Activitatea 1.2.2.      

    Profilul de formare al absolventului de gimnaziu

Dragi părinți,

Profilul de formare al absolventului conturează așteptările în urma finalizării învățământului

gimnazial fundamentându-se pe cerințele sociale precum și pe caracteristicile psiho-pedagogice ale
elevilor.
 Studiul limbii şi literaturii române în perioada şcolarităţii obligatorii este acela de a forma un tânăr
cu o cultură comunicaţională şi literară de bază, capabil să înţeleagă lumea, să comunice şi să
interacţioneze cu semenii, să-şi utilizeze în mod eficient şi creativ capacităţile proprii pentru rezolvarea
unor probleme concrete din viaţa cotidiană, să poată continua în orice fază a existenţei sale procesul de
învăţare, să fie sensibil la frumosul din natură şi la cel creat de om.
Modelul comunicativ-funcţional, pe baza căruia este construita programa de limba și literatura
română, propune ca finalităţile disciplinei să fie centrate pe comunicare, proces în care interacţionează
patru aptitudini fundamentale: înţelegerea după auz, lectura, vorbirea, scrierea. Orice act de comunicare
presupune două tipuri de procese: (a) producerea (emiterea, exprimarea în scris sau oral) a mesajelor; (b)
receptarea (ascultarea sau lectura) mesajelor. Acestea reprezintă aspecte ale învăţării oricărei limbi, ca şi
ale cunoaşterii culturale.
Disciplina limba şi literatura română cuprinde, în programe, trei domenii specifice: limbă,
literatură şi comunicare. Profesorul, în demersul său de abordare a disciplinei la clasă, trebuie să găsească
punctele de legătură, conexiunile care permit o predare integrată. Cunoaşterea elementelor de construcţie a
comunicării oferă studiului textului literar sau nonliterar instrumente utile pentru descifrare, analiză şi
interpretarea sensurilor.
Literatura este privită şi ca un act de comunicare, bazat pe un pact între autor şi cititor (acceptăm,
atunci când citim literatură că ne situăm în zona posibilului, a imaginarului şi nu în cea a realului, ca atunci
când citim texte ştiinţifice, jurnalistice etc.); limba este văzută nu ca finalitate a însuşirii unor reguli
sistemice, ci tocmai ca aplicare a achiziţiilor din acest domeniu în receptarea sau în producerea mesajelor.
Apoi, comunicarea este nu doar un domeniu de conţinuturi, în care elevii învaţă cum se realizează un
monolog, un dialog, o dezbatere, un eseu etc., ci şi un mijloc de învăţare, folosit de toate disciplinele
şcolare (ei aplică, deci, strategiile învăţate în domeniul comunicării nu doar pentru a discuta un text sau
pentru a înţelege anumite probleme de limbă, ci în orice altă disciplină pe care o studiază în şcoală).
Un enunţ nu exprimă doar o stare de lucruri, ci şi gândurile, sentimentele pe care ideile enunţate le
provoacă atât auditoriului, cât şi emițătorului. Prin urmare, devine primordial aspectul integrator al
comunicării în relaţia viitorului absolvent cu mediul sociocultural. În acest mod, este activată şi valorificată
dimensiunea socială a comunicării, aceasta fiind văzută şi ca un catalizator al formării şi manifestării
personalităţii individuale în raport cu personalitatea colectivităţii din care vorbitorul face parte.
Evaluarea competenţelor de comunicare nu trebuie să se limiteze doar la domeniul strict al
disciplinei, ci se impune extinderea acesteia, prin raportarea la deprinderile şi atitudinile conţinute de cele
opt competenţe-cheie, luând în calcul concomitent atât palierul specific, cât şi extinderea acestuia în sfera
celorlalte discipline de studiu, precum şi efectul în asigurarea competenţei sociale integratoare.
În speranța unei bune colaborări școală-familie, vă mulțumim!