Intrebari audit intern

1. Definiti guvernanta corporativa:

Termenul de guvernanţă în româneşte este sinonim cu termenul de administrare/proces

de administrare.
-dicţionarul limbii române termenul de guvernanţă- înseamnă conducere şi care implică toate
activităţile din cadrul unei entităţi care intră în sfera managementului.

-conceptului guvernanţei corporative, în literatura de specialitate, nu există o definiţie

unanim acceptată, de aceea vom prezenta cele mai importante concepte care aduc numeroase
clarificări terminologice:
􀂾 Guvernanţa reprezintă sistemul prin care companiile sunt conduse şi controlate2;
􀂾 O guvernanţă eficace va asigura deopotrivă stabilirea existenţei obiectivelor şi planurilor
strategice pe termen lung, dar şi existenţa conducerii şi a structurilor de conducere adecvate
atingerii acestor obiective, asigurând funcţionalitatea structurii în scopul menţinerii
integrităţii, reputaţiei şi răspunderii organizaţiei în faţa opiniei publice3;
Guvernanţa corporativă este un ansamblu de practici ale consiliului de administraţie si
ale managementului executiv, exercitate cu scopul de a asigura direcţiile strategice
deacţiune, atingerea obiectivelor propuse, gestiunea riscurilor şi utilizarea responsabilă a
resurselor financiare7.

Guvernanţa este o combinaţie de procese şi structuri implementate de consiliul de

administraţie pentru a informa, conduce, direcţiona şi monitoriza activităţile organizaţiei,
în scopul atingerii obiectivelor prestabilite4;
􀂾 Conducerea corporativă reprezintă un set de legi, norme, regulamente şi coduri de
conduită adoptate în mod voluntar, care permit unei firme să atragă resursele umane şi
materiale necesare activităţii sale şi-i oferă totodată posibilitatea de a desfăşura o activitate
eficientă, care să genereze plusvaloare pe termen lung pentru acţionari, grupuri de interes şi
pentru societate în ansamblu5;
􀂾 Guvernanţa corporativă este un ansamblu de practici ale consiliului de
administraţie şi ale managementului executiv, exercitate cu scopul de a asigura direcţiile
strategice de acţiune, atingerea obiectivelor propuse, gestiunea riscurilor şi utilizarea
responsabilă a resurselor financiare7.
Guvernanţa corporativă înseamnă conducerea în ansamblu a întregii organizaţii
prin acceptarea tuturor componentelor interne, care funcţionează împreună, care în final
vor fi integrate conducerii, şi implementate managementului riscurilor din cadrul
organizaţiei şi a sistemului de management financiar şi control intern, inclusiv a auditului
intern (M. Ghiţă,& al., 2009).

Termenul de o „bună guvernanţă corporativă” a fost menţionat pentru prima

dată în anul 1932 de către Adolf Berle şi Gardiner Means, în faimoasa lor teorie a
agenţiei.
Shleifer &Vishny (1997) - definesc guvernanţa corporativă ca fiind modul în care furnizorii
de fonduri ai unei companii se asigură că-şi vor primi beneficiile cuvenite de pe urma
investiţiei făcute.
Hofstetter (2002) defineşte- guvernanţa corporativă ca fiind totalitatea problemelor
organizaţionale, structurale ale entităţii, care protejează direct sau indirect acţionarii.
Totodată, guvernanţa corporativă se preocupă de problemele organizaţionale şi de control
ale managementului.
 Definiţia OECD -„Guvernanţa corporativă este unul dintre elementele cheie pentru
îmbunătăţirea eficienţei şi creşterii economice, precum şi pentru extinderea încrederii
investitorilor.
Guvernanţa corporativă implică un set de relaţii instituite între managementul
companiei, consiliului său de administraţie şi acţionari.
Guvernanţa corporativă furnizează de asemenea, o structură prin care obiectivele
companiei sunt stabilite, iar mijloacele de atingere a acestora, precum şi de monitorizare a
performanţelor sunt determinate.
Guvernanţa corporativă – înseamnă conducerea în ansamblu a întregii organizaţii
prin acceptarea tuturor componentelor interne, care funcţionează împreună, care în final
vor fi integrate conducerii, şi implementarea managementului riscurilor din cadrul
organizaţiei (ERM) şi a sistemului de management financiar şi control intern (MFC), inclusiv
a auditului intern.

2.Prezentati pe scurt izvoarele teoretice la baza guvenantei corporative

În anul 1996, Hawley & Williams au făcut o trecere în revistă a literaturii referitoare la
guvernanţa corporativă apărută în SUA, ca fundamentare documentară pentru Organizaţia
pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică – OECD. Ei au identificat patru izvoare teoretice
ce stau la baza guvernanţei corporative:

a) Teoria agenţiei;
b) Teoria administraţiei;
c) Teoria părţilor interesate;
d) Teoria costurilor de tranzacţie;

1. Teoria agenţiei;

*Conceptul de guvernanţă corporativă s-a dezvoltat plecând de la TEORIA AGENTULUI

(AGENT THEORY),
-se referă la relaţia dintre investitor/acţionar şi manager/administrator, extinzându-se apoi la
toată gama de relaţii existente între cei implicaţi direct sau indirect în activitatea unei
companii.

*Teoria agentului este aspru criticată de cei care susţin teoria

administratorilor/mandatarilor/depozitarilor, încă de la sfârşitul secolului XX.

-între proprietarii unei companii şi administratorii acesteia se încheie un contract de

reprezentare, atunci când primii desemnează ca agent pe secunzi pentru a-i reprezenta
într-un domeniu decizional specific.

Teoria agenţiei dezvoltată de Berle &Means (1932), introduce ideea separării

administraţiei de control.
Divergenţa dintre proprietate şi control reprezintă un potenţial conflict latent
între acţionari şi management. Interesele acţionarilor nu sunt de cele mai multe ori
aceleaşi cu interesele managementului. Managementul se implică în dezvoltarea entităţii
pentru prestigiul său şi nu pentru a obţine un profit mai mare în interesul acţionarilor (Jud,
1996).
 Divergenţele apărute între acţionari şi management pun în pericol şi
maximizarea valorii acţiunilor.
Teoria agenţie doreşte clarificarea poziţiei de control, care ar contribui la amorsarea
conflictelor de interes între acţionari şi manageri.
**Cea de-a doua premisă se bazează pe faptul că agenţii deţin cunoştinţe importante în
ceea ce priveşte deciziile lor viitoare, privind evoluţia entităţii, în detrimentul proprietarului.
-acutizarea problemei generale a lipsei de control.

b) Teoria administraţiei

← Teoria administratorilor descrie rolul managementului de conducere în menţinerea

şi
dezvoltarea valorii organizaţiei, deşi acesta funcţionează temporar în cadrul acesteia.
-relaţia care se creează este aceea că managementul conduce organizaţia în numele
proprietarilor, care pot să fie publici sau privaţi, să deţină afacerea în totalitate sau nu, astfel
încât managerii care vor veni să se poată concentra pe menţinerea şi dezvoltarea
organizaţiei

Teoria administratorilor a fost promovată de DEPOZITARI şi extinde grupurile de

interese, incluzând acţionarii, forţa de muncă, furnizorii, clienţii, mediul în care
operează şi managementul.

Teoria administraţiei (Teoria Stewardship) a fost elaborată în urma criticilor aduse

teoriei agenţiei Teoria Administraţiei conţine un sistem complementar celui al teoriei agenţiei
în ceea ce priveşte relaţia părţilor implicate.
Baza teoriei administraţiei o constituie relaţiile de schimb, în acest caz dintre un
Principal (proprietarul) şi un Steward (administratorul).

Diferenţa de bază dintre teoria agenţiei şi teoria administraţiei se poate observa

în modul în care se comportă administratorul / managerul.
Teoria administraţiei stabileşte faptul că managerii sunt administratori
îndemânatici care depun o muncă de calitate în interesul proprietarilor.
Premisa de la care se pleacă în cazul teoriei administraţiei este că managerii sunt în
esenţă de încredere, în ceea ce priveşte guvernanţa corporativă.
Baza conceptuală a teoriei este legată de elaborarea Teoriei Y, care a fost emisă de
către McGregor care porneşte de la premisa că managerii sunt fiinţe raţionale, ca atare nu este
nevoie de o monitorizare excesivă a comportamentului lor aşa cum presupune Teoria Agenţiei
(Nicholson & Kiel 2007).
Eliminarea nevoii de monitorizare a managerilor se concretizează în reducerea
Costurilor

c) Teoria părţilor interesate

-teoria stakeholders
–conducerea entităţilor fiind obligată să pună la
dispoziţie o serie de informaţii acţionarilor săi

Teoria părţilor interesate porneşte de la premisa că valoarea adăugată este necesară

şi implicită mediului de afaceri, totodată stabilindu-se faptul că entităţile au responsabilitatea
de a proteja interesele părţilor interesate şi nu pe cele personale
 -Teoria părţilor interesate este cea care îi poate determina pe manageri să articuleze
valoarea adăugată pe care aceştia o creează şi o aduc cu ei înspre factorii interesaţi.
Managerii sunt cei care trebuie să îşi clarifice modul în care fac afaceri, cu accent
pe felul şi modul în care aceştia îşi vor crea o relaţie cu factorii interesaţi pentru a livra
serviciul.

d) Teoria costurilor de tranzacţie

-a fost dezvoltată de Kenneth Arrow în anul 1969.

-Această teorie porneşte de la premise că companiile încearcă să îşi minimizeze costurile
schimburilor de resurse cu mediul în care funcţionează şi de asemenea să îşi minimizezem
costurile birocratice din cadrul entităţii.
-Dacă costurile tranzacţiilor externe sunt mai mari decât costurile interne compania se va
dezvolta deoarece este capabilă să îşi desfăşoare activităţile mai economic decât dacă
activităţile ar fi externalizare şi dacă costurile interne privind coordonarea activităţi ar fi mai
mari decât cele externe atunci compania ar înregistra o involuţie.

3.

!!!4. Principiile guvernantei corporative

• Asigurarea cadrului pentru aplicarea unui sistem eficient de guvernanta corporativa;

 Guvernanta corporativa trebuie sa protejeze si sa faciliteze exercitarea drepturilor

actionarilor;

 Tratamentul echitabil al actionarilor;

Rolul stakeholder-ilor (persoane cu interese in companie, nu neaparat actionari/asociati)

 Prezentare si transparenta

Responsabilitatile consiliului de administratie;

5. Ce cuprinde cadrul de referinta a auditului intern?

Cadrul de referinţă al auditului intern cuprinde:

• conceptul de audit intern, care precizează câteva elemente indispensabile:

- auditul intern efectuează misiuni de asigurare şi consiliere;
- domeniile sale de responsabilitate sunt riscul, controlul intern şi
administrarea entităţii;
- finalitatea auditului intern este aceea de a adăuga valoare organizaţiilor.

• codul deontologic, care furnizează auditorilor interni principiile şi valorile ce le permit să-şi
orienteze practica profesională în funcţie de contextul specific;
• normele (standardele) profesionale pentru practica auditului intern, care îi ghidează pe
auditori în vederea îndeplinirii misiunilor şi în gestionarea activităţilor;
• modalităţile practice de aplicare, care comentează şi explică normele (standardele) şi
recomandă cele mai bune practici;
• sprijinul pentru dezvoltarea profesională, constituit în principal din lucrări şi
articole de doctrină, din documente ale colocviilor, conferinţelor şi seminariilor.

6 . Care este relatia dintre comitetul de audit si comportamentul de audit?

Activitatea compartimentului de audit intern se află într-o relaţie de complementaritate cu

comitetul de audit, astfel:

• auditul intern oferă comitetului de audit o analiză imparţială şi profesionistă a riscurilor

organizaţie şi contribuie la îmbunătăţirea informării sale şi a consiliului de administraţie în
ceea ce priveşte securitatea acesteia;
• comitetul de audit garantează şi consacră independeţa auditului intern.
În acest fel cele două structuri contribuie la guvernarea eficientă a organizaţiilor dar în
moduri de abordare diferite

7. Functiile auditului intern. Descrieti una dintre ele:

Funcţia de audit intern a cunoscut transformări succesive până la stabilizarea definirii

conceptului. Aceste abordări progresive au scos în evidenţă o serie de elemente, care trebuie
reţinute pentru conturarea cadrului în care se înscrie auditul intern.
Din analiza evoluţiei funcţiei auditului intern până în prezent putem apreci următoarele
elemente de implicare în viaţa entităţii auditate:
- consilierea acordată managerului;
- ajutorul acordat salariaţilor tară a-i judeca;
- independenţa şi obiectivitatea totală a auditorilor.

a) Consilierea acordată managerului

Auditul intern reprezintă o funcţie de asistenţă a managerului, pentru a-i permite să-şi
administreze mai bine activităţile.

Auditul intern este aproape de fiecare responsabil, precum agentul fiscal care
consiliază şi rezolvă problemele legate de impozite şi taxe.
Responsabilul, managerul este consiliat de auditorul intern pentru a găsi soluţii la
problemele sale într-o cu totul altă manieră, în sensul că, prin dispoziţiile luate, să asigure un
control mai bun al activităţilor, programelor şi acţiunilor sale.
Profesionalismul auditorului intern constă în arta şi maniera de a emite o judecată de
valoare asupra instrumentelor şi tehnicilor folosite, cum ar fi: reguli, proceduri, instrucţiuni,
sisteme informatice, tipuri de organizare ş.a., care reprezintă ansamblul activităţilor de
control utilizate de managerul instituţiei sau responsabilul unui loc de muncă, recunoscut de
specialişti drept control intern.
Rolul auditorului intern este acela de a-l consilia pe manager pentru abordările practice
succesive deja elaborate prin analize şi evaluări, de a da asigurări privind
funcţionalitatea sistemului de control intern.
*-auditorul intern consiliază, asistă, recomandă, dar nu decide, obligaţia lui fiind de a
reprezenta un mijloc care să contribuie la îmbunătăţirea controlului pe care fiecare manager îl
are asupra activităţilor sale şi asupra celor în coordonare, în vederea atingerii obiectivelor
controlului intern.
Pentru realizarea acestor atribuţii, auditorul intern dispune de o serie de atuuri faţă de
management, şi anume:
- standarde profesionale internaţionale;
- buna practică recunoscută în domeniu, care îi dă autoritate;
- tehnici şi instrumente care-i garantează eficacitatea;
- independenţa de spirit, care îi asigură autonomia în conceperea de ipoteze şi formularea de
recomandări;
- cercetarea şi gândirea lui sunt detaşate de constrângerile şi obligaţiile unei activităţi
permanente de gestionare zilnică a unui serviciu.

8. Trăsăturile auditului intern

Organizarea funcţiei de audit intern în cadrul entităţilor impune luarea în consideraţie a

următoarelor trăsături:
- universalitatea;
- independenţa;
- periodicitatea.

a) Universalitatea funcţiei de audit intern

- trebuie înţeleasă în raport cu aria de aplicabilitate, scopul, rolul şi profesionismul
persoanelor implicate în realizarea acestei funcţii.
Auditul intern există şi funcţionează în toate organizaţiile, oricare ar fi domeniul de activitate
a acestora.

b) Independenţa auditorului intern

-semnifică faptul că acesta trebuie să aibă o gândire neîncorsetată, fără idei preconcepute,
ca de exemplu „totul merge foarte bine sau totul merge foarte prost".
Auditul intern este o activitate independentă, de asigurare a îndeplinirii obiectivelor şi de
consultanţă, concepută în scopul de a adăuga valoare şi de a îmbunătăţi activităţile unei
organizaţii.

c) Periodicitatea auditului intern

- este o funcţie stabilă în cadrul entităţii şi este şi o funcţie ciclică pentru cei auditaţi.

Frecvenţa auditurilor va fi determinată de activitatea de evaluare a riscurilor. Astfel

auditorii interni pot audita o entitate 8-12 săptămâni şi apoi să revină după o perioadă de 2-3
ani, în funcţie de evoluţia riscurilor.
În acest sens trebuie să dispunem de un sistem de măsurare a riscurilor. Acesta este
planul de audit, care se realizează pe perioade strategice, de regulă de 5 ani, structurat anual
şi care cuprinde toate activităţile.

9.Definiti controlul intern

Controlul intern este format din ansamblul formelor de control exercitate la nivelul
entităţii publice, inclusiv auditul intern, stabilite de conducere în concordanţă cu obiectivele
acesteia şi cu reglementările legale, în vederea administrării fondurilor în mod economic,
eficient şi eficace, care include structurile organizatorice, metodele şi procedurile.

10. Obiectivele generale ale controlului intern

Obiectivele generale ale controlului intern sunt:

- realizarea, la un nivel corespunzător de calitate, a atribuţiilor instituţiilor publice, stabilite în
concordanţă cu propria lor misiune, în condiţii de :-regularitate,
- eficacitate,
-economicitate şi eficienţă;
- protejarea fondurilor publice împotriva pierderilor datorate erorii, risipei, abuzului sau
fraudei;
- respectarea legii, a reglementărilor şi deciziilor conducerii;
- dezvoltarea şi întreţinerea unor sisteme de colectare, stocare, prelucrare, actualizare şi
difuzare a datelor şi informaţiilor financiare şi de conducere, precum şi a unor sisteme şi
proceduri de informare publică adecvată prin rapoarte publice

11. Formele controlului intern

În mod concret, managerul stabileşte pentru fiecare domeniu, compartiment, activitate sau
program formele de control intern care nu implică costuri suplimentare, menite să limiteze
sau să elimine riscurile asociate activităţilor sub forma:
- autocontrolului propriilor activităţi efectuate prin respectarea de către fiecare salariat a
procedurilor de lucru instituite;
- controlului mutual, realizat între fazele unui lanţ procedural, exercitat de fiecare post de
lucru asupra modului de efectuare a prelucrărilor în cadrul postului de lucru anterior, pentru a
putea adăuga propriile prelucrări şi a pregăti controlul pe care îl va efectua postul de lucru
următor;
- controlului ierarhic, exercitat pe fiecare nivel de responsabilitate;
- controlului partenerial, care se realizează prin delegarea unor competenţe între diferitele
paliere de responsabilitate.
managerul poate stabili şi alte forme de control intern care intră în lanţul operaţiilor,
dar care presupun costuri suplimentare, având reguli procedurale distincte, spre exemplu:
- controale de calitate în diferite puncte-cheie ale lanţului operaţiunilor;
- controlul financiar preventiv;
- controlul financiar de gestiune (patrimonial);
- controlul financiar-contabil;
- controlul administrativ;
- inspecţii ş.a.

12. Trasaturile controlului intern

Din practică au rezultat o serie de caracteristici ale controlul intern, şi anume:

• procesualitatea
• relativitatea
• universalitatea.

a)procesualitatea

*Controlul intern este un proces, şi nu o funcţie.

*Toate funcţiile conducerii, inclusiv funcţia de audit intern, includ activităţi de control care
contribuie la evaluarea procesului managerial.
-este un proces dinamic, care îşi adaptează permanent instrumentele şi tehnicile la schimbările
survenite în cultura organizaţiei, determinate de gradul de competenţă a managerilor.
*Controlul nu este un scop în sine, ci un mijloc.
*rolul lui este să confirme aşteptările managementului prin utilizarea unor procedee, tehnici şi
instrumente specifice.

b) Relativitatea controlului intern

Scopul organizăm controlului intern este acela de a oferi o asigurare rezonabilă

împotriva riscurilor, şi nu o asigurare absolută.
Conducerea şi consiliul de administraţie al entităţii aşteaptă de la controlul intern
asigurări rezonabile bazate pe evaluarea riscurilor, prin concentrarea pe principii ale
performanţei (economicitate, eficienţă şi eficacitate).
Constatările controlului intern trebuie să contribuie la îmbunătăţirea activităţilor.
* controlul intern nu poate asigura decât o certitudine relativă, deoarece un control intern
care ar viza atingerea tuturor obiectivelor propuse în condiţii de eficienţă ar fi costisitor şi
neconomic.

c) Universalitatea controlului intern

* Controlul intern este un proces realizat de către personalul de la toate nivelurile, respectiv
consiliul de administraţie, conducerea executivă, întreg personalul.

*componente ale universalităţii controlului intern sunt reprezentate de :

-expansiunile domeniilor de activitate
- creşterea nivelurilor ierarhice,
- descentralizarea activităţilor pe funcţiuni, care determină îndepărtarea executanţilor faţă de
conducere, care va trebui să găsească noi tehnici de control pentru stăpânirea afacerilor.

13 Modele de control intern

Specialiştilor în domeniu, care au elaborat următoarele modele:

• modelul COSO - SUA;
• modelul CoCo - Canada

14. Elemente componente ale modelului COSO:

Modelul COSO se reprezintă în mod simbolic printr-o piramidă care conţine, în termeni
filozofici, cele cinci elemente esenţiale, şi anume:
- mediul de control;
- evaluarea riscurilor;
- activităţile de control;
- informaţii şi comunicare;
- monitorizare.

15. Care sunt sarcinile care le revin pers responsabile pentru atingerea obiectivelor
modelului COcO ?

Conform principiilor modelului CoCo, cea mai mică unitate a unei organizaţii este
persoana, care îndeplineşte sarcini bazându-se pe înţelegerea scopului acestora, şi anume
obiectivul care trebuie atins, sprijinindu-se pe capacitatea sa, competenţele ce-i revin,
informaţii, resurse ş.a.
 Pentru executarea corectă a sarcinilor ce le revin, persoanele trebuie
- să se angajeze;
- să-şi monitorizeze performanţele;
- să supravegheze mediul extern pentru a învăţa să-şi realizeze sarcinile cât mai bine şi pentru
a identifica schimbările ce se impun

16. Care sunt elementele esetiale ale controlului COCO?

Modelul de control CoCo se aplică în egală măsură unei echipe şi unui grup de lucru.

Elementele esenţiale ale controlului în orice organizaţie sunt:

- scopul,
- angajamentul,
- capacitatea,
- monitorizarea,
- învăţarea.

17. 5 deosebiri dintre auditul intern si auditul extern .

DOMENII DE AUDITUL INTERN AUDITUL
REFERINŢA EXTERN

Beneficiarii auditului Managerii de la toate Toţi cei care doresc

nivelurile o certificare a
conturilor: bănci,
autorităţi, acţionari,
clienţi, furnizori ş.a

Domeniul de aplicare a Domeniul esle mult înglobează tot ceea

auditului mai vast, deoarece ce participă la
include nu numai toate determinarea
funcţiile rezultatelor, la
întreprinderii, ci şi elaborarea
dimensiunile lor. situaţiilor
Domeniul auditului financiare finale şi
intern numai la
acestea, dar din
toale funcţiile
întreprinderii.

Periodicitatea auditului Activitate efectuată Îşi desfăşoară

permanent în misiunile în general
cadrul entităţii prin în
acţiuni mod intermitent şi
planificate, în funcţie in momente propice
de analiza certificării
riscurilor conturilor,
respectiv după
sfârşitul
semestrului sau
anului, in
restul perioadelor
auditorii nefiind
prezenţi în entitate.

Prevenirea fraudelor Se interesează de toate Se interesează

problemele numai de fraudele
organizaţiei, spre care
exemplu evaluează pot afecta conturile.
confidenţialitatea
dosarelor personale
din cadrul cabinetului
medical.

Perspectiva auditului Nu încearcă să asigure Nu efectuează audit

că situaţiile intern, deoarece
financiare sunt nu are norme
rezonabile, deoarece metodologice
aceasta este sarcina pentru
auditului extern. acesta.
18 . In studiul functiei contabile , ce examineaza auditorul intern?

Organizaţia are mai multe funcţii, printre care şi funcţia financiar-contabilă.

În domeniul auditului intern întră şi această funcţie, şi ea ar putea fi examinată din
punctul de vedere al regularităţii, eficacităţii managementului.
Această examinare a auditorilor interni nu se confundă cu auditul financiar-contabil
exercitat de auditul extern, deoarece acesta nu urmăreşte aceleaşi obiective şi nu foloseşte
aceeaşi metodologie, astfel:

• auditul financiar-contabil realizează certificarea regularităţii, sincerităţii şi imaginii fidele a

conturilor şi a declaraţiilor financiare finale;
• auditul intern efectuat asupra funcţiei financiar-contabile a entităţii evaluează sistemul de
control intern al acesteia şi prezintă recomandări şi concluzii pentru îmbunătăţirea
funcţionalităţii acestuia.

19 . Dati ex de 5 deosebiri dintre controlul intern si auditul intern.

Controlul intern Auditul intern

Integrat organizaţiei Structură independentă

Obiectivul de bază al auditului Componenta cea mai înaltă a

intern controlului intern

Asemănător cu inspecţia Total diferit de inspecţie

Constatările controlului sunt Recomandările auditorului sunt

obligatorii opţionale

Priveşte întreaga organizaţie Întreaga organizaţie priveşte la

auditul
 intern

Urmăreşte aplicarea procedurilor în Ajută entitatea auditată să-şi

practică atingă
obiectivele

20. Dati 5 ex de deosebiri intre auditul intern si inspectie.

Între auditul intern şi inspecţie confuziile se amplifică, având în vedere, pe de o parte,

că distincţiile sunt mai subtile şi, pe de altă parte, faptul că auditorul intern şi inspectorul sunt
salariaţii organizaţiei.

Inspecţia Auditul intern

Integrată în organizaţie sau structură Structură independentă

distinctă

Poate fi realizată prin controale Utilizează proceduri de testare standard

succesive

Soluţionează o problemă concretă Ajută entitatea să-şi atingă obiectivele

Măsurile luate de inspectori sunt Recomandările auditorilor interni sunt

obligatorii opţionale pentru managment. Dacă
auditorul la o nouă misiune va face
aceleaşi constatări de care managerul nu
a ţinut cont, atunci va fi o problemă
pentru manager

Raportează pe cale ierarhică modul Are linie proprie de raportarea nivelului

de soluţionare celui mai înalt al conducerii

21 Instituirea unei stucturi de control intern in cadrul entitatilor publice ce atributii

presupune?
Instituirea unei structuri de control intern în cadrul entităţilor publice în subordinea
managerului general care să aibă ca principale atribuţii următoarele:

- implicarea în crearea procedurilor acolo unde nu există;

- supravegherea actualizării sistematice a procedurilor în funcţie de schimbările legislative şi
de evoluţia riscurilor;
- coordonarea sistemului de control intern al entităţii şi realizarea evaluării riscurilor;
- sprijinirea managementului pentru implementarea recomandărilor auditorilor interni;
- asigurarea consultanţei solicitate de management.

22. Definiti urmatoarele concepte: auditor intern/ inspector;

- inspectorul - care se asigură de respectarea legii, sancţionează neregulile în ideea eliminării
eventualelor fraude care ar putea să apară;
-Indiferent de acţiunea sa în acest domeniu, care va depinde foarte mult de cultura
organizaţiei, va avea loc o acţiune cu privire la persoana casierului.
-va căuta în mod firesc unde au dispărut banii,
- va începe o muncă de anchetare şi cercetare şi
- va întreprinde toate acţiunile pe care le consideră necesare pentru a recupera activul dispărut.
- va da toate dispoziţiile necesare pentru a pune lucrurile în ordine, ca rezultat al misiunii sale.
-el se va asigura că între registrele de contabilitate şi documentele casieriei există
concordanţă, făcând rectificările de rigoare în contabilitate şi evidenţe.
-inspectorul realizează acţiunile de cercetare şi sancţionare a responsabilului, recuperare a
activelor întreprinderii constatate lipsă şi aducere la zi a situaţiei din contabilitate

- auditorul - consilier al managerului, care îl ajută să stăpânească riscurile care planează

asupra entităţii.
- Auditorul intern va acţiona extrem de diferit.
-el nu se va interesa de persoana casierului decât pentru a semnala problema, dacă este destul
de importantă, conducerii şi, eventual, inspecţiei, pentru ca acestea să dea tară întârziere
dispoziţiile necesare.
Dacă apreciază inexistenţa elementelor care ar impune anunţarea urgentă, conducerea sau
inspecţia va fi sesizată în mod normal, prin intermediul raportului de audit întocmit cu ocazia
finalizării misiunii sale.
-va cerceta şi se va interesa de toate aspectele care ţin de buna funcţionare a caseriei (metode
de lucru, competenţa casierului, supravegherea eficientă, dispozitive de securitate, activităţi
de control - printre care şi inspecţia - un sistem bun de informare etc), de acele activităţi de
control care nu au funcţionat sau care au funcţionat necorespunzător, astfel încât s-a ajuns în
această situaţie.
- în acest fel auditorul va realiza o anchetă cauzală, care are ca scop determinarea activităţilor
de control intern neaplicate, inexistente sau insuficiente, care au stat în calea unui bun control
asupra activităţilor casierului.
-, auditorul intern va preciza ce anume trebuie schimbat, adăugat, eliminat pentru ca pe viitor
acest lucru să nu se mai întâmple.
-va recomanda îmbunătăţirea activităţilor de control aplicate până la acel moment pentru a
avea un mai bun control asupra operaţiunilor casieriei

23 Care sunt actorii din cadrul unei entitati care asigura functionarea acestea ia si
atingerea obiectivelor?

În România, în cazul unei entităţi publice, „actorii" care coexistă pentru a asigura
funcţionarea acesteia şi atingerea obiectivelor propuse sunt:
- administratorul-manager - responsabil de gestionarea resurselor;
- controlul financiar ex-ante - controlul financiar preventiv;
- controlul intern - sistemul de control intern din cadrul entităţilor;
- inspectorul - care se asigură de respectarea legii, sancţionează neregulile în ideea eliminării
eventualelor fraude care ar putea să apară;
- auditorul - consilier al managerului, care îl ajută să stăpânească riscurile care planează
asupra entităţi

24. Enumerati 10 principii de functionare a controlului intern..

Există zece principii de funcţionare a controlului intern, intitulate „Biblia controlului intern”,
după cum urmează:

i) Un management conştient de necesitatea controlului intern.

ii) Fiecare este responsabil pentru propriul său control intern.
iii) Un mediu de control adecvat este necesar pentru a exista un control intern bun.
iv) Relativitatea controlului intern, care nu dă decât o asigurare rezonabilă, nu este o soluţie
magică.
v) Definirea misiunii guvernează întregul, pentru că , dacă nu cunosc misiunea cu precizie, nu
pot detecta riscurile, nu ştiu să le evaluez.
vi) Nu facem control intern de dragul de a face control intern, cum spune francezul: „Pas de
control pour le controle!”
vii) Coerenţa sistemului de control intern implică:
- definirea misiunii;
- fixarea obiectivelor;
- stabilirea mijloacelor de realizare;
- resursele de informaţii;
- procedurile de control intern.
viii) Procedurile de control intern trebuie actualizate periodic.
ix) Identificarea activităţilor de control necesare, pe baza analizei riscurilor, care este realizată
de fiecare responsabil.
x) Auditul intern apreciază şi evaluează calitatea controlului intern şi permite îmbunătăţirea
acestuia.

25. Care sunt obiectivele auditului public intern ?

Obiectivele auditului public intern, conform art. 3 din lege, sunt:

a) asigurarea obiectivă şi consilierea, destinate să îmbunătăţească sistemele şi activităţile
entităţii publice;
b) sprijinirea îndeplinirii obiectivelor entităţii publice printr-o abordare sistematică şi
metodică, prin care se evaluează şi se îmbunătăţeşte eficacitatea Sistemului de conducere
bazat pe gestiunea riscului, a controlului şi a proceselor administrării.

26. Sfera de cuprindere a auditului intern:

Sfera auditului public intern cuprinde:

a) activităţile financiare sau cu implicaţii financiare desfăşurate de entitatea publică din

momentul constituirii angajamentelor până Ia utilizarea fondurilor de către beneficiarii finali,
inclusiv a fondurilor provenite din asistenţă externă;
b) constituirea veniturilor publice, respectiv autorizarea şi stabilirea titlurilor de creanţă,
precum şi a facilităţilor acordate la încasarea acestora;
c) administrarea patrimoniului public, precum şi vânzarea, gajarea, concesionarea sau
închirierea de bunuri din domeniul privat sau public al statului ori al unităţilor
administrativteritoriale;
d) sistemele de management financiar şi control, inclusiv contabilitatea şi sistemele
informatice aferente.

Obiectivele specifice ale auditului intern pentru entităţile economice din sectorul sau
domeniul public vor avea la bază un cadru comun elaborat de Ministerul Finanţelor Publice şi
Camera Auditorilor Financiari din România
27. Dpdv structural cum este organizata activitatea auditului intern din Romania?

Organizarea auditului intern

Din punct de vedere structural, auditul intern este organizat astfel:

a) Comitetul pentru Audit Public Intern (CAPI);
b) Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern (UCAAPI);
c) compartimentele de audit public intern din entităţile publice.

28.Prezentati atributii principale ale UCAPI de armonizare pt auditul public intern.

Atribuţiile principale ale UCAAPI sunt următoarele:

- elaborează, conduce şi aplică o strategie unitară în domeniul auditului public intern şi

monitorizează la nivel naţional această activitate;
- dezvoltă cadrul normativ în domeniul auditului public intern;
- dezvoltă şi implementează proceduri şi metodologii uniforme, bazate pe standardele
internaţionale, inclusiv manualele de audit intern;
- dezvoltă metodologiile în domeniul riscului managerial;
- elaborează Codul privind conduita etică a auditorului intern;
- avizează normele metodologice specifice diferitelor sectoare de activitate în domeniul
auditului public intern;
- dezvoltă sistemul de raportare a rezultatelor activităţii de audit public intern şi elaborează
raportul anual, precum şi sinteze pe baza rapoartelor primite;
- efectuează misiuni de audit public intern de interes naţional cu implicaţii multisectoriale;
- verifică respectarea normelor, instrucţiunilor, precum şi a Codului privind conduita etică a
auditorului intern de către compartimentele de audit public intern şi poate iniţia măsurile
corective necesare, în cooperare cu conducătorul entităţii publice în cauză;
- coordonează sistemul de recrutare şi de pregătire profesională în domeniul auditului public
intern;
- avizează numirea sau destituirea şefilor compartimentelor de audit public intern din entităţile
publice;
- cooperează cu Curtea de Conturi şi cu alte instituţii şi autorităţi publice din România;
- cooperează cu autorităţile şi organizaţiile de control financiar public din alte state, inclusiv
din Comisia Europeană.

29 .Cum este organizat compartimentul de audit intern?

Compartimentul de audit public intern se organizează astfel:

• conducătorul instituţiei publice sau, în cazul altor entităţi publice, organul de conducere
colectivă are obligaţia instituirii cadrului organizatoric şi funcţional necesar desfăşurării
activităţii de audit public intern;
• la instuţiile publice mici care nu sunt subordonate altor entităţi publice, auditul
public intern se limitează la auditul de regularitate şi se efectuează de către compartimentele
de audit intern ale MFP;
• conducătorul entităţii publice subordonate, respectiv aflate în coordonarea sau sub
autoritatea altei entităţi publice, stabileşte şi menţine un compartiment funcţional de audit
public intern, cu acordul entităţii publice superioare; dacă acest acord nu se dă, auditul
entităţii respective se efectuează de către compartimentul de audit public intern al entităţii
publice care a decis aceasta.

30. Care sunt atributiile compartimentului de audit intern?

Atribuţiile compartimentelor de audit public intern sunt următoarele:

- elaborează norme metodologice specifice entităţii publice în care îşi desfăşoară activitatea,
cu avizul UCAAPI, iar în cazul entităţilor publice subordonate, respectiv aflate în
coordonarea sau sub autoritatea altei entităţi publice, cu avizul acesteia;
- elaborează proiectul planului anual de audit public intern;
- efectuează activităţi de audit public intern pentru a evalua dacă sistemele de management
financiar şi control ale entităţii publice sunt transparente şi sunt conforme cu normele de
legalitate, regularitate, economicitate, eficienţă şi eficacitate;
- informează UCAAPI despre recomandările neînsuşite de către conducătorul entităţii publice
auditate, precum şi despre consecinţele acestora;
- raportează periodic asupra constatărilor, concluziilor şi recomandărilor rezultate din
activităţile sale de audit;
- elaborează raportul anual al activităţii de audit public intern;
- în cazul identificării unor iregularităţi sau posibile prejudicii,

- verifică respectarea normelor, instrucţiunilor, precum şi a Codului privind conduita etică în

cadrul compartimentelor de audit intern din entităţile publice subordonate, aflate în
coordonare sau sub autoritate, şi poate iniţia măsurile corective necesare, în cooperare cu
conducătorul entităţii publice în cauză.

31. Tipurile de audit intern

În ţara noastră legea prevede următoarele tipuri de audit:

-audit de sistem,
-audit de performanţă,
-audit de regularitate.

Tipurile de audit sunt prezentate astfel:

a. audilul de sistem, care reprezintă o evaluare de profunzime a sistemelor de conducere şi
control intern, cu scopul de a stabili dacă acestea funcţionează economic, eficace şi eficient,
pentru identificarea deficienţelor şi formularea de recomandări pentru corectarea acestora;

b. auditul performanţei, care examinează dacă criteriile stabilite pentru implementarea

obiectivelor şi sarcinilor entităţii publice sunt corecte pentru evaluarea rezultatelor şi
apreciază dacă rezultatele sunt conforme cu obiectivele;

c. auditul de regularitate, care reprezintă examinarea acţiunilor asupra efectelor financiare pe

seama fondurilor publice sau a patrimoniului public, sub aspectul respectării ansamblului
principiilor, regulilor procedurale şi metodologice care le sunt aplicabile.

32. Ce auditeaza compartimentul de audit public intern?

Compartimentul de audit public intern auditează, cel puţin o dată la trei ani, fără a se limita
la acestea, următoarele:

a) angajamentele bugetare şi legale din care derivă direct sau indirect obligaţii de plata,
inclusiv din fondurile comunitare;
b) plăţile asumate prin angajamente bugetare şi legale, inclusiv din fondurile comunitare;
c) vânzarea, gajarea, concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul privat al statului
ori al unităţilor administrativ-teritoriale;
d) concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul public al statului ori al unităţilor
administrativ-teritoriale;
e) constituirea veniturilor publice, respectiv modul de autorizare şi stabilire a titlurilor de
creanţă, precum şi a facilităţilor acordate la încasarea acestora;
f) alocarea creditelor bugetare;
g) sistemul contabil şi fiabilitatea acestuia;
h) sistemul de luare a deciziilor;
i) sistemele de conducere şi control, precum şi riscurile asociate unor astfel de sisteme;
j) sistemele informatice.

33.Care sunt obiectivele unei misiuni de audit intern ?

Misiunile de audit public intern pot avea ca obiective principale:

• asigurarea conformităţii procedurilor şi a operaţiunilor cu normele, regulamentele şi legile -
auditul de regularitate;
• evaluarea de profunzime a sistemelor de conducere şi de control intern în scopul înlăturării
eventualelor nereguli şi deficienţe din cadrul entităţilor publice – auditul de sistem;
• examinarea impactului efectiv al atingerii obiectivelor şi calităţii dorite stabilite de entitatea
publică în condiţiile utilizării criteriilor de economicitate, eficienţă şi eficacitate – auditul
performanţei.

Obiectivele misiunii sunt enunţurile elaborate de auditori prin care îşi definesc ceea ce şi-au
prevăzut a realiza în timpul misiunii.

34, Ce cunostinte sunt necesare pentru activitatea de audit public intern?

Ori de câte ori în efectuarea auditului intern sunt necesare cunoştinţe de strictă specialitate,
conducătorul compartimentului de audit public intern poate decide asupra oportunităţii
contractării de servicii de expertiză sau consultanţă din afara entităţii publice.
Criteriile de selecţie şi evaluare a personalului desemnat s ă desf ăşoare audituri
interne sunt:
a) să aibă cunoştinţe şi însuşiri necesare privind principiile, procedurile şi tehnicile de audit;
b) să cunoască documentele de referinţă;
c) să cunoască legislaţia, reglementările şi alte cerinţe aplicabile proceselor ce urmează să fie
auditate.
d) să aibă însuşirile personale menţionate la ISO 19011: 2008;
e) să aibă studii, experienţă profesională şi experienţă de audit

35. Cum poate fi definit riscul ??

În literatura de specialitate
- riscul este un subiect predilect, ceea ce demonstrează importanţa, dar şi complexitatea lui în
economia organizaţiilor.

În practică organizaţiile se confruntă cu o mare varietate de riscuri, atât interne, cât şi externe,
care, din cauza acestor aspecte, niciodată nu pot fi avute în vedere 100%.

Riscul este ameninţarea ca un eveniment sau o acţiune să afecteze capacitatea unei

organizaţii de a-şi atinge obiectivele stabilite.

36. Tipuri de riscuri

În practică există mai multe tipuri de riscuri, clasificate după anumite criterii.

• După probabilitatea apariţiei, riscurile sunt:

- riscuri potenţiale, susceptibile să se producă dacă nu se institutie un cotrol eficient care să le
prevină sau să le corecteze;

- După natura lor, riscurile sunt:

- riscuri strategice, referitoare la realizarea unor acţiuni greşite, legate de organizare, de
resurse, de mediu, de dotarea IT ş.a.;
- riscuri informaţionale, referitoare la adoptarea unor sisteme nesigure sau neperformante
pentru prelucrarea informaţiilor şi pentru raportare,
- riscuri financiare, legate de pierderea unor resurse financiare sau acumularea de pasive
inacceptabile.

• După natura activităţilor (operaţilor) desfăşurate în cadrul entităţilor,

riscurile sunt:
- riscuri legislative;
- riscuri financiare;
- riscuri de funcţionare;
- riscuri comerciale;
- riscuri juridice;
- riscuri sociale;
- riscuri de imagine;
- riscuri legate de mediu;
- riscuri ce privesc securitatea informaţiilor ş.a.

După specificul entităţilor, riscurile sunt:

- riscuri generale, privind situaţia economică, organizarea şi atitudinea
conducerii ş.a:;
- riscuri legate de natura activităţilor (proceselor, operaţiilor) specifice;
- riscuri privind conceperea şi funcţionarea sistemelor;
- riscuri referitoare la conceperea şi actualizarea procedurilor.

• Conform Normelor generale privind exercitarea activităţii de audit public

intern, riscurile se clasifică astfel:
- riscuri de organizare, cum ar fi: neformalizarea procedurilor, lipsa unor responsabilităţi
precise; insuficienta organizare a resurselor umane; documentaţia insuficientă, neactualizată;
- riscuri operaţionale, cum ar fi:
- neînregistrarea în evidenţele contabile;
-arhivarea necorespunzătoare a documentelor justificative;
-lipsa unui control asupra operaţiilor cu risc ridicat;
- riscuri financiare, cum ar fi cele generate de schimbările legislative, structurale, manageriale
etc

37.Care sunt cele 3 componente pe care sa le aibe in vedere un auditor in abordarea

riscurilor?

Abordarea riscurilor trebuie să aibă în vedere faptul că acestea comportă trei componente, şi
anume:
• riscul inerent, care este riscul ca o eroare materială să se producă;
• riscul de control, care este riscul ca sistemul de control intern al entităţii să nu împiedice sau
să nu corecteze respectivele erori;
• riscul de nedetectare, care este riscul ca o eroare materială rămasă să nu fie depistată nici de
auditori, motiv pentru care se mai numeşte şi risc de audit.

38.Care este scopul pentru care se efectuaza analiza si evaluarea riscurilor?

Analiza sau evaluarea riscurilor este o etapă importantă în activitatea, jurată de auditori şi se
efectuează pentru:
- elaborarea planului de audit;
- elaborarea programului de audit.

39. Care sunt fazele acivitatii de evaluare a riscurilor?

Activitatea de evaluare a riscurilor este o componentă esenţială a managementului şi trebuie

realizată constant, cel puţin o dată pe an, pentru identificarea tuturor riscurilor.
Ea cuprinde următoarele faze:

a) identificarea obiectelor (elementelor) auditabile, care presupune un demers structurat

plecând de la general la detaliu.
b) stabilirea riscurilor pentru fiecare obiect auditabil pe baza analizei operaţiilor în funcţie de
anumite criterii concepute anticipat şi efectuarea unor calcule de ierarhizare şi clasare a
acestora;
c) măsurarea riscurilor, care se va face în funcţie de probabilitatea apariţiei riscurilor şi de
impactul şi durata consecinţelor evenimentului.
d) Clasificarea riscurilor, care se realizează în practică de asemenea prin trei metode, şi
anume:
• metoda de clasificare absolută, în ordinea importanţei scorului total stabilit în exemplul
anterior, cu valori ale riscului exprimate în procente sau printr-o medie,
• metoda clasificării relative, utilizând o scară de valori determinată în prealabil spre
exemplu: scăzut, mediu, ridicat;
• metoda clasificării matriciale, în funcţie de diverse combinaţii posibile.
În acest sens se aleg criterii diverse aplicabile domeniilor care vor fi evaluate, tot pe o scară
cu trei niveluri: slab, moderat şi grav.

e) Stabilirea controlului intern, care se realizează prin completarea tabelului din exemplul de
mai sus cu activităţile de control şi constatarea implementării sau neimplementării acestora.

f) Ierarhizarea riscurilor, ce se materializează într-un tabel cu riscurile din situaţia de

mai sus, care, nevând implementate activităţile de control potrivite, vor fi catalogate cu risc
mare şi mediu
g) clasarea riscurilor.
Fazele parcurse în etapa de evaluare a riscurilor prezentate mai sus, ne ajută să clasăm
riscurile în funcţie de gravitatea lor, şi aceasta, la rândul ei, ne va permite să realizăm o
prioritizare a riscurilor pentru planul anual al activităţii de audit intern sau pentru programul
de desfăşurare a misiunii de audit intern, în sensul de a avea în vedere activităţile cu riscurile
cele mai ridicate.

!!40. Dati 10 exemple de factori de risc consacrati in practica

43. Care sunt caracteristice activitatii de planificare ale auditului intern?

Activitatea de planificare a auditului comportă următoarele caracteristici:

• raţionalitatea.
Procesul de planificare şi rezultatele acestuia permit auditorului evaluarea logică a îndeplinirii
sarcinilor, precum şi stabilirea de obiective clare;
• anticiparea.
Procesul de planificare permite dimensionarea sarcinilor în timp, astfel încât priorităţile să fie
mai clar scoase în evidenţă;
• coordonarea.
Planificicarea permite coordonarea, de către instituţiile de audit, atât a politicilor de audit, cu
auditurile realizate efectiv, cât şi a activităţilor desfăşurate de alţi auditori sau experţi.
Activitatea de planificare depinde de mărimea entităţii auditate,complexitatea auditului,
experienţa auditorului şi gradul de cunoaştere a activităţii entităţii.

44.Prezentati etapele de realizare a activitatii de planificare a auditului intern ?

Planificarea activităţii de audit intern se realizează pe trei niveluri:

- planificarea strategică pe termen lung –

*are în vedere activitatea de evaluare a funcţiei auditului intern a structurilor din subordine
care şi-au organizat compartimente de audit intern, o dată la cinci ani, conform cadrului
normativ al auditului intern;
- planificarea strategică pe termen mediu –
*are în vedere faptul că, conform legii, toate activităţile auditabile trebuie să fie auditate cel
puţin odată la trei ani. În funcţie de importanţa unei activităţi în cadrul entităţii, de pericolul
producerii unor evenimente sau chiar pagube, ca şi de gradul de apariţie şi importanţă a
riscului, aceasta poate fi cuprinsă în auditate;
- planificarea anuală –
*cuprinde misiunile ce vor realiza pe parcursul anului viitor ţinând cont de bugetul de timp
disponibil în cadrul planului şi de resursele alocate anual.

45. Prezentati Criteriile de ierarhizare a riscurilor.

i) constatările anterioare ale auditului – sunt un indicator al disciplinei de control intern.

Problemele apar deseori datorită deficienţelor semnificative le controlului, modificărilor
importante, unui număr de constatări mai mare decât normal, iar constatările repetitive nu sunt
fixe.
Dimpotrivă, lipsa de constatări şi corectarea periodică a constatărilor anterioare indică o
disciplină a controlului;

ii) sensibilitatea – reprezintă evaluarea riscurilor inerente, asociate cu entităţile evaluate.

Care poate fi conectată, din punctul de vedere al riscului, cu pierderea sau descompletarea
activelor, cu erorile nedetectate, cu datoriile nerecunoscute sau necuantificate exact sau cu
riscul de publicitate adversă, obligaţii legale etc.
Cuantificarea sensibilităţii va trebui să ţină seama şi mărimea entităţii analizate, de expunerea
potenţială şi de probabilitate;

iii) mediul de control – reprezintă politicile colective, procedurile, regulile obişnuite, măsurile
de protecţie fizică a patrimoniului şi persnalul folosit în acest scop.

iv) relaţii bune, atmosferă destinsă cu managmentul executiv – reflectă încrederea

conducătorilor auditului în managementul direct responsabil de unitatea auditată şi implicarea
managmentului în controlul intern.
Atmosfera deshisă are la bază factori cum ar fi colaborarea în auditurile anterioare,
experienţa managementului în domeniu şi percepţiile privind calitatea şi nivelul de dotare cu
personal;

v)schimbări ale oamenilor sau sistemelor.

Schimbări apar de obicei pentru a avea efect pe termen lung, dar adeseori schimbările
pe scurt necesită o mai mare atenţie din partea auditului.
Schimbările cuprind reorganizări, modificări ale ciclurilor de afaceri, creşteri rapide,
noi linii de produse, noi sisteme, achiziţii şi vânzări ale unor părţi din firmă (capital), noi
reglementări sau legi şi fluctuaţia personalului. Unităţile de audit mai puţin afectate de
schimbări vor fi mai puţin,audiate.

vi)complexitatea. -reprezintă potenţialul pentru a comite erori sau inadecvări care ar putea
trece neobservate (nedetectate) din cauza complexităţii mediului.
Cuantificarea şi nivelul complexităţii vor depinde de mai mulţi factori.
Extinderea automatizării, calculaţii complexe, activităţi interdependente, număr mare
de produse sau servicii, orizontul de timp al estimărilor, dependenţa de un terţ, cererile
clienţilor, timpii de procesare, legile şi reglementările aplicabile şi mulţi alţi factori, unii
dintre ei necunoscuţi, influenţează judecăţile despre complexistatea unui anumit audit.
46. Care sunt etapele ce trebuie parcurse in vederea elaborarii programului de audit ?

Etapele sunt:

a. identificarea activităţilor auditabile;

b. identificarea riscurilor inerente asocitate activităţilor;
c. stabilirea factorilor de analiză a riscurilor şi a nivelurilor de apreciere a acestora;
d. stabilirea nivelului riscului pe criteriile de apreciere;
e. determinarea punctajul total al riscului;
f. clasarea activităţilor pe baza analizei riscurilor;
g. ierarhizarea activităţilor care urmează a fi auditate;
h. elaborarea tematicii în detaliu a activităţilor auditabile;
i. elaborarea planului de audit intern anual.

47.Care sunt etapele ce trebuie parcurse in estimarea riscurilor?

Normele generale de aplicare a auditului public intern conţin o metodologie comună pentru :
-evaluarea riscurilor,
-procedura de întocmire a planului de audit intern, cât şi
-derularea unei misiuni de audit în faza de elaborare a programului de audit, şi presupun
parcurgerea următoarelor etape:

a. identificarea activităţilor auditabile;

b. identificarea riscurilor inerente asocitate activităţilor;
c. stabilirea factorilor de analiză a riscurilor şi a nivelurilor de apreciere a acestora;
d. stabilirea nivelului riscului pe criteriile de apreciere;
e. determinarea punctajul total al riscului;
f. clasarea activităţilor pe baza analizei riscurilor;
g. ierarhizarea activităţilor care urmează a fi auditate;
h. elaborarea tematicii în detaliu a activităţilor auditabile;
i. elaborarea planului de audit intern anual.

Se realizează prin stabilirea

-factorilor,
- ponderilor şi
.-nivelurilor de apreciere a riscurilor.
Normele generale privind exercitarea activităţii de audit intern prevăd utilizarea următoarelor
criterii pentru analiza riscurilor:
-aprecierea controlului intern,
- aprecierea cantitativă şi
-aprecierea calitativă.

48. La ce se face referire in „Declaratia de independenta”?

Asigurarea independenţei auditorilor faţă de entităţile publice auditate se realizează prin

-scop este verificarea incompatibilităţilor personale ale auditorilor interni faţă de conducere şi
personalul entităţii auditate.
Astfel un auditor nu va fi desemnat acolo unde există incompatibilităţi personale, decât dacă
repartizarea lui este imperios necesară, fiind furnizată în acest sens o justificare din partea
conducătorului structurii de audit intern.

49. Dati exemple de instrumente utilizate in activitatea de audit.

Chestionarul cuprinde întrebările pe care le formulează auditorii interni. Tipurile de

chestionare sunt:
a) chestionarul de luare la cunoştiinţă (CLC) - cuprinde întrebări referitoare la contextul
socioeconomic, organizarea internă, funcţionarea entităţii/structurii auditate;
b) chestionarul de control intern (CCI) - ghidează auditorii interni în activitatea de
identificare obiectivă a disfuncţiilor şi cauzelor reale ale acestor disfuncţii;
c) chestionarul-lista de verificare (CLV) - este utilizat pentru stabilirea condiţiilor pe care
trebuie să le îndeplinească fiecare domeniu auditabil. Cuprinde un set de întrebări standard
privind obiectivele definite, responsabilităţile şi metodele mijloacele financiare, tehnice şi de
informare, resursele umane existente.

Ca instrumente de audit s-au utilizat:

chestionarele-listă de verificare pentru a stabili condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească
fiecare obiectiv auditabil.
Documente şi materiale examinate în cadrul serviciului contabilitate –
verificarea la faţa locului a vizat următoarele materiale şi documente întocmite pentru
perioada
01.01.2003-31.03.2004;
- documentele de achiziţii de bunuri;
- contractele de achiziţie publică încheiate şi documentaţia aferentă care a stat la baza
întocmirii lor;
92
- listele de inventariere;
- angajamentele bugetare legale (globale şi individuale);
- foi de vărsământ ordine de plată, ordonanţe de plată

Materiale întocmite în timpul auditării - au fost întocmite următoarele materiale:

- foi de lucru privind descrierea activităţilor auditate;
- fişe de identificare şi analiză a problemelor;
- liste de verificare pe obiective;
- liste de identificare şi analiză a riscurilor;
- fişe de constatare şi raportare a iregularităţilor;
- tabelele punctelor tari şi slabe, tematica detaliată de audit;
- programul de audit, programul intervenţiei la faţa locului;
- chestionare-listă de verificare;
- rapoarte preliminare şi finale de audit, minutele şedinţelor de deschidere, închidere,
conciliere etc.

!!50. Ce cuprinde metodologia utilizata de auditori?

!!51.Enumerati etapele derularii unei misiuni de audit si procedurile ce trebuie parcurse
in cadrul fiecarei etape?

Misiunile de audit intern se realizează printr-o metodologie proprie şi presupune,conform

schemei prezentate, parcurgerea următoarelor etape:

8.1. Pregătirea misiunii de audit intern;

8.2. Intervenţia la faţa locului;
8.3. Raportul de audit intern;
8.4. Urmărirea recomandărilor

Pregătirea misiunii de audit intern

Etapa pregătirii misiunii de audit intern comportă următoarele proceduri:
8.1.1 Iniţierea auditului;
8.1.2. Colectarea şi prelucrarea informaţiilor;
8.1.3. Identificarea şi analiza riscurilor;
8.1.4 Elaborarea programului de audit intern;
8.1.5. Şedinţa de deschidere

Iniţierea auditului
Procedura de iniţiere a auditului presupune întocmirea unor documente care
autorizează misiunea şi creează independenţa auditorilor faţă de cel auditat.
Autorizarea efectuării misiunii de audit intern se realizează prin întocmirea şi
transmiterea ordinului de serviciu echipei de auditori interni. Rolul acestui document este de
a repartiza sarcinile pe auditori pentru ca aceştia să poată demara misiunea de audit intern.

Colectarea şi prelucrarea informaţiilor

În acest sens auditorii interni planifică şedinţa de închidere cu acordul entităţii auditate
şi-i invită pe supervizorul şi conducătorii entităţii (structurii) auditate.
Procedura se concretizează în întocmirea minutei şedinţei de închidere

Raportul de audit intern

Etapa constă în elaborarea, transmiterea şi difuzarea raportului de audit intern, prin

parcurgerea următoarelor proceduri:
8.3.1. Elaborarea proiectului de raport de audit intern;
8.3.2.Transmiterea proiectului de raport de audit intern;
8.3.3.Reuniurea de conciliere;
8.3.4. Întocmirea raportului de audit intern final;
8.3.5. Difuzarea raportului de audit intern.

Elaborarea proiectului de raport de audit intern

Elaborarea proiectului raportului de audit intern, care mai poartă numele de raport
intermediar, presupune respectarea următoarelor cerinţe:
a) constatările trebuie să aparţină domeniului (obiectivelor) misiunii de audit intern şi să fie
susţinute prin documentele justificative corespunzătoare;
b) recomandările trebuie să fie în concordanţă cu constatările şi să determine reducerea
riscurilor potenţiale;
c) raportul trebuie să exprime opinia auditorului intern, bazată pe constatările
efectuate;
d) raportul se întocmeşte pe baza FIAP şi a celorlalte documente de lucru.

Scopul elaborării proiectului raportului de audit intern este de a prezenta cadrul

general, obiectivele, constatările, concluziile şi recomandările auditorilor interni.

Doc salvat

52. Care este primul document care se elaboreaza in cadrul procedurii de initiere a
auditului , cine il intocmeste si ce trebuie sa cuprinda acesta ?

Autorizarea efectuării misiunii de audit intern se realizează prin întocmirea şi

transmiterea ordinului de serviciu echipei de auditori interni.
Rolul acestui document este de a repartiza sarcinile pe auditori pentru ca aceştia să
poată demara misiunea de audit intern.
Ordinul de serviciu reprezintă mandatul de intervenţie dat de structura de audit intern
şi se întocmeşte de către coordonatorul acesteia pe baza planului anual de audit intern şi a
informării cadru privind efectuarea misiunii de audit intern.
Auditorii interni au acces la toate datele şi informaţiile, inclusiv la cele existente în
format electronic, pe care le consideră relevante pentru scopul şi obiectivele precizate în
ordinul de serviciu.
Personalul de conducere şi de execuţie din structura auditată are obligaţia să ofere
documentele şi informaţiile solicitate, în termenele stabilite, precum şi tot sprijinul necesar
desfăşurării în bune condiţii a auditului public intern.

```53.Care este documentul din compartimentul de audit intern notifica entitatea

auditata cu 15 zile calendaristice, inainte de data prevazuta in planul anual de audit
intern pentru declansarea misiunii de audit intern si ce trebuia sa cuprinda acesta?

Compartimentul de audit public intern notifică structura care va fi auditată cu 15 zile

înainte de declanşarea misiunii de audit, iar notificarea va cuprinde scopul, principalele
obiective şi durata misiunii de audit.
Compartimentul de audit public intern notifică de asemenea tematica în detaliu,
programul comun de cooperare, precum şi perioadele în care se realizează intervenţiile Ia faţa
locului, conform normelor metodologice.
Auditorii interni au acces la toate datele şi informaţiile, inclusiv la cele existente în
format electronic, pe care le consideră relevante pentru scopul şi obiectivele precizate în
ordinul de serviciu.
Personalul de conducere şi de execuţie din structura auditată are obligaţia să ofere
documentele şi informaţiile solicitate, în termenele stabilite, precum şi tot sprijinul necesar
desfăşurării în bune condiţii a auditului public intern.??( 50)

54. Ce presupune procedura de prelucrare si colectare a informatiilor?

Procedura de colectare şi prelucrare a informaţiilor reprezintă faza:

- de procurare a documentelor necesare,
- de culegere a informaţiilor utile şi pertinente în vederea realizării analizei riscurilor entităţii
auditate.
Această procedură vine în sprijinul auditorilor pentru a se familiariza cu entitatea
auditată şi contribuie la cunoaşterea domeniului auditabil.
 În acest scop, echipa de auditori solicită entităţii auditate, pe bază de adresă,
documentele care oferă informaţii generale despre instituţia auditată

55. Care sunt informatiile cu caracter general solicitate si colectate de catre auditorii
interni despre entitatea auditata in cadrul procedurii de colectare a informatiilor?

Etapa se concretizează în întocmirea de către auditori a listei activităţilor auditabile din cadrul
entităţii, conform modelului prezentat în continuare pentru domeniul financiar-contabil.

Procedura:Colectarea şi prelucrarea informaţiilor

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
D.G.F.P A JUDEŢULUI X
LISTA ACTIVITĂŢILOR AUDITABILE
Denumirea lucrării: Elaborare plan activitate anual
Domeniul: Financiar-contabilitate
Întocmit: Şeful structurii de audit intern
Data: 15.11.200N
Nr.
crt. Activităţi identificate Observaţii
1. Activiatea de elaborarea şi aprobare a bugetului
2. Întocmirea bilanţului contabil şi a contului de execuţie
3. Contabilitatea, inclusiv angajamentele bugetare şi legale
4. Calcului şi plata salariilor
5. Plata achiziţiilor publice
6. Activitatea de inventariere a patrimoniului
7. Activitatea de încasare a veniturilor

În această etapă, conform prevederilor legale, auditorii interni solicită şi colectează informaţii
cu caracter general despre entitatea / structura auditată. Aceste informaţii trebuie să fie
pertinente şi utile pentru a atinge următoarele obiective:
- identificarea principalelor elemente ale contextului instituţional şi socio-economic în care
entitatea /structura auditată îşi desfăşoară activitatea;
- cunoaşterea organizării entităţii /structurii auditate, a tehnicilor sale de lucru şi a diferitelor
nivele de administrare, conform organigramei;
- identificarea punctelor cheie ale funcţionării entităţii /structurii auditate şi ale sistemelor sale
de control, pentru o evaluare prealabilă a punctelor tari şi slabe;
- identificarea şi evaluarea riscurilor cu incidenţă semnificativă;
- identificarea informaţiilor probante necesare pentru atingerea obiectivelor controlului şi a
selecţionării tehnicilor de investigare adecvate.

!!!56. Care sunt factorii / criteriile de risc utilizari pentru masurarea riscurilor in cadrul
misiunii de audit intern , in conformitate cu prevederile cadrului normativ in vigoare?
57. Care sunt cele 3 nivele ale riscurilor si limitele in care se pot incadra acestea?

Nivelul impactului reprezintă efectele riscului în cazul producerii sale si se poate

exprima pe o scară valorică pe trei nivele:
􀂾 impact scăzut;
􀂾 impact moderat;
􀂾 impact ridicat

b. Probabilitatea de apariţie
Probabilitatea de apariţie a riscului variază de la imposibilitate la certitudine şi este
exprimată pe o scara de valori pe trei nivele:
􀂾 probabilitate mica;
􀂾 probabilitate medie;
􀂾 probabilitate mare.
PROBABILITATE
IMPACT REDUS MEDIE RIDICATĂ
REDUS Ignorare = 1 Ignorare = 2 Ignorare = 3
MEDIU Ignorare = 2 Prudenţa =4 Acţiune = 6
RIDICAT Prudenţă = 3 Acţiune = 6 Acţiune = 9

Nivel tolerare Explicaţii

1 – 3 Ignorare Nu necesită nicio măsură de control
3-4 Prudenţă Necesită măsuri de control pe termen scurt
5-9 Acţiune Necesită măsuri de control urgente

58. Cand are loc sedinta de deschidere , care este documentul care se elaboreaza in urma
acestei sedite, si ce trebuie sa cuprinda?

Şedinţa de deschidere a intervenţiei la faţa locului se derulează la unitatea auditată, cu

participarea auditoriilor interni şi a personalului entităţii/structurii auditate.
Ordinea de zi a şedinţei de deschidere cuprinde:
- prezentarea auditorilor interni;
- prezentarea obiectivelor misiunii de audit public intern;
- stabilirea termenelor de raportare a stadiului verificărilor;
- prezentarea tematicii în detaliu;
- acceptarea calendarului întâlnirilor;
- asigurarea condiţiilor materiale (birou, calculatoare, consumabile) necesare derulării
misiunii de audit public intern.
Entitatea auditată poate solicita amânarea misiunii de audit, în cazuri justificate.
Amânarea trebuie discutată cu DEAC şi notificată conducerii UVT .
Minuta şedinţei de deschidere
Este documentul întocmit la finalizarea şedinţei de deschidere şi în care se
consemnează :
-data şedinţei de deschidere ;
- participanţii ;
-perioada în care se va desfăşura misiunea ;
- alte aspecte importante discutate ;
-data şedinţei de închidere.
!!!59. Cand se intocmeste Formularul de identificare si analiza a problemei –FIAP?