Problemele școlii contemporane

Organizarea sistemului de invatamant si predarea se fac si astazi pe baza unor

principii enuntate de cativa mari pedagogi ai secolului al XIX-lea. De pilda,
ideea de a-l invata pe copil notiuni despre lume pornind de la obiecte
concrete, pentru a trece apoi la concepte abstracte, pare foarte logica,
fireasca si banala acum, dar nu a fost mereu asa. Meritul de a fi impus acest
concept i se datoreaza pedagogului elvetian Johann Heinrich Pestalozzi, la
randul lui inspirat de Locke si Rousseau. Secole de-a randul, educatia copiilor
in primii ani incepea cu memorarea unor lungi pasaje in latina, pe care,
neintelegandu-le, acestia le stalceau in toate felurile. Pestalozzi a intemeiat in
Elvetia si Germania nu numai scoli pentru copii, ci si cursuri de pregatire
pentru profesori. Ideile sale au fost preluate si introduse in intreaga Europa si
in tarile celorlalte continente in care influenta Europei s-a facut simtita.
Friedrich Froebel, educator german propunea o programa foarte
apropiata de ceea ce se invata si azi la gradinita: cantece, povesti, jocuri,
activitati practice. Imigrantii germani au dus cu ei acest concept in Statele
Unite ale Americii, unde primele gradinite au fost infiintate inca din a doua
jumatate a secolului al XIX-lea.Si, ca semn ca institutia scolii ajunsese la
maturitate, secolul XIX este si epoca in care au fost intemeiate, in tarile
europene si in multe tari nord si sud-americane, sistemele nationale de educatie.
Teoretic, din ce in ce mai multi copii aveau acces la educatie, dar, practic, multi
dintre ei erau nevoiti sa lucreze, pentru a castiga bani, inca de la varste fragede.
A fost nevoie, asadar, de reforme in domeniile legislatiei muncii si protectiei
sociale. 

Ellen Key (Suedia) a creat conceptul de educatie progresiva, care

pune accentul pe nevoile si potentialul copilului mai mult decat pe
necesitatile societatii sau pe principiile religioase. Psihologul elvetian Jean
Piaget, prin teoria sa asupra dezvoltarii cognitive, a contribuit, de asemenea, la
o transformare a perceptiei asupra rolului educatiei, la o schimbare de
viziune, indreptata mai mult asupra elevului: o educatie centrata pe copil,
pe dezvoltarea sa in acord cu propriile posibilitati si aptitudini. „Educatia,
spunea Piaget, inseamna, pentru cei mai multi, a incerca sa-l faca pe copil sa
semene cu adultul tipic pentru societatea respectiva… Pentru mine, insa,
inseamna sa faci din copii niste creatori. Trebuie sa creezi inventatori,
inovatori, nu conformisti. 
 Formula propusa de Celestin Freinet are la baza concepte
ca pedagogia prin munca (elevii invata fabricand ei insisi produse sau
furnizand servicii); invatarea in grup, pe principiul incercare-greseala;
munca in cooperare; invatarea pornind de la interesele fiecarui copil;
utilizarea „metodei naturale“ (pe baza experientelor proprii
copilului). Metoda lui Freinet este aplicata in numeroase scoli din lume, ba chiar
un intreg sistem national de educatie – cel al Finlandei – este bazat pe conceptia
sa. 

Maria Montessori a dezvoltat o metodologie proprie (metoda de

educatie Montessori) fundamentata pe principiul „autodezvoltarii spontane” –
stabilirea ritmului propriu de invatare al fiecarui copil. In pedagogia
Montessori, copiii sunt incurajati sa ia singuri decizii si li se amenajeaza un
spatiu mobilat cu obiecte pe masura lor („microcosmos“). Sunt utilizate la
maximum asa-numitele perioade sensibile, etape din dezvoltare in care
copilul este in mod deosebit receptiv la dobandirea de noi cunostinte in
anumite domenii, lucru atribuit de Maria Montessori dezvoltarii unor arii
cerebrale specifice.