Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu

Facultatea de Medicină

Indentificarea situatiei discriminarii

copiilor cu HIV in scoli

Coordonator:
Conf. Univ. Dr. Dura Horatiu

Student:
Potropopescu Gabriela-Roxana

1
HIV (virusul imunodeficienței umane) este un virus care atacă şi distruge sistemul
imunitar, astfel încât organismul nu mai poate face față agresorilor, fie ei viruşi,
bacterii, fungi sau celule canceroase. Virusul supraviețuieşte numai în interiorul unei
celule şi atacă în mod special globulele albe din sânge, celulele sistemului imunitar
responsabile de apărarea organismului, limfocitele T-CD4.
SIDA (sindromul imunodeficienței dobândite) este boala provocată de infecția cu
virusul HIV. O persoană poate fi purtătoare a virusului HIV, dar aceasta nu înseamnă că
are şi boala HIV.
Statutul seropozitiv HIV înseamnă că în serul persoanei infectate a fost pusă în evidență
prezența anticorpilor anti- HIV, iar infecția a fost demonstrată prin examen de laborator.
Virusul este prezent în fluidele corpului (spermă, sânge, secreții) şi poate fi transmis
prin sânge, spermă, fluide vaginale sau lapte matern, dacă nu se folosesc măsuri de
protecție.
Transmiterea virusului SIDA se face în trei modalități principale: pe cale sexuală (la
nivelul mucoaselor genitale, fie că este vorba de spermă, de lichid prostatic sau de
secreții vaginale), pe cale sangvină (transfuzia sângelui sau a produselor sangvine
contaminate, utilizarea de seringi infectate), pe cale transplacentară (de la mamă
seropozitivă la copil, în timpul sarcinii) și în cursul alăptării materne. Virusul fiind, de
asemenea, prezent în lacrimi și în salivă, este deci posibilă o contaminare prin
mușcătură, precum și o contaminare în cazul unui sărut profund, în caz de leziuni ale
mucoaselor bucale. Totuși, n-a fost raportat niciun caz de transmisie de acest tip.
HIV nu se transmite prin: aer (respirație, tuse, strănut), atingere, pupături (sărut
"uscat"), îmbrățișare, alimente, apă, băi sau WC-uri publice, ștranduri, înțepături de
țânțari sau alte insecte, folosirea în comun a rechizitelor, jucăriilor, tacâmurilor și
veselei. Este dovedit faptul că pisicile, câinii sau păsările de apartament nu pot fi
infectate cu HIV, deci nu pot transmite acest virus. Cu toate acestea, este bine
documentată în literatura de specialitate boala supranumită "SIDA pisicii", un virus
asemănător (FIV – feline immunodeficiency virus) care, la feline, are consecințe
asemănătoare infecției HIV la oameni, dar care nu poate traversa "bariera speciilor",
adică omul nu poate fi infectat de acest virus.
Transmiterea de la mamă la copil, numită transmitere "perinatală", poate avea loc în
timpul sarcinii prin străbaterea de către virus a placentei, în timpul nașterii sau prin
alăptare. Procentajul de transmisie a virusului de la mamă la făt în timpul sarcinii

2
variază după starea clinică a femeii gravide. După studii efectuate în Europa, mai puțin
de 20% dintre copiii născuți dintr-o mamă seropozitivă, dar care încă nu prezintă
simptomele bolii, ar fi la rândul lor contaminați. În Africa, procentajul de transmisie
constatat este de ordinul a 30 până la 40%, acest fapt fiind legat probabil de afecțiunile
cu transmisie sexuală netratate, mai frecvente în Africa, și care favorizează penetrarea
virală.
Toți copiii născuți din mame seropozitive sunt seropozitivi la naștere, deoarece ei poartă
anticorpii mamelor lor. Atunci când nu sunt infectați, ei devin seronegativi spre vârsta
de 15 până la 18 luni. Se poate încerca totuși să se verifice dacă este prezent chiar
virusul începând cu vârsta de 3 luni, mulțumită tehnicilor de cultivare a virusurilor.
Boala evoluează lent (în vreo zece ani) la aproximativ 75% dintre copii și foarte rapid
(în mai puțin de 5 ani) la aproximativ 20% din cazuri.
Există un risc de transmisie a HIV prin laptele matern. Deși n-a fost încă posibil să se
măsoare cu precizie, Organizația Mondială a Sănătății estimează că la copiii hrăniți la
sân de mamele seropozitive până la 15% dintre infecțiile cu HIV ar putea fi ocazionate
de alăptare, oricum nerecomandată, în țările occidentale, femeilor seropozitive sau
bolnave de SIDA.
„Prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe
bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex,
orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV,
apartenență la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau
efect restrân-ge-rea, înlăturarea recunoaşterii, a folosinței sau a exercitării, în condiții de
egalitate, a drepturilor omului şi a libertăților fundamentale sau a drepturilor
recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte
domenii ale vieții publice”. (O.G. nr. 137/2000 - art. 2 alin.1)
Mii de copii şi tineri români care trăiesc cu HIV înfruntă discriminarea generalizată care
îi împiedică pe mulți dintre ei să meargă la şcoală, să obțină îngrijirile medicale
necesare, să lucreze sau chiar să afle informații privind starea lor medicală, a afirmat
Human Rights Watch în un raport lansat astăzi.
Eşecul guvernului în combaterea discriminării şi promovarea integrării a făcut ca mulți
dintre aceşti copii să fie vulnerabili la abuz şi la neglijențe, prost informați în legătură
cu sexualitatea şi nepregătiți pentru viața de adult, a concluzionat Human Rights Watch.
Mai mult de 7.200 de copii şi tineri români între 15 şi 19 ani trăiesc cu HIV. Marea
majoritate au fost infectați cu HIV între 1986 şi 1991 ca rezultat direct al politicilor

3
guvernamentale care i-a expus la ace de seringă contaminate şi la “micro-transfuzii” în
care copiilor mici li se administrau transfuzii cu sânge netestat datorită ideii greşite că
acest lucru la va îmbunătăți starea imunologică.
Raportul de 111 pagini, “Viața nu aşteaptă”: Eşecul României în protejarea şi susținerea
copiilor şi tinerilor care trăiesc cu HIV, documentează încălcările drepturilor acestor
copii şi tineri la educație, sănătate, viață intimă şi la informație. Raportul arată şi cum
autoritățile nu reuşesc să protejeze aceşti copii şi tineri în fața discriminării, a abuzului
şi neglijenței.
Mai puțin de 60 la sută dintre copiii care trăiesc cu HIV participă în o formă de
şcolarizare iar cei care o fac îşi asumă riscul ostracizării şi al abuzului din partea
profesorilor şi a altor elevi sau chiar darea afară din şcoală dacă statutul lor HIV este
aflat. Unii dintre ei sunt trimişi în mod greşit la şcoli speciale care au resurse inferioare
sau li se interzice accesul la şcoli profesionale în domenii cum ar fi alimentația sau
coafura, pentru care legea română stabileşte testarea HIV obligatorie.
Human Rights Watch a descoperit că există doctori care în mod frecvent refuză tratarea
copiilor şi a tinerilor care trăiesc cu HIV sau îi hărțuiesc pentru a-i descuraja de la
solicitarea de îngrijiri medicale. Problema este cu adevărat acută pentru copiii care
necesită îngrijiri medicale de urgență. Este un aspect critic pentru cei care suferă de boli
mentale, care nu au acces la îngrijiri clinice dar a căror sănătate poate fi pusă în pericol
de condițiile sub standard din multe dintre facilitățile de psihiatrie din România.
Intârzierile cu caracter birocratic şi discriminarea împiedică mulți dintre copiii şi tinerii
care trăiesc cu HIV să obțină medicația necesară pentru boli oportuniste. In ciuda
angajamentului declarat al guvernului de a asigura accesul universal la terapia anti-
retrovirală, întreruperile în distribuirea de anti-retrovirale sunt frecvente în unele județe.
Doctorii au declarat Human Rights Watch că politicile stabilite de guvern împiedică
spitalele să îşi facă rezerve de medicamente care i-ar putea ajuta la compensarea
întârzierilor de livrare şi a crizelor de medicamente.
Incălcări ale confidențialității de către personalul medical, autoritățile şcolare şi angajați
publici sunt frecvente şi rare ori sunt sancționate în ciuda consecințelor dese ori grave
pe care astfel de încălcări le pot avea pentru copii şi familiile lor. In acelaşi timp,
pedepsele severe pentru transmiterea HIV de către o persoană care îşi cunoaşte statutul
exacerbează discriminarea şi încurajează autoritățile guvernamentale, poliția, doctorii şi
chiar persoanele private să se implice în “monitorizarea” ad hoc a copiilor şi tinerilor
care trăiesc cu HIV. Riscul anchetelor penale sau al monitorizării este disproporționat

4
mărit în cazul fetelor şi al femeilor care trăiesc cu HIV. Acest lucru poate avea ca efect
faptul că tinerii sero-pozitivi vor fi mai puțin înclinați să solicite asistență şi susținere în
o serie de domenii – de la protecția din partea poliției până la îngrijiri de sănătate.
Doctorii nu pot informa copiii despre statutul lor HIV fără consimțământul părinților,
ceea ce împiedică mulți copii să ia decizii informate privind tratamentul lor medical,
planurile lor educaționale şi de angajare şi viața lor sexuală. O oră opțională de
sănătatea reproducerii care este organizată în cursul clasei a şaptea, nu este accesibilă
pentru 40 la sută dintre copiii care trăiesc cu HIV care nu merg la şcoală şi nici acelor
copii şi tineri care sunt activi sexual dar care nu au ajuns încă în clasa a şaptea.
Tinerilor HIV-pozitivi li se poate refuza în mod arbitrar angajarea pentru că legea
română prevede testarea medicală obligatorie pentru o serie largă de poziții pentru care
pericolul transmiterii HIV este minim şi nu reuşeşte să protejeze indivizii de la testele
HIV realizate de către angajatorii publici şi privați fără consimțământul informat al
celor testați. Cazurile de discriminare în muncă sunt dificil de dus în fața instanțelor şi
pot să atragă şi mai mult atenția asupra statutului HIV al celor care sunt dispuşi să facă
o plângere deoarece documentele instanțelor nu sunt confidențiale.
Autoritățile române rare ori pun în aplicare legislația care interzice discriminarea
împotriva persoanelor care trăiesc cu HIV şi legea stabileşte puține sancțiuni reale
pentru cei care discriminează. Agențiile însărcinate cu protejarea copiilor în fața
discriminării şi a abuzului nu au personalul calificat pentru monitorizarea, investigarea
şi intervenția în numele copiilor. Copiii şi tinerii care trăiesc cu HIV care raportează
cazuri serioase de abuz rare ori beneficiază de asistență reală.
Mai mult de 700 de copii care trăiesc cu HIV sunt în plasament în familiile extinse, cu
asistenți maternali, în case de tip familial care sunt organizate de organizații
neguvernamentale şi în case de tip familial organizate de stat sau în orfelinate. Viitorul
lor la împlinirea vârstei de 18 ani este nesigur. In timp ce unii dintre ei ar putea să fie
eligibili pentru extinderea măsurilor de protecție, nu există proceduri care să îi ajute să
solicite această extindere. Mulți dintre ei nu vor fi capabili să se întrețină după
împlinirea vârstei de 18 ani fără ajutor substanțial.

5
Human Rights Watch a cerut guvernului român să protejeze drepturile copiilor şi
tinerilor care trăiesc cu HIV astfel:
• Să asigure accesul lor la educație adecvată, inclusiv informație privind sănătatea
reproducerii şi HIV;
• Să asigure accesul lor la îngrijiri medicale, inclusiv medicamente şi îngrijiri adecvate
pentru cei care suferă de dizabilități mentale sau fizice;
• Să pună capăt testării HIV obligatorii ca o condiție la angajare;
• Să pună capăt criminalizării transmiterii virusului HIV de către persoanele care sunt
informate de statutul lor pozitiv;
• Să pregătească copiii care sunt acum în grija unor asistenți maternali, în familii extinse
sau spitalizați pentru viața independentă; şi
• Să asigure servicii adecvate în mod continuu pentru tinerii adulți care le-ar necesita.

Siteografie:
https://www.hrw.org/ro/news/2006/08/01/230294
https://ro.wikipedia.org/wiki/SIDA