Adaptarea copilului la mediul şcolii.

Popescu Loredana Alexandra.

Integrarea copilului în mediul şcolar presupune o bună acomodare a

elevului la sarcinile pe care i le impune şcoala şi activitatea de învăţare. Ea se
evidenţiază prin capacitatea elevului de integrare în activitate şi în viaţa şcolii,
exprimată prin: reuşita şcolară, acomodarea la cerinţele şcolii (colectiv didactic,
clasa de elevi, microgrupuri formate), orientarea şcolară adecvată resurselor interne
şi externe (cerinţele familiei si ale mediului social).

In opinia mea intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în

viaţa sa, date fiind„statutul” şi „rolul” de elev, natura relaţiilor cu adulţii şi cu
colegii, noutatea condiţiilor de activitate şi, mai ales, specificul învăţării - activitate
deosebit de complexă ce angajează dintr-o perspectivă inedită întreaga sferă a vieţii

1
sale psihice, diferitele structuri anatomofiziologice, toate cunoştinţele şi
deprinderile dobândite anterior.

Atunci cand discutam despre educaţie, instrucţie şi despre formarea

minţilor, nu trebuie să se piardă din vedere că orice activitate umană este supusă
unei legi suverane: adaptarea individiului la mediu.

Adaptarea şcolară reprezintă un proces complex, proiectat şi dirijat de

profesor în vederea realizării unor raporturi optime între elev şi mediul educativ/
didactic.
Conţinutul acestui concept este interpretat uneori în sens restrictiv, prin
raportare la acţiunile pedagogice necesare în anumite împrejurări, cum ar fi
intrarea elevului în clasa 0 – adaptarea la şcolaritate- sau în sens larg prin
ansamblul acţiunilor proiectate de profesor pentru realizarea corelaţiei optime
între posibilităţile elevilor şi cerinţele mediului educativ/didactic.
Adaptarea la şcolaritate reprezintă acţiunea de modificare, ajustare,
transformare a copilului pentru a deveni apt pentru şcoală, capabil de a face faţă
cerinţelor instructiv- educative şi de a fi compatibil sub aspectul
disponibilităţilor bio-psiho-sociale, în acord cu normele şi regulile programei
şcolare pentru dobândirea statutului şi rolului de elev.
Adaptarea la şcolaritate implică compatibilitatea eforturilor, a
dificultăţilor cu capacitatea fiecărui elev ca individualitate umană de a rezolva
sarcinile şcolare.
Concordanţa obiectivelor propuse şi modalitatea de răspuns a elevului
faţă de ele, reprezintă condiţia fundamentală a adaptării.
În procesele de educatie schimbarea sau inovarea se manifestă des.
Important este în ce scop se realizează şi cum motivezi elevii să o accepte. Spre
deosebire de alte domenii de activitate, inovarea în educatie trebuie astfel
implementată încât să ducă la progres. Inovările produse pe elevi, care nu au
reuşită asigurată duc la stagnări, întârzieri în dezvoltarea acestora.
Esenţa adaptării la şcolaritate constă în ajustarea informativ formativă a
procesului instructiv – educativ, pe de o parte, şi a caracteristicilor şi
trăsăturilor de personalitate ale elevului, pe de altă parte.
Ţinând cont de schimbările simultane – evoluţia personalităţii copilului şi
exigenţele şcolare din ce în ce mai ridicate, pentru evaluarea adaptării şcolare
trebuie să raportăm particularităţile mediului şcolar la o anumită etapă de
dezvoltare a copilului.
Forma, stadiul şi nivelul de realizare a interacţiunii dintre personalitatea
în formare a elevului şi cerinţele activităţii şcolare vor determina o gamă
extinsă de posibilităţi adaptative.
2
 Adaptarea şcolară presupune operarea cu o serie de indicatori care
constituie sistemul de referinţă al nivelului de realizare a interacţiunii dintre
personalitatea elevului şi ansamblul condiţiilor de desfăşurare a procesului
instructiv – educativ, din perspectiva aspectului informativ formativ
exercitat.Astfel unul din sistemele de referinţă ale adaptării se referă la
ansamblul cunoştinţelor pe care copilul trebuie să şi le însuşească, la priceperile
şi deprinderile de muncă intelectuală, dar şi la cele ce vizează comportamentul.

Jean Thomas lanseaza conceptul educatie in schimbare si defineste inovatia

ca : 'Acea schimbare in domeniul structurilor si practicilor invatamantului care are
drept scop ameliorarea sistemului'.

Dimensiunea inovatoare reprezinta o conditie esentiala a optimizarii

interactiunilor si a microdeciziilor educationale in universul grupului.

In ceea ce priveste deciziile inovatoare este de mentionat necesitatea

pastrarii si a identificarii unor spatii pentru eventuale decizii secundare,
suplimentare, in decursul fazei de interventie si de executie (spre exemplu in cazul
unei interventii corectionale, pedeapsa, reactia elevului la momentul respectiv
poate determina o schimbare atitudinala a cadrului didactic). Decizia in acest caz
devine un purtator inovatie prin: fundamentarea sa informational si coeficientul de
noutate realizat;

Schimbarea ca trasatura a demersurilor manageriale ale cadrului didactic,

presupune un set de corective aduse mereu actiunii educationale. Practica scolara
nu poate fi privita la infinit ca un factor pasiv, datoria acesteia fiind de a reactiona
cu receptivitate maxima la intreprinderi inovatoare.

Agentul schimbarii este insusi cadrul didactic. El nu constituie pentru

demersurile inovatoare o amenintare, cu atat mai mult cu cat eventualele reprosuri
externe care i s-ar putea aduce cadrului didactic, ar face apel la traditionalism si nu
ar fi intemeiate.

Inovatia la acest nivel al managementului clasei, porneste de la: cunoasterea

practicii educationale intr-un moment al activitatii,cunoasterea tendintelor si a
traditiilor activitatilor educationale vizate si cunoasterea orizonturilor de asteptare
ale elevilor.

Analiza procesului didactic din perspectivă managerială reliefează

dimensiunea ergonomică a acestuia, concretizată în: dispunerea mobilierului în
sala de clasă, vizibilitatea, în sensul poziţionării elevilor în bănci şi amenajarea
3
sălii de clasă, toate acestea având o contribuţie deosebită în asigurarea succesului
activităţii didactice la catedră, dar şi a eficienţei şi eficacităţii economice a
procesului educaţional, ca proces managereial.
Toate aceste resurse materiale utilizate în şcoală care oferă posibilităţi
crescute de informare şi de activizare şi care pot contribui la raţionalizarea
eforturilor elevilor şi profesorilor, în scopul evitării factorilor stresanti sunt
denumiţi factori psiho-ergonomici ai învăţării.
Mobilierul şcolar reprezintă o componentă a bazei tehnico-materiale,
compusă din mobilier rezervat atât elevilor, cât şi cadrului didactic, care din punct
de vedere ergonomic trebuie să fie realizat corespunzător caracteristicilor psiho-
somatice ale elevilor şi în conformitate cu caracteristicile spaţiului clasei.
Preocuparea pentru realizarea unui mobilier care să corespundă tendinţelor
moderne ale procesului instructiv – educativ, a condus la conturarea unor atribute
ale mobilierului sălii de clasă, cum ar fi: simplitatea, funcţionalitatea, durabilitatea,
instrucţionalitatea, modularitatea. Realizarea unui mobilier care să respecte în
acelaşi timp caracteristicile amintite, dar în acelşi timp să permită organizarea şi
reorganizarea acestuia în conformitate cu tipul de activitate didactică, respectiv
stilul educaţional al profesorului, reprezintă o preocupare continuă a specialiştilor
în ergonomia spaţiului şcolar. Astfel, aşezarea mobilierului în manieră tradiţională
favorizează mai mult centrarea activităţii pe profesor, facilitând mai mult
comunicarea pe verticală şi atitudinea pasivă a elevilor, pretându-se la activităţile
tip predare, în care dominante sunt strategiile expozitive. Dispunerea mobilierului
în semicerc sau oval favorizează derularea activităţilor didactice interactive,
permiţând implicarea activă şi permanentă a elevilor, precum şi crearea ocaziilor
de învăţare.
Vizibilitatea reprezintă o constantă ergonomică ce presupune adaptarea
spaţiului şcolar al clasei, al mobilierului la necesităţile somato-fiziologice ale
elevilor. Vizibilitatea este condiţionată de dispunerea mobilierului în clasă şi de
starea de sănătate a elevilor. Se are în vedere atât respectarea normelor şi regulilor
de psihoigiena muncii intelectuale (orientarea după anumite susrse de lumină, care
să permită păstrarea de către elevi a poziţiei corecte la scris şi citit etc.) precum şi
unele aspecte legate variabilitatea după înălţime a acopiilor sau manifestrea unor
deficienţe de auz, văz, ale scheletului etc. Se recomandă, de asemenea, stimularea
dinamicii poziţiilor ocupate în bănci de către elevi. În selectarea şi poziţionarea
elevilor în bănci, profesorii ar trebui să îmbine armonios toate categoriile de
criterii, toate acestea contribuind la creşterea randamentului şcolar al elevilor.
La intrarea în şcoală copilul va “ învăţa să înveţe ’’ în cadrul fiecărei

4
discipline şcolare şi în consecinţă, se va adapta rapid cu cât metodele şi
mijloacele de învăţământ utilizate vor fi adaptate particularităţilor psiho –
individuale şi de vârsta ale acestora.
In concluzie micul şcolar va avea nevoie să se adapteze la personalitatea
noului cadru didactic, învăţătorul, la localul exterior şi interior al şcolii, la sala
de clasa, la noii colegi şi la noile circumstanţe proprii conjuncturii din clasă, ce
comportă aspecte imprevizibile cu suportul familiei cat si cel al cadrului
didactic.