Inscripție

De Lucian Blaga

Drumurile pe cari nu le umblăm,

drumurile ce rămân în noi,
ne duc şi ele, fără număr, undeva.
Cuvintele pe care nu le rostim,
cuvintele ce rămân în noi,
descoperă şi ele, fără de margini, făptura.
Luptele ce nu le dăm,
luptele ce rămân în noi,
ne lărgesc şi ele în taină patria.
Sămânţa pe care n-o dăruim,
sămânţa ce rămâne în noi,
multiplică şi ea fără capăt viaţa.
Moartea de care nu murim,
moartea ce rămâne în noi,
ne adânceşte şi ea tăcerea.
Şi pretutindeni prin toate
îşi pune temei poezia.

Sufletul satului
De Lucian Blaga

Copilo, pune-ţi mânile pe genunchii mei.

Eu cred că veşnicia s-a născut la sat.
Aici orice gând e mai încet,
şi inima-ţi zvâcneşte mai rar,
ca şi cum nu ţi-ar bate în piept,
ci adânc în pământ undeva.
Aici se vindecă setea de mântuire
şi dacă ţi-ai sângerat picioarele
te aşezi pe un podmol de lut.

Uite, e seară.
Sufletul satului fâlfâie pe lângă noi,
ca un miros sfios de iarbă tăiată,
ca o cădere de fum din streşini de paie,
ca un joc de iezi pe morminte înalte.

Autoportret
De Lucian Blaga

Lucian Blaga e mut ca o lebădă.

În patria sa
zăpada făpturii ține loc de cuvânt.
Sufletul lui e în căutare,
în mută, seculară căutare,
de totdeauna,
și până la cele din urmă hotare.
El caută apa din care bea curcubeul.
El caută apa
din care curcubeul
își bea frumusețea și neființa.