Aplicații ale inventarului stilurilor de învățare

Înțelegerea stilului de învățare preferat are două avantaje. Ea ne ajută să înțelegem zonele
noastre de slăbiciune, oferindu-ne posibilitatea de a lucra pentru a deveni mai competenți în
celelalte moduri sau ne ajută să ne realizăm punctele forte care ar putea fi utile în anumite situații
sociale, cum ar fi decizia privind o carieră.

În cadrul unei instituții ESL, utilizarea inventarului are două beneficii pentru cursanți. Îi
ajută să înțeleagă stilurile de învățare și, astfel, "să facă tranziții la niveluri mai înalte ale
funcționării personale și cognitive". (Knox, 1986, p. 25) El permite profesorilor să acopere
materialele într-un mod care să se potrivească cel mai bine diversității clasei. Trebuie adăugat,
totuși, că Inventarul stilului de învățare nu a fost niciodată destinat să fie folosit ca un instrument
pentru a segrega studenții cu diferite stiluri de învățare. (Rogers, 1996, Kolb, 1993)

În opinia mea, beneficiul major al utilizării inventarului constă nu în efectul său asupra
cursanților, ci mai degrabă în efectul său asupra educatorilor. Indiferent de rezultatele pe care
inventarul le-ar putea produce, simpla lor prezență reamestește experiența ca o parte critică a
învățării. Chiar și astăzi, majoritatea educației este încă esențialistă, o abordare care ignoră
experiența cursantului. De asemenea, după cum subliniază Brookfield, cadrele didactice tind să
fie atât de preocupați de prezentarea informațiilor, încât ei trec cu vederea nevoile elevilor de a
reflecta asupra lor. În schimb, el încurajează "praxis", prin urmare:

"... asigurarea faptului că posibilitățile pentru interacțiunea dintre acțiune și reflecție sunt
disponibile în mod echilibrat pentru studenți. Praxis înseamnă că programele nu sunt studiate
într-un fel de izolare artificială, ci că ideile, abilitățile și viziunile învățate într-o sală de clasă
sunt testat și experimentat în viața reală.Este esențial pentru a practica este posibilitatea de a
reflecta asupra experienței, astfel încât studiul formal să fie informat de o anumită apreciere a
realității ". (Brookfield, 1990, p. 50)