Sunteți pe pagina 1din 2

Fiinţa umană: Corp, Suflet,

Spirit
Scris de Samael Aun Weor

Am spus deja şi repetăm că OMUL SPIRITUAL este un trio compus din corp, suflet
şi spirit; o confirmă Scrierile Sacre, Epistola Întâia către Tesaloniceni 5-23. Acest trio
este condensarea celor Şapte Modificări ale Energiei Universale, Causa Causorum a tot
ceea ce există.

Omul este de natură divină şi umană. Spirit şi Materie; este Cartea celor Şapte Sigili
din Apocalipsa lui Ioan.

Corpul fizic, prin densitatea sa, serveşte ca vehicul al Sufletului pentru evoluţia materiei în
lume. Sufletul nu este Spiritul şi nici Spiritul nu este Sufletul. Sufletul este constituit din
valori ale conştiinţei dobândite în fiecare încarnare. Spiritul este scânteia divină
desprinsă din sânul Absolutului în zorii vieţii.

Samael Aun Weor- La o mie ajungem, dar la două mii nu


Închidere fereastră

S-ar putea să vă placă și