CURS - MODULUL 56.

INGRIJIRI LA DOMICILIU

Urcarea şi coborarea scărilor

Deoarece mulţi bolnavi trăiesc in case sau la diferite etaje ale blocurilor, este necesar ca
atunci cand pot să meargă, să inveţe să urce şi să coboare scări.
Este recomandat ca acest gen de mişcări să inceapa cu urcarea scărilor. Iniţial se incepe
cu o treaptă care se urcă şi se coboară cu spatele, apoi două, trei şi aşa mai departe. Abia
după ce aceste mişcări au fost bine insuşite se poate trece la coborarea scărilor cu faţa
spre ele. Se procedează la inceput la coborarea cu faţa spre scări, apoi urcarea lor cu
spatele.
Menţinăm că urcatul şi coboratul scărilor sunt mişcări foarte importante pe care bolnavul
trebuie să şi le insuşească lent. Bolnavul va fi susţinut la inceput, apoi se va putea sprijini
de balustradă sau de perete, dacă are membrele superioare valide. Se ştie ca mulţi dintre
bolnavii care au fost imobilizaţi au rău de inălţime atunci cand privesc scările in
momentul coborarii, de aceea persoana care il ingrijeşte trebuie să fie foarte atentă, să
incurajeze bolnavul, să-l sprijine cu răbdare, să-i dea incredere in sine. Familiaritatea cu
urcatul şi coboratul scărilor asigură bolavului un plus de siguranţă in deplasarea pe stradă.

Urcarea şi coborarea scărilor nu se poate face cu cadrul metalic deoarece suprafaţa

acestuia depăşeşte lăţimea scării.

Tulburări de coordonare a mişcărilor

Acest gen de tulburări se pot manifesta la persoane cu diferite tipuri de handicap.
Desigur, ele impiedică o autonomie in mişcarea bolnavului, pot conduce la iritabilitate
nervoasă, fapt ce genereaza disconfort psihic şi amanarea exerciţiilor de recuperare fizică.
Toate exerciţiile de iniţiere in kinetoterapie prezentate aici in mod special pentru bolnavii
imobilizaţi la pat, pot fi aplicate cu succes la orice tip de handicap in vederea stabilirii
echilibrului şi autonomiei mişcărilor. Spre exemplu, la persoanele cu handicap mintal
sever, pentru coordonarea mişcărilor membrelor superioare se poate exersa la inceput
prinderea unor obiecte mare (o minge mare), apoi treptat se va exersa cu obiecte din ce in
ce mai mici, pană la un ac. Aceste exerciţii dezvoltă abilitatea manuală. Pentru
coordonarea mişcărilor membrelor inferioare se respectă etapele de mişcări descrise
anterior.

SITUATII PARTICULARE IN INGRIJIREA BOLNAVULUI

Bolnavul imobilizat
Ingrijiri speciale:
 toaleta bolnavului
 curăţenia lenjeriei de pat şi de corp
 aerisirea incăperii
 mişcări de poziţie
 scoaterea in aer liber
 prevenirea escarelor
 stimularea interesului intelectual
Comportamentul asistentei trebuie să fie caracterizat prin
atenţie, răbdare, blandeţe, promptitudine.

Bolnavul cu febră
Măsuri specifice:
 verificarea tegumentelor
 asigurarea lenjeriei curate şi uscate
 hidratarea in cantităţi suficiente
 urmărirea deshidratării mucoasei bucale
 comprese cu apă la temperatura camerei
Atenţia asistentei trebuie să se concentreze asupra apariţiei
eventualelor convulsii şi a menţinerii repausului continuu la pat.
Bolnavul cu agitaţie psihomotorie

Măsuri de urgenţă:
 anunţarea medicului
 calmarea bolnavului
 calmarea celorlalţi bolnavi
 indepărtarea tuturor obiectelor din jurul bolnavului
 supravegherea comportamentului
 imobilizarea bolnavului (manual, chingi, cearşafuri,
cămaşa de protecţie)
Atitudinea asistentei trebuie să fie calmă, blandă, hotărată, iar
tonul normal.

Bolnavul cu convulsii

Măsuri de urgenţă:
 anunţarea medicului
 deschiderea cămăşii
 aşezarea bolnavului in decubit dorsal cu capul intors intr-o parte introducerea unei batiste
intre arcadele dentare
 urmărirea simptomelor in timpul accesului
 efectuarea toaletei parţiale după acces.
Atenţia asistentei trebuie să se concentreze pe supravegherea permanenta pentru a evita asfixia
prin "inghiţirea" limbii.

TEMA -Alcatuiti un eseu cu ideile principale.