MANAGEMENTUL CLASEI DE

ELEVI
STRUCTURI DIMENSIONALE

STUDENT:BODIN CLAUDIU
COORDONATOR ȘTIINȚIFIC : Prof.univ. Renata Cercel
 CUPRINS
 Introducere..................................................................
1.Dimensiunea ergonomică...........................................
2.Dimensiunea psihologică ...........................................
3.Dimensiunea socială ..................................................
4.Dimensiunea normativă……………………………..
5.Dimensiunea operaţională ........................................
6.Dimensiunea inovatoare ............................................
7.Concluzii....................................................................
Bibliografie...................................................................
 INTRODUCERE

Managementul clasei se referă la conducerea şi organizarea în cele mai bune condiţii a procesului de învăţământ dar şi a clasei; pentru a se realiza în mod eficient
acest lucru, dascălul nu trebuie să fie un simplu transmiţător de informaţii, ci şi un bun manager al grupei de copii pe care o conduce.

Cadrul didactic este cel care reuneşte toate resursele materiale şi umane, resursele de ordin pedagogic şi psihologic şi le pune la dispoziţie într-o manieră proprie
clasei pe care o conduce; cu alte cuvinte, cadrul didactic este managerul clasei.

Profesorul planifică activitatea didactică pe care o concretizează într-o planificare calendaristică anuală şi în una semestrială. Profesorul mai realizează planuri de
lecţii, organizează clasa de elevi, în funcţie de natura activităţii desfăşurate şi de obiectivele urmărite.

Managementul clasei de elevi presupune „arta de a pregăti resursele umane, de a forma personalităţi potrivit unor finalităţi solicitate de societate şi acceptate de
individ”[1] .

Într-o organizaţie şcolară, activitatea managerului este foarte importantă pentru funcţionarea eficientă a unităţii în ansamblu. Eficienţa activităţii managerului
reprezintă o dovadă clară a competenţei acestuia.În sistemul de învăţământ profesorii trebuie să se raporteze la cei pe care îi educă , să stabilească relaţii de colaborare cu
elevii şi părinţii acestora şi cu alţi factori ai societăţii. Ei nu educă numai la catedră, în clasă, ci prin fiecare contact pe care îl stabileşte cu copiii şi părinţii acestora,
desfăşoară o muncă de dezvoltare şi de conducere. Activitatea cadrelor didactice se desfăşoară în faţa unor individualităţi psihice umane în formare; de aici rezultă şi
necesitatea unei maxime responsabilităţi faţă de comportamentele şi intervenţiile educatorului, responsabilităţi care diferă în funcţie de nivelul de învăţământ la care ne
referim(grădiniţă, ciclul primar, gimnazial, etc). Rolul de „profesor-manager nu-l diminuează pe cel de profesor-educator, ci îl întăreşte, îl sprijină în eficienţă”[2] .

Managementul clasei are o structură dimensională ce cuprinde : dimensiunea ergonomică, dimensiunea psihologică, dimensiunea socială, dimensiunea normativă,
dimensiunea operaţională şi dimensiunea inovatoare.

1.Romiţă Iucu, Managementul şi gestiunea clasei de elevi, Editura Polirom, Iaşi, 2003;

2.Elena Joiţa, Management educaţional, Editura Polirom, Iaşi, 2000

 1.DIMENSIUNEA ERGONOMICĂ

Dimensiunea ergonomică a managementului clasei vizează aspecte referitoare la dispunerea mobilierului în clasă, vizibilitatea şi
pavoazarea sălii de clasă. Aceste probleme nu pot fi considerate lipsite de importanţă pentru succesul activităţii la catedră a cadrului didactic,
mai ales la vârstele mici când, prezenţa într-o formă cât mai atractivă a materialului didactic, inclusiv a mobilierului, este absolut necesară.

Având în vedere primul aspect şi anume dispunerea mobilierului din clasă putem spune că acesta reprezintă o parte importantă a bazei
tehnico-materiale a învăţământului şi este compus dintr-o serie de piese de mobilă folosite în mediul şcolar în scopul îndeplinirii unor
obiective educaţionale.

Clasa este locul unde se desfăşoară principalele procese educaţionale, unde elevii îşi petrec o mare parte a timpului lor. Realizarea
tuturor elementelor clasei (suprafaţă, formă, volum) depide foarte mult de modul în care este gândit postul de lucru al elevului şi principiile
care stau la baza proiectării. Aceste principii se referă la : problemele de pedagogie propriu – zise şi normele de igienă complexă privind cadrul
ambiental ( culoare, luminozitate, ventilaţie, etc. ).

Forma clasei este determinată de câţiva factori : obţinerea unui ambient cât mai plăcut; asigurarea unei mobilări variate din punct de
vedere funcţional; obţinerea parametrilor igienici recomandaţi de medici (ventilare, luminare naturală) şi asigurarea unei construcţii eficiente şi
durabile.
 În structura mobilierului şcolar intră atât obiectele destinate locurilor de studiu şi de învăţare ale elevilor cât şi mobilierului rezervat cadrului didactic. Din punct de vedere
ergonomic mobilierul şcolar este realizat corespunzător caracteristicilor psiho-somatice ale elevilor şi adecvat spaţiului de clasă, în timp ce dintr-o perspectivă didactică, acesta trebuie
instalat şi reglat după obiectivele instructiv-educative ale activităţii.

Caracteristicile moderne ale mobilierului sălii de clasă sunt după Ullich (1995) : „simplitatea, funcţionalitatea, durabilitatea, instrucţionalitatea şi modularitatea” [3] . Specialiştii
în ergonomie şcolară sunt preocupaţi în momentul de faţă de realizarea unui mobilier al sălii de clasa după standardele anterioare, propuse de Ullich, care poate să ofere elevului atât
autonomia funcţională cât şi posibilitatea de organizare a activităţii educaţionale pe grupuri de elevi.

O dispunere a mobilierului în manieră tradiţională, favorizează mai ales expunerea cadrului didactic şi atitudinea pasivă a elevilor şi se pretează la activităţi educaţionale de tip
predare-învăţare, prelegere. Dimpotrivă o dispunere a mobilierului pe sistem semicerc sau chiar oval, aduce schimbări esenţiale în relaţia educaţională, favorizând şi încurajând
interacţiunile permanente şi activismul elevilor, participarea lor activă la activităţile didactice care se desfăşoară.

Vizibilitatea presupune adaptarea spaţiului clasei, inclusiv al mobilierului la necesităţile somato-fiziologice şi de sănătate ale elevilor. Atunci când se realizează dispunerea
elevilor în bănci, este necesar să avem în vedere copiii care prezintă diverse probleme: cei cu deficienţe de vedere, cu deficienţe de auz, cu deficienţe structurale ale scheletului precum
şi copiii care din punct de vedere fizic sunt variabili după înălţime. Ţinând cont de aceşti parametri, cadrul didactic va lua cele mai bune decizii, în ceea ce priveşte aşezarea în bănci,
punând pe primul plan argumentele de tip medical şi fizic.

3.Roxana Tudorică, Managementul educaţiei în context european, Editura Meronia, Bucureşti, 2007;
 Când vorbim de managementul clasei trebuie să avem în vedere şi aspectul cultural – estetic al clasei. Având în vedere că o clasă
reprezintă un grup organizat, profesorul poate să o identifice cu un element de individualizare, de exemplu o mascotă, un simbol al clasei, o
medalie preferată, o jucărie, un joc preferat, o poveste care e reprezentativă pentru clasă, nişte fotografii cu copiii din clasa respectivă.

Într-o clasă orientată spre nevoile copilului, e mai uşor atât pentru copil, cât şi pentru dascăl să fie copleşit de posibilităţile de care
dispun. Este esenţial ca, la clasele mici, dascălul să aducă fel şi fel de variante pentru copii. În mod logic, clasa ar trebui organizată pe centre
de învăţare, care, unele din ele sunt esenţiale pentru o clasă sau pentru disciplinele opţionale: centrul de lectură, centrul de scriere, centrul de
ştiinţă, centrul de artă, centrul de matematică, centrul de descoperiri, etc. O atenţie deosebită trebuie acordată distribuirii acestor centre în sala
de clasă şi, implicit distribuirii materialelor didactice în mod treptat şi metodic. Copiii trebuie învăţaţi să folosească materialele corespunzător,
pentru a asigura reuşita activităţilor desfăşurate. De asemenea aspectul estetic al mobilierului, al materialului didactic utilizat are o importanţă
covârşitoare în ceea ce priveşte implicarea activă a copiilor mici în procesul instructiv-educativ.

Profesorul este dator să educe copiii pentru a se comporta adecvat în procesul învăţării şi să-i implice în luarea deciziilor referitoare la
clasă. Timpul trebuie dozat astfel încât elevii să aibă mai curând voie să exploreze, dă discute şi să descopere, decât să-l asculte pe dascăl; este
necesar să se încurajeze învăţarea prin descoperire, prin implicare activă a elevilor în găsirea soluţiilor la problemele cu care se confruntă.
 2.DIMENSIUNEA PSIHOLOGICĂ
Dimensiunea psihologică se referă la cunoaşterea, respectarea şi exploatarea particularităţilor individuale ale elevilor. Factorul principal este dat, însă de capacitatea de munca a
elevilor în clasă.

Pentru a se stabili momentul potrivit, când elevii pot lua contact cu sarcina de învăţare, este necesar să avem în vedere aspecte legate de: stadiul dezvoltării psihologice a copiilor,
care reprezintă o condiţie esenţială pentru reuşita actului de învăţare; concepţia despre învăţare şi asimilare; analiza logico-cognitivă a conţinutului de învăţat (socio-moral). Un profesor
cu o bună pregătire profesională, atât de specialitate cât şi pedagogică trebuie să stăpânească cunoştinţe referitoare la aceste aspecte.

Capacitatea de muncă poate fi nominală (totalitatea resurselor energetice şi funcţionale ale organismului, sistem psihic, capacitatea de efort fizic şi intelectual), funcţională
(energia fizică şi psihică solicitată şi utilizată efectiv în activitatea şcolară), disponibilă (rezervele de energie psihică şi fizică de care dispune la un moment dat) şi auxiliară (capacitatea
de a face faţă şi altor sarcini extraşcolare).

Educarea vointei:

Problema vointei este foarte importanta in cadrul educatiei morale. Elevii inteleg de obicei fundamentul bun al regulilor stabilite de parintii si educatorii lor si accepta principiile
morale dar, daca vointa lor nu este suficient de puternica, la un prim soc, la un prim obstacol, va aparea abandonul. Vointa, reprezinta din punct de vedere psihologic, capacitatea fiintei
umane de a depasi obstacole care o impiedica atingerea unui obiectiv fixat. Continutul comportamentului voluntar este foarte complex. daca elevul (copilul) nu este dotat cu o forta
voluntara considerabila, prin intermediul unor interventii educationale aceasta (vointa) poate fi exersata si consolidata. Rolul colaborarii cu parintii in aceasta intreprindere este
incontestabil si se impune ca profesorul sa cultive aceasta relatie (profesor – parinte – elev in educatia vointei.

Pasii instructiei voluntare, propusi de Ladislav Duric in 'Elements de psychologie de l'education', UNESCO, 1991, privesc urmatoarele componente voluntare:[4]

Conceperea unui proiect care trebuie sa fie conform normelor scolare. Obiectivele stabilite e bine sa fie clare si precise, concrete si motivante pentru elevi. Totodata se pot fixa
atat obiective pe termen lung cat si obiective pe termen scurt.

Initiativa, manifestata prin disponibilitate si spirit de decizie, curaj si independenta in alegerea obiectivelor ca si realizarea lor. Sarcina cadrului didactic este de a stimula
initiativa elevilor, exploatand toate ocaziile disponibile.

Perseverenta trebuie si ea pusa in valoare ori de cate ori cadrul didactic surprinde momentul oportun pentru dezvoltarea vointei elevului respectiv.

4.Duric, Ladislav, “Elements de psychologie de l education', UNESCO, Paris, 1991.

 DIMESIUNEA SOCIALĂ

Dimensiunea socială a managementului clasei de elevi vizează aspecte privitoare la: întinderea clasei, ca număr de elevi; interacţiunea membrilor clasei; scopurile comune pe
termen scurt şi lung; structura grupului, nivelele ierarhice; compoziţia şi organizarea, vizând omogenitatea şi eterogenitatea clasei; sintalitatea ca personalitate a grupului; problematica
liderilor formali şi informali; modul de circulaţie al informaţiilor în grup, realizarea comunicării, mecanisme de transmitere a lor, direcţii de transmitere şi receptare.

Individualizare, grupare si organizare in clasa:

Pedagogul Dan Potolea referindu-se la problema diversificarii modalitatilor si a structurilor organizatorice in scoala, abordeaza triadic aceasta realitate educationala:

Diversificare institutionala:

-diversificarea studiilor:

-organizatorica (teoretic, profesional,)

-cursuri optionale;

-schimbarea structurii clasei de elevi:

-clase de nivel;

- grupe de nivel;

-clase speciale;
 Scopurile atat cele pe termen scurt cat si cele pe termen lung, sunt comune grupului clasa si, prin intermediul constientizarii acestora de catre elevi, pot
deveni motorul dezvoltarii grupului pe perioada scolaritatii; arta cadrului didactic, ca manager in clasa consta in fixarea, pe langa obiectivele scolare formale si a
unei serii de obiective social-afective pentru grupul de elevi, care vor determina consolidarea coeziunii acestuia;

Structura grupului poate fi analizata dual in ceea ce priveste grupurile mici si implicit clasa de elevi, atat ca modalitate de legatura a membrilor grupului in
plan interpersonal, cat si ca ierarhie interna a grupului;

Compozitia si organizarea sunt rezultatul interactiunii tuturor celorlalte caracteristici ale grupului, definitoriu din punctul de vedere al acesteia fiind gradul
de omogenitate sau de eterogenitate a clasei; din acelasi indicator de dinamica grupului clasa, mai poate fi derivata si o alta caracteristica a acesteia, coeziunea
acceptata ca fiind gradientul de unitate al grupului, sau denumita uneori 'sanatatea grupului'.
 DIMENSIUNEA NORMATIVĂ

Dimensiunea normativă indică toate normele, regulile, cerinţele care stau la baza constituirii grupului-clasă, a reglării desfăşurării activităţii sale şi
manifestate sub forma unor obişnuinţe, uzanţe, constante şi stereotipuri comportamentale.

La nivelul clasei acţionează două categorii de norme:

-norme explicite, ca norme prescrise, cunoscute, clar exprimate, imperative.

Ele acţionează la nivelul procesului didactic (normativitatea didactică) şi la nivel instituţional (şcolar) şi reglementează activitatea şcolară unitar pentru toţi
elevii, trecând progresiv de la impunere la interiorizare, conştientizare;

-norme implicite, ca reguli “produse de viaţa în comun a grupului” , de interiorizarea normelor explicite, de apelul la norme din afara clasei şi şcolii, de
interacţiunile din viaţa grupului.

De aici importanţa cunoaşterii lor de către profesorul-manager şi găsirea modalităţilor de impunere, apoi de interiorizare şi de transformare a lor în
comportamente reale în grup, de perfecţionare a activităţii şi coeziunii grupului, de prevenire şi combatere a conflictelor de norme şi conduite, de motivare a
elevilor pentru viaţa în grup.

Dar succesul managerial nu depinde numai de respectarea normelor clasei, ci şi a celor ale şcolii (cultura şcolară), ca norme instituţionale, implicite.

Totodata, la acest nivel al analizei, conflictul de norme poate deveni si factor dinamogen al coeziunii grupului clasa, in situatia in care cadrul didactic,
poate stapani managerial demersurile de interventie si de solutionare. Idealul urmarit prin interventiile cadrului didactic, in ceea ce priveste problematica este
coeziunea grupului acceptata in acest context ca o rezistenta a grupului la destructurare, la factori care ar putea scinda organizatia grupala.

In urma analizei tuturor acestor variabile anterior prezentate se poate desprinde concluzia certa ca rolul de manager al cadrului didactic in situatii care
solicita un asemenea tip de interventie poate fi elementul de care depinde echilibrul si sanatatea grupului clasa.
 DIMENSIUNEA OPERAȚIONALĂ

Dimensiunea operaţională se află într-o strânsă legătură cu cea normativă, pentru că arată modul de percepere, aplicare, interiorizare, respectare a regulilor
în cadrul grupului grup, modul de armonizare a acţiunii profesorului cu cea a elevilor şi sensul în care fiecare înţelege şi respectă normele şi regulile care se impun.

Profesorul recurge la o serie de proceduri de intervenţie, în cazul nerespectării normelor: sancţiunea (apelul la aceasta strategie se poate face numai în cazul
în care subiectul are o anumită maturitate psihoafectivă şi când a dobândit conştiinţa de sine; aplicată în condiţii de imaturitate psiho-afectivă, pedeapsa nu provoacă
decât teamă, intimidare, anxietate şi suferinţă, efecte nedorite atât pe termen scurt cât şi prin efectele lor malefice, pe termen lung. Pedeapsa aplicată de un profesor
care în mod obişnuit impune o anumită distanţă socio-afectivă între el şi elevi, va înregistra efecte minore, posibil negative; nu acelaşi lucru se va observa în urma
aplicării pedepsei de către un profesor cald, implicat şi ataşat din punct de vedere socio-afectiv, metoda se poate finaliza cu efecte pozitive imediate dar şi cu o
constantă corectivă benefică pentru o perioadă mai lungă de timp); conduita de dominare, de negociere(realizarea unei înţelegeri); de fraternizare (observându-şi
neputinţa de intervenţie, cadrul didactic se aliază cu elevii); respectarea unor ritualuri sau obiceiuri (profesorul îşi bazează intervenţiile pe standardizare şi
uniformizare); susţinerea morală( pune pe prim plan funcţia moralizatoare a discuţiei directe).

Toate acestea reduc situaţiile de criză normativă, de inadaptare şcolară, previn stările tensionale, efectele psihologice ale inadaptării la grup şi activitate.
Efectele pozitive se resimt în înţelegerea normelor, acceptarea lor, demonstrarea preluării lor în comportament, includerea în sistemul personal de valori.
 DIMENSIUNEA INOVATOARE

Dimensiunea inovatoare implică înţelegerea necesităţii de ameliorare, schimbare, perfecţionare a vieţii şi activităţii clasei, a grupului şi apoi luarea de
decizii adecvate şi aplicarea lor progresivă.

Starea de inovare rezultă din evoluţia clasei, din evaluările continue, din presiunea modelelor externe clasei, din schimbările la nivelul şcolii, din
conceperea şi aplicarea modalităţilor corective, din modul de receptare de către elevi şi apoi de participare conştientă, din modul de învingere a rezistenţei la
schimbare, din modul de valorificare şi trăire a satisfacţiilor rezultate, din raportarea la motivaţiile elevilor.

În ceea ce priveşte deciziile inovatoare este de menţionat „necesitatea păstrării şi a identificării unor spaţii pentru eventuale decizii secundare,
suplimentare, în decursul fazei de intervenţie şi de execuţie” (spre exemplu în cazul unei intervenţii corecţionale, pedeapsa, reacţia elevului la momentul
respectiv poate determina o schimbare atitudinală a cadrului didactic).

Activitatea cadrului didactic nu trebuie să se caracterizeze prin pasivitate faţă de elementele de noutate ci, dimpotrivă, aceasta trebuie să implice o
maximă receptivitate.

Prin întreaga sa activitate de concepere, proiectare şi realizare a instruirii, profesorul desfăşoară o activitate specifică de conducere la clasele pe care le
are în grijă.

Profesorul trebuie să fie un bun manager al clasei de elevi pentru a putea obţine satisfacţie profesională, eficienţă maximă în activitatea sa didactică, fie
că este vorba de procesul de predare- învăţare-evaluare, fie că este vorba de toate celelate acivităţi legate de profesia de dascăl. El este dator să educe copiii
pentru a se comporta adecvat în procesul învăţării şi să-i implice în luarea deciziilor referitoare la clasă. De aceea trebuie să fie cât mai conştient de arta
conducerii în domeniul său specific, adică să-şi însuşească managementul educaţional.[4]

5.Iucu, Romiţă, Managementul şi gestiunea clasei de elevi – fundamente teoretico -metodologice, Editura Polirom, Iaşi, 2001
 CONCLUZII
Dintr-o perspectivă psihosocială, finalităţile investigaţiilor acestei lucrări au ca punctcentral: determinarea corelatiilor stabilite între caracteristicile de
personalitate ale cadruluididactic şi stilurile de intervenţie ale acestuia în situaţii de criză educaţională. Paradigmamanagerială aplicată domeniului ştiinţelor educaţiei
în general şi analizei clasei de elevi, înspecial, evidenţiază o necesară abordare a statutului şi a rolurilor cadrului didactic, în spiritulvalorilor activismului,
dinamismului, participării, cooperării şi angajării.

Un bun manager al clasei trebuie să fie capabil să realizeze schimbări profunde în cultura, climatul şi instrucţia tuturor copiilor, indiferent de naţionalitate, în
direcţia fundamentării tuturor demersurilor didactice pe principii democratice, să introducă noi strategii instrucţionale care să încurajeze colaborarea, toleranţa,
sporirea încrederii în forţele proprii şi îmbunătăţirea performanţelor şcolare ale elevilor, să realizeze şi să utilizeze în procesul didactic proiecte ale clasei.

Deciziile luate de către profesor în ceea ce priveşte strategiile de învăţare au o anumită constantă bine determinată şi se încadrează în stilul de predare al
profesorului, dar pot fi schimbate în funcţie de situaţiile concrete care apar.

Deciziile cadrelor didactice în alegerea strategiei optime rezultă din compararea obiectivelor din taxonomiile cognitive, afective şi psihomotrice, cu tipurile de
inteligenţă sau cu diverse metode şi tehnici. În asemenea situaţii, măiestria profesorului trebuie susţinută de diagnoza psihologică, fiind necesară în acelaşi timp şi o
colaborare directă, permanentă între profesor şi elev.
 Bibliografie

 1.Romiţă Iucu, Managementul şi gestiunea clasei de elevi, Editura Polirom, Iaşi, 2003
 2.Elena Joiţa, Management educaţional, Editura Polirom, Iaşi, 2000
 3.Roxana Tudorică, Managementul educaţiei în context european, Editura Meronia, Bucureşti, 2007
 4.Duric, Ladislav, “Elements de psychologie de l education', UNESCO, Paris, 1991.
 5. Iucu, Romiţă, Managementul şi gestiunea clasei de elevi – fundamente teoretico -metodologice, Editura Polirom, Iaşi,
2001