Universitatea crestina “Dimitrie Cantemir” Bucuresti

Facultatea de Relatii Economice Internationale

Master: Integrare si afaceri europene, An I, Sem. 2

ZONELE LIBERE IN ROMANIA

Curs: Coridoare Logistice Europene si Intercomunitare

Conf. Univ. Dr.: Gabriel I. Nastase
Student Masterand: Scarlat Catalina Florentina
 ZONELE LIBERE ÎN ROMÂNIA
DATE GENERALE
Zona liberă reprezintă cea mai complexă formă a regimurilor vamale suspensive. Prin
lege1, se prevede că într-o zonă liberă bine delimitată a teritoriului naţional să poată fi
introduse mărfuri în vederea prelucrării şi comercializării lor, pe terţe pieţe, fără aplicarea
restricţiilor tarifare şi netarifare ale regimului vamal în comparaţie cu teritoriul naţional,
corespunzător spaţiului rezervat zonei vamale libere.
Conceptul de ZEL este un instrument politic util pentru ţările ce intenţionează să
dezvolte un sector de producţie orientat spre export, dar care nu au capacitatea administrativă
şi tehnică necesară pentru a dezvolta un sistem naţional care să permită exportatorilor
importul liber de taxe a echipamentelor şi materialelor.
În practica internaţională, facilităţilor de natură vamală le sunt asociate facilităţi de
natură fiscală. Accesul liber al mărfurilor în zonă, coroborat cu regimul mai liberal al
impozitelor asupra profitului realizat în zonă, reprezintă premise favorabile atragerii de
capital străin în zona liberă. Acestea sunt condiţii necesare stimulării investiţiilor străine, nu
însă şi suficiente. Pentru asigurarea succesului, pe lângă facilităţile acordate zonei libere,
trebuie să existe condiţii avantajoase combinării capitalului cu ceilalţi factori de
producţie(forţa de muncă, materii prime), precum şi o infrastructură corespunzătoare.
Experienţa zonelor libere la nivel mondial a demonstrat că un element care frânează
lansarea şi ulterior dezvoltarea lor este deplasarea exagerată a profitului lor spre activitatea
de depozitare, în defavoarea activităţilor de prelucrare industrială orientate spre export.
Prezentarea ZEL ca “depozite glorificate” se dovedeşte un deserviciu alături de frapanta
similitudine a avantajelor comerciale şi financiare oferite:
scutiri de taxe vamale la accesul produselor de import în zonă, cu condiţia reexportării
acestora sau a produselor rezultate din prelucrarea în afara teritoriului vamal naţional, a
reducerii sau scutirii de impozite pe perioada de determinare;
concesii tarifare la prestările de servicii şi acordarea de asistenţă financiară.
Se consideră că au supravieţuit numai acele zone, care, pe baza avantajelor iniţiale
oferite s-au orientat cu consecvenţă spre dezvoltarea activităţilor de prelucrare pentru export.
1
“Legislation des zones libres”, ed. France, 2002

2
Pe de altă parte, zonele libere industriale s-au dovedit viabile numai în măsura în care
serviciile oferite prin structura organizatorică existentă au fost menţinute prin calitate,
operativitate şi selectivitate la nivelul de creştere a cerinţelor utilizatorilor acestor zone.
Conceptul de zonă liberă a fost modificat şi ajustat în multe moduri. Promovarea
comerţului a determinat întotdeauna crearea unui cadru fizic sigur şi a unui set de legi şi de
reguli pentru tranzacţionarea afacerilor. Fără acestea, costul şi riscurile ar face comerţul
nefavorabil. Din punct de vedere comercial, sporirea regulamentelor prezintă atât avantaje,
cât şi dezavantaje: îmbunătăţirea comunicaţiilor; noile forme de organizaţii de afaceri
facilitează creşterea comerţului prin reducerea incertitudinii în tranzacţii; regulamentele
comerciale şi taxele pe importuri, pe de altă parte, au un impact negativ asupra comerţului.
Prin caracteristicile lor, ZEL contribuie la producerea de bunuri şi servicii, la
“crearea”, dar şi la “devierea” de comerţ, la liberalizarea schimburilor de mărfuri şi servicii.
Principalele caracteristici ale ZEL2 sunt: amplasamentul zonei libere; statutul juridic şi
legislaţia din cadrul ei; obiectul de lucru; activitatea; administrarea.
Amplasamentul sau aşezarea geografică este principalul factor care determină apariţia
şi dezvoltarea unei ZEL. Amplasamentul zonei este de regulă restrâns la o suprafaţă de teren,
limitată de frontiere naturale sau artificiale şi situată în apropierea sau în interiorul unei căi
de transport(port maritim sau fluvial, aeroport, cale ferată), prin care se tranzitează un volum
mare de mărfuri de export şi import. Statutul juridic al zonei este reglementat prin legi şi
diferite acte normative, care permit accesul mărfurilor în regim vamal liberalizat şi fără
restricţii de cantitate, cu condiţia ca acestea să nu fie prohibite de legislaţia ţării respective.
Iniţiativa dezvoltării venea din partea unei autorităţi portuare sau din partea unei
agenţii similare, sau din partea autorităţii municipale în jurisdicţia căreia ar opera zona.
Ministerul Industriei, Comerţului şi Dezvoltării avea un interes scăzut privitor la proiect.
Singurul grup guvernamental cu interes major într-un asemenea proiect era administraţia
vamală, care dorea să se asigure că nu existau mărfuri exceptate de plata taxelor, care să intre
ilegal pe piaţa locală. Multe din legislaţiile zonelor libere vechi prevedeau controale vamale
stricte.

2
“Legislation des zones libres”, ed. France, 2002

3
 PARTEA I – Prezentare zone libere
1.1. Prezentare
O zonă de liber schimb3 este un ansamblu geografic şi economic în care nu există
nici un obstacol al schimburilor de mărfuri şi servicii, nici taxe vamale, nici obstacole
tarifare. Formarea unei zone de liber schimb poate să fie considerată ca un prim pas spre
unificarea economică a regiunii respective.
Prin zonă economică liberă se desemnează un “port liber”, “un depozit liber”, “un
aeroport liber”, aflate pe teritoriul unei ţări sau în zona de frontieră a două sau mai multe
state, în care sunt eliminate o serie de taxe şi restricţii vamale obişnuite altfel.
Din punct de vedere al macroeconomiei zona liberă reprezintă “un port, aeroport
sau o parte din teritoriul naţional în care comerţul este liberalizat prin desfiinţarea oricăror
restricţii cantitative sau taxe vamale”.
Din punct de vedere juridic zona de comerţ liber este o “formă caracteristică de
integrare economică ce se concretizează în acordul dintre statele membre de a înlătura
diversele bariere tarifare şi netarifare din calea tuturor sau numai a unora din produsele care
fac obiectul schimburilor comerciale reciproce”.
Unii specialişti subliniază că zona liberă este cea mai completă formă a regimurilor
vamale suspensive, o enclavă a teritoriului unei ţări, unde mărfurile au acces liber, sunt
scutite de taxe de import-export şi unde există o serie de facilităţi cum ar fi regimul liberal
asupra profitului realizat. Profesorul libanez Emile Saadia consideră zona de liber schimb un
panaceu economic universal.
În concluzie, putem spune că zona economică liberă (ZEL) este o regiune
geografică aparţinând uneia sau mai multor ţări, în care relaţiile economice se dezvoltă fără
nici un fel de îngrădiri din partea statului respectiv. Crearea ZEL este realizată cu scopul de a
favoriza dezvoltarea şi integrarea economică în zona respectivă. Aceste zone mai sunt
denumite şi zone de comerţ liber, de iniţiativă liberă, de prelucrare a produselor de export,
zonă fără taxe vamale, zonă liberă industrială etc.

3
“Integrarea economică”, cap.VIII, ed. Chişinău, 2001

4
 Scurt istoric al zonelor libere
Încă de demult zonele libere erau cunoscute sub denumirea de porturi libere 4, dar
originea lor nu este bine datată. Primul port liber la Marea Mediterană, Cartagina, este
menţionat încă din anul 814 î.e.n. Zone libere comerciale au existat în China, Grecia, Roma
Antică, zona Mediteranei, coasta de vest a Africii şi a Feniciei.
Aproape 70 oraşe din nordul Europei, aflate la încrucişarea unor importante drumuri
comerciale, se bucurau de statutul de oraş liber pentru comerţul cu mărfuri încă din sec. XIII,
toate fiind cuprinse în Liga Hanseatică.
Primele porturi libere italiene au fost Toscana(1547) şi Livorno(1696). Sec. XVIII şi
XIX cunosc o adevărată proliferare de porturi libere: Gibraltar(1704), Civita Vecchia(1732),
Bangkok(1782), Singapore(1819), Hong Kong(1842), Macao(1849). În Franţa, Marsilia este
declarat porto-franco în timpul lui Ludovic al XIV-lea(1669), iar în 1860 este declarată zonă
liberă Haute-Savoie. La sfârşitul sec. XIX Italia declară Genova zonă liberă, Danemarca –
Copenhaga, iar Grecia – Salonicul.
Cele mai multe zone libere au fost realizate în sec. XX, când sunt încheiate şi primele
acorduri de comerţ liber între state.
Regimul de zonă liberă în porturile româneşti are o veche tradiţie 5. Se atestă în 1834
oraşul Galaţi – port liber, în 1866 oraşul Brăila – zonă liberă, iar între 1870 şi 1931 a
funcţionat în regim de zonă liberă portul Sulina.
Scopul înfiinţării zonelor libere era de a favoriza dezvoltarea economiei prin
atragerea investiţiilor de capital străin şi de a dezvolta un sector de producţie orientat spre
export.
Un regulament de exploatare a zonelor libere este cel pentru zonele italiene Trieste şi
Genova. Acest regulament face referire la următoarele avantaje ale ZEL: Reexportarea
mărfurilor străine fără restricţii vamale; Condiţionarea mărfurilor prin schimbarea
ambalajului, formei, calităţii, culorii etc.; Scutirea de taxe vamale a produselor fabricate aici
din materii prime sau semifabricate aduse din străinătate; Depozitarea fără limită de timp a
unor mărfuri în antrepozitele respective.
4
TOCHER, Didier – “Porturile libere ale Europei”, ed. Carmen, 2000
5
CARAIANI, Gheorghe – “Zonele libere”, ed. Economică, Bucureşti, 1995

5
 PARTEA a II-a – Zone libere în România
2.1. Introducere
În contextul geopolitic actual, când România poate constitui o placă turnantă a
relaţiilor economice dintre Extremul Orient şi Vestul Europei, zonele libere pot deveni
elemente de importanţă majoră ale economiei de piaţă. Astfel, înfiinţarea şi asigurarea
funcţionării unei reţele largi de zone libere, constituie un obiectiv constant al politicii de
dezvoltare economică a guvernului român. Facilităţile din aceste zone pot deveni oportunităţi
investiţionale, realizându-se astfel cooperarea internaţională în prelucrarea şi comercializarea
unor materii prime sau semifabricate pentru piaţa Europei Centrale şi de Est.
Prin aplicarea regimului juridic deschis de Legea nr.84/1992, privind regimul Zonelor
Libere în Romania, s-au înfiinţat şi dezvoltat importante zone libere: Sulina, Constanţa Sud,
Galaţi, Brăila, Giurgiu, care şi-au demonstrat eficienţa în perioada interbelică.
Ţinând cont de impactul benefic pc care îl are infuzia de capital străin asupra
economiei naţionale, investitorilor străini li s-au acordat o serie de facilităţi, care completează
avantajele oferite de regimul de zona liberă, cum ar fi: concesii fiscale şi vamale (mijloacele
de transport, marfurile şi alte bunuri provenite din străinatate sau destinate altor ţări, care se
introduc în sau se scot din zonele libere, sunt exceptate de la plata taxelor vamale şi a
impozitelor): scutirea de plata taxei pe valoarea adaugată (TVA), a accizelor şi a impozitelor
pe profit, pe toata durata activităţii desfăşurate în zonele libere a agenţilor economici români
sau străini; facilităţi privind repatrierea profiturilor şi a capitalurilor; garantarea investiţiei
străine în România (terenurile şi construcţiile din zonele libere pot fi concesionate sau
închiriate persoanelor fizice şi juridice, române sau străine, termenul de concesionare fiind de
maximum 50 de ani); asigurarea serviciilor utilitare şi a infrastructurii. În plus, faţă de aceste
avantaje de ordin general, trebuie menţionate şi cele conferite de specificul fiecărei zone
libere în parte.
2.2 Zona Liberă Constanţa Sud
Cea mai complexă şi importantă zonă liberă din România este Zona Liberă Constanţa
Sud, amplasată în partea vestică a Portului Constanţa formând împreună cu acesta cel mai
mare port din sud-estul Europei. Zona Liberă Constanţa Sud beneficiază de existenţa
infrastructurilor de transport (maritim, fluvial, feroviar şi rutier), care asigură legătura cu

6
diverse surse de aprovizionare şi pieţe de desfacere din Europa Centrală, Bazinul
Mediteranean, Orientul Apropiat şi Mijlociu. Deschiderea traseului de navigaţie Dunăre-
Main-Rhin a creat un coridor între Marea Neagră şi Marea Nordului care scurtează,
considerabil, drumul dinspre Orientul Îndepărtat spre Europa Centrală şi de Vest.
Zona Liberă Constanţa Sud are o suprafaţă totală de 177 ha. Prin Hotărârea de Guvern
nr. 410/1993, privind înfiinţarea Zonei Libere Constanţa Sud, au fost stabilite 3 incinte în
care să se desfăşoare activităţile de zonă liberă. În condiţiile existente la momentul actual,
activităţile se pot desfăşura doar în cadrul Incintei nr. 1, care ocupă o suprafaţă de 15,5 ha şi
cuprinde spaţiile de depozitare acoperite (2 magazii de cca. 12.000 mp) şi descoperite,
deservite rutier şi feroviar, permiţând realizarea, în continuare, a unor magazii sau spaţii
pentru activităţi de producţie. Această incintă are acces direct la o dană unde pot acosta atât
nave maritime cât şi fluviale. În port pot ancora şi opera vase de până la 200.000 tdw.
Acvatoriul portuar este conectat cu fluviul Dunărea prin intermediul Canalului Dunăre-Marea
Neagră. În zona de acces a navelor pe canal se acceptă vase cu o capacitate maximă de 5.000
tdw.
Prin Zona Liberă Constanţa Sud pot circula cele mai diverse mărfuri, existând în
imediata apropiere un terminal de conteinere, un feribot, un terminal RO-RO şi depozite de
cereale.
2.3 Zona liberă Sulina
Este prima zonă libera înfiinţată, fiind situată la extremitatea estică a Dunării, respectiv
la vărsarea braţului Sulina în Marea Neagră. Această zonă liberă putem spune că beneficiază
de o anumită experienţă în desfăşurarea activităţilor specifice, deoarece, datorită poziţiei
geografice propice, în Portul Sulina, încă din anul 1978, s-a instituit regimul de port liber.
Această zonă liberă, deşi are o poziţie oarecum izolată prin lipsa căilor de acces feroviar şi
rutier adecvate, dispune de o infrastructură şi o dotare portuară deosebit de complexe. De
altfel, se preconizează realizarea unui acces rutier pe digul Canalului Sulina, care să facă
legătura între Tulcea şi Sulina.
Portul Sulina este constituit din două zone, diferenţiate după tipul activităţii ce se
desfăşoară, şi anume: zona comercială (cuprinde portul vechi, portul liber, portul de tranzit şi
portul turistic) şi zona industrială (cuprinde baza şi cala din bazin pentru nave de până la
64.800 tdw, cala reparaţii nave de până la l200 tdw şi atelier de dezmembrare nave).

7
 În condiţiile deschiderii coridorului Dunăre-Main Rhin, Zona Liberă Sulina prezintă un
interes economic real pentru ţările riverane şi, în special, pentru Republica Moldova.
2.4 Zonele libere Galaţi şi Brăila
Urmând firul Dunării în amonte, se profilează Zonele Libere Galaţi şi Brăila, organizate
lângă două porturi dunărene vecine, amplasate pe Dunărea maritimă, într-o regiune cu un
ridicat potenţial economic, industrial şi agricol.
Motivele care au determinat înfiinţarea acestor zone libere sunt justificate de
următoarele elemente:
produsele şi mărfurile destinate zonei libere pot fi transportate pe apă din toate părţile lumii,
prin Marea Mediterană şi Marea Neagră. De aici, pe cursul Dunării pot pătrunde în partea
centrală, nordică şi de vest a Europei, asigurându-se, astfel, o reducere substanţială a
distanţelor, a duratei transportului şi, implicit, a costurilor acestuia;
îmbinarea tuturor categoriilor de transport (fluvial, rutier, cale ferată şi posibil, aerian). În
acest sens, trebuie menţionat ca amplasamentul Zonei Libere Galaţi se află în legătura directă
cu linia ferată largă, folosită de ţările fostei URSS. În acest mod, mărfurile şi produsele
provenite din ţările estice pot fi descărcate direct în Zona Liberă Galaţi prin intermediul
triajului Gară Largă;
crearea unor zone de depozitare tampon, atât pentru mărfurile româneşti cât şi pentru
mărfurile străine, în condiţii de extrateritorialitate vamală, în aşteptarea unor momente
favorabile de plasare pe piaţă. Situarea acestor oraşe (Brăila şi Galaţi) la limita celei mai
vaste zone agricole a României, cu producţii importante de cereale şi din ramura creşterii
animalelor care, in anii urmatori, pot crea disponibilitate pentru export;
favorizarea schirnbului de mărfuri in cadrul recent createi zone de Cooperare Economica a
Marii Negre (Turcia, Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Rusia, Ucraina, Moldova, România,
Bulgaria, Grecia);
facilităţile vamale dintre România şi Republica Moldova creeaza premisele unui acces uşor la
imensele resurse naturale ale Cornunităţii Statelor Independente, care reprezintă o apreciabilă
piaţă absorbantă a produselor manufacturate.
Amplasamentul Zonei Libere Galaţi pune la dispoziţie o suprafaţă de 130 ha şi o
suprafaţă portuară de 6,98 ha. Accesul la Dunare (care la Galaţi şi Brăila este maritimă) se
face direct, prin trei dane de acostare, dotate cu toate instalaţiile de descărcare-încărcare,

8
care, în prezent, nu sunt utilizate la capacitatea lor maximă.
În port este permis accesul navelor maritime cu un pescaj de max. 24 tum (7,3 m). Din
punct de vedere economic, în judeţul Galaţi se găsesc unităţi reprezentative ale majorităţii
ramurilor economiei naţionale: industria metalurgică, industria uşoară, alimentară, chimică, a
lemnului, industria materialelor de construcţii, a sticlei, porţelanului şi faianţei. Prin aceste
trăsături, municipiul Galaţi constituie unul din cele mai mari oraşe ale ţării şi asigură
importante surse de materii prime şi forţă de muncă. Combinatul Siderurgic şi Santierul
Naval din Galaţi, precum şi Societatea Comercială de Utilaj Greu Brăila reprezintă puncte
principale de oportunităţi pentru investitorii străini.
Brăila este unul din cele mai vechi porturi de pe malul stâng al Dunării, cu tradiţie în
activităţi privind comerţul cu cereale, peste, cherestea, sare etc., situându-se în rândul celor
mai importante oraşe din punct de vedere economic şi de transport din ţară. Zona Liberă
Brăila, care este în suprafaţă totală de 65,1 ha, dispune, din punct de vedere economic, de o
mare diversitate de unităţi industriale, comerciale, agricole, financiar-bancare, ca şi de
societăţi şi agenţi de navigaţie. Prin Portul Brăila, în mod curent se derulează la export
diverse categorii de materiale: produse din metal (utilaj greu, profile, oţel beton, conducte,
cuie etc.), produse neferoase (aluminiu), produse chimice (îngrăşăminte, produse sodice,
p.v.c.), produse din lemn (mobilă, hârtie etc.).
Concluzionând, putem spune despre cele două judeţe vecine, Brăila şi Galaţi, că asigură
surse de materii prime deosebit de importante. Prin poziţia lor geo-politică, zonele libere
Galaţi şi Brăila asigură acces la o piaţă de desfacere foarte diversificată. Situarea acestora în
apropierea frontierei cu Moldova şi Ucraina, cu deschidere şi legătură între partea de est şi de
vest a Europei, asigură, în acelaşi timp, posibilitatea unor relaţii directe cu sudul Europei,
Africa de Nord şi Zona Orientului Apropiat.
2.5 Zona liberă Giurgiu
Poziţionarea acesteia este în partea de sud a municipiului Giurgiu, delimitată de
drumul care face legătură între municipiul Giurgiu şi Portul Giurgiu, fluviul Dunărea precum
şi de cele două canale care comunică cu fluviul.
Amplasarea sa în municipiul Giurgiu, principal port la Dunăre, prezintă un avantaj
major pentru transportul de mărfuri pe cale fluvială, fluviul Dunărea conferindu-i o legătură
naturală cu toate porturile dunărene până la ieşirea în Marea Neagră, canalul navigabil

9
Dunărea - Marea Neagră realizează legătura pe apă între Portul Giurgiu şi Portul Maritim
Constanţa - principala “poartă maritimă” a ţării.
De asemenea, fluviul Dunărea asigură portului Giurgiu legături fluviale cu cele opt
ţări riverane Dunării din Europa de Est şi Centrală, iar prin Canalul Rhin-Main-Dunăre cu
ţările din Vestul Europei, cu ieşire la Marea Nordului prin Portul Rotterdam. Se asigură deci
o legătură directă pe apă, între Marea Neagră, prin Portul Maritim Constanţa, şi Marea
Nordului prin Portul Rotterdam, portul Giurgiu asigurând o “placă turnantă” pentru traficul
destinat ţărilor balcanice şi Orientului Mijlociu.
Pe de altă parte oraşul Giurgiu, situat în partea sudică a României, se află la
intersecţia unor căi importante de comunicaţii terestre (feroviare şi rutiere), care asigură
integrarea în reţeaua rutieră şi în magistralele feroviare internaţionale. Zona Liberă Girgiu se
află la intersecţia unor coridoare europene importante, şi anume: coridorul VII, IX şi IV.
Podul rutier şi feroviar de peste Dunţre, conferţ municipiului Giurgiu rolul de “principalţ
poartţ a ţării pe direcţia Nord - Sud”.
Zona liberă Giurgiu, reprezintă un nod de legătură între coridoarele europene rutiere,
feroviare şi fluviale (nr. 4, 7, 9) având un port dezvoltat, o industrie puternică în zonă şi
numeroasele facilităţi ale unui port fluvial.
În primul rând, Giurgiu este unul din cele mai importante porturi dunărene din România
şi este corelat cu aşezarea geografică extrem de favorabilă, ocupând un loc important în
ierarhia porturilor în care se pot organiza zone cu comerţ liber.
Oraşul Giurgiu, situat în partea sudică a României, pe Dunărea de jos, se află la
intersecţia unor importante căi de comunicaţie pe apă şi terestre (feroviare şi rutiere).
Zona liberă Giurgiu este privilegiată datorită podului existent şi a importantului nod
rutier şi feroviar pentru transporturi de marfă pe uscat, neexistând altă legătura permanentă
peste Dunăre.
Prin poziţia geografică pe care o are, Giurgiu realizează o deschidere pentru relaţiile
comerciale cu Peninsula Balcanică şi Orientul Mijlociu. De asemenea, Giurgiu este
principala poartă de intrare-ieşire din sudul României, integrat în coridoarele de trafic
internaţional importante pe direcţiile nord-sud, sud-est, sud-vest, ce fac legătura cu ţările
estice, centrale şi vest-europene.
Amplasat în jumătatea sectorului românesc al Dunării, beneficiază de facilităţile

10
transportului pe apă oferite de această importantă cale de comunicaţie fluvială, care asigură
legătura cu Marea Neagră, prin porturile Constanţa şi Sulina, a celor 8 ţări riverane iar,
începând din anul 1993, odată cu terminarea Canalului Dunăre-Main-Rhin, şi cu ţările vest-
europene şi ieşire la Marea Nordului prin portul Rotterdam.
Nu este deloc neglijabil faptul că oraşul este amplasat foarte aproape de
capitala ţării, Bucureşti (60 km) care, prin habitatul ridicat pe care îl are, poate
absorbi cantităţi foarte mari de mărfuri.
Zona se întinde pe o suprafaţă de 153,56 ha, fiind delimitată pe trei laturi de apă (fluviul
Dunărea şi două canale navigabile).
Amplasamentul Zonei Libere Giurgiu beneficiază în prezent de:
existenţa lucrărilor de infrastructura (cheiuri, platforme, accese rutiere, accese feroviare);
existenţa lucrărilor de suprastructură, atât pentru spaţii comerciale cât şi pentru spaţii
productive industriale;
existenţa amenajărilor ce permit racordarea la energia electrică;
existenţa infrastructurii pentru comunicaţii, legături telefonice prin fibră optică şi centrală
telefonică digitală;
teren liber de sarcină, pentru amenajarea de spaţii productive sau comerciale.
Societatea Comercială “Şantierul Naval" S.A. şi Societatea Comercială "ICMUG" S.A.,
au un important potenţial, constând în dotări şi posibilităţi de adaptare rapidă la noi
tehnologii moderne cu costuri minime de investiţii.
Societatea Comercială "Şantierul Naval" SA. este profilată pe construcţii şi reparaţii de
nave fluviale, maritime, tehnice şi de mărfuri, nave de pasageri. Este dotată cu o instalaţie de
transfer vertical şi orizontal care creează posibilitatea construirii unor nave de dimensiune
maximă 100 m lungime, 17,5 m lăţime şi o greutate de ridicare-lansare de 2000 tone.
Pentru armarea navelor şi operaţiunile de încărcare-descărcare mărfuri, dispune de 580
ml cheiuri, pe care sunt amplasate 6 macarale portic, cu o capacitate nominală de 16 tone.
Societatea Comercială “ICMUG” S.A. este profilată pe producţia de instalaţii de foraj de
mică şi medie adâncime, utilaj minier, petrolier, chimic, execuţie de conteinere de 20 şi 40
picioare.
În cadrul societăţii există posibilitatea proiectării, pregătirii şi execuţiei pentru oricare
gama tipodimensională de produse şi echipamente.

11
 Zona include un terminal petrolier cu o dană de acostare pe lungimea de 350 m.
Terminalul are o capacitate de înmagazinare de 50.000 tone produse petroliere diverse, fiind
singurul de acest fel pe malul românesc al fluviului Dunărea.
În acelaşi timp, în perimetrul Zonei libere este o suprafaţă de aproximativ 700.000 mp
teren liber, care poate fi amenajat pentru diverse destinaţii comcreiale sau productive, cu
acces la utilităţi, infrastructura şi fronturi de acostare la apă. De asemenea, în Zona liberă
există o bază proprie: care asigură materialele necesare şi execuţia lucrărilor de construcţie
într-o gamă variată.
Cadrul juridic adoptat în domeniul zonelor libere, în perioada post-revoluţionară,
respectiv Legea nr. 84/1992, este stimulativ pentru investitorii străini, asigurând garanţii şi
avantaje financiare.
Terenurile şi construcţiile din Zona liberă pot fi concesionate prin licitaţie publică, cu
plata unei redevenţe anuale, sau închiriate persoanelor fizice şi juridice, române sau străine,
Termenul de concesionare poate fi de 50 ani şi se stabileşte în funcţie de valoarea investiţiei
sau de specificul activităţii.
Mijloacele de transport, mărfuri şi alte bunuri provenite din străinătate sau destinate
altor ţări, care se introduc sau se scot din zona liberă, sunt exceptate de plata taxelor vamale
şi a impozitelor.
Pentru activitatea desfăşurată în Zona liberă, agenţii economici sunt scutiţi de plata
TVA, a accizelor şi a impozitării pe profit pe toată durata activităţii.
La lichidarea sau restrângerea activităţii desfăşurate în Zona liberă, persoanele fizice sau
persoanele juridice pot transfera în străinătate capitalul şi profitul, după plata tuturor
obligaţiilor către statul român şi partenerii contractuali.
Activităţile care se pot efectua în zona liberă sunt: manipularea, depozitarea, sortarea,
prelucrarea, asamblarea, fabricarea, marcarea, etichetarea, expertizarea, repararea,
dezmembrarea mărfurilor, organizarea de expoziţii, operaţiuni de bursă şi financiar-bancare,
transporturi şi expediţii interne şi internaţionale, închirierea şi concesionarea clădirilor,
spaţiilor şi depozitelor şi a terenurilor neamenajate destinate construirii de obiective
economice, gruparea, degruparea, operaţii de logistică etc.
Bunurile din Zona liberă Giurgiu pot fi transportate în altă zonă liberă fără plata taxelor
vamale. Aceste bunuri pot tranzita teritoriul României.

12
 Toate operaţiunile financiare legate de activităţile desfăşurate în zona liberă se fac în
valută liber-convertibilă acceptată de Banca Naţională a României.
Investiţiile efectuate în zonele libere nu pot fi expropriate, rechiziţionare sau supuse
altor măsuri cu efecte similare.
Mijloacele de transport, mărfurile şi alte bunuri care se introduc, se află sau se scot din
Zona liberă, precum şi activităţile desfăşurate în zonă sunt supuse normelor sanitare, sanitar-
veterinare, fito-sanitare şi de protecţia mediului, după caz.
Pentru activităţile ce se desfăşoară în Zona liberă, administraţia acesteia eliberează
licenţe de lucru utilizatorilor contra unor taxe stabilite anual, conform uzanţelor
internaţionale. La fundamentarea lor se va ţine seama de valoarea economică şi socială a
activităţii ce urmează să se desfăşoare.
Utilizatorul achită taxa de licenţă, precum şi tariful aferent serviciilor efectuate de
Administraţia Zonei Libere pentru eliberarea licenţei. În Zona liberă acţionează mecanismele
pieţei libere (formarea preţurilor, salariilor, costurilor, profiturilor, ratelor de schimb valutar
şi a dobânzii), reglementările guvernamentale neavând un rol determinant.
CONCLUZIE. Zona liberă este cea mai importantă formă a regimurilor vamale
suspensive şi un instrument foarte important pentru promovarea comerţului exterior al unei
ţări. Scopul înfiinţării unei zone libere este de a favoriza dezvoltarea economică prin
atragerea de investiţii de capital străin. Atragerea acestora influenţată de accesul liber al
mărfurilor coroborat cu regimul liberal al impozitelor asupra profiturilor realizate, adică, pe
teritoriul zonei libere pot fi introduse mărfuri în vederea prelucrării sau comercializării lor, în
principiu, pe terţe pieţe, fără aplicarea restricţiilor tarifare şi netarifare ale regimului vamal în
comparaţie cu teritoriul naţional.

SURSE BIBLIOGRAFICE:

NĂSTASE, Gabriel, “Coridoare logistice europene şi intercontinentale”, Ediţia a 2-

a revizuită şi adăugită 2011, editura Prouniversitaria, Bucureşti, 2011, Pag. 83-87.
TOMA, Costel; SUCIU, Gică - “Zone libere: principii şi practică”, editura ALMA,
1999.

13