) și Wilhelm Grimm (1786–1859), au fost folcloriști, lingviști, filologi, doctori în

drept, cunoscuți în toată lumea pentru colecția de basme publicată în două volume, care conține, printre altele, Albă ca zăpada, Croitorașul cel
viteaz, Cenușăreasa, Scufița roșie și Hansel și Gretel (primul volum a apărut în 1812, iar al doilea volum în 1814). Poveștile scrise de cei doi frați
au încântat copilăria multor generații, devenind pretexte cuceritoare pentru diverse ecranizări și dramatizări.[1] Frații Grimm și-au adus
contribuția la formarea limbii germane, în special prin dicționarul Deutsches Wörterbuch (Cartea cu cuvinte germane) pe care l-au scris
împreună și prin prima carte de fonetică/fonologie a limbii germane, Legea lui Grimm, scrisă doar de Jacob. Dicționarul Fraților Grimm avea 33
de volume și cântărea 84 kg.

Cuprins

 1Biografie

 2Opere

 3Note

 4Vezi și

 5Legături externe

Biografie[modificare | modificare sursă]

Monumentul fraților Grimm din Hanau

Jacob Ludwig Carl Grimm (n. 4 ianuarie 1785 – d. 20 septembrie 1863) și Wilhelm Carl Grimm (n. 24 februarie 1786 – d. 16 decembrie 1859) s-
au născut în orașul Hanau situat în apropiere de Frankfurt, Germania, într-o familie cu nouă copii, dintre care au supraviețuit doar șase: Jacob,
Wilhelm, Carl Friedrich Grimm (1787-1852), Ferdinand Philipp Grimm (1788-1844), Ludwig Emil Grimm (1790-1864) și Charlotte (Lotte) Amalie
Grimm (1793-1833).

Părinții lor erau Philipp Wilhelm Grimm, jurist, și Dorothea Grimm, născută Zimmer, fiica unui consilier orășenesc din Kassel. Familia Grimm era
originară din Regatul Saxoniei, bunicii fraților Grimm fiind de confesiune reformată.[2]

Cei doi frați și-au petrecut anii copilăriei în orașele germane Hanau și mai apoi Steinau. Moartea tatălui în 1796, când Jacob era în vârstă de
unsprezece ani, iar Wilhelm zece, a adus o sărăcie lucie pentru familie și i-a afectat pe frați pentru mulți ani.
Au urmat cursurile Universității din Marburg, unde istoricul și juristul Friedrich Carl von Savigny le-a aprins interesul pentru filologie și studii
germanice — un domeniu în care sunt considerați a fi pionieri — și în acelaș timp le-a dezvoltat o curiozitate pentru folclor, care a crescut într-o
pasiune de o viață pentru culesul basmelor germane.

Opere[modificare | modificare sursă]

Coperta primului volum de povești al Fraților Grimm (1812)

La 20 decembrie 1812 Frații Grimm au publicat primul volum din colecția de basme Kinder- und Hausmärchen („Povești pentru copii și familie”),
conținând 86 de povești[3]; al doilea volum, conținând alte 70 de povești, a apărut în 1814.[4]

Apariția romantismului în secolul al 19-lea a reîmprospătat interesul pentru poveștile din folclor și a reprezentat o formă pură de literatură și
cultură națională pentru cei doi frați. Cu scopul de a întocmi un tratat academic asupra basmelor populare, frații au stabilit
o metodologie pentru culegerea și înregistrarea acestora, metodologie care a devenit baza studiilor folclorice. Prima lor culegere a fost revizuită
și publicată de mai multe ori între anii 1812 și 1857, crescând de la 86 de povești până la mai mult de 200. Pe lângă scrierea și
adaptarea basmelor, frații au scris culegeri respectate de mitologie germană și scandinavă iar în 1808 au început să lucreze la un dicționar
german de referință (Deutsches Wörterbuch – Cartea cu cuvinte germane – 33 de volume cântărind 84 kg), care, însă, a rămas neterminat până
la sfârșitul vieților lor. Jacob Grimm a publicat prima carte de fonetică/fonologie a limbii germane - Legea lui Grimm.

Popularitatea poveștilor culese de frații Grimm a rămas intensă mult timp după dispariția lor fizică. Acestea pot fi citite în mai mult de 100 de
traduceri și au fost adaptate de cineaști precum Lotte Reiniger, și Walt Disney, cu filmele „Albă ca zăpada și cei șapte pitici” ("Snow White and
the Seven Dwarfs") și „Frumoasa din padurea adormită” ("Sleeping Beauty"), printre altele. Spre mijlocul secolului XX poveștile au fost folosite
în scopuri propagandiste de către cel de-al Treilea Reich. Mai târziu, în același secol, psihologi precum Bruno Bettelheim au reafirmat valoarea
basmelor fraților Grimm, în ciuda cruzimii și violenței din versiunile originale ale unora dintre basme (ce au fost de atunci adaptate în acest
sens).

Note[modificare | modificare sursă]

1. ^ Listă de ecranizări și dramatizări după Frații Grimm pe PORT.ro

2. ^ Zipes, J., The Brothers Grimm: From Enchanted Forests to the Modern World, (1st ed.), Routledge, 1988, pp. 2–5. ISBN 978-0-415-
90081-2.

3. ^ Oana Voncick -  Fratii Grimm, omagiati printr-un GOOGLE DOODLE, accesat 20 decembrie 2012

4. ^ Heinz Rölleke, Entstehungs- und Veröffentlichungsgeschichte der Grimmschen Märchen. În: Brüder Grimm: Kinder- und
Hausmärchen. 19. Auflage. Artemis & Winkler, Düsseldorf und Zürich, 1999, pp. 827–833. ISBN 3-538-06943-3.