ARGUMENT

Manipularea opiniei publice prin informatie este unealta "normala" (adica

uzuala). Raspândirea globala a informatiilor totodata permite manipulare la
scara larga (CNN, 1991; ziarele lui Murdoch 2003), dar ofera si instrumentele
pentru a anula efectele respective. Cel mai influent instrument manipulativ
este televiziunea, care nu permite decât în masura foarte limitata selectia
informatiei - adica vezi ce se emite (posturi TV cu pondere mare), ce aleg altii
pentru tine. Pe de alta parte, în mediile mai deschise, oamenii tind sa-si
aleaga informatia care "le convine", deci cauta confirmari.

Cine comunica mai repede si mai bine e mai puternic! Acesta pare sa fie
dictonul puternicilor lumii, în mileniul trei. stiati ca politicienii si jurnalistii
conduc societatile moderne informatizate? Ca mass-media a devenit cel mai
mare aliat al puterii politice, impunând norme si valori pentru miliarde de
oameni? Ca, în stiintele comunicarii, comunicarea politica prin mass-media
reprezinta cel mai influent sistem de penetrare a mintii si a sufletului oamenilor
simpli, atasati de bunavoie la diabolica telecomanda?

Literatura despre fenomenul mass-media, atâta cât a aparut în România, înca

nu a inclus materiale, contributii si documentatie referitoare la critica actiunii
mediatice, la analiza acesteia în contactul si sub influenta politicii. "Greata de
televizor" (la videomalaise, în fr.) resimtita de tot mai multi indivizi are o cauza
directa în relatiile dintre mass-media si politicieni. Cine pe cine manipuleaza?
Cine pe cine domina? Cu ce se alege consumatorul de stiri, dupa ce îsi
injecteaza - la ore de maxima audienta - informatie politica prin media?

Informatia este valuta forte a societatii moderne. Cei care conduc din umbra îi
cunosc valoarea. De aceea o manipuleaza cu abilitate pentru a-si face jocurile. Va
prezentam câteva dintre regulile de joc si strategiile manevrelor informationale.

"Prima directiva" prevede sa nu se actioneze niciodata direct. Se

actioneaza însa prin recomandari, sugestii, insinuari, într-un cuvânt te fac sa
crezi ce vor ei sa crezi. Iar în final, daca pici în aceasta plasa si iei decizia
catre care te-au îndrumat, vor spune: e decizia ta libera, noi nu ti-am impus
nimic. Daca observati cu atentie evenimentele care se petrec veti gasi peste
tot exemple în acest sens. De pilda se vorbeste frecvent de Recomandarea
Uniunii Europene nr. x din anul y, de directiva Consiliului Europei, etc.

În fiecare moment fiecare este liber sa aleaga! Ei doar au grija sa creeze toate
conditiile pentru ca oamenii sa nu aleaga în cunostinta de cauza. De ce nu se
actioneaza direct? Foarte simplu. În primul rând pentru ca forta "lor" sta în
faptul ca actioneaza din umbra: Cine ar putea rasturna o putere nevazuta?
Caci puterea noastra este una de felul acesta.

Aceasta strategie a actiunilor indirecte poate sa dea impresia celor care

actioneaza în acest fel ca se respecta liberul arbitru al celorlalti si prin urmare nu vor
trebui sa suporte consecintele actiunilor lor. Manipularea, caci despre manipulare
vorbim în ultima instanta, este o actiune profund negativa. Faptul de a actiona indirect
nu numai ca nu îi scuteste în totalitate de aceste consecinte, dar atrage si alte fiinte în
aceasta cursa, facându-le partase prin ignoranta, complicitate pasiva sau indiferenta.

Pentru a iesi din jocul prin care se manipuleaza oamenii, am vazut cât este de
important ca oamenii sa fie constienti ca pot alege în orice situatie. Ori pentru
a alege în cunostinta de cauza este necesar sa fii informat. De aceea controlul
informatiilor a fost una din preocuparile de baza ale guvernantilor din umbra.
S-a pus la punct o retea foarte vasta de mijloace de comunicare în masa.

Mass-media este un cuvânt atât de des utilizat încât si-a pierdut adevaratul sens.
În orice act de comunicare exista emitator, receptor si relatie de feed-back. În cazul
nostru receptorul este clar definit - masa, nici macar nu se vorbeste de un ansamblu de
fiinte umane, având o constiinta si liber arbitru. Ramâne sa ne punem întrebarea: cine
este emitatorul? si cu ce intentie emite un anumit mesaj?

Conteaza cine spune primul! Gustave Le Bon scria în cartea Psihologia

multimilor: "Am spus ca una din caracteristicile generale ale multimilor este excesiva
lor sugestibilitate si am aratat cât de contagioasa este osugestie în rândul oricarei
aglomerari umane, care explica orientarea rapida a sentimentelor într-o directie
determinata. Oricât de neutra am presupune-o, multimea se afla într-o stare de
expectativa atenta, favorabila sugestiei. Prima sugestie formulata se impune imediat
prin contagiune tuturor creierelor si stabileste de îndata orientarea care se transforma
în act. Totul va depinde de natura stimulului si nu ca în cazul individului izolat de
relatiile ce exista între actul sugerat si cumpanirea rationala care se poate opune
realizarii sale".

De aceea guvernantii din umbra au construit un sistem foarte bine pus la punct

prin care sa îsi asigure monopolul si întâietatea asupra informarii oamenilor. În prezent
stirile lumii sunt monopolizate de câteva mari agentii de presa care au în spate mari
finantatori masoni. Ziarele, televiziunea si radiourile din întreaga lume preiau stirile
transmise de ele si fac acest lucru cu toata încrederea considerând ca aceste institutii cu
recunoastere internationala sunt cele mai credibile surse.

Uneori chiar mai credibile decât faptele în sine. Daca cineva vrea sa transmita o
informatie credibila, oficiala, recunoscuta, trebuie sa treaca prin aceste agentii de
presa. Daca nu reusesc sa dea tonul, intervin pe parcurs, creând un fagas în sensul dorit
de ei. Când informatiile apar din surse asa zis neoficiale, adica nerecunoscute de ei
pentru ca nu se afla sub controlul lor, se aplica planul B: informatiile sunt lasate sa se
propage aparent liber, dar sunt distorsionate si atent monitorizate.

Sunt amplificate anumite aspecte într-o directie dorita si minimalizate sau

trecute voit cu vederea celelalte. Pe parcurs sunt puse în functiune si mecanismele
de feed-back prin sondaje de opinie sau crearea de spatii în care oamenii îsi pot
exprima opiniile referitor la un anumit subiect. Nu va faceti iluzia ca ele au rolul de a
da oamenilor dreptul de a se exprima. Singurul scop cu care sunt construite este de a
vedea în ce stadiu se afla procesul si daca lucrurile s-au orientat pe fagasul dorit.

E ca si cum, neputând împiedica apa unui râu sa inunde o zona, tot ce poti face
atunci este sa urmaresti care este tendinta naturala de scurgere a apei si sa sapi fagasuri
prin care ea sa se scurga astfel încât sa nu fii pus în pericol.

Sunt numeroase exemple în acest sens, poate cel mai evident este cel al
crestinismului care se manifesta acum în lume în cea mai mare parte sub forma
institutionalizata a Bisericii. De cele mai multe ori institutia bisericeasca este pusa
înaintea preceptelor spirituale si istoria demonstreaza ca rolul acestei institutii a fost sa
monopolizeze, apoi sa filtreze si sa distorsioneze învataturile pe care Isus le-a daruit
omenirii, si nu în ultimul rând sa vegheze ca orice aparitie de informatii ce nu
corespund cadrelor stabilite sa fie blocata sau discreditata.

Acelasi rol îl joaca în prezent si filmele, tot mai numeroase în ultima vreme care
sunt presarate cu idei masonice: Matrix, Al cincelea element, Stapânul inelelor, Harry
Potter, Truman Show, Înscenarea, Teoria Conspiratiei, SimOne, pentru a nu da decât
exemple mai recente.

Tot mai multi oameni încep sa se trezeasca si sa îsi puna întrebari. Oamenii cer
raspunsuri si din punctul de vedere al guvernului din umbra este mult mai bine sa le
satisfaci aceasta curiozitate cât mai rapid, dar într-un mod care sa nu le permita sa
descopere adevarul. Astfel ei se asigura ca cei curiosi nu vor cauta mai departe,
multumiti în orgoliul lor ca au avut acces la informatii prezentate ca fiind secrete,
multumindu-se cu jumatati de adevaruri sau chiar cu minciuni. Privite însa din afara si
la nivel de ansamblu lucrurile se leaga între ele si scot la iveala adevarul, un adevar
care este atât de prezent peste tot în jurul nostru încât nici nu îl mai vedem.

Am subliniat pâna acum în acest text cuvintele recunoastere, oficial,

credibil întrucât în zilele noastre oamenii ajung sa creada automat ca un lucru este real
sau adevarat doar pentru ca provine dintr-o sursa oficiala. Crearea de asa-zisi experti,
gata plini de orgoliu sa faca jocurile acestui guvern din umbra care îi influenteaza,
uneori fara ca ei sa îsi dea seama, a fost necesara pentru a completa ceea ce s-a vrut sa
fie un mecanism perfect de control al informatiilor. Caci atunci când si aceasta creare
de fagase esueaza, se apeleaza la discreditarea sursei sau a informatiilor respective.

Traim într-o lume artificiala în care credibilitatea este foarte importanta. O

persoana agreata si tolerata de ei trebuie sa fie o persoana ireprosabila din
punct de vedere al regulilor acestei lumi. Cei care devin constienti ca aceste
reguli sunt de fapt reguli inventate de oameni sunt exclusi rapid. Se fac mari
eforturi de a-i izola, fie fizic acolo unde se gasesc motive, fie social sau
economic.
 INTRODUCERE

            Prin manipulare întelegem actiunea de a influenta prin mijloace specifice

opinia publica, astfel încât persoanele manipulate sa aiba impresia ca actioneaza
conform ideilor si intereselor proprii. În realitate însa ele preiau o parere (argumentare,
idee, evaluare) care nu le apartine, ci le-a fost indusa prin diferite mijloace.
Principalele tehnici de prin care se realizeaza manipularea sunt zvonul, intoxicarea,
dezinformarea si propaganda.

Zvonul este definit ca o afirmatie prezentata drept adevarata fara a exista

posibilitatea sa i se verifice corectitudinea. Zvonuile sunt puse în circulatie pentru ca
au  o dubla functie: de a explica si de a atenua anumite tensiuni emotionale. De
exemplu, calomnierea unei persoane are ca efect atenuarea urii care i se poarta.
Circulatia zvonurilor este dependenta ce contextele sociale (credibilitatea institutiilor
sociale, sistemul de organizare si circulatie a informatiei formale, tipurile raporturilor
de putere), de trasaturile de personalitate  ale indivizilor si de nevoile psihosociologice
ale indivizilor si grupurilor.

            Zvonurile tind sa se ajusteze intereselor individuale, apartenentei sociale sau

rasiale, prejudecatilor personale ale celui care le transmite.

Indivizii care propaga zvonurile se confrunta cu dificultatea de a sesiza si de a

retine în obiectivitatea lor elementele lumii exterioare. Pentru a putea sa le utilizeze, ei
trebuie sa le restructureze si sa le ajusteze modelului lor de întelegere si intereselor lor
proprii. Circulatia lor apare ca un sistem de canalizare a fricii si incertitudinii în fata
unor situatii ambigue.

De asemenea, circulatia lor este corelata cu forma, cantitatea, calitatea si

credibilitatea informatiei oficiale sau formale. Cu cât aceasta din urma este mai saraca,
incompleta sau mai putin credibila, cu atât se intensifica propagarea zvonurilor. Din
acest motiv, în societatile totalitare care monopolizeaza informatia formala, zvonurile
au o mare raspândire. Uneori ele sunt lansate de mijloace de propaganda ale statului
totalitar pentru a promova anumite atitudini si comportamente mai greu de obtinut prin
utilizarea mijloacelor formale.

Circulatia lor se restrânge atunci când exista posibilitatea verificarii rapide a

adevarului unei informatii. Temele zvonurilor sunt: otrava ascunsa, complotul
împotriva puterii, crizele artificiale, teama de straini, rapirea copiilor, bolile
conducatorilor, problemele sentimentale ale acestora, compromiterea financiara sau
escrocheriile lor.

Lansarea zvonurilor nu se face la întâmplare, ci tinându-se seama de asteptarile

grupurilor umane fata de situatia problematica pe care o traverseaza. Plecând de la
aceste date ale situatiei, se lanseaza un mesaj cât mai apropiat de ceea ce ar dori sa afle
populatia la acel moment, indiferent cât de departe de adevar este continutul enuntului
respectiv. În acest context, posibilitatea de diseminare a zvonului este cea mai mare.

Ca principale tipuri de falsificari sau distorsiuni de mesaje care stau la baza

zvonurilor amintim: dramatizarea, amplificarea proportiilor, a semnificatiilor, a
detaliilor, întretinerea celor transmise, redefinirea prejudecatilor si a mentalitatilor
proprii segmentelor respective de opinie pentru a crea un puternic fond emotional în
scopul ecranarii pâna la disparitie a spiritului critic.

Zvonul reuseste sa cucereasca o arie considerabila de întindere în spatiul social

îndeosebi în situatii de criza, pe care le si amplifica. O sursa de profesionisti poate
chiar provoca o criza sociala plecând de la zvonuri bine directionate si lansate la
momente de maxim impact asupra opiniei publice. În acest sens, Merton releva faptul
ca zvonurile pot genera ''predictia creatoare de evenimente'', atunci când sunt folosite
ca instrumente ale propagandei.

            Intoxicarea este definita de dictionarul Robert mai ales cu sensul de ''otravire'',

dar tine si de domeniul neologismelor: ''actiune insidioasa asupra spiritelor, tinzând sa
acrediteze anumite opinii, sa demoralizeze, sa deruteze''. Ca neologism
semantic,  ''intoxicare'' este de origine militara. El este un sinonim al viclesugului de
razboi, al subterfugiului diplomatic, al mistificarii, diversiunii, tradarii, minciunii si al
altor trucuri. El se aplica tuturor acestora, numai ca este rezervat doar unor planuri
militare superioare:

- al tacticii generale, adica al folosirii combinate a armelor de catre militarii de

pe teren, în lupta

- al strategiei, al desfasurarii generale a razboiului

- al politicii interne si în special externe.

Putem spune ca intoxicarea vizeaza adversa 17217s1814r rul. Ea consta în ai

furniza acestuia informatii eronate, care îl vor face sa ia decizii avantajoase pentru el
si favorabile pentru tine.

            Intoxicarea nu este rezervata însa doar domeniului militar: un partid politic, o

banca, un fabricant poate profita de pe urma intoxicarii concurentilor. Spre deosebire
de dezinformare însa, scopul ei este acela de a determina sa greseasca una sau mai
multe persoane, si nu o colectivitate.

Dezinformarea reprezinta orice interventie asupra elementelor de baza ale

unui proces comunicational care modifica deliberat mesajele vehiculate, cu
scopul de a determina la receptori (numiti tinte în teoria dezinformarii) anumite
atitudini, reactii, actiuni dorite de un anumit agent social. Acesta din urma nu
trebuie sa fie neaparat dezinformatorul, el poate fi o institutie, o organizatie
etc.
            Ca realitate nemijlocita, dezinformarea are doua dimensiuni: una
neintentionala, si alta intentionala, vizând un anumit segment de opinie.

            Sub aspect intentional, dezinformarea poate fi analizata în functie de formele

simbolice prin care sunt codificate informatiile din mesaj. Dupa cum se stie, codurile
pot fi exprimate prin limbajul natural, limbajul non-verbal (gesturi, mimica),
simboluri concrete (culori, panouri, lumini) si simboluri abstracte specifice limbajului
artificial (elaborat stiintific), precum: formule matematice, expresii logice etc.

            O alta modalitate intentionala prin care se actioneaza în sensul dezinformarii

o constituie codificarea polisemantica a mesajului. Multitudinea de semnificatii
imanente enuntului generând o diversitate corespunzatoare de opinii se rasfrânge într-
o diversitate de atitudini care merg de la adeziune totala la refractarism. Acesta este
primul pas pentru tensionarea relatiilor interpersonale.

            Dezinformare este eficienta atunci când prezinta drept valori sociale

fundamentale fie valori care îi sunt favorabile sursei, fie valori marginale în raport cu
interesele publicului caruia i se adreseaza. În acest mod, comunitatea este deturnata
de la preocuparile ei majore, valorile sociale fundamentale sunt neglijate, iar gradul
de competitivitate al respectivei comunitati scade. Teoria dezinformarii include în
aceasta categorie orice modificare deliberata a mesajelor în scopul cultivarii unui
anume tip de reactii, atitudini si actiuni ale receptorilor, denumiti în mod generic,
tinte. Acest tip de actiuni sunt produse, în mod obisnuit, de organizatii specializate,
militare sau paramilitare.

Elemente ale actiunii de dezinformare sunt:

a. comanditarii - cei care concep si proiecteaza continutul actiunii, tintele

reale si cele potentiale ale activitatii. Ei pot fi: factori de decizie (guverne, state
majore militare sau socio-profesionale) si grupuri de presiune. În timp ce prima
categorie se foloseste de servicii specializate, grupurile de presiune se servesc si de
echipe ad-hoc de amatori care au mare eficienta în crearea si mentinerea confuziilor.

b. specialistii sunt cei care planifica secventele tactice ale  actiunii si care

coordoneaza toate modalitatile de tinere sub control a efectelor concrete ale mesajelor
emise. Ei simuleaza toate categoriile de efecte pentru a reusi sa aiba sub control atât
efectele proprii, cât si exigentele reproiectarii unor elemente de detaliu sub impactul
actiunilor de contracarare întreprinse de tinta.

c. controlul - este piesa de legatura între comanditari, care comanda / conduc

actiunea si agentii de influenta. Pentru a stapâni acea zona a spatiului social care le
intra în raza de responsabilitate, controlorii recruteaza si întretin o vasta retea de
corespondenti, de obicei nu direct, ci prin intermediul unor terte persoane care joaca
rolul de cercetasi. Acestia, alesi din rândul unor indivizi cu totul insignifianti, au rolul
de a testa gradul de deschidere spre colaborare a unei personalitati cu acces la date de
importanta considerabila pentru comanditari si planificatori.
 d. agentii de influenta  - se recruteaza din rândul acelora care se bucura de
prestigiu în grupul lor profesional si care urmeaza a fi dezinformat prin mesaje
primite de la planificatori  via controlori. Practica de profil a demonstrat ca agentii de
influenta pot fi:

- liderii de opinie din mediile intelectuale, care, din dorinta lor de a se lansa în
actiune practica, accepta sa lanseze în spatiul social mesaje care par socante pentru
publicul autohton;

- un personaj apropiat factorilor de decizie - în general acesta este compromis

printr-un fapt verificabil, pentru a avea certitudinea unei colaborari mai longevive;

            - sefii de asociatii; contextul vietii asociative, specifice sistemelor pluraliste

constituie un mediu favorabil pentru recrutarea si cultivarea agentilor de influenta.
Plasând pe primul plan interese de ordin umanitar, protejate de un cadru normativ cu
validitate internationala, dezinformatorul poate atrage multi naivi în structurile
asociatiei, care, profesional, sunt personalitati de referinta în domeniul lor de
activitate.

e. intermediarii se recruteaza dintre personalitatile influente în comunitatea

respectiva pentru a juca rol de lideri de opinie si agenti de influenta ai intereselor care
stau în spatele mesajelor ce se emit cu un aer neutru si declarativ de pe pozitii
''independente'';

f. releele - indivizi sau institutii care se dovedesc utili în amplificarea si

programarea mesajelor care constituie continutul dezinformarii.

            Ceea ce deosebeste dezinformarea de alte tipuri de comunicare este caracterul

deliberat al actiunii si lansarea în circuitul informational a unor informatii partial
adevarate în conjugarea lor cu afirmatii false, fara indicarea vreunei surse care ar
putea fi verificabila pentru autenticitatea celor emise. Cercetarile de teren  au
demonstrat ca rezultatele cele mai eficiente se înregistreaza în domeniul mass-mediei,
unde dezinformarea poate atinge frontal toate segmentele de opinie ale spatiului
social.

Diversitatea enunturilor, prin corelarea cu un spatiu (audio, video, grafic)

limitat de inserarea într-o situatie informationala, determina, în mod inevitabil, o
selectie a mesajelor. Practica mass-media a relevat ca o sursa de distorsionare a
mesajelor, cu efecte importante asupra calitatii informarii si care poate degenera în
dezinformare, o constituie utilizarea unor criterii neadecvate de selectare a
informatiilor.

Dezinformarea poate fi o componenta a propagandei, dar aceasta nu se poarte

baza niciodata doar pe dezinformare. Din perspectiva consecintelor sale sociale,
dezinformarea se aseamana cu un alt fenomen manipulativ, zvonul. Acesta din urma,
spre deosebire de dezinformare, nu are un caracter deliberat si nu presupune în mod
obligatoriu circulatia unor informatii false, ci doar dificil de verificat.
 Zvonul poate fi produs însa de o actiune de dezinformare. Ţintele pot fi atât
grupuri sau segmente ale societatii, cât si indivizi, întotdeauna lideri, de orice fel,
care pot influenta decizional si actional grupurile în care se afla. Efectele
dezinformarii depind, pe de o parte, de caracteristicile tintelor (atitudine critica,
personalitate, nivel intelectual, aspiratii, etc.), iar pe de alta parte, de posibilitatea de a
verifica informatiile vehiculate.

Propaganda este considerata o activitate sistematica de transmitere, promovare

sau raspândire a unor doctrine, teze sau idei de pe pozitiile unei anumite grupari
sociale si ideologii, în scopul influentarii, schimbarii, formarii unor conceptii,
atitudini, opinii, convingeri sau comportamente. În sensul clasic, se constituie ca un
subsistem al sistemului politic al unui partid, al unui grup social sau al unui regim de
guvernare; în prezent însa, se dezvolta numeroase forme de propaganda (economica,
tehnica, medicala, sportiva, culturala), diferentiate dupa continut si prin raportare la
profilul grupului social care o initiaza, urmarind realizarea unor scopuri persuasive.

            Ca sistem, propaganda dispune de:

            1. o structura institutionala specializata (aparat de conducere ierarhica, centre

de organizare, centre de studiu, proiectare si difuzare de mesaje)

            2. ideologie si valori aflate în corespondenta cu interesele si obiectivele

gruparii sociale pe care o reprezinta; acestea sunt luate ca referinta pentru programarea
si realizarea propagandei

            3. mijloace si metode de transmitere a mesajului; studiul sociologic al acestora

distinge urmatoarele grupuri mari de metode:

-         afectiva - consta în organizarea mesajelor astfel încât acestea sa provoace

trairi si adeziuni colective, mai ales de tip emotional. Mai întâi se indica
consecintele negative ale unei optiuni personale provocate de o agentie
anume (afectarea intereselor, amenintare a pozitiei individuale, împiedicarea
realizarii unor obiective personale importante etc) pentru a declansa reactia
afectiva negativa fata de aceasta si apoi se prezinta o alternativa diferita care
ar avea numai efecte pozitive. Accentul nu este pus pe argumentarea logica
sau prezentarea unor fapte relevante, ci pe acele informatii care au o
profunda rezonanta afectiva.

- a faptelor  care este concentrata pe transmiterea de fapte cât mai concrete,

saturate de amanunte relevante pentru persoanele ale caror optiuni ar urma sa fie
modificate. Accentul nu este pus pe fapte generale, ci pe cele personalizate si care
dispun de potentialitatea descoperirii unei surprize de catre receptor.

            - persuasiva - presupune aplicarea regulilor retorice de organizare a discursului,

mai ales prin utilizarea unor cuvinte saturate emotional.
 O alta distinctie importanta se face între propaganda tactica (proiectata pe
termen scurt pentru obtinerea unor efecte imediate) si propaganda strategica (pe
termen lung, destinata formarii sau modificarii valorilor, atitudinilor de baza si
conceptiilor proprii indivizilor si societatii.
 CAPITOLUL  I. INFORMAŢIA

1.1 Ce este informatia?

Cuvântul informatie - preluat din latina (informatio) prin intermediul limbii

franceze (information) - estepolisemantic, putând capata mai multe semnificatii
(uneori total diferite sau chiar contradictorii), ce sunt determinate de domeniile
si contextele foarte variate în care este folosit. În afara întelesurilor din limbajul
comun, el are si alte sensuri, atribuite fie prin definirea sa ca termen (stiintific sau
tehnic) fie ca si concept în cadrul unor ramuri ale filosofiei sau al unor stiinte si
tehnologii al caror obiect de studiu este.

Termenul informatie este legat si de un proces informational (succesiunea

actiunilor prin care se informeaza) dar si de rezultatul acestui proces (volum, varietatea
de informatii obtinute) precum si de unelefenomene specifice (fenomenul
informational, explozia informationala, etc.).

De asemenea informatia a început sa fie considerata ca factor ontologic

primordial, ce sta, împreuna cu materia si energia la originea universului.

Pentru ca sensul cuvântului informatie sa poata fi înteles corect, trebuie

cunoscute si avute în vedere alte câteva concepte
(semnificatie, cunoastere, adevar, reprezentare, stimul
mintal, eruditie, cultura,comunicare, redundanta, feedback, entropie, entropie
negativa, s.a.) precum si regulile (sau seturile de reguli) asociate acestora.1

Nici una din definitiile sau conceptele existente pentru informatie nu sunt
unanim acceptate, fapt ce produce confuzii, ambiguitati, si uneori chiar pierderi
economice.

"Informatie" este unul din cuvintele cel mai des folosite, de foarte multe
ori abuziv. Diferite discipline stiintifice acorda diferite întelesuri acestui termen,
sau îi asociaza omonime incoerente. Cu toate ca de câteva decenii omenirea
a pasit în era informationala, iar societatea a trecut de la societatea
informationala lasocietatea cunoasterii, cuvântul informatie este folosit adesea
fara a se da atentia cuvenita diferitelor sensuri pe care le poate capata. Desi
nu sunt sinonime, cuvintele cunostinte, informatii si date sunt adesea utilizate
unul în locul altuia, producând confuzii.2

În ultimul timp, tot mai multi cercetatori si oameni de stiinta îsi pun întrebarea
daca este posibil de construit o teorie a informatiei unica, general valabila. Pe de alta
parte, datorita presiunii exercitate în principal de impasul în care au ajuns cercetarile în
unele domenii (biologie, psihologie, robotica, inteligenta artificialaetc.), se remarca tot
mai multe încercari de a îmbina si de a suprapune diversele semnificatii si interpretari
într-un singur concept universal acceptat.
Se poate spune ca elaborarea a unui concept unic al informatiei se afla cam în
acelasi stadiu în care se gasea elaborarea unui concept al energiei la mijlocul
sec. XIX. Desi acest concept era cunoscut de câteva secole, oamenii de stiinta
au început sa înteleaga cum poate fi convertita o forma de energie în alta si sa
scrie ecuatia acestor conversii numai prin anii '40.

Aparenta contradictie între diferitele concepte ale informatiei existente astazi

este cauzata de faptul ca majoritatea acestora sunt elaborate pentru un anumit
domeniu, si, întotdeauna, pentru a fi definita, informatia trebuie raportata la un
sistem oarecare, propriu domeniului respectiv, cum ar fi ADN-ul, limba vorbita,
computerele, etc.

În limbajul popular, cotidian, într-un sens larg, unanim acceptat de majoritatea

vorbitorilor din orice limba, prin informatie se întelege:

        faptele si opiniile percepute sau obtinute în cursul vietii de zi cu zi direct de la

o alta fiinta vie, din mass-media, din baze de date electronice si din toate
tipurile de fenomene observabile din mediul înconjurator.

        lamurire asupra unei persoane, lucru sau domeniu; totalitatea materialului de

informare si de documentare; izvoare, surse;

        cunostinte comunicate de altii sau obtinute prin investigatii proprii ori cercetari
personale; cunostinte acumulate din lectura, rapoarte despre evenimente recente
sau necunoscute anterior, materiale din ziare, din periodice sau din buletine de
stiri; cunostinte dobândite prin studiu sau instruire; cunostinte deduse din
observatii directe si experienta proprie.

Aceasta este sensul original al cuvântului care vizeaza în principal aspectul

comunicativ si în acelasi timp, calitativ.3 În ultimul timp, au intrat si în limba româna
sensuri mai noi ori s-au adaugat la cele vechi precizari noi:

        fiecare dintre elementele noi, necunoscute anterior, ale experientei (fizice sau
mentale) sau ale unui concept, în raport cu cunostintele prealabile, ce sunt
cuprinse în semnificatia unui simbol sau unui grup de simboluri (text scris,
mesaj vorbit, imagini plastice, indicatie a unui instrument, date experimentale,
partitura muzicala etc.) care produc schimbari într-un concept (cum ar fi un plan
sau o teorie).

        actiunea cuiva de a (se) informa sau de a comunica cunostinte, noutati,

lamuriri, vesti, stiri, îndrumari, precizari etc., unei persoane (sau unui grup de
persoane) si rezultatul ei (faptul de a sti ca mesajul este receptionat si înteles de
catre destinatar);

        comunicare, veste, stire, mesaj care pune pe cineva la curent cu o situatie noua
sau mai veche, dar de care acesta nu avea stiinta înainte de a fi informat.4
 1.2 Opozitii informationale

Dezvoltarea si implementarea relatiilor de piata au conditionat transformarea

informatiei într-o marfa specifica. Cu ajutorul unei astfel de marfa, care are valoare
înalta se realizeaza operatiuni de schimb, cumparare-vânzare etc.

Este important faptul ca orice subiect economic (de stat sau antreprenoriat) in
activitatea proprie efectueaza operatiuni de colectare, înregistrare, stocare, prelucrare
si transmitere a informatiei. Pretutindeni s-au dezvoltat sistemele informatice, care au
ca scop realizarea functiilor deservirii informationale a utilizatorilor atât individuali,
cât si colectivi.

Se analizeaza modelul tridimensional al opozitiunilor informationale în cadrul

carora se disting trei nivele si care pot clasificate si în calitate de scopuri ale
infractorilor informationali:

        date personale;

        informatii corporative, care caracterizeaza concurenta dintre corporatii în

vederea obtinerii secretelor comerciale;

        informatii globale, referitoare la reactiile ramurilor industriei, economiilor

diferitelor regiuni, tari, continente.

Opozitia informationala - reprezinta actiuni, orientate la atingerea superioritatii

informationale cu ajutorul nimicirii informatiei si sistemelor informatice ale
concurentilor si asigurarii securitatii resurselor informationale personale. Parte
componenta a opozitiei informationale este terorismul informational, care poate fi
definit ca un complex de abuzuri intentionate cu sistemele informationale, cu retelele
si componentele lor în scopul realizarii actiunilor teroriste5.

Astfel, opozitia informationala si terorismul sunt legate direct cu structurile

criminale, escrocii etc. De mentionat faptul ca accesibilitatea tehnologiilor
informationale contemporane, importul fara control, lipsa controlului necesar
din partea statului (standardizare si certificarea componentelor hardware si
software) sporesc mult tehnologic potentialul distructiv al abuzurilor.

Practica activitatii sistemelor informationale dovedeste ca ele pot fi în calitate de

obiecte, subiecte, mijloace de pregatire si realizare ale infractiunilor de calculatoare.

Prin infractiune informationala se subîntelege un complex de activitati ilegale,

orientate la accesul nesanctionat, primirea si transmiterea informatiei, savârsite cu
utilizarea mijloacelor de calcul, telecomunicatii si software. Astfel, la aceste infractiuni
vor fi afiliate orice actiuni ilegale, legate de prelucrarea, stocarea si transmiterea
informatiei. Se analizeaza tipurile de baza ale infractiunilor, în cadrul carora sunt
evidentiate urmatoarele:
         infractiuni economice, legate de manipularea sistemelor informationale si a
resurselor lor în scopul obtinerii unui profit economic: spionajul industrial,
realizat cu ajutorul tehnicii de calcul si speciale; furtul si copierea de programe
(pirateria); furtul de servicii; accesul nepermis la resursele informationale.

        încalcarea drepturilor personale ale cetatenilor si a secretelor comerciale ale

organizatiilor nestatale: formare si utilizarea seturilor de date incorecte;
divulgarea si utilizarea nelegitima a datelor; încalcarea obligatiilor formale, ce
corespund normelor care definesc secretele profesionale, personale, comerciale.

        încalcarea intereselor personale ale utilizatorilor sistemelor informatice.

În tarile tehnologic dezvoltate exista "ilegalitatea computerizata", în cadrul

careia se evidentiaza trei grupe de specialisti:

        hackerii, care detin cunostinte vaste în domeniul tehnologiilor informationale si

care le utilizeaza în scopul primirii accesului nesanctionat si realizarii actiunilor
ilicite asupra resurselor informationale (de stat sau comerciale).

        Piratii, care se specializeaza în distrugerea protectiei de copiere a asigurarii

programate licentiate.6

În calitate de scopuri ale acestor grupari pot fi evidentiate urmatoarele:

        De nivel micro. Se realizeaza de indivizi sau grupuri mici si se caracterizeaza

prin obtinerea unor rapide profituri materiale directe sau indirecte. Atingerea
scopului final se caracterizeaza prin scheme relativ simple, cu necesitarea unor
resurse tehnice si financiare neînsemnate.

        De nivel macro. Pentru atingerea unor astfel de scopuri, se utilizeaza un spectru
larg de actiuni, bazate pe utilizarea tehnicii moderne de calcul, telecomunicatii
si asigurarii programate speciale. Aceasta necesita disponibilitatea de resurse
financiare suficiente, accesul la cele mai noi tehnologii informationale, si pot fi
realizate numai de organisme puternice din punct de vedere financiar si
tehnologic. Scopurile principale macro-nivelului pot fi urmatoarele: obtinerea
unor beneficii strategice în mediul de concurenta; influenta asupra proceselor de
luare a deciziilor, legate de planurile de dezvoltare strategica; colectarea
informatiei, ce constituie secret comercial etc.

În ultimele decenii ale sec. XX, cresterea gradului de informatizare a proceselor

industriale precum si a cresterii gradului de folosire a informatiilor în rezolvarea
problemelor umane a facut ca informatia sa fie considerata ca o resursa economica,
întrucâtva egala cu alte resurse cum ar fi munca, materia prima si capitalul.7

Aceasta perspectiva scoate în evidenta faptul ca posesia, manipularea si

folosirea informatiei poate îmbunatati raportul cost-eficienta în multe procese
fizice sau cognitive. Ca resursa individuala si sociala, informatia are câteva
caracteristici ce o deosebesc de notiunea traditionala de resursa economica.
Spre deosebire de alte resurse economice, informatia este practic nelimitata,
având limite aparente impuse doar de timp si de capacitatea cognitiva umana.

Aceasta caracteristica provine din faptul ca informatia, ca resursa economica,

difuzeaza natural (se poate propaga singura), rata de reproducere a
informatiei este mai mare decât rata de consum si informatia nu sufera
schimbari în cadrul tranzactiilor (poate fi numai partajata, folosita în comun).

În acelasi timp, informatia este compresibila, atât sintactic cât si semantic.

Calitatea ei de a se substitui altor resurse economice, transportabilitatea cu o
viteza foarte mare, si abilitatea ei de a da un avantaj celui ce o detine, stau la
baza remodelarii unor industrii sociale (cum ar fi cercetarea, educatia,
activitatea editoriala, comertul) si chiar a politicii.

Preocuparea sociala privind administrarea resurselor informationale s-a extins

în domeniul traditional al bibliotecilor si al arhivelor si, a cuprins si informatia
organizatorica, institutionala si guvernamentala în ceea ce a capatat numele
de : managementul resurselor informationale.

A doua perceptie a informatiei (ce dateaza din aceeasi perioada), este aceea
de: serviciu de prima necesitate, care a determinat dezvoltarea în întreaga
lume a unui nou segment a economiilor nationale: sectorul de servicii
informatice. Beneficiind de avantajele proprietatilor informatiei si construind o
perceptie a utilitatii si valorii sale individuale si sociale, acest sector furnizeaza
o larga gama de produse si servicii informatice.
 1.3 Cultura informatiei

În ultimii ani, atentia specialistilor s-a îndreptat tot mai mult spre ceea ce este
cunoscut sub denumirea de cultura informatiei, cultura digitalã, cultura retelelor. Dar
pentru a vorbi despre acestea este necesar sã vedem mai întâi ce înseamnã cultura
traditionalã în domeniul informãrii, ce presupune utilizarea efectivã a resurselor
traditionale de bibliotecã. Asadar, ce abilitãti sunt necesare pentru accesul la colectiile
tipãrite?

În primul rând, abilitãti de citire, cunoastere a instrumentelor de acces si

abilitatea de a evalua critic atât instrumentele de acces, cât si materialele regãsite cu
ajutorul acestor instrumente. Douã elemente sunt importante aici: instruirea
utilizatorilor în legãturã cu interpretarea diferitelor elemente de informatie din
catalogul pe fise si instruirea în privinta obtinerii informatiei din periodice, prin
diferite instrumente de acces precum indexurile pe subiecte, revistele de recenzii si
indexurile de citãri.

M. C. Wilson aratã cã volumul mare de informatie disponibilã pentru utilizatori

prin procesul de regãsire a informatiei cu ajutorul calculatorului i-a determinat pe
specialisti sã extindã cultura traditionalã la mult mai cuprinzãtoarea culturã a
informatiei. Aceasta pune accentul pe abilitatea utilizatorilor de a evalua critic
informatia prin prisma autenticitãtii, a valorii si a caracterului sãu adecvat pentru
procesul de rezolvare a problemelor.8

Toate elementele necesare utilizatorilor într-un mediu traditional de bibliotecã

trebuie sã se regãseascã si în cultura informatiei. Cultura digitalã necesitã însã si
competente suplimentare precum: culturã tehnicã (abilitãti de utilizare a
calculatorului), culturã a retelelor, dar, mai ales, flexibilitate si adaptabilitate.

Cultura informatiei a fost definitã ca "abilitatea de a localiza, evalua si utiliza în

mod efectiv informatia necesarã".9 Cultura informatiei, un produs al societãtii
informationale, este cheia pentru educatia permanentã si are o mare importantã în
curriculum-ul din învãtãmântul superior, îmbunãtãtind mediul predãrii si învãtãrii. S-a
spus chiar cã "este abilitatea de a supravietui în secolul al XXI-lea". 10

Cultura digitalã a fost definitã drept cultura adecvatã pentru era Internetului si
aceastã definitie trimite la numeroasele si variatele informatii disponibile pe Internet,
la care utilizatorii au acces. Însã pentru a extrage informatiile cele mai pertinente si
cele mai fiabile din bazele de date, de pe site-urile web, utilizatorii trebuie sã dispunã
de o serie de criterii care sã îi ajute la filtrarea surselor de informare.

Aici trebuie sã intervinã specialistii domeniului care sã-i asiste pe utilizatori sau
sã-i instruiascã în privinta unei metode sistematice de evaluare a fiabilitãtii surselor.
Printre criteriile de evaluare a continutului informational ar trebui sã se numere:
mediul autoritãtii care emite informatiile, valoarea si stabilitatea informatiei si dacã
site-ul oferã un continut nou sau o reflectare a unor continuturi vechi.11
 De asemenea, pentru a putea utiliza în mod eficient colectiile electronice,
utilizatorii trebuie sã aibã cunostinte în legãturã cu o serie de notiuni pe care le-a
introdus Internetul: motoare de cãutare, limbaje.

Gilster a formulat o definitie a culturii digitale în care aratã cã aceasta înseamnã

"dobândirea abilitãtii de a întelege si utiliza informatia în formate multiple dintr-o
gamã largã de surse atunci când este prezentatã prin intermediul
calculatorului".12 Abilitãtile necesare pentru a localiza surse de informare în format
modern si abilitãtile de evaluare a acestora se dovedesc deci elemente esentiale pentru
cultura digitalã.

Cultura informatiei bazatã pe tehnologia de retea într-un mediu în retea a fost

denumitã cultura retelelor si definitã drept "abilitatea de a identifica, accesa si utiliza
informatie electronicã din reteaua informationalã"13. Educatia utilizatorilor pentru
cultura retelelor a devenit pentru biblioteci un element critic al activitãtii lor si constã
din douã aspecte: cunoastere a informatiei din retea si abilitãti pentru a localiza,
selecta, evalua si utiliza informatia din retea.

Un lucru cert este cã, în mediul informational în retea, rolul bibliotecarului

devine mai complex, la sarcinile sale traditionale adãugându-se acum administrarea,
regãsirea, analiza, organizarea si punerea la dispozitia utilizatorilor a informatiei din
retea, bibliotecarul actionând nu numai în calitate de intermediar, ci si ca partener al
cadrelor didactice în scopul educãrii utilizatorilor studenti pentru cultura retelelor.14

Despre cultura post-Internet putem spune cã va necesita extinderea abilitãtilor

de a evalua informatia, iar adaptabilitatea va continua sã fie caracteristica
personalã cea mai importantã pentru utilizarea efectivã a instrumentelor
digitale.

            Dezvoltãrile tehnologice, nevoile de informare în continuã schimbare ale

utilizatorilor determinã o restructurare a bibliotecilor, a modului în care bibliotecarii îsi
desfãsoarã activitatea. În prezent, acestia trebuie sã prelucreze si sã echilibreze colectii
de informatii nu numai tipãrite, ci si electronice. Ce s-a putut remarca în ultimii ani
este o regândire a fluxului de activitãti, progrese în manipularea informatiei
electronice, în accesarea si utilizarea acesteia pentru predare si învãtare. Nevoia de a
structura si organiza informatia, deci nevoia de instrumente avansate de acces,
organizare, control devine tot mai acutã.

Bibliotecile pot juca diverse roluri în educatia pentru cultura informatiei. Dintre
acestea, foarte importantã se dovedeste contributia pe care bibliotecile o pot avea în
dezvoltarea de instrumente de învãtare si de acces la informatie. Bibliotecile pot, de
asemenea, sã ofere sprijin pentru utilizarea resurselor de informare din retea si pentru
crearea unor oportunitãti privind activitãtile de învãtare în cooperare. Aceste douã
directii se înscriu în rolul pe care bibliotecile îl pot juca în domeniul educatiei la
distantã prin intermediul retelelor.
 La nivelul institutiilor de învãtãmânt superior s-au înregistrat în ultimul timp
tendinte spre o modificare a strategiilor educationale. Acest proces este însã dificil si
cere timp, dar un aspect important îl constituie faptul cã pentru realizarea acestuia este
necesarã formarea de echipe care sã includã cadre didactice, profesionisti din domeniul
informãrii, specialisti în noile tehnologii ale informatiei si specialisti în pedagogie. Se
contureazã astfel pentru bibliotecari posibilitatea de a facilita integrarea informatiei
electronice în curriculum si de a oferi expertiza pe care o detin în cadrul activitãtilor de
predare a abilitãtilor de informare.

Învãtarea bazatã pe resurse cucereste tot mai mult teren si îsi dovedeste
avantajele. Dar nu trebuie uitat cã aceasta trebuie sã se bazeze pe acces la toate tipurile
de resurse informationale, atât traditionale, cât si moderne si, astfel, depinde si de
implicarea furnizorilor de informatie.

În spatiul scandinav se poate constata cã bibliotecile au înteles faptul cã trebuie

sã-si asume un rol în initierea activitãtilor în echipã cu institutiile de învãtãmânt si în
introducerea programelor de calitate privind cultura informatiei la nivelul
universitãtilor. Scopul cursurilor este sã-i facã pe studenti sã înteleagã si sã-si asume
responsabilitatea pentru ceea ce învatã, sã-i ajute sã dobândeascã abilitãti sporite de a
gândi critic si independent si de a rezolva diversele probleme cu care se confruntã si sã
le ofere instrumente necesare pentru educatia permanentã.15

Pe continentul nord-american existã numeroase exemple de programe destinate

dezvoltãrii culturii informatiei, o serie de parteneriate între biblioteci si institutii de
învãtãmânt superior, care aratã clar cã asemenea colaborãri sunt posibile si benefice
pentru ambele pãrti implicate. Desigur, existã si dificultãti în derularea acestor
programe, precum infrastructura si resursele insuficiente, angajamentul în timp necesar
pentru a dezvolta cursuri noi, aspectele legate de copyright, dar avantajele pe care le
prezintã depãsesc aceste probleme. Prezentãm în cele ce urmeazã trei exemple de
astfel de parteneriate:

- Arcada informatiei la Universitatea din Iowa, care constã într-un efort de

colaborare între biblioteci, oficiul pentru tehnologia informatiei si facultãti. Este o
facilitate proiectatã pentru a sprijini utilizarea serviciilor electronice în cercetare,
predare si în învãtarea independentã. Include un angajament formal pentru cooperare si
comunicare si functioneazã de la începutul anilor 1990.

- Programul Serviciile de Informare Vancouver de la Universitatea Vancouver,

care oferã instruire privind tehnologia modernã pentru studenti, personal si
facultate. Sunt utilizate ateliere care pornesc de la nevoi si existã, de
asemenea, mini - ateliere bazate pe web.

- Cursul interdisciplinar de Aplicatii pe Calculator de la Colegiul Hunter, care

se bazeazã pe eforturile de cooperare între un bibliotecar si un profesor pentru a preda
studentilor aplicatiile pe calculator.16
 S-au avut în vedere nevoile utilizatorilor de a accesa resurse autentice si utile,
ca si nevoia de a interpreta si aplica rezultatele si, în acest sens, a fost realizat un studiu
în cadrul unui liceu din California. O echipã formatã din membrii institutiei, cadre
didactice si bibliotecari, au urmãrit problemele pe care elevii le întâmpinau în
accesarea si evaluarea informatiei.

Apoi, a fost stabilit un grup de studiu al cãrui scop a fost "sã îmbunãtãteascã
competenta elevilor privind cultura informatiei prin dezvoltarea unui repertoriu de
strategii de cercetare, prin evaluarea criticã a informatiilor, prin sintetizarea si
partajarea informatiei în modalitãti creative semnificative, prin încorporarea
tehnologiei în procesul de instruire".17

Evaluând nivelul abilitãtilor pe care elevii le aveau, au fost detectate si zonele

care necesitau atentie: evaluarea site-urilor web, determinarea calitãtii si credibilitãtii
informatiei, utilizarea surselor de referinte specializate, compararea diferitelor surse
care tratau acelasi subiect, redactarea lucrãrilor de cercetare într-o modalitate
sistematicã, citarea surselor în mod corect, crearea bibliografiilor adnotate, evitarea
plagiatului etc.

S-a constatat cã si profesorii aveau nevoie sã-si îmbunãtãteascã instruirea în

aceastã zonã, iar printre solutiile formulate în urma rezultatelor studiului s-au numãrat:
dezvoltarea unei secvente de instruire privind cultura informatiei pe parcursul
curriculum-ului; dezvoltarea si instituirea unor standarde de cercetare si a unor modele
de citare, ca si dezvoltarea curriculum-ului si a asistentei pentru a-i sprijini pe elevi sã
devinã mai instruiti în ceea ce priveste cultura informatiei.18

Orice analizã a abilitãtilor de informare trebuie sã plece de la douã aspecte: de

ce sunt importante aceste abilitãti si cum pot fi ele definite. În ceea ce priveste
primul aspect, asa cum am mentionat mai înainte, aparitia diverselor surse de
informare electronice, a Internetului etc. ridicã o serie de probleme legate de
stabilirea provenientei, acuratetei si a fiabilitãtii informatiilor, ca si probleme
legate de copyright. Având abilitãtile de informare necesare putem face fatã
tuturor acestor probleme.

O definire a abilitãtilor de informare ar trebui sã aibã în vedere atât abilitãti

precum cele de a fi capabil sã utilizezi o informatie, sã întreprinzi o cercetare la orice
adâncime sau complexitate si sã demonstrezi aceste lucruri prin intermediul citãrilor si
referintelor la materialele respective, cât si abilitãti legate de întelegerea modului în
care informatia este produsã în lumea modernã, de evaluarea criticã a continutului si a
validitãtii informatiei, apoi anumite idei practice despre cum este achizitionatã,
administratã, diseminatã si exploatatã informatia în lumea actualã, în special
cunostinte despre cum anumite grupuri profesionale utilizeazã informatia la locul de
muncã (în afaceri, în lumea culturii si a artelor).19

La nivelul structurilor infodocumentare britanice s-a putut observa în ultimii ani

o extindere a activitãtilor în domeniul dezvoltãrii abilitãtilor de informare, deoarece
cercetãrile au arãtat cã, adesea, studentii pãrãsesc universitãtile fãrã abilitãtile necesare
pentru a se descurca într-o societate bazatã pe informatie. Este limpede ca daca nu stii
sa folosesti informatia esti astfel mult mai usor de manipulat.

În urma unei analize complexe a literaturii de specialitate, SCONUL (Standing

Conference of National and University Libraries / Conferinta Permanentã a
Bibliotecilor Nationale si Universitare) a identificat si propus un set de sapte abilitãti
principale de informare, necesare pentru formarea unor persoane competente în ceea
ce priveste cultura informatiei:

1. abilitatea de a recunoaste nevoia de informare.

2. abilitatea de a distinge modalitãti în care "lipsa" de informare poate fi

abordatã:

- cunoasterea tipurilor corespunzãtoare de resurse, atât tipãrite, cât si non-tipãrite;

- selectia resurselor cele mai adecvate;

- abilitatea de a întelege aspecte care afecteazã accesibilitatea surselor.

3. abilitatea de a construi strategii pentru a localiza informatia:

- pentru a dezvolta o metodã sistematicã adecvatã nevoii;

- pentru a întelege principiile construirii si generãrii bazelor de date.

4. abilitatea de a localiza si accesa informatia:

- pentru a dezvolta tehnici de cãutare corespunzãtoare;

- pentru a utiliza tehnologiile informatiei si comunicãrii, inclusiv retele universitare

internationale;

- pentru a utiliza servicii de indexare si rezumare adecvate, indexuri si baze de date de

citãri;

- pentru a utiliza metode de informare curentã.

5. abilitatea de a compara si evalua informatia obtinutã din diferite surse:

- întelegere a aspectelor ce tin de autoritate;

- întelegere a procesului de recenzare în editarea stiintificã;

- extragere adecvatã a informatiei care corespunde nevoii de informare.

6. abilitatea de a organiza, aplica si comunica informatia altor persoane în

modalitãti corespunzãtoare situatiei:
- sã se citeze referintele bibliografice în proiecte, teze etc.;

- sã se construiascã un sistem bibliografic personal;

- sã se comunice efectiv utilizând mijlocul adecvat;

- sã se înteleagã aspecte legate de copyright si plagiat.

7. abilitatea de a sintetiza si construi pe baza informatiei existente, contribuind

la crearea de cunoastere nouã.20

                                                      

NOTE

[1] Mielu Zlate, Psihologia mecanismelor cognitive, Editura Polirom, Iasi, 1999, p. 65

2 Wunenburger, Jean-Jacques, Filosofia imaginilor, Editura Polirom, Iasi, 2004, pp.

37-40

3 Melvin L. DeFleur, Sanda Ball Rokeach, Teorii ale comunicarii de masa, Editura

Polirom, Iasi, 1999, p. 54

4 Iacob, Dumitru, Cismaru, Diana Maria, Relatiile publice, eficienta prin comunicare,

Editura comunicare.ro, Bucuresti, 2003, p. 8

5 CIWARS Intelligence Report. Vol. 2. Issue 8, 1998, pp. 37-45

6 Meyer, G. R., The social organisation of the computer underground - Decalb,

Illinois, 1989

7 James Lull, Manipularea prin informatie, Editura Antet XX Press, Filipesti de Târg,

Prahova, 2002, p. 42

8 Myoung Chung Wilson, To Dissect a Frog or Design an Elephant: Teaching Digital

Information Literacy through the Library Gateway în: 63rd IFLA General Conference,
Copenhagen, 1997, Booket 7, p. 12-15

9 A progress report on information literacy: an update on the American Library

Association Presidential Committee on Information Literacy: Final Report, March
1998

10 Hannelore B. Rader, Faculty-Librarian Collaboration în Building the Curriculum for

the Millenium-the US Experience în Paper of the 64th  IFLA General Conference,
Amsterdam, 1998, Booket 1, p. 34-42

11 Gilster, Paul, Digital Literacy. New York, John Wiley & Sons Inc., 1997

12 Ibidem, p. 33
13 McClure, Charles R., Network Literacy: A role for Libraries? în Information
Technology and Libraries 13, 2 (June 1994 ), p. 115-125

14 Chengren Hu, Network Literacy: New Task for Librarians on Users

Education în: 62nd  IFLA General Conference, Beijing, 1996, p. 84-88

15 Christina Tovoté, Customer or refined student? Reflections on the "Customer"

Metaphor în the Academic Environment and the new Pedagogical Challenge to the
Libraries and Librarians în 67th  IFLA Council and General Conference Papers,
Boston, 2001

16 Hannelore, B. Rader, op. cit

17 Farmer, Lesley, Information literacy: a whole school reform approach în 67th  IFLA

Council and General Conference Papers, Boston, 2001

18 Ibidem

19 Bainton, Toby, Information literacy and academic libraries: the SCONUL

approach în 67thIFLA Council and General Conference Papers, Boston, 2001

20 Ibidem
 CAPITOLUL II. MANIPULAREA INFORMAŢIONALĂ

2.1 Modalitati si tipuri de manipulare

Prin subinformare întelegem informarea insuficienta si incompleta. Ea poate

aparea din mai multe motive, dar cel mai important dintre acestea îl constituie
prezentarea unui text incomplet. Daca excludem din start posibilitatea ca
jurnalistul sa fie pus, la modul constient, în slujba unor interese straine de
institutia de presa în care îsi desfasoara activitatea, atunci singurele explicatii
posibile pentru publicarea de texte incomplete sunt fie lipsa de profesionalism
a acestuia, fie alocarea unui timp insuficient pentru elaborarea materialului
informativ.

Subinformarea se poate manifesta si din cauza unor politici editoriale incorecte

provocate de conflictul de interese sau prin selectarea gresita a subiectelor ce
vor fi difuzate. Dar "fie ca discutam despre un text incomplet izolat sau despre
un întreg sistem media, rezultatele sunt clare si inevitabile: ocultarea
informatiei ce poate fi importanta pentru public, conduce invariabil la o scara
de valori eronata, pâna la decizii eronate ale publicului"1 Spre deosebire de
subinformare, suprainformarea se produce doar la nivelul institutiilor de presa.
Este ceea ce teoria americana a presei denumeste generic drept "pack
journalism". Suprainformarea este un exces de informare în legatura cu
anumite subiecte în detrimentul altora mai importante.

În acest mod, subiectele cu adevarat relevante pentru public sunt lasate în

umbra, iar locul lor pe primele pagini ale ziarelor si în buletinele informative
radiodifuzate sau televizate este luat de informatii obscure. Prezentarea
excesiva a detaliilor nesemnificative, acapararea timpului de emisie cu stiri
axate pe senzational si implicit alterarea treptata a preferintelor audientei,
constituie un teren fertil pentru o manipulare permanenta, pe scara larga.

Subinformarea si suprainformarea sunt doua fenomene interdependente, care

coexista si se genereaza reciproc. O suprainformare provoaca de fapt o
subinformare, iar o subinformare într-un subiect important lasa locul în
buletinele de stiri suprainformarii. Para-informarea si pseudo-informarea
conduc si ele, finalmente, catre subinformare. "Para-informarea se
construieste prin senzationalism, acolo unde el nu exista."2, iar pseudo-
informarea se refera mai ales la obscurantism si la publicitatea mascata.
Alaturi de aceste modalitati alterate de informare, amestecarea informatiei cu
divertismentul conduce spre deformarea asteptarilor publicului de la
programele difuzate.

În timp, se creeaza un adevarat cerc vicios din care nu mai exista scapare,
pentru ca emisiunile care se bucura de o mare audienta si deci aduc beneficii
economice, vor fi mentinute în grila de programe chiar daca, continutul lor
educativ si informational se apropie de zero. Asa cum deja am exemplificat, în
peisajul actual al presei mondiale exista doua categorii de oameni implicati în
creatia "produselor" jurnalistice.

Prima categorie este formata din proprietarii institutiilor de presa, iar a doua
din jurnalisti. Finantatorii sunt interesati în principal de latura economica a
presei, adica de obtinerea de profit, iar jurnalistii sunt de cele mai multe ori
constrânsi sa asigure rentabilitatea institutiei în care lucreaza, chiar daca
trebuie sa se abata de la normele deontologice universal acceptate. În aceste
conditii, responsabilitatea jurnalistului fata de public dispare, iar componenta
educativ-informativa a presei devine aproape inexistenta.

În postura de receptori ai mesajelor transmise de mass-media se afla miliarde

de oameni raspânditi în toate colturile lumii. Indiferent de nationalitate, cultura
sau religie, acestia sunt bombardati cu o multime de informatii prin intermediul
radioului, televiziunii sau presei scrise. Desi nu toate mijloacele de informare
se afla în proprietatea unor magnati ai presei precum Turner, Murdoch sau
Berlusconi, acerba concurenta face ca si posturile publice sa copieze uneori
formula aducatoare de profit a posturilor private.

si astfel, marea majoritate a populatiei planetei se vede expusa unui format

jurnalistic din ce în ce mai omogen, în ciuda diversitatii programelor, iar
specializarea tot mai accentuata a acestora fragmenteaza potentialul public
global în fractiuni, din ce în ce mai mici si mai izolate, care vor recepta mereu
acelasi tip de mesaj, construit în functie de preferintele lor deja stabilite.

Ascultatorul, telespectatorul, cititorul sau utilizatorul de Internet receptioneaza

zilnic o sumedenie de informatii din diverse surse, dar, în mod paradoxal, el nu
devine mai informat. si acest lucru se întâmpla din cauza agresiunii
informationale la care este expus. Cele mai multe dintre informatii nu au nici o
importanta pentru receptor, iar numarul lor mare conduce la suprainformare si
implicit la subinformare.

Agresiunea informationala genereaza confuzie, banalizeaza evenimentele

importante si îl priveaza pe om de privilegiul de a alege în deplina cunostinta
de cauza. Notiuni precum adevar, minciuna, bine sau rau au dobândit deja
sensuri relative, iar omul postmodern al secolului XXI nu mai reuseste sa faca
distinctie între ele. Agresiunea informationala, prin efectele sale, înlesneste
misiunea manipularii în masa. O populatie dezorientata si al carei nivel de
cultura se reduce la câteva informatii facile preluate din mass-media devine o
tinta vulnerabila pentru abilii manipulatori.

Un public agresat informational va acorda o mai mare importanta aparentelor

si, din comoditate, va avea tendinta de a-si însusi, în lipsa unei judecati critice,
diverse idei prefabricate cu scopul de a-l manipula. Cu alte cuvinte,
agresiunea informationala este cea care pregateste terenul pentru manipulare,
pentru ca întotdeauna o minte slaba si obosita va fi mai usor de manevrat în
sensul dorit. Efectul cel mai vizibil la ora actuala, care a fost generat de ceea
ce numim agresiune informationala, este importanta tot mai crescânda
acordata imaginii despre lucruri, în detrimentul cunoasterii realitatii obiective.

Chiar daca încercarea de cunoastere a realitatii asa cum este ea se poate

dovedi adeseori extrem de dificila, iar uneori aproape imposibila, este
inacceptabil pentru o minte lucida sa accepte si sa tezaurizeze, fara spirit
critic, imaginile propuse de canalele mass-media. Totusi, acest lucru se
întâmpla acum, în zilele noastre, si afecteaza toate relatiile interumane. De
aceea, "guvernele vor inventa, fara îndoiala, minciuni mai sofisticate prin care
sa-si justifice actiunile în propriul interes si sa manipuleze mijloacele de
informare. Îsi vor înteti, de asemenea, eforturile de propaganda pentru a-si
îmbunatati imaginea globala.

Dar daca asemenea eforturi dau gres, ar putea suferi penalitati economice
semnificative pentru acte care nemultumesc restul lumii".3 În aceste conditii,
conflictele viitorului se vor purta pe un teren foarte putin cunoscut si extrem de
imprevizibil, cel putin pentru neinitiati. Peisajul actual al mass-media la scara
globala este unul care înfatiseaza oportunitati nelimitate pentru manipulare.

Chiar daca din totdeauna au existat si actiuni subversive, în trecut majoritatea

neîntelegerilor dintre state erau rezolvate exclusiv prin razboaie si dueluri
deschise. Astazi dimpotriva, conflictele se rezolva mai ales prin ocultarea
informatiei reale fata de adversar, fapt ce îl pune pe acesta în imposibilitatea
de a se apara. Victoria poate fi astfel obtinuta cu un consum nesemnificativ de
resurse si cu costuri minime.

Un rol esential în acest joc îl are influentarea maselor si asigurarea

bunavointei "opiniei globale". Odata câstigata simpatia marii majoritati a
populatiei globului pamântesc, agresorul poate recurge la orice mijloace de
actiune, pentru ca toate vor aparea legitime în ochii miliardelor de spectatori. si
aceasta aparenta legitimitate poate fi obtinuta doar prin manipularea
mijloacelor de comunicare în masa si deci a jurnalistilor, precum si a celorlalti
factori decizionali ce activeaza în domeniul mass-media.

Componenta economica a presei favorizeaza manipularea, si adeseori cei

implicati în construirea de mesaje jurnalistice uita din aceasta cauza de
responsabilitatea pe care o au fata de public. Iar cum consumul de informatie
a devenit, mai nou, o necesitate pentru multi dintre noi, agresiunea
informationala, o veritabila componenta a cotidianului, în fata careia suntem
expusi ne transforma în tinte vulnerabile în fata manipularii.

"Virtutile extraordinare ale mass-media se constituie, paradoxal, în tot atâtea

puncte nevralgice, iar dependenta tot mai mare a omului de ceea ce îi ofera
mijloacele de informare în masa reprezinta o ocazie propice si pentru
manipularea informatiei. Iar prin aceasta este posibil sa fie schimbate
atitudinile, convingerile, trairile si comportamentul oamenilor fara a apela la
mijloace violente; o realitate de ordinul evidentei poate capata cu totul alte
dimensiuni fata de cele care îi sunt proprii; albul se poate transforma pe
neobservate în negru si acesta în alb."4
 2.2 Presa, câinele de paza al Puterii

Mass-media a fost deseori considerata "cea de-a patra putere" în stat (alaturi
de executiv, legislativ si justitie), iar democratiile moderne au fost poreclite
"democratii mass-media". Dar ce se ascunde în spatele acestor consideratii?
Care este puterea reala de care dispune mass-media? Cum pot fi descrise
functiile acesteia în contextul cooperarii cu celelalte organisme din cadrul
sistemului intermediar si mai ales cu partidele politice?

            Politica ar fi de neconceput în statele moderne de astazi fara mass-media. Altfel

decât în vechea Atena, cetatenii nu se mai aduna pe agora pentru a dezbate asupra
deciziilor ce urmeaza a fi luate.

Politica este prezentata prin intermediul mass-media. Ceea ce stim despre

politica din tara noastra am aflat de cele mai multe ori prin intermediul televizorului, al
radioului si al ziarelor. Mass-media ocupa prin urmare un rol central în cadrul
sistemului intermediar.

Asociatiile si partidele au o activitate publica, ele încearca permanent sa faca

uz de mass-media. Acesta este un alt argument care arata cât de strâns
conectate si interdependente sunt aceste parti ale sistemului intermediar.

A fost odata ca niciodata o tara democratica cu doua mari partide care

stapâneau poporul de pe fotoliile parlamentului. Parlamentul era numit de toti Prima
Putere. Înteleptii din partide si-au scris viziunile sub forma unor preafrumoase
programe, mesaje lor catre popor. si când a venit vremea, poporul a ales cel mai bun
dintre aceste programe; iar acest partid a preluat puterea pentru patru ani, conducând
tara asa cum promisese. Guvernul purta numele de A Doua Putere, si pentru ca totul sa
fie cât mai drept, justitia a devenit cea de a Treia Putere, care avea grija ca nimeni sa
nu însele pe nimeni.

si pentru ca cetatenii din orase si din provincie sa afle ce avea de gând sa faca
guvernul, dar sa masoare si propunerile opozitiei din parlament, a trebuit sa existe si
presa. Acest mijloc servea politicienilor la raspândirea mesajelor lor. Mass-media din
serviciul acestora erau asadar un fel de servitori, servitorii politicii. Bineînteles ca
acesti servitori mai aveau câteodata ragazul de a mai cârcoti prin bucatarie sau la
cârciuma, dupa slujba de duminica, despre ce au mai facut stapânii - iar acest lucru a
primit numele de "comentariu". Dar toti acesti servitori stiau bine care era treaba lor
oficiala - si anume stirile, si ce era distractie - opiniile personale.

Pe scurt: Mass-media a început sa se înteleaga ca heralzi si cronicari, ca

pastratori ai valorilor democratice si uneori ca (foarte) apreciatii bufoni ai tarii noastre.
Astfel încât ei s-au auto-intitulat cu mândrie a patra putere, cu toate ca acest lucru nu
statea deloc asa scris în Constitutie.

Cam asta ar fi frumoasa fabula despre epoca de aur a democratiei, când totul
mai era înca atât de simplu. Guvernul conducea tara, opozitia era mereu împotriva,
curtile de justitie aplanau toate conflictele, iar presa aducea la cunostinta publicului
»all the news that fit to print« (asa suna celebrul moto care troneaza pe prima pagina a
New York Times), pentru ca acesta sa stie cum mai stau treburile. Dar cum arata
realitatea astazi? Pardon, greseala de formulare: cum decurge dezbaterea cu privire la
realitate astazi? Partide în plina criza, guverne care instrumentalizeaza mass-media.

Mass-media ofera un potpuriu de stiri, opinii si divertisment; ea nu mai este

interesata decât de cote de audienta. La ora asta domneste "jurnalismul pe bani",
politicienii vorbind chiar despre un "jurnalism de troaca". Mass-media prezinta astazi
numai stiri despre persoane, spectacole si scandaluri, ea vorbeste despre ceea ce astazi
este considerat a fi politica simbolica, nu si despre lumea reala în care traim.

Mass-media si-a pastrat redactiile de stiri, acestea trebuie sa contribuie cu

propria cota de "infotainment". Justitia îi urmareste pe toti fara nici un rezultat sau da
verdicte neesentiale. Publicul este manipulat sau luat peste picior de toata lumea. Nu
mai lipseste mult pâna când toti vom deveni asemenea lui »Mr. Chance« din acel film
celebru, care credea ca schimbând posturile de televiziune va putea sterge toate
situatiile neplacute care se întâmpla în lumea reala.

Care este morala acestei povesti? Sa nu ai încredere în vechile fabule! si nici în

povestile în care presa apare ca servitor si nici în cele în care ea devine a patra putere
în stat, o portavoce a cetatenilor de rând. Nimic din acestea nu a existat vreodata. Totul
a fost întotdeauna cu mult mai complicat. La fel de neîncrezatori trebuie sa fim si fata
de unele noi mituri stiintifice care vorbesc despre viitoarea putere multimedia sau
despre politica CNN-ului si a lui Berlusconi. O simpla privire în istoria mass-mediei
arata ca nici macar Bismarck nu s-a comportat cu mai multa virtuozitate în ceea ce
privea manipularea mass-mediei si ca Machiavelli a anuntat toate acestea în
"Principele".

"Politica simbolica nu este nimic nou. As dori totusi sa va îndrept atentia pe

numarul mare de schimbarile concrete si mici, dar importante. Pentru ca revolutiile
adevarate sunt cu mult mai rare decât cred protagonistii acestora. Ce se întâmpla de
fapt între partide, mass-media si public?"5

Întrebarea de baza este urmatoarea: Cine decide ce se va afla pe agenda

politica? Partidele, mass-media sau publicul? Exista patru modele:

Modelul top-down pleaca de la ipoteza ca actorii politici din cadrul partidelor si

guvernelor influenteaza prin deciziile lor lumea reala, înregistrând feed-backul
populatiei si elaborând pe baza acestuia ordinea politica a zilei, pentru a o da mai apoi
mai departe catre mass-media care, la rândul ei, o prezinta publicului larg.

Modelul mediocratiei implica faptul ca mass-media este o parte esentiala din

procesul de formare a opiniei publice, putând influenta astfel si programul politic.
Mass-media înregistreaza reactiile populatiei la deciziile politice din viata reala si le
refracteaza atât asupra lumii politice, cât si asupra publicului.
 Modelul bottom-up postuleaza ca publicul - cetatenii, alegatorii, opinia publica,
poporul etc. - este cel care înregistreaza problemele din lumea reala, influentând astfel
opinia publica si astfel si mass-media. Publicul este cel care îsi imprima, atât direct cât
si indirect, opiniile asupra deciziilor luate de politicieni si partide asupra mass-mediei.

Modelul biotop pleaca de la ipoteza strânsei interdependente dintre oamenii

politici si mass-media, publicul având doar un rol de spectator.

Libertatea informatiei: premisa si expresie a democratiei

Democratia traieste din lupta dintre opiniile divergente. Ea are nevoie în

general, la toate nivelele societatii - în familie si la scoala, în asociatii si la
serviciu - de un anumit climat social care sa favorizeze discutarea deschisa a
divergentelor de opinie. Sustinerea propriilor pareri trebuie tolerata si
încurajata, la fel si constanta repetare a "de ce"-urilor. Actiunile, care trebuie
sa fie mereu deschise criticilor, nu trebuie sa porneasca de la directive care nu
se bazeaza pe discutii si motivatii prealabile, ci care pleaca de la argumente
solide.

Este de la sine înteles ca aceste dezbateri trebuie sa aiba loc în public. Ce ar mai
avea de câstigat opozitia, daca criticile sale la adresa guvernului ar ramâne ascunse
dupa usi ferecate? Argumentele lor nu ar mai avea nici un efect, pentru ca opozitia nu
poate exercita presiuni asupra conducerii decât în momentul în care, prin critica
publica, poate influenta alegatorii. De abia când un partid la putere se vede amenintat
de niste alegeri care s-ar putea sfârsi neasteptat, abia atunci va lua în serios criticile
opozitei, alegatorii devenind astfel un fel de arbitrii între putere si opozitie.

Dar pentru ca alegatorii sunt cei vizati în aceasta competitie dintre partide,
partidele trebuie sa ajunga cumva la ei. Premisa unei opozitii solide este de aceea sansa
de a putea reprezenta în mod liber si public propriile convingeri. Pe de cealalta parte, si
partidele la putere sunt obligate, pentru a-si pastra pozitia, sa contribuie la formarea
opiniei publice, punând la dispozitia acesteia propriile lor perspective si convingeri.

Functia de control, de critica si de stimulare nu revine însa doar opozitiei

parlamentare, ci întregii opinii publice. Caracterul public este determinat, în primul
rând, de faptul ca oricine îsi poate aduce aportul la formarea opiniilor. Toti trebuie sa
aiba posibilitatea sa strânga informatii si sa contribuie la formarea opiniei publice. Pe
de alta parte, conceptul de "opinie publica" presupune si ca obiectul acesteia este de
natura publica, si nu privata. Obiectul ei este asadar »res publica« în sensul cel mai
larg al termenului.

De sfera publica apartin prin urmare toti cetatenii unui stat sau asociatiile de
cetateni dintr-un stat preocupati de soarta societatii care îsi exprima preocuparile în
mod public sub forma de critici si atitudini de respingere sau de aprobare, încercând
astfel sa influenteze procesul de formare a vointei politice. Ei constituie opinia publica.
Dar pentru ca într-o societate pluralista exista de regula mai multe opinii în ceea ce
priveste sfera publica, nu va exista niciodata o singura opinie publica general
valabila, ci mai multe.

Caracterul public al structurii democratice iese la iveala tocmai din aceasta

pozitie independenta, aflata la polul opus aparatului statal. În democratie, toti au
dreptul sa-si exprime în mod liber opiniile politice. Prin acest lucru nu se întelege ca
fiecare dintre noi are dreptul sa-si aiba propriile opinii personale. Opiniile proprii sunt
mai mult, ele sunt fundamentul pe care este cladita participarea activa la viata publica.

În acest punct, dreptul de libera formare si exprimare a opiniilor se afla în cea

mai strânsa legatura cu dreptul la libera întrunire si asociatie, precum si cu libertatea
presei si a audiovizualului. Aceste drepturi au relevanta politica, pentru ca fara ele,
dreptul de a participa la formarea opiniei publice nu ar mai putea fi realizat. Un singur
individ nu poate sa faca propaganda personala pentru opiniile sale în cadrul procesului
de formare a opiniei publice. Opiniile lui vor capata relevanta politica doar atunci când
vor fi amplificate prin intermediul presei scrise, a radioului si televiziunii. În statele
moderne, dezbaterile publice ar fi de neconceput fara instrumentarul mijloacelor de
comunicare în masa. Asadar, dreptul fiecarui individ de a lua parte la formarea opiniei
publice este urmat îndeaproape de necesitatea ca mijloacele de comunicare în masa sa
fie libere de orice constrângere statala.

Conducerea unui stat nu trebuie sa poata interveni în continuturile ziarelor sau a

programelor de radio sau de televiziune. Partidele la putere nu trebuie sa renunte la
utilizarea mijloacelor moderne de comunicare în masa pentru a-si explica politica, dar
ele trebuie sa faca acest lucru adoptând rolul de simplu partener al altor partide în
cadrul procesului de formare a opiniei publice, fara sa pretinda sa ocupe o pozitie
privilegiata. Atunci când puterea are ceva de spus, opozitiei trebuie sa i se dea
posibilitatea sa ia si ea cuvântul.

Libertatea presei nu este asigurata doar de blocarea interventiilor puterii sau de

interzicerea cenzurii. Instantele publice trebuie sa se asigure si de faptul ca nici o parte
a societatii nu va prelua monopolul asupra opiniei publice. Pentru ca pericolul ascuns
de mijloacele moderne de comunicare în masa este evident. Ele permit ca informatiile
sa fie transmise unui numar mare de telespectatori, ascultatori sau cititori, fara ca toata
populatia sa abia accesul asigurat la aceste mijloace de comunicare în masa. Exista
oameni care nu au bani nici de un ziar.

Datorita progreselor tehnologice s-a ajuns la o concentrare crescuta a tirajelor

ziarelor, astfel încât diversitatea opiniilor s-a limitat în mod sensibil. Iar acest proces
nu prea mai poate fi inversat. Ziarele "bune" trebuie sa se bucure de o anumita
amploare. Organele legislative au rolul sa împiedice formarea monopolurilor; acolo
unde aceste monopoluri exista, ele trebuie tinute sub control. Statul trebuie sa se
asigure ca în redactiile ziarelor este respectat prin statut dreptul la libera exprimare al
ziaristilor.

Din fericire, aceleasi noi procedee de tiparire si multiplicare au dus si la

cresterea numarului diversitatii publicatiilor regionale si locale, lucru care a condus la
cresterea posibilitatilor de raspândire a informatiilor si comentariilor cu iz politic.
Raspândirea aparatelor de multiplicat a devenit astfel un factor politic de prim rang.

si mai greu poate fi evitata aparitia monopolurilor în domeniul radioului si al

televiziunii. Investitiile de capital necesare precum si avantajele tehnice pe care le au
aceste medii permit ca orice grupare sa îsi poata gasi audienta în eter sau în fata
ecranului TV. De aceea, peste tot în acest domeniu au fost create reglementari care sa
asigure ca toate atitudinile prezente în societate sa poata fi proiectate si în eter sau pe
ecranul televizoarelor. Procesul de formare a opiniei publice trebuie sa decurga, mai
ales în radio si televiziune, într-o maniera pluralista, necesitând un control strict al
încercarilor de manipulare venite din partea gruparilor aflate la putere.

Cine doreste sa îsi exercite dreptul la libertatea opiniilor trebuie sa aiba

posibilitatea de a fi informat cu privire la lucrurile de care este interesat. Nu poti sa-ti
formezi propriile judecati daca nu stii despre ce este vorba. Cine este de acord cu
conceptul de cetatean activ politic care participa la formarea opiniei publice,
acceptându-l ca sursa suverana a autoritatii statale, trebuie sa îl informeze pe acesta
asupra tuturor deciziilor politice care urmeaza a fi luate. Aceasta este cealalta fateta a
libertatii presei si a opiniilor. Toate lucrurile de interes public pe care trebuie sa le
cunoasca cetatenii pentru a-si putea forma judecati politice justificate trebuie discutate
în mod public.

Nu vom putea însa niciodata defini exact lucrurile de interes public. Aici este
vorba mai degraba de stilul, bunul-plac si autodisciplina ziaristilor si mai putin de
reglementarile legale. Bineînteles ca multi ziaristi vor profita de libertatile care le sunt
oferite, mai ales atunci când dezvaluie detalii din viata unui om politic. Totusi, cei care
îsi vor depasi atributiile în mod exagerat vor fi pedepsiti conform legilor în vigoare,
care nu trebuie însa sa se transforme într-o "botnita" pusa presei, radioului si
televiziunii.

Cine pune pret pe informatie va trebui sa ia în calcul si problemele care se pot

ivi ca urmare a abuzului de libertati. Statul trebuie sa se fereasca sa apeleze la cenzura
pentru a preveni comiterea unor astfel de abuzuri, pentru ca astfel, libertatea presei s-ar
putea cutremura din temelii. Pentru ca - dupa cum a scris Karl Jaspers - "este incert
daca adevarul iese la iveala prin uzul libertatii. Sigur este însa ca prin cenzura,
adevarul este pervertit".

Doar în aceste conditii se poate forma o opinie publica libera, care sa emita
critici, sa controleze si sa dea impulsuri. Numai într-o sfera publica functionala
oamenii îsi pot contura judecati valabile, devenind capabili sa-si dovedeasca
importanta politica în cadrul si în afara alegerilor. Democratia si dezbaterile publice
libere sunt doua fatete ale aceluiasi lucru.

Opiniile nu se mai formeaza aproape deloc în mod spontan, ele sunt de cele mai
multe ori create. Puterea, partidele si asociatiile au o »activitate publica«. Societatea
pluralista ia la cunostinta o sumedenie de opinii publice, deseori controverse. Cine
emite pretentia ca reda si reprezinta  publica valabila, dorind sa impuna politicului
anumite linii directoare, este suspectat ca prin apelul facut la aceasta unica opinie
publica doreste sa dea o amploare necuvenita propriilor sale interese. Pentru ca doar
printr-un dialog real, care sa puna fata în fata opiniile divergente, se poate ajunge la o
"adevarata" opinie publica.

Liniile directoare din politica sunt formulate în cadrul societatii pluraliste mai
putin prin intermediul dezbaterilor publice sau de catre o opinie publica exprimata la
unison. Ele apar de obicei ca expresie a unei serii de compromisuri care trebuie facute
de diferitele puteri socio-politice din stat.

Parlamentul nu mai este astazi asa cum era el înfatisat în teoria burgheza, o
adunare de persoane care discuta, care în cadrul unor discutii libere gasesc solutii
pentru binele comunitatii, el este ultima instanta, locul în care sunt fixate
compromisurile dintre fortele sociale si revendicarile comunitatii. Astazi, opinia
publica nu mai este dominata de aportul la discutii al unor indivizi care reprezinta
anumite interese politice, ci de luarile de pozitie ale puterii, partidelor si asociatiilor.

Deciziile nu se iau însa pe "piata" acestor informari publice, ele sunt deseori
negociate în spatele usilor închise, astfel încât opinia publica nu mai poate înregistra
decât rezultatele finale. Totusi nu trebuie subestimata puterea de influenta adesea
covârsitoare pe care o au anumiti oameni politici, jurnalisti sau analisti importanti
asupra procesului de formare a opiniei publice.

Doar acele regimuri care se supun atentiei opiniei publice iau în serios
maturitatea politica a cetatenilor lor. si pentru ca atât partidele cât si asociatiile sunt
astazi parte din autoritatea publica, si ele trebuie sa se deschida în fata opiniei publice.
Astazi nu trebuie sa se mai discute doar la nivelul alegatorilor si în parlament, ci mai
ales în cadrul si între partide si asociatii, initiative civile si miscari sociale. În fata
reflectoarelor, altfel ar putea sta lucrurile în ceea ce priveste partidele si asociatiile.
Bineînteles ca democratia moderna nu poate fi consolidata doar prin intermediul
publicitatii.6

Democratia, partidele si asociatiile au nevoie sa intre în sfera publica, accesibila

tuturor. Aici, un rol central în cadrul democratiei îl joaca presa, radioul si televiziunea,
iar ele pot îndeplini acest rol doar daca prin intermediul lor, controversele publice si
diversitatea opiniilor ies în mod clar la lumina.

Astfel, cetateanul reuseste sa îsi modeleze comunitatea, democratia reusind sa-

si înfiga radacinile adânc în natiune. Opinia publica este instrumentul care controleaza
întreaga masinarie politica. Comunitatea, care se bucura de acordul de principiu dintre
instantele decizionale si opinia publica, a gasit acel fundament democratic, pe baza
caruia poate fi desfasurata o politica liberala si consecventa.
 2.3 Presa ideala: fara manipulare

Cultura epocii în care traim este relationata de media. Cultura imaginii care s-a
dezvoltat în modernitate presupune interrelationarea imaginii, sunetului si cuvântului
în forme care creeaza structuri semnificative. Cultura media se distinge prin varietatea
ei îmbogatita necontenit prin noi ameliorari tehnologice, penetrarea ei în cele mai
intime spatii ale antropologiei cotidianului, ale experientelor individuale si colective.
Legatura dintre cultura media si cultura de tip industrial, tehno-cultura, este evidenta
prin replicarea unor modele de producere si reproducere care se regasesc în mass-
media.7

Cultura a imaginii, cultura media se adreseaza unui public foarte larg, purtând
în consecinta o diversitate de mesaje care nu se pot înscrie într-un singur tipar. Este
dificil sa clasificam cultura media într-un model care sa fie recunoscut în diversitatea
sa, cultura media nu îsi propune o asemenea organizare, ci dupa cum se poate ilustra
prin varietatea ei de forme, se orienteaza spre replicarea imediata, de aceea poate mai
putin tipologizata a ramurilor ei.

Ceea ce nu înseamna ca datorita caracterului ei de masa, cultura media nu este

distincta prin specificitatea ei, pentru atingerea careia se respecta formule, coduri si un
limbaj adecvat. Faptul ca media se adreseaza tuturor are o deosebita importanta pentru
modelarea imaginarului colectiv si individual, daca ar fi sa ne referim doar la nevoia
de informare, precum si la capacitatea mereu augmentata de comentariu a informatiei
pe care presa scrisa si cea audio-vizuala o detine în prezent. Specializarea survenita în
capacitatea de informare a unui public global în cazul televiziunilor internationale,
implicit accesul la standarde internationale de informare si comunicare au condus la
crearea unul alt tip de audienta culturala, ale carei asteptari sunt formate, modelate sî
trebuiesc deservite profesional.8

Cultura media a dezvoltat de asemenea o latura a divertismentului care se

gaseste implicit în calitatea si retetele de fabricare a informatiei, precum si
crearea modului de obiectivare al realitatii transmise audientei. Exista un
spectator al culturii media, dispus sa preia totalitatea mesajelor care sunt puse
în circulatie, sa reproduca fidel continutul cultural si de divertisment al unei
asemenea informari si modelari, si astfel sa traiasca si sa actioneze în
conformitate cu aceste standarde de viata uniformizate si reproductibile.
Artizanatul culturii traditionale, în care mesajul cultural era girat de o
personalitate ori de o scoala (în care desigur existau diferente) a fost depasit.

Media a înfiintat un managerialism cultural care provine din faptul ca

directionarea culturii în aceasta arie de interes a unei majoritati de spectatori, este data
de obtinerea de profit. Spectatorul unei asemenea culturi este un consumator, cultura
media media se poate caracteriza în diversitatea ei de consumatorism, de impunerea
unor standarde mai relaxate ori mai acute de consumatorism cultural. Datorita faptului
ca media are disponibilitatea de acces pe care a dezvoltat-o prin progresul si
fiabilitatea tehnologiei, precum si gradului de audienta, cultura media produce o
pedagogie culturala diferita de cultura traditionala, denumita de analistii culturali
"înalta" ori de elita. Trasaturile acestei pedagogii se remarca prin unificarea
diferentelor care exista între indivizi, printr-un grad sporit de conformism si de
fabricare a consensului cultural, dar nu numai, datorat emotionalitatii pe care cultura
media o "redescopera", readucând-o din conditia de marginalitate la care au
condamnat-o constrângerile societatii postmoderne.9

Recâstigarea dreptului la emotionalitate ni se pare unul din atuurile culturii

media, desigur fiind vorba de cultivarea unei emotionalitati directionate, conforme si
conformiste, controlata de modele, personaje, mituri, eroi ai culturii media care se
distribuie în fime, seriale, talk-show-ri. Prezenta emotionalitatii în imagologia
culturala media demonstreaza ca emotionalitatea a fost si continua sa fie reprimata de
constrângerile unui cotidian orientat spre eficienta si capitalizare economica ori
simbolica, iar pe de alta parte emotionalitatea produsa de managerii culturali este una
artificiala, îndreptata spre potentarea efectelor de senzational, adica de ridicare al
interesului cu nu importa ce mijloace, de multe ori cu cele ce se apropie de limita
tolerabila.

De fapt în multe ocazii cultura media a transferat limita cenzurabila, bucurându-

se de câstigarea unor libertati care au fost consfintite de acceptarea majoritatii
audientei. Câstigarea acestei majoritati este mult mai importanta decât alte
considerente ale culturii înalte, de pilda, apartenenta la idealurile eroice, nationale, de
rasa, ori de clivaj între diferite grupuri ale societatii. Din acest unghi, exista un mesaj
democratic al culturii de masa, prin invitarea tuturor celor ce se revendica de la aceasta
cultura sa participe la pastrarea si îmbogatirea ei.10

Cultura media cultiva evenimentul în imanenta sa. Modalitatea de reproducere a

evenimentului în "realitatea" sa, de fapt descrierea interpretativa a respectivei realitati,
ni se pare o caracteristica a culturii media care produce evenimente prin mediatizare.
Modul de prezentare a evenimentului, de orice natura ar fir acesta, creeaza iluzia unei
participari active a audientei care este transportata oricare punct al globului pentru a fi
martora în viteza cu care se produc aceste evenimente la producerea si subminarea
semnificatiilor acordate evenimentelor.

Nu se poate contesta ca "mediatizarea" nu este un proces de importanta, în sine

cultural, dar insistenta cu care audienta culturala doreste (prin educarea care se face în
acesta sens) ca procesul de mediatizare sa suplineasca interpretarea personala a dus pe
multi analisti, începând cu membrii scolii de la Frankfurt sa puna sub semnul îndoielii
autenticitatea mesajului cultural al mass-media.

Ideea ca prin mass-media are loc o manipulare concertata de interese obscure a

majoritatii consumatorilor de cultura, ca în general acestia nu mai au posibilitatea de a
distinge realitatea de imaginile fictive care o construiesc în laboratoarele media, este
adesea dezbatuta. Este discutabil daca se pot alege solutii radicale în aceasta privinta,
fie de condamnare a manipularii prin mass-media, fie de subliniere a reactiilor unice,
personalizate ale membrilor societatii.11
 Media ofera un teren bogat pentru sustinerea unor reactii personale, chiar daca
marea masa a audientei aluneca si se conformeaza sustinerii unui consens realizabil
fara o idealitate a transcendentului, acela al producerii si reproducerii trasaturilor de
cultura de masa pe care cultura media o detine. Consecintele pe termen lung a
obedientei fata de standardele unei culturi de masa se recunosc în cultivarea unei
emotionalitati agresive, melodramatice, care recurge la sabloane pentru a fi mai rapid
perceputa si diseminata.12

Audienta culturii de masa se recunoaste ca fiind aparte fata de cea a unei culturi
înalte, ori de elita, tot mai restrânse, prin simbolurile acordate culturii propriu-zise.
Cultura nu mai apartine unor grupuri reduse, a unei clase, ci pretinde a apartine unei
majoritati pâna acum neîntrecute ca numar de consumatori. Este totusi discutabil daca
apartenenta consumatorilor poate fi identificata ori considerata credibila ca atare, ori
este doar o jucare de roluri pe care cultura de masa o ofera consumatorilor. O trasatura
care a amplificat participarea a unor categorii diferite de spectatori este cea a
distantarii de responsabilitate actului cultural.

Acesta este considerat a se încadra într-o marja mai larga a divertismentului,

devreme ce nu mai detine trasaturile limitative ale culturii înalte, iar în acest caz,
spectatorul se complace în a juca cât mai multe roluri. Cultura media a transferat
catarsisul din sfera limitata a specificitatii ei, pe seama unei emotionalitati accesibile si
violente, neprelucrate simbolic, redate ca evidenta a unei vieti "reale", pentru a asigura
accesibilitatea formelor de difuziune culturala. Viabilitatea acestor forme este mult mai
efemera decât formele culturii traditionale, dar pe de alta parte, cultura media inoveaza
într-un ritm rapid, reproducând formule ale culturii traditionale.13

            Cultura mediei initiaza o noua alfabetizare culturala si dispune de o noua

împartire a spatiului privat vs. spatiul public. Despre noua alfabetizare pe care a initiat-
o cultura media s-au vehiculat numeroase opinii partizane, în sensul ca "noua" cultura,
ori cultura de masa ar determina o desprindere de traditia culturala, si ar pava drumul
spre manipularea consumatorilor prin chiar raspândirea în absenta de standarde, care a
atras de altfel numeroase critici.14

Alfabetizarea culturala începe însa de la împletirea mijloacelor de propagare

culturala, de la ceea diseminarea altor mijloace de atragere a individului spre audienta,
de satisfacere a impulsurilor sale, si prin acestea de extrovertire. Noua alfabetizare
culturala înseamna o distribuire diferita a timpului liber, pe care îl ocupa într-un mod
organizat, dând individului impresia de participare sociala virtuala, devreme ce timpul
folosit pentru participare este progresiv mai extins. Initierea consumatorului în
noutatea culturii media este relativ usoara, difuzata rapid, ceruta în cele din urma de
progresul tehnologic, asadar oricine pretinde ca se poate izola de nevoia alfabetizarii,
îsi creeaza dificultati de adaptare pentru lumea viitoare.

Cu atât mai mult cu cât alfabetizarea în cultura media înseamna garantarea

accesului la procesele de simbolizare ale lumii actuale, procese la care participa o
adevarata "industrie" imagologica, factorii de crearea si difuzare a opiniei. Nevoile
create pentru consumul de cultura media sunt cele care trec pe primul plan aceste
nevoi sunt considerate în primul rând culturale, datorita faptului ca participarea la
actele culturii de masa îi înarmeaza pe consumatori nu doar cu un anume grad de
informatii, ci mai ales cu constiinta ca manifestarile culturii de masa sunt cele care
depind de vointa lor, fapt de altfel contestabil, si ca alegerea unei manifestari fata de
alta ( ca în felul în care distribuit un meniu de programe tv) este relativ egala din punct
de vedere al formarii.

Consumatorul de cultura de masa are impresia unei alegeri virtuale egale ca

valoarea în oricare sens s-ar îndrepta, totul poate fi la fel de folositor, deoarece totul
poate fi continut în formula culturii de masa. Alfabetizarea poate fi înteleasa si în
sensul de a ramâne la un nivel de permanenta initiere pe care consumatorul sa îl poata
testa de fiecare data cu emotia noutatii. Cultura de masa nu îsi permite cel putin
deocamdata sa transforme mijloacele ei în centre de raspândire a unor cunostinte
specializate. Modificarea spatiului public este obiectiv îndatorata culturii media. Pe de
o parte disponibilitatea consumatorului de a acorda tot mai mult timp fizic audientei
culturale de masa si tot mai putin timp petrecut în societatea reala a oamenilor.15

Pe de alta parte, flexibilitatea consumatorului care nu mai depinde de

constrângeri severe, îl determina sa urmeze tot mai aproape modelele distribuite de
cultura de masa, datorita presiunii popularitatii acestora, transformata în consens al
bunului gust, mondenitatii, în cele din urma, eroism, model de reusita. Spatiul public
invadeaza pe cel privat, iar forma adoptata este cea a seductiei, a imaginii. Chiar daca
anumite imagini nu plac ori nu convin, dorinta de a avea imagini despre lume, despre
sine ca si despre celalalt este imposibil de substituit în modernitate. 16

Omul are nevoie de imagine, ca premisa a educarii, comunicarii si

comprehensiunii sale. Este important sa vedem, însa, ca si spatiul privat, considerat un
loc greu accesibil, cel putin în epoca premoderna, se deschide imaginii, prin cultivarea
jurnalelor ori scrierilor intime care produc o serie de imagini despre omului eliberat de
dominatia religiei ori ideologiei. Spatiul privat al omului de azi este tot mai mult
prefabricat de cel public, liniile de despartire dintre cele doua spatii fiind relativ sterse.
Din ingerinta spatiului public cu cel privat se pot trage concluzii privind constructia de
identitati determinata de influenta culturii de masa. Identitatea moderna este descrisa
ca fiind discontinua, nemaifiind fondata de certitudinile imuabile ale generatiilor
anterioare.

Datorita vulnerabilitatii ideii însasi de identitate, a cautarii autenticitatii, cât si

de faptul ca evolutia societatii postmoderne cere reformularea identitatii, cultura media
poate oferi modele care îsi capata popularitatea ori sunt infirmate de alegerea
publicului. De la profesiunile de justitiar la cele de sportiv, identitatile sunt într-un
continuu proces de tranzitie.

Prin capacitatea de patrundere a mass-mediei în arii culturale conflictuale,

identitatea celor marginali, reprimati, expusi este adusa spre cunoastere si spre
îndreptarea conditiei ei precare. Identitatile multiculturale ori monoculturale au devenit
subiecte de disputa între aparatorii culturii de masa si cei ai culturii elitiste. Omul
(post)modern poate sa îsi recreeze identitatea în functie de formulele identitare puse la
dispozitie de cultura populara.

NOTE

[1] Popescu, Cristian Florin, Practica jurnalismului de informare. Principii, reguli,

provocari, Editura Universitatii "Lucian Blaga", Sibiu, 1999, p. 51

2 Ibidem, p. 54

3 Toffler, Alvin, Puterea în miscare, Editura Antet, Iasi, 1995,  p.344

4 Volkoff, Vladimir, Tratat de dezinformare, Editura Antet, Iasi, Postfata Dr. Gh.
Aradavoaice, p. 250

5 von Alemann, Ulrich, Parteien und Medien în: O. Gabriel u.a. (ed.),

Parteiendemokratie în Deutschland, BpB, Bonn, 1997

6 Waldemar Besson/Gotthard Jasper, Das Leitbild der modernen Demokratie.

Bauelemente einer freiheitlichen Staatsordnung, BpB Bonn, 1990, pp. 30-45

7 Alexander, Jeffrey, C., Seideman, Steven, Cultura si

societate. Dezbateri contemporane, Editura Institutul European, 2001, pp. 223-297

8 Anderson, Benedict, Comunitati imaginate, Editura Integral, Bucuresti, 2000, pp. 7-

50, 145-189

9 Boia, Lucian, Pentru o istorie a imaginarului, Editura Humanitas, Bucuresti, 2000,

pp. 39-92

10 Antohi, Sorin, Civitas imaginalis, Editura Litera,  Chisinau, 1994, pp. 64-104

11 Bourdieu, Pierre, Spiritul practic, Editura Institutul European, Bucuresti, 2000, pp.

222-233

12 Boorstin, Daniel, Creatorii. O istorie a eroilor imaginatiei, Editura Meridiane,

Bucuresti, 2001, vol. 2, pp. 170-262

13 Durand, Gilbert, Structurile antropologice ale imaginarului, Editura Univers

enciclopedic, 2000, Introducere pp. 21-63

14 Marcus, George, Fischer, Michael, Anthropology as Cultural Critique, University of

Chicago Press, pp. 7-45, 111-137

15 Rabinow, Paul, în Writing Culture, edited by James Cliufforf and George E.

Marcus, Umiversity of California Press, pp. 235-261

16 Mucchielli, Alex, Dictionar al metodelor calitative în stiintele umane si sociale,

Editura Polirom,  Iasi, 2002, pp. 34-38
 CAPITOLUL III. UTILIZATORII DE INFORMAŢIE

3.1 Influenta mijloacelor de comunicare în masa

Lui Harol Laswell i se datoreaza schema clasica a comunicarii: "Cine?; Ce

spune?; Prin ce canal?; Cui?; Cu ce efect?" , reductibila la cvintetul: emitator - mesaj -
mijloc de comunicare - receptor - efect.

În 1946 Laswell introduce întrebarea suplimentara: "Cum poate fi masurat

efectul?" si ulterior apar în teoria comunicarii si întrebarile: "În numele cui? ", "Pentru
cine se comunica? " si "Cu ce scop se comunica?".

Modelul Laswell bazat pe studiul comportamentelor structureaza domeniile

analizelor comunicarii, dupa cum urmeaza:

- analiza medium-urilor informationale (canale, tehnologii);

- analiza mesajelor - a continutului comunicarii;

- analiza de control asupra institutiilor care initiaza, dirijeaza, organizeaza

mijlocirea comunicarii (mijloacele de comunicare);

- analiza audientei (structura publicului si receptarea mesajului); analiza micro- si

macro-efectelor comunicarii de masa.

Conceptul de informatie prezinta urmatoarele aspecte: aspectul sintactic,

aspectul semantic (semnificatia prin prisma conventiilor sociale), informatia semantica
intentionala (sensul atribuit de emitator) si informatia semantica realizata (sensul
decelat de receptor) . În dimensiunile pietei informatiei si a interesului, sunt distinse
rolurile de emitator si respectiv de receptor, precum si distributia rolurilor între mass-
media, publicitate (sfera politicului si economicului) si public.

Ansamblul informational nu este reductibil doar la mass-media: mediul social

(grupurile formale si informale), comunicarea intra- si extra-grup (telefon, SMS, e-
mail), precum si informatia on-line adaugându-se ansamblului de mijloace de
informare / comunicare ale societatii post-industriale.

Functiile mass-mediei sunt: monitorizarea realitatii social-politice pentru

relatarea evenimentelor petrecute, interpretarea sensurilor profunde ale evenimentelor,
de socializare (Laswell), manipularea constienta a procesului politic (Graber), de
divertisment (Wright), de a conferi un statut, prestigiu, de a consolida normele sociale
(Lazarsfeld, Merton), de mobilizare, articulare si coagulare a unor opinii care nu
dispun de alte vehicule comunicationale (McQuail).1

Bordewijk si Van Kaam indica urmatoarea matrice a comunicarii care

relationeaza comunicarea dintre institutii si individ.
 Accesibilitatea mediatica prezinta de asemenea semnificatii distincte: caracterul
de inteligibilitate a mesajului trebuie sa prevaleze pentru ca forta si intensitatea
mesajului sa nu se deprecieze.

Un alt element interesant al comunicarii este acela al denotatiilor si conotatiilor.

Daca denotatiile constituie "un surplus semantic", uneori multiplu si variabil -
denotatii secundare, conotatiile sunt semnificatii transcendente, care depasesc sfera
proxima a denotatiilor si ating dimensiuni simbolice complexe specifice domeniului
analizat si necesita evaluari generale sau variabile.

Stancu serb analizeaza formele de abatere de la informarea strict obiectiva,

clasificându-le în : persuasiune, manipulare, dezinformare si intoxicare, mijloace
folosite si în propaganda de razboi.

Ion Bucheru deosebeste : manipularea punctuala, semi-punctuala si de durata si

aminteste procedee specifice de manipulare prin televiziune: utilizarea posibilitatilor
montajului pentru transformarea afirmatiei în negatie si invers, contopirea unor
elemente incompatibile si distonante (sunetul si imaginea se contrazic), minimizarea
evenimentului prin plasarea sa încadrata de evenimente minore, refuzul de reflectare a
unei anumite realitati, asocierea unor evenimente, institutii si persoane cu elemente din
cea mai joasa zona valorica.2

Din posibilitatile de difuzare a informatiilor tendentioase, Ion Bucheru

precizeaza cele mai frecvent întâlnite: dozajul de adevar si minciuna
(prezentarea unui contra-adevar neverificabil), valorificarea accidentului în
detrimentul esentialului (estompat savant), comparatii nejustificate (citate
trunchiate), exagerarea apocaliptica de fapte lipsite de importanta, sarcasm si
persiflare pentru slabirea adevarului, etichetarea interlocutorului asociindu-l
unui sistem de idei ce poate fi mai usor respins decât argumentele dezbatute,
etc.

Un alt aspect interesant în analiza persuasiunii îl reprezinta urmatorul set de

aspecte: sleeper effect-ul (legat de consolidarea în timp a unora dintre opinii exprimate
si prin persuasiune, fara posibilitate însa de generalizare), argumentele pro modeleaza
opiniile scepticilor, în timp ce argumentele pro si contra modeleaza opiniile
optimistilor, timpul conserva ce s-a spus si nu cine a spus si convertirea opiniei
individuale debuteaza cu enuntarea unei noi opinii si nu cu distrugerea acelei vechi .

Pentru eficienta comunicarii sunt necesare elemente care sa stârneasca interesul,

altfel spus, producerea de mesaje mediatice trebuie sa corespunda interesului
publicului si sa îmbine elemente cunoscute cu elemente având caracter inedit
(suprapunerea celor doua repertorii limiteaza interesul; consumul mediatic revendica
noutatea). Teorii privind macro-efectele comunicarii de masa:

● Teoria spiralei tacerii ("Schweigespirale"): porneste de la dependenta opiniei

individuale de opinia dominanta exprimata de mass-media. Elisabeth Noelle-Neumann
sintetizeaza astfel teoria: societatea ameninta cu izolarea pe devianti, indivizii se tem
mai mult de izolare decât de eroare, indivizii evalueaza climatul favorabil sau
defavorabil a propriei opinii, evaluarea conduce la un comportament actional
(exprimarea opiniei sau pastrarea în secret a opiniilor).

Indivizii care expun punctul de vedere dominant îl împartasesc cu usurinta, în

timp ce indivizii care nu împartasesc aceasta opinie se închid în tacere, de teama
izolarii.
E. Noelle-Neumann apreciaza ca exista un procent de circa 20% de indivizi care îsi
exprima convingerile cu fermitate chiar si daca acestea sunt contrare opiniei
dominante. Astfel, opinia publica reprezinta din aceasta perspectiva opinia ce poate fi
declarata public fara risc de izolare si care induce comportamente actionale.

Prin analiza efectelor televiziunii sunt definiti termenii de cumulare

(omniprezenta repetitiva mediatica... picatura chinezeasca), de consonanta (alinierea la
curente de opinii), si de caracter public al informatiei (aproba - vorbeste; dezaproba -
tace).

Multiple aspecte sunt considerate meritorii în aceasta teorie, chiar daca în sine
teoria este contestata sau contestabila ca speculativa si imposibil de generalizat:
dezvaluirea unor elemente ale comportamentului individual, sublinierea tendintei de
uniformizare a mesajelor mediatice, realitatea efectelor mediatice, favorizarea
integrarii sociale (izolarea "deviantilor" sau reducerea lor la tacere ar naste coeziune
sociala, precum si invers, opinia considerata minoritara creste în intensitate si se
impune în detrimentul opiniei dominante speculate de mass-media, ceea ce de
asemenea induce coeziune sociala).

Spirala tacerii nu semnifica apriori o schimbare reala a intentiilor de vot în

procesul electoral (desi se constata si un asemenea fenomen), ci mai degraba o
disimulare a opiniilor individuale în fata asaltului opiniilor vehiculate de mass-media
si de aderentii acestor opinii. Atunci când este însa vorba de o schimbare a opiniei de
vot si ea reprezinta o racordare la opinia dominanta nu ar fi vorba de ralierea cu
câstigatorul ("trenul victoriei"), ci de teama de izolare si corelarea intentiei cu nevoia
de armonizare cu propriul grup social. Interesant este faptul ca indiferent de practica
votului, dupa vot alegatorii prefera sa pretinda ca au votat cu partidul câstigator.

Justificarea nu trebuie gasita în încercarea alegatorului de a sari în trenul

victoriei, ci mai degraba în tendinta de disimulare si nesiguranta pe care intervievatul o
conserva în continuare.

Noelle-Neumann considera ca influenta este reciproca: "Tonalitatea media

precede o modificare în ceea ce priveste evaluarea climatului opiniei, care, la rândul
sau, precede o modificare a atitudinilor. Comportamentul - disponibilitatea de a vorbi -
se adapteaza evaluarii climatului opiniei, dar si invers, influenteaza evaluarile
climatului opiniei, în cadrul unui proces de interactiune care creeaza spirala".3

Teoria spiralei tacerii este alaturata teoriei "bandwagon" (ralierea la câstigator)

si teoriei ignorantei cumulate a lui Scheff (dificultatile de exprimare izoleaza, creând
impresii de apartenenta la devianta). Mecanismul spiralei tacerii este totodata
considerat procesul de consolidare a unei opinii fundamentate pe valori perene, contrar
opiniei exprimate de mass-media si perceputa ca dominanta. Fenomenul spiralei tacerii
este o reactie la schimbarile care intervin în climatul opiniei.

Sondarea opiniei publice de maniera de a evidentia lipsa disponibilitatii la

sinceritate si a tendintei de disimulare, prin confirmarea sensului întrebarilor,
poate fi realizata prin întrebari deschise menite sa câstige încrederea
interlocutorului si sub protectia anonimatului, acesta sa capete treptat
încrederea în a-si exprima o opinie contrara curentului dominant. Aplicabila
Germaniei, fostelor tari comuniste, teoria spiralei tacerii permite constatarea ca
sondarea opiniei publice reprezinta, în climate sociale traumatizate, o sfidare
continua.

● Teoria agenda-setting: media nu poate fi desprinsa din contextul societal,

astfel, rolul mass-mediei este unul de filtrare a problematicii si de stabilire a
prioritatilor. Teoria vizeaza o mass-media responsabila si activa (chiar de maniera unui
"activism" media). Reversul este atunci când filtrarea mesajelor este impusa de politic,
ceea ce induce modificari de ordin cognitiv la nivel individual.

Rolul mijloacelor de comunicare în masa este acela de a ridica probleme de

dezbatere cetatenilor si politicienilor, ierarhizând deci problematicile în functie de
prioritatea si importanta sociala. Uneori, logica industriei de consum a comunicarii
difera fata de stringenta realitatii, mass-media repliindu-se din necesitatea conservarii
interesului si implicit a dependentei publicului consumator fata de aceste prioritati
reale. De regula, însa, mass-media impune agenda si nu invers.

Cercetatorii fenomenului au diferentiat :

-         agenda intrapersonala (subiecte de importanta exclusiv personala);

-          agenda interpersonala (subiecte de importanta generala);

-          agenda comunitatii (subiecte de interes general).

DeFleur si Lowery considera : faptul ca mass-media semnaleaza o problema, o

tema, ca realizeaza o constructie complexa de informatii în jurul subiectului respectiv
ar conduce la formarea sau chiar la schimbarea atitudinilor, ceea ce influenteaza
implicit si comportamentul actional.

Teoria agenda-setting a plecat de la Lippmann, care aprecia ca indivizii sunt

dependenti de informatia de presa, chiar daca între realitate si prezentarea mediatica
exista distorsiuni. De aceea, semnalele presei aduc pe agenda publicului si a
politicienilor anumite prioritati care, altfel,  ar fi intrat pe liste de asteptare.
Propaganda de razboi americana din timpul celui de-al doilea razboi mondial a permis
continuarea cercetarilor. Astfel, Lewin a aratat pasii schimbarii opiniei si
comportamentului: dezghetarea, schimbarea, înghetarea.
 Alti autori apreciaza ca, daca schimbarea de atitudini si comportamente prin
influenta mass-media este discutabila, importanta focalizarii pe eveniment nu poate fi
însa contestata. McCombs si Shaw au semnalat corespondenta dintre importanta
acordata unor evenimente de catre mass-media si public. Drept urmare, tratarea
subiectelor corespunde marjei de interes pe care publicul o manifesta. Desigur, poate fi
invocata si dependenta consumatorului de informatie si dorinta de a cunoaste un
subiect pâna la epuizare, ceea ce naste nevoia de informatie suplimentara, construita
piramidal.

De fapt, curiozitatea este comuna atât pentru reporter, cât si pentru public.4 Cel
ce lucreaza în bransa stie ce se cere, el însusi bazându-se pe opiniile individuale
proxime si stabilindu-si prioritatile in functie de solicitarile rezonabile ale publicului.
Dimensiunea complexitatii realitatii sociale este astfel oglindita prin intermediul
vectorilor comunicarii. Referitor la procesul electoral, se considera ca publicitatea
electorala nu reuseste sa capteze atentia cetatenilor.

Opinia individuala se consolideaza mai degraba prin dezbateri informale ale

cetatenilor, iar numarul celor ce se lasa antrenati de astfel de discutii creste pe masura
ce momentul alegerilor se apropie. Cele doua agende (respectiv agenda media si
agenda cetatenilor) înregistreaza în mod normal o usoara defazare, cetatenii dezbat
problematica la o anumita distanta dupa producerea evenimentelor si mai ales, cu
deosebire, dupa reflectarea lor în mass-media.

Exista o dependenta evidenta a consumatorului de informatie, mai ales din

mediul urban, de mesajul mediatic (televizat, Internet). Simultan, individul resimte
nevoia de orientare. Mass-media devine astfel purtatorul de cuvânt a intentionalitatii
cetateanului. Doua criterii sunt definite pentru a semnala cresterea în intensitate a unui
subiect: atentia TV este maxima si subiectul capteaza progresiv interesul.

Facând referire la campania electorala, DeFleur si Lowery au indicat ca în

preajma alegerilor consumul mediatic creste simultan cu diferentierea
alegatorilor dupa apartenenta la un grup social (sau exemplul României, dupa
vârsta). Presa raspunde propriului sau public, asa cum televiziunea încearca
sa nuanteze propriul mesaj. Unii cercetatori considera ca sunt situatii când
presa scrisa joaca un alt rol mediatic decât televiziunea (opus acesteia).
Cresterea consumului mediatic induce intensificarea comunicarii
interpersonale si implicit nevoia de informatie. Astfel, agendarea cetatenilor
depinde de caracteristicile lor specifice si de cota de interes acordata
subiectului. Teoria agenda-setting priveste cu prioritate informatia politica sau
de politici publice si procesul electoral sau contextul de interes cetatenesc cu
specific local.

Pentru probleme ce nu privesc sfera politica, optiunea devine dificila, interesul

se mentine cu dificultate, receptorul resimtind nevoia de informare si prin surse
alternative (de regula presa scrisa sau pagina web a ziarului sau a postului de
televiziune) sau, din contra, manifestând dezinteres pentru problema si abtinându-se sa
exprime sau sa formuleze un punct de vedere. Exista situatii când excesul de
informatie deserveste cauza pe care o promoveaza (mesajul mediat impus de politic).5

● Teoria prapastiei cognitive si a cresterii diferentiale a cunoasterii  : nevoia de

informare induce cresterea gradului de cunoastere. De aici si diferenta de necesitate a
consumului mediatic, direct proportionala cu nivelul de educatie, de regula. Pentru
persoanele cu un nivel de cunoastere mai ridicat, profitul de cunoastere prin consum
mediatic este ridicat.

De unde, o suma de dependente evidentiate astfel: persoanele cu un nivel de

educatie mai ridicat au o competenta de comunicare si de asimilare a comunicarii mai
dezvoltata, decalajul de informare creste exponential pentru persoanele mai bine
informate fata de cele cu un nivel scazut de informare, dimensiunea comunicarii
interpersonale are rol de sporire a nivelului de cunoastere (persoanele mai informate
expun un punct personal de vedere asupra problemelor de interes), selectivitatea creste
(absorbtia unei informatii slabe calitativ nu mai prezinta interes pentru o persoana
informata), extinderea surselor de informare mediatica.

Totusi, este de semnalat faptul ca, pentru subiecte de interes general, nivelul de
educatie nu mai este atât de revelator. De asemenea, sunt situatii când interesul pentru
un subiect nu indica neaparat si un nivel de educatie sporit. Exista persoane care
manifesta deschidere si interes pentru o problematica independent de formatia lor
profesionala de baza sau chiar si în conditiile unei pregatiri medii.
 3.2 Lumea informationala

Lumea informatiei este un spatiu special de resurse, ce cauta sa-si defineasca

modelele de stabilitate relativa, desi mâine acestea vor intra într-o noua etapa
de schimbare. Astfel, fenomenul informational, prin structurile si relatiile
contemporane, va traversa toate tipurile de criza.

Un sistem informational echilibrat si eficient face ca toate comunitatile umane

sa împartaseasca nevoia de prosperitate, sa aspire la cresterea calitatii cercetarii si sa
abordeze modern diferite componente ale productivitatii. Structurile biblioteconomice
sunt, de asemenea, supuse schimbarilor, nu se recunosc vechile repere, evolutia lor
este uluitoare, însumând activitati diverse si facând subiectul unor discutii
controversate, considerate din unghiuri extreme.6

Pentru unii, "bibliotecile sunt la rascruce", iar pentru altii "biblioteca de mâine
este moartea bibliotecilor". Este nevoie, asadar, de crearea unei noi identitati pentru
biblioteci. Pentru aceasta, un rol important îl are comunicarea generalizata, într-un
univers bazat pe structuri deschise si flexibile, care sa îmbine retrospectiva cu
prospectiva, facând din biblioteca un instrument extrem de important pentru
conservarea gândirii umane.

Avem nevoie, însa, de un management modern si competent, care sa evite o

schimbare necontrolata si sa aiba în vedere o stare de echilibru pozitiv în circuitele
comunicarii. În încercarea de a redefini biblioteca se tine seama de "idealul cantitativ",
devenit o notiune irationala, logica acumularii ridicând probleme imposibil de
rezolvat. Însa nu se poate renunta la ideea de "optim cantitativ" care trebuie
interpretata doar în strânsa relatie cu un optim calitativ.

Dezvoltarea uluitoare a Internetului si a programelor de informatizare a

structurilor poate duce de asemenea la criza, datorita faptului ca permanent se impun
modificari si readaptari în utilizarea resurselor si fructificarea potentialului nou creat,
noile tehnologii electronice contribuind la esentializarea lecturii, imprimându-i mai
multa mobilitate.7

Un factor puternic de criza este, în mod sigur, viitorul, în ciuda faptului ca

asteptarile si obiectivele globalizarii sunt bine conturate, iar analiza proiectiilor
din trecut a confirmat, în linii mari, ritmurile de dezvoltare ale formelor
comunicarii. Nevoia de informatie a devenit generala, iar ritmurile progresului
impun, ca unica postura, pe cea de utilizator de informatii, prin care omul
contemporan poate controla dimensiunea informationala a existentei. Însa
fluxul de informatii nu asigura, în mod necesar, progresul cunoasterii, iar ritmul
noilor tehnologii ar putea conduce la un public saturat, dar ignorant.

Una dintre zonele pline de neprevazut a crizei utilizatorilor este accesul la

informatie, operarea cu concepte noi, dezvoltarea si complexitatea retelelor
informatice, accesul la baze de date virtuale, toate acestea ducând la debusolarea unor
categorii de cititori deprinsi cu modul traditional de lucru. La cele de mai sus se
adauga - în viziunea autorului - criza profesiilor infodocumentare, care poate avea
toate dimensiunile posibile, în timp si spatiu, atingând o dinamica terminologica
extrem de intensa, însa numai activitatea de cercetare poate oferi sansa integrarii
acestor profesii într-o structura unitara. 

Cu un scop bine definit ca fiind dobândirea excelentei în activitatea bibliotecii

publice, planificarea strategica aduce unele avantaje cum ar fi:

 a) informatii pentru procesul decizional;

b) informatii pentru repartizarea resurselor;

c) atenuarea unor crize;

d) încurajarea creativitatii personalului si cooperarea, etc.

Tehnologiile informationale au influentat profund existenta noastra si au în

ultimul timp un impact tot mai mare asupra activitatii din biblioteci. Este prezentat
nivelul la care s-a ajuns la acest moment din punct de vedere al interconectarii
calculatoarelor (Internet) si facilitatile pe care acest fenomen le aduce în planul
legaturii la resursele informationale. Printre beneficiile introducerii tehnologiilor
informationale în biblioteci se evidentiaza evolutia spre o biblioteca a viitorului în care
se pune accent pe cunoastere si comunicare, resurse fundamentale pentru o era a
economiei informatiei. Potentialul dezvoltat prin prisma evolutiei domeniului
informational în biblioteci trebuie pus în valoare printr-o modificare a structurilor
organizationale si prin alegerea unei conduite manageriale adecvate.8

Informatia electronica nu va înlocui documentele tiparite, ci va sustine si va

extinde explozia de informatii, va creste longevitatea datelor. Tot aici este abordata si
problema selectiei documentelor pentru achizitii. Chiar daca biblioteca trebuie sa
posede documentatia cea mai completa posibil, se disting totusi si categorii de
documente care suscita probleme privind achizitionarea sau difuzarea lor spre lectura
(lucrari ce propaga ideologii extremiste, de un anumit nivel moral, etc.).

În aceasta relatie un factor important este experienta personala a utilizatorului,

având un impact deosebit asupra formarii perceptiei. Experienta personala este
influentata de alti factori: educatie, familie, mediul de activitate, presa, televiziunea,
etc. S-a remarcat o perceptie pozitiva din partea utilizatorilor asupra serviciilor
informatizate. În viitor, perceptia publicului asupra serviciilor oferite de biblioteca se
va schimba, propulsând-o în pozitia de centru cultural al comunitatii.

Un rol important în formarea perceptiilor si a expectantei utilizatorilor îl are

personalul bibliotecii, comportamentul profesional adecvat al acestuia. În capitolul
cinci este prezentata automatizarea proceselor specifice bibliotecii: circulatia,
catalogarea, achizitii, controlul serialelor, împrumutul interbibliotecar si accesul
publicului la alte servicii. Automatizarea este vazuta ca o forma noua de a extinde
controlul asupra activitatii bibliotecare, de a o îmbunatati si de a obtine o gama cât mai
larga de servicii pentru public.9

Pe lânga avantajele realizarii acestor sisteme interconectate sunt ridicate si

problemele de standardizare si securitate ce apar. Alte probleme ce apar în
acest caz sunt: bugetul, filtrarea informatiilor, digitizarea resurselor,
competenta personalului bibliotecii. Era digitala va aduce în prim plan:
transferul electronic de informatii, fuzionarea resurselor informationale,
colaborarea internationala pentru informarea unei audiente globale. Deja sunt
conturate concepte cum ar fi: colectiile virtuale, biblioteca hibrida, ca rezultat al
îmbinarii a ceea este biblioteca si a ideilor noi ale acestei ere. Orice ar fi,
biblioteca va continua traditia de a fi o fereastra spre cultura, valori si traditii.
 3.3 Educatia ulilizatorilor împotriva manipularii

În ultimele decenii, educatia utilizatorilor s-a conturat ca o nouã zonã de intensã

cercetare si, de asemenea, ca o zonã de noi responsabilitãti pentru biblioteci si pentru
specialistii din domeniul informãrii. Întreaga comunitate de utilizatori ai structurilor
infodocumentare se confruntã cu o cantitate de informatii în permanentã crestere si
toatã aceasta masã de informatii este difuzatã si este disponibilã pe diverse suporturi:
pe hârtie, pe CD-ROM-uri, online etc. Aceste aspecte îi pun adesea în dificultate pe
utilizatori atunci când ei cautã informatii.

Din acest motiv, structurile infodocumentare trebuie sã acorde în prezent o

atentie tot mai mare educatiei utilizatorilor, mai exact educatiei utilizatorilor pentru
cultura informatiei. Literatura domeniului a consacrat în ultimul timp spatii ample
pentru prezentarea celor mai recente abordãri ale acestui subiect. Au fost realizate, de
asemenea, multe instrumente care oferã posibilitatea de a învãta despre sursele de
informare relevante si despre modalitãtile de accesare a acestora. Termeni foarte des
vehiculati în lucrãrile de specialitate sunt: comportamentul utilizatorilor, nevoile
utilizatorilor, programe de instruire, cultura informatiei, cultura informatiei digitale,
cultura retelelor, practici informationale, abilitãti de informare etc.

Extraordinara dezvoltare cunoscutã de tehnologiile informãrii si comunicãrii a

schimbat aproape radical societatea în care trãim si, implicit, mediul în care îsi
desfãsoarã activitatea structurile infodocumentare. Mediul electronic are consecinte si
asupra rolului profesionalismului din domeniul informãrii, dar si asupra pregãtirii pe
care acestia trebuie sã o aibã. Ei trebuie sã tinã pasul cu mediul informational aflat
într-o continuã si rapidã schimbare, sã facã fatã nevoilor privind educatia continuã.

În general, abilitãtile necesare pe piata muncii în momentul actual sunt destul de

diferite de cele din trecut. În domeniul biblioteconomiei si stiintei informãrii,
tehnologia informatiei a determinat în mod continuu o serie de schimbãri în privinta
pregãtirii specialistilor. Abilitãtile de manipulare a tehnologiilor multimedia si de lucru
cu resurse în retea sunt foarte solicitate.

Nevoile si comportamentul utilizatorilor s-au aflat mereu în atentia

profesionistilor domeniului, dar acestor aspecte care necesitã mult studiu li se adaugã
astãzi noi elemente aduse în scenã de schimbãrile tehnologice: programe de instruire în
utilizarea resurselor electronice, formarea abilitãtilor privind tehnologia informatiei,
cunostinte de evaluare a colectiilor electronice.

Diversitatea suporturilor, cresterea cantitativã a colectiilor de documente,

sistemele de regãsire si ultimele modalitãti de transfer al informatiei sunt elemente
care pun numeroase probleme în procesul de cãutare a informatiei si care impun
necesitatea educatiei utilizatorilor.

Acest aspect a fost înteles la nivelul structurilor infodocumentare de foarte

multã vreme. Unele institutii au întreprins actiuni în aceastã directie încã de acum
câteva decenii, actiuni care fie continuã si în prezent, fie au fost întrerupte pe parcurs
din cauza lipsei de personal, de resurse financiare si de conditii organizatorice. Prin
anii 1990, s-a accentuat însã nevoia de a desfãsura actiuni destinate educatiei
utilizatorilor, datoritã dificultãtilor pe care acestia le-au întâmpinat în utilizarea
informatiilor în format modern. Astãzi, este un lucru cert cã formarea utilizatorilor
constituie o nevoie permanentã si existã numeroase indicii cã, în viitor, lucrurile vor
sta la fel în aceastã privintã. Este necesar sã se sublinieze faptul cã educatia
utilizatorilor trebuie perceputã ca un mijloc de a ajunge la un anumit scop si nu ca un
scop în sine.

Despre acest concept s-a scris si s-a discutat mult, dar, în general, a fost definit
ca "orice efort sau program care va ghida si instrui utilizatorii actuali si potentiali în
mod individual sau colectiv, cu scopul de a facilita recunoasterea propriilor nevoi de
informare, formularea acestor nevoi, utilizarea efectivã si eficientã a serviciilor de
informare, ca si evaluarea acestor servicii" (definitie formulatã de Jacques Tocatlian,
fost Director al Programului General de Informare al UNESCO). În linii mari, educatia
utilizatorilor include câteva zone interconectate: informarea utilizatorilor, orientarea în
bibliotecã, instruirea bibliograficã si profilul utilizatorilor.

Obiectivele unui program în acest sens ar trebui stabilite în functie de ultimele

dezvoltãri în domeniu si avându-se în vedere nevoile de instruire ale utilizatorilor.
Îmbunãtãtirea programului se poate realiza în urma evaluãrii acestuia. Cele mai
avantajoase modalitãti de instruire sunt considerate a fi demonstratia, abordarea
practicã, foarte importante de dobândit de cãtre utilizatori fiind elementele de bazã
privind folosirea sistemului de regãsire a informatiei.

Însã, înainte de a initia programe de educatie a utilizatorilor, structurile

infodocumentare trebuie sã se preocupe de instruirea propriului personal în privinta
folosirii noilor echipamente si a noilor modalitãti de a desfãsura cercetãri ale literaturii.

Hans Raj Chopra a subliniat importanta pregãtirii utilizatorilor în vederea

utilizãrii noilor tehnologii si a propus, în urma analizei rezultatelor unei anchete pe
care a desfãsurat-o printre aproximativ 150 de specialisti din India de Nord, câteva
zone esentiale care ar trebui sã fie acoperite de un program de instruire:10

- infrastructura tehnologiilor informatiei (elemente de bazã legate de software si

hardware, servicii de bibliotecã si informare bazate pe tehnologia informatiei,
automatizarea bibliotecilor);

- tehnologia telecomunicatiilor (elemente de bazã privind retelele, posta electronicã,

posta vocalã, tehnica teleconferintelor, multimedia);

- editarea electronicã;

- CD-ROM-urile si bazele de date DVD (baze de date bibliografice, numerice, full-

text);
- crearea de surse de informare electronice (design Web, catalogarea surselor
electronice, elemente de bazã legate de HTML si JAVA);

- serviciile de informare bazate pe Internet (publicatii electronice, navigare în retea,

motoare de cãutare, servicii de baze de date bazate pe Web);

- sursele electronice online de informare (baze de date online, bãnci de date online,
cãutarea literaturii online);

- bibliotecile electronice (conceptul de biblioteci electronice/ biblioteci digitale/

biblioteci virtuale; avantajele si dezavantajele lor);

- analiza cost-beneficiu (economia cãutãrii online în comparatie cu cãutarea în baze de

date pe CD-ROM);

- crearea de baze de date indigene (metodologii si tehnici, probleme si perspective);

- accesul public online la cataloage (OPAC, MARC).

În procesul de formare a competentelor de informare în societate, bibliotecile au

potentialul pentru a deveni institutii de importantã fundamentalã, dar ele trebuie sã
acorde o mai mare atentie acestor aspecte legate de instruirea utilizatorilor si sã
dezvolte abordãrile existente într-o manierã sistematicã.

De exemplu, în Germania, extinderea activitãtilor privind educatia utilizatorilor

si dezvoltarea bibliotecilor ca centre de informare se numãrã printre noile
responsabilitãti ale bibliotecarilor. În aceastã tarã, activitãti promitãtoare în directia
formãrii utilizatorilor au fost initiate în urmã cu aproximativ trei decenii, dar foarte
putine au fost realizate sau încununate de succes, în parte datoritã resurselor
insuficiente si lipsei unei dezvoltãri sistematice si sustinute a sarcinilor de predare în
biblioteci. În anii 1980, aceste activitãti au fost reduse în aproape toate bibliotecile, dar
la începutul anilor 1990 au apãrut noi actiuni determinate în principal de nevoile
sporite ale utilizatorilor pentru asistentã în utilizarea noilor sisteme de informare
electronice.11

Cursurile de educatie a utilizatorilor s-au concentrat pe transmiterea abilitãtilor

de folosire a anumitor sisteme de informare si adesea ele se bazau pe manualul
producãtorului respectivului sistem si erau repetate la anumite intervale de timp.
Homann aratã cã cel mai important avantaj al acestei educatii pragmatice a
utilizatorilor a fost nivelul relativ scãzut al cheltuielilor cu personalul si organizarea,
cheltuieli necesare pentru realizarea cursurilor, dar cresterea numãrului sistemelor de
informare disponibile si schimbãrile frecvente ale interfetelor cu utilizatorii au
determinat aparitia unor cereri numeroase pentru programe de instruire si astfel au iesit
la ivealã si dezavantajele. Pe lista acestora din urmã s-au adãugat si potentialul
motivational scãzut si lipsa posibilitãtilor de coordonare didacticã între diferitele
cursuri.12
În momentul actual, se doreste o îmbunãtãtire a educatiei utilizatorilor în
bibliotecile germane, prin orientarea activitãtilor spre noi concepte pedagogice
si spre dezvoltãri strãine. Noile abordãri sunt influentate de factori precum:
teoria curriculum-ului, modelele anglo-americane de culturã a informatiei,
metodele de predare / învãtare centrate pe cei care învatã, metodele si
tehnicile de învãtare online.

În continuare, prezentãm douã programe recente, dezvoltate în spatiul german:

- La Biblioteca Universitãtii din Heidelberg a fost pusã în aplicare o actiune de

predare modularã ale cãrei caracteristici sunt urmãtoarele: unitãtile de predare sunt
mici (1-2 ore), module de predare sunt integrate în curriculum, se poate beneficia de
instruire suplimentarã online, a fost adoptat un model dinamic de culturã a informatiei
care oferã o bazã pentru dezvoltarea si reflectarea activitãtilor de predare.

- Un alt exemplu este cel oferit de Departamentul de Biblioteconomie si

Informare de la Universitatea de stiinte Aplicate din Hamburg, unde a fost dezvoltatã o
abordare orientatã spre proiecte. Caracteristica principalã a acestei abordãri este
utilizarea de probleme sau interese tematice individuale ca puncte de plecare pentru
declansarea proceselor de învãtare si, astfel, deprinderea competentelor privind cultura
informatiei poate fi integratã unor continuturi din alte domenii precum economie sau
istorie. Cel care predã are un rol pasiv, limitându-se la asistenta la cerere. Participantii
trebuie sã fie activi si sunt principalii responsabili pentru strategiile adoptate si
rezultatele obtinute.

La nivel international au apãrut o serie de initiative individuale privind

dezvoltarea educatiei utilizatorilor si se poate observa o îmbunãtãtire a activitãtilor de
predare desfãsurate de biblioteci, dar se simte nevoia unui sprijin institutionalizat din
partea organizatiilor specializate din domeniu.

NOTE

[1] McQuail, Denis, Windahl, Sven, Modele ale comunicarii - pentru studiul

comunicarii de masa, Editura Comunicare.ro, Bucuresti, 2001

2 Bucheru, Ion, Fenomenul Televiziune, Editura Fundatiei România de Mâine,

Bucuresti, 1997, pp. 36-40

3 Van Cuilenburg, J.J., Scholten, O., Noomen, G.W. stiinta comunicarii, Editura

Humanitas, Bucuresti, 2000, pp. 67-70

4 Stancu, Valentin, Stoica, M. Marcela, Stoica, Adrian, Relatii publice, succes si

credibilitate, Editura Concept Publishing, Bucuresti, 1997, p. 36

5 serb, Stancu, Relatii publice si comunicare, Editura Teora, Bucuresti, 2000, p. 88

6 Stoica, Ion, Criza în structurile infodocumentare. Sensuri si semnificatii

contemporane, Constanta, Editura Ex Ponto, 2001, pp. 13-25
7 Ibidem, p. 57

8 Paraus, Mihaela, Tendinte manageriale în biblioteca publica, Iasi, Editura

Biblioteca Judeteana "Gh. Asachi", 2001, pp. 17-26

9 Ibidem, p. 74

10 Chopra, Hans Raj, User education: training the librarians to use new technologies

în the developing countries în67th  IFLA Council and General Conference Papers,
Boston, 2001

11 Homann, Benno, Difficulties and new Approaches în User Eduction în

Germany în 67th  IFLA Council and General Conference Papers, Boston, 2001

12 Ibidem
 CAPITOLUL IV. STUDIU DE CAZ

      MANIPULAREA PRIN TELEVIZIUNE

            Fenomenul manipularii nu a aparut în comunicarea de masa o data cu

televiziunea, însa dezvoltarea canalului audiovizual a ridicat aceasta problema la cote
fara precedent. Prin diverse tehnici de manipulare, televiziunea poate crea adevarate
pericole sociale.

Principalele forme de abatere de la informarea obiectiva sunt:

- persuasiunea

- dezinformarea

- intoxicarea

- manipularea

Persuasiunea este actiunea prin care autorul unui mesaj sustine o idee,

încercând sa convinga auditoriul. Persuasiunea nu contine intentionalitate negativa (nu
ascunde fapte, ci le evidentiaza doar pe cele favorabile); ea tine de forta argumentarii,
de puterea de convingere a vorbitorului, de modul în care acesta este capabil sa-si puna
într-o lumina cât mai buna ideea sustinuta. Datorita structurii sale complexe si a
limbajului specific, care îmbina forta cuvântului cu atuurile artei actoricesti (tonul,
mimica, expresivitatea miscarii), televiziunea are cel mai persuasiv tip de mesaj dintre
toate mijloacele de comunicare în masa.

Dezinformarea

Prin dezinformare se întelege suprimarea brutala a oricarei obiectivitati (si chiar

credibilitati) a mesajului. Se considera dezinformare orice interventie asupra
elementelor de baza ale unui proces comunicational care modifica deliberat mesajele
vehiculate cu scopul de a determina în rândul receptorilor anumite atitudini si reactii
dorite. În cazul dezinformarii, nu se mai foloseste subtilitatea si poate sa nu mai existe
iluzia de corectitudine.

Ţintele dezinformarii sunt în special liderii de opinie, care pot influenta

decizional si actional grupurile din care fac parte. Dezinformarea comunicationala
poate fi punctuala (printr-o stire sau emisiune anume) sau de durata (sustinuta).

Instrumentul principal al dezinformarii este cenzura. Aceasta împarte, dupa

criteriile impuse de autoritati, toate componentele si semnalele realitatii precum si
interpretarile faptelor în doua categorii: difuzabile si nedifuzabile, distorsionând în
mod brutal realitatea.
 Dezinformarea este specifica regimurilor politice totalitariste (fasciste,
comuniste, dictatoriale), dar poate fi întâlnita si în regimurile democratice. Aici, însa,
exista concurenta (celelalte posturi de televiziune sau jurnalistii independenti free-
lancer) care poate dezvalui culisele nevazute si poate provoca scandaluri rasunatoare,
care pot culmina chiar cu rasturnarea guvernarii (de exemplu afacerea Watergate).

Intoxicarea

Forma de dezinformare, intoxicarea consta fie în suprasaturarea surselor cu

informatie falsa, în blocarea canalelor de comunicare cu mesaje mincinoase,
diversioniste, fie pentru a pregati opinia publica pentru o lovitura de proportii, fie
pentru a discredita un mesaj corect asteptat. Instrumentele sale de baza sunt zvonurile,
bârfele si comunicatele tendentioase. Intoxicarea este operatia de "anesteziere" a
publicului în scopul acceptarii unei diversiuni majore sau pentru a-l face neîncrezator,
ostil în fata unui adevar care urmeaza a fi comunicat. Prin intermediul televiziunii,
intoxicarea poate produce adevarate razboaie ale imaginii, din care iese învingator cel
care a investit cel mai mult în propria sa imagine si care a sabotat cel mai bine
imaginea celuilalt.

Exemplul cel mai apropiat în acest sens îl reprezinta modurile în care au fost
mediatizate de catre combatanti conflictele etnice si razboaiele din fosta Iugoslavie.

Televiziunea sârba a produs un clip în care portretele lui Bill Clinton,

Madeleine Albright, Tony Blair, Hitler erau mixate pe fondul zvasticii naziste, peste
care scria Criminali de Razboi.

La rândul lor, aliatii au prezentat dramele refugiatilor albanezi, ca efect al

epurarii etnice, în paralel cu rememorarea atrocitatilor comise evreilor în lagarele de
concentrare de la Auschwitz.

Manipularea

Manipularea este varianta malefica a persuasiunii, fiind caracterizata

de intentionalitate negativa cu buna stiinta. Parafrazându-l pe celebrul armator grec
Aristotel Onasis, se poate spune ca "secretul manipularii este de a detine numai tu
informatii". Prin diferite tactici (încalcarea normelor deontologice, ascunderea,
trunchierea sau deformarea faptelor obiective), mesajul este transformat în minciuna
(totala sau partiala), realitatea fiind astfel distorsionata.

Micul ecran are o forta manipulatoare cu atât mai mare cu cât se bazeaza pe
credibilitatea conferita de imagine (ceea ce omul a vazut la televizor cu ochii lui este
considerat a fi veridic).

Toate tehnicile de manipulare a indivizilor urmaresc declansarea si amplificarea

proceselor de influentare a gândirii umane, având drept scopuri finale:

- modificarea comportamentului indivizilor

 - integrarea lor în grup

- inducerea sentimentelor de supunere neconditionata fata de autoritati.

Goebbels, conducatorul campaniei de creare si promovare a imaginii lui Hitler

si a noii rase de arieni, a fost unul din cei mai buni specialisti în domeniul
intoxicarii opiniei publice prin intermediul presei si al cinematografiei. Pentru a
le insufla cetatenilor necesitatea de a sustine nazismul si de a distruge evreii,
el a impus proiectarea în toate cinematografele din Germania doar a
documentarelor si a stirilor ce îi promovau ideile sale propagandistice,
interzicând difuzarea oricaror altor filme si limitând spectatorilor astfel
posibilitatea de a face comparatii ce puteau fi daunatoare ideologiei sale.

În acest fel, Goebbels urmarea sa obtina controlul total asupra modului de

gândire, comportamentului si asupra sentimentelor indivizilor, supunerea lor
instinctiva si neconditionata în fata autoritatilor precum si crearea unui tip de
cetatean incapabil sa ia decizii de unul singur.          

Procesul de recreare completa a unui individ este extrem de complex, el fiind

axat pe trei coordonate:

- obtinerea controlului asupra comportamentului sau (prin uniforme,

limbaj de lemn);

- obtinerea controlului asupra gândirii sale (prin ideologia promovata);

- obtinerea controlului asupra sentimentelor sale (prin manipularea emotiilor

individului si restrângerea spectrului sau emotional, fiind folosite drept
instrumente : vina, frica, santajul, redefinirea sentimentelor).

Un exemplu de "vina istorica" îl constituie cel al poporului german, care a fost

în totalitate blamat pentru masacrele comise de catre nazisti în timpul celui de-al doilea
razboi mondial.

Cel mai elocvent exemplu al puterii mass-media si al modului în care

manipularea opiniei publice a fost ridicata la nivel de "arta" îl constituie cel al
Companiei "Ruder& Finn Global Political Affairs", companie specializata în
intoxicarea si manipularea opiniei publice mondiale la cererea unui guvern, stat sau
partid politic anume care plateste pentru campanie.

Scopul acestei institutii este construirea sau redefinirea imaginii unor conflicte
internationale în special prin intermediul televiziunilor, a imaginii unor popoare sau
etnii în functie de dorintele si interesele clientului. în 1993, compania a lucrat pentru
Croatia, Bosnia-Hertegovina si opozitia din provincia Kosovo si, într-o perioada de 18
luni, le-a creat o imagine internationala puternica si extrem de favorabila. Campania
dusa a fost de mare amploare si, contra unor sume uriase, a inclus obtinerea si
mediatizarea opiniilor favorabile ale celor mai înalti si importanti demnitari, oameni de
afaceri si lideri de opinie din lume (de talia presedintelui SUA).

Întrebat daca propriile sale credinte si datoria de a spune adevarul ca jurnalist

nu intra în conflict cu ideile mediatizate, directorul acestei companii, James Harff, si-a
justificat actiunile cu mult cinism: "Suntem profesionisti. Am fost angajati sa facem
ceva si am facut. Nu suntem platiti ca sa fim morali."

În viziunea cercetarilor din domeniul psihologiei sociale exista numeroase

modalitati de educare a indivizilor pentru a putea rezista manipularii care au toate la
baza analiza strategiilor de remodelare a gândirii. Astfel, individul trebuie întâi
avertizat sa cunoasca mecanismele de manipulare ale diverselor institutii si sisteme
pentru ca mai apoi sa poata sa reziste dezinformarii si presiunii exercitate si sa nu le
cada victima.

Rezistenta individului se poate face pe mai multe cai. Aparent, solutia cea mai
sigura consta în izolarea totala a individului fata de societate. Însa omul este în primul
rând o fiinta sociala, deci aceasta solutie nu poate fi generalizata tuturor indivizilor. O
alternativa mai rezonabila izolarii este cea prin care individul continua sa traiasca în
societate, dar se detaseaza emotional de anumite aspecte ale vietii. Neajunsul detasarii
consta în pierderea suportului social si afectiv al familiei si prietenilor, fapt ce
amplifica sentimentul de singuratate ce poate genera manifestari de tip paranoic.
Deoarece detasarea de societate, pentru a evita orice contact prin intermediul caruia am
putea fi manipulati, e imposibila iar, pe de alta parte, implicarea totala, sincera si
pasionala în viata sociala ne face vulnerabili la influenta artizanilor manipularii,
singura solutie viabila ramâne adoptarea unei pozitii de mijloc, de alternare a celor
doua stari (astfel ca perioadele de traire la cote înalte sa fie urmate de intervale scurte
de detasare, ce pot fi facute seara sau dupa încheierea orelor de serviciu).

Strategiile de rezistenta la manipulare constau în:

1)     Identificarea discontinuitatilor (niciodata marile minciuni nu sunt perfecte,

au ceva în neregula iar aparitia disonantei cognitive este unul din cele mai
bune semnale de alarma);

2)     Observarea normalitatii aparente (cele mai eficiente tehnici de manipulare

se bazeaza pe crearea unei aparente de normalizate obiectiva prin controlul
informatiei). În cazul accidentului nuclear de la Cernobâl, spre exemplu,
autoritatile au refuzat sa ofere informatii opiniei publice si, chiar si atunci
când dezastrul n-a mai putut fi ascuns, au încercat sa-l minimalizeze prin
emiterea de comunicate false. Testarea cazurilor se poate face printr-o
minora încalcare a regulilor impuse, pentru a observa consecintele; daca
reactia e disproportionat de mare si de violenta, atunci înseamna ca "ceva nu
este în regula".

3)     Sesizarea falsei similaritati. Artizanii manipularii nu se multumesc doar cu

controlul total al victimelor; ei încearca sa li se faca indispensabili si de
 încredere, le capteaza atentia, afectiunea si respectul pentru a-i putea
influenta apoi mai eficient. Pentru a evita caderea în cursa lor, este necesara
analizarea cu atentie a comportamentului noului "prieten", pentru a vedea
daca supraliciteaza într-un anumit context sau o directie anume, daca exista
vreo diferenta între ceea ce spune si ceea ce face cu adevarat.

4)     Identificarea competentei aparente. Foarte multi manipulatori îsi creeaza cu

atentie o imagine de oameni puternici, competenti, siguri pe ei, pentru a-
i intimida pe cei cu care vin în contact, pentru a-i putea fascina si subjuga si
mai tare pe novici. Pentru a le evita intentiile, e bine sa nu cedam presiunii
exercitate de manipulator si sa asteptam un timp pentru a judeca situatia "la
rece".

5)     Sesizarea confuziei cognitive (pentru a ascunde realitatea si obiectivele sale,

manipulatorul apeleaza frecvent la analogii false, distorsiuni semantice,
etichetari retorice, rescrierea istoriei). Solutia în acest caz consta în
clarificarea întelesurilor si a situatiilor neclare.

6)     Sesizarea confuziei emotionale (manipulatorul exploateaza cele mai ascunse

temeri si dorinte ale individului, vine în întâmpinarea nevoilor emotionale
ale acestuia pentru a-l cuceri si apoi subjuga). De exemplu, în regimurile
totalitare erau exploatate sentimentele de vinovatei si se practica santajul.
Solutia consta în detasare, în analiza lucida a situatiei la cel mai mic semn
de disconfort psihic resimtit, în evitarea dezvaluirii gândurilor intime
necunoscutilor, în evitarea tentatiilor.

7)     Jocul "de-a alegerea" (apare în cazul în care manipulatorii, asemeni unor

vânzatori buni, nu se multumesc doar sa îi determine pe clienti sa le
cumpere unul din produsele oferite de ei, ci continua discutia cu ei pentru a
crea o legatura subtila cu acestia în scopul de a-i convinge ca au facut cea
mai buna alegere si ca sa-i determine sa le devina clienti permanenti).

8)     Gândirea de grup (succesul manipulatorilor pe scara larga depinde în

primul rând de modul în care individul a fost cufundat în anonimatul masei
de manevra. De aceea, indivizilor li se induce sentimentul fidelitatii
neconditionate fata de grupul lor social care e "bun", iar restul lumii e
alcatuit din "rai", "ticalosi". Manipularea reuseste în conditiile în care se
realizeaza controlul informatiilor concomitent cu izolarea grupului de orice
contact extern. Solutia consta, în acest caz, în realizarea dialogului, a
schimburilor libere de idei, în recunoasterea greselilor, în constientizarea
faptului ca în viata nu exista "alb" si "negru", ci diverse nuante).

9)     Structuri impersonale (rezistenta colectiva e mult mai eficienta decât

opozitia individuala, o minoritate putând lupta mult mai eficient împotriva
majoritatii decât un singur individ. Daca o minoritate poate determina
puterea sa accepte unele concesii, acest lucru îi sporeste prestigiul).
 Elementele specifice diferitelor tipuri de productii de
televiziune. Manipularea opiniei publice într-un talk-show, dezbatere, documentar,
ancheta, în scopul partinirii uneia dintre partile implicate, se poate face prin darea
cuvântului în majoritatea timpului reprezentantilor acelei parti, acordarea acestora a
dreptului de a avea interventii mai lungi si într-un spatiu de prezentare mai larg,
sublinierea actiunilor lor pozitive si minimalizarea faptelor benefice ale partii adverse
etc. Exista trei elemente principale care concura la realizarea manipularii în cazul
diverselor productii de televiziune:

a) Moderatorul

b) Compozitia platoului

c) Scenariul (discutiei / emisiunii) Moderatorul

Primul nivel la care poate începe manipularea este cel al moderatorului.

Interventiile acestuia sunt vazute ca fiind constrângatoare, deoarece moderatorul
impune subiectul / tematica de discutie, dar si ia cuvântul invitatilor, le acorda acestora
o importanta diferita ce poate fi observata prin elemente de comunicare non-verbala
(tonalitate: ton respectuos, dispretuitor, politicos, agasat etc). Studii facute de sociologi
au demonstrat faptul ca, de multe ori, moderatorul, auto-definindu-se drept purtatorul
de cuvânt al publicului, pune întrebari care sa-i satisfaca doar propria curiozitate sau
interesele sale, chestiunile ridicate nefiind interesante pentru majoritatea
telespectatorilor.

Moralismul moderatorilor este, în multe cazuri, discutabil (Andre Gide spunea:

"Cu sentimente duioase se poate face literatura proasta; cu aceleasi sentimente, în
schimb, se obtine o audienta buna"). Acesti moderatori au devenit manipulatori de
constiinte care se fac purtatorii de cuvânt ai unei morale tipic mic-burgheze ce spun
telespectatorilor ce si cum sa gândeasca, care impun receptorilor propria scala a
valorilor.

O alta strategie de manipulare care poate fi abordata de moderator este mimarea

lipsei de timp; el se foloseste de ceas pentru a lua cuvântul invitatilor sau pentru a-i
întrerupe tocmai când se ajunge în miezul problemelor, astfel pierzându-se esenta si
chiar scopul dezbaterii. În cazul în care invitatii sunt persoane neobisnuite, cu stresul
din fata camerelor de filmat (sunt emotive sau au nevoie de un anumit timp pentru a-si
ordona si expune ideile), daca acestora, în loc sa fie ajutati de catre moderator spre
binele discutiei, nu li se da cuvântul când trebuie, li se da când nu se asteapta, sunt
repeziti cu amenintarea lipsei de timp sau ce gesturi nerabdatoare, pot sa se piarda si sa
afirme lucruri contrar opiniilor lor.

Cu cât un moderator sau un lider de opinie are o credibilitate mai mare si un

statut social mai ridicat (conturat de nivelul de salarizare, frecventa participarilor la
talk-show-uri, numarul de relatii cu VIP-uri etc.), cu atât discrepanta dintre el si un
invitat mai putin cunoscut, chiar daca este expert într-un domeniu, este mai mare.
Comunicarea înseamna dialogul, în nici un caz monologul. Moderatorul sau reporterul
trebuie sa-si înfrâneze tendinta de a iesi sau a se pune în evidenta si sa nu uite ca, de
fapt, invitatul este cel aflat în atentia privitorilor.

Compozitia platoului

Al doilea nivel la care se poate realiza manipularea în cazul productiilor de

televiziune - compozitia platoului - este determinant pentru modul de abordare al
problemelor. Exista indivizi care nu sunt invitati de nimeni, precum si persoane care
refuza orice invitatie. Modul în care este alcatuit cercul de invitati influenteaza
inconstient modul de perceptie al telespectatorilor, absenta unuia sau a altuia dintre
reprezentantii vreunei parti aflate la discutii având o mare importanta în constructia
perceptiei privitorilor.

Manipularea prin prezentarea dezechilibrata a partilor

Compozitia platoului ar trebui, teoretic, sa ofere imaginea unui echilibru

democratic între parti. Uneori însa, dreapta si stânga prezentatorului sunt folosite în
scopul de a simboliza Dreapta si Stânga politica, iar daca aceste doua parti nu sunt egal
reprezentate (fie la începutul emisiunii, fie pe parcursul ei se aduc mai multi invitati si
sustinatori de una dintre parti), se produce o deformare a perceptiei în favoarea uneia
dintre grupari, distorsiune influentata nu de calitatea ci de numarul invitatilor
sustinatori.

Scenariul

Scenariul, pe baza caruia moderatorul conduce dezbaterea / emisiunea si

arbitreaza partile poate sa fie stabilit înaintea înregistrarii (caz în care calitatea
discutiei poate fi afectata, încorsetata de rigiditatea scenariului). Nici cealalta optiune
nu este, însa, lipsita de riscuri; în cazul în care moderatorul îsi traseaza scenariul în
linii mari în urma discutiilor pregatitoare cu participantii prezumtivi, prin care lasa loc
si improvizatiei sau exprimarii libere în timpul emisiunii, discutia poate sa devieze
într-un mod periculos. Oricum, nu trebuie uitata una din regulile tacite ale jocului si
anume mentinerea limbajului în limitele politetii.

Manipularea prin mijloace non-verbale de comunicare

Din ce în ce mai multi indivizi studiaza comportamentul semenilor lor, înainte

de a intra în contact direct cu ei, pentru a afla cât mai multe date, pentru a le cunoaste
modul de actiune si pentru a-si îmbunatati relatiile.

Comunicarea non-verbala este un proces complex care include omul, mesajul,

starea sufleteasca, miscarile trupului si cei cu care se intra în relatie. Informatiile legate
de aceasta comunicare foarte complexa au ajuns sa fie studiate si însusite de aproape
toate persoanele publice sau aflate în functii de conducere (fie manageri de
întreprinderi, fie politicieni, vedete de cinema sau de televiziune). Principalele
instrumente ale manipularii în dialoguri si negocieri  sunt vocea, privirea, gesturile,
pozitia corpului (postura), distanta si buzele.
Desi pare contradictoriu, vocea este un element principal al comunicarii non-
verbale deoarece poate fi modulata pe o scara foarte larga. Vocea se
compune din 3 elemente esentiale, care pot capata un nivel de variatie diferit
în functie de modul în care le folosim:

- ritmul (ce poate alterna de la încet la rapid)

- volumul (care poate varia de la mic la mare)

- tonul (a carui gama oscileaza de la ascutit la grav).

De exemplu, la o persoana care foloseste o voce cu un volum puternic, un ritm

rapid si un ton grav, sensul mesajului pe care îl emite va fi încarcat de emotii negative,
ca mania sau agresivitatea. Pentru a excela în comunicarea non-verbala, trebuie sa ne
adaptam vocea contextului momentului si fata de interlocutor.

Potrivit specialistilor, din totalul mesajelor, aproximativ 7 % sunt verbale

(cuvintele), 38% sunt vocale (tonalitatea vocii, inflexiunea si alte sunete guturale) si
55% sunt mesaje non-verbale. Pentru transmiterea informatiilor este utilizata cu
precadere comunicarea verbala, în timp ce canalul non-verbal este folosit pentru
exprimarea atitudinii interpersonale si, uneori, pentru a înlocui mesajele verbale.

Impactul pe care elementele comunicarii îl au în cadrul unui dialog sau al unei

dezbateri este urmatorul: cuvintele au posibilitatea cea mai mare de control, însa au
impact mai scazut fata de celelalte elemente; tonul vocii are un impact mai mare în
cadrul procesului de comunicare iar posibilitatea de control este medie; simbolurile
non-verbale au impactul cel mai mare în desfasurarea comunicarii interpersonale dar si
posibilitatile cele mai reduse de control.

Atât limbajul trupului cât si metalimbajul (cuvintele si expresiile care pot releva
adevaratele atitudini si gânduri ale unei persoane) pot trezi instinctul, intuitia, "al 7-lea
simt", presimtirea ca vorbitorul nu spune ceea ce gândeste. Metalimbajul permite
indivizilor sa îi manipuleze pe altii fara ca acestia sa-si dea seama. În conversatiile
directe, efectul maxim al cuvintelor nu depaseste 7%. Se spune ca noi auzim jumatate
din ceea ce se spune, ascultam cu atentie jumatate din ce am auzit si ne amintim
jumatate din ce am ascultat.

Un element de o mare importanta într-o dezbatere televizata îl reprezinta 

forma si caracteristicile mobilierului din studio (mese, scaune) si modul de 
asezare a participantilor.

Jocul de putere cu scaune dintre moderator - invitati

Caracteristica Semnificatia
1.Înaltimea spatarului - este proportionala cu rangul si puterea ocupantului
2. Mobilitatea - în cazul în care exista, senzatia de putere este data de
libertatea de miscare într-un scaun rotitor

- în cazul în care nu exista, ea va fi compensata cu

mobilitatea trupului, cu cresterea numarului de gesturi, fapt
ce dezvaluie atitudini si sentimente ale intervievatului
3.Înaltimea scaunului - este proportionala cu rangul si puterea ocupantului si are
un efect psihic deosebit de puternic; amplasarea unui
invitat pe un scaun mai jos decât cel al moderatorului va
induce publicului o reactie psihologica inconstienta de a-l
desconsidera pe acel individ, scazându-i din prestigiul sau
4. Asezarea în pozitia - creeaza presiune asupra interlocutorului (mai ales
competitiva fata în fata asupra celor neobisnuiti sa dea interviuri la
mai departe de masa de televiziune)
dezbateri
- diminueaza mult prestigiul interlocutorului

Jocul de putere dintre moderator-invitati în functie de amplasarea la masa dezbaterilor

Pozitia Tipul de Caracteristici Intentiile moderatorului
dialog sugerat
"de colt" - conversatie - coltul biroului - realizarea unui dialog
(interlocutorul prieteneasca, este o bariera amical
este amplasat în spontana potentiala
coltul mesei) - grad bun de  
colaborare
- împartirea
teritoriala inutila
"de cooperare" - similitudini - atât moderatorul - realizarea unui dialog
(invitatul sta lânga în orientare si cat si invitatul de la egal la egal
moderator) gândire sunt de aceeasi
parte a barierei - uneori poate fi o  
violare mascata a
- grad ridicat de teritoriului invitatului
colaborare
"de atragere a unei - similitudini - strategia de a - moderatorul pune
a treia persoane" în orientare si tine partea întrebari persoanei
(moderatorul sta gândire adversarului, în amplasate diferit de
lânga alte care adversarul ceilalti în interesul unuia
persoane în timp este invitat dintre invitati  
ce unul dintre
interlocutori sta
exact de cealalta
parte a mesei
 "competitiv- - competitie - masa este o - competitie de orice
defensiva" bariera solida intre natura
- defensiva oameni
- punctele de - conflict deschis de idei
- autoritate vedere ar putea  
manifestata ramâne neclintite - admonestare
non verbal
- relationare superioara
fata de invitat
"independenta" - în care nu se - indiferenta - nu se doreste nici un
doreste fel de dialog real
stabilirea nici - posibil ostilitate  
unui tip de - granitele nu sunt - nu se doresc discutii
raport încalcate sincere
 
Jocul de putere dintre moderator-invitati în functie de forma mesei
Forma Caracteristici Ce sugereaza si Observatii
scopul folosirii ei  

patrata - mijloceste - convorbiri scurte, - partea dreapta este mai

relatii de bazate pe dovezi cooperanta decât stânga
competitivitate (fapte, exemple) - opusul este partea
si defensive rezistenta  
intre indivizi - scoate în evidenta
cu acelasi relatia superior-
statut social subordonat

rotunda - determina o - folosita pentru - persoana de rang mai

atmosfera convingerea mare polarizeaza puterea
relaxanta, interlocutorilor (dreapta are mai multa
fara - atmosfera de putere decât stânga)
 
ceremonii discutie destinsa
- invitatii sunt
persoane de
acelasi rang
Drept- - ordoneaza - folosita pentru - în general, în centrul
unghiulara clar influenta influentarea cu atentie sunt moderatorul si
maxima eficienta a invitatul amplasat în
interlocutorilor pozitie opusa acestuia
 
- tinta reala este
invitatul amplasat
exact de cealalta
parte a moderatorului

Apetitul publicului pentru "istoria instantanee" este un fapt bine cunoscut. 

Însa doar cu putin timp în urma managerii si specialistii în comunicare au început sa se
intereseze despre opiniile privitorilor referitoare la stirile televizate.
 Un amplu sondaj international realizat de Gallup în 1986 a relevat urmatoarele
fapte: - doar 1 din 4 subiecti considera ca marile institutii de stiri (gen BBC sau NBC)
sunt credibile; - 79% dintre indivizii intervievati cred ca presa este "cu adevarat
profesionista" si ca se preocupa sa-si faca cât mai bine treaba.

Un sondaj similar, realizat cu 3 ani mai târziu (1989), a indicat anumite

modificari în perceptia publicului asupra modului în care televiziunea
informeaza:

-         doar 54% dintre cei chestionati au mai spus ca reporterii prezinta

informatiile în mod obiectiv; - 44% considerau ca presa este frecvent
neobiectiva;

-          peste doua treimi dintre ei (68%) au declarat ca jurnalistii tind sa favorizeze

întotdeauna una dintre partile implicate intr-un conflict;

-         doar 33% erau de parere ca presa este independenta, majoritatea

considerând ca ea este influentata de persoanele sau grupurile politice
puternice;

-         77% blamau mass-media ca le invadeaza intimitatea.

Televiziunea nu este "oglinda societatii" asa cum îi place sa se autointituleze;

asupra ei intervine un complex de factori care o determina sa deformeze si sa
manipuleze (constient sau nu) realitatea; din acest motiv o putem asemana mai degraba
cu o oglinda aburita a societatii. Mahatma Gandhi a surprins cel mai bine pozitia de
mijloc a telespectatorilor: "Nu vreau ca locuinta mea sa fie înconjurata din toate partile
de ziduri si ferestre astupate. Vreau ca toate culturile si cunostintele din lume sa fie
aduse si sa patrunda în casa mea intr-un mod cât se poate de liber, însa refuz sa ma las
purtat de valul vreuneia dintre ele.
 CONCLUZII

Progresele care au avut loc în ultimul timp în majoritatea domeniilor cunoasterii

au determinat transformãri complexe la nivelul societãtii si al diverselor sale
componente, inclusiv al structurilor infodocumentare. Dezvoltarea rapidã a
tehnologiilor informãrii si comunicãrii a avut consecinte majore asupra activitãtilor din
aceste structuri si a dus la o reconturare a misiunii lor în cadrul societãtii.

Elementul cel mai important în toatã aceastã transformare este reprezentat de

necesitatea de a actiona în vederea dezvoltãrii capacitãtii utilizatorilor de a face fatã
avalansei de schimbãri. Conceptul de educatie a utilizatorilor dominã majoritatea
actiunilor pe care bibliotecile le întreprind în aceastã directie.

Educatia pentru cultura informatiei este o responsabilitate a tuturor furnizorilor

de informatie. Este necesarã însã abordarea strategicã a acesteia si, de asemenea,
colaborarea între specialistii din structurile infodocumentare si expertii din zona
învãtãmântului, a tehnologiei si a altor discipline, pentru dezvoltarea unor programe
care sã favorizeze cultura informatiei. Aceasta trebuie vãzutã ca un proces continuu
care necesitã interactiunea tuturor pãrtilor implicate.

Dacã în prezent se poate remarca o amploare mai mare a acestor programe de

educatie a utilizatorilor la nivelul bibliotecilor din învãtãmânt, în viitor, se asteaptã
punerea unui accent sporit pe cultura informatiei si în bibliotecile publice care au o
responsabilitate majorã în domeniul educatiei adultilor.

Societatea româna experimenteaza în general aceleasi tendinte ca

statele nou aderate la Comunitatea Europeana sau candidate la aderare.
Aspectele specifice sunt de asemenea relevante. Cultura este un mare
posesor de continut în România la fel ca peste tot în lume iar aceasta implica
eforturi de a utiliza acest continut.

Exista institutii dornice de a dezvolta proiecte în aceasta directie dar acestea au

nevoie de surse de finantare pentru a atenua aspectele legate de "falia digitala", mai
ales cele legate de accesul liber la instrumentele societatii informationale. De
asemenea, tehnologia nu trebuie sa neglijeze aspectele culturale pe masura ce se
raspândeste pe seama scaderii costurilor. Exista o nevoie crescânda ca institutiile
culturale, în mod special muzeele, bibliotecile etc. sa paseasca în lumea digitala unde
accesul poate fi nelimitat. Usurând accesul la informatie cu ajutorul noilor medii
digitale nu se va înregistra o scadere a numarului de vizitatori ci din contra se va mari.
Multimedia este un instrument indispensabil pentru educatie iar producatorii români de
Multimedia candidati la premiu au demonstrat interesul pentru acest tip de produs
cultural.

Fiecare spatiu cultural are si un anumit specific. Subiecte tabu în anumite

culturi stârnesc o savoare mediatica deosebita în alte spatii culturale. Tendinta
de uniformizare mediatica provine de la faptul ca adesea indivizii apeleaza la
mass-media internationala, stirile de interes general, politic, ecologic sau
cultural fiind canalizate si pe posturi de televiziune specializate accesibile prin
cablul de televiziune.

Extinderea spatiului de comunicare interpersonala virtuala a nascut un consum

cultural si informational prin intermediul e-mail-ului, a informatiei online si a
forumurilor de dezbateri deschise. Explozia comunicatiei la distanta face ca informarea
sa devina si mai facila si libera. Extinderea forumurilor de dezbatere creste schimbul
de informatii care, ca nivel de informare, tinde sa depaseasca nivelul de exprimare si
detaliere al televiziunii sau presei scrise. Dependenta de Internet si avalansa
informationala reprezinta o sfidare care accentueaza prapastia cognitiva.

Cei informati devin mai informati, cei dezinformati devin mai dezinformati.
Într-o societate post-industriala în care informatia capata aceleasi valente precum
capitalul sau resursele, apelul la mijloace moderne de comunicare interpersonala
devine o necesitate. Efectele integrate ale acestor transformari fac abia acum obiectul
cercetarilor sistematice si al conversiei în teorie.

Prin persuasiune întelegem actiunea de a convinge într-un mod sau altul pe

cineva sa faca sau sa aleaga un lucru. Persoana care ia decizia o face de
multe ori pe baza altor tipuri de argumente decât cele logice sau cele logico-
corecte, fiind convinsa de "necesitatea" sau "importanta" aparenta a actiuni
sau lucrului respectiv. În acest sens putem spune ca reclamele sunt
persuasive.

Ni se spune zilnic, în fel si chip, ca ne trebuie un telefon mobil, un anume

detergent, un anume medicament, produs cosmetic, o caseta, dar nu ni se
demonstreaza cu argumente acest fapt. Ce ne spun reclamele? Într-o forma
simpla, directa, facând apel cel mai adesea la trebuintele si la sensibilitatea
noastra, ni se recomanda sa consumam ceva. Uneori însa reclamele nu
argumenteaza ideea de a consuma acel produs; se întâmpla ca ele sa contina
si greseli logice regretabile.

De exemplu, ni se spune ca: X protejeaza împotriva cariilor pentru ca gustul

sau dureaza foarte mult. (Este evident ca nu gustul ne protejeaza dantura. Y
ofera un salariu pe viata timp de 25 de ani. (De ce 25 de ani este totuna cu
viata? Daca traim mai mult?) Trebuie sa bem Z pentru ca un hot a furat
originalul si noi îl putem gasi consumând mai multa bautura racoritoare. (Daca
a fost furat originalul, oare ce suntem invitati sa bem?)

Alteori ni se dau îndemnuri nepoliticoase de tipul: Nu privi aici, casca ochi

când cumperi! Îndemnul este lansat din partea unor organisme de protejare a
consumatorilor. Este drept, greseala lor nu este de argumentare, ci de
adresare, denotând lipsa de respect pentru consumator.

Reclama are însa efecte persuasive. Se spune ca traim într-o perioada de

explozie informationala, ca informatia ne asalteaza, fie ca vrem, fie ca nu
vrem. A întelege caracterul persuasiv al reclamelor face parte dintre
instrumentele noastre de protectie împotriva comunismului, a proastei calitati,
a modei cu orice pret, a subjugari noastre de catre producatorii de bunuri
(alimente, de vestimentatie, de divertisment în general). 

Manipularea mai poarta si numele de "violenta simbolica". Nu suntem batuti,

bruscati, fortati sa credem sau sa facem ceva. Cunoscându-se felul de a fi,
specificul vârstei sau alte particularitati, putem fi determinati sa credem ceea
ce o persoana sau un grup de persoane si-a propus sa ne faca sa credem.
Daca am fi întrebati cine ne-a influentat, am raspunde cu mândrie ca nimeni.
Pe asta mizeaza si cei care ne manipuleaza. Pe hotarârea noastra de a nu ne
lasa "dusi de nas", de a crede ceea ce vrem noi sa credem.

 Iata câteva exemple:

a)      Ziaristul care face un comentariu este foarte cunoscut. I se preia

punctul de vedere pentru ca este faimos, sau este de la un ziar sau
de la o revista de prestigiu. Este la moda. Aceasta situatie poarta
numele de efect de prestigiu al mass-mediei.

b)     b) Ni se spune ca majoritatea oamenilor cred lucrul respectiv. Noi nu

vrem sa fim mai prejos; nu avem taria unei opinii separate. Este
vorba de forta opiniei majoritare.

c) Ni se spune ca parintii au idei învechite. Tinerii stiu ce vor. Noi suntem tineri
si nu putem fi de acord cu cei batrâni. Este vorba de folosirea unor mecanisme
sau trasaturi psihologice pentru a obtine efectul dorit (de cele mai multe ori
alegerea unor produse).

Din nefericire însa, în manipulare suntem adusi în situatia de a vrea ceea ce

au hotarât altii ca trebuie, astfel încât ei sa-si atinga scopurile. Ce este de
facut, cum trebuie sa procedam pentru a rezista persuasiunii sau manipularii?

1.      Cereti argumente. Întrebati sau întrebati-va singuri de ce oare?

2.      Analizati logic argumentele pe care le primiti.

3.      Încercati sa produceti contraargumente. Daca ati reusit ,cântariti-le si

vedeti daca sunt sau nu contradictorii.

4.      Nu va grabiti sa decideti, dar nici nu taraganiti la nesfârsit luarea

unei hotarâri.

5.      Sfatuiti-va cu o persoana a carei putere de decizie o apreciati.

6.      Sfatuiti-va cu o persoana în care aveti încredere, chiar daca nu stie
multe lucruri în domeniul respectiv. Ea va cunoaste optiunile, valorile
si trebuintele si se poate "pune în pielea voastra".

7.      Cautati cazuri asemanatoare. Istoria se repeta, desi multi considera

ca n-ar trebui sau ca nu este asa

8.      Nu toti cei care va sfatuiesc sa faceti ceva vor sa va manipuleze.

9.      Nu toti care va determina sa faceti ceva au si de câstigat de pe urma

acestui fapt.

10. Rareori parintii vor raul. Nu-i suspectati de manipulare. Daca totusi o

faceti, convingeti-va prin toate mijloacele ca asa este. Discutati cu ei
deschis asemenea probleme.
 ANEXE

Ziua, SOCIAL - Miercuri, 9 iunie 2004

Manual nou de "Competenta în mass-media"

Mâine, Ministerul Educatiei si Cercetarii împreuna cu Agentia de

Monitorizare a Presei lanseaza manualul "Competenta în mass-media",
destinat elevilor de liceu. Manualul face parte din programul "Sistem integrat
de mass-media pentru liceu" - Media SIS, finantat de Uniunea Europeana prin
programul Phare 2001, care îsi propune sa dezvolte spiritul critic si sa
consolideze rezistenta la manipularea prin media si publicitate în rândul
elevilor de liceu. El va fi predat în cadrul cursului optional "Competenta în
mass-media", care ofera elevilor conceptele cheie necesare pentru abordarea,
în cunostinta de cauza, a mesajelor din mass-media. În acelasi timp, manualul
explica tehnicile de manipulare, persuasiune si propaganda, dar mai ales
releva un minim îndrumar de protectie împotriva efectelor acestora, asa cum
apar ele în mass-media si în publicitate. Programul reediteaza manualul Mass-
Media pentru liceu. Prima editie a fost publicata de catre AMP în anul 2000, iar
disciplina "Competenta în mass-media" a fost predata în peste 80 de licee din
tara. În prezent, Media SIS a format 120 de profesori de stiinte socio-umane
din întreaga tara care sa sustina predarea în continuare a acestui curs.
(Mihaela JITEA)

Romania Libera, Vineri 11 Iunie 2004

Manual de antimanipulare, Elevii învata despre meseria de

ziarist                      

Centrul de Informare al Comisiei Europene a gazduit ieri lansarea unui manual

unic pentru elevii de liceu, "Competenta în mass-media", finantat de Uniunea
Europeana prin programul Phare 2001. Manualul a fost conceput de jurnalisti si
profesori pentru a-i ajuta pe liceeni sa-si dezvolte gândirea critica fata de mesajele
primite din mass-media. Autorii, Ioan Buteanu, Dorina Chiritescu, Bogdan Ficeac,
Nicoleta Fotiade, Angela Tesileanu si Mircea Toma, explica elevilor tehnicile de
manipulare, persuasiune si propaganda si le ofera un îndrumar de protectie împotriva
efectelor acestora. În plus, liceeni pot afla mai multe despre meseria de ziarist si rolul
acestuia în societate. Din anul scolar 2004-2005 elevii care doresc pot urma optional
un curs de competenta în mass-media pe baza manualului. În acest sens, 120 de
profesori de stiinte socio-umane din toata tara au urmat cursuri de specializare în
cadrul programului Media SIS.

"Competenta în mass media", materie optionalã pentru clasele de liceu

BUCURESTI, 10 iun (MEDIAFAX)
 Agentia de Monitorizare a Presei si Ministerul Educatiei si Cercetãrii au lansat,
joi, la Centrul de Informare al Comisiei Europene în România, cea de-a doua editie a
manualului "Competentã în mass media", în cadrul unei "Campanii de Vaccinare
Antimanipulare".

Manualul face parte din programul "Sistem integrat de mass media pentru
liceu" - MediaSIS, finantat de Uniunea Europeanã prin programul Phare 2001
Societate Civilã - Componenta Educatie Civicã, care îsi propune sã dezvolte spiritul
critic si sã consolideze rezistenta la manipularea prin media si publicitate în rîndul
elevilor de liceu.

Aceastã a doua editie a manualului, îmbunatatita, cu o nouã graficã, cuprinzînd

si caricaturi de Ion Barbu a fost publicatã la Editura Humanitas Educational. Lucrarea
tipãritã a apãrut la pachet cu un CD ce contine cîteva filmulete ce prezintã modalitatile
prin care reclamele de la televizor încearcã sã cucereascã potentialii cumpãrãtori. "Din
pãcate, la liceu nu prea se citeste presa. Asa cã am folosit si în manual foarte multe
exemple de la televizor, care este foarte bine cunoscut de toatã lumea", a declarat
Mircea Toma, coordonator al proiectului.

Manualul va fi predat în cadrul cursului optional "Competentã în mass media",

care oferã elevilor conceptele cheie necesare pentru abordarea în cunostinta de cauzã a
mesajelor din mass media. Manualul explicã si tehnicile de manipulare, persuasiune si
propagandã, dar mai ales oferã un îndrumar de protectie împotriva efectelor acestora,
asa cum apar ele în mass media si în publicitate.

Alte capitole ale manualului se referã la elemente etice ale meseriei de ziarist:
rolul lui, abaterile de la rol si posibile cauze, reflectarea minoritatilor în media etc.

Mircea Toma a declarat cã acest tip de materie se predã si în alte tãri ale
Europei. "Am furat o idee din Germania, unde aceastã materie se face în toate clasele,
în 60% dintre scolile de acolo. La ei, acest proiect a început prin anii '60 pentru cã
aveau un Goebels pe cãciulã", a declarat Mircea Toma.

Dorina Chiritescu, una dintre profesoarele care au participat efectiv la realizarea

manualului a afirmat cã existã, începînd din 2000, "destul de multi copii care opteazã
pentru acest curs optional"

Prima editie a manualului a fost publicatã de cãtre Agentia de Monitorizare a

Presei în anul 2000, iar disciplina "Competenta în mass media" a fost predatã în peste
80 de licee din tarã. În prezent, MediaSIS a format 120 de profesori de stiinte socio-
umane din întreaga tarã care sã predea în continuare acest curs.

COMPETENŢÃ ÎN MASS-MEDIA

Agentia de Monitorizare a Presei în parteneriat cu Ministerul Educatiei si

Cercetãrii a lansat astãzi manualul "Competentã în mass-media". Acesta face parte
dintr-un proiect finantat de Uniunea Europeanã prin programul PHARE si-si propune
sã dezvolte spiritul critic si sã consolideze rezistenta la manipularea prin mass-media si
publicitate în rândul elevilor de liceu. Manualul va fi predat de 120 de profesori.

(Radio România Actualitati, Ora: 13:00, 10 iunie 2004)

A fost lansat manualul "Competenta în mass-media"

Bucuresti, 10 iun /Rompres/ - La Centrul de Informare al Comisiei Europene în

România a fost lansat, joi, manualul "Competenta în mass-media".

Manualul face parte din programul "Sistem integrat de mass-media pentru

liceu" - MediaSIS, finantat de Uniunea Europeanã prin programul PHARE 2001
Societate Civilã - componenta Educatie Civicã, ce îsi propune sã dezvolte spiritul
critic si sã consolideze rezistenta la manipularea prin media si publicitatea în rândul
elevilor de liceu.

Un util instrument pentru tânãra generatie - dupã cum îl caracteriza Bogdan

Ficeac, redactor-sef la România liberã, coautor -, manualul va fi predat în cadrul
cursului optional "Competenta în mass-media", care oferã elevilor de liceu conceptele
cheie necesare pentru abordarea în cunostintã de cauzã a mesajelor din mass-media.

În acelasi timp, manualul explicã tehnicile de manipulare, persuasiune si

propagandã, dar mai ales relevã un minim îndrumar de protectie împotriva efectelor
acestora asa cum apar ele în mass-media si în publicitate. Alte capitole ale manualului
se referã la elemente etice ale meseriei de ziarist: rolul ziaristului, abaterile de la rol si
posibile cauze, reflectarea minoritatilor în media etc.

De mentionat cã programul reediteazã manualul mass-media pentru liceu, o

primã editie fiind publicatã de cãtre Agentia de Monitorizare a Presei (AMP) în anul
2000, iar disciplina "Competenta în mass-media" este predatã în peste 80 de licee din
tarã.

Asa cum a anuntat reprezentantul Ministerului Educatiei si Cercetãrii

(MEC), Eugen Stoica, manualul va fi predat în licee începând cu anul de
învatamânt 2004-2005 de cãtre 120 de profesori de stiinte socio-umane din
întreaga tarã, optional. Profesorii au fost formati în cadrul unui curs special de
douã luni.

Prezent la lansare, directorul AMP, Mircea Toma, a mentionat cã ideea îi

apartine, fiind "furatã" din Germania, unde un curs similar se predã pe tot timpul
scolarizarii elevilor, manualul în cauzã actionând ca un adevãrat "vaccin împotriva
manipulãrii".

Radio DeltaRFi, joi, 10.06.2004, ora 13.00 / vineri, 11.06.2004, ora 7.30 si

9.00
 Din toamna, liceenii vor învata care este rolul jurnalistului în presa si cum sa se
apere de manipularea prin publicitate si mass-media.

Agentia de Monitorizare a Presei împreuna cu Ministerul Educatiei au

lansat o noua editie a manualului de "Competenta în mass-media". E vorba de
un curs optional studiat deja în peste 80 de licee din tara. Primul manual de
acest gen a aparut în Germania - dupa cum precizeaza seful Agentiei de
Monitorizare a Presei, Mircea Toma.

Ziua de Vest, 5 aprilie 2004

"Boala" manipularii nu se va mai extinde! de Alex PĂTRĂsCONIU

Licee din Timisoara, Deta, Caransebes, Resita si Arad vor beneficia de oferta
speciala * Urmeaza un comunicat de maxim interes pentru tara.

Sâmbata, la Timisoara, s-au servit doze consistente de vaccin. "Campania de

Vaccinare Antimanipulare", pornita de Agentia de Monitorizare a Presei, în parteneriat
cu Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, se spera ca, în curând timp, va da
roade. Mai exact din septembrie.

(.) Revenind la cursul de formare de sâmbata de la Timisoara, sa precizam si

câteva din temele dezbatute: "Mass media la începutul secolului XXI", "Consumatorul
de mesaje transmise prin mass media", "Manipularea prin mass media", "Publicitatea",
"Minoritati în mass media", "Ziaristul si rolul lui în societate". Toate temele luate în
discutie se vor regasi în manualul "Competente în mass media" (editia a II-a), care va
aparea în luna iulie. Sa precizam si ca de oferta speciala a Agentiei de Monitorizare a
Presei au beneficiat, într-o prima etapa, aproximativ 80 de scoli din tara.

Evenimentul Zilei de Vest, Luni, 5 Aprilie 2004

Editorial: Publicul de Radu Ciobotea

Agentia de Monitorizare Mass-media organizeaza în aceste zile o seama de

actiuni destinate elevilor. Fiind vacanta, mai multe institutii organizeaza actiuni
destinate elevilor. Cea amintita mai sus nu era, pâna acum, una dintre ele. Ba
chiar s-ar putea spune ca, adresându-se elevilor, Agentia risca sa nu
nimereasca un public tocmai avizat, mai ales ca tema întâlnirilor e reprezinta
manipularea prin presa. Iar, la capitolul cumparatori de presa, elevii nu
reprezinta tocmai segmentul cel mai important. Cu toate astea, ideea e foarte
buna. Cititorii de presa, ca si telespectatorii sau ascultatorii radio, nu apar din
neant, stiind direct ce sa înteleaga din diversitatea de mesaje care sosesc
necontenit pe canalele mediatice. În cel mai bun caz, ei se formeaza singuri,
folosind bruma de educatie din scoala, mult spirit autotidactic si oleaca de
intuitie. Dar aceste cazuri ramân, totusi, exceptii. Desi tuturor ni se pare ca am
priceput totul si ca putem face comentarii sofisticate, adevarul e ca ne aflam
abia la început. Receptarea informatiilor venite din mass-media se învata, cum
se învata o limba straina, sau cum se învata regulile jocului democratic. O
reala stabilitate mediatica nu e data de vreo lege, ci de puterea publicului de a
alege. Ca sa aleaga, trebuie sa aiba puncte de reper. Alegerea lui reprezinta
nu doar un gest de libertate, ci si o imagine a orientarii unei întregi natiuni. O
natiune de gogosari ar citi, evident, ziarul salatei perfecte si ar vota cu sosul
acrisor. Agentia de monitorizare a sesizat un lucru firesc, dar greu de realizat.
Acela ca un public avizat se formeaza la vârsta adolescentei si ca modul în
care percepe primele articole si primele emisiuni de substanta poate influenta
pentru multa vreme opiniile si comportamentul sau. Atragerea elevilor într-o
asemenea actiune este, însa, o performanta. Ea este egala cu atragerea lor
într-o lume a responsabilitatii. si vor fi extrem de norocosi cei care vor începe
sa dibuiasca fragmente de adevar prin mirajul si prin beznele presei
romanesti. Ei vor afla ca nu exista alb si nu exista negru, dar ca exista forte,
interese, presiuni, afirmatii cu doua taisuri, si mai ales orgolii. si ca nu s-a
inventat înca un mecanism care sa aduca la suprafata în fiecare zi tot ce ar
trebui sa se afle în mod public, si nici unul care sa sanctioneze toate aberatiile
vietii romanesti, dar ca, dintre toate mijloacele imperfecte si nu tocmai libere
de exprimare, presa are cele mai mari sanse de a ajunge, într-o zi, varianta
cea mai acceptabila de adevar. si asta depinde enorm de cititori.

"Competenta în mass-media" va fi predatã optional în liceele din tarã

Disciplina intitulatã "Competenta în mass-media" va fi predatã optional în

liceele din tarã. Agentia de Monitorizare a Presei va reedita manualul "Mass-media
pentru liceu", în cadrul unui proiect derulat în parteneriat cu MEC si finantat de
Uniunea Europeanã prin programul PHARE. Scopul proiectului este dezvoltarea
spiritului critic al liceenilor fatã de mesajele din mass-media si publicitate si urmareste
sã determine rezistenta la manipulare a consumatorului de media, precum si
îmbunatatirea capacitatii acestuia de a discerne între un mesaj echilibrat si impartial si
unul tendentios. În cadrul programului vor fi formati 120 de profesori de stiinte socio-
umane din toatã tara, care vor preda aceastã disciplinã. Agentia de Monitorizare a
Presei a publicat un manual de studiu încã din anul 2000, iar disciplina a fost predatã
în peste 80 de licee din tarã. Astãzi a început al treilea modul de pregãtire a
profesorilor, care urmeazã sã predea în licee din judetele Timis, Arad, Caras Severin,
Hunedoara, Mehedinti si Satu Mare - informeazã RADIO ROMÂNIA
ACTUALITÃTI (3 aprilie 2004)

Evenimentul Zilei de Vest, Duminica, 04 Aprilie 2004

Pilula împotriva manipularii de Bianca Toma

Profesorii de la mai multe licee din Timisoara sînt invitati, la sfîrsitul acestei
saptamîni, la un curs optional, intitulat "Competenta în mass-media", organizat de
Agentia de Monitorizare a Presei, în cadrul actiunii "Campania de Vaccinare Anti-
manipulare". Cursul se desfasoara în cadrul unui proiect "Sistem integrat de mass-
media pentru liceu" si este finantat de Uniunea Europeana, printr-un program Phare.
Proiectul are ca scop dezvoltarea spiritului critic al elevilor de liceu fata de mesajele
din mass-media si publicitate. Organizatorii si coordonatorii proiectului spun ca în
acest fel încearca sa determine o asa-numita rezistenta la manipulare prin presa a
consumatorului de media si îmbunatatirea capacitatii acestuia de a discerne intre un
mesaj media echilibrat si impartial si unul tendentios. Tot prin acest proiect, Agentia
de Monitorizare a Presei va reedita manualul "Mass-media pentru liceu" si va forma
120 de profesori de stiinte socio-umane din întreaga tara care sa predea acest curs.

Evenimentul, Iasi, 24 mai 2004

"Vaccinare". antimanipulare

Din toamna, elevii de liceu vor avea în programa ore optionale de jurnalism,
predate de 120 de profesori instruiti în cadrul Campaniei de vaccinare
antimanipulare, initiat de Agentia de Monitorizare a Presei si finantat cu fonduri
PHARE. Sîmbata, în sala de conferinte a Hotelului "Orizont" a avut loc cel de-
al V-lea modul al campaniei, la care au participat 21 de profesori din Iasi,
Botosani, Neamt, Suceava Vaslui si Vrancea. "Elevii trebuie sa-si dezvolte
spiritul critic si sa nu se lase manipulati de mass-media. Acesta ar trebui sa fie
rezultatul campaniei", ne-a spus dna Nicoleta Fotiade, coordonatorul
proiectului. (F.S.)
 BIBLIOGRAFIE

Lucrari generale

Alemann, Ulrich von, Parteien und Medien în: O. Gabriel u.a. (ed.),

Parteiendemokratie în Deutschland, BpB, Bonn, 1997

Waldemar Besson/Gotthard Jasper, Das Leitbild der modernen Demokratie. Bauelemente

einer freiheitlichen Staatsordnung, BpB Bonn, 1990

Alexander, Jeffrey, C., Seideman, Steven, Cultura si

societate. Dezbateri contemporane, Editura Institutul European, 2001

Anderson, Benedict, Comunitati imaginate, Editura Integral,Bucuresti, 2000

Antohi, Sorin, Civitas imaginalis, Editura Litera,  Chisinau, 1994

Bainton, Toby, Information literacy and academic libraries: the SCONUL

approach în 67thIFLA Council and General Conference Papers, Boston, 2001

Benko, Otto, Informatie, eveniment, comunicare, Tipografia Universitatii, Timisoara

1988

Boia, Lucian, Pentru o istorie a imaginarului, Editura Humanitas, Bucuresti, 2000

Boorstin, Daniel, Creatorii. O istorie a eroilor imaginatiei, Editura Meridiane,

Bucuresti, 2001

Bourdieu, Pierre, Spiritul practic, Editura Institutul European, Bucuresti, 2000

Bucheru, Ion, Fenomenul Televiziune, Editura Fundatiei România de Mâine, Bucuresti

Chengren Hu, Network Literacy: New Task for Librarians on Users Education în: 62nd  IFLA
General Conference, Beijing, 1996

Chopra, Hans Raj, User education: training the librarians to use new technologies în

the developing countriesîn 67th  IFLA Council and General Conference Papers, Boston, 2001

Cuilenburg, Van J.J., Scholten, O., Noomen, G.W. stiinta comunicarii, Editura

Humanitas, Bucuresti, 2000

DeFleur, Melvin L., Ball Rokeach, Sanda Teorii ale comunicarii de masa,

Editura Polirom, Iasi, 1999, 1997

Dobrescu, Paul, Alina Bargaoanu - Mass-media - Puterea fara contraputere,

Editura All, Bucuresti, 2002

Durand, Gilbert, Structurile antropologice ale imaginarului, Editura Univers

enciclopedic, 2000
 Farmer, Lesley, Information literacy: a whole school reform approach în 67th  IFLA
Council and General Conference Papers, Boston, 2001

Ficeac, Bogdan, Tehnici de manipulare, Editura Nemira, Bucuresti, 2001

Gilster, Paul. Digital Literacy. New York, John Wiley & Sons Inc., 1997

Hannelore B. Rader, Faculty-Librarian Collaboration în Building the Curriculum for

the Millenium-the US Experience în Paper of the 64th  IFLA General Conference, Amsterdam,
1998, Booket 1

Homann, Benno, Difficulties and new Approaches în User Eduction în Germany în

th 
67 IFLA Council and General Conference Papers, Boston, 2001

Iacob, Dumitru, Cismaru, Diana Maria, Relatiile publice, eficienta prin comunicare,

Editura comunicare.ro, Bucuresti, 2003

Marcus, George, Fischer, Michael, Anthropology as Cultural Critique, University of

Chicago Press

McClure, Charles R. Network Literacy: A role for Libraries? în Information

Technology and Libraries 13, 2 (June 1994 )

McQuail, Denis, Windahl, Sven, Modele ale comunicarii - pentru studiul

comunicarii de masa, Editura Comunicare.ro, Bucuresti, 2001

Meyer, G. R., The social organisation of the computer underground - Decalb, Illinois,
1989

Mielu, Zlate, Psihologia mecanismelor cognitive, Editura Polirom, Iasi, 1999

Mucchielli, Alex, Dictionar al metodelor calitative în stiintele umane si sociale,

Editura Polirom,  Iasi, 2002

Myoung Chung Wilson, To Dissect a Frog or Design an Elephant: Teaching Digital

Information Literacy through the Library Gateway în: 63 rd IFLA General Conference,
Copenhagen, 1997, Booket 7

Lull, James Manipularea prin informatie, Editura Antet XX Press, Filipesti de Târg,

Prahova, 2002

Paraus, Mihaela, Tendinte manageriale în biblioteca publica, Iasi, Editura Biblioteca

Judeteana "Gh. Asachi", 2001

Popescu, Cristian Florin, Practica jurnalismului de informare. Principii, reguli,

provocari, , Editura Universitatii "Lucian Blaga", Sibiu, 1999

Rabinow, Paul, în Writing Culture, edited by James Cliufforf and George E. Marcus,

Umiversity of California Press
 Stan, Sonia Cristina, Manipularea prin presa Editura Humanitas, Bucuresti, 2004

Stancu, Valentin, Stoica, M. Marcela, Stoica, Adrian, Relatii publice, succes si

credibilitate, Editura Concept Publishing, Bucuresti, 1997

Stoica, Ion, Criza în structurile infodocumentare. Sensuri si semnificatii

contemporane, Constanta, Editura Ex Ponto, 2001

serb, Stancu, Relatii publice si comunicare, Editura Teora, Bucuresti, 2000

Toffler, Alvin, Puterea în miscare, Editura Antet, Iasi, 1995

Tovoté, Christina, Customer or refined student? Reflections on the "Customer" Metaphor în the Academic
Environment and the new Pedagogical Challenge to the Libraries and Librarians în 67th  IFLA Council and General
Conference Papers, Boston, 2001

Volkoff, Vladimir, Tratat de dezinformare, Editura Antet, Iasi, Postfata Dr. Gh. Aradavoaice

Wunenburger, Jean-Jacques, Filosofia imaginilor, Editura Polirom, Iasi, 2004

Zanc, Ioan, Informatie si comunicare. Aspecte psihologice si sociale. Editura Dacia, Cluj- Napoca, 2005

*** A progress report on information literacy: an update on the American Library

Association Presidential Committee on Information Literacy: Final Report, March 1998

*** CIWARS Intelligence Report. Vol. 2. Issue 8, 1998

Periodice

Ciobotea, Radu  "Publicul", Evenimentul Zilei de Vest, Luni, 5 Aprilie 2004

F.S, Vaccinare". antimanipulare, Evenimentul, Iasi, 24 mai 2004

Jitea, Mihaela, Manual nou de "Competenta în mass-media" Ziua, SOCIAL -

Miercuri, 9 iunie 2004

Patrascanoiu, Alex, "Boala" manipularii nu se va mai extinde, Ziua de Vest, 5 aprilie

2004

Toma, Bianca, Pilula impotriva manipularii, Evenimentul Zilei de Vest, Duminica,

04 Aprilie 2004

Zanc, Ioan, Informatie si putere, în Napoca Universitara, nr. 1-2, 1980, pp.5, 1 pag.
(1980)

Zanc, Ioan, Informatia sociala, economie si societate informationala, în Revista de

Filozofie, nr.5-6, 1990, pp.392-400, 9 pag. (1990)

Zanc, Ioan, Modalitati de comunicare umana, în Tribuna, nr. 14, 6-12 aprilie 1995,
p.9, 1 pag. (1995 Zanc, Ioan, Iustin Lupu, Verbal si nonverbal în comunicarea umana, Studia
Universitatis Babes-Bolyai, Series Ephemerides, XLII, nr. 1/1997, pp. 89-115, 26 pag. (1997)
*** A fost lansat manualul "Competenta în mass-media", Bucuresti, 10 iun /Rompres/

*** "Competenta în mass media", materie optionalã pentru

clasele de liceu, BUCURESTI, 10 iun (MEDIAFAX)
*** COMPETENŢÃ ÎN MASS-MEDIA, (Radio România Actualitãti, Ora: 13:00, 10
iunie 2004)

*** "Competenta în mass-media" va fi predatã optional în liceele din tarã, RADIO

ROMÂNIA ACTUALITÃTI (3 aprilie 2004)

*** Din toamna, liceenii vor învata care este rolul jurnalistului în presa si cum sa se
apere de manipularea prin publicitate si mass-media, Radio DeltaRFi, , joi, 10.06.2004, ora
13.00 / vineri, 11.06.2004, ora 7.30 si 9.00

*** Manual de antimanipulare, Elevii învata despre meseria de ziarist, Romania

Libera, Vineri 11 Iunie 2004

CUPRINS

ARGUMENT........................................................................................................
.2

INTRODUCERE.........................................................................................
..........6

CAPITOLUL I - INFORMAŢIA.......................................................................13

1.2 Ce este
informatia?...........................................................................................13

1.3 Opozitii
informationale.....................................................................................16

1.4 Cultura
informatiei............................................................................................20

CAPITOLUL II - MANIPULAREA INFORMAŢIONALĂ............................28

2.1 Modalitati si tipuri de

manipulare.....................................................................28

2.2 Presa, câinele de paza al

Puterii........................................................................32

2.3 Presa ideala: fara

manipulare.............................................................................40
 CAPITOLUL III - UTILIZATORII DE
INFORMAŢIE..................................47

3.1 Influenta mijloacelor de comunicare în

masa....................................................47

3.2 Lumea
informationala.......................................................................................54

3.3 Educatia ulilizatorilor împotriva

manipularii....................................................57

CAPITOLUL  IV - Studiu de caz MANIPULAREA PRIN TELEVIZIUNE..63

CONCLUZII..........................................................................................................
..77

ANEXE..................................................................................................................
..81

BIBLIOGRAFIE....................................................................................................
.89

CUPRINS...............................................................................................................
.93