Structura dimensională a managementului clasei

Brăilescu Manuela Ionela

A. Baban defineşte managementul clasei ca ,,abilitatea profesorului de a planifica și a
organiza activităţile clasei astfel încât să asigure un climat favorabil învăţării”.
Cadrul didactic este cel care reuneşte toate resursele materiale şi umane, resursele de ordin
pedagogic şi psihologic şi le pune la dispoziţie într-o manieră proprie a clasei pe care o conduce, în
scopul creșterii eficienței procesului instructiv-educativ; cu alte cuvinte, cadrul didactic este
managerul clasei.
Unul dintre aspectele definitorii ale conceptului de management al clasei se referă la
structura lui dimensională. Managementul clasei are o structură dimensională ce cuprinde :
dimensiunea ergonomică, dimensiunea psihologică, dimensiunea socială, dimensiunea
normativă, dimensiunea operaţională şi dimensiunea inovatoare.

1. Dimensiunea egonomică
Dimensiunea ergonomică a managementului clasei vizează aspecte referitoare la dispunerea
mobilierului în clasă, vizibilitatea şi amenajarea sălii de clasă. Aceste probleme nu pot fi considerate
lipsite de importanţă pentru succesul activităţii la catedră a cadrului didactic, mai ales la vârstele
mici când prezenţa într-o formă cât mai atractivă a materialului didactic, inclusiv a mobilierului,
este absolut necesară.
a) Dispunerea mobilierului în sala de clasă.
Forma clasei este determinată de câţiva factori : obţinerea unui ambient cât mai plăcut;
asigurarea unei mobilări variate din punct de vedere funcţional; obţinerea parametrilor igienici
recomandaţi de medici (ventilare, luminare naturală) şi asigurarea unei construcţii eficiente şi
durabile. În structura mobilierului şcolar intră atât obiectele destinate locurilor de studiu şi de
învăţare ale elevilor cât şi mobilierului rezervat cadrului didactic. Din punct de vedere ergonomic
mobilierul şcolar este realizat corespunzător caracteristicilor psiho-somatice ale elevilor şi adecvat
spaţiului de clasă, în timp ce dintr-o perspectivă didactică, acesta trebuie instalat şi reglat după
obiectivele instructiv-educative ale activităţii.
O dispunere a mobilierului în manieră tradiţională favorizează mai ales expunerea cadrului
didactic şi atitudinea pasivă a elevilor şi se pretează la activităţi educaţionale de tip predare-
învăţare, prelegere. Dimpotrivă, o dispunere a mobilierului pe sistem semicerc sau chiar oval, aduce
schimbări esenţiale în relaţia educaţională, favorizând şi încurajând interacţiunile permanente şi
activismul elevilor, participarea lor activă la activităţile didactice care se desfăşoară.
În funcție de activități, cadrul didactic poate exploata la maximum resursele educaționale
fundamentale ale dispunerii mobilierului școlar, în drumul către eficiență didactică
b) Vizibilitatea presupune adaptarea spaţiului şcolar al clasei la necesităţile somato-
fiziologice şi de sănătate ale elevilor. Se au în vedere elevii cu deficienţe de vedere, de auz, ale
scheletului sau ordonarea în funcţie de înălţime. Este recomandabilă şi stimularea unei dinamici a
poziţiilor ocupate în bănci de către elevi.
c) Amenajarea sălii de clasă trebuie să se realizeze în funcţie de particularităţile culturale
ale clasei (elemente de identificare, simboluri:o mascotă de exemplu) care ar crea tuturor
sentimentul de identitate cu grupul. Un simbol al clasei, o melodie preferată, un joc preferat, o
poveste reprezentativă pentru clasă, câteva seturi de fotografii cu membrii clasei constituie ocazii de
configurare a culturii clasei. De asemenea aspectul estetic al mobilierului, al materialului didactic

1
utilizat are o importanţă covârşitoare în ceea ce priveşte implicarea activă a copiilor mici în
procesul instructiv-educativ. Este esenţial ca, la clasele mici, dascălul să aducă fel şi fel de variante
pentru copii.

2. Dimensiunea psihologică se referă la cunoaşterea, respectarea şi exploatarea

particularităţilor individuale ale elevilor. Factorul principal este dat însă de capacitatea de munca a
elevilor în clasă.
Pentru a se stabili momentul potrivit când elevii pot lua contact cu sarcina de învăţare este
necesar să avem în vedere aspecte legate de: stadiul dezvoltării psihologice a copiilor, care
reprezintă o condiţie esenţială pentru reuşita actului de învăţare; concepţia despre învăţare şi
asimilare; analiza logico-cognitivă a conţinutului de învăţat (socio-moral).
Capacitatea de muncă poate fi:
nominală (totalitatea resurselor energetice şi funcţionale ale organismului, sistem psihic,
capacitatea de efort fizic şi intelectual),
funcţională (energia fizică şi psihică solicitată şi utilizată efectiv în activitatea şcolară),
disponibilă (rezervele de energie psihică şi fizică de care dispune la un moment dat)
auxiliară (capacitatea de a face faţă şi altor sarcini extraşcolare).
Capacitatea de învăţare este influenţată de stadiul de dezvoltare psihologică, de concepţia
despre învăţare, de modul cum prelucrează conţinuturile învăţării, de starea de pregătire,
componenta motivaţională, de nivelul resurselor intelectuale, al deprinderilor, atitudinea faţă de
muncă. Exploatarea managerială a acestora se regăseşte în distribuirea raţională a sarcinilor de
învăţare, în organizarea condiţiilor necesare învăţării, a timpului, în stimularea şi atribuirea de
responsabilităţi în cadrul grupului de elevi, în utilizarea relaţiilor de cooperare în rezolvarea
sarcinilor, în coordonarea ritmurilor, în antrenarea şi luarea de decizii.
Elementul motivaţional care stabileşte fundamentarea psihologică a competenţei socio-
relaţionale este convingerea.
În cadrul educaţiei morale, voinţa este foarte importantă. Elevii cunosc şi acceptă regulile
impuse de părinţi şi şcoală dar la primul obstacol nu reuşesc să le aplice. Voinţa reprezintă, din
punct de vedere psihologic, capacitatea fiinţei umane de a depăşi obstacolele care împiedică
atingerea unui obiectiv.
În formarea voinţei, se pot aplica următorii paşi:
1. se poate concepe un proiect care să cuprindă norme clare, precise, motivante pentru elevi;
2. sarcinile pe care le vor îndeplini sunt identificate împreună cu elevii, iar cadrul didactic trebuie să
stimuleze iniţiativa, capacitatea de decizie şi independenţa;
3. trebuie utilizată în dezvoltarea voinţei elevului ideea de perseverenţă. Trebuie obişnuiţi cu ideea
îndeplinirii unor obiective.
În felul acesta, formarea voinţei elevilor este clar o activitate didactică.

3. Dimensiunea socială (analiza clasei din perspectivă sociologică)

Caracteristicile clasei ca grup social sunt:
- întinderea clasei are în vedere numărul de elevi care compun grupul (de obicei, 25 – 30 de elevi);
- interacţiunea membrilor clasei (directe, nemijlocite şi multivariante);

2
- scopurile (pe termen scurt, pe termen lung, comune grupului-clasă, motorul dezvoltării grupului pe
timpul şcolarităţii);
- structura grupului (legătura membrilor grupului în plan interpersonal, dar şi ierarhia internă a
grupului);
- compoziţia şi organizarea (rezultatul interacţiunii celorlalte caracteristici ale grupului – gradul de
omogenitate sau de eterogenitate a grupului).
Sintalitatea
Tot in investigarea specificului grupului clasei pot fi plasati si alți doi parametri de analiza
dinamica, sintalitatea, înțeleasă ca personalitate a grupului respectiv și problematica liderilor,
care în cazul clasei poate fi un subiect extrem de delicat, mai ales la nivel de identificare, diagnoza
și coordonare din partea cadrului didactic.
Ambele subiecte solicita mai mult decât oricare dintre celelalte competente manageriale ale
profesorului sau învătatorului.
Individualizare, grupare si organizare in clasa:
Pedagogul Dan Potolea referindu-se la problema diversificarii modalitatilor si a structurilor
organizatorice in scoala, abordeaza triadic aceasta realitate educationala:
Diversificare institutionala:
- diversificarea studiilor:
- organizatorica (teoretic, profesional,)
- cursuri optionale;
- schimbarea structurii clasei de elevi:
- clase de nivel;
- grupe de nivel;
- clase speciale;
Diversificare curriculara:
- învățământ modular
Diversificare procesuala:
- individualizarea instruirii la nivelul clasei de elevi;
În legătura cu aceasta diversificare procesuala, obiect de studiu al managementului clasei de elevi,
modurile de instruire se prezinta sub trei asemenea forme: frontal, grupal, individual.
a. Frontal: pornește de la perspectiva tratarii clasei de elevi ca si cum toti elevii ar fi egali intre ei.
Aceasta forma organizatorica predispune la utilizarea metodelor expunerii si a conversatiei.
- pot fi introduse anumite diferentieri la nivelul tipului de intrebari formulate si la nivelul timpului
de organizare a raspunsurilor;
b. Grupal: presupune organizarea elevilor (de la 2 la mai multi elevi) pe echipe in functie de
anumite criterii (astfel rezulta):
-grup omogen: elevii sunt inclusi in functie de interese, capacitati, rezultate scolare comune, si
dispun de:
- sarcini de instruire distribuite diferentiat;
- indrumarea permanenta a cadrului didactic;
- timp de instruire distribuit neuniform;
-grup eterogen: elevii sunt inclusi posedand interese, capacitati, rezultate scolare diferentiate, si
dispun de:

3
- sarcini de instruire diferentiate sau commune (diferentiate la nivel de dificultate si chiar la nivel de
continut);
Din punct de vedere pedagogic se recomanda o echilibrare a celor doua forme. Grupul
omogen este mai profitabil din punct de vedere intelectual, in timp ce grupul eterogen este mai
adecvat
integrarii sociale a elevilor.
c. Individual: presupune respectarea individualitatii elevilor, adoptandu-se sarcini de instruire in
concordanta cu nevoile si posibilitatile fiecarui elev, in parte.
Sarcina si timpul de instruire
Variatia sarcinii si a timpului de instruire, ca elemente dominante ale organizarii clasei de elevi din
perspectiva managementului clasei de elevi se realizeaza prin analiza urmatoarelor dimensiuni:
-sarcina: comună; diferențiată; cantitativ; calitativ
-dirijarea instruirii: riguroasă; comună; semiindependentă; diferențiată; independentă
- timp:egal; diferențiat
- stil de invatare: inductiv, deductiv; practic
- motivatie: extrinsecă; intrisecă

4. Dimensiunea normativă indică toate normele, regulile, cerinţele care stau la baza
constituirii grupului-clasă, a reglării desfăşurării activităţii sale şi manifestate sub forma unor
obişnuinţe, uzanţe, constante şi stereotipuri comportamentale.
Normele sunt acele cerinţe ale unei comunităţi în ceea ce priveşte atitudinile, alegerile şi
acţiunile membrilor, manifestându-se sub forma unor obişnuiţe, uzanţe, constanţe şi stereotipuri
comportamentale.
Aceste norme pot fi:
- explicite: normele cuprinse în regulamentul şcolar, cunoscute şi clar exprimate; pot fi divizate la
rândul lor in doua categorii: norme constitutive, care decurg din caracteristicile procesului de
predare învățare si de transmitere a valorilor cunoasterii (Normativitatea didactica) și norme
institutionale care decurg din prezentarea institutiei scolare ca institutie sociala.
- implicite: normele ascunse care se construiesc în cadrul grupului (Regulamentul clasei)
De aici importanţa cunoaşterii lor de către profesorul-manager şi găsirea modalităţilor de
impunere, apoi de interiorizare şi de transformare a lor în comportamente reale în grup, de
perfecţionare a activităţii şi coeziunii grupului, de prevenire şi combatere a conflictelor de norme şi
conduite, de motivare a elevilor pentru viaţa în grup.
Din punctul de vedere al managementului clasei, mai importante sunt regulile implicite
deoarece acest lucru implică un efort de cunoaştere din partea cadrului didactic.

5. Dimensiunea operaţională se află într-o strânsă legătură cu cea normativă, pentru

că arată modul de percepere, aplicare, interiorizare, respectare a regulilor în cadrul grupului grup,
modul de armonizare a acţiunii profesorului cu cea a elevilor şi sensul în care fiecare înţelege şi
respectă normele şi regulile care se impun.

4
 În mod tradiţional, intervenţia cadrului didactic se realizează având la dispoziţie
recompensele sau sancţiunile.
Strategii de intervenţie folosite de cadrul didactic în situaţii specifice de criză.
Introducerea pedepsei este utilă întrucât nerespectarea normelor stabilite solicită o anumită atitudine
din partea cadrului didactic, cu o reacţie imediată. În măiestria cu care profesorul utilizează o
anumită metodă trebuie să ţină cont de câteva constatări de ordin psihopedagogic. Dacă un cadru
didactic este perceput ca fiind o persoană distantă, rezultatul poate fi chiar negativ. Dacă profesorul
este perceput ca fiind o persoană apropiată de elevi, caldă, atunci efectul sacţionării este pozitiv şi
duce la modificarea comportamentului nedorit
Investigaţiile moderne idenitifică o serie de strategii de intervenţie, precum:
- strategia de dominare – presupune adoptarea unui comportament autoritar explicat de poziţia
superioară pe care o deţine cadrul didactic în raport cu elevii;
- strategia de negociere (realizarea unei înțelegeri)
- fraternizarea – neputinţa de dominare a cadrului didactic, convertită într-o formă de „alint
pedagogic”;
- strategia bazată pe rutină creează aşa-numitul „profesor predictibil”, care îşi fundamenteză
intervenţiile pe standardizare şi uniformizare;
- terapia ocupaţională – sporeşte dinamica clasei cu precădere la nivel fizic, cultivând mişcarea ca
formă supremă de tratament şi intervenţie;
- strategia de susţinere morală pune pe prim plan funcţia moralizatoare a discuţiei directe,
asociind reuşita şcolară a elevului cu reuşita socială.
Toate acestea reduc situaţiile de criză normativă, de inadaptare şcolară, previn stările
tensionale, efectele psihologice ale inadaptării la grup şi activitate. Efectele pozitive se resimt în
înţelegerea normelor, acceptarea lor, demonstrarea preluării lor în comportament, includerea în
sistemul personal de valori.

6. Dimensiunea inovatoare implică înţelegerea necesităţii de ameliorare, schimbare,

perfecţionare a vieţii şi activităţii clasei, a grupului şi apoi luarea de decizii adecvate şi aplicarea lor
progresivă.
Starea de inovare rezultă din evoluţia clasei, din evaluările continue, din presiunea
modelelor externe clasei, din schimbările la nivelul şcolii, din conceperea şi aplicarea modalităţilor
corective, din modul de receptare de către elevi şi apoi de participare conştientă, din modul de
învingere a rezistenţei la schimbare, din modul de valorificare şi trăire a satisfacţiilor rezultate, din
raportarea la motivaţiile elevilor.
În ceea ce priveşte deciziile inovatoare este de menţionat „necesitatea păstrării şi a
identificării unor spaţii pentru eventuale decizii secundare, suplimentare, în decursul fazei de
intervenţie şi de execuţie” (spre exemplu în cazul unei intervenţii corecţionale, pedeapsa, reacţia
elevului la momentul respectiv poate determina o schimbare atitudinală a cadrului didactic).
Activitatea cadrului didactic nu trebuie să se caracterizeze prin pasivitate faţă de elementele
de noutate ci, dimpotrivă, aceasta trebuie să implice o maximă receptivitate. Prin întreaga sa
activitate de concepere, proiectare şi realizare a instruirii, profesorul desfăşoară o activitate
specifică de conducere la clasele pe care le are în grijă.

5
 Agentul schimbarii este însuși cadrul didactic. El nu constituie pentru demersurile
inovatoare o amenințare, cu atât mai mult cu cât eventualele reproșuri externe care i s-ar putea
aduce cadrului didactic, ar face apel la tradiționalism și nu ar fi intemeiate
Inovatia la acest nivel al managementului clasei, porneste de la:
. cunoasterea practicii educationale intr-un moment 't' al activitatii;
. cunoasterea tendintelor si a traditiilor activitatilor educationale vizate;
. cunoasterea orizonturilor de asteptare ale elevilor.